Contestaţie la executare

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

GREFIER

Constată că, prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 20.02.2019, sub dosar nr. 2..../271/2019, contestatorul H.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata I.C. Ltd., ca prin hotărârea ce o va pronunţa, instanţa să constate intervenită prescripţia dreptului de a obţine executarea silită, să dispună anularea procedurii de executare silită ce formează obiectul dosarului execuţional nr. 916/2016 aflat la BEJ ...... . şi pe cale de consecinţă, anularea tuturor actelor de executare efectuate precum şi a celor subsecvente, să dispună anularea tuturor încheierilor emise în dosarul execuţional contestat, precum şi a încheierii de încuviinţare a executării silite emise de Judecătoria Oradea, restituirea taxei judiciare de timbru, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei la executare, contestatorul a arătat că, prin înştiinţarea privind măsura popririi emisă în dosarul nr. 916/2016 al B.E.J. ................, i s-a adus la cunoştinţă faptul că s-a dispus înfiinţarea popririi asupra cotei de 1/3 din veniturile realizate, până la concurenţa sumei de 3.477,31 lei, compusă din 2.588,63 lei reprezentând debit şi 888,68 lei cheltuieli de executare silită, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 200893922/2008.

În motivare, contestatorul a susţinut că, aşa cum rezultă din înscrisurile care i-au fost comunicate, precum şi din verificarea portalului instanţelor de judecată, prezenta executare silită nu a fost încuviinţată, sens în care executarea silită este lovită de nulitate absolută pentru lipsa încuviinţării de către instanţa de executare. De asemenea, a invocat lipsa calităţii de reprezentant al I.C. Ltd, raportat la Decizia nr. 9 din 04 aprilie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care cererea de executare silită este formulată de intimată prin reprezentantul convenţional.

S-a mai susţinut că, procesul civil este alcătuit din cele două faze ale sale, cognitio şi executio. Cele două faze nu pot fi analizate separat, deoarece numai împreună formează un tot unitar, chiar dacă, pe anumite segmente, una dintre cele două poate lipsi. S-a apreciat că interpretarea că sintagma „în faţa instanţelor de judecată” se aplică exclusiv în faţa instanţelor de judecată, excluzând faza executării silite, nu poate fi acceptată, întrucât presupune nu numai un mod limitativ de analiză, dar, în egală măsură, şi eronat, eludând nu doar regula anterior evocată care rezolvă concursul dintre norma generală şi norma specială, dar şi regulile de interpretare logică şi sistematică a normelor juridice.

Având în vedere că cererea de executare silită este formulată prin reprezentant persoană juridică, contestatorul a considerat că se impune desfiinţarea executării silite ce formează obiectul dosarului execuţional contestat.

Contestatorul a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, raportat la dispoziţiile art. 705 din Codul de procedură civilă, art. 708 din Codul de procedură civilă susţinând că că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită şi se întrerupe în cele 6 cazuri reglementate de art. 708 alin. (1) din Codul de procedură civilă. După întreruperea termenului de prescripţie începe să curgă un nou termen prescripţie.

În condiţiile în care de la data la care executarea silită putea fi demarată au trecut mai mult de 3 ani de zile, contestatorul a considerat că se impune constatarea intervenirii prescripţiei, cu consecinţa anulării executării silite.

Contestatorul a mai invocat lipsa caracterului executoriu al titlului executoriu, afirmând că în cauza de faţă, contractul de credit a fost încheiat cu o instituţie bancară.

Conform O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii. Astfel, contractele de credit îşi păstrează caracterul de titluri executorii atâta vreme cât parte în contract este o instituţie bancară. De îndată ce contractul de credit este cesionat către o altă entitate juridică decât o Bancă, raportul dintre noul creditor şi debitor capătă o altă natură juridică. S-a susţinut că O.U.G. nr. 99/2006 interzice în mod expres entităţilor juridice care nu sunt instituţii de credit să desfăşoare activităţi cu specific bancar: S.R.L.-ul recuperator de credite nu are dreptul de a percepe dobânzi/penalizări/comisioane bancare şi nu mai este supus normelor şi controalelor B.N.R.

Potrivit celor susţinute de contestator, prin cesiune se pierde caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, întrucât legiuitorul nu a înţeles să confere caracter de titlu executoriu şi contractelor de împrumut încheiate cu alte entităţi juridice decât unităţi bancare. S-a mai susţinut că este adevărat faptul că cesiunea de creanţă implică transmiterea creanţei împreună cu accesoriile şi garanţiile sale, dar noţiunea de creanţă, de garanţii, de accesorii priveşte materialitatea, substanţa dreptului dedus judecăţii, iar nu atributul executorialităţii sale, aspect de drept procesual. S-a considerat că este greşit a interpreta că transferul creanţei implică şi transmiterea valorii sale de titlu executoriu, întrucât caracterul de titlu executoriu al creanţei nu este un accesoriu al dreptului cedat, ci un atribut pe care legiuitorul l-a prevăzut expres sau nu pentru un anume contract.

