Acţiune având ca obiect cerere de valoare redusă

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei M. la data de 00.07.2020,  sub nr. 0000/256/2020,  reclamanta  K. I. I. RO SA a chemat în judecată pe pârâtul O. G., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.162,15 leu, compusă din: 461,36 lei reprezentând c/val. servicii de telecomunicaţii; 524,02 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului (calculate la creditorul cedent şi înregistrate pe facturile lunare şi 176,77 lei penalităţi de întârziere conform conform contractului (calculate de către creditorul cedent şi înregistrate pe facturile lunare. De asemenea, solicită penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5 % /zi de întârziere  conform contractului în continuare, de la data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent (dată indicată în ultima factură emisă) şi până la data achitării integrale a debitului. În subsidiar, în cazul în care nu se vor acorda penalităţi de întârziere în cuantumul prevăzut în contract, solicită acordarea de penalităţi de întârziere în cuantumul prevăzut de lege (dobânda legală penalizatoare).

 În motivare, reclamanta a arătat că:

 I.Între V.R. S.A., în calitate de prestator de servicii și client, pârâtul din prezenta cerere, au fost încheiate contractele de servicii de telefonie înregistrate sub nr. de cod abonat 000.......

La data semnării contractelor de servicii, clientul a fost înștiințat și de cuprinsul Clauzelor contractuale principale (CCP) și de Termenii și condiții generale (TCG).

 În cadrul contractului, părțile au stabilit tipul serviciului achiziționat, valoarea acestuia, durata minimă contractuală, precum si de beneficiile suplimentare primite de către Client pe durata determinată de contract.

II. Astfel, în cadrul Clauzelor contractuale principale (CCP) și în Temenii și condiffi generale (TCG), părțile au agreat următoarele:

Clauze contractuale principate (CCP), capitolul Plata: " Termenul de plată este de maxim 14 zile de la data emiterii facturii. în cazul depășirii acestui temen se aplică penalități de întârziere de 0.50/dzi din suma datorată, cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume, conform TCG."

Termenii și condiții generale (TCG), capitolul Plata: ”Clientul va plăti setviciile facturate Ia data scadentei stabilită în fiecare factură sau în avans (în situațiile prevăzute la alin. 2.3.). Data scadenței înseamnă o perioadă de 14 zile de la data emiterii factum După expirarea acestei perioade, Clientul se află de drept în întârziere." și capitolul Întârzieri la efectuarea plății: "Pentru facturile neplătite la termen Clientul va plăti penalități de întârziere în decontare de 0,5%/zi, cu titlu de daune moratorii până Ia plata întregii sume. Orice sumă neplatită la timp va fi platită de Client în Lei, confonn art. 4.4. de mai sus. Totalul penalităţilor de întârziere în decontare poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.”

CCP, capitolul Încetarea contractului și suspendarea serviciilor: ”Clientul se obligă să plătească toate datoriile scadente și o despăgubire în cazul încetării Contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale stabilite în CPP Padea I sau ca urmare a încetării contractului din culpa clientului. Despăgubirea datorată se calculează pentru fiecare SIM în parte, după următoarea formulă: Justa despăgubire=(A:B) x C, unde A reprezintă suma iniţială stabilită conform tabelului din CCP, B reprezintă durata minimă contractuală în luni, iar C reprezintă numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale."

Totodata, potrivit art. 9.2 din TCG, V.R. S.A. poate rezilia unilateral, de plin drept și fără altă formalitate prealabilă prezentul contract din motive imputabile clientului în următoarele cazuri: (1) Clientul nu-și respecta în mod repetat obligaţia de plată a sumelor datorate; (2) Pierderea credibilităţii Clientului în cazul întârzierilor repetate la plata facturilor (7) Clientul nu-și respectă obligaţiile menționate la articolele 11., 2.3., 5 din prezentul contract." și art. 9.3 ”Încetarea contractului în cazurile enumerate la pct. 9.2. se va produce de plin drept, fără intervenţia instanței judecătorești competente, fără drept la compensaţie sau despăgubiri'.

