Nulitate parțială a dispoziției de restituire, raporturi de vecinătate

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.11.2016 pe rolul acestei instanțe reclamantele A și B în contradictoriu cu pârâții C și Municipiul Ploiești prin Primar au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției nr. 7979/04.10.2003 emisă de Primăria Municipiului Ploiești în baza Legii nr. 10/2001, pentru suprafața de 17 mp, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că sunt proprietarele imobilului situat în Ploiești, județ Prahova, potrivit sentinței civile nr. 87/2000 a Tribunalului Prahova, prin care s-a dispus retrocedarea imobilului compus din teren în suprafață de 337 mp și construcțiile existente, conform expertizei topo Dumitru Lidia Mihaela.

Reclamantele au susținut că suprafața de 17 mp face parte din terenul retrocedat prin această sentință, reprezentând o fâșie lată de aproximativ 1 m pe lungimea casei.

Ulterior adoptării Legii nr. 10/2001 pârâtul Frînculescu Ion, vecinul reclamantelor, a formulat cerere de restituire în natură a imobilului situat în Ploiești, județ Prahova, moștenit de la mama sa, fiind emisă Dispoziția Primarului nr. 7979/04.10.2003, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului format din terenul în suprafață de 580 mp și construcțiile aflate pe acesta, fiind inclusă și suprafața de 17 mp care le-a fost retrocedată reclamantelor prin hotărârea judecătorească din 2000.

Reclamantele au afirmat că dispoziția primarului a fost emisă cu încălcarea art. 1 alin. 1, art. 9 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, precum și ale art. 8.1 din Normele Metodologice de aplicare ale Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 48/2003.

Cererea de restituire a pârâtului a fost înregistrată sub nr. 887/17.07.2001, dată la care terenul în suprafață de 17 mp nu se mai afla în posesia Municipiului Ploiești, fiind inclusă în sentința civilă nr. 87/2000.

În drept, reclamantele și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 vechiul C.civ., art. 1, art. 9, art. 11, art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 5.184,65 lei, conform art. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013.

Pârâtul C a formulat întâmpinare la data de 07.12.2016 prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței și excepția inadmisibilității cererii, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea cauzei ca fiind neîntemeiată.

Pârâtul a susținut că nu s-a invocat niciun motiv de nulitate al dispoziției de restituire, iar sentința civilă pe care o invocă reclamantele nu îi este opozabilă.

Pârâtul a afirmat Primăria Ploiești nu a fost parte în cauza în care s-a pronunțat  sentința civilă nr. 87/2000, iar la data la care a fost emisă dispoziția terenul era încă în patrimoniul Primăriei Ploiești.

Pârâtul Municipiul Ploiești prin Primar nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de lege în acest sens.

La termenul de judecată din data de 28.02.2017 instanța a respins excepția necompetenței materiale ca neîntemeiată.

Reclamanta B a decedat la data de 06.04.2017 (f 102 vol I), fiind eliberat certificatul de calitate de moștenitor nr. 51/27.04.2017 prin care s-a reținut că de pe urma defunctei a rămas ca moștenitor reclamanta A, în calitate de fiică.

La termenul de judecată din data de 13.06.2017 instanța a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.

Analizând acţiunea formulată de reclamantă, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin Dispoziția Primarului Municipiului Ploiești nr. 7979/04.10.2003 s-a dispus restituirea în natură către pârâtul C a imobilului situat în Ploiești, județ Prahova, compus din construcție și teren în suprafață de 580 mp, conform planului de situație anexat.

Prin sentința civilă nr. 87/24.03.2000 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 501/2000 a fost admisă cererea formulată de către reclamantele A și B în contradictoriu cu Consiliul Local Ploiești și s-a dispus retrocedarea imobilului situat în Ploiești, județ Prahova, compus din teren în suprafață de 337 mp și construcțiile existente pe acesta, conform planului de amplasament efectuat prin raportul de expertiză topografie întocmit de expert Dumitru Lidia.

Prin raportul de expertiză realizat de expertul Onoiu Bogdan s-a reținut că reclamanta A deține un teren în suprafață de 305 mp, iar pârâtul C deține un teren în suprafață de 588 mp, conform schiței de plan anexate (f 149), neexistând suprapunere între terenurile deținute de părți.

