Hotarâre cerere de valoare redusa admitere parte clauze abuzive

Cod ECLI ECLI:RO:JDURZ:2022:012.######

DOSAR NR. ####/330/2022

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA URZICENI

JUDEŢUL ########

SENTINŢA CIVILĂ NR. ###

Şedinţa camerei de consiliu din data de 17.06.2022

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: #### #####

Grefier: #### #######

Pe rol fiind, s-a luat spre soluţionare cauza civilă privind pe reclamanta ###### ###### ########### ## S.A., cu sediul în Bucureşti, sector 3, Bd. #######, nr. 25-29, Clăd. ####### Tower, ### #(nivel 8), în contradictoriu cu pârâtul ####### #######, C.N.P. – #############, domiciliat în #### #######, sat LILIECI, str. Nufărului, ####### ########, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Cauza se judecă, potrivit art. 1030 alin. (1)-(2) C.proc.civ., în întregul ei în camera de consiliu, fără citarea şi fără înfăţişarea părţilor.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, în cadrul căruia a învederat şi că pricina se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Procedând, în temeiul prevederilor art. 131 C.proc.civ., la verificarea competenţei, instanţa constată că potrivit dispoziţiilor art. 1028 C.proc.civ. rap. la art. 121 C.proc.civ., este competentă general, material şi teritorial să judece prezenta pricină, după care:

În baza disp. art. 238 alin. (1) C.proc.civ., instanţa a estimat durata necesară cercetării procesului la o lună.

În conformitate cu dispoziţiile art. 258 C.proc.civ., coroborat cu dispoziţiile art. 255 C.proc.civ., instanţa încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o admisibilă, legală, pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei. Totodată, a luat act de faptul că pârâtul nu a depus formularul de răspuns.

Având în vedere actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine cauza spre soluţionare.

INSTANŢA:

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul  instanţei la data de 06.04.2022, sub nr. ####/330/2022, reclamanta Kredyt Inkaso Investments RO S.A. a chemat în judecată pe pârâtul ####### #######, solicitând instanţei să fie obligat la plata sumei de 335,53 RON, penalități de întârziere calculate conform prevederilor contractuale de către creditorul cedent în sumă de 26,5 RON; dobândă legală penalizatoare calculată la contravaloarea debitului principal, de la data cesiunii, respectiv 16.07.2015, până la data achitării integrale a debitului; despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul cedent și indicate în ultima factură emisă, după caz, ultimele facturi 166,22 RON.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că, între  ####### ####### ############## S.A. şi pârât a existat un raport juridic de prestare servicii de comunicații electronice. În acest sens au fost încheiate contracte de servicii de telefonie înregistrate sub nr. de cod abonat R#############. La data semnării contractelor de servicii, clientul a fost înștiințat și de cuprinsul clauzelor contractuale principale și de termenii și condițiile generale.

La data de 03.07.2015 a fost încheiat contractul de cesiune de creanțe între ####### ####### ############## S.A. şi Kredyt Inkaso Investments.

Se arată că, creanța întrunește caracterul cert, lichid şi exigibil

Potrivit disp. art. 223 C.proc.civ., solicită judecarea cauzei în lipsă.

S-au depus la dosar, în copie înscrisuri (f. 11-54).

În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. 80/2013 (f. 3).

Deşi pârâtului i s-au comunicat copii de pe acțiune, înscrisuri şi formularul de răspuns prevăzut de art. 1030 C.proc.civ., aceasta nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin contractul de furnizare servicii Telekom înregistrat sub codul de abonat R#############, încheiat între pârâtul ####### ####### şi ####### ####### ############## S.A., ####### ####### ############## S.A. a furnizat pârâtului servicii de telecomunicaţii, fiind emise facturi fiscale (f. 20-43), a căror contravaloare nu a fost achitată de către pârât.

Deşi facturile respective nu poartă semnătura pârâtului, acestea au fost însuşite implicit de către pârât prin semnarea contractului de furnizare servicii de telecomunicaţii, fiind emise de furnizor în executarea respectivului contract.

Potrivit prevederilor contractuale (Clauzele contractuale de bază – Facturarea şi termenele de plată, act primit sub semnătură de către pârâtă, la data încheierii contractului), pârâtului îi incumba obligaţia achitării contravalorii serviciilor furnizate, în termen de 14 zile de la emiterea facturilor, respectiv suma de 335,53 lei (f. 26).

Pentru neplata facturii la scadenţă, s-a prevăzut în contract aplicarea de penalităţi de întârziere de 0,15 %/zi de întârziere pentru primele 15 zile şi 0,35% pentru următoarele 45 de zile, calculate asupra valorii totale a facturii până la data achitării integrale a sumelor datorate, cuantumul sumelor datorate de client cu titlu de penalităţi putând depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Totodată părţile au stabilit în contract că în cazul în care contractul încetează înainte de expirarea perioadei minime, din culpa sau iniţiativa clientului, furnizorul are dreptul să solicite plata unei juste despăgubiri pentru încetarea prematură a contractelor, egală cu valoarea beneficiilor acordate în considerarea ofertei promoţionale.