S-a mai susţinut că cesiunea de creanţă nu transferă titlul executoriu, ci doar creanţa atestată de conţinutul său, în limitele stabilite prin contractul de cesiune şi care constituie titlul de creanţă al cesionarului. Contractul de credit încheiat de o unitate bancară cu debitorul nu stabileşte în favoarea recuperatorului o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, astfel că acesta nu se poate prevala în cadrul unei proceduri de executare silită de faptul că deţine un titlu executoriu împotriva debitorului.

Contestatorul a mai arătat că nu i-a fost comunicată notificarea cesiunii de creanţă, astfel încât aceasta nu îi este opozabilă. S-a susţinut astfel că intimata nu poate avea calitatea de creditor al contestatorului.

În probaţiune, contestatorul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a invocat excepţia netimbrării acţiunii, excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, raportat la dispoziţiile art. 715 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, iar pe fondul cauzei a arătat că toate documentele întocmite în cadrul procedurii de executare silită au fost transmise la adresa menţionată în contractul de credit încheiat de contestator cu B.C.R. şi toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond si de forma impuse de dispoziţiile Codului de procedura civila, si au fost dispuse în conformitate cu prevederile legii.

S-a susţinut că aplicarea de către instanţa de judecata a unei masuri de natura

anulării executării silite înseşi, a tuturor formelor de executare, sau a unui act de executare este condiţionata de dovedirea de către contestator a încălcării dispoziţiilor legale aplicabile în materia executării silite, condiţie ce nu este îndeplinita în prezenta cauza. Simplul fapt al invocării unor „motive” lipsite de suport real nu sunt de natura a proba existenta unor vicii de procedura care sa îl fi prejudiciat pe contestator. Executarea silita însăşi, cât si toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond si de forma impuse de dispoziţiile Codului de procedura civila, motiv pentru care anularea este lipsita de temei legal.

Referitor la invocarea de către contestator a lipsei calităţii sale de creditor, întemeiată pe Decizia nr. 2438/2008 data de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, s-a arătat că cesiunea de creanţa este o modalitate de transmitere a obligaţiilor in forma convenţionala, prin care un creditor (cedent) transmite o creanţa a sa unei alte persoane (cesionar), debitorul creanţei fiind obligat fata de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităţilor de opozabilitate a acestei operaţiuni, fără a i se cere consimţământul.

S-a mai arătat că debitorul nu a realizat vreun act susceptibil să conducă la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, astfel că nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silită declanşată de cesionarul devenit creditor, pentru că nu justifică existenţa unui interes legitim în derularea unui astfel de demers. 

Cu privire la intervenirea presupusei prescripţii, s-a arătat că în data de 25.10.2013 a avut loc cesiunea de creanţa dintre bancă, în calitate de cedent, şi S.L, în calitate de cesionar. Ulterior, a intervenit contractul de cesiune de creanţa dintre S.L si I.C. LTD.

Ca urmare a intervenirii acestei cesiuni, contestatorul a fost notificat iar intimata a încercat în nenumărate rânduri soluţionarea pe cale amiabila a diferendului creat, de la acel moment. Toate aceste notificări au întrerupt cursul prescripţiei extinctive.

Cesiunea de creanţa realizata de către I.C. LTD a fost înregistrata in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare - fapt care întrerupe prescripţia extinctiva.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecata solicitate, s-a arătat că se impune diminuarea acestora, atunci când onorariile avocaţiale sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurata de avocat, ţinând seama si de circumstanţele cauzei.

În drept, s-au invocat prevederile art. 205, art. 197 NCPC, art. 244 NCPC, art. 383 NCPC, art. 394 alin. (3) NCPC, art. 13 alin. (3) NCPC, art. 14 alin. (2) NCPC, art. 197 NCPC, art. 10 alin. (22) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 32-33 din O.U.G. nr. 80/2013, Dec. Curţii Constituţionale nr. 82/1999, nr. 97/1999, nr. 47/2003.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, contestatorul a susţinut, în esenţă, cele invocate prin contestaţia la executare. În plus, contestatorul a menţionat că executarea silită este lovită de nulitate absolută întrucât nu există o încheiere de încuviinţare emisă de instanţa de executare. Astfel, în cauză există o încheiere de încuviinţare a Judecătoriei Oradea, însă aceasta vizează un alt titlu executoriu, respectiv 20893922/2008, cu toate că titlul corect este 200893922/2008.

