Tip: Încheiere Penală-Plângeri penale formulate în baza disp. art. 340 C.p.p.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 2037/259/2021,  petenta C. M.E., în baza art. 340  C.pr.pen., a formulat plângere împotriva ordonanţei din 06.07.2021,pronunţată în dosar nr.49/II/2/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil prin care i-a fost respinsă plângerea formulată în dosarul nr. 000/P/2020 din 06.07.2021, ca neîntemeiată, precum şi anularea amenzii în cuantum de 500 de lei.

 În motivarea în fapt a plângerii petentei a învederat instanţei următoarele aspecte:

 A formulat plângere în temeiul art.99 din Legea nr.303/2004 republicată, care stipulează că există rea credinţă atunci când procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material şi procesual, urmărind şi acceptând vătămarea unei persoane. Precizează că există gravă neglijenţă când procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav şi nescuzabil normele de drept material şi procesual, aşa cum rezultă din probe.

Menţionează că a depus plângere deoarece hotărârile atacate nu respectă dispoziţiile constituţionale prevăzute de art.44 din Constituţia României, cu privire la dreptul său de proprietate în arabilul din T132, P3970, conform procesului – verbal întocmit de către executorul judecătoresc în dosarul de executare nr.95. În mod nelegal şi netemeinic  hotărârile atacate dispun asupra actului său de proprietate, săvârşind infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, în baza căreia executorul judecătoresc a emis actul, respectiv titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.000/2008, pronunţată de Judecătoria Mizil. În mod nelegal şi netemeinic, prin nerespectarea normelor de drept menţionate anterior, prin ordonanţele atacate alături de hotărârea din dosarul nr.000/259/2019 i s-a respins procesul – verbal 94 cuprins în decizia nr.000/2013, act care putea fi anulat numai în instanţă, în contradictoriu cu daunele cuprinse în sentinţa civilă nr.000/2012, anexată. A fost respins şi procesul – verbal emis de executorul judecătoresc în dosarul nr.00, deşi acesta putea fi anulat numai de către instanţă, în contradictoriu cu executorul judecătoresc, urmare a unei contestaţii la executare formulată în termen, precizată conform actelor nr.0000 şi 0000/29102018, ceea ce nu s-a făcut. Aspectele invocate anterior dovedesc imparţialitatea hotărârilor, ordonanţelor atacate afectate de calitatea pârâtului care este funcţionar la primărie. Procesul – verbal din data de 16.12.2014, cu nr. 000, emis pe parcursul urmăririi penale efectuate în dosarul nr.0000/P/2019, dovedeşte că prin înşelăciune şi furt, un grup organizat cu mai multe persoane puse ilegal în posesia terenului deţinut de petentă, urmăresc anularea frauduloasă a actelor de proprietate ale petentei, aspecte sesizate de petentă în dosarul nr.0000/259/2017 în care a fost desfiinţată ordonanţa nr.0000/P/2015.

Petenta precizează că hotărârea judecătorească pronunţată la data de 27.11.2017 şi Încheierea din dosarul nr.0000/259/2017, definitivă, care a soluţionat fondul procesului, aveau de la pronunţare autoritate de lucru judecat cu privire la procesul – verbal din 16.12.2014, iar în baza acestei hotărâri i s-a admis plângerea în contradictoriu cu secretarul primăriei, Gheorghe Alexandru mihalache, care a emis şi semnat procesul – verbal nr. 000/16.12.2014; s-a dispus desfiinţarea ordonanţei din dosarul nr.0000/P/2015, privind infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, anexarea filei din registrul agricul C......, ce priveşte suprafaţa de 2,94 ha arabil în T13, P 3970 pentru a vedea dacă defuncta B.E. sau intimaţii fugurează ca deţinători ai acestei suprafeţe.

