Plângere contravențională

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de .....2021 sub nr. .....2021, petenta C.N.P.R. S.A. – Sucursala Regională Ploieşti, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Prahova, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în principal să anuleze procesul-verbal de contravenție seria ..... nr. ....... și să dispună exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 2000 lei, iar în subsidiar, să înlocuiască sancţiunea amenzii cu avertismentul, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, petenta a invocat excepția nulității absolute a procesului-verbal, pentru încălcarea prevederilor art. 16 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001, solicitând a se constata faptul că agentul constatator nu a precizat toate împrejurările care pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

Petenta a apreciat ca sancţiunea aplicată de agentul constatator depăşeşte raportul legal de proporţionalitate dintre gradul de pericol social, împrejurările în care a fost săvârşita fapta, modul și mijloacele de săvârşire a acesteia, urmarea produsă și cuantumul sancţiunii, având în vedere ca nu au fost oferite prin procesul-verbal nici un fel de elemente din care să rezulte amplitudinea socială a pretinsei contravenţii.

Totodată, petenta a precizat că procesul-verbal reprezintă unicul act probator al săvârșirii  unei contravenții, astfel că trebuie să conțină toate elementele pe baza cărora instanța să poată cerceta dacă în realitate s-a comis o asemenea faptă şi dacă în concret se poate angaja răspunderea contravențională a unei persoane. Astfel, a arătat că indicarea în termeni generici a împrejurărilor în care a avut loc presupusa faptă contravențională conduce la imposibilitatea  de a verifica realitatea comiterii faptei, iar insuficienta descriere a faptei încalcă prezumția de nevinovăție, întrucât legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pot fi analizate numai prin prisma descrierii faptei și prin prisma contravenției pentru care s-a aplicat sancțiunea.

Petenta a mai invocat excepția nulității absolute a procesului-verbal de constatare a contravenției pentru nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2 /2001, arătând că nu a putut formula obiecțiuni cu privire la cele consemnate în procesul-verbal, deoarece nu a fost de față la încheierea acestuia, societatea fiind în imposibilitate de a-şi exercita dreptul la apărare. În acest sens, a susținut că formularea obiecțiunilor constituie o garanție reală a respectării dreptului la apărare al contravenientului, iar prin nesocotirea acestei dispoziții legale imperative se aduce o vătămare contravenientului, ce poate fi înlăturată doar prin anularea procesului-verbal.

Pe fondul cauzei, petenta a învederat că sancțiunea a fost aplicată C.N.P.R. S.A., persoană juridică, ce nu are calitatea de subiect activ al contravenției, în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 333/2003 raportat la prevederile art. 99 alin. (4) din H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003.

Astfel, a arătat că sancțiunea contravențională a fost aplicată cu încălcarea prevederilor art. 4 din Legea 333/2003, potrivit căruia „ răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor si valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) din același act normativ”. De asemenea, potrivit art. 99 alin. (4) din H.G. nr. 301/2012, „ Conducătorul unităților răspunde pentru soluționarea în termen a masurilor stabilite prin procesul verbal prevăzut la art. l.”. În conformitate cu prevederile art. 50 lit. (e) din Legea nr. 333/2003, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) au obligația executării amenajărilor și a instalațiilor necesare desfășurării serviciului de pază precum si introducerea, întreținerea si menținerea în stare de funcționare a sistemelor tehnice de legătură, de pază şi de alarmă împotriva efracției.

Astfel, a susținut că răspunderea incumbă exclusiv persoanei fizice, respectiv conducătorului unității, și nu persoanei juridice, neputând fi reținut elementul vinovăție în sarcina unității. Prin urmare, de vreme ce persoana juridică nu este subiect activ al contravenției, nu poate răspunde pentru fapta reținută de agentul constatator, care a aplicat sancțiunea amenzii altei persoane decât cea care se face răspunzătoare de faptele imputate, fiind astfel încălcat principiul personalității răspunderii contravenționale, iar actul de sancționare fiind încheiat în mod nelegal.

