Contencios administrativ. Litigiu privind funcţionarii publici. Inadmisibilitate egalizare salarială cu funcţionari public dintr-o altă unitate administrativ teritorială sau din cadrul unui alt tip de instituţie sau autoritate publică

Contencios administrativ. Litigiu privind funcţionarii publici. Inadmisibilitate egalizare salarială cu funcţionari public dintr-o altă unitate administrativ teritorială sau din cadrul unui alt tip de instituţie sau autoritate publică.

-OUG nr. 57/2015, art. 31alin. 1 şi alin. 13,

-Legea nr. 273/2006, art. 21 alin. 2,

-Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016

În temeiul dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi alin. 13 din OUG nr. 57/2015, legiuitorul nu permite raportarea, în vederea egalizării salariale, a unui funcţionar public dintr-o unitate administrativ teritorială la o altă unitate administrativ teritorială şi nici la un alt tip de instituţie sau autoritate publică.

Din textul normativ amintit, rezultă că nivelul maxim în plată al salariului se stabileşte în cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective sau, în cazul instituţiilor subordonate aceluiaşi ordonator de credite, în cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice aflate la acelaşi nivel de subordonare.

Ca urmare, în cazul unor instituţii sau autorităţi diferite, este necesar mai întâi a se stabili dacă acestea au sau nu un ordonator de credite comun. Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. 2 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale: „Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt primarii unităţilor administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii sectoarelor municipiului Bucureşti şi preşedinţii consiliilor judeţene”.

În speţă, reclamanţii sunt funcționari publici în cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului T., acesta din urmă având calitatea de ordonator principal de credite. Nu există, prin urmare, un ordonator de credite comun cu alte unităţi administrativ teritoriale, pentru ca, potrivit textului de lege menţionat, egalizarea salariilor să se realizeze în cadrul tuturor unităţilor administrativ teritoriale.

Prin sentinţa nr. x din 10 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Mureş – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. xxx instanţa a respins cererea formulată de reclamanţii B.I., B.M., B. (B) E.C., B.E., B.C.S., B.C., B.N., B.M.M., B.D.C., B.L.C., C.A.E., C.I., C.E., C.L., C.M., C.V., C.E.M.C., C.R., C.N.C, C.G.O., D.N.D., D.Z., D.L., G.I., G.V.R., G.C., G.M., H.M., H.R.D., H.V., H. C., I.A., K.M., M.V., M.N., M.M.M., M.F., M.G.K., M.M., M.A.I., M.A.E., M.F., M.N., M.O., M.H.R., M.R., M.T., O.(S.) C., O.C., O. (M) D.M., P.C., P.M.O., P.O.G., P.A., P.D., P.V., P.M.T., P.A.C., P.D.S., P.S.D., R. (P.) O.-A., R.C.S., R.C.I., R.F.N., R.V.G., S.C.E., S.F., S.I.F., S.S.M., T.I.P., V.N., V.G.E., prin reprezentant convenţional avocat P.L., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului T. şi Municipiul T., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, prin reprezentant convenţional avocat P.L., solicitând casarea cu reţinere a hotărârii, ca fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă şi, în urma rejudecării procesului în fond, să se dispună admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că argumentaţia instanţei de fond nu este în concordanţă cu cele statuate de Curtea Constituţională în decizia nr. 794/2016, nesocotind, practic, caracterul general obligatoriu al acesteia - atât în privinţa considerentelor, cât şi în privinţa dispozitivului -, decizia impunându-se cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, potrivit cu art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, reclamanţii au considerat că de esenţa speţei dedusă judecăţii nu este faptul că în privinţa art. 3 alin. (1 ind. 3) din actul normativ discutat Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate. Aşa cum se precizează în mod clar la pct. 33 din Decizia nr. 794/2016, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 3 ind. 1 alin. (1 ind. 1) şi (1 ind. 3) din OOG nr. 57/2015 „nici nu au fost criticate în mod special” şi „nu contravin dispoziţiilor invocate din Constituţie” - art. 1 alin. (3) şi (4) privind statul de drept şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti.

