2.Pretenţii. Chemare în garanţie a cesionarului iniţial. Cesiune de creanţă succesivă. Inaplicabilitate art. 1583 C.Civ.

Hotărâre 8314 din 22.09.2021


Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 11.02.2020,  sub nr. 3906/299/2020, reclamanta C S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta SARCI S.A., solicitând instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3.856,6 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului avariat şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că asiguratul RCA al pârâtului a produs din culpa sa un eveniment rutier, avariind autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare B-93-HUZ, astfel că a fost deschis dosarul de daună RCA/CON/2208/2018, autoturismul fiind reparat de către CCSV S.R.L.

În continuare, a arătat că s-a emis factura nr. 35676/23.10.2018, în valoare de 3.856,6 lei, iar ulterior, proprietarul autoturismului avariat, BMA a încheiat un contract de cesiune de creanţă cu CCSV S.R.L., primul cedând secundului dreptul de creanţă asupra pârâtei pentru suma de 3.856,6 lei.

Cesiunea a fost comunicată pârâtei cu adresa nr. 22447/25.10.2018.

În continuare, a menţionat că prin contractul de cesiune de creanţă nr. 53/03.10.2018, reclamanta a preluat de la CCSV S.R.L. creanţa scadentă la data de 25.11.2018, în cuantum de 3.856,6 lei.

Noua cesiune a fost comunicată pârâtei cu adresa nr. 22447/25.10.2018.

În fine, a apreciat că plata efectuată ulterior cesiunii de către pârâtă în contul CCSV S.R.L. este nedatorată, din moment ce de la momentul comunicării cesiunii, anume data de 25.10.2018, plata se datora către reclamantă, penalitățile în cuantum de 0,2% urmând să curgă de la data de 05.12.2018.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 132/2017, Norma ASF nr. 20/2017.

În probaţiune, reclamanta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri:talon, copie C.I., dosar de daună, contracte de cesiune creanţă, corespondenţă părţi (f.7-26).

Cererea a fost legal timbrată (f.7).

La data de 12.03.2020, pârâta a depus la dosar, în termen legal, întâmpinare (f.35-36) şi cerere de chemare în garanţie (f.35verso-36).

Prealabil, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, argumentând în sensul că reclamanta nu este titularul dreptului dedus judecăţii, conform art. 36 C.pr.civ.

Pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, din moment ce aceasta a efectuat plata despăgubirii la data de 14.02.2019 în contul unităţii reparatoare. S-a prevalat de dispoziţiile art. 1583 C.Civ., raportat la cesiunile succesive efectuate în cauză.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 205 şi urm. C.pr.civ., Legea nr. 132/2017, Norma ASF nr. 20/2017.

Prin cererea de chemare în garanţie, formulată simultan cu întâmpinarea, a solicitat, în subsidiar, obligarea CCSV S.R.L., în ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată, la plata către pârâtă a sumei achitate cu titlu de despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 72-74 C.pr.civ.

În probaţiune, s-au depus înscrisuri: dovadă plată, tabel plăţi, dosar de daună integral (f.43-89).

Deşi legal citat, chematul în garanţie CCSV S.R.L. nu a depus întâmpinare.

Sub aspectul probatoriului, instanţa în temeiul art. 258 C.pr.civ. raportat la art. 255 C.pr.civ. a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că acestea sunt utile, pertinente şi concludente în soluţionarea prezentei cauze.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele considerente:

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa reţine că, în fapt, după cum rezultă din procesul-verbal de constatare amiabilă accident (f.114verso), intervenientul forţat CV, şoferul autoturismului cu nr. de înmatriculare B-69-EAL, care era asigurat RCA la pârâtă (f.63), a fost vinovat de producerea unui eveniment rutier, avariind autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare B-93-HUZ.

În privinţa autoturismului avariat marca VW Golf cu nr. de înmatriculare B-93-HUZ, a fost deschis la pârâta dosarul de daună RCA/CON/2208/2018, iar după efectuarea constatării, autoturismul a fost reparat de către chematul în garanţie CCSV S.R.L., valoarea reparaţiilor fiind de 3.856,6 lei, conform facturii seria CAR35676 din data de 23.10.2018 (f.11).