Filele menţionate anterior au fost anexate de petentă la dosarele privind  cauza, nu dovedesc faptul că defuncta B.E. a deţinut terenul în litigiu, ci dovedesc numai falsificarea Registrului Agricol C......., în care intimaţii – puşi sub urmărirea penală în baza hotărârii din 03.10.2017, în dosar nr.0000/259/2017, hotărâre prin care s-a desfiinţat ordonanţa atacată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare de posesie, distrugere, fals intelectual şi uz de fals, în baza procesului – verbal nr. 000/16.12.2014, în contradictoriu cu moştenitorii defunctei B.E., C. B. – apar în registrul Agricol C.... ca fiind proprietari în anii agricoli 2017 şi 2018.

În ceea ce priveşte dispoziţiile acestei hotărâri, în dosar nr. 0000/259/2017, atât cu privire la filele menţionate, cât şi cu privire la actele care au stat la baza emiterii procesului – verbal nr. 000/2019 (dovedit nul deoarece este semnat  deoarece este semnat numai de secretar şi primar), hotărârile judecătoreşti pronunţate în fond, respectiv sentinţa civilă nr. 000/2010, Decizia civilă nr. 000/2010, anexate prezentei, care au soluţionat cauza, în baza actelor depuse la dosarul nr. 0000/259/2009.

Mai arată petenta că, în baza adresei emise de Ads prahova, nr.000/2009, anexată, şi a procesului – verbal nr.000/2002, există autoritate de lucru judecat cu privire la arabilul din T132, P3970, predat către Comisia Locală C.... pentru persoanele îndreptăţite şi ulterior pus în posesia petentei, conform procesului – verbal nr. 00, semnat de toţi membrii Comisiei Locale C....., anexă, procesul – verbal cuprins în Decizia civilă nr.000/2013.

Prin nerespectarea autorităţii de lucru judecat ordonanţele atacate resping actele petentei (menţionate anterior), acte care au avut putere de decizie la Tribunalul Prahova, care a dispus anularea daunelor interese în cuantum de 40.250 lei, cuprinse în sentinţa civilă nr. 000/2012, emisă de Judecătoria Mizil.

În continuare petenta arată că a formulat plângere deoarece hotărârile şi ordonanţele atacate, menţionate anterior, sunt pronunţate în contradictoriu, încălcând cu bună ştiinţă normele de drept, autoritatea de lucru judecat stabilită în cauză, în baza Ordonanţei din data de 25.09.2017, pronunţată în dosar nr.000/P/2015.

În continuare petenta învederează instanţei că, în contradictoriu cu ordonanţele atacate, care resping actele sale de proprietate, în baza procesului – verbal nr.94, cuprins în Decizia civilă nr. 000, ordonanţa pronuinţată în dosarul nr. 0000/P/2015 precizează că petenta a fost prima care a deţinut act de proprietate pentru suprafaţa de teren în litigiu, cuprins înn Decizia civilă nr. 000/26.04.2013, fiind pusă în posesie pe amplasamentul din T132, P3970, de către reprezentanţii Primăriei C......., iar actele emise ulterior, respectiv procesul – verbal nr. 000/2014, sunt lovite de nulitate, proprietatea fiind împrejmuită cu un gard edificat de petentă.

În contradictoriu cu ordonanţele atacatem petenta susţine, în baza probelor menţionate anterior, că a fost încălcată legea  şi, deşi au cunoscut că petenta este proprietara terenului , prin înşelăciune şi furt, pentru a o deposeda de recoltele terenului, prin nerespectarea normelor de drept material, s-au pronunţat în baza procesului – verbal nr. 000/2014 (pretinzând că defuncta B. E. figurează în Registrul Agricol C....... ca deţinător al terenului în litigiu, în contradictoriu cu actele emise de ADS Prahova, intrate în puterea lucrului judecat, conform deciziei 000/2010 şi Sentinţei civile nr. 000/2014, anexate, dovedind că terenul a fost predat persoanelor îndreptăţite şi ulterior pus în posesie, conform proceselor – verbale anexate, fiind vorba de infracţiunea de corupţie.

Petenta consideră că, în mod nelegal şi netemeinic, nu a fost respectată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 000/2010 care a statuat, statuând situaţia hotărârilor judecătoreşti ale moştenitorilor defunctei B.E., depuse de intimaţi în dosarul nr. 0000/2009, existând autoritate de lucru judecat în sensul că aceste hotărâri nu au legătură cu arabilul din  T132, P3970, aşa cum se precizează la pagina nr.4 a hotărârii anexate.

