Acțiune având ca obiect pretenții

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil la data de 04.01.2021 sub nr. 4/259/2021, repartizat în mod aleatoriu prezentului complet, reclamantul S.C. , în contradictoriu cu pârâta T. D. S.R.L, a formulat acțiune în pretenții prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

-obligarea pârâtei la plata sumei de 1955 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente facturii fiscale P215/20.06.2014, de la data scadenței, 05.07.2014. până la data achitării, 26.08.2016;

-obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecștă (taxă de timbru etc.).

In motivare, reclamantul a arătat că penalitățile de întârziere au rezultat din suma neplătită la termen a facturii emise și scadente, în Baza Contractului Pentru Serviciile Externe de Prevenire și Protecție, seria B nr. 00000 din 04.01.2013, încheiat între firme, iar pârâta nu a respectat obligația de plată a prețului.

Arată reclamantul faptul că, conform art.5 din contract, plata se face pe baza facturii. în 14 zile de la data emiterii facturii, iar potrivit art. 6 se vor plăti penalități de 0,5 % pe zi de întârziere pentru suma neplătită la termen, până la plata întregii sume.

De asemenea, mai arată reclamantul că, factura fiscală P000/20.06.2014. cu scadență la data de 05.07.2014. a făcut obiectul dosarului nr. 0000/259/2016 și, după înregistrarea cererii de chemare în judecată, la data de 04.08.2016, pârâta a achitat primele opt factori emise în perioada 15.05.2013 — 31.03.2015, prin plata sumei de 3750 Iei, cu ordinul de plată din data de 00.08.2016 și în care a menționat că este o plată parțială fără a specifica imputația plății.

Menționează reclamantul faptul că, pârâta, prin întâmpinarea de la fond, arată că a decis să achite parțial debitul principal reclamat, respectiv 50 % din sumete facturate justificat, ca acesta ( reclamantul ) și-a îndeplinit, cu aproximație, jumătate din obligațiile din contract (din sentința civilă nr. 000/04.10.2017, pag.3. paragraf 2, de sus ).

Evident, restul din suma solicitată în instanță nu a fost achitată, iar instanțele de fond, apel și recurs, având în vedere probele existente în dosarul cauzei, au considerat corectă neachitarea de către pârâtă a celeilalte jumătăți a debitului restant și, în concluzie au respins acțiunea în pretenții a persoanei impozabile «S.ST. C." P. ” ,1.1.».

Dar, de asemenea, toate instanțele, de fond, apel și recurs nu s-au pronunțai asupra penalităților ■ de întârziere aferente facturilor fiscale achitate deja de pârâtă la data de 00.08.2016. după înregistrarea cererii de chemare în judecată, inclusiv factura fiscala P000/20.06.2014. deși acest capăt de cerere a fost, mereu, formulat.

Mai arată reclamantul faptul că, penalitățile de întârziere se determină în temeiul contractului.' de la termenul scadent al fiecărei facturi până la data achitării debitului respectiv.

în conformitate cu prevederile legale și contractuale (art. 6 din contractul încheiat între firme); penalitățile de întârziere aferente facturii fiscale P000/20.06.2014 trebuie să se determine de la data scadenței, 05.07.2014, până la data achitării, 26.08.2016, scop în care a fost inițiată prezenta acțiune.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și să se pronunțe o hotărâre prin care să admită acțiunea.

în drept, reclamantul a invocat disp. art.1110, 1111, 1113 și urm. V.C.Civ., Codurile de procedură civilă. Codul de procedură fiscală, Cod fiscal. OG 13/2011.

în dovedire, solieită încuviințarea probei cu înscrisuri și orice alt mijloc de proba a cărui utilitate și necesitate ar reieși din dezbateri.

Reclamantul a anexat următoarele înscrisuri:

1.Contractul seria B nr. 000000 din 04.01.2013.

2.Factura Nr. P0000f20.06.2014.

3.Extras cont nr. 00/26.08.2016. B.T..

4.Acte recunoaștere drept de acțiune nr. 000/06.102014 si 0000/31.08.2015.

5.Adresa nr. 00000/04.09.2020 emisă de Consiliul Local al M. P..

6.Carte de identitate, SPCLEP P., 30.11.06 - 17.04.2066.

7.Adresa pârâtei către expert cu datele necesare efectuării expertizei.