Instanţa a încuviinţat şi administrat pentru părţi proba cu înscrisurile de la dosar. La solicitarea instanţei, s-a acvirat copia certificată a dosarului execuţional nr. 916/2016 instrumentat de Biroul Executorului Judecătoresc ...................

Analizând acţiunea prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate şi a probelor administrate, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin Încheierea nr. 3083/07 iulie 2016, pronunţată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 1..../271/2016, s-a admis cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc ................... și s-a încuviințat executarea silită pornită în dosarul execuţional nr. 916/2016, ca urmare a cererii formulate de creditorul urmăritor S. S.a.R.L. împotriva debitorului H.L., în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 200893922/25.02.2008, încheiat între B.C.R. S.A., în calitate de împrumutător, și H.L., în calitate de împrumutat. A fost autorizat creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, și anume pentru pentru recuperarea sumei rezultând din contractul de credit (fila 45 din dosarul execuţional nr. 916/2016, acvirat la prezentul).

Prin Somația mobiliară emisă în data de 22.08.2016, în dosarul execuţional nr. 916/2016, executorul judecătoresc .................... l-a somat pe contestator să achite creditoarei creanța totală în sumă de 3.113,92 lei, sumă compusă din: suma de 2.104,75 lei reprezentând debit principal și suma de 263,74 lei reprezentând dobânda aferentă creditului acordat, precum și suma de 745,43 lei reprezentând cheltuieli de executare silită, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 200893922/25.02.2008 (fila 48 din dosarul execuţional nr. 916/2016, acvirat la prezentul).

Prin Adresa de înființare a popririi emisă în data de 22.08.2016, în dosarul execuţional nr. 916/2016, executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra conturilor bancare ale debitorului, până la concurența sumei de 3.113,92 lei, sumă compusă din: suma de 2.104,75 lei reprezentând debit principal și suma de 263,74 lei reprezentând dobânda aferentă creditului acordat, precum și suma de 745,43 lei reprezentând cheltuieli de executare silită, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 200893922/25.02.2008 (filele 51-52 din dosarul execuţional nr. 916/2016, acvirat la prezentul).

Prin Adresa de înființare a popririi emisă în data de 11.02.2019, în dosarul execuţional nr. 916/2016, executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra cotei de 1/3 din venitul unar net încasat de contestator de la S.C. D. ȘI F. S.R.L., până la concurența sumei de 3.477,31 lei, sumă compusă din: suma de 2.588,63 lei reprezentând debit principal și suma de 888,68 lei reprezentând cheltuieli de executare silită, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 200893922/25.02.2008 (fila 61 din dosarul execuţional nr. 916/2016, acvirat la prezentul).

În primul rând, instanţa constată că executarea silită împotriva debitorului a început ulterior datei de 15.02.2013. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 3 alin 1 din Legea nr. 76/2012, raportat la art. 622 alin 2 din Legea nr. 134/2010, instanţa constată că sunt aplicabile în speţă dispoziţiile Noului Cod de procedură civilă.

Potrivit art. 248, alin. (1) din Codul de procedură civilă, „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Instanța va respinge excepția netimbrării acțiunii, invocată de intimată, constatând că la fila 14 din dosar s-a depus în original taxa judiciară de timbru în cuantum de 249 lei. Această taxă judiciară de timbru a fost achitată cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) rap. la art. 3 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

De asemenea, instanța va respinge excepția dovezii lipsei calităţii de reprezentant, invocată de intimată, constatând că la fila 10 din dosar s-a depus în original împuternicirea avocațială nr. 230132/2019 a reprezentantului convențional al contestatorului. Împuternicirea avocaţială mai sus arătată face dovada deplină a calităţii de reprezentant, conform prevederilor art. 85 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Raportat la excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, invocată de intimată prin întâmpinare, instanţa reține că, potrivit art. 715, alin. (1) din Codul de procedură civilă, „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:

1. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă;

2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

3. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie”.

Termenul legal de 15 zile prevăzut de 715 alin. (1) din Codul de procedură civilă se calculează pe zile libere, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, care statuează: „(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: ... 2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte”.

Verificând conţinutul dosarului execuţional nr. 916/2016, acvirat la prezentul dosar, instanța constată că Încheierea de încuviințare a executării silite nr. 3083/07 iulie 2016, pronunţată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 1..../271/2016, Somația mobiliară emisă în data de 22.08.2016, precum și Adresa de înființare a popririi emisă în data de 22.08.2016, în dosarul execuţional nr. 916/2016, au fost comunicate la data de 24.08.2016 la adresa de domiciliu a contestatorului, aceeași adresă pe care aceasta o indică în cuprinsul contestației la executare:  . Conform procesului-verbal de înmânare depus la fila 53 din dosarul execuţional nr. 916/2016, acvirat la prezentul, acest act de executare silită a fost depus la cutia poștală de la adresa de domiciliu a contestatorului.