Întrucât pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate contractual, nefăcând dovada achitării debitului, furnizorul a procedat la rezilierea contractului încheiat cu pârâtul.

Se pretinde de către reclamantă faptul că, având în vedere că încetarea contractului a survenit înainte de expirarea perioadei minime, ca urmare a culpei clientului, furnizorul a calculat şi despăgubiri pentru încetarea prematură în cuantum de 166,22 lei.

În acest context, instanţa reţine faptul că pretenţiile în cuantum de 166,22 lei nu sunt dovedite de reclamantă cu facturi corespunzătoare, potrivit regulii de drept prevăzute de art. 249 C.proc.civ. – „cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească”.

Pentru aceste motive, pretenţiile aferente urmează a fi respinse ca neîntemeiate/nedovedite.

La data de 03.07.2015 a operat cesiunea de creanţă între ####### ####### S.A. şi ###### ###### ########### ## S.A., având ca obiect şi creanţa deţinută împotriva pârâtului, împreună cu toate drepturile aferente rezultând din sau în legătură cu Contractul.

Pârâtul a fost notificat cu privire la cesiune, în temeiul art. 1578 Cod civil, astfel cum rezultă din notificarea de la fila 51 din dosar. Totodată, contractul de cesiune a fost înscris şi în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară (f. 52).

Instanţa reţine, de asemenea, faptul că, pârâtul nu a depus la dosar vreun înscris din care să rezulte că a achitat datoria pretinsă şi nici nu a contestat facturile emise de reclamantă, contrar dispoziţiilor contractuale care prevedeau acest drept.

Din coroborarea datelor cuprinse în actele anexate cererii, cu atitudinea procesuală a pârâtului care nu a făcut dovada plăţii debitului sau stingerii în alt mod a acestuia, instanţa reţine că obligaţiile asumate de către cedent au fost îndeplinite, iar pârâtul nu a achitat contravaloarea serviciilor ce i-au fost prestate, acumulând debitul restant de 335,53 lei.

Conform art. 1516 Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, iar potrivit art. 1350 Cod civil, atunci când fără justificare o parte a unui contract nu îşi îndeplineşte această îndatorire (respectiv obligaţiile pe care le-a contractat), ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. De asemenea, potrivit art. 1548 Cod civil, culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

Sintetizând dispoziţiile legale enunţate, instanţa reţine că în cazul în care o parte a unui contract nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce izvorăsc din acesta, atunci cealaltă parte are dreptul să recupereze prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă a contractului.

Totodată, instanţa are în vedere şi dispoziţiile art. 1566 (1) Cod civil „Cesiunea de creanţă este convenţia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă împotriva unui terţ.”  şi art. 1568 Cod civil „ (1) Cesiunea de creanţă transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată; b) drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate.”

Instanţa reţine că, potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile în cazul obligaţiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor şi debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existenţa creanţei, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedeşte executarea.

Prin urmare, instanţa apreciază că prin probatoriul administrat în cauză, mai sus analizat, reclamanta a reuşit să dovedească temeinicia susţinerilor sale şi existenţa creanţei, în timp ce pârâtul nu a dovedit îndeplinirea obligaţiei de plată.

În acest context, instanţa reţine că suma solicitată de reclamantă ca debit principal, respectiv contravaloarea serviciilor de care pârâtul a beneficiat rezultă din facturile fiscale depuse la dosar şi este în valoare de 335,53  lei (f. 26).

Cu privire la penalităţile de întârziere, conform art. 3 din contract (condiţii generale – f. 44), a rezultat că neplata facturii în termen de 22 zile de la emiterea acesteia poate atrage aplicarea de penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere pentru primele 15 zile de întârziere şi de 0,35% pe zi pentru următoarele 45 de zile, calculate la valoarea întregii facturi.

Analizând această clauză prevăzută în contract, instanţa reţine că este abuzivă, pentru următoarele considerente:

Instanţa subliniază faptul că prezentul litigiu se încadrează în sfera protecţiei consumatorului, având în vedere că pârâtul este o persoană fizică ce are această calitate. Astfel, în speţă ne aflăm în prezenţa unui contract încheiat între un profesionist (astfel cum noţiunea este definită de art. 3 alin. 2 Cod civil) şi un consumator (astfel cum noţiunea este definită de Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, respectiv orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale), contract de adeziune, întrucât clauzele au fost impuse de reclamantă, pârâta neavând decât să le accepte ca atare, fără a le putea negocia.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori (contractul încheiat între părţi, fiind de prestări servicii, intră sub incidenţa acestei legi, aşa cum rezultă din art. 1 alin. 1), se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit art. 4 alin. 1, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. De asemenea, potrivit alin. 2 al art. 4, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate.

De asemenea, punctul 1, lit. i) din anexa legii, indică, cu titlu de exemplu, ca fiind o clauză abuzivă, obligarea consumatorului la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.

