Acţiune având ca obiect plângere contravenţională

Prin plângerea înregistrată la această instanţă la data de 00.04.2022, sub nr. 0000/259/2022, petentul P.M.A.în contradictoriu cu I.P.J. Prahova a formulat plângere contravenţională împotriva Procesului — verbal seria PPHX nr. 000000 încheiat la 22.04.2022 de către agentul principal N. A.D. din cadrul Ministerului Administrației și Internelor,Poliția Oraș Mizil, Jud. Prahova prin care solicită să se dispună:

-anularea procesului — verbal de contravenție și restituirea permisului de conducere precum și exonerarea mea de la sancțiunile impuse;

-totodată, solicită judecata cauzei în lipsă, conform art. 411, alin. l, teza 2.

În drept, petentul a invocat  O.G. 2/2001.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, prin procesul — verbal de constatare a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 1305 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe termen de 90 de zile, întrucât s-a reținut faptul că la data de 00.04.2022, ora 15:43, am condus autoturismul marca HONDA CRV, cu număr de înmatriculare BZ-03-000, în localitatea Mizil, unde am circulat cu viteza de 107 km/h într-o zonă în care viteza maximă admisă este de 50 km/h.

Consideră că sancțiunea care a fost aplicată este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

Situația de fapt reținută în procesul — verbal contestat nu corespunde realității, deoarece la momentul surprinderii de către aparatul radar, viteza cu care am circulat era sub 100 km/h, respectiv 97 km/h.

Motivul depășirii vitezei legale a rezultat din angajarea petentului  într-o depășire a unor participanți la trafic care circulau pe porțiunea de drum dintre localitatea S. spre orașul M., cu o viteză cu mult inferioară celei minime impuse de lege pe drumurile naționale. Din această cauză am fost surprins de către aparatul radar cu o viteză de 97 km/h la intrarea în orașul M., nemaiavând timp pentru a adapta viteza autovehiculului la cerințele legale de circulație.

 Menționează petentul faptul că depășirea s-a efectuat înainte de intrarea în orașul M., în depline condiții de siguranță, cu viteza legală, a început și s-a finalizat schimbând banda de mers fără a pune în pericol participanții la trafic.

Pentru toate aceste considerente, petentul solicită  admiterea plângerii și anularea procesului — verbal de contravenție contestat.

Întemeiază această contestație în conformitate cu articolul 1 18 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele din articolul 32 alineatul (2) din O.G. numărul 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Probe: înscrisuri.

Anexează următoarele documente: procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria PPHX nr. 000000 încheiat la 00.04.2022; copie dovada de circulație seria CU nr. 0000000; - copie carte de identitate; - taxă judiciară de timbru.

La data de  08.06.2022, intimatul a depus la dosar întâmpinare la plângerea contravențională formulată de reclamantul P.M.A. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției seria PPHX nr. 000000/00.04.2022, încheiat de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.

Intimatul solicită instanţei  de judecată să examineze, să rețină și să se pronunțe cu privire la următoarele aspecte:

În fapt, la data de 00.04.2022 reclamantul a fost sancționat contravențional, în condițiile legii, conform O.U.G. nr. 195/2002 1 față de aceea că, la aceeași dată, în jurul orei 15:43, a condus auto marca HONDA cu nr. de înmatriculare BZ-03-000, pe DN 1B km. 00+000m în localitatea M., unde a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 107 km/h (+57 km/h), în localitate.

Învederează instanţei  faptul că abaterea contravențională privind regimul vitezei a fost constatată în condițiile art. 109 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate, astfel că procesul-verbal de constatare a contravenției beneficiază de prezumția de temeinicie, fiind în sarcina petentului să o răstoarne.

Totodată, temeinicia celor reținute prin procesul-verbal rezultă și din aceea că polițistul este învestit cu exercițiul autorității de stat iar actele întocmite de el sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea (reprezentată în acest caz de agentul de poliție), consemnează exact faptele pe care le constată, fără a adăuga denaturări ale realității, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor sancțiuni de natură disciplinară și / sau penală.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie. prezumție care. deși neconsacrată legislativ. este unanim acceptată. atât în doctrina de specialitate. cât și în practica instanțelor judecătorești.