 TCG, capitolul Efectele încetării contractului, art. 10.1: "în cazul în care prezentul contract încetează din orice motiv, Clientul va plăti serviciile fumizate, taxele și tarifele lunare datorate înainte de încetarea contractului, inclusiv orice sumă datorată potrivit art. 10 și art. 11 (acolo unde este cazul)."

Art. 10.3: "în cazul în cate Clientul solicită încetarea prezentului contract înainte de expirarea perioadei minime contractuale sau încetarea contractului înainte de expirarea acestei perioade este generată de încălcarea obligatiilor contractuale de către Client, acesta datorează o despăgubire egală cu valoarea prejudiciului cauzat. Prejudiciul cauzat se calculează pomind de la o anumită sumă inițială, pentru fiecare cartelă SIM dezactivată. Suma initială este stabilită conform tabelului de mai jos, având la bază următoarelor criterii: numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale, contravaloarea lunară a Pachetului de Servicii fără aplicarea reducerilor sau discounturi promoţionale (Planului Tarifar și Extraopţiunile cu Perioadă Minimă contractuală), tipul Echipamentului Terminal achiziţionat de Client la pret promoţional odată cu activarea sau prelungirea contractului de servicii.", art. 10.4 "Asffel, prejudiciul confom art. 10.3 va fi egal cu Suma iniţială împărţită la numărul de luni din cadrul perioadei minime contractuale și înmulţită cu numărul de luni rămase până la expirarea acesteia." , și art. 10.5 ”În cazul în care Clientul a achiziţionat la activarea sau prelungirea contractului de servicii, o tabletă sau un alt Echipament Terminal în rate, acesta va achita la încetarea prezentului contract înainte de expirarea perioadei minime, suplimentar justei despăgubiri calculată conforn art. 10.3— 10.4 din prezentul contract, diferența dintre preţul de achiziţie al tabletei și preţul fără conectare (dacă există o astfel de diferenţă), la care se va adaugă valoarea ratelor neplătite.”

III. Pentru fiecare serviciu prestat, respectiv număr de telefon/terminal de telecomunicații, V. R. S.A. a emis facturi tunare, reprezentând contravaloarea acestora, cu obligația pentru clientul-pârât de a efectua plata termenul agreat conform contract. însă, acesta din urma nu a înţeles să-și respecte obligația asumată. astfel încât V. R. S.A. a decis încetarea contractului in baza art. 9.2 din TCG. Ca urmare a încetării contractului, V.R. S.A. a emis facturi pentru prejudiciul cauzat ca urmare a încetării premature a contractului (calculate potrivit art. 10.3 din TCG, precum şi pentru contravaloarea dispozitivului achiziţionat în rate la momentul încheierii contractului.

IV. În data de 00.05.2016 a fost încheiat contractul de cesiune de creanţe între V. R. S.A. în calitate de creditor cedent și K. I. I. RO S.A. în calitate de creditor cesionar, prin care s-a cesionat creanța deținută împotriva pârâtului.

În conformitate cu prevederile legale, în temeiul art. 1578 Cod civil, debitorul cedat, pârâtul, a fost înştiintat cu privire la cesiune încheiată, prin transmiterea notificării de cesiune. cesiunea de creanta fiind înscrisa și Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare. 

Cu privire la comunicarea cesiunii de creanță, rugăm instanța să constate și să rețină faptul că înștiinţarea debitorului este efectuată și prin prezenta cerere de chemare în judecată prin anexarea, la cererea introductivă, a notificării de cesiune, făcându-se, astfel, aplicarea ad 1578, alin. 1, lit. b , primeste o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată și se solicită debitorului să plătească cesionatului" și ah. 1580 Cod civil, în temeiul căruia se apreciază ca fiind efectuată procedura de notificare a cesiunii de creanţă și atunci când „cesiunea se comunică odată cu acţiunea intentată împotriva debitorului”[...].