Prin raportul de expertiză realizat de expert Bahudu Vasile s-a reținut reclamanta A deține în posesie un teren în suprafață de 305 mp, iar pârâtul deține în posesie un teren în suprafață de 588 mp, conform schiței de plan anexată. Expertul a reținut că potrivit sentinței civile nr. 87/2000 și raportului de expertiză realizat cu ocazia pronunțării acesteia și a schiței de plan anexate dispoziției nr. 7979/2003 rezultă că cele două terenuri se suprapun pe o suprafață de 20 mp.

Prin decizia civilă nr. 812/09.06.2016 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 10968/281/2012 a fost admis apelul formulat de către C în contradictoriu cu B și A și a fost respinsă cererea acestora de obligare a pârâtului C să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 10 mp existentă la limita dintre hotarul proprietăților părților.

În cuprinsul acestei decizii s-a reținut că autorii reclamantelor, Burdușel Ioan, Andrei Nicolae, Andrei Ana au dobândit în baza ordonanţei de adjudecare nr. 1074/28.01.1926, contractului de vânzare cumpărare nr. 1263/44/25.11.1954, un teren de 288 mp şi o construcție situate în Ploiești, jud. Prahova, imobile pe care numiții X, Y le-au înstrăinat reclamantei B şi soțului acesteia, D, în temeiul contractului de vânzare cumpărare nr. 6636/06.10.1964, contract în cuprinsul căruia s-a specificat că terenul are o lățime la calea publică de 11,45 m,  întocmindu-se o schiță de plan în cadrul căreia s-a menţionat în mod expres ca linie de hotar ce desparte imobilul sus menţionat de imobilul aflat la nr. 121, calcanul casei aparținând cumpărătorilor B şi D.

Pe de altă parte, potrivit actului de partaj voluntar nr. 6252/19.05.1988 reclamantele, de comun acord, au procedat la partajarea imobilului pe care l-au dobândit de la defunctul D, respectiv cota de ½ din acest imobil constând într-o construcţie amplasată pe un teren de 288 mp, care a continuat să rămână în indiviziune, ocazie cu care a fost întocmită o schiță de plan în cadrul căreia s-a specificat lățimea de 12,50 m  la calea publică a terenului în suprafaţă de 288 mp, indicându-se ca linie de hotar ce desparte imobilul proprietatea lor de imobilul aparținând defunctei E, calcanul casei acesteia din urmă, în  linie oblică, act care a stat la baza pronunțării sentinţei civile nr. 87/24.03.2000 în temeiul căreia a fost retrocedat în favoarea reclamantelor imobilul situat în Ploiești, jud. Prahova, având un teren de 337 mp şi construcţii, cu dimensiuni la calea publică de 12,45 m lățime, deşi în cadrul decretului nr. 198/21.08.1989 s-a dispus trecerea în proprietatea statului de la reclamante a unui teren de 288 mp şi a unor construcţii aflate la adresa sus menţionată, în timp ce de la numita E, autoarea pârâtului, s-a dispus preluarea unui teren de 580 mp şi a unor construcţii aflate la nr. 121.

Ca atare, atât timp cât în cuprinsul contractelor de vânzare cumpărare nr. 5125/06.08.1927, nr. 1263/44/25.11.1954, s-a menţionat că numitul Z a dobândit un teren având o lungime de 24 m şi o lățime de 12 m la calea publică, teren care a fost înstrăinat de către acesta numiților X, Y la data de 25.11.1954, dată la care în urma măsurătorilor efectuate a fost înscrisă în contract suprafaţa de 288 mp, iar în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 6636/06.10.1964 cei doi au înstrăinat reclamantei B şi defunctului D suprafaţa de teren de 288 mp, indicându-se în cadrul contractului, în schița de plan anexă o lățime la calea publică de 11,45 m, o linie de hotar reprezentând calcanul casei reclamantelor, înseamnă că în realitate reclamanta B şi defunctul D au dobândit efectiv, în proprietate, un teren în suprafaţă reală de 288 mp şi nicidecum un teren în suprafaţă de 337 mp, aspect confirmat de menţiunile inserate în cuprinsul contractelor de vânzare cumpărare sus menţionate.