 O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. Din 7 oct. 1988, nr. 141-A, p. 15 & 28; Telfner c. Austriei, no 33501/96, & 16,20 mart. 2001 ; Anghel c. României, no 281 83/03, &60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la C.E.D.O), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții : respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului, cât și asigurarea posibilitățile petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

 Face mențiunea că situația de fapt este indicată în mod corect de agentul constatator, acesta indicând cu claritate toate împrejurările comiterii contravenției, iar cele consemnate în procesul verbal rezultă cu certitudine din înscrisurile atașate prezentei întâmpinări.

 Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (l) din O.G. nr. 2/2001 și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ. respectiv sunt menționate numele, prenumele agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, codul numeric personal, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

 In susţinerea celor arătate mai sus, intimatul solicită  administrarea probei cu înscrisuri, sens în care anexează: Exemplarul nr. 1 al procesului-verbal de constatare a contravenţie; Atestatul operatorului radar; Buletinul de verificare metrologică; Înregistrarea video realizată cu aparatul radar.

În concluzie, în raport de întreaga argumentație expusă,  solicită respingerea  ca neîntemeiată a  plângerii petentului.

Depune întâmpinare și documentație în două exemplare, din care unul pentru comunicare.

În conformitate cu prevederile art. 223 alin. (3) C. proc. civ., solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției intimatului.

Prin rezoluţia din data de 00.05.2022 s-a fixat primul termen de judecată la data de 00.08.2022, în şedinţă pubică, cu citarea părţilor, termen la care instanţa a rămas în pronunţare, amânând pronunţarea la data de 00.09.2022.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt, următoarele:

Prin  procesul verbal de contravenţie nr. PPHX nr. 000000/00.04.2022 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1450 lei  săvârşirea faptei prevăzute art.102 alin.3 lit.e din O.U.G. nr. 195/2002 întrucât la data mai sus menţionată, 00.04.2022 reclamantul a fost sancționat contravențional, în condițiile legii, conform O.U.G. nr. 195/2002 1 față de aceea că, la aceeași dată, în jurul orei 15:43, a condus auto marca HONDA cu nr. de înmatriculare BZ-03-000, pe DN 1B km. 00+000m în localitatea M., unde a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 107 km/h (+57 km/h), în localitate, fiindu-i totodată aplicată și sancțiunea complementară privind suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, cu consecința reținerii permisului .

Din perspectiva legalităţii procesului verbal, instanţa reţine faptul că acesta trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 16, precum și de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, a căror lipsă se sancţionează cu nulitatea absolută, respectiv, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii sau semnătura agentului constatator. Nulitatea se constată şi din oficiu.

Referitor la motivul de nulitate a procesului verbal vizând marja de eroare a cinemometrului raportat la viteza de 104 km/h având în vedere prevederile art. 5 punctul 311Norma de Metrologie Legală NML 021-05 din 23.11.2005, instanța subliniază faptul că această problemă a fost lămurită prin decizia nr. 3/2018 pronunțată de către ÎCCJ .

Potrivit deciziei anterior menționate, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor pct. 3.1.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, cu modificările și completările ulterioare, erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei sunt cerințe metrologice aplicabile numai în procedura de atestare a unui cinemometru de către entitățile prevăzute la art. 4 din ordinul sus-menționat, respectiv doar la momentul verificării și omologării aparatului.

În considerentele acestei decizii, s-a arătat că din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale viztae rezultă că erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei reprezintă cerințe metrologice care sunt avute în vedere doar cu ocazia verificării metrologice a aparatelor „cinemometru”, în vederea atestării legalității acestora, iar nu cu ocazia utilizării acestor aparate pentru măsurarea vitezei participanților în trafic.

Astfel, controlul metrologic legal se efectuează, atât inițial, înainte de punerea în funcțiune, în vederea constatării și confirmării că mijlocul de măsurare îndeplinește cerințele prevăzute în reglementările de metrologie legală, cât și periodic, fiind obligatorie verificarea mijloacelor de măsurare, la intervale de timp specificate, conform unei proceduri stabilite prin reglementări de metrologie.