Având în vedere cesiunea intervenită, K.I. I. RO S.A. s-a subrogat în drepturile și obligațiile deținute anterior de V.R. S.A. fată de parat, fiind, astfel, îndreptăţită să efectueze toate demersurile legale necesare pentru recuperarea creanței preluate, existentă în sarcina pârâtului.

V. Creanța din sarcina pârâtului este compusă din contravaloarea serviciilor prestate de furnizor și neachitate de către pârât, despăgubiri percepute pentru incetarea prematura a contractului din culpa clientului, contravaloarea terminalului (dispozitivului) achiziţionat prin plata in rate la data semnării contractului, precum şi penalităţi de întârziere.

Contractele de servicii încheiate între V. R. S.A. și pârât sunt înscrisuri sub semnătură privată, însușite de către părți, astfel încât contractul are forța juridică obligatorie, iar părțile sunt ținute să-și respecte întocmai obligațiile asumate.

Creanța deţinută împotriva pârâtului întrunește caracterul cert, existența sa neîndoielnică rezultă din contracte și facturi care au fost emise lunar și expediate pârâtului, fără a fi necesară acceptarea expresă a facturilor.

Creanța este lichidă, cuantumul său fiind determinat cu ajutorul facturilor depuse la dosarul cauzei și este exigibilă, conform prevederilor legale și prin raportare la dispozițiile din Clauzele contractuale principale, conform cărora plata facturilor urma a fi facută în termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data emiterii facturii.

VI. a) Creanța reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicații prestate și neachitate, din sarcina pârâtului este solicitată în conformitate cu prevederile contractuale, agreate și semnate de către parți, unde au fost stabilite tipul serviciilor și valoarea acestora.

b) Creanța reprezentând penalități de întârziere este solicitată a fi platită de către pârât, astfel cum a fost însușit de către pârât prin semnarea contractelor și a acelor prevederi din cadrul secțiunii Clauzele contractuale principale și Termeni și condiții generale, Clientul este de drept în întârziere, fără a mai fi necesar îndeplinirea vreunei alte formalități și va datora penalități de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Astfel cum rezulta din facturile anexate prezentei cereri, la data cesionarii creanţei către subscrisa. creditorul cedent calculase in facturile emise penalităţi de întârziere în cuantum de 176.77 RON, perioada pentru care acestea au fost calculate si modalitatea de calcul fiind indicate in ultima factura emisa de către creditorul cedent, anexata prezentei cereri. Având în vedere dispoziţiile Clauzelor contractuale principale (CCP) și a Termenilor și condiţii generale (TCG), pârâtul datorează în continuare penalităţi de întârziere in cuantum de 0,5% zi de întârziere, calculate până la plata integrala a debitului, cuantumul penalităţilor putând depăşi contravaloarea debitului principal. Conform art. 1568 si art. 1576 Cod Civil, subscrisa, in calitate de cesionar, avem dreptul sa solicitam penalitati de întârziere in cuantum de 0,5% pe zi de întârziere de la data scadentei fiecărei facturi neachitate si pana la data achitării integrale a debitului restant. In subsidiar, în cazul în care instanţa nu va acorda subscrisei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, solicită acordarea de penalităţi de întârziere în cuantumul prevăzut de O.G. 13/2011, respectiv dobânda legală penalizatoare.

