Întoarcere executare. Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune

Hotărâre 985 din 12.02.2020


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instante la data de 23.08.2019, sub nr.24957/299/2019, reclamanta SN S.A., REPREZENTATA PRIN SUCURSALA R., în contradictoriu cu pârâtul BI, a formulat cerere de intoarcere a executarii silite, prin care a solicitat obligarea paratului la restituirea sumei de 2.131 lei executata silit in dosarul de executare nr.370/2014 al Biroului Executorilor Judecatoresti M.

În motivare, reclamanta a arătat că, prin Decizia civila nr.151/04.03.2016, pronuntata de Tribunalul Giurgiu in dosarul nr.228/192/2015, s-a admis apelul formulat de catre debitoarea SN REPREZENTATA PRIN SUCURSALA R., in contradictoriu cu intimatul creditor BI impotriva Sentintei Civile nr.1222/03.11.2015 pronunţată de Judecatoria Bolintin-Vale in dosarul nr.228/192/2015, s-a schimbat in tot sentinta apelata in sensul ca s-a admis contestatia la executare formulata de catre debitoare si s-au redus cheltuielile de executare stabilite in dosarul de executare nr.370/2014 al Biroului Executorilor Judecatoresti Asociati M de la suma de 2.751 lei cat s-au stabilit prin incheierea executorului din data de 03.09.2014, la suma de 620 lei si s-a anulat executarea pentru tot ce depaseste suma de 620 lei cheltuieli de executare.

Prin urmare, paratul datoreaza suma de 2.131 lei, incasata nejustificat in baza unui act de executare desfiintat partial.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art.723-724 Noul Cod de Procedura Civilă.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri si a solicitat proba cu inscrisuri.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 50 lei.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia netimbrarii, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive in ceea ce-l priveste si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.

Reclamanta a mentionat ca Decizia civila nr.151/04.03.2016 i-a fost comunicata la data de 16.11.2016 si ca exista o practica a instantelor de judecata in a considera ca, atunci cand redactarea titlului executoriu are loc ulterior pronuntarii sale, termenul de prescriptie a dreptului material la actiune se calculeaza de la data comunicarii sale, intrucat pana la acea data titlu executoriu nu exista in materialitatea sa iar creditorul este astfel lipsit de posibilitatea fructificarii.

La solicitarea instantei a fost depus dosarul de executare nr.370/2014 al Biroului Executorilor Judecatoresti Asociati M.

La termenul de judecata din data de 29.01.2020 instanta a respins ca neintemeiata exceptia netimbrari iar in baza art.248 alin.4 ncpc a unit cu fondul cauzei exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În temeiul art.248 alin.(1) C. proc. civ., instanţa urmează a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiei lipsei calitatii procesuale pasive si excepţiei prescriptiei dreptului material la actiune invocate de parata prin intampinare, sens in care retine urmatoarele:

In ceea ce priveste excepţia lipsei calitatii procesuale pasive, instanta retine ca aceasta este nefondata si urmeaza a fi respinsa pentru urmatoarele considerente:

Conform art.36 NCPC:’’Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.’’

A determina calitatea juridică procesuală înseamnă a identifica atat persoana căreia legea îi acordă dreptul la acţiune în sens activ (legitimare activă), cat şi persoana împotriva căreia acţiunea se îndreaptă (legitimare pasivă). Raportandu-se la parat, calitatea procesuala pasiva semnifica realizarea unei identitati intre aceasta parte din proces si titularul obligatiei pretinse, sub aspect material.

Or, se retine ca, in dosarul de executare nr.370/2014 al Biroului Executorilor Judecatoresti M, paratul BI a avut calitatea de creditor acesta solicitand in raport de debitoarea SN S.A. punerea in executare a deciziei civile nr.435/24.02.2014, pronuntata de catre Curtea de Apel Pitesti in dosarul nr.53347/3/2010*.