De asemenea, rezultă că hotărârile judecătoreşti menţionate anterior, ce au fost atacate, nu respectă hotărârile judecătoreşti pronunţate în favoarea petentei, respectiv: nr. 0070/2008, 000/2010, decizia 000/2010, SC 000/2012, Decizia civilă nr,000/2013, nerespectarea acestora fiind săvârşită prin împotrivire la executarea din dosarul nr. 00/2008, prin rezistenţă faţă de executarea silită şi prin refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârilor, împiedicând-o pe petentă să folosească terenul arabil, prin violenţă şi ameninţare permanentă, prin omorârea animalelor ţinute în vecinătatea terenului în litigiu (aşa cum s-a întâmplat la data de 17.06.2017, cu ocazia cercetării dosarului 000/2013, când au fost omorâte multe animale, fiind introduşi câinii lupi în ţarcul aniumalelor, aspecte semnalate organelor de poliţie din comuna C....., prin plângeri scrise, care însă nu au dus la efectuarea de cercetări la faţa locului, ci la clasarea cauzelor, în baza aprobărilor date de primărie.

Petenta arată că în prezenta cauză, în care a depus plângerea împotriva secretarului primăriei, organul de cercetare – Postul de Poliţie al comunei C........ -, a clasat cauza, iar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil au clasat cauza şi, deşi în dosarele 0000/259/2017, 0000/259/2017 şi 000/259/2015 s-a dispus desfiinţarea ordonanţelor şi continuarea cercetărilor în fapt, prin favorizarea infractorilor nu s-au dispus măsuri, aşteptându-se termenul de prescriere.

Precizează că în cauza care  priveşte  procesul – verbal nr. 000/10.12.2014 şi s-a pronunţat Decizia civilă nr. 000/05.04.2021, dosar nr.0000/105/2021, urmare a plângerii depuse, aceasta a fost înaintată Parchetului de pe lângă ÎCCJ – Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, aşa cum rezultă din adresa nr. 000 din 27.05.2021, anexată prezentei.

În dovedirea cauzei petenta a anexat ordonanţa dosar nr. 00/II/2/2021, adresa nr. 000 din 27.05.2021, Încheiere dosar nr. 0000/259/2017, încheiere dosar nr.0000/259/2017, Ordonanţa din 25.09.2017, dosar 000/P/2015, referat clasare 0000, 2017, filele din Registrul Agricol C...... (care nu dovedesc că B.E. a deţinut terenul), adresa nr. 000 din 15.07.2009, emisă de ADS Prahova dovedind că terenul în litigiu nu a aparţinut defunctei B.E., a fost predat de ADS Prahova. Decizia civilă nr. 000/2010 dovedind că terenul a aparţinut ADS Prahova, iar hotărârile moştenitorilor defunctei B.E. nu fac referire la teren), SC nr. 000/2012 şi Decizia nr. 000/26.04.2013 cu procesul – verbal nr. 00/2013.

Axenează, de asemenea, SC nr. 000/2004, procesul – verbal emis de executorul judecătoresc în baza acestui titlu executoriu, proces – verbal care dovedeşte că în mod repetat secretarul Primăriei Ceptura nu-şi îndeplineşte obligaţiile privind înaintarea documentaţiei, anexelor către Comisia Judeţeană Prahova pentru Emiterea Titlurilor de Proprietate. Nu a depus actele doveditoare pentru suprafaţa  de 1136 m.p. în litigiu, aceste acte făcute de fapt în favoarea altor persoane se înţelege, Primarul C.C. su sunt ţinute ascunse, refuzându-se anexarea la dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată.

Pentru justa soluţionare a cauzei, a fost ataşat dosarul penal nr. 000/P/2020.

În ședința din data de 00.10.2021, petenta a invocat excepția de necompetență materială apreciind că organul de cercetare nu respectă hotărârea judecătorească în condițiile în care pentru a dispune împotriva actelor întocmite de executorul judecătoresc mai ales că intimatul nu a fomulat întâmpinare și nu a fomulat contestație la executare în termenul legal.