c. Creanța reprezentând daune pentru încetarea prematură a contractului şi cea reprezentând contravaloarea neachitata a dispozitivului achiziţionat în rate au fost calculate în baza clauzelor contractuale, capitolul Efectele încetării contractului din TCG. art. 10.1 "în cazul în care prezentul contract încetează din orice motiv, Clientul va plăti serviciile fumizate, taxele și tarifele lunare datorate înainte de încetarea contractului, inclusiv orice sumă datorată potrivit art. 10 și an. 11 (acolo unde este cazul)" , art. 10.3 cazul în care Clientul solicită încetarea prezentului contract înainte de expirarea perioadei minime contractuale sau încetarea contractului înainte de expirarea acestei perioade este generată de încălcarea obligațiilor contractuale de către Client, acesta datorează o despăgubire egală cu valoarea prejudiciului cauzat. Prejudiciul cauzat se calculează pornind de la o anumită Sumă Inițială, pentru fiecare cartelă SIM dezactivată. Suma Inițială este stabilită conform tabelului din TCG, având la bază următoarelor criterii: numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale, contravaloarea 15 lunară a Pachetului de Servicii fără aplicarea reducerilor sau discounturi promoționale (Planului Tarifar și Extraopţiunile cu Perioadă Minimă contractuală), tipul Echipamentului Terminal achiziționat de Client la preţ promoțional odată cu activarea sau prelungirea contractului de servicii.”, art. 10.4 ”Astfel, prejudiciul conform art. 10.3 va fi egal cu Suma Inițială împărțită la numărul de luni din cadrul perioadei minime contractuale și înmulţită cu numărul de luni rămase până la expirarea acesteia. n

 Conform TCG, capitolul 9 Încetarea contractului, inclusiv în cazul în care clientul nu își respecta în mod repetat obligațiile de plată a sumelor datorate, încetarea contractului se va produce de plin drept, fără intervenția instanțelor judecătorești. Conform TCG art. 5.3 Clientul va plăti serviciile facturate la data scadenței stabilită în fiecare factură, după expirarea termenului de scadență Clientul se află de drept în întârziere.

Având în vedere motivele prezentate,  reclamanta solicită admiterea cererii si obligarea pârâtului la plata sumei de 1162.15 RON, compusa din:  985.38 RON debit şi penalităţi de întârziere în cuantum de 176.77 RON, calculate în facturi de către creditorul cedent, precum şi obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,5%/zi, calculate de la data până la care au fost calculate penalităţile de întârziere de către creditorul cedent indicata in ultima factura şi până la data plăţii integrale a debitului. In subsidiar, în cazul în care instanţa nu va acorda  penalităţi de întârziere în cuantumul prevăzut în contract, solicită acordarea de penalităţi de întârziere în cuantumul prevăzut de lege (dobânda legală penalizatoare).

 Totodată, în temeiul dispozitiilor art. 453 Cod procedura civila, reclamanta solicită obligarea pârâtului ta plata cheltuielilor de judecata reprezentând taxă judiciara de timbru.

În temeiul art. 223 Cod Procedură Civilă, reclamanta  solicită judecarea cauzei și în lipsa părţilor.

 Reclamanta a depus la dosar : Certificatul constatator privind reclamanta, în copie certificată; Contracte de servicii V. R. S.A. + facturi, în copie certificată; Termeni şi condiții generale, în copie certificată; Contract de cesiune, anexă la contractul de cesiune de unde rezultă numele debitorului cedat şi creanța acestuia, în copie certificată; Notificare de cesiune şi dovada comunicării către debitor, în copie certificată; Dovada înscrierii la AEGRM a contractului de cesiune, în copie certificată; Dovadă înregistrare ANPC; Taxă judiciară de timbru.

Prin sentinţa civilă nr. 0000/17.12.2020, Judecătoria M. a admis excepţia necompetenţei terioriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Judecătoriei M. competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei M. la data de  00.12.2020, sub nr. 0000/256/2020.

Prin rezoluţia din data de 00.01.2020, instanţa a fixat termen de judecată la data de 00.01.2021, ora 09,00  în Camera de Consiliu, fără citarea părţilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii este formulată pe calea procedurii referitoare la cererile cu valoare redusă, iar instanţa constată că, în raport de calitatea părţilor, de raportul juridic dedus judecăţii şi de suma concretă ce face obiectul cererii de chemare în judecată, este admisibilă această procedură, cererea intrând în domeniul de aplicare prevăzut de dispoziţiile art. 1026 alin. (1) Cod de procedură civilă, fără să fie incidente vreuna dintre situaţiile prevăzute de art. 1026 alin. (2), (3) din Codul de procedură civilă.