8.Extras sentința civilă nr. 000/04.10.2017, decizia nr. 0000/2111.2018. decizia definitivă nr. 000/02.10.2019, C.A.P..

în temeiul prevederilor codului de procedură civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsă.

în conformitate cu dispozițiile din C. proc. civ., solicită instanței să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces

Depune prezenta cerere de chemare în judecată. în două exemplare.

Anexează dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 142 lei.

Prin rezoluția din data de 05.01.2021 s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate acesteia, pârâtei, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare.

La data de 27.01.2021 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant având în vedere (i) excepția autorității de lucru judecat cu privire la pretențiile deduse judecății, (ii) excepția prescripției dreptului material Ia acțiune, (iii) inadmisibilitatea cererii iar (iv) în subsidiar netemeinicia acestor pretenții.

De asemenea, solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de subscrisa cu ocazia prezentei cauze.

Pentru a dispune în sensul celor solicitate, pârâta solicită ca instanța să aibă în vedere următoarele motive:

I. Scurte considerente relevante în soluționarea cauzei

La un moment anterior. Judecătoria Mizil a fost investită cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată, a fost înregistrată sub nr. 0000/259/2016. prin care S.Șt. C. P. .î. I. (în continuare „S. ÎI") a pretins (i) obligarea subscrisei la plata contravalorii serviciilor pretins prestate de acesta (inclusiv Factura fiscală nr. 000/.05.07.2014 — în raport de care reclamantul din prezenta cauză își întemeiază pretențiile) precum și (ii) penalități de întârziere în raport de facturile menționate în cererea de chemare în judecată și. implicit, penalitățile de întârziere aferente facturii fiscale nr. 000/05.07.2014.

în prima instanță, în urma administrării probatoriului (expertiză în specialitatea protecția muncii, expertiză contabilă, interogatoriu, proba testimonială și proba cu înscrisuri) și a apărărilor formulate de subscrisa (excepția de neexecutare), prima instanță de judecată a constatat că pretențiile formulate de Soare ÎI sunt nefondate, fiind pronunțată astfel Sentința nr. 000/2017 de către J.M..

în calea de atac ordinară. T. P. prin Decizia nr. 0000/2018 a respins apelul declarat de S. ÎI cu privire la aceste pretenții.

în calea de atac a recursului, C.A.P. prin Decizia nr. 000/2019 a respins recursul declarat de S. îl in ceea ce privește aceste pretenții.

Excepția autorității de lucru judecat.

Din lectura hotărârilor — și în special din hotărârea primei instanțe — se observă că factura nr. 000/05.07 2014 și pretinsele penalități aferente acesteia a tăcut obiectul judecății în dosarul nr. 0000/259/2016, astfel că resupunerea acestor pretenții analizei instanței de judecată încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 000/2017, astfel cum aceasta a rămas definitivă prin respingerea apelului (prin Decizia nr. 0000/2018) și a recursului (prin Decizia nr. 000/2019).

In ceea ce privește identitatea de părți, trebuie observat faptul că părțile din dosarul nr. 0000/259/2016 au tost subscrisa I. D.e S.R.L, și S.Șt.C. P.Î.I., identice cu părțile din prezenta cauză.

Chiar dacă în aparență întreprinderea individuală (i.e. S.Șt.C.P.Î.L) ar fi diferită de titularul său (i.e. S.C.), în realitate drepturile și obligațiile în sens material și procesual aparțin aceleiași entități, tie că aceasta se autointitulează direct „S.Șt.C. P.Î.L" sau „S.C. titular al întreprinderii individuale S. Șt.C. P.Î.L".

întreprinderea individuală este reglementată de O.U.G. nr. 44/2008 care prin art. 2 lit. g) definește întreprinderea individuală ca fiind întreprinderea economică, tară personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică. în continuare, art. 4 prevede că persoanele fizice pot desfășura activități economice ca întreprinzători, titulari ai unei întreprinderi individuale.

Art. 22 care se referă la regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale, stabilește că întreprinderea individuală nu dobândește personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului. în plus, art. 23 prevede că întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de Ia data înregistrării sale în registrul comerțului.

