Fapta nu este prevăzută de legea penală

Sentința penală nr. 1745 din data de 01.11.2019 a Judecătoriei Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 834 din data de 07.10.2020 a Curții de Apel Galați

Obiect: infracțiunea de camătă, prevăzută de art. 351 Cod penal

Cuprins pe materii: achitare în temeiul art. 16 alin.1 lit. b) teza întâi Cod procedură penală – fapta nu este prevăzută de legea penală

Soluția dispusă de instanța de fond:

Prin sentința penală nr. 1745 din data de 08.11.2019 pronunțată de Judecătoria Galaţi, în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală în referire la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, a fost achitat pe inculpatul P., pentru săvârșirea infracțiunii de camătă, faptă prevăzută de art. 351 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

S-a constatat că persoana vătămată C. C.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, avocat B. C. A., în cuantum de 300 lei, s-a dispus a fi achitat către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției. 

În baza 275 alin. 3 Cod procedură penală, suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 200 lei este aferentă fazei de urmărire penală), a rămas în sarcina statului.

Soluție instanței de fond cu privire la problema de drept

Instanţa reţine că potrivit art. 351 Cod penal, darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Elementul material al acestei infracţiuni se realizează prin darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire. Din modul de redactare a textului incriminator reiese că infracţiunea este una de obicei, ceea ce presupune că pentru întrunirea elementului material este necesară repetarea actelor de dare de bani cu dobândă, într-un număr suficient de mare, astfel încât acestea să evidenţieze o îndeletnicire a făptuitorului. Infracţiunea se consumă la momentul săvârşirii ultimei acţiuni de dare de bani cu dobândă, care este aptă să contureze îndeletnicirea făptuitorului, care de regulă, se realizează, potrivit jurisprudenţei şi doctrinii, la cea de-a treia repetare. Încasarea ulterioară a dobânzii, indiferent de modul în care se realizează, respectiv într-un singur act sau succesiv, ori perceperea de dobândă la dobândă sunt acţiuni care nu se circumscriu elementului material al acestei infracţiuni, acestea fiind acte subsecvente, deoarece conduita incriminată este reprezentată, în mod exclusiv, de acţiunea făptuitorului de darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire. Aceste  acte nu pot constitui nici urmarea socialmente periculoasă a infracţiunii de camătă şi în acest sens, pledează şi includerea acesteia în categoria celor de pericol şi nu de rezultat, esenţial fiind ca împrumutul să fie acordat  cu condiţia datorării unei dobânzi, chiar dacă aceasta ulterior nu este efectiv încasată. Urmarea socialmente periculoasă a infracţiunii de camătă constă în starea de pericol la adresa relaţiilor sociale referitoare la regimul stabilit pentru activitatea de creditare.

În speţa de faţă, fapta cu care a fost sesizată instanţa de judecată constă în aceea că, inculpatul P.A., fără a avea loc de muncă sau ocupaţie, în intervalul 2012-2014, a primit de la persoana vătămată C. C.P., în mod constant şi repetat (săptămânal şi lunar), diferite sume al căror cuantum total a fost de 50.000 euro, bani calculaţi, pretinşi  şi primiţi de acesta cu titlu de dobândă aferentă sumei iniţial împrumutate, anume aceea de 8000 euro, activitate care prin repetabilitate îi asigura obţinerea unor venituri substanţiale.

Astfel, se remarcă cu uşurinţă că fapta reţinută în sarcina inculpatului se grefează pe actele subsecvente ale infracţiunii de camătă, respectiv încasarea constantă şi repetată a dobânzilor, iar acţiunea care reprezintă în mod real elementul material al infracţiunii de camătă, respectiv acordarea împrumutului cămătăresc, în valoare totală de 8000 euro, a fost plasată într-un plan secundar. Cu toate acestea, instanţa reţine că a fost învestită atât cu acordarea împrumuturilor cămătăreşti cât şi cu modalitatea de încasare ulterioară a dobânzilor, aceste două elemente fiind combinate în concepţia acuzării, într-o unică faptă dedusă judecăţii.

Referitor la împrumutul cămătăresc, instanţa reţine că singurele probe care pot elucida cu exactitate condiţiile concrete în care au fost negociate contractele de împrumut în formă verbală, inclusiv dacă au fost percepute dobânzi, sunt declaraţiile părţilor contractante. În acest sens, instanţa reţine că inculpatul a susţinut în mod constant în ambele cicluri procesuale faptul că a împrumutat persoana vătămată, fără dobândă. În ceea ce priveşte persoana vătămată, aceasta a susţinut în cursul urmăririi penale că s-a împrumutat de la inculpat, dar cu dobândă. După cum s-a arătat anterior, susţinerile persoanei vătămate din cursul urmăririi penale nu au fost confirmate în totalitate de înscrisurile bancare referitoare la tranzacţiile efectuate între cele două persoane, aspect care este de natură a pune la îndoială exactitatea depoziţiilor sale. În plus, în cursul judecăţii, persoana vătămată şi-a schimbat diametral poziţia adoptată în cursul urmăririi penale, declarând că împrumuturile luate de la inculpat au fost fără dobândă, confirmând practic declaraţiile constante ale inculpatului, dar şi pe ale martorului H. M. L., care a precizat că a fost prezent la o discuţie telefonică a inculpatului cu persoana vătămată, referitoare la acordarea unui împrumut, iar cu acea ocazie nu a fost negociată vreo dobândă. Totodată, instanţa reţine că persoana vătămată şi-a argumentat şi schimbarea poziţiei procesuale, precizând că în cursul urmăririi penale a fost forţat să dea declaraţii de tatăl său, care se temea că va pierde apartamentul, şi care între timp a decedat (fila nr. 214, dosar fond, vol. I). Instanţa mai reţine că declaraţiile martorilor C.A.V., C.M. şi G.G.C. sunt probe indirecte, derivate din declaraţiile persoanei vătămate, aceştia declarând că datele pe care le-au relatat au fost obţinute de la persoana vătămată şi nu se coroborează cu înscrisurile referitoare la tranzacţiile bancare. În concluzie, aceste probe indirecte sunt complementare declaraţiilor persoanei vătămate şi nu sunt apte prin ele însele să clarifice împrejurările concrete în care au intervenit împrumuturile dintre persoana vătămată şi inculpat, iar forţa lor probantă a fost înlăturată prin poziţia adoptată de persoana vătămată în cursul cercetării judecătoreşti. Având în vedere aceste argumente, dar şi imposibilitatea obiectivă de administrare a altor probe cu relevanţă asupra condiţiilor în care au intervenit contractele de împrumut, instanţa reţine că materialul probator al cauzei demonstrează că inculpatul nu a solicitat dobândă pentru împrumuturile acordate persoanei vătămate. Cu privire la actele subsecvente de încasare constantă şi repetată a dobânzilor, reţinute în actul de sesizare, instanţa constată că acestea nu intră în sfera elementului material al infracţiunii de camătă şi nici nu constituie urmarea socialmente periculoasă a acestei infracţiuni, care, după cum s-a mai arătat, este o infracţiune de pericol şi aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la regimul stabilit pentru activitatea de creditare.

Având în vedere, pe de o parte, că nu este întrunită cerinţa esenţială a elementului material al infracţiunii de camătă, respectiv aceea ca inculpatul să fi solicitat dobândă la împrumuturile acordate, iar pe de altă parte, încasarea ulterioară a dobânzilor nu se circumscrie elementului material al acestei infracţiuni, instanţa va constata că fapta dedusă judecăţii nu corespunde modelului abstract din norma de incriminare prevăzută de art. 351 Cod penal, urmând a dispune achitarea inculpatului, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Căi de atac exercitate:

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, sub aspectul nelegalității și netemeiniciei soluției de achitare. S-a învederat că probele administrate în cauză (respectiv declaraţiile persoanei vătămate, declaraţiile martorilor C.M., C.A.V., G. G. C., G. G., L. C., B. V.) confirmă împrejurarea că inculpatul obișnuia să împrumute, în mod constant, diferite sume de bani.

Soluția dispusă de către instanța de control judiciar:

Prin decizia penală nr. 834 din data de 07.10.2020 a Curții de Apel Galați s-a respins apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.

S-a reținut în esență că prima instanţă a realizat un examen complet a materialului probator şi a justificat în mod pertinent înlăturarea unor probatorii care nu au fost apte să justifice o soluţie pe fondul cauzei.

Astfel, probatoriile administrate pe parcursul procesului nu confirmă împrejurarea că activitatea, presupus infracțională, reținută în sarcina inculpatului P.A., este prevăzută de legea penală. Declarațiile persoanei vătămate, date în faza urmăririi penale, nu sunt susţinute în mod cert de înscrisurile bancare referitore la tranzacţiile dintre acesta şi inculpat, sau dintre inculpat şi martora G. G. C..

În concret, afirmaţiile persoanei vătămare, date în faza urmării penale, referitoare la numărul tranzacţiilor financiare derulate între el şi inculpat prin intermediul serviciului Western Union, precum şi la cuantumul sumelor de bani tranzacţionate, nu sunt susţinute de restul materialului probator, pentru a avea valoare de probe certe, apte să conducă la aflarea adevărului.

Mai mult, persoana vătămată şi-a nuanţat susţinerile cu ocazia audierii în faza cercetării judecătoreşti, astfel încât declaraţiile din faza urmăririi penale capătă o tentă de suspiciune.

Instanţa de judecată nu poate dispune o soluţie de condamnare doar pe baza unor probatorii administrate în faza urmării penale, nesusţinute de acele probe administrate nemijlocit în faza de judecată, în condiţii de contradictorialitate, publicitate şi oralitate.

Împrejurarea că persoana vătămată este cercetată pentru o presupusă infracţiune de favorizare a infractorului, având la bază interpretarea subiectivă a nuanţării declaraţiilor date în cele două faze diferite ale procesului penal, nu poate înlătura, din ansamblul probator, afirmaţiile acesteia percepute direct şi nemijlocit de judecătorul fondului.

Totodată, declaraţiile martorilor C.M. (tatăl persoanei vătămate), C.A.V. (fratele persoanei vătămate) G. G. C. (concubina persoanei vătămate), invocate de parchet în susţinerea motivelor de apel, sunt subiective, având în vedre legăturile afective şi familiare dintre aceste, dar sunt şi indirecte, întrucât toate aspectele menţionate nu le-au perceput nemijlocit, ci le-au aflat de la persoana vătămată.

Conform art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă,  că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Este astfel necesar, ca probatoriile administrate în cauză să confirme cu certitudine vinovăţia inculpatului şi să răstoarne dubiul care poate plana asupra existenţei faptei, a împrejurării că respectiva infracţiune a fost comisă cu vinovăţia şi este prevăzută ca infracţiune de legea penală.

În speţă, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, nu se poate ajunge la concluzia certă că fapta presupus a fi comisă de inculpatul P.A. este prevăzută de legea penală.

Astfel, considerăm că sunt incidente prevederile art. 4 alin. 2 Cod procedură penală conform cărora – după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului.

În concret, din probele administrate în cauză rezultă doar presupunerea rezonabilă că inculpatul P.A. a împrumutat-o pe persoana vătămată, cu diferite sume de bani, fără însă a se demonstra mai presus de orice îndoială rezonabilă că, acesta ar fi pretins şi diverse sume de bani cu titlu de dobândă.

Pentru a se reţine cu certitudine că fapta presupus infracţională, s-ar circumscrie infracţiunii de camătă, este necesar ca inculpatul să perceapă în mod constant, dobânda aferentă sumelor de bani împrumutate.

Ori, în speţă, nu s-a demonstrat mai presus de orice îndoială rezonabilă că activitatea inculpatului  - de a o împrumuta pe persoana vătămată C. C.P. - ar prezenta toate elementele de tipicitate aferente infracţiunii de camătă.

În concret, probele administrate în cauză, nu au dovedit împrejurarea că inculpatul P.A. a oferit, persoanei vătămate C. C.P., diferite sume de bani cu titlu de împrumut, pentru care a pretins dobândă, iar această activitate a desfăşurat-o ca „îndeletnicire”.

Nicio probă nu demonstrează mai presus de orice dubiu, că „activitatea” inculpatului de a o împrumuta pe persoana vătămată se circumscrie unei „îndeletniciri”.

În acest sens, Curtea nu poate reţine că, activitatea presupus infracţională dedusă judecăţii, s-ar materializa într-o infracţiune de obicei, respectiv în infracţiunea de camătă.

În condiţiile în care, probele administrate în cauză nu demonstrează mai presus de orice îndoială rezonabilă că fapta reţinută în sarcina inculpatului este prevăzută de legea penală, nu se poate dispune condamnarea acestuia.

Problema de drept:

Elementele de tipicitate ale infracțiunii de camătă. Principiul in dubio pro reo. 

Domenii speta

Spete similare