Conform art. 164 alin. (4) Cod procedură civilă, „mențiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals”. Așadar, procesul-verbal întocmit de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat. Raportat la aceste dispoziţii legale, instanţa reţine că, în cuprinsul înscrisului intitulat „proces-verbal de înmânare” a actului procedural depus în dosarul execuţional nr. 916/2016, agentul procedural (factorul poştal) a depus actele în cutia poștală, deoarece a constatat că „destinatarul sau persoana majoră din familie care locuiește cu destinatarul/administratorul clădirii/portarul/agentul de pază sunt absenți”.

Prin urmare, contestatorul a aflat încă din anul 2016 despre executarea silită demarată împotriva sa în dosarul execuţional nr. 916/2016, atunci când i s-au comunicat, în mod legal, primele acte de executare silită emise în acest dosar exceuțional. De la această dată a început să curgă termenul legal peremptoriu de 15 zile pentru formularea contestației la executare.

Termenul de 15 zile este un termen legal, imperativ şi de decădere, în temeiul art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar excepţia tardivităţii este una de ordine publică, care se impune a fi invocată chiar și din oficiu.

Sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă este nulitatea actului de procedură îndeplinit peste termen.

În contextul în care contestația la executare din prezentul dosar a fost depusă la data de 20.02.2019 la registratura Judecătoriei Oradea (fila 5), instanța constată că nu s-a respectat termenului legal de 15 zile, calculat pe zile libere, prevăzut de art. 715 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motiv pentru care a intervenit decăderea contestatoarei din exercitarea dreptului, conform art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Instanța reține că printre motivele prezentei contestaţii la executare se numără următoarele: lipsa încheierii de încuviințare a executării silite, lipsa calității de reprezentant a creditoarei; excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită; lipsa caracterului executoriu al titlului executoriu în urma cesiunii de creanță; lipsa calității de creditoare a intimatei I.C., pe considerentul că cesiunea de creanţă nu este opozabilă contestatorului, nefiindu-i comunicată.

Instanța constată că, prin contractul de cesiune de creanță încheiat în data de 07.12.2017 între S. SARL, în calitate de cedent, și I.C. LTD, în calitate de cesionar, s-a transmis un portofoliu de creanțe, printre care și creanța derivând din Contractul de credit nr. 200893922/25.02.2008 (filele 168-184 din prezentul dosar).

În contextul în care în cuprinsul dosarului execuțional nu există dovada datei la care i s-a comunicat contestatorului cesiunea de creanță, iar primul act de executare silită în care se face referire la noul creditor este Adresa de înființare a popririi emisă în data de 11.02.2019, cu privire la care prezenta contestație este în termen (după cum se va detalia în cele ce urmează), instanța consideră că debitorul-contestator este în termen să invoce toate motivele de nelegalitate a executării silite derivând din cesiunea de creanță.

În schimb, pot fi verificate doar în cadrul contestației la executare formulate împotriva executării silite înseși următoarele motive de nelegalitate a executării silite: lipsa încheierii de încuviințare a executării silite; lipsa calității de reprezentant a S. SARL; excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

Chiar dacă din punct de vedere strict formal prezenta contestaţie la executare a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată în termen legal cu privire la Adresa de înființare a popririi emisă în data de 11.02.2019, instanţa reține că nu mai pot fi luate în considerare în prezent motivele invocate de către contestator cu privire la lipsa încheierii de încuviințare a executării silite, lipsa calității de reprezentant a S. SARL, excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

Astfel, cu privire la aceste motive de nelegalitate, contestatorul ar fi trebuit să formuleze contestaţie la executare în interiorul termenului legal de 15 zile de la data la care a luat cunoştinţă de primele acte de executare silită, în anul 2016.

O interpretare contrară ar duce la concluzia că partea interesată ar putea formula oricând  contestaţie la executare în care să invoce motivele de nelegalitate antemenţionate (în speță, prescripția dreptului de a cere executarea silită), chiar şi după mai mulţi ani de la data la care a aflat despre existenţa acestor motive, spiritul legii nefiind nicidecum acesta. Raţiunea reglementării termenului legal de 15 zile pentru critici privind executarea silită însăși este tocmai aceea de a impune contestatorului obligaţia de a aduce în faţa instanţei de executare toate criticile privind nelegalitatea executării silite înseşi, încă de la început, din momentul în care a aflat despre existenţa dosarului execuţional în anul 2016, iar nu după peste 3 ani de la data la care a aflat despre aceste motive de nelegalitate.