 În fapt, între V. R., în calitate de prestator servicii, şi pârât, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de presări servicii (fila 10), având ca obiect prestare de servicii de telecomunicaţii în favoarea beneficiarului de către prestator, cu obligarea beneficiarului la plata preţului cuprins în facturile emise de Vodafone, contractul fiind asumat de părţi prin semnătură.

În data de 00.05.2016 a fost încheiat contractul de cesiune de creanţe între V.R. S.A. în calitate de creditor cedent şi K. I. I. S.A. în calitate de creditor cesionar, prin care s-a cesionat creanţa deţinută împotriva pârâtei, în baza căruia reclamanta are calitatea de cesionar al creanţei pe care cedentul a avut-o împotriva pârâtului, această calitate fiind dovedită, în conformitate cu art. 1566 şi următoarele din Codul civil, prin înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea contractului în formă scrisă, părţile raportului juridic şi-au exprimat în mod valabil voinţa, conform art. 1240 din Codul civil. Astfel, devin incidente prevederile art. 1270 alin. (1) din Codul civil, referitoare la forţa obligatorie a contractului, în sensul că actul valabil încheiat are putere de lege între părţi, iar conform art. 1516 din Codul civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei. Niciuna dintre părţi nu a contestat validitatea contractului sau clauzele acestuia.

Răspunderea contractuală este angajată, în temeiul art. 1350 alin. (2) din Codul civil, atunci când, fără justificare, o parte nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract, în sensul că ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. Astfel, pentru a fi angajată răspunderea contractuală a uneia din părţi este necesar să se constate că aceasta nu şi-a executat una din obligaţiile asumate prin contract, culpa sa fiind prezumată prin simplul fapt al neexecutării în temeiul art. 1548 din Codul civil.

În temeiul dispoziţiilor legale amintite şi având calitatea de cesionar al creanţei deţinute de V. R. S.A. împotriva pârâtului, reclamanta este îndreptăţită să solicite de la pârâtă îndeplinirea tuturor obligaţiilor ce-i reveneau faţă de cedentul V. R. S.A..

În ceea ce priveşte capătul de cerere constând în debitul principal, instanţa reţine următoarele:

Contractul de presări servicii V. asumat de pârâtă prin semnătură, are valoarea unui înscris sub semnătură privată, astfel încât pârâtul avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor  art. 301  şi următoarele din Codul de procedură civilă, fie să îl recunoască, fie să îl conteste.

Cu toate că acest contract nu cuprinde clauze cu privire la preţul furnizării serviciului prestat, ci numai cu privire la termenul de plată (14 zile de la emiterea facturii), instanţa reţine că, din coroborarea acestora cu facturile depuse şi necontestate de pârâtă, a rezultat atât furnizarea serviciului, cât şi neplata preţului de către pârât, care nu a contestat debitul şi nici nu a invocat cauze exoneratoare de la plata acestuia.

Din economia facturilor fiscale emise de creditoare existente la dosarul cauzei, a căror plată formează obiectul prezentei cereri, instanţa reţine că temeiul comun al emiterii acestora îl reprezintă contractul de presări servicii. Astfel, instanţa constată că, în executarea acestui contract, V. R. S.A. a emis facturile menţionate anterior, facturi necontestate de către pârât.

 Pârâtul nu a semnat aceste facturi, însă a semnat contractul în baza căruia au fost emise facturile, iar având în vedere că este un contract cu executare succesivă, întinderea şi exigibilitatea obligaţiei de plată ce derivă din acesta se află în strânsă legătură cu facturile emise în baza lui, potrivit dispoziţiilor art. 277 din Codul de procedură civilă, facturile putând avea valoare probatorie chiar în lipsa semnăturii.