Din dispozițiile invocate și din ansamblul legii rezultă că autorizarea și înregistrarea unei întreprinderi individuale în Registrul Comerțului nu face altceva decât să confere titularului acesteia — persoană fizică — dreptul de a întreprinde activități economice. Această aptitudine comercială nu creează nicidecum o nouă personalitate juridică întreprinderii sau titularului acesteia. O atare întreprindere este, practic, una dintre cele trei modalități legale prin care persoanele fizice pot desfășura activități economice individual și independent ca: persoane fizice autorizate, întreprinzători individuali ai unei întreprinderi individuale, membri ai unei întreprinderi familiale.

în consecință, drepturile și obligațiile — în sens material și procesual — sunt ale persoanei fizice însăși și nicidecum ale întreprinderii individuale. Potrivit art. 26, persoana fizică este cea care răspunde pentru obligațiile asumate în exploatarea întreprinderii economice, în primul rând cu patrimoniul de afectațiune dacă acesta a fost constituit și, în subsidiar, cu celelalte bunuri aflate în patrimoniu.

Relativ la identitatea de obiect, instanța de judecată va observa că penalitățile de întârziere aferente Facturii fiscale nr. 000/05.07.2014 sunt pretinse pe calea prezentului litigiu însă au fost pretinse și în dosarul 0000259/2016. Această concluzie se desprinde din petitul cererii de chemare în judecată formulată în acest dosar de S.ÎI (i.e. „obligarea pârâtei Ia plata cheltuielilor de judecată și a accesoriilor aferente, conform contract precum și plata acestora în continuare până Ia achitarea integrală -a debitului"), dar și din considerentele și dispozitivul Sentinței nr. 000/2017 pronunțată de către J.M..

Notă: Orice referire pe care a făcut-o în cuprinsul acestui act procesual la factura nr.000/05.2014 va avea în vedere faptul că data facturii este 20.06.2014, iar scadența 05.07.2014.

în acel dosar instanța de judecată a respins în tot pretențiile formulate de S. ÎI reținând că acestea sunt neîntemeiate în condițiile în care S. ÎI nu și-a executat propriile obligații izvorâte din contractul invocat ca temei pentru admiterea acțiunii.

în ceea ce privește identitatea de cauză, această instanță de judecată va observa că temeiul juridic invocat de S. ÎI pentru admiterea pretențiilor în dosarul nr. 0000/259/2016 îl reprezenta (i) contractul pentru serviciile externe de prevenire și protecție seria B nr. 00000 din 04.10.2013 și (ii) dispozițiile codului civil referitoare la obiectul obligației (art. 1226), dreptul al îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației (art. 1516) și implicit cele referitoare la penalități.

în acest dosar, temeiul juridic invocat este același contract (antemenționat) și prevederi din vechiul și noul cod civil referitoare la imputația plății, cod procedură civilă (generic), cod procedură fiscală (generic), cod fiscal (generic) și OG 13/2011 generic. Sigur că invocarea acestor acte normative — în general sau în particular — a fost făcută în această manieră numai pentru a se încerca acreditarea ideii că nu există identitate de cauză între pretențiile din dosarul 0000/259/2016 și pretențiile din actualul dosar. însă în realitate penalitățile de întârziere solicitate în ambele litigii pot avea ca potențial temei numai dispozițiile mai generale ale art. 1516 cod civil sau mai speciale ale art. 1535 cod civil. Abia în pasul următor s-ar putea vorbi de O.G. 13/2011. imputația plății etc.

în contextul descris supra, este cât se poate de evident că între prezentul litigiu și cel din dosarul nr. 00000/259/2016 există identitate de cauză, fundamentul pretențiilor fiind răspunderea contractuală, dreptul la daune interese, contractul același respectiv seria B nr. 00000 din 04.10.2013.

Concluziv sub toate aspectele de mai sus, în cauză operează excepția autorității de lucru judecat cu privire la pretențiile deduse judecății reprezentând penalități de întârziere aferente facturii fiscale nr. 000/05.07.2014, aferentă la rândul său contractului seria B nr. 00000 din 04.10.2013. Această autoritate de lucru judecat izvorăște din Sentința nr.0008/2017. astfel cum aceasta a rămas definitivă prin respingerea apelului (prin nr. 00000/2018) și a recursului (prin Decizia nr. 000/2019). în subsidiar. în situația in care instanța de judecată va trece peste argumentele prezentate mai sus relative la autoritatea de lucru judecată prevăzută la art. 432 din codul de procedură civilă. înțelege să invoce puterea de lucru judecat prevăzută la art. 431 spre finalitatea de a respinge pretențiile deduse judecății pe calea acestui demers.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune

în situația in care instanța de judecată va trece peste argumentele prezentate supra și care conduc la concluzia respingerii pretențiilor având în vedere că asupra acestora operează autoritatea dc lucru judecat și puterea de lucru judecat, în cauză dreptul material Ia acțiune pentru penalitățile de întârziere este prescris.

în primul rând, obligația de plată (principală sau accesorie) înscrisă în factura nr. 000/05.07.2014 are scadența 05.07.2014, iar reclamantul a învestit această instanță de judecată cu aceste pretenții după aproape 6 ani de ia acest moment. Termenul de prescripție este cel general de 3 ani reglementat la art. 2517 cod civil și începe să curgă de la scadența mai sus indicată, în conformitate cu dispozițiile art. 2524 cod civil.

Penalitățile de întârziere fiind prin natura lor drepturi accesorii, acestea se prescriu odată cu dreptul principal astfel cum prevede art. 2503 din codul civil.

în al doilea rând, în dosarul nr. 0000/259/2016 cererea de chemare în judecată S. ÎI a fost respinsă, astfel că devin incidente spre analiză dispozițiile art. 2539 alin. 2 din codul civil care prevăd că ..prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată (...) a renunțat la ea. nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă.

Chiar dacă ar fi să admită că cererea de chemare în judecată formulată de S. îl în dosarul nr. 0000/259/2016 ar fi fost un act întreruptiv de prescripție cu privire la penalitățile de întârziere (sau chiar cu privire la debitul principal), aceste pretenții au fost respinse prin hotărâre definitivă (Decizia nr. 000/2019) pronunțată în 02.10.2019. Cum hotărârea este definitivă de la momentul pronunțării astfel cum prevede art. 634 alin. 2 din codul de procedură civilă, termenul de 6 luni începe să curgă de la aceeași dată, respectiv 02.10.2019. Fată de momentul înregistrării cererii de chemare în judecată în prezentul dosar (i.e. 04.01.2021) rezultă că termenul de 6 luni s-a împlinit cu mult timp înainte astfel că cererea de chemare în judecată din dosarul nr. 0000/259/2016 și-a pierdut aptitudinea de a întrerupe prescripția.

Calea procesuală prevăzută de lege pentru solicitarea penalităților

Dacă instanța de judecată va considera în judecata dosarului nr. 0000/259/2016 prima instanță nu a dispus o soluție cu privire la cererea de acordare a penalităților de întârziere solicitată de S. ÎI. acesta din urmă avea la îndemână alte procesuale și nu formularea unei cereri de chemare în judecată separate, astfel că actualul demers judiciar trebuie respins ca inadmisibil.

în acest sens, pe de-o parte exista deschisă numai calea completării sentinței în conformitate cu dispozițiile art. 444 din codul de procedură civilă. Lipsa exercitării acestei căi de atac specifice conduce la inadmisibilitatea reiterării acestei critici pe calea apelului sau a recursului, in conformitate cu dispozițiile art. 445 din codul de procedură civilă. A fortiori, din moment ce este inadmisibilă o cale de atac ordinară sau extraordinară, este inadmisibilă cererea de chemare în judecată ulterioară cu același obiect — cum este prezenta cauză dedusă judecății.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 459 din codul de procedură civilă stabilesc o ordine de exercitare a căii de atac, in sensul că dacă nu a fost exercitat apel cu privire la un anumit capăt de cerere nu poate fi exercitat recursul. în atare condiții, cu atât mai puțin este admisibilă cererea de chemare în judecată ulterioară cu același obiect — cum este prezenta cauză dedusă judecății.

Dintr-o altă perspectivă, consideră că S. îl nu a exercitat o cale de atac împotriva hotărârii primei instanțe sau a celei date în apel în dosarul 0000/259/2016 cu privire la capătul de cerere referitor la penalitățile de întârziere. Această manifestare de voință nu poate fi considerată nici explicită, nici implicită, ceea ce conduce la achiesarea lui S.ÎI în ceea ce privește soluția dată pe capătul de cerere relativ la penalitățile de întârziere. Achiesarea este una tacită, în conformitate cu dispozițiile art. 464 alin. 3 din codul de procedură civilă, având în vedere neexercitarea căii de atac sub aspectul penalităților de întârziere, și parțială deoarece sub celelalte aspecte a fost exercitat apel și recurs.

Odată stabilită achiesarea, aceasta determină (i) inadmisibilitatea formulării unei noi cereri de chemare în judecată având același obiect, și în orice caz (ii) o manifestare de voință sub aspect probator în prezentul litigiu, reprezentând o veritabilă mărturisire prevăzută de art. 348 și urm. din codul de procedură civilă, cu toate consecințele juridice ce decurg de aici.

Pe fondul cauzei

Dacă instanța de judecată va trece peste argumentele prezentate mai sus și va analiza pe fond cererea de chemare în judecată, aceasta va trebui respinsă ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 000/2017, astfel cum aceasta a rămas definitivă prin respingerea apelului (prin Decizia nr. 0000/2018) și a recursului (prin Decizia nr. 000/2019) s-a stabilit că subscrisa nu datorează vreo sumă către S.ÎI. Factura nr. 000/05.07.2014 a făcut alături de mai multe alte asemenea facturi obiectul analizei instanțelor de judecată care au respins pretențiile lui S. ÎI, astfel încât oricare ar fi interpretarea pe care o îmbrățișa această instanță de judecată relativ la (i) obiectul judecății din dosarul 0000/259/2016, (ii) achiesarea lui S. ÎI la hotărârea dată în primă instanță, (iii) neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și (iv) celelalte aspecte procedurale pe care le-am invocat un aspect ar trebui să fie absolut clar — ceea ce instanțele de judecată au stabilit în acel dosar este că nu poate fi stabilită în sarcina subscrisei vreo obligație de plată izvorâtă din respectivul contract sau din respectivele facturi (inclusiv factura nr. 000/05.07.2014).

Dacă lipsa creanței la care s-au referit instanțele de judecată include și lipsa unei creanțe accesorii atunci este incidență autoritatea de lucru judecat explicată supra. Dacă lipsa creanței nu include și aceste accesorii, atunci creanța la care s-au referit instanțele de judecată putea fi doar una principală. Având în vedere că s-a stabilit deci cu putere de lucru judecat că această creanță principală a Soare ÎI împotriva subscrisei nu există (nu este întemeiată), nu poate exista (nu este întemeiată) nici creanța accesorie, potrivit adagiului accesorium sequitur principale.

în drept, pârâta a invocat dispozițiile alt. 205, art. 432, art. 431, art. 634, art. 444, art. 445, art. 459, art. 464, art. 453 cod procedură civilă, art. 2 lit. g), art. 4, art. 22, art. 23, art. 26 din DUG nr. 44/2008, art. 1226. art. 1516, art. 1516, art. 1535, art. 2517. art. 2524, art. 2503, art. 2539 cod civil.

Solicită proba cu înscrisuri; mărturisirea reclamantului.

Pârâta a anexat:

-Sentința nr. 000/2017 — J.M.;

-Decizia nr. 0000/2018 — T.P.;

-Decizia nr. 000/2019 — C.A.P.;

-Extras ONRC S.Î.L;

-împuternicire avocațială.

în temeiul art. 223 și art. 411 alin. 1 pct. 2 cod procedură civilă, pârâta solicită să se procedeze la soluționarea prezentei cauze și în lipsa acesteia de la dezbateri.

Prin rezoluția din data de 27.01.2021, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 04.03.2021. în ședință publică, cu citarea părților, reclamantul fiind citat cu copie de pe întâmpinarea depusă de către pârâtă, cu mențiunea de a depune răspuns în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 11.02.2021, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să se constate următoarele:

La data de 04.08.2016 a fost înregistrat dosarul nr.0000/259/2016. prin care se solicită un sold debitor în sumă de 6500 lei.

La data de 26.08.2016, după data înregistrării acțiunii din dosarul nr. 0000/259/2016, pârâta a achitat suma de 3750 lei, prin „Ordin de plata și în care a menționat că este o plată parțială fără a specifica imputația plății.

Extrasul de cont este anexat la dosarul de față și se află și la dosar fond, nr. 1532/259/2016, fond ( fila 70)..

însăși instanța de fond, prin sentința civilă nr. 000/ 04.10.2017, pag. 7, ultimul paragraf, constată achitarea acestei „sume de 3750 lei făcută de pârâtă la data de 26.08.2016. după înregistrarea cererii de chemare în judecată. în care nu a menționat imputația plății ( fapt constatat și de expertul contabil’".

Astfel, această sumă nu a mai făcut, în continuare suma nu a mai făcut, în continuare, obiectul dosarului nr. 0000/259/2016, rămânând că în acest dosar să se soluționeze drept debit principal restant, diferența de 2750 lei ( 6500-3760), cât și restul capetelor de cerere.

Ca atare, factura fiscală P000/20.06.2014 fiind achitată, nu avea cum să fie supusă judecății în dosarul nr. 0000/259/2016, și deci nu există autoritate de lucru judecat, așa cum susține pârâta în mod neîntemeiat.

Precizează că penalitățile pentru factura fiscală achitată cu ordinul de plată din data de 26.08.2016 au fost solicitate distinct la cele trei instanțe, după cum se arată și în extrasele cererilor de chemare judecată corespunzătoare și anexate prezentei.

La fond:

..solicităm instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:

-obligarea pârâtei la plata la plata sumei de 6500 lei, suma facturată și neplătită, exclusiv accesoriile ;

-obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata si â accesoriilor aferente, conform contract precum și plata acestora 'în continuare până la achitarea integrală a debitului.”

Instanța de fond. în cuprinsul și dispozitivul sentinței date, nu s-a pronunțat asupra penalităților pentru suma de 3750 lei, sumă achitată de pârâtă la data de 26.08.2016. după înregistrarea cererii de chemare în judecată.

La apel:

„solicităm admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate și să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună:

-obligarea pârâtei să achite reclamantei suma de 2750 lei, reprezentând debit principal restant;

-obligarea pârâtei să achite reclamantei penalități de întârziere, având rata de 0,5% din debitele principale achitate, calculate până la dala de 26.08.2016;

La recurs:

„...solicităm instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună:

3.obligarea intimatului sa achite recurentei suma de 2750 lei, reprezentând debit principal restant;

4.obligarea intimatului să achite recurentei penalități de întârziere conform contract, din debitele principale achitate, calculate până la data de 26.08.2016;”

însă instanțele de judecată nu au soluționat acest capăt de cerere.

în întâmpinare, pârâta nu ține seama de întreruperea prescripției extinctive ce constituie modificări ale cursului prescripției extinctive, modificări egrș intervin pentru cauze de întrerupere ce sunt stabilite exclusiv și limitativ de lege și care au intervenit după ce prescripția extinctivă a început să curgă, dar mai înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege,

întreruperea șterge prescripția începută înainte de ivirea unei cauze întreruptive și determină începerea unei prescripții extinctive noi.

In cazul în care prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată, noua prescripție nu va începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a acțiunii nu a rămas definitivă.

Dispozițiile legate stabilesc că :

-prescripțiile extinctive, începute anterior datei de 01.10.2011, împlinite sau neîmplinite până la această dată . rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul 167/ 1958 republicat, iar prescripțiile extinctive, începute după data de 01.10.2011 sunt supuse dispozițiilor Codului civil.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Decretul, nr. 167/1958, cât și art. 2537 și urm. Cod civil, prescripția extinctivă se întrerupe:

-prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția;

-prin introducerea unei cereri de chemare în judecată.

întreruperea prescripției produce următorul efect: mai întâi, anterior apariției cauzei de întrerupere, prescripția este înlăturată, ștearsă, ca și când nu ar fi curs; pe de altă parte, după încetarea cauzei de întrerupere, începe să curgă o nouă prescripție extinctivă, adică un nou termen de prescripție.

Dacă întreruperea a operat prin efectul recunoașterii, noua prescripție va fi de același fel cu prescripția înlăturată, adică prescripția dreptului material la acțiune, și începe să curgă un nou termen de prescripție de același fel.

Pentru factura fiscală P0000/20.062014 cu scadență la 16.04.2014. termenul de prescripție a fost întrerupt, prima dată, la data de 31.08.2015 prin actul de recunoaștere nr. 000/31.08.2015.

A doua oară, temenul de prescripție a fost întrerupt la data promovării acțiunii dosarului nr. 0000/259/2016. adică 04.08.2016, iar noua prescripție a început să curgă de la data de 02.102019. când hotărârea de admitere a acțiunii dosarului nr. 0000/259/2016, a rămas definitivă.

Deci, la data promovării acțiunii dosarului nr. 0/259/2021, adică la data de 04.01.2021. termenul de prescripție pentru plata penalităților de întârziere privind factura fiscala P000/20.06.2014, cu scadență la 16.04.2014, nu era împlinit la data promovării acțiunii dosarului nr. 0/259/2021 ( 04.01.2021).

în drept, reclamantul a invocat art. 1110,1111. 1113 și urm. din V.C.Civ., art. 1719, 1721, 1724. 1506, 1507, 1509 și urm. din N.C.Civ., Codurile de procedură civilă, Codul de procedură fiscală, Cod fiscal, OG 13/2011.

în dovedire, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

în temeiul prevederilor codului de procedură civilă, reclamantul solicită judecarea și în lipsă.

La termenul de judecată de la data de 04.03.2021, instanța a constatat că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit art. 107 C.pr.civ.; în temeiul art. 238 alin. 1 C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză poate fi soluționată la acest termen de judecată; în temeiul art. 255 C.p.c. rap. la art. 258 și art. 237 alin. 2 pct.7 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri constatând că este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea cauzei, instanța a unit excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare cu fondul cauzei și a reținut cauza în pronunțare, amânând pronunțarea cauzei Ia data de 11.03.2021.

Analizând cu prioritate excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța reține următoarele:

Regula generală stabilită de Noul Cod de Procedură Civilă, respectiv art.248 alin.l, este ca instanța să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Cu alte cuvinte, excepția procesuală trebuie să fie rezolvată înainte de analiza fondului, indiferent de soluția ce urmează să fie dată acesteia (de admitere sau de respingere).

Instanța constată că, prin cererea înregistrată la data de 04.01.2021 sub nr.4/259/2021 pe rolul Judecătoriei Mizil, reclamanta S.ST. C. P.Î.I., în contradictoriu cu pârâta T.D. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1955 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente facturii fiscale P000/20.06.2014, de la data scadenței-05.07.2014 până la data achitării-26.08.2016, facturi ce au rezultat din suma neplătită la termen a facturii emise și scadente, în baza contractului pentru serviciile externe de prevenire și protecție, seria B, nr.00000/04.01.2013.

Instanța mai constată că, prin sentința civilă nr.000/04.10.2017 pronunțată de J. M. în dosarul nr.0000/259/2016. rămasă definitivă prin respingerea apelului și a recursului formulat de S. ST. C. P. Î.I., conform deciziei nr.0000/21.11.2018 a T. P.-Secția a 11-a C. și de C. A. și F. și a deciziei nr.000/02.10.2019 a C.A.P.-Secția a Il-a C., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.ST. C. P.î. 1. în contradictoriu cu pârâta S.C. T. D. S.R.L., acțiune prin care se solicitase obligarea pârâtei și ia plata sumei facturate și neplătite, aferentă și facturii fiscale P000/05.07.2014 în sumă de 500 cu termen de plată la 19.07.2014, cu o întârziere de 743 de zile, factură emisă în baza contractului pentru servicii externe de prevenire și protecție seria B nr.00000/04.01.2013 (pagina 1 din sentința nr.000/04.10.2017 aflată la fila 13 dosar).

Autoritatea de lucru judecat - res iudicata pro veritate habetur - este reglementată de art. 431 alin. 1 C.pr.civ., conform căruia Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată" și alin.2 care prevede că „Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă’', ca o excepție de fond, peremptorie și absolută, care poate fi invocată, potrivit art.432 din același Cod, de instanță ori de părți în orice stare a procesului.

Pentru a exista autoritate de lucru judecat, trebuie să existe tripla identitate de obiect, părți și cauză.

Cât privește primul element - părțile - se are în vedere nu prezența lor fizică la proces, ci prezența juridică, respectiv participarea la proces în nume propriu și în calitate de reprezentant.

In sfera noțiunii de obiect al cererii de chemare în judecată se include nu numai obiectul material (pretenția concretă), ci și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material.

Prin cel de-al treilea element - cauza - se înțelege fundamentul pretenției afirmate și ea nu trebuie confundată cu dreptul subiectiv și nici cu mijloacele de dovadă ale faptelor pe care reclamantul își întemeiază pretențiile.

Este cunoscut faptul că autoritatea de lucru judecat trebuie atașată atât dispozitivului hotărârii care cuprinde soluția, cât și considerentelor acestuia prin care s-a rezolvat chestiunea litigioasă.

Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești reprezintă acel efect al hotărârii care constă în aceea că se instituie o prezumție de adevăr cu privire la situația de drept reținută, o nouă cerere între aceleași părți, cu același obiect și aceeași cauză neputând fi dedusă judecății ulterior.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO. deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Acest principiu împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces soluționat definitiv și irevocabil, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, chiar cu poziția procesuală inversată, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești. în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt proces.

Pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit este același în ambele acțiuni.

în speță, atât prin cererea înregistrată la data de 04.08.2016 sub nr.0000/259/2016 pe rolul J. M„ reclamanta S.ST.C. P. Î.I.. în contradictoriu cu pârâta S.C. T. D. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei și la plata sumei facturate și neplătite, aferentă și facturii fiscale P000/05.07.2014 în sumă de 500 cu termen de plată la 19.07.2014, cu o întârziere de 743 de zile, factură emisă în baza contractului pentru servicii externe de prevenire și protecție seria B nr.0000/04.01.2013 (pagina 1 din sentința nr.000/04.10.2017 aflată la fila 13 dosar), pronunțându-se sentința civilă nr.000/04.10.2017 pronunțată de J. M. în dosarul nr.0000/259/2016, rămasă definitivă prin respingerea apelului și a recursului formulat de S.ST. C. P.Î.I., conform deciziei nr.00000/21.11.2018 a T. P.-Secția a Il-a C. și de C. A. și F. și a deciziei nr.000/02.10.2019 a C.A.P.-Secția a Il-a Civilă, cât și prin cererea ce a format obiectul prezentului dosar, aceeași reclamantă în contradictoriu cu aceeași pârâtă, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1955 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente facturii fiscale P000/20.06.2014, de la data scadenței-05.07.2014 până la data achitării-26.08.2016, facturi ce au rezultat din suma neplătită la termen a facturii emise și scadente, în baza contractului pentru serviciile externe de prevenire și protecție, seria B, nr.00000/04.01.2013.

Prin urmare, pentru a se constata existența în cauză a autorității de lucru judecat, este necesară verificarea, pe lângă condiția rămânerii irevocabile a primei hotărâri (aspect care reiese din decizia nr.000/02.10.2019 a C. A.P., îndeplinirii cerințelor rezultate din conținutul art. 431 alin.l Cod pr. civilă, respectiv ca noua pricină să se poarte între aceleași părți, să aibă același obiect și aceeași cauză.

Cu privire la identitatea părților, se reține că și prima judecată a privit pe reclamanta S. ST. C. P.I.I. și pe pârâta S.C. T. D. S.R.L., din prezenta cauză, această condiție fiind îndeplinită în speță.

Aceeași concluzie se reține și cu privire la cerințele identității de obiect și de cauză (temeiul juridic al cererii, fundamentul legal al dreptului invocat de reclamant).

Astfel, prin prima cerere, reclamanta S. ST. C. P.I.I., a solicitat instanței obligarea pârâtei și la plata sumei facturate și neplătite, aferentă și facturii fiscale P000/05.07.2014 în sumă de 500 cu termen de plată la 19.07.2014, cu o întârziere de 743 de zile, factură emisă în baza contractului pentru servicii externe de prevenire și protecție seria B nr.000000/04.01.2013.

Față de aceste aspecte, se apreciază că, în cauza cu nr.0000/259/2016. instanța a analizat aceleași raporturi juridice cu cele supuse judecății în prezenta cerere, astfel cum rezultă din conținutul sentinței civile 000/04.10.2017-pagina 6 alineat ultim, cerința identității de obiect și de cauză juridică fiind interpretată prin prisma scopului urmărit de parte prin promovarea cererii.

în aceste condiții, instanța urmează a constata că sunt îndeplinite toate cele trei cerințe pentru incidența în cauză a autorității de lucru judecat cu privire cererea formulată de reclamanta S. ST. C. P.Î.I., în contradictoriu cu pârâta S.C. T. . S.R.L., astfel că, în temeiul art. 432 rap. la art. 430 și art.431 Cod pr.civilă, va admite excepția invocată, respingând cererea reclamantei ca inadmisibilă.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.453 alin. 1 Cod pr. civ., instanța va obliga reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 790.71 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat- 710,70 lei și cheltuieli de transport-80,01 lei) conform facturii și bonului fiscal depuse la dosar.

Conform cu originalul,

Anonimizată de către

Grefier Manolache Daniela

Domenii speta

Spete similare