De menționat că nu s-a solicitat de către contestator nici repunerea în termenul de a formula contestaţie la executare, raportat la art. 186 Cod procedură civilă, care statuează: „(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen.”.

Repunerea în termen presupune, în mod necesar, o împrejurare neimputabilă titularului dreptului la acţiune, care să împiedice introducerea ei în termenul legal. Prin „motive temeinic justificate” trebuie să se înţeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute (ca forţa majoră). Din economia textului de lege menţionat mai sus, reiese că legiuitorul a avut în vedere ca împrejurarea ce a împiedicat partea să îşi exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia. Dacă împrejurarea invocată s-a ivit ulterior momentului împlinirii termenului imperativ, aceasta nu este de natură să constituie un „motiv temeinic justificat” pentru incidenţa repunerii în termen, fiind evident că întârzierea nu a fost determinată de producerea acestei împrejurări. În plus, este necesar ca partea să facă dovada motivelor temeinic justificate pentru a putea fi admisă cererea de repunere în termen, nefiind suficiente numai declaraţiile sale în acest sens. Or contestatorul nu a probat niciun „motiv temeinic justificat” care să îl fi împiedicat să introducă mai devreme prezenta contestaţie la executare.

Oricum, executarea silită a fost demarată doar în urma încuviințării executării silite prin Încheierea nr. 3083/07 iulie 2016, pronunţată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 1..../271/2016. Pe de altă parte, nu poate fi reținută nici incidența Deciziei nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în contextul în care cererea de executare silită a fost formulată chiar de către creditoarea din acel moment, S. SARL, prin reprezentant convențional avocat A.C., conform împuternicirii avocațiale anexate acestei cereri.

Având în vedere toate aceste argumente de fapt și de drept, instanța va admite în parte excepţia tardivităţii contestaţiei la executare invocate de către intimata I.C. LTD., în contradictoriu cu contestatorul H.L., în ceea ce priveşte executarea silită înseşi, precum şi în ceea ce priveşte actele de executare silită emise anterior datei de 11.02.2019 în dosarul execuţional nr. 916/2016 al B.E.J. ...................., şi, în consecinţă, va respinge, ca tardiv formulată, contestaţia formulată de contestatorul H.L., în contradictoriu cu intimata I.C. LTD., cu sediul procesual ales la punctul de lucru al ..................... împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite, respectiv împotriva actelor de executare silită emise anterior datei de 11.02.2019.

În ceea ce privește Adresa de înființare a popririi emisă în data de 11.02.2019, instanța constată că acest act de executare silită a fost comunicat contestatorului la data de 13.02.2019 (fila 62 din dosarul execuţional nr. 916/2016, acvirat la prezentul).

În contextul în care prezenta contestație la executare a fost depusă la data de 20.02.2019 la registratura Judecătoriei Oradea (fila 5), instanța constată că, în ceea ce privește acest act de executare silită, s-a respectat termenului legal de 15 zile, calculat pe zile libere, prevăzut de art. 715 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, instanța va respinge, în rest, excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, excepţie invocată de intimată, constatând că prezenta contestație la executare a fost formulată în termen legal în ceea ce privește Adresa de înființare a popririi emisă în data de 11.02.2019, precum și actele de executare silită ulterioare acesteia, emise în dosarul execuţional nr. 916/2016 instrumentat de Biroul Executorului Judecătoresc „.......................”.

În continuare, instanța va analiza motivele de nelegalitate a executării silite pentru care prezenta contestație al executare a fost formulată în termen legal.

În ceea ce priveşte lipsa unei încheieri de încuviinţare a executării silite, invocate de către contestator, instanţa apreciază că, aşa cum s-a arătat mai sus, acest aspect ţine de legalitatea executării silite înseşi, putând fi invocat doar în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoştinţă despre primul act de executare silită din dosarul execuţional sus arătat. Prin urmare, invocarea lipsei unei încheieri de încuviinţare a executării silite este tardiv formulată de către contestator.

Instanţa consideră însă că această susţinere a contestatorului este şi una neîntemeiată.

Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, executarea silită din dosarul execuţional mai sus indicat, a fost încuviinţată prin Încheierea nr. 3083/07 iulie 2016, pronunţată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 1..../271/2016.

Este adevărat că, prin Încheierea mai sus arătată, instanţa de executare a comis o eroare materială în ceea ce priveşte scrierea numărului titlului executoriu. Astfel, Contractul de credit care constituie titlul executoriu a fost trecut în Încheierea mai sus arătată, ca având nr. 20893922/25.02.2008, în loc de nr. 200893922/25.02.2008, cum era corect.