Potrivit clauzelor contractuale, plata facturilor trebuie efectuată în maximum 14 zile calendaristice de la data emiterii acestora. Astfel, facturile emise de V. R. S.A. au ajuns la scadenţă.

În cauză, existenţa caracterului cert şi lichid al creanţei, reprezentând debit principal - contravaloare servicii prestate, rezultă din coroborarea clauzelor contractuale cu facturile depuse de reclamantă la dosarul cauzei, care prevăd un termen de plată de 14 zile de la data emiterii facturii.

Instanţa constată şi faptul că pârâtul nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte că nu ar fi acceptat facturile ce fac obiectul prezentei cauze, ori că ar fi achitat debitul solicitat de reclamantă, ori existenţa unor cauze exoneratoare de răspundere, deşi i-a fost comunicată acţiunea cu menţiunea de a depune formularul de răspuns şi înscrisurile de care înţelege să se folosească în apărare.

Astfel, fiind îndeplinite toate condiţiile angajării răspunderii civile contractuale a pârâtei, instanţa va admite cererea reclamantei în ceea ce priveşte capătul de cerere constând în obligarea pârâtei în favoarea reclamantei la plata sumei de 461,36 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii.

În ceea ce priveşte suma de 524,02 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 1550 alin (2) coroborat cu art. 1552 alin. (1) din Codul civil, rezilierea poate opera prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel, iar art. 1553 alin. (1) şi (2) din Codul civil stipulează că rezilierea ca urmare a activării pactului comisoriu este subordonată punerii în întârziere a debitorului, afară de cazul în care s-a convenit că ea va rezulta din simplul fapt al neexecutării.

Conform art. 1522 alin (2) din Codul civil, dacă prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunică debitorului prin executor judecătoresc sau prin orice mijloc care asigură dovada comunicării.

Instanţa constată că în contracte nu e prevăzută o anumită modalitate de comunicare a notificării, astfel încât sunt incidente dispoziţiile citate mai sus.

Potrivit clauzelor contractuale, V.  poate înceta contractul din motive imputabile clientului cu o notificare scrisă adresată cu 15 zile înainte de data încetării, în cazurile enumerate la acest punct, printre care se află şi situaţia în care clientul nu îşi respectă în mod repetat obligaţia de plată a sumelor datorate. Încetarea  contractului se va produce de plin drept, fără intervenţia instanţei judecătoreşti competente, fără drept la compensaţie sau despăgubiri.

 De asemenea, în capitolul Efectele încetării contractului din TCG, se prevede că, în cazul în care prezentul contract încetează din orice motiv, Clientul va plăti serviciile furnizate, taxele şi tarifele lunare datorate înainte de încetarea contractului, inclusiv orice sumă datorate (acolo unde este cazul).

 Dispoziţiile art. 10.3 din TCG prevăd modul de calcul al justei despăgubiri, astfel: în cazul în care (...) încetarea contractului înainte de expirarea acestei perioade este generată de încălcarea obligaţiilor contractuale de către Client, acesta datorează despăgubire egală cu valoarea prejudiciului cauzat, iar potrivit art. 10.4 din TCG, prejudiciul va fi egal cu Suma Iniţială împărţită la numărul de luni din cadrul perioadei minime contractuale şi înmulţită cu numărul de luni rămase până la expirarea acesteia.

 Importanţa emiterii unei notificări scrise de reziliere rezultă chiar din cuprinsul art. 9.2 din TCG, deoarece în cadrul acestei notificări se precizează data începând cu care urmează să intervină rezilierea. În lipsa acesteia nu se poate determina data la care contractul a încetat prin reziliere, iar ca urmare, nu se poate determina numărul de luni rămase din perioada minimă contractuală, în funcţie de care ar urma să fie calculată valoarea daunelor pentru încetarea anticipată a contractului.

Aşadar, instanţa reţine că era necesară emiterea unei notificări scrise de reziliere, iar nu numai emiterea unei solicitări de plată a sumelor datorate şi o notificare de comunicare a cesiunii, notificarea de reziliere putând fi o notificare distinctă sau putând fi cuprinsă în conţinutul somaţiei de plată, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.