La data de 00.10.2021 , după închiderea dezbaterilor oralae, petenta a făcut precizări privind excepția de nulitate absolută privind compunerea completului de judecată, competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești mai ales că judecătorul învestiti cu soluționarea prezentei cauze a soluționat și cauza înregistrată sub 0000/259/2020/a1 având ca obiect anulare/reducere amendă într o cauză cu același intimat, fără a formula o cerere de recuzare, precizând doar sancțiunea legală a încălcării incompatibilităților

Analizând ordonanţa atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, judecătorul de cameră preliminară reţine următoarele:

În data de 00.06.2020, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil a fost sesizat prin plângere de către petenta Constantinescu Marta Emilia, cu privire la faptul că intimatul G. A. M. a întocmit și semnat în mod nelegat procesul verbal de punere în posesie nr. 000 din data de 16.12.2014,  deși exista un proces verbal întocmit de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr.00/M/2008 prin care se constată punerea petentei în posesia unui teren agricol din tarlaua T132, parcela 3970, suprafaţă de teren pe care petenta şi-o însuşeşte, titlul executoriu constituindu-l sentința civilă nr.000/08.07.2008 pronunțată de Judecătoria Mizil.

În dovedirea plânderii ptenta a depus și referatul cu propunere de clasare întocmit în dosarul nr.000/P/2015 și procesul verbal de punere în posesie nr.00/13.03.2013.

  La data de 00.08.2020 petenta a fost audiată în calitate de persoană vătămată, declarația fiind completată la data de 00.10.2020.

Prin ordonanţa nr.000/P/2020 din data de 07.06.2020, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, prin menţinerea şi însuşirea argumentelor din referatul cu propunere de clasare formulat de către organul de organul de cercetare penală, potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. 5 Cod de procedură penală, a dispus în baza art. 315 alin. 1 lit. b, cu referire la art. 314 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit. i Cod de procedură penală, clasarea cauzei penale având ca obiect infracţiunea de fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin.1 Cod penal întrucât există autoritate de lucru judecat.

În motivarea ordonanței procurorul de caz a menționat că își însușește argumentale  cuprinse în propunerea de organelor de cercetare penală  întrucât fapta sesizată de petentă a mai făcut obiectul unui dosar penal înregistrat pe rolul aceluiași parchet sub nr.0000/P/2015 , dosar în care prin ordonanța din data de 04.12.2018 s-a dispus clasarea în temeiul art.16 lit.a cpp cu privire la comiterea infracțiunilor de fals intelectual prev de art.321 alin.1 cp și uz de fals de către intimatul G. A.M. cu privire la întocmirea procesului verbal de punere în posesie nr.000 din data de 16.12.2014. Împotriva aceastei ordonlegalitatea acestei ordonanțe a fost confirmată atât prin ordonanța procurorului ierarhic superior nr.0/II/2/2019 din 04.01.2019 cât și prin considerentele sentinței penale nr.000/30.09.2019 pronunțată de Judecătoria Mizil în dosarul nr.000/259/2019 prin care a fost respinsă plângerea petentei formulată împotriva soluției de clasare reținându-se că nu se dovedește săvârșirea infracțiunilor sesizate de petentă.

Împotriva acestei ordonanţe petenta a formulat plângere, respinsă, ca neîntemeiată prin Ordonanţa nr. 00/II/2/2021 din data de 06.07.2021, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, în dosarul penal nr. 000/P/2020, arătându-se în motivare că ordonanţa procurorului de caz este legală şi temeinică.

Cu privire la excepţia necompetenţei materiale, invocată de petentă la termenul de judecată din data de 00.10.2021, judecătorul de cameră preliminară reţine  că nu reprezintă o veritabilă excepție de necompetentă materială a judecătoriei în condițiile în care judecătorul a întrebat expres petenta care este instanța superioară competentă , respectiv tribunal sau curte de apel, petenta menționând că este vorba despre necompetența materială a organului de cercetare penală de a nesocoti un act al executorului judecătoresc cu” autoritate de lucru judecat”.