Instanţa consideră că această minoră eroare materială nu este de natură a pune în dicuţie legalitatea executării silite din dosarul execuţional sus arătat, în condiţiile în care, în toate actele de executare silită, numărul Contractului de credit a fost corect trecut. De aceea, instanţa consideră neîntemeiată susţinerea contestatorului, referitoare la lipsa sau inexistenţa unei încheier de încuviinţare a executării silite, executarea silită fiind încuviinţată prin Încheierea mai sus arătată, pronunţată de instanţa de executare.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de creditoare a intimatei I.C. LTD și a lipsei caracterului executoriu al titlului executoriu pe considerentul că cesiunea de creanţă nu este opozabilă contestatorului, nefiindu-i comunicată, instanța constată că debitorul este în termen legal pentru a invoca aceste motive de nelegalitate a executării silite, în contextul în care cesiunea de creanțe a avut loc la data de 07.12.2017, în cuprinsul dosarului execuțional nu există dovada datei la care i s-a comunicat contestatorului cesiunea de creanță, iar primul act de executare silită în care se face referire la noul creditor este Adresa de înființare a popririi emisă în data de 11.02.2019, cu privire la care prezenta contestație este în termen. Astfel, instanța consideră că debitorul-contestator este în termen să invoce toate motivele de nelegalitate a executării silite derivând din cesiunea de creanță.

În ceea ce privește lipsa calității de creditoare a intimatei, instanța constată că speţei de faţă i se aplică prevederile vechiului Cod civil de la 1864, în contextul în care art. 117 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispune: „Creanţa transmisă prin cesiune sau subrogaţie, intervenită după data intrării în vigoare a Codului civil, îşi păstrează regimul stabilit de normele în vigoare la data naşterii creanţei.".  Or naşterea creanţei a avut loc sub efectul vechiului Cod civil, în concret la data încheierii Contractul de credit nr. 200893922/25.02.2008.

Prin urmare, conform dispoziţiilor art. 1391-1398 din vechiul Cod civil, aplicabil în speţă dat fiind data naşterii raporturilor juridice dintre părţi, cesiunea de creanţa este un contract consensual prin care un creditor transmite o creanţă a sa unei alte persoane. Sub aspectul naturii sale juridice, cesiunea de creanţă se încheie valabil prin simplul acord de voinţă al parţilor. Pentru validitatea cesiunii de creanţa, nu este necesar consimţământul debitorului, el nefiind parte, ci având calitatea de terţ fata de convenţia încheiată între cedent şi cesionar. Conform dispoziţiilor art. 1.393 din acelaşi Cod civil, cesiunea este opozabilă debitorului cedat numai din momentul în care acesta a fost notificat prin intermediul executorilor judecătoreşti sau a acceptat cesiunea prin înscris autentic.

Astfel, cu toate că cesiunea de creanţa îşi produce efectele între cedent si cesionar din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru opozabilitatea ei fata de terţi, trebuie îndeplinite anumite formalităţi de publicitate. Publicitatea cesiunii poate fi făcută în două feluri: prin notificarea cesiunii către debitor sau prin acceptarea cesiunii de către debitor. Prin notificarea către debitor a cesiunii, se aduc la cunoştinţa debitorului persoana noului creditor şi clauzele esenţiale ale contractului de cesiune. Cel de-al doilea mijloc de realizare a publicităţii cesiunii constă în acceptarea ei de către debitor printr-un înscris autentic. Acceptarea printr-un act sub semnătura privată face opozabilă cesiunea creanţei numai faţă de debitorul cedat, nefiind opozabilă celorlalţi terţi.

Între părţile din contractul de cesiune de creanţe, cesiunea de creanţă are ca efect transferul dreptului de creanţă din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului. Creanţa se transmite aşa cum a existat în patrimoniul cedentului, păstrându-si natura civilă sau comercială, cu toate accesoriile şi garanţiile ei. Faţă de terţi, cesiunea de creanţă produce efecte în sensul că le este opozabilă numai din momentul îndeplinirii cerinţelor de publicitate care constau în notificarea făcută debitorului sau acceptarea cesiunii de către debitor prin înscris autentic. De menţionat că partea contestatoare are calitatea de terţ faţă de contractul de cesiune de creanţă. Practic, întrucât este considerat a fi un terţ faţă de contractul de cesiune, debitorul cedat poate să ignore acest contract până în momentul îndeplinirii formalităţilor prevăzute de art. 1.393 din Vechiul Cod civil, chiar dacă se poate afirma că debitorul ar fi aflat indirect despre acest contract.

