Reabilitare judecătorească

Sentinţă penală 102 din 09.03.2021


Conţinut speță: aplicarea prevederilor art. 167 Cod Penal

Verificând în speţă îndeplinirea condițiilor privind reabilitarea judecătorească a condamnatului, instanţa constată următoarele:

 În primul rând, instanţa constată că după condamnările suferite de petent şi până la data pronunțării prezentei hotărâri au intrat în vigoare noi dispoziţii penale şi procesual penale, astfel că se impune stabilirea actelor normative aplicabile în cauză.

Astfel, la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Codul penal), pus în aplicare prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (în continuare Legea nr. 187/2012). Ca urmare a intrării în vigoare a acestor acte normative, a fost abrogată Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Codul penal din 1969).

În consecinţă, având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, revizuită în anul 2003, conform cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”, deşi petentul este o persoană condamnată definitiv, se impune a se analiza situaţia juridică a acestui condamnat pentru a se stabili dacă, prin intrarea în vigoare a Codului penal, a intervenit o lege penală mai favorabilă întrucât instituţia reabilitării are o componentă importantă de drept substanţial.

Sub aspectul termenelor de reabilitare sau a îndeplinirii condiţiilor pentru a se dispune reabilitarea se reţine că noua lege este mai favorabilă întrucât, pe de o parte se lărgeşte sfera de incidenţă a reabilitării de drept, iar pe de altă parte, se reduc termenele de reabilitare în cazul reabilitării judecătoreşti.

În ceea ce priveşte legea procesual penală aplicabilă, instanţa reţine că aceasta este reprezentată de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Codul de procedură penală), în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform Art. 530 C.pr.pen: “(1) Cererea de reabilitare judecătorească se formulează de către condamnat, iar după moartea acestuia, de soţ sau de rudele apropiate. Soţul sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornită anterior decesului.

 (2) Reabilitarea judecătorească se dispune în cazurile şi condiţiile prevăzute la art. 166 şi 168 din Codul penal.

 (3) În cerere trebuie să se menţioneze:

 a) adresa condamnatului, iar când cererea este făcută de altă persoană, adresa acesteia;

 b) condamnarea pentru care se cere reabilitarea şi fapta pentru care a fost pronunţată acea condamnare;

 c) localităţile unde condamnatul a locuit şi locurile de muncă din tot intervalul de timp de la executarea pedepsei şi până la introducerea cererii, iar în cazul când executarea pedepsei a fost prescrisă, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la introducerea cererii;

 d) temeiurile cererii;

 e) indicaţii utile pentru identificarea dosarului şi orice alte date pentru soluţionarea cererii.

 (4) La cerere se anexează actele din care reiese că sunt îndeplinite condiţiile reabilitării.

Conform art. 168 C.pen: “Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii: a. nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166; b. a achitat integral cheltuielile de judecată şi şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare,afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri.“

Conform art. 166 lit. a C. pen: „ Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţă, după împlinirea unui termen de 4 ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani dar care nu depăşeşte 5 ani.„

Conform art. 167 C. pen: „Termenele prevăzute la art. 166 C.pr.pen se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale„

Conform art. 106 C. pen: „ În cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată”.

Astfel, in privinţa termenului de reabilitare, acesta se va calcula in conformitate cu dispozitiile art. 167 alin. 5 C.pen., care prevăd ca in cazul condamnărilor succesive termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea şi curge de la data executării ultimei pedepse.

Asadar, având in vedere ca pedeapsa cea mai grea la care petentul a fost condamnat este cea de 2 ani închisoare aplicată prin s.p. 417/02.10.2012 a Judecătoriei Tecuci, termenul de reabilitare in cauza este cel prevăzut de art. 166 alin. 1 lit. a C.pen., respectiv de 4 ani, termen care se calculează conform art. 85 alin. 3 din codul penal de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 602/14.12.2011 a Judecătoriei Tecuci, respectiv de la data de 04.01.2012, astfel cum s-a statuat în mod definitiv prin s.p. 417/02.10.2012 a Judecătoriei Tecuci.

Aşa cum se poate constata din certificatul de cazier judiciar, petentul nu a mai suferit o altă condamnare în afara celor anterior menţionate. Se observă astfel că în cauză termenul de reabilitare este împlinit.

Asadar, constatând ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 168 C.pen., instanţa, în baza art. 530 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 166 C.pen. şi art. 168 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen., va admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul I D.

Va dispune reabilitarea judecătorească a petentului în ceea ce priveşte pentru următoarele condamnări: pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500 lei aplicată prin sentința penala nr. 511/........... pronunțata de Judecătoria Tecuci in dosarul nr. ..............,definitiva prin neapelare, pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500 lei aplicată prin sentința penala nr. nr. 287/08.06.2010 pronunțata de Judecătoria Tecuci in dosarul nr. 2075/324/2010, definitiva prin nerecurare, pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81,82 VCP aplicată prin sentința penala nr. .......... pronunțata de Judecătoria Tecuci in dosarul nr. ...............,definitiva prin nerecurare şi pedeapsa rezultantă de 1 an si 12 luni închisoare cu aplicarea art. 81,82 CP pe un termen de încercare de 4 ani aplicată prin sentința penala nr. .......... pronunțata in dosarul nr. .............. de către Judecătoria Tecuci, definitivă la 16.10.2012 prin nerecurare.

In baza art. 537 C.p.p. va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni despre reabilitare pe hotărârea de condamnare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.