De altfel, față de infracțiunea care a făcut obiectul plângerii penale, judecătoria este instanţă este competentă să soluţioneze plângerea împotriva ordonanţei de clasare dispuse în cauză.

În vederea soluționării plângerii formulate de petentă, judecătorul de camera preliminară a administrat proba cu înscrisuri fiind inadmisibilă administrare a probei testimoniale față de dispozițiile exprese ale art.341 alin.51 Cod proc pen potrivit cărora judecatorul de camera preliminară, soluționand plângerea, verifică soluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror inscrisuri noi prezentate.

Referitor la limitarea mijloacelor de probă admisibile în această fază ( respectiv înscrisuri noi), conform considerentelor deciziei C.C.R. nr. 442 din 21 iunie 2016, este justificată având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanței procurorului, atacate sub aspectul legalității acesteia. Astfel, în vederea soluționării plângerii, judecătorul va verifica, pe baza lucrărilor și a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanței de neurmărire/netrimitere în judecată atacate, dacă această soluție a fost sau nu dispusă cu respectarea dispozițiilor legale.

De aceea, dispozițiile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfințit de prevederile constituționale și de reglementările internaționale, petenta având deplina libertate de a demonstra în fața instanței de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum și cu cererile și excepțiile formulate de către inculpat cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

Observând actele dosarului, în special sentința penală nr.000/30.09.2019 pronunțată de Judecătoria Mizil, încheiere pronunțată de Judecătoria Mizil în data de 03.10.2017 în dosarul nr.0000/259/2017 precum și încheierea pronunțată de Judecătoria Mizil în data de 27.11.2017 în dosarul nr.0000/259/2017, judecătorul rețin că aceste hotărâri judecătorești au vizat soluționarea unor plângeri împotriva soluțiilor de clasare dispuse succesiv în dosarul de urmărire penală nr.0000/P/2015 care a avut ca obiect cercetarea atât a infracțiunii de tulburare de posesie cât și a  infracțiunii de fals intelectual pretins a fi comisă de către intimatul G. A. M. în legătură cu procesul verbal de punere în posesie nr. 000 din data de 16.12.2014 privind teren agricol din tarlaua T132, parcela 3970 , fiind încălcate astfel hotărâri judecătorești desprer care petenta susține că i-ar fi recunoscut cu autoritate de lucru judecaat dreptul asupra acestui teren.

Din considerentele acestor hotărâri rezultă faptul că în faza de urmărire penală, în dosarul nr.0000/P/2015 a fost administrat un amplu probatoriu pentru justa soluționare a fondului acuzațiilor și aflarea adevărului în cauză, probele fiind administrate inclusiv la solicitarea judecătorului de cameră preliminară (file de registru agricol, actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de punere în posesie nr. 000 din data de 16.12.2014, efectuarea unei expertize topografice, proces verbal emis în dosarul de executare silită nr.00/M/2008,  sentința civilă nr.0000/15.11.2001 pronunțată de Judecătoria Mizil, sentința civilă nr. 000/20.09.2012 , decizia Tribunalului Prahova nr. 000/26.04.2013 , sentința civilă nr. 000/18.07.2008 etc).

Având în vedere că prin plângerea formulată la data de 24.06.2020 și care a făcut obiectul dosarului nr. 000/P/2020 ,petenta a sesizat faptul că intimatul  G.A.M. a întocmit și semnat în mod nelegat procesul verbal de punere în posesie nr. 000 din data de 16.12.2014,  deși exista un proces verbal întocmit de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr.00/M/2008 prin care se constată punerea petentei în posesia unui teren agricol din tarlaua T132, parcela 3970, suprafaţă de teren pe care petenta şi-o însuşeşte, titlul executoriu constituindu-l sentința civilă nr. 000/08.07.2008 pronunțată de Judecătoria Mizil, judecătorul de cameră preliminară reține că este legală și temeinică soluție de clasare în temeiul art.16 lit.e Cpp existând autoritate de lucru judecat care atrage incidența principiului ne bis in idem.