Cesiunea faţă de debitorul cedat începe să-şi producă efecte din momentul în care cesiunea îi devine opozabilă, şi anume de la data notificării făcute prin executorul judecătoresc sau de la data acceptării făcute de debitorul cedat prin act autentic sau act sub semnătură privată. Astfel, până la acest moment, debitorul cedat poate plăti în mod valabil cedentului, conform art. 1.395 din Vechiul Cod civil. Dacă cedentul face cesiunea, debitorul cedat se poate apăra împotriva cesionarului invocând dovezile de plată obţinute de la cedent, cu condiţia ca acestea să aibă o dată anterioara notificării sau acceptării cesiunii. Aşadar, valabilitatea acestor dovezi nu depinde de data la care s-a făcut cesiunea, întrucât chiar în cazul în care debitorul cedat a plătit cedentului după ce s-a făcut cesiunea, el va fi eliberat de obligaţie dacă plata a fost făcută înainte de notificare ori de acceptare. Deşi cesiunea de creanţă intervine fără a se cere consimţământul debitorului cedat, ea nu poate dăuna acestui debitor, motiv pentru care acesta îşi păstrează dreptul de a opune cesionarului toate excepţiile pe care le putea opune şi cedentului: nulităţile, rezilierea, prescripţia, autoritatea de lucru judecat etc.

Este de menţionat că, potrivit dispoziţiilor Vechiului Cod civil, menţionate anterior, până la data îndeplinirii formalităţilor cerute de lege pentru opozabilitatea cesiunii, debitorul putea să o ignore, chiar dacă avea cunoștință despre cesiune.

Chiar dacă nu i s-ar fi notificat contestatorului cesiunea de creanță, instanţa apreciază că doar acest aspect nu atrage nulitatea actelor de executare silită, deoarece lipsa notificării cesiunii de creanţă către debitorul cedat nu este sancționată cu nulitatea actului de cesiune, ci cu inopozabilitatea cesiunii faţă de debitorul cedat, acesta din urmă putând plăti creanţa doar creditorului iniţial (cedentului), nu şi cesionarului.

Or, in speţa de faţă, contestatorul nu a făcut dovada efectuării unor plăţi din ratele de credit nici către cedent, nici către cesionar.

Toate precizările de mai sus conduc la concluzia ca, în realitate, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanţă de către debitorul cedat nu are nicio influenţă asupra validităţii acestei operaţiuni juridice, iar, în ceea ce priveşte opozabilitatea cesiunii, aceasta trebuie analizată exclusiv din perspectiva subiectului/subiecţilor de drept cărora li se poate realiza plata în mod valabil, dar şi a celorlalte modalităţi de stingere a creanţei cedate în raporturile cu cedentul sau/şi cesionarul. Practic, în cazul în care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil de a conduce la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silită declanşată de cesionarul devenit creditor, pentru că nu ar justifica existenţa unui interes legitim în derularea unui astfel de demers şi ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligaţia pe care şi-a asumat-o faţă de creditorul iniţial. Ori nemo auditur propriam turpitudinem allegans  - „Nimeni nu poate invoca in susţinerea intereselor sale propria sa culpă”. Dacă partea contestatoare ar fi dorit să facă o plată, ar fi putut face o astfel de plată, în mod valabil, inclusiv către creditorul iniţial, până la momentul la care a aflat despre cesiunea de creanţă.

Contestatorul a susţinut că lipseşte titlul executoriu în baza căruia să fie demarată executarea silită, motivat de faptul că, raportat la art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, în urma cesiunii de către bancă a creanţei derivând din contractul de credit în litigiu, acesta şi-a pierdut caracterul de titlu executoriu.

Instanţa va înlătura această apărare, reţinând următoarele: potrivit art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, „contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit, constituie titlu executoriu”. Instanţa va considera că acest text de lege nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii.

Modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa. Astfel, poziţia pe care se află cesionarul este aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa, motiv pentru care modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu. Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, a impune unei persoane  fizice sau juridice, care este titulara unei creanţe constatate printr-un titlu executoriu şi dobândite în mod legal, să parcurgă o nouă procedură judiciară pentru a obţine un alt titlu executoriu, ar reprezenta, pe de o parte, o sarcină disproporţionată, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, reglementat de art. 1 al Primului Protocol adițional la Convenție, dreptul de creanţă fiind cuprins în noţiunea autonomă de „bun”, iar, pe de altă parte, poate aduce atingere garanțiilor dreptului la un proces echitabil, astfel cum au fost dezvoltate pe tărâmul art. 6 din Convenţie. De altfel, soluția transferului către cesionar a tuturor drepturilor pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată, incluzând acțiunile al căror titular era cedentul până la momentul cesiunii, a fost prevăzută expres și de Noul Cod civil, în art. 1.568 alin. (1) pct. 1, o opțiune similară a legiuitorului regăsindu-se și în legea procesuală, care permite transmiterea cu titlu particular a calității de creditor în procedura executării silite. Astfel, art. 645 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă statuează expres că: „calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând în cursul executării silite, potrivit legii. În acest caz, actele de executare îndeplinite până la data transmiterii calităţii procesuale produc efecte, în condiţiile legii, faţă de succesorii în drepturi ai creditorului sau ai debitorului, după caz.”.

