Ordonanță de plată – clauza privind daunele-interese datorate proporţional cu beneficiile acordate la încheierea contractului este abuzivă: încalcă cerinţele unei clauze conforme cu dispoziţiile legale şi cu principiul bunei-credinţe, întrucât, pe de o pa

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată  pe  rolul  Judecătoriei  Sectorului 1 Bucureşti la data de 10.02.2020, sub nr. .../299/2020, creditoarea A, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu debitorul B, emiterea unei ordonanţe de plată pentru suma de 1062,42 lei, reprezentând debit principal, 66,13 lei, reprezentând penalităţi de întârziere şi suma de 3141,46 lei, cu titlu de daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale. De asemenea, s-a solicitat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că între C şi B au fost încheiate contractele de prestări servicii nr. 46015792/28.08.2013, 52108394/24.06.2014, 601490571/25.10.2013, în derularea cărora C a emis o serie de facturi fiscale, pe care debitorul însă nu a înţeles să le achite.

A mai apreciat creditoarea că deţine împotriva debitorului o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1014 şi urm. C.proc.civ.

În probaţiune, au fost anexate înscrisuri.

Cererea de emitere a ordonanţei de plată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, conform art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (fila 1).

Legal citat, debitorul nu a depus întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată pentru a formula eventuale apărări.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa expune următoarele considerente:

În fapt, între C şi B au fost încheiate contractele de prestări servicii nr. 46015792/28.08.2013, 52108394/24.06.2014, 601490571/25.10.2013, în temeiul căruia C s-a obligat să furnizeze debitorului servicii de telefonie mobilă, cu obligaţia corelativă a acestuia din urmă de a plăti preţul lor în termen de maxim 14 zile de la data emiterii facturilor, conform art. 5 din Clauzele contractuale de bază (f. 20), în caz contrar acesta urmând a fi obligat la plata de penalităţi de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere. În urma executării obligaţiilor asumate, pentru perioada ianuarie 2017 – martie 2017, C a emis către debitor o serie de facturi fiscale (f. 24-31).

Instanţa reţine că, începând cu luna ianuarie 2017, debitorul nu a achitat sumele datorate creditoarei, astfel cum au fost evidenţiate în cuprinsul facturilor menţionate.

La data de 02.11.2017 a operat cesiunea de creanţă între A şi C, având ca obiect și creanţa deţinută împotriva debitorului B.

În drept, astfel cum dispune art. 1014 alin. (1) C.proc.civ., procedura specială a ordonanţei de plată se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris sau determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Din analiza textului legal menţionat se desprind condiţiile speciale de admisibilitate ale acţiunii pe calea ordonanţei de plată.

Astfel, creditorul trebuie să aibă o creanţă a cărei obligaţie corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, iar actul de creanţă trebuie să fie un contract civil. Condiţiile enunţate sunt îndeplinite în prezenta cauză, de vreme ce corelativ dreptului de creanţă pretins este obligaţia de plată a unei sume de bani iar contractul sus-menţionat, izvor al creanţei, este un contract civil.

Totodată, creditorul trebuie să fie titularul unei creanţe certe, lichide şi exigibile. În raport de prevederile art. 663 alin. (2) C.proc.civ., o creanţă are caracter cert atunci când existenţa ei neîndoielnică rezultă din titlu, prin noţiunea de „titlu” înţelegându-se actul de creanţă autentic sau neautentic emanat de la debitor sau recunoscut de către acesta. Creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul conţine elemente care permit stabilirea lui, şi exigibilă atunci când obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

În prezenta cauză, certitudinea creanţei reiese din contractul încheiat între părţi, înscris asumat în mod expres de debitor prin aplicarea semnăturii sale. Deşi facturile fiscale nu au fost semnate şi ştampilate de destinatar acestea au putere probatorie împotriva acestuia, fiind emise în baza contractului. De asemenea, câtă vreme debitorul nu a contestat creanţa, nici anterior declanşării acţiunii civile, nici în cadrul procesului, în baza art. 1018 alin. (3) C.proc.civ., instanţa va considera recunoscute pretenţiile creditoarei.

Instanţa reţine că este îndeplinită şi condiţia existenţei unei creanţe lichide, obiectul ei în cuantum de 1062,42 lei fiind determinat, precum şi condiţia exigibilităţii, întrucât obligaţia ce incumbă debitorului a ajuns la scadenţă anterior sesizării instanţei.

Pentru considerentele expuse mai sus, întrucât sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 1014 alin. (1) C.proc.civ., în temeiul art. 1022 C.proc.civ., instanţa va admite primul capăt de cerere şi va obliga debitoarea la plata sumei de 1062,42 lei reprezentând debit principal neachitat, în 20 zile de la comunicarea hotărârii.

Cu privire la capătul de cerere accesoriu prin care s-a solicitat acordarea penalităţilor de întârziere, instanţa reţine că potrivit art. 1535 alin. (1) C.civ.,  în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege. Prin clauza penală inserată la art. 5 paragr. 2 din clauzele contractuale de bază, s-a stabilit că în caz de neplată la scadenţă se aplică penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere. În baza acestei prevederi, creditoarea a procedat la calculul penalităţilor de întârziere rezultând cuantumul total de 66,13 lei.