De asemenea, se mai retine ca, prin Decizia civila nr.151/04.03.2016, pronuntata de Tribunalul Giurgiu in dosarul nr.228/192/2015, s-a admis apelul formulat de catre debitoarea SN S.A., REPREZENTATA PRIN SUCURSALA R., in contradictoriu cu intimatul creditor BI impotriva Sentintei Civile nr.1222/03.11.2015 pronunţată de Judecatoria Bolintin-Vale in dosarul nr.228/192/2015, s-a schimbat in tot sentinta apelata in sensul ca s-a admis contestatia la executare formulata de catre debitoare si s-au redus cheltuielile de executare stabilite in dosarul de executare nr.370/2014 al Biroului Executorilor Judecatoresti Asociati M., de la suma de 2.751 lei cat s-au stabilit prin incheierea executorului din data de 03.09.2014, la suma de 620 lei si s-a anulat executarea pentru tot ce depaseste suma de 620 lei cheltuieli de executare.

Prin urmare, in mod evident, paratul creditor are calitate procesuala activa in prezenta cauza care are ca obiect restabilirea partila a situaţiei anterioare executării din dosarul de executare nr.370/2014 al Biroului Executorilor Judecatoresti M. in sensul ca creditorul este cel care trebuie sa restituie debitorului sumele reprezentand cheltuieli de executare pentru care s-au desfiintat actele de executare.

Pe cale de consecinta, instanta va respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului BI, invocata de catre acesta prin intampinare.

In ceea ce priveste insa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, instanta retine ca aceasta este intemeiata, pentru urmatoarele considerente:

Potrvit art.723 NCPC:’’ (1) În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului. (2) Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptăţit, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terţii de bună-credinţă. (3) În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcţie de rata inflaţiei, cu excepţia situaţiei când se aplică art. 777.’’

De asemenea, conform prevederilor art.724 NCC:’’(1) În cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau însăşi executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării. În cazul în care bunul supus executării silite este un bun imobil, instanţa va dispune asupra efectuării operaţiunilor de carte funciară necesare, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terţii de bună-credinţă, potrivit regulilor de carte funciară. (2) Dacă instanţa care a desfiinţat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului şi nu a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanţa care rejudecă fondul. (3) Dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2), cel îndreptăţit o va putea cere, pe cale separată, instanţei de executare. Judecata se va face de urgenţă şi cu precădere, hotărârea fiind supusă numai apelului.’’

Prescripţia extinctivă este acea sancţiune de drept civil îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv civil care constă în stingerea dreptului respectiv ori a „dreptului la acţiune” neexercitat în termenul prevăzut de lege.

Conform art.2.500 alin.1 C.civ., dreptul material la acţiune se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Aşa cum rezultă din art.2.501 alin. 1 C.civ., drepturile la acţiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel. Astfel, având în vedere că prezenta cerere are ca obiect un drept patrimonial, instanţa constată că aceasta este supusă prescripţiei extinctive în condiţiile Codului civil.

Instanţa reţine că aplicabil prezentei creanţe este termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art.2.517 C.civ. 

Referitor la momentul la care începe să curgă termenul de prescripţie, instanţa reţine că acesta este data de 04.03.2016-data pronuntarii Deciziei civile nr.151/04.03.2016, de catre Tribunalul Giurgiu in dosarul nr.228/192/2015, cand aceasta a devenit definitiva, prin care s-au desfiintat in parte cheltuielile de executare, acesta fiind momentul de la care debitoarea din dosarul de executare putea solicita restituirea sumelor si se implinea la data de 04.03.2019. Deci hotărârea judecătorească prin care pârâtul din prezenta cauza a căzut în pretenţii faţă de reclamanta a rămas definitivă la data pronunţării asupra apelului formulat, adică la 04.03.2016.

Or, cum in speta, prezenta cerere a fost pusa la posta la data de 21.08.2019, rezulta ca a fost depasit termenul de presriptie de trei ani, dreptul material la acţiune al debitoarei-reclamante fiind prescris.

Instanta nu poate impartasi punctul de vedere al debitoarei-reclamante coform caruia termenul de prescriptie ar incepe sa curga de la data de 16.11.2016, cand i-a fost comunicata Decizia civila nr.151/04.03.2016. Aceasta deoarece, faţă de debitoarea-reclamanta, soluţionarea acţiunii formulate a rămas definitivă la data pronunţării instanţei de apel, neavând nicio relevanţă când sau dacă i s-a comunicat un exemplar al deciziei civile.

Pentru aceste considerente, instanta va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare, si va respinge actiunea ca fiind prescrisa. Pe cale de consecinta, instanta nu va mai analiza fondul cauzei.

In final, instanta va lua act ca paratul nu a solicitat cheltuieli de judecata.