În cauză, după cum s-a arătat, au fost stipulate penalităţi de 0,35% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 127,75% pe an – o cotă disproporţionat de mare faţă de dobânzile practicate pe piaţa bancară, clauză care contravine dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, astfel cum a fost modificată.

Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporţie vădită şi cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând tarifele plătite reclamantei din prezenta cauză pentru recuperarea creanţei, fapt ce creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe şi în detrimentul consumatorului.

Având în vedere că Legea nr. 193/2000 a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunităţii Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România şi-a asumat obligaţia transpunerii şi aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislaţiei comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiţiei stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiţii generale impuse acestora.

În acest sens, Curtea Europeană de Justiţie a decis că protecţia recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanţa naţională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecăţii are caracter abuziv.

Curtea a statuat aceea că „În ceea ce priveşte problema dacă o instanţă învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant şi un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecţie introdus prin directivă porneşte de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual şi al forţei de a negocia, într-o poziţie dezavantajoasă faţă de comerciant şi deţine un nivel mai scăzut de cunoştinţe faţă de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influenţa conţinutul acestora.

Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că nu produc efecte faţă de consumatori clauzele abuzive, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înşişi caracterul abuziv al unor asemenea clauze. În litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocaţiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abţină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înşişi în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neştiinţă, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecţie eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaşte posibilitatea instanţei naţionale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (cauza Murciano Quintero, C – 240/98, considerentele 25 şi 26).

În cauză, opţiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie şi Internet nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care doreşte să beneficieze de servicii de telefonie şi Internet pe o piaţă dominată de câţiva operatori ce practică în esenţă condiţii generale similare, trebuie să accepte în #### ########## prestabilite de acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.

De aceea, semnarea contractului de către pârât nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.

Pentru toate aceste motive, instanţa consideră nejustificate pretenţiile reclamantei de obligare a pârâtului la plata penalităţilor de întârziere de 26,5 lei, obţinute prin aplicarea unui procent 0,35% pe fiecare zi, raportat la suma datorată, astfel că va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Va acorda în schimb dobânda legală penalizatoare calculată la valoarea debitului principal, de la data cesiunii, 16.07.2015 şi până la data achitării integrale a debitului, în temeiul art. 2 şi 6 din O.G. nr. 13/2011.

În temeiul art. 1026 alin. 1 C.proc.civ. (Titlul X – Procedura cu privire la cererile de valoare redusă - Domeniu de aplicare): ,, Prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei”.

De asemenea, potrivit art. 1031 C.proc.civ. (Titlul X – Procedura cu privire la cererile de valoare redusă – Soluţionarea cererii): ,,Instanţa va pronunţa şi redacta hotărârea în termen de 30 zile de la primirea tuturor informaţiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală. În cazul în care nu primeşte niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1030 alin. 4, 6 sau 8, instanţa se va pronunţa cu privire la cererea principală sau la cererea reconvenţională în raport de actele depuse la dosar. Hotărârea primei instanţe este executorie de drept”.

În cauza de faţă, instanţa constată că pârâtul nu a făcut niciun fel de apărări şi că nu reiese în niciun fel faptul că înscrisurile depuse de reclamantă la dosar nu ar fi acceptate de pârât sau că obligaţia pretinsă de reclamantă ar fi deja executată de pârât.

Faţă de aceste considerente instanţa va admite în parte cererea urmând a obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 335,53 lei cu titlu de contravaloare servicii de telecomunicaţii şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate la valoarea debitului principal, de la data cesiunii, 16.07.2015 şi până la data achitării integrale a debitului.

În temeiul art. 1032  Cod procedură civilă, instanţa va obliga pe pârât şi la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru), pe temeiul culpei sale procesuale şi al principiului disponibilităţii părţilor.

Va respinge în rest cererea de chemare în judecată (în ceea ce privește penalitățile de întârziere, despăgubirile pentru încetarea prematură a contractului) ca neîntemeiată.

În conformitate cu disp. art. 1031 alin. (3) C.proc.civ, prezenta sentinţă va fi executorie de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta ###### ###### ########### ## S.A., cu sediul în Bucureşti, sector 3, Bd. #######, nr. 25-29, Clăd. ####### Tower, ### #(nivel 8), în contradictoriu cu pârâtul ####### #######, C.N.P. – #############, domiciliat în #### #######, sat LILIECI, str. Nufărului, ####### ########, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 335,53 lei cu titlu de contravaloare servicii de telecomunicaţii şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate la valoarea debitului principal, de la data cesiunii, 16.07.2015 şi până la data achitării integrale a debitului.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Urziceni.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 17.06.2022.

PREȘEDINTE, GREFIER,

#### ##### #### #######

pentru grefier aflat în C.O.

semnează înlocuitorul grefierului şef

Red. ####/ Tehnored. ####

Ex. 4/ 01.08.2022

Com. 2 ex./

Domenii speta

Spete similare