Anulare ordonanță de plată . Lipsa calității de creditor. Lipsa dovezii caracterului cert al creanței.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 12.08.2020 sub numărul 24965/299/2020, petenta-debitoare P. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu intimata-creditoare I. AG, cerere în anulare a hotărârii nr. 3269/26.06.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 1180/299/2020, prin care s-a dispus obligarea debitoarei la plata către creditoare a sumei de 10.367,78 lei debit şi penalităţi.

A solicitat anularea ca inadmisibilă a hotărârii, întrucât creditoarea nu a procedat la comunicarea somaţiei de plată, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire. A arătat că se impune anularea hotărârii întrucât debitoarea nu a fost legal citată. A invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a creditoarei şi a solicitat să se constate netemeinicia fiecărui element component al debitului, arătând că suma reprezentând contravaloarea facturilor de telefonie mobilă şi trafic de date au fost generate de O S.A. cu încălcarea de către aceasta a obligaţiilor de informare prealabilă, iar suma reprezentând penalităţi pentru denunţarea contractului este inopozabilă debitoarei, întrucât aceste pretenţii s-au născut din aplicarea şi folosirea unei clauze abuzive. A solicitat obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat, în esenţă, că administratorul societăţii debitoare s-a aflat în afara ţării, unde, fără a fi avertizat şi fără a cunoaşte că dispozitivul său mobil a folosit reţeaua de telefonie pentru primirea şi transmiterea unor e-mailuri de serviciu, a constatat abia din facturile ulterioare că respectivele costuri telefonice au depăşit plafonul stabilit. A menţionat că operatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a avertiza consumatorul când consumul cumulat de date în roaming internaţional a atins 80% din plafonul stabilit, precum şi atunci când plafonul a fost atins.

Cu privire la penalităţile pentru rezilierea contractului înainte de termen, a precizat că, potrivit contractului, acestea pot fi solicitate doar de către profesionist, nu şi de către client, clauza respectivă fiind astfel abuzivă, întrucât nu a fost negociată cu clientul şi creează, în detrimentul acestuia, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

A invocat inopozabilitatea cesiunii de creanţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a creditoarei, întrucât debitorul nu a fost notificat cu privire la cesiune. De asemenea, a menţionat că procedura ordonanţei de plată impune urmarea unei proceduri prealabile de comunicare a unei somaţii de plată, care însă nu a fost transmisă debitorului. În acest sens, a invocat excepţia inadmisibilităţii decurgând din neîndeplinirea procedurii prealabile.

A învederat debitoarea că nu a fost legal citată în dosarul nr. 1180/299/2020, că nu a primit citaţiile şi nu a avut posibilitatea de a se apăra.

Totodată, a apreciat că procedura ordonanţei de plată presupune valorificarea unor creanţe certe, lichide şi exigibile, constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege

În drept, au fost invocate prevederile art. 503, art. 163, art. 155, art. 158, art. 1.013-1.024 C. proc. civ., art. 229, art. 1.504, art. 1523, art. 1.553-1.554 Cod civil, Regulamentul ANCOM, Legea nr. 193/2000, Legea nr. 72/2013.

În dovedirea cererii, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi planşe foto.

Cererea a fost în mod legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei (fila 12).

La data de 14.10.2020, intimata a depus întâmpinare, transmisă la dosar după strigarea cauzei în şedinţă publică şi închiderea dezbaterilor, motiv pentru care, în temeiul art. 394 alin. (3) C. proc. civ., nu poate fi luată în seamă.

În cauză, instanţa a încuviinţat și administrat proba cu înscrisuri şi planşe foto.

A fost ataşat dosarul nr. 1180/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin s.c. nr. 3269/26.06.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 1180/299/2020, a fost admisă cererea având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea I AG în contradictoriu cu debitoarea P S.R.L.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a preţului aferent prestaţiei reclamantului, obligaţii asumate în mod legal şi că a fost dovedit caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei prin raportare la faptul că acesta rezultă din înscrisurile depuse la dosar, vizează plata unei sume de bani determinată în mod precis şi al cărui termen de scadenţă s-a împlinit, în conformitate cu dispoziţiile art. 663 C. proc. civ., iar debitorul se află de drept în întârziere în baza art. 1523 alin. (2) lit. d) C.civ.

Împotriva s.c. nr. 3269/26.06.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 1180/299/2020, debitoarea a formulat, în termen legal, cerere în anulare.

În drept, instanţa reţine dispoziţiile art. 1.024 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., conform cărora împotriva ordonanţei de plată prevăzute la art. 1.022 alin. (1) şi (2) debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia. Prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerinţelor prevăzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanţei de plată, precum şi, dacă este cazul, cauze de stingere a obligaţiei ulterioare emiterii ordonanţei de plată.

Cu privire la motivele invocate în cererea în anulare, instanţa reţine, în primul rând, că motivul privind nelegala citare putea fi invocat printr-o contestaţie în anulare conform art. 503 şi urm. C. proc. civ. (cale extraordinară de atac), iar nu printr-o cerere în anulare (cale de atac ordinară specifică procedurii de emitere a ordonanţei de plată).

În ceea ce priveşte neîndeplinirea procedurii prealabile privind comunicarea unei somaţii de plată, se observă că, potrivit art. 1015 alin. (1) C. proc. civ., creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, o somaţie, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia. Conform art. 193 alin. (1)-(2) C. proc. civ., sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii. 

Or, în cauză, debitoarea este decăzută din dreptul de a invoca excepţia inadmisibilităţii cererii de emitere a ordonanţei de plată pentru lipsa procedurii prealabile, întrucât acest aspect nu a fost invocat în condiţii şi termene procedurale, anume în cadrul dosarului de fond, prin întâmpinare.

Cu privire la lipsa calităţii procesuale active a creditoarei, lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei şi netemeinicia debitului pentru existenţa unor clauze care relevă practici neloiale ale profesionistului (aspect care are impact tot din perspectiva caracterului cert al creanţei), instanţa reţine că, potrivit art. 1.014 C. proc. civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

 De asemenea, în speţă mai sunt aplicabile prevederile art. 662, alin. (2), (3) şi (4) C. proc. civ., potrivit cărora creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu. Creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui. Creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Procedura ordonanței de plată este o procedură specială, care permite creditorului să obțină creanța datorată, reprezentată de o sumă de bani, cu celeritate, iar, pentru a se proceda în acest sens, este necesar ca raporturile dintre părți și obligațiile acestora să fie clar stabilite.

Raportând textele de lege mai sus menţionate la situaţia de fapt reţinută, instanţa constată că prezenta cererea în anulare este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În primul rând, instanța constată că, deși creditoarea a pretins, prin acțiunea introdusă sub nr. 1180/299/2020, plata unei sume de bani, aceasta nu îndeplinește condiția de a fi consemnată într-un înscris însușit de către cealaltă parte prin semnătură, așa cum prevăd dispozițiile art. 1014 C. proc. civ.

Astfel, instanța reține că reclamanta a depus la dosar o serie de facturi fiscale, privind debitul solicitat, facturi care însă nu sunt semnate de către debitor şi în cuprinsul cărora