Astfel, pentru aplicarea principiului «ne bis in idem», trebuie să existe o primă procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare definitivă a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzație în materie penală, iar autoritățile să demareze o a doua procedură penală («elementul bis»), pentru aceeași faptă («elementul idem») cu privire la aceeași persoană, condiții îndeplinite în cauză (două cauze penale 0000/P/2015 și 000/P/2020, aceeași faptă de fals intelectua și aceeași persoană G.A. M.).

Pentru a fi aplicabilă garanția instituită de principiul «ne bis in idem», ambele proceduri trebuie să fie desfășurate în urma formulării unei «acuzații în materie penală».

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că termenul «procedură penală» folosit în cadrul art. 4 din Protocolul nr. 7 trebuie să fie interpretat în lumina principiilor generale aplicabile expresiilor «acuzație în materie penală» și «pedeapsă» care sunt prevăzute de art. 6 și 7 din Convenție.

Pe de altă parte, fiind chemată să se pronunțe asupra semnificației «hotărâre definitivă» din art. 54 Convenția de aplicare a Acordului Schengen, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că decizia trebuie să fie definitivă și obligatorie în sensul dreptului național al statului contractant ale cărui autorități au adoptat-o și să se asigure că decizia respectivă conferă în acest stat protecția acordată în temeiul principiului «ne bis in idem». Niciunul dintre cele două texte nu face referire la o hotărâre pronunțată de către o autoritate judiciară. Ambele instanțe europene au analizat caracterul definitiv al deciziei, și nu tipul autorității care a pronunțat decizia, recunoscând caracter definitiv chiar deciziilor pronunțate de către autorități administrative.

În jurisprudența internă, dar și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, nu au fost aspecte de abordare diferite atunci când «elementul bis» a constat dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată de o instanță de drept penal, acest aspect de drept nefiind controversat.

Multiple aspecte au fost examinate de instanțele europene cu referire la reținerea «elementului bis» în alte ipoteze decât cele derivând din hotărâri penale de condamnare sau achitare.Sub acest ultim aspect există o amplă jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, din examinarea hotărârilor constatându-se că există deja cristalizată o jurisprudență coerentă și clară a celor două instanțe europene cu privire la situațiile derivând din:1) aplicarea unor sancțiuni contravenționale și, apoi, cercetarea și trimiterea în judecată (în instanța penală) a făptuitorului;2) dispunerea de către Ministerul Public a unei soluții de neurmărire sau netrimitere în judecată și, ulterior, infirmarea soluției și trimiterea în judecată a făptuitorului;3) dispunerea unor decizii de către autoritățile administrative și, apoi, după caz, urmărirea penală sau chiar trimiterea în judecată a făptuitorului.

Astfel, în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat că efectul negativ al autorității de lucru judecat se materializează în definitivă și irevocabilă, ceea ce presupune incidența principiului ne bis in idem, care este consacrat împiedicarea aducerii din nou spre rezolvare a procesului penal în care s-a adoptat o soluție în art. 6 din Codul de procedură penală, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică.

Judecătorul apreciază că pentru a verifica dacă o încheiere pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, în procedura prevăzută de art. 340 din Codul de procedură penală, poate fi invocată cu autoritate de lucru judecat, din perspectiva noțiunii autonome de „hotărâre definitivă“ date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în interpretarea art. 50 din Cartă drepturilor fundamentale a Uniunii Europene [Hotărârea Piotr Kossowski C-486/14, Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 29 iunie 2016], trebuie analizate următoarele aspecte: dacă a existat o anchetă aprofundată a faptei sesizate, dacă soluția de netrimitere în judecată (în concret, „confirmată“ prin respingerea redeschiderii urmăririi penale) antamează fondul acuzației penale, dacă sunt satisfăcute cerințele idem personae și idem factum, dacă acțiunea penală a fost stinsă în mod definitiv.