De asemenea, Tribunalul a reținut că la stabilirea întinderii terenului dobândit efectiv în proprietate de către reclamanta B şi defunctul D se ține seama în exclusivitate de menţiunile inserate în mod expres în cadrul contractului de vânzare cumpărare nr. 6636/06.10.1964, privind suprafaţa de teren care a făcut obiectul transmiterii dreptului de proprietate de la foștii proprietari X, Y, de dimensiunile înscrise în cadrul contractului sus menţionat, confirmate de schița de plan care a stat la baza încheierii contractului, de identificarea propriu-zisă a terenului care a făcut obiectul vânzării, inclusiv în ceea ce priveşte dimensiunile, liniile de hotar care delimitează concret imobilul achiziţionat de reclamantă şi soţul acesteia, de toate celelalte imobile învecinate, fiind imposibil din punct de vedere legal ca la un interval de peste 36 de ani, respectiv în anul 2000, să se invoce de către reclamante că ar fi dobândit o suprafaţă mai mare de teren, de 337 mp, faţă de suprafaţa înscrisă în contractul sus menţionat, care reprezintă prin însăşi natura sa singurul act translativ de proprietate în favoarea acestora şi care face dovada întinderii reale a terenului dobândit în anul 1964.

În drept, potrivit art. 1247 C.civ. „(1) Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general.

(2)Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie.”

Nulitatea actului juridic este o sancţiune de drept civil, care sunt încălcate normele juridice care reglementează condiţiile de validitate ale actului juridic. Nulitatea absolută sancţionează nerespectarea la încheierea actului juridic a unei norme imperative, de ordine publică, care ocrotește un interes general şi instituie o condiţie de validitate pentru încheierea actului juridic.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi”

Art. 35 din Legea nr. 33/1994 prevede că „dacă în termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică. În acest scop, foștii proprietari vor fi notificați la adresa iniţială comunicată expropriatorului în vederea plăţii despăgubirii cuvenite pentru imobilul expropriat”.

Instanța reține că reclamantele au solicitat constatarea nulității parțiale a Dispoziției Primarului Municipiului Ploiești nr. 7979/04.10.2003 pentru suprafața de 20 mp identificată prin raportul de expertiză realizat de expert Bahudu Vasile ca urmare a faptului că la data emiterii acestei decizii respectiva suprafață de teren nu se mai afla în proprietatea Municipiului Ploiești, intrând în proprietatea reclamantelor prin sentința civilă nr. 87/2000.

Instanța constată însă, că prin decizia civilă nr. 812/09.06.2016 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 10968/281/2012 pronunțată între aceleași părți s-a realizat o comparare a titlurilor acestora, având în vedere succesiunea tuturor actelor de proprietate existente anterior exproprierii celor două imobile.

Potrivit art. 430 Cpc. „(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2)Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.”

Efectul pozitiv al lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu oprește judecata acestui proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Instanța reține că prin decizia civilă nr. 812/09.06.2016 s-a stabilit cu titlu definitiv că reclamanta B şi soţul acesteia D au dobândit efectiv în proprietate un teren în suprafaţă reală de 288 mp și nicidecum de 337 mp, fiind imposibil din punct de vedere al dimensiunilor terenului, liniei de hotar, întinderii efective a acestuia, ca la data încheierii actului de partaj voluntar nr. 6258/19.05.1988 să se întocmească o schiță de plan în cuprinsul căreia să se modifice dimensiunile terenului de 288 mp menţionat în cuprinsul acestui act de partaj voluntar în scopul măririi suprafeţei de teren de la 288 mp la 337 mp şi  pentru a se justifica ulterior, cu ocazia pronunțării sentinţei civile nr. 87/24.03.2000, suprafaţa înscrisă în cadrul raportului de expertiză topo ing. Dumitru Lidia Mihaela care a stat la baza soluţionării acţiunii de retrocedare formulată de către reclamante împotriva Consiliul Local Ploieşti, aceste aspecte fiind coroborate și prin anexa la Decretul nr.198/21.08.1989, în cuprinsul căruia reclamantele figurează cu un teren preluat de către stat şi trecut în proprietatea acestuia în timpul regimului comunist în suprafaţă de 288 mp.

Având în vedere aceste aspecte precum şi principiul securității raporturilor juridice, instanţa apreciază nu se poate repune în discuţie suprafețele de teren la care au dreptul cele două părți, acest aspect fiind tranșat cu putere de lucru judecat.

În consecință, instanța apreciază că reclamanta nu a făcut dovada faptului că Dispoziția nr. 7979/2003 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale.

Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea de constatare a nulității absolute parțiale a Dispoziției Primarului Municipiului Ploiești nr. 7979/04.10.2003 pentru suprafața de 20 mp ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Ploiești.

Pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 30.06.2020.

Președinte,Grefier,

Domenii speta

Spete similare