În lipsa unei notificări scrise de reziliere în care să fie menţionată expres data de la care contractul se consideră reziliat, creanţa având ca obiect daune pentru rezilierea anticipată a contractului înainte de expirarea perioadei contractuale nu are caracter cert, neputându-se stabili care este numărul de luni rămase din perioada agreată de părţi la încheierea contractului.

 Reclamanta nu a făcut dovada rezilierii contractului în condiţiile menţionate mai sus, având în vedere că nu a depus la dosar dovada că i-ar fi comunicat pârâtului o notificare scrisă de reziliere, în care să fie menţionată data începând cu care operează rezilierea contractului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 9.2 din termeni şi condiţii generale.

Dispoziţiile art. 9.2 din termenii şi condiţiile generale, stipulează  un pact comisoriu, ce urma să opereze fără niciun fel de formalitate, în cazul în care clientul nu îşi respecta obligaţia de plată a sumelor aferente serviciilor prestate de furnizor, însă pentru a conferi eficacitate pactului s-a prevăzut în acest articol că este necesară comunicarea unei notificări scrise de reziliere către cealaltă parte. 

 Astfel, instanţa reţine că, în prezenta cauză, nu s-a făcut dovada invocării pactului şi a comunicării către pârât a unei notificări scrise de reziliere, din care să rezulte faptul că pactul comisoriu ar fi devenit operant.

 Deşi creditoarea a susţine faptul că a fost reziliat contractul încheiat între pârât şi creditorul cedent ca urmare a neachitării facturilor, instanţa constată că la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi privind  notificarea rezilierii contractului.

Pentru motivele expuse, constatând că reclamanta nu a făcut dovada încetării contractului prin reziliere, instanţa va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de  524,02 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului.

În ce priveşte capetele de cerere referitore la penalităţile de întârziere, instanţa reţine că, potrivit art. 4 ultima teză din Clauzele contractuale principale – Partea a II-a, în cazul depăşirii termenului de plată, se aplică penalităţi de întârziere conform TCG, iar conform art. 6.1. din  TCG pentru persoane fizice consumatori, pentru facturile neplătite la termen clientul va plăti penalităţi de întârziere în decontare de 0,5%/zi cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume, totalul penalităţilor putând depăşi cuantumul sumei asupra căruia sunt calculate.

Această clauză contractuală este prevăzută în termenii şi condiţiile generale, pentru acest motiv contractul de prestări servicii din cauză are caracterul unui contract de adeziune, clauzele acestuia nefiind negociate direct cu pârâta, iar instanţa apreciază că debitorul nu şi-a asumat în cunoştinţă de cauză, prin încheierea contractelor de furnizare de servicii, clauza penală potrivit căreia în caz de neplată la termen, acesta ar datora operatorului, penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere.

Această clauză trebuie interpretată prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, având în vedere calitatea părţilor din prezenta cauză.

Cu privire la clauza inserată în cuprinsul art. 6.1. din Condiţiile generale contractuale, instanţa apreciază că încalcă dispoziţiile imperative ale Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.65/2002.

 Potrivit art. 4 din Legea nr.193/2000, este considerată abuzivă o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv, iar dacă un comerciant pretinde că o clauză standard a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

 În Anexa legii, în lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive se arată că sunt considerate clauze abuzive (şi) acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.

În cazul de faţă, clauza penală din cuprinsul art. 6.1 din TCG obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari (respectiv o penalizare de 182,5 % pe an) faţă de pagubele suferite de reclamantă, care nu a dovedit faptul că acestea depăşesc cu mult atât rata dobânzii legale penalizatoare, cât şi debitul neachitat.

 Totodată, instanţa reţine că art. 6.1. nu a fost negociat direct cu consumatorul, contractele încheiate între părţi fiind contracte standard preformulate, de adeziune, potrivit art. 1175 din Codul civil. Sarcina probei privind negocierea clauzei penale revenea reclamantei, care nu a dovedit că această clauză ar fi fost negociată direct cu consumatorul.