În același timp, petenta a subliniat că dispozițiile art. 59 alin. (2) din Legea  nr. 333/2003, care prevăd că sancțiunea amenzii poate fi aplicată și persoanei juridice pentru contravențiile prevăzute la art. 58 din același act normativ, nu sunt de natura a justifica o soluție contrară, întrucât dispozițiile legale arătate nu menționează în mod expres condițiile în care poate fi angajată răspunderea contravențională a persoanei juridice.

În drept, a invocat dispozițiile Legii 333/2003 republicată, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecția persoanelor, art. 31, 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.

În dovedirea cererii, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând la dosar procesul-verbal contestat.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, potrivit art. 19 din O.U.G.  nr. 80/2013, conform dovezii atașate în original (f. 4).

La data de 04.03.2021, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul a arătat că, în fapt, la data de 04.01.2020, petenta a fost sancționată contravențional, în condițiile legii, pentru săvârșirea faptei prevăzute de Legea nr. 333/2003 față de aceea că a organizat și a efectuat pe itinerariul .......... și retur, cu auto ......., activități de colectare și transport valori, respectiv, au fost transportate valori în cuantum de ........ lei, echivalent al sumei de ...... euro, fără a asigura paza acestuia cu personal de pază înarmat și fără a avea planul de transport valori monetare avizat de către organele de poliție.

Intimatul a mai învederat că fapta a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, temeinicia procesului-verbal rezultând și din faptul că polițistul este învestit cu exercițiul autorității de stat.

Totodată, a susținut că procesul-verbal îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 alin. (1) și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și a concluzionat că sunt întrunite elementele constitutive ale faptei contravenționale reținute în sarcina contravenientei, sancțiunile aplicate fiind legale și temeinice.

În drept, a intimatul a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și Legea nr. 333/2003.

În susținerea întâmpinării, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând la dosar raportul întocmit de agentul constatator, proces-verbal contestat, confirmare de primire proces-verbal, transcrierea mecanică a procesului-verbal atacat, proces-verbal din ......., adresa nr. ......, împuternicire, factura trimiterilor de mesagerie, ordin de plată.

La termenul din data de 26.03.2021, instanța, din oficiu, a recalificat excepția nulităţii absolute a procesului-verbal contravenţional ca urmare a nerespectării prevederilor art. 16 alin. (1) si (7) din O.G. nr. 2/2001, invocată de petentă, ca fiind motiv de nelegalitate a procesului-verbal contestat şi nu veritabilă excepție procesuală.

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat ambelor părți și a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând întreg probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria......... (f. 9), petenta a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 2.000 de lei și avertisment pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 58 lit. b) și c) raportat la art. 24 și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecția persoanelor și sancționate de art. 59 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 333/2003.

În concret, s-a reținut că, la data de 11.12.2020, ora 10:40, la Oficiul Poștal ............, jud. Prahova, C.N.P.R. S.A. a organizat și a efectuat transportat de valori monetare pe itinerariul .............. și retur, cu auto ........, în cuantum de ...... lei, echivalent al sumei de ......... euro, fără a asigurarea acestuia cu personal de pază înarmat și fără a avea planul de transport valori monetare avizat de către organele de poliție.

În drept, fiind învestită, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal atacat, instanţa constată următoarele:

Plângerea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 65 din Legea nr. 333/2003  raportat la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, întrucât procesul-verbal de contravenție a fost comunicat petentei la data de 11.01.2021, așa cum reiese din viza aplicată pe procesul-verbal contestat (f. 9), iar plângerea a fost introdusă la data de 21.01.2021.

Astfel, instanța va trece la analiza legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal contestat, în conformitate cu art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul legalităţii, analizând modul de întocmire a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanţa apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la menţiunile obligatorii prevăzute sub sancţiunea nulităţii, pentru următoarele considerente:

Instanța constată că nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție intervine pentru nerespectarea mențiunilor limitativ prevăzute de dispoziţiile imperative ale art. 17 din O.G. nr. 2/2001, în acest caz nulitatea putând fi constată și din oficiu, nefiind necesară dovedirea vreunei vătămări.