Mai departe, între proprietarul autovehiculului, BMA, în calitate de cedent, şi CCSV S.R.L., în calitate de cesionar, a fost încheiat un contract de cesiune de creanţă (f.15-16), având ca obiect cedarea dreptului de creanţă rămas neachitat de către pârâtă, respectiv suma de 3.856,6 lei, asupra debitorului cedat, pârâta în prezenta cauză, către cesionar.

Cesiunea a fost comunicată pârâtei prin adresa nr. 22447/25.10.2018.

În fine, un al doilea contract de cesiune de creanţă nr. 53/203.10.2018 (f.17-19) a fost apoi încheiat între chematul în garanţie CCSV S.R.L., în calitate de cedent şi reclamanta C S.R.L., în calitate de cesionar, având ca obiect cedarea dreptului de creanţă rămas neachitat de către pârâtă, respectiv suma de 3.856,6 lei.

Cesiunea a fost comunicată pârâtei prin adresa nr. 22447/25.10.2018 (f-17).

Analizând capătul principal de cerere, se reţine:

Cesiunea de creanţă este convenţia prin care creditorul (cedent) transmite o creanţă a sa unei alte persoane (cesionar), iar, din momentul realizării acordului de voinţe, creanţa trece în patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, cesionarul devenind creditor în locul cedentului prin preluarea tuturor drepturilor acestuia (art. 1566 şi următoarele C.civ.).

Pe cale de consecinţă, având în vedere toate aceste considerente, instanţa reţine că reclamanta, în calitate de cesionar în contractul nr. 53/203.10.2018, este îndreptăţită să solicite pârâtei (debitorului cedat) plata contravalorii despăgubirii.

Dispoziţiile art. 1575 alin. (1) C.civ. prevăd că cesiunea de creanţă produce efecte între cedent şi cesionar, iar acesta din urmă poate pretinde tot ceea ce primeşte cedentul de la debitor, chiar dacă cesiunea nu a fost făcută opozabilă debitorului.

Astfel, creanţa anterior menţionată a fost transmisă în totalitate la data semnării contractului, împreună cu toate garanțiile și accesoriile sale, inclusiv cu penalitățile de întârziere/majorările/dobânzile ce cad în sarcina debitorului cedat.

Pe cale de consecinţă, având în vedere toate aceste considerente, instanţa reţine că reclamanta, în calitate de cesionar, a dobândit, împotriva pârâtei, dreptul de creanţă asupra debitului reprezentând contravaloare despăgubire reparaţii.

Mai departe, potrivit art. 1357 C.civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Astfel, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, să existe vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Faţă de cele expuse mai sus, şi constatând totodată că nu există divergenţă între părţi în ceea ce priveşte antrenarea răspunderii pârâtei şi cuantumul prejudiciului produs de către autovehiculul asigurat RCA, instanţa consideră că nu este necesar se se analizeze dacă în privința intervenientului forţat sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, conform dispoziţiilor art. 1357 C.civ.

În esenţă, instanţa punctează că aspectul litigios din prezenta cauză îl constituie valabilitatea plăţii efectuate celui de al doilea cesionar, de către debitorul cedat.

Astfel, niciuna dintre părţi nu a contestat că pârâta a achitat la 14.02.2019 suma de 3.856,6 lei, debitul principal datorat, în contul chematului în garanţie CCSV S.R.L. (f.45-47).

Deopotrivă, nu a existat dezacord nici asupra împrejurării că în cauză au avut loc două cesiuni succesive ale aceleiaşi creanţe, prima între proprietarul autovehiculului, Bajenaru Mihai-Andrei, în calitate de cedent, şi CCSV S.R.L. (f.15-16), iar a doua, ulterioară, între chematul în garanţie CCSV S.R.L., în calitate de cedent şi reclamanta C S.R.L. (f.17-18).

De asemenea, cu privire la momentul comunicării cesiunilor, reclamanta a susţinut că ambele au fost comunicate pârâtei prin adresa nr. 22447/25.10.2018 (f-17), aspect necombătut de către aceasta din urmă.