 În urma verificărilor inițiale și a verificărilor periodice ale cinemometrelor se aplică marcajele metrologice prevăzute de pct. 3.7 din Norma de metrologie legală NML 021-05 și se eliberează buletinul de verificare metrologică ce atestă legalitatea aparatului pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor.

 Din momentul în care se eliberează buletinul de verificare metrologică, măsurătorile efectuate în termenul de valabilitate al acestuia exprimă o valoare legală, fără a se aplica niciun fel de marjă de eroare.

Aceasta, întrucât toleranța menționată de dispozițiile pct. 3.1.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05 nu constituie o valoare fixă, ci un interval maxim în care fiecare cinemometru trebuie să se încadreze pentru a fi admis la verificarea metrologică. De altfel, erorile de măsurare inerente oricărui sistem de măsurare a unei valori fizice se pot încadra oriunde în acest interval, nefiind obligatoriu ca acestea să se încadreze în nivelul maxim arătat.

Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 49 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002), care reglementează regimul legal de viteză, precum și dispozițiile art. 108 din același act normativ, care reglementează contravențiile la regimul de viteză, viteza în funcție de care se aplică sancțiunea contravențională este cea constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, prezumându-se că acestea exprimă viteza reală cu care a circulat autovehiculul surprins în trafic.

Astfel, înscrisul depus la fila 24 dovedesc faptul că săvârșirea faptei a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit art. 6 pct. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, astfel că marja de eroare nu poate fi aplicată, scopul edictării normei supuse interpretării fiind respectarea cerințelor metrologice și tehnice de punere în funcțiune și utilizare a cinemometrelor.

 Sub aspectul temeiniciei, este unanim acceptat că procesul-verbal de contravenţie întocmit de un agent al statului, beneficiază de o prezumţie relativă legalitate şi veridicitate, procesul verbal urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (cauza Anghel contra României, par. 58 şi 59).

Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare – cauza Salabiaku c. Franţa/7.10.1988, par. 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolga şi Vulic c. Suedia/23.07.2002, par. 113.

În ceea ce privește prezumția de nevinovăție invocată de către petent instanța dorește să evidențieze anumite aspecte statuate prin jurisprudența CEDO.

Astfel, în Cauza Ioan Pop contra României (Cererea nr. 40.301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că amenda aplicată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi suspendarea dreptului de a conduce se includ în sfera acuzaţiilor în materie penală, calificare ce impune pentru instanţă obligaţia de a asigura în proces funcţionarea efectivă a tuturor garanţiilor impuse de art. 6 din C.E.D.O., îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul de apărare, precum şi prezumţia de nevinovăţie care, fără a avea o valoare absolută, este în strânsă legătură cu prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal, dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator.

Aşadar, Curtea Europeană nu înlătură prezumţia de legalitate a procesului-verbal din procedura contravenţională, reţinând în Hotărârea din 7 octombrie 1988, pronunţată în Cauza Salabiaku contra Franţei (Cererea nr. 10.519/83), că prezumţiile sunt permise de Convenţie, dar acestea nu trebuie să depăşească limite rezonabile, ţinând cont de gravitatea mizei şi prezervând dreptul la apărare.

În acelaşi sens, în Cauza Haiducu şi alţii contra României (Cererea nr. 7.034/07, decizia de inadmisibilitate din 13 martie 2012), Curtea Europeană a precizat că prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibilă sancţionarea încălcărilor legislaţiei în materia circulaţiei rutiere.

 Aşadar, procesul-verbal de contravenţie este un act administrativ, întocmit de un agent constatator ca reprezentant al autorităţii administrative învestit cu autoritate statală pentru constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin ordinii sociale după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de o prezumţie de autenticitate şi veridicitate, care este însă relativă şi poate fi răsturnată prin probe, de contravenient (Cauza Anghel împotriva României – Cererea nr. 28.183/03, Hotărârea din 4 octombrie 2007, rămasă definitivă la 31 martie 2008).