Totodată, instanţa reţine că nici dispoziţiile art. 9 teza finală din Clauzele contractuale principale - Partea a II-a, în sensul că a luat la cunoştinţă de termenii şi condiţiile generale ale prestatorului şi le-a acceptat nu este în măsură să înlăture aplicabilitatea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi nici caracterul abuziv al clauzei.

Instanţa apreciază că penalitatea impusă prin art. 6.1 din TCG, în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, se află într-o disproporţie vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanţei. Această disproporţie creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe şi în detrimentul consumatorului.

 Consecinţa constatării caracterului  abuziv al clauzei penale o reprezintă lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/2000 şi art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.

Instanţa va aprecia din oficiu asupra caracterului abuziv al acestei clauze, pentru următoarele considerente:

1. Curtea Europeană de Justiţie, în cauza Costa vs. Enel din 15.7.1964, a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Comunitatea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel că, decurgând din natura proprie a Comunităţii, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional este o condiţie sine qua non a integrării. De aceea, normele comunitare primează asupra tuturor normelor naţionale, chiar ulterioare şi - aspect deosebit de important, indiferent de natura sau rangul textului naţional în cauză (constituţie, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).

În consecinţă, aplicarea jurisprudenţei CEJ este obligatorie pentru judecătorul naţional.

2. În cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), Curtea a hotărât:

„Articolul 6 aliniat 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză abuzivă nu creează obligaţii pentru consumator şi că nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză.

Instanţa naţională are obligaţia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept şi de fapt necesare în acest sens. Atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă, instanţa nu o aplică.

Această obligaţie revine instanţei naţionale inclusiv atunci când verifică propria competenţă teritorială.

Revine instanţei naţionale obligaţia de a determina dacă o clauză contractuală precum cea care face obiectul acţiunii principale întruneşte criteriile necesare pentru a fi calificată drept abuzivă în sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13. „

De asemenea, în cauzele reunite C-240/98 – C-244/98, Curtea Europeană de Justiţie a stabilit obligativitatea instanţei naţionale de a examina din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate între consumatori şi comercianţi: în ce priveşte problema dacă o instanţă învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant şi un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecţie introdus prin directivă porneşte de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual şi al forţei de a negocia, într-o poziţie dezavantajoasă faţă de comerciant şi deţine un nivel mai scăzut de cunoştinţe faţă de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influenţa conţinutul acestora.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează să considere ineficace clauza contractuală în conformitate cu care pentru sumele neachitate la termen se pot aplica penalităţi în valoare de 0,5% calculate la aceste sume datorate, pentru fiecare zi de întârziere, iar totalul penalităţilor pentru întârziere poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate şi urmează să respingă capetele de cerere privind acordarea penalităţilor de întârziere, ca neîntemeiate.

 Instanţa va acorda dobânda legală penalizatoare datorată de către debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației de plată la scadență, astfel cum aceasta este definită de art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 - și numai acestea pot constitui obiectul litigiului -, astfel cum acestea sunt definite de art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 453 alin. (1) şi art. 1032 din Codul de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat procesul, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 452 din Codul de procedură civilă, partea care pretinde cheltuieli de judecată, trebuie să facă dovada existenţei şi întinderii lor, în condiţiile legii. Totodată, potrivit 453 alin. (2) Codul de procedură civilă, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Faţă de faptul că reclamantei i s-a admis în parte cererea formulată, iar aceasta a ataşat la dosar chitanţa care atestă plata taxei de timbru în cuantum de 50 de lei, instanţa urmează să dispună obligarea pârâtul, ca urmare a culpei procesuale a acesteia, la plata către reclamantă a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Conform cu originalul,

Anonimizată de către

Grefier Manolache Daniela

Domenii speta

Spete similare