Raportat la aceste coordonate, se observă că pârâta s-a prevalat de dispoziţiile art. 1583 C.Civ., care statuează că „(1) Atunci când cedentul a transmis aceeași creanță mai multor cesionari succesivi, debitorul se liberează plătind în temeiul cesiunii care i-a fost comunicată mai întâi sau pe care a acceptat-o mai întâi printr-un înscris cu dată certă. (2) În raporturile dintre cesionarii succesivi ai aceleiași creanțe este preferat cel care și-a înscris mai întâi cesiunea la arhivă, indiferent de data cesiunii sau a comunicării acesteia către debitor.”

Ori această reglementare legală nu este incidentă în speţa dedusă judecăţii. Art. 1583 C.Civ. reglementează ipoteza unui singur cedent care înstrăinează creanța sa la mai mulți cesionari, astfel că se naște un conflict între cesionarii ulteriori și succesivi ai aceleiași creanțe.

Situaţia este diferită în cauza de faţă, care presupune o creanţă cedată succesiv (de către primul cedent BMA către primul cesionar CCSV S.R.L. şi de către al doilea cedent, fost cesionar, CCSV S.R.L. către al doilea cesionar C S.R.L.) şi nu o cesiune succesivă a aceleaşi creanţe de către acelaşi cedent.

Ca atare, se impune constatarea că ulterior datei de 25.10.2018, data comunicării ambelor cesiuni către pârâta SARCI S.A., aceasta putea efectua plata în mod valabil doar către reclamanta C S.R.L., care deţinea, de altfel, calitatea de unic cesionar.

Instanţa va conchide astfel că nu se poate ţine cont de plata efectuată (şi dovedită) de către pârâtă la data de 14.02.2019 în contul chematului în garanţie CCSV S.R.L. (f.45-47), care la acea dată, nu mai deţinea calitatea de cesionar.

Astfel instanța urmează a admite primul capăt de cerere și a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.856,6 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului avariat.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de penalităţi, instanţa reţine incidenţa prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, potrivit cărora „dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele anterior sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2%, pe zi de întârziere, calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată.”

Având în vedere că reclamanta s-a subrogat în toate drepturile persoanei păgubite împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, instanţa constată că aceasta a dobândit atât dreptul său de a primi despăgubirile de la asigurătorul de răspundere civilă auto obligatorie, cât şi dreptul accesoriu de a solicita penalităţile prevăzute de art. 21 din Legea nr. 132/2017, în cazul în care plata despăgubirilor nu se realizează în termenul legal.

În conformitate cu art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 132/2017, „(1) În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire. (2) Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.”

Totodată, conform alin. (4) al aceluiaşi articol, „Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.”

Faţă de faptul că refuzul pârâtei nu este justificat, cererea de despăgubire fiind comunicată acesteia la data de 25.10.2018 (f.17), instanţa o va obliga pe pârâtă la plata penalităţilor în sumă de 0,2% pe zi de întârziere asupra debitului principal restant, începând cu data de 05.12.2020 (40 de zile de la depunerea cererii de despăgubire) şi până la momentul stingerii debitului principal.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a CCSV S.R.L. formulată de către pârâtă, instanţa o apreciază ca fiind de asemenea întemeiată.

Conform art. 72 alin. (1) C.pr.civ., „Partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri.”

Raportat la cele expuse supra, instanţa a conchis că plata făcută de către pârâtă la data de 14.02.2019 în contul chematului în garanţie CCSV S.R.L. (f.45-47) nu a fost una valabilă, din moment ce chematul în garanţie cesionase creanţa mai departe, către reclamanta C S.R.L., prin contractul de cesiune de creanţă nr. 53/203.10.2018, comunicat pârâtei la data de 25.10.2018.

Ca atare, reţinând că a avut loc o plată nedatorată, în aplicarea art. 1341 C.Civ., pârâta achitând creanţa către chematul în garanţie fără a datora, astfel că are dreptul la restituire, instanţa va admite cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâta SARCI S.A. şi va obliga CCSV S.R.L. să achite în favoarea pârâtei a sumei de 3.856,6 lei, reprezentând despăgubiri încasate ulterior cesionării creanţei.

În final, în temeiul art. 453 C.pr.civ., având în vedere că acţiunea urmează a fi admisă, pârâta fiind în culpă procesuală, şi că s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată, instanţa va obliga pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată judecată în cuantum de 1.700 lei, defalcate astfel: suma de 510 lei, cu titlu de taxă de timbru (f.7) şi suma de 1.190 lei, cu titlu de onorariu avocaţial (f.103-104).