Cu privire la celelalte neregularităţi ale procesului-verbal, prevăzute la art. 16 din O.G. nr. 2/2001, este incidentă sancţiunea nulităţii relative, pentru care este necesară dovedirea unei vătămări care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului, potrivit art. 175 alin. (1) C.proc.civ. Mai mult, în ce privește art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, prin decizia nr. XXII din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, date în soluţionarea recursului în interesul legii, s-a decis că se sancţionează cu nulitatea relativă nerespectarea prevederilor dispoziției menționate, fiind necesară dovedirea existenţei unei vătămări. 

Instanța nu poate reține că prima critică de nelegalitate invocată de petentă, ce vizează încălcarea prevederilor art. 16 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001, privind insuficienta descriere a faptei, întrucât agentul constatator nu a făcut o descriere în concret a faptei, nu precizat toate împrejurările care pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

Or, instanța constată că în cuprinsul procesului-verbal contestat faptele reținute au fost suficient descrise, fiind consemnate toate elementele esenţiale pentru individualizarea acestora, astfel încât instanța să poată analiza legalitatea și temeinicia faptelor reținute. Mai mult, petenta nu precizează care sunt împrejurările care ar fi trebuit consemnate de agentul constatator, în lipsa cărora instanţa nu ar putea verifica legalitatea actului atacat, nedovedind o vătămare. Prin urmare, instanța va înlătura acest motiv de nelegalitate, ca neîntemeiat.

Instanța nu poate reține nici a doua critică de nelegalitate invocată de petentă, care vizează încălcarea prevederilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, întrucât agentul constatator nu i-a adus la cunoştinţă dreptul de a face obiecţiuni cu privire la actul de constatare, aceasta fiind neîntemeiată.

Astfel, instanța constată că, din cuprinsul procesului-verbal, reiese că acesta a fost încheiat în lipsa contravenientei, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, situație în care nu mai subzista obligația agentului constatator de a aduce la cunoștința contravenientei acest drept. În plus, pentru a se constata nulitatea procesului-verbal, petenta ar fi trebuit să dovedească o vătămare rezultată din faptul că nu i-a fost adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni la momentul încheierii procesului-verbal. Or, petenta nu a nu a făcut dovada că ar fi suferit vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea procesului-verbal contestat, cu atât mai mult cu cât, prin intermediul plângerii contravenţionale, aceasta a avut posibilitatea de a formula toate apărările împotriva procesului-verbal atacat.

Instanța apreciază că și a treia critică de nelegalitate invocată de petentă este neîntemeiată. Aceasta a susținut că sancţiunea a fost aplicată C.N.P.R. S.A., persoană juridică, care nu are calitatea de subiect activ al contravențiilor constatate, subiect activ putând fi doar conducătorul unităţii, căruia îi revine obligaţia de a adopta măsurile de securitate, pentru care persoana juridică a fost sancţionată.

Astfel, instanța constată că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, „Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, (...), precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unităţi, sunt obligate să asigure paza acestora”.

Potrivit art. 2 din Normele Metodologice din 2012 de aplicare a Legii nr. 333/2003 „ În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor (...) unităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Lege, (..) trebuie să adopte măsuri de securitate în formele prevăzute de Lege, completate cu măsuri procedurale, iar conform art. 3 alin. (1) din Normele metodologice, „Pentru unităţile care îşi desfăşoară activitatea printr-o reţea formată din subunităţi sau puncte de lucru distribuite teritorial, responsabilitatea asigurării măsurilor de securitate în întreaga reţea revine conducerii unităţii centrale. (...)”.

Totodată, conform art. 25 alin. (1) teza I din Legea nr. 303/2003, „ Paza transporturilor de bunuri şi valori sau a celor cu caracter special se organizează şi se execută potrivit prevederilor planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă împreună cu unitatea prestatoare, cu avizul poliţiei, care este obligatoriu şi în cazul modificării acestuia. ”

Prin raportare la toate dispoziţiile mai sus-menţionate, instanţa reţine că petenta C.N.P.R. S.A. reprezintă o companie naţională, motiv pentru care aceasta are obligaţia legală de a asigura paza bunurilor şi valorilor. Conform art. 3 alin. (1) din Normele metodologice, această obligaţie revine chiar unităţii centrale, chiar dacă neregulile au fost identificate în cadrul unui punct de lucru, iar potrivit art. 25 alin. (1) teza I din Legea nr. 303/2003, obligația de a întocmi planul de pază revine unității.