De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat în acest sens şi Decizia nr. 3/2014 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Specializat Cluj în Dosarul nr. 15.427/211/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 1.396 din Codul civil de la 1864, respectiv dacă poate fi dispusă încuviinţarea executării silite a unui contract de credit la cererea creditorului cesionar al creanţei. De menţionat că această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 437/16 iunie 2014.

Este adevărat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins sesizarea ca inadmisibilă, motivat de faptul că a fost chemată să dea o soluţie unei practici divergente deja existente, iar mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Noul Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 nu poate fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiţiile restrictive de admisibilitate analizate, rolul unificator a instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în privinţa chestiunilor de drept noi. Însă, este concludentă motivarea Înaltei Curţi, detaliată în considerentele Deciziei nr. 3/2014, unde, indirect, Înalta Curte îşi exprimă poziţia asupra acestei chestiuni de drept, reţinând că încuviinţarea executării silite este numai o procedură de ordin formal, care precede executării propriu-zise.

Consacrarea, prin art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective. În consecinţă, a mai reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune.

Prin urmare, instanţa va constata că există un titlu executoriu în cauză, motiv pentru care consideră că nu se impune anularea actelor de executare silită pentru acest motiv.

Având în vedere aceste argumente de fapt și de drept, instanța va respinge, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul H.L., în contradictoriu cu intimata I.C. LTD., formulată împotriva actelor de executare silită emise la data de 11.02.2019 şi ulterior acestei date, în dosarul execuţional nr. 916/2016 al B.E.J. .......

În ceea ce privește solicitarea contestatorului de restituire a taxei de timbru, instanța o va respinge, în contextul în care nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, taxa de timbru achitată de contestator fiind aferentă valorii debitului urmărit din actele de executare silită care au fost menținute.

Raportat la dispozițiile art. 717 alin. (2) din Codul de procedură civilă, constatând culpa procesuală a contestatorului, instanţa îl va obliga pe acesta să achite Biroului Executorului Judecătoresc ...................... suma de 13 lei reprezentând costul copierii şi comunicării către instanţă a actelor dosarului execuţional nr. 916/2016.  Instanţa va reţine că este prea ridicat cuantumul de 1 leu solicitat de executor pentru xerocopierea unei file, considerând că 0,2 lei reprezintă un cuantum îndestulător pentru xerocopierea unei file. Astfel, 65 file xerocopii x 0,2 lei = 13 lei. Instanţa consideră că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 lit. j) sau k) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, fiind aplicabile, prin analogie, prevederile art. 9 lit. i) din acest act normativ.

Raportat la prevederile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, constatând culpa procesuală a contestatorului, instanța va respinge solicitarea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată, luând act că intimata nu a solicitat astfel de cheltuieli în speța pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca neîntemeiate, excepţia netimbrării contestaţiei şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocate de către intimata I.C. LTD., în contradictoriu cu contestatorul H.L..

Admite, în parte, excepţia tardivităţii contestaţiei la executare invocate de către intimata I.C. LTD., în contradictoriu cu contestatorul H.L., în ceea ce priveşte executarea silită înseşi, precum şi în ceea ce priveşte actele de executare silită emise anterior datei de 11.02.2019 în dosarul execuţional nr. 916/2016 al B.E.J. ...................., şi, în consecinţă:

Respinge, ca tardiv formulată, contestaţia formulată de contestatorul H.L în contradictoriu cu intimata I.C. LTD., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite, respectiv împotriva actelor de executare silită emise anterior datei de 11.02.2019.

Respinge, în rest, excepţia tardivităţii contestaţiei la executare invocate de către intimata I.C. LTD., în contradictoriu cu contestatorul, în ceea ce priveşte contestarea actelor de executare silită emise la data de 11.02.2019 şi ulterior acestei date.

Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul H.L., în contradictoriu cu intimata I.C. LTD., formulată împotriva actelor de executare silită emise la data de 11.02.2019 şi ulterior acestei date, în dosarul execuţional nr. 916/2016 al B.E.J. ...................

Obligă contestatorul să achite Biroului Executorului Judecătoresc ....................... suma de 13 lei reprezentând costul copierii şi comunicării către instanţă a actelor dosarului execuţional nr. 916/2016.

Fără alte cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei încheieri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțarea prezentei încheieri se face prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, azi, 9 decembrie 2019.

PRESEDINTE

GREFIER

Domenii speta

Spete similare