Astfel, în Cauza Kossowski, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că „principiul ne bis in idem enunțat la art. 54 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din data de 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, semnată la Schengen (Luxemburg) la data de 19 iunie 1990, citit în lumina art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie să fie interpretat în sensul că o decizie a parchetului de încetare în mod definitiv a urmăririi penale, sub rezerva redeschiderii sau a anulării sale, fără să fi fost aplicate pedepse nu poate fi calificată drept decizie definitivă în sensul acestor articole dacă din motivarea acestei decizii rezultă că procedura penală respectivă a fost închisă fără ca o urmărire penală aprofundată să fi fost efectuată, absența audierii victimei și a unui eventual martor reprezentând un indiciu al lipsei unei astfel de urmăriri aprofundate“.

Astfel, încheierea definitivă pronunțată de judecătorul de cameră preliminară,  prin care s-a respins plângerea împotriva unei soluții de clasare constituie o „hotărâre definitivă“ de natură să atragă incidența cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală, ca urmare a existenței autorității de lucru judecat, numai dacă soluția de clasare a fost pronunțată în urma epuizării probatoriului, după o analiză aprofundată a situației de fapt, iar judecătorul de cameră preliminară, în procedura prevăzută de art. 340 din Codul de procedură penală, examinează fondul acțiunii penale ( în acest sens și decizia HP- nr.19/2019 pronunțată de ICCJ ).

În ceea ce privește jurisprudența  Înaltei Curți  vizând cauze cu privire la aplicarea principiului ne bis in idem,  prezintă relevanță și Decizia nr. 147/RC din data de 3 aprilie 2017 a Secției penale, potrivit căreia: „în ipoteza în care procurorul a dispus clasarea, procurorul ierarhic superior a infirmat ordonanța de clasare și a dispus redeschiderea urmăririi penale, iar judecătorul de cameră preliminară a constatat nelegalitatea ordonanței de redeschidere a urmăririi penale și a infirmat redeschiderea urmăririi penale, cu motivarea că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu pentru aceeași faptă, instanța de apel nu poate dispune încetarea procesului penal în care s-a emis rechizitoriul, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală, pe baza principiului «ne bis in idem», întrucât ordonanța de clasare nu are autoritate de lucru judecat, iar judecătorul de cameră preliminară nu s-a pronunțat cu privire la chestiuni de fond, ci cu privire la chestiuni de procedură.

În această ipoteză - în care instanța de apel a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală - este incident cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală, întrucât existența ordonanței de clasare și a hotărârii prin care judecătorul de cameră preliminară se pronunță cu privire la chestiuni de procedură nu determină aplicabilitatea principiului «ne bis in idem», configurat în dispozițiile art. 6 din Codul de procedură penală, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europen

Având în vedere probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală nr.0000/P/2015 și considerentele încheierii pronunțată de Judecătoria Mizil în data de 03.10.2017 în dosarul nr.0000/259/2017 , ale încheierii pronunțate de Judecătoria Mizil în data de 27.11.2017 în dosarul nr.0000/259/2017 precum și cele ale sentinței penale  nr. 000/30.09.2019 pronunțată de Judecătoria Mizil, judecătorul constată că soluționarea cauzei penale nr.0000/P/2015 nu s-a realizat printr-o ordonanță de clasare într-un stadiu prealabil, fără epuizarea probatoriului și fără atingerea fondului, după cum nu se poate susține că prin hotărârea definitivă judecătorul de cameră preliminară ,în temeiul art.340 C.pp , a soluționat plângerea împotriva soluției de clasare privind infracțiunea de fals intelectual fără a examina temeinicia ordonanței de clasare, nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului cauzei.

Prin urmare,în temeiul art. 341 alin. 6 lit. a) din Cod de procedură penală, respinge plângerea formulată de petenta C.M.E. , împotriva ordonanţei de clasare dispuse la data de 26.06.2021 în dosarul nr.000/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil şi menţinută prin ordonanţa  nr.00/II/2/2021 emisă la data de 06.07.2021 de Prim Procurorul Parchetului de pe lângă  Judecătoria Mizil ca nefondată.

 Dat fiind că plângerea împotriva soluţiei de clasare s-a dovedit neîntemeiată, în baza art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală, petenta are obligaţia de a suporta cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea prezentei cauze.

Conform cu originalul,

Anonimizată de către

Grefier Manolache Daniela

Domenii speta

Spete similare