În consecință, instanţa apeciază că în mod legal s-au aplicat sancţiunile amenzii și avertismentului persoanei juridice şi nu conducătorului unităţii, persoana juridică având calitatea de subiect activ al contravențiilor reținute prin procesul-verbal contestat.

În acest sens, instanța reține că, deși art. 4 din Legea nr. 333/2003 desemnează conducătorii unităţilor ca fiind persoane responsabile în domeniul organizării pazei, nu înseamnă că această dispoziție legală stabilește și subiectul activ al contravențiilor reținute. Atât timp cât respectivele persoane acţionează pentru, în numele şi în interesul persoanei juridice, acestora le incumbă obligaţia de a asigura respectarea obligaţiilor impuse de lege, în calitatea lor de reprezentanţi legali ai unităţilor respective. Astfel, acţiunile conducătorilor sunt acţiunile persoanei juridice înseşi, iar omisiunea îndeplinirii obligaţiilor impuse de lege nu poate fi imputată decât persoanei juridice înseşi.

Mai mult, în cuprinsul art. 59 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, legiuitorul a prevăzut expres că sancţiunea amenzii poate fi aplicată şi persoanei juridice, fără a distinge tipurile de contravenții, prevăzute de lege, pentru care se aplică această normă.

Apărarea petentei, în sensul că legea nu menţionează expres condiţiile în care poate fi angajată răspunderea contravenţională a persoanei juridice, nu poate fi reţinută, în cuprinsul legii fiind arătate în mod explicit faptele care constituie contravenții și sancțiunile aferente. Atât timp cât legiuitorul nu a înțeles să diferențieze subiectul activ ce poate fi sancționat în funcție de tipul contravenției, instanța apreciază că persoana juridică poate avea calitatea de subiect activ pentru faptele reținute în sarcina sa prin procesul-verbal atacat.

Totodată, potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, avertismentul se poate aplica oricărui contravenient persoană juridică, iar conform art. 7 alin. (3) din același act normativ, avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

Pentru toate aceste motive, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție contestat a fost întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate prevăzute de lege.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, instanţa reţine că faptele au fost constatate în mod direct de agentul constatator.

Potrivit art. 58 lit. b) și c) din Legea nr. 303/2003, „Constituie contravenţii la prezenta lege următoarele fapte: b) neluarea măsurilor prevăzute la art. 24 şi la art. 26 alin. (1)-(3); c) neîntocmirea planului de pază, conform art. 5 alin. (3), sau a celui de transport de bunuri ori valori, conform art. 25 alin. (1), neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în acestea ori a măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi”.

Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, „ Paza transporturilor bunurilor şi valorilor, constând în sume de bani, titluri de credite, cecuri sau alte înscrisuri de valoare, metale şi pietre preţioase, se asigură cu mijloace de transport anume destinate şi se realizează, după caz, cu jandarmi, personal propriu sau al unei societăţi specializate de pază şi protecţie, înarmaţi cu arme de foc, în condiţiile legii.”.

Totodată, potrivit art. art. 25 alin. (1) din Legea nr. 303/2003, „ Paza transporturilor de bunuri şi valori sau a celor cu caracter special se organizează şi se execută potrivit prevederilor planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă împreună cu unitatea prestatoare, cu avizul poliţiei, care este obligatoriu şi în cazul modificării acestuia. Acest aviz nu este necesar în cazul unităţilor la care paza transportului se asigură cu efective de jandarmi sau cu cele aparţinând unor instituţii cu atribuţii în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.”.

Instanța apreciază că faptele reținute în sarcina petentei constituie acuzație în materie penală, în sensul art. 6 CEDO. Pentru a proceda la această calificare, instanța are în vedere cele trei criterii desprinse din jurisprudența CEDO ( Hotărârea privind cauza Engel și alții contra Olandei din 8 iunie 1976): calificarea din dreptul intern al statului în cauză, natura faptei incriminate, scopul și severitatea sancţiunii.