În speţă, s-a arătat că trebuie avută în vedere, în primul rând, premisa faptică dar şi legislativă a cauzei, chiar dacă ea privea o anume categorie profesională (magistraţi), aşa cum se desprinde neechivoc din pct. 16 şi urm. din decizia în discuţiune: existau diferenţe de salarizare între magistraţii din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată/parchet, cu acelaşi grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, provenite din faptul că unii dintre ei beneficiau de hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat anumite drepturi de natură salarială, iar alţii nu obţinuseră asemenea titluri executorii, adică o inechitate în modul de salarizare a personalului bugetar derivată din neluarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În acest sens, Curtea a invocat tocmai prevederile cuprinse în art. 3 ind. 1 alin. (1 ind. 2) din O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 43/2016.

S-a arătat că Curtea extinde apoi raţionamentul juridic - pentru analiza modului în care textul criticat încalcă prevederile constituţionale - de la magistraţii şi personalul asimilat, la care face trimitere autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, la Familia ocupaţională a "Justiţiei", iar, mai apoi, la tot personalul bugetar în ansamblul său, pentru că numai în acest mod sunt respectate prevederile constituţionale ce consacră principiul egalităţii în fata legii, iar aceasta rezultă, în mod evident, din termenii utilizaţi în cuprinsul Deciziei nr.794/2016: „persoanele aflate în situaţii profesionale identice”; „personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate”; „tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”; „personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică”, etc.

Argumentele aduse de Curte sunt determinate de faptul că tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor (prin OUG nr. 43/2016) nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, că dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, „astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportate la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente” - pct. 30 din Decizie.

Reclamanţii au susţinut că atari considerente nu trebuie şi nu pot fi ignorate, aşa cum a făcut instanţa de fond în cauză; ele se corelează cu aspectul că au solicitat „egalizarea” salariilor lor de bază la nivelul maxim în cadrul Familiei ocupaţionale „Administraţie”, nivel maxim care avea înglobat şi drepturi salariate stabilite/recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Iar acest aspect a fost probat prin înscrisurile pe care le-au depus la dosarul cauzei (adresele de la celelalte unităţi administrativ-teritoriale la care s-au raportat în ceea ce priveşte drepturile salariale ce formează obiect al speţei).

S-a arătat că nu poate fi acceptat argumentul judecătorului fondului că importanţa covârşitoare o are împrejurarea că „în speţă categoria de personal salariat din fonduri publice ce a sesizat curtea a fost personalul din justiţie, în privinţa cărora există un singur ordonator de credite, Ministerul Justiţiei” întrucât pe acest raţionament, ar însemna să se golească de conţinut şi de înţeles sintagmele: „categoria profesională”, respectiv „familia ocupaţională”.

De altfel, s-a mai arătat că Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 794 nici nu a reţinut încălcarea prevederilor legii fundamentale prin raportare la ordonatorul de credite; nicăieri în considerentele deciziei nu se raportează Curtea la „ordonatorul de credite”, ci la personalul bugetar al unei aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică, fiind citate pct. 31 şi pct. 32 din considerentele acestei decizii.

Reclamanţii au reiterat faptul că solicitarea de raportare a salariilor de bază la salariile de bază brute aferente fiecărei funcţii publice similare celor exercitate de către reclamanţi - aflate în plată în luna ianuarie 2017 - la nivelul altor unităţi administrativ - teritoriale din cadrul Familiei ocupaţionale „Administraţie”, este pe deplin întemeiată, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei (Adresa Municipiului Bacău nr. 68118/2017, Adresa Primăriei Municipiului Focşani nr. 7580/2017, Dispoziţia primarului Municipiului Piteşti nr. 132/2017 şi Adresa Municipiului Piteşti nr. 24086/2017, Adresa Primăriei Municipiului Constanţa nr. 15626/2017) rezultă faptul că la stabilirea în mod direct a salariilor de bază în lumina celor dezlegate de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016, au fost luate în considerare şi incluse în salarii, drepturi stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, ceea ce la nivelul Municipiului T. nici la data aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr.20/2016 şi nici ulterior, după pronunţarea şi publicarea Deciziei nr.794/2016, nu s-a realizat.

Au mai susţinut că cererea de chemare în judecată apare pe deplin justificată şi din perspectiva obligaţiei reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 23/2016 şi anume aceea a „egalităţii de tratament juridic, respectiv un tratament juridic echitabil şi nediscriminatoriu între categoriile de personal din sectorul bugetar care desfăşoară muncă de valoare egală, în sensul de a se asigura acestora, prin aplicarea dispoziţiilor legii de salarizare, o remuneraţie egală”.

Prin urmare, reclamanţii au arătat că rezultând în mod evident o diferenţă între salariile de bază ce li se cuvin în conformitate cu prevederile constituţionale, legale dar şi cu dezlegările date de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016 şi salariile de bază ce le-au fost stabilite şi plătite de la data de 01.08.2016, respectiv de la 01.02.2017, se impune a fi obligaţi pârâţii să le acorde această diferenţă.

Intimatul Municipiul T. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei nr.47/2017 pronunţată de Tribunalul Mureş.

A arătat, în esenţă, că în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că elementul de comparaţie al salariilor este dat de nivelul maxim al salariului de bază de încadrare din cadrul instituției sau autorităţii publice respective, dacă persoana de referinţă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, astfel că, având în vedere definiţia legală a instituţiei sau autorităţii publice, prima instanţă a considerat în mod legal că legiuitorul nu permite raportarea în vederea egalizării salariale a unui funcţionar dintr-o unitate administrativ teritorială, la o altă unitate şi nici la un alt tip de instituţie sau autoritate publică.

Analizând legalitatea hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 31 alin. 1 şi alin. 13 din OUG nr. 57/2015, reţinând că legiuitorul nu permite raportarea, în vederea egalizării salariale, a unui funcţionar public dintr-o unitate administrativ teritorială la o altă unitate administrativ teritorială şi nici la un alt tip de instituţie sau autoritate publică.

Din textul normativ amintit, citat de instanţa de fond, rezultă că nivelul maxim în plată al salariului se stabileşte în cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective sau, în cazul instituţiilor subordonate aceluiaşi ordonator de credite, în cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice aflate la acelaşi nivel de subordonare.

Ca urmare, în cazul unor instituţii sau autorităţi diferite, este necesar mai întâi a se stabili dacă acestea au sau nu un ordonator de credite comun.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. 2 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale: „Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt primarii unităţilor administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii sectoarelor municipiului Bucureşti şi preşedinţii consiliilor judeţene”.

În speţă, reclamanţii sunt funcționari publici în cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului T., acesta din urmă având calitatea de ordonator principal de credite. Nu există, prin urmare, un ordonator de credite comun cu alte unităţi administrativ teritoriale, pentru ca, potrivit textului de lege menţionat, egalizarea salariilor să se realizeze în cadrul tuturor unităţilor administrativ teritoriale.

Contrar susţinerilor recurenţilor, soluţia pronunţată de instanţa de fond nu încalcă Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale şi nu vine în contradicţie cu caracterul obligatoriu al considerentelor acesteia.

În contextul în care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată cu privire la dispoziţiile art. 31 alin. 13 din OUG nr. 57/2015, constatând că acestea nu contravin Constituţiei, considerentele Deciziei nu pot fi interpretate în sensul indicat de recurenţi, deoarece aceasta ar echivala cu modificarea unor dispoziţii legale constatate ca fiind constituţionale, domeniu rezervat exclusiv legiuitorului.

Referirile Curţii Constituționale la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupaţională trebuie avute în vedere prin prisma soluţiei pronunţate, caracterul obligatoriu fiind ataşat considerentelor pe care se sprijină dispozitivul, astfel cum se arată expres şi în paragraful 35 din Decizie. Or, aşa cum s-a arătat, dispozitivul este în sensul constatării neconstituţionalităţii prevederilor art. 31 alin. 12 şi a constituţionalităţii prevederilor art. 31 alin. 13 din OUG nr. 57/2015. Ca urmare, raportarea la întreaga categorie profesională şi familie ocupaţională se face în ipoteza instituţiilor sau autorităţilor publice subordonate unui ordonator de credite comun, cu respectarea art. 31 alin. 13. De altfel, ipoteza analizată de Curtea Constituţională viza salariaţi ai unor instituţii subordonate unui singur operator principal de credite şi anume personalul din instanţele judecătoreşti, ordonator principal de credite fiind Ministrul Justiţiei.

Curtea mai reţinut că în acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52/18.06.2018 (nepublicată până la soluţionarea prezentului recurs), stabilind că: „În interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1), raportat la art. 31 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional”.

Deşi această decizie se referă la personalul din cadrul direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului şi nu la cel al unităţilor administrativ teritoriale, întrucât dispoziţiile interpretate sunt cele avute în vedere şi în sentinţa supusă prezentului recurs, Curtea a apreciat că Decizia amintită se impune a fi avută în vedere, ca argument suplimentar celor expuse mai sus.

Faţă de motivele expuse şi de dispoziţiile art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat, hotărârea primei instanţe fiind legală. 

Domenii speta

Spete similare