Având în vedere neexecutarea culpabilă la timp a obligaţiei de plată, dat fiind că debitorul este de drept în întârziere prin ajungerea la scadenţă a obligaţiilor de plată, conform art. 4 din Termenii şi condiţiile generale pentru utilizarea abonamentelor ..., instanţa va admite şi acest capăt de cerere şi va obliga debitorul la plata sumei de 66,13 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.

În scopul executării obligaţiei de plată, în baza art. 1022 alin. (1) şi (3) C.proc.civ., instanţa va fixa un termen de plată de 20 zile de la data comunicării prezentei ordonanţe, considerând că acesta este suficient faţă de cuantumul sumei ce urmează a fi plătită.

Sub aspectul capătului de cerere privind daunele-interese datorate proporţional cu beneficiile acordate la încheierea contractului, instanţa constată că nu s-a făcut dovada rezilierii contractelor de prestări servicii contractele de prestări servicii nr. 46015792/28.08.2013, 52108394/24.06.2014, 601490571/25.10.2013 între C şi B, conform art. 1.16 din Termenii şi condiţiile generale pentru utilizarea abonamentelor ..., prin transmiterea notificării scrise de reziliere, motiv pentru care nu se poate stabili dacă, într-adevăr, a intervenit rezilierea şi, în caz afirmativ, data la care aceasta a operat, pentru a se putea determina valoarea daunelor-interese, cuantumul acestora variind în funcţie de perioada rămasă până la expirarea perioadei minime contractuale.

Această clauză trebuie interpretată prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. Conform art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în înţelegerile realizate cu consumatorii.

Este considerată clauză abuzivă, potrivit art. 4 din acelaşi act normativ, orice prevedere contractuală care nu a fost  negociată direct, fără a se acorda posibilitatea consumatorului de a influenţa natura ei şi care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor în defavoarea consumatorului şi încălcând principiul bunei-credinţe.

Instanţa reţine că, prevederile acestei clauzei încalcă cerinţele unei clauze conforme cu dispoziţiile legale şi cu principiul bunei-credinţe. Pe de o parte, pârâtul nu a putut influenţa conţinutul acesteia, având în vedere că respectiva convenţie reprezintă un contract-tip, care conţine clauze prestabilite în mod unilateral de către reclamant.

De asemenea este creat un dezechilibru grav între situaţiile părţilor, în defavoarea pârâtului, căci stabileşte o răspundere unilaterală, obligându-l doar pe acesta la plata de penalităţi în caz de reziliere, însă nu şi pe prestatorul de servicii. În aceste condiţii, observând şi dispoziţiile literei r) din anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000, care enumeră cu titlul exemplificativ tipuri de clauze abuzive, printre care şi cea permite consumatorului obţinerea unei sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existenţa compensaţiilor în sumă echivalentă şi pentru consumator, în cazul nerespectării contractului de către comerciant, instanţa apreciază că obligaţia pârâtului de a plăti o taxă de reziliere reprezintă o clauză abuzivă.

Din analiza contractului încheiat între părţi rezultă că nu au fost stabilite compensaţii echivalente şi pentru creditoare în cazul neexecutării contractului, astfel că instanţa reţine că reglementarea unei adevărate taxe de reziliere în contractul încheiat între părţi constituie clauză abuzivă, în special în virtutea aspectului că pentru profesionist nu există o clauză similară.

Nerespectarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută totală a clauzei abuzive mai sus-menţionate, fiind norme imperative, de ordine publică.

Sancţiunea nulităţii are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziţia legală, ca şi din raţiunea şi scopul acesteia.

Mai mult,  în acest sens, în hotărârea Pannon  C-243/08, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că protecţia recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanţa naţională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecăţii are caracter abuziv.

Astfel, instanţa apreciind că art. 1.16 din termenii şi condiţiile generale ale contractului reprezintă o clauză abuzivă, o va înlătura în totalitate.

În aceste condiţii, nefiind îndeplinită condiţia caracterului cert al sumei de 3141,46 lei iar clauza, solicitată cu acest titlu, a fost declarată abuzivă de instanță,  va fi respins acest acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

Faţă de soluţia la care a ajuns instanţa în urma deliberării, având în vedere principiul disponibilităţii şi prevederile art. 453 alin. (1) C.proc.civ., în conformitate cu care partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată, instanţa va admite cererea de obligare a debitorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În acest sens, debitorul va fi obligat şi la plata sumei de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea formulată de creditoarea A, în contradictoriu cu  B, cu ...

Obligă debitorul la plata către creditor a sumei de 1062,42 lei reprezentând debit principal, respectiv contravaloare servicii prestate.

Obligă debitorul la plata către creditor a sumei de 66,13 lei  reprezentând penalităţi de întârziere.

Respinge, ca neîntemeiată acţiunea în ce priveşte suma de 3141,46 lei reprezentând daune  pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale.

Stabileşte termen de plată de 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Obligă debitorul să achite către creditor suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Executorie.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 23.07.2020.

Domenii speta

Spete similare