Spre deosebire de procesul-verbal întocmit de agentul constatator pe baza constatărilor personale, care se bucură de prezumţia de autenticitate şi veridicitate, procesul-verbal întocmit cu ajutorul unui probatoriu tehnic nu beneficiază de această prezumţie, sarcina probei revenind în totalitate emitentului procesului-verbal, care are obligaţia să pună la dispoziţia instanţei de control contravenţional înregistrările şi toate înscrisurile întocmite în baza lor.

Instanța subliniază faptul că în cazul contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în al căror conţinut constitutiv se află un element care nu poate fi perceput şi stabilit în mod direct de către agentul constatator, ci numai prin intermediul unor mijloace tehnice obiective care redau fapta săvârşită, persoana contravenientă este apărată de eventualele erori în constatare ale agentului constatator, dat fiind că în cadrul plângerii contravenţionale este obligatorie depunerea la dosarul cauzei a înregistrărilor respective.

 Prin urmare, în cazul faptelor contravenţionale stabilite cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, sarcina probei temeiniciei procesului-verbal de contravenţie revine organului din care face parte agentul constatator, care trebuie să dovedească împrejurarea că situaţia de fapt consemnată în cuprinsul acestuia corespunde adevărului. În lipsa acestor probe nu este răsturnată prezumţia de nevinovăţie a contravenientulu

De altfel, contravențiile referitoare la depășirea vitezei-limită legale de deplasare a autovehiculelor pe drumurile publice se constată, potrivit art. 108 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și art. 121 alin. (1) și art. 181 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, doar prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, emitentul procesului-verbal de contravenție având obligația de a pune la dispoziția instanței de judecată înregistrările video sau planșele foto rezultate din înregistrarea video, care să evidențieze și simbolurile esențiale pentru stabilirea vitezei de deplasare a autovehiculului tipărite permanent pe înregistrare.

Instanţa constată că potrivit dispoziţiilor art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Constatarea contravenţiilor privind circulaţia pe drumurile publice,  se poate face cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

În speţă, intimatul a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza întocmirii procesului - verbal de constatare a contravenţiei, respectiv, o înregistrare pe suport electronic, atestat operator radar, buletin de verificare metrologică a aparatului radar.

 Analizând înscrisurile depuse la dosar de către intimat, instanţa constată că acestea îndeplinesc condiţiile legale mai sus menţionate şi confirmă situaţia de fapt reţinută în procesul - verbal de contravenţie.

 Din analiza planşelor foto, având în vedere succesiunea cronologică a acestora, se poate observa că autovehiculul cu numărul de înmatriculare  BZ-03-000 a circulat cu viteza de 107 km/h în interiorul localităţii M., la pe DN 1B la km 00.

Acestea conţin toate elementele obligatorii la care face referire textul de lege, respectiv pct. 3.5.1  din  Norma de Metrologie Legală NML  021 – 05, aşa cum acesta a fost modificat prin Ordinul nr. 187/2009 din 06.08.2009 „înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: data şi ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia.”

Prin urmare, toate elementele care se regăsesc inscripţionate pe aceste înregistrări sunt în fapt informaţii descărcate de pe blocul înregistrator al aparatului radar.

Cu privire la aparatul montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare  MAI-26904 care a măsurat viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent, instanţa constată că acesta este omologat şi verificat din punct de vedere metrologic cu o valabilitate până la data de 06.09.2019. Mai mult, se reţine că  aparatul este omologat în a măsura viteza atât în regim staţionar cât şi în regim de deplasare.

Faţă de viteza de 107 km/h, înregistrată pe o porţiune de drum pe care viteza maximă admisă este de 50 km/h potrivit art. 49 alin.1 O.U.G. 195/2002, instanţa constată că petentul a depăşit limita de viteză pe acel sector de drum cu peste 50 km/h.

Astfel, ținând cont și de decizia ICCJ nr.3/2018, agentul constatator a înscris în procesul-verbal de contravenție valoarea afișată de mijlocul tehnic omologat și verificat metrologic, care este prezumat că afișează viteza reală de deplasare a autovehiculului, fără a avea în vedere erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei reglementate de pct. 3.1.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05, obligația de a da eficiență acestor norme incumbând, așa cum s-a arătat în precedent, Biroului Român de Metrologie Legală, la emiterea buletinului de verificare metrologică pentru aparatul radar.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa constată că această faptă contravenţională reţinută în sarcina petentului a fost probată, fiind dovedită vinovăţia acestuia, şi întrucât, în speţă, nu se poate reţine existenţa unei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal atacat, instanţa constată că forţa probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumţia de legalitate şi temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa, după ce verifică legalitatea şi temeinicia procesului - verbal, hotărăşte asupra sancţiunii.

Verificand proportionalitatea sancţiunilor aplicate cu gradul de pericol social al faptei savarsite, in acord cu disp art. 5 coroborat art. 21 alin. 3 OG 2/2001, pentru determinarea acesteia se va tine seama de imprejurarile in care fapta a fost savarsita, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul verbal.

Astfel, instanta apreciază că amenda contraventională în cuantum de 1305 lei aplicată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de dispoz art.102 alin.3 lit.e din OUG 195/2002 constând în depăşirea limitei legale de viteză cu 57 km/h în interiorul localități reprezintă o faptă contravenţională de o gravitate sporită, aducând atingere valorilor sociale protejate de legea specială ce reglementează domeniul circulaţiei rutiere – O.U.G. nr. 195/2002, al cărei scop enunţat în art. 1 alin. 2, este de a asigura desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi de a ocroti viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, de a proteja drepturile şi interesele legitime ale acestora, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului.

 Referitor la sancţiunea complementară privind suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile aplicată petentului, instanţa reţine că sancțiunile contravenționale complementare reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, printre, au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, corespunzând unei necesități primordiale privind interesele siguranței rutiere (Decizia Curții Constituționale nr. 427 din 7 aprilie 2011 ).

În jurisprudența C.E.D.O., astfel de sancțiuni care au privit limitarea sau înlăturarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, indiferent de calificarea lor în dreptul intern, prin gradul lor de gravitate și prin caracterul lor punitiv și descurajant, au fost asemănate unei pedepse penale, supuse controlului instanței de judecată (Cauza Maszni c. România - Hotărârea din 21 septembrie 2006 - Cererea nr. 59.892/00, Cauza Malige c. Franța - nr. 27.812/95, Cauza Nilsson c. Suedia - Cererea nr. 73.661/01, 13 decembrie 2005).

Principiile constituționale impun ca legiuitorul să aibă competența exclusivă de a reglementa faptele care au gradul de pericol social al unei contravenții și sancțiunile aplicabile acestora, revenind autorităților administrative competența de a aplica în concret respectivele dispoziții legale.

 Instanța de judecată poate verifica legalitatea aplicării sancțiunii complementare, astfel cum s-a statuat în Cauza Ioan Pop c. România (Cererea nr. 40.301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), în care se arată că instanțele naționale trebuie să ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

 Din economia prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce este stabilită de lege întotdeauna pe lângă sancțiunea principală a amenzii, iar agentul sancționator nu are latitudinea de a reindividualiza sancțiunea complementară, instanţa putând să verifice legalitatea dar și temeinicia aplicării sancțiunii complementare astfel că faţă de dispoziţiile art.100 alin.3 lit.e din OUG 195/2002, instanţa o apreciază ca fiind legală.

În ceea ce privește temeinicia sancțiunii complementare, având în vedere împrejurările concrete ale săvârșirii contravenției care confirmă gravitatea faptei întrucât petentul se deplasa cu o viteză excesivă în interiorul unei localități, unde există numeroase treceri de pietoni, instanța apreciază că se impune menținerea sancțiunii complementare.

Constatând că procesul verbal de seria PPHX nr. 000000/00.04.2022, este legal şi temeinic, instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 34 din OG 2/2001, instanţa va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul P.M.A..

Conform cu originalul,

Anonimizată de către

Grefier Manolache Daniela

Domenii speta

Spete similare