Întrucât în dreptul intern materia contravenţională are caracter nepenal, instanța va analiza criteriile subsidiare, respectiv natura faptei incriminate, scopul și severitatea  sancţiunii.

În acest sens, instanța reține că, deşi norma sancţionatoare se adresează unei categorii specifice ( prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 303/2003), fapta prezintă un grad de pericol sporit, prin pedepsirea acesteia urmărindu-se apărarea unui interes general al societăţii (asigurarea siguranţei obiectivelor, bunurilor şi valorilor împotriva oricăror acţiuni ilicite). Totodată, deși sancțiunile aplicate contravenientei nu prezintă o severitate ridicată, instanța apreciază că acestea nu au caracter reparator, ci se identifică prin scopul punitiv și preventiv, ceea ce face ca procedura în cauză să poată fi asimilată unei proceduri penale.

După cum reiese din jurisprudența CEDO (Hotărârea privind cauza Anghel c. României, no 28183/03, 4 oct. 2007, para. 68), atât timp cât fapta este aismilată unei acuzații în materie penală, în materie contravențională trebuie respectate garanțiile de ordin procesual penal, prevăzute de art. 6 paragr. 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil. În special, este necesar a se asigura un echilibru între prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție și prezumția de nevinovăție, care implică printre altele, ca, în exercitarea funcțiilor lor, instanțele judecătorești să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat. Astfel, sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat, fiind necesar să i se permită contravenientului să facă proba contrară, pentru a da eficiență dreptului la apărare.

În continuare, instanța reține că procesul-verbal de contravenție reprezintă un act administrativ, întocmit de un agent constatator ca reprezentant al autorității administrative, învestit cu autoritate statală, astfel că se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, care este însă relativă și poate fi răsturnată prin probe contrare, de contravenient.

O atare prezumţie nu încalcă dreptul contestatorului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie, după cum s-a statuat și în Hotărârea privind cauza Anghel c. României, no 28183/03, 4 oct. 2007, para. 60. Prezumţiile de fapt şi de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora, inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovăţiei făptuitorului, însă cu respectarea unor limite rezonabile, ţinând cont de gravitatea faptelor şi asigurând dreptul la apărare.

Având în vedere aspectele anterior expuse, instanța constată că în cauză a fost respectat dreptul la apărare al petentei, aceasta având posibilitatea de a propune probe pentru a răsturna prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat.

Cu toate acestea, petenta nu a contestat temeinicia procesului-verbal atacat, argumentele aduse în sprijinul solicitării de anulare vizând legalitatea procesului-verbal, și nici nu a propus probe prin care să se tindă la răsturnarea prezumției de netemeinicie.

Prin urmare, instanța constată că din coroborarea înscrisurilor atașate de intimat și a constatării personale a agentului constatator, reiese aceeași situaţie de fapt precum cea consemnată în procesul-verbal contestat, în mod corect fiind reţinută săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 58 lit. b) și c) raportat la art. 24 și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 333/2003.

Sub aspectul legalității și proporționalității sancțiunii, instanța apreciază că solicitarea petentei privind înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului, este neîntemeiată, pentru motivele ce urmează:

Potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, „ Contravenţiile prevăzute la art. 58 se sancţionează după cum urmează: b)cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, contravenţiile prevăzute la lit. a)-d) şi f)”.

Instanța constată că sancțiunea aplicată respectă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Astfel, reține că petentei i-a fost aplicată amenda în cuantum egal cu minimul prevăzut de lege și este proporțională faţă de împrejurările în care a fost comisă fapta, cu referire la valoarea ridicată a sumelor de bani ce erau transportate, gradul sporit de pericol social al faptei și de urmările ce se puteau produce prin nerespectarea obligațiilor referitoare la cerinţelele minimale de securitate.

Față de toate considerentele expuse anterior, instanţa apreciază că procesul-verbal contestat este legal şi temeinic, astfel că va respinge plângerea contravenţională, ca neîntemeiată.

În ce privește solicitarea petentei referitoare la cheltuielile de judecată, potrivit art. 453 alin. (1) C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.

Întrucât instanţa urmează a respinge plângerea formulată, ca neîntemeiată, reţine că petenta se află în culpă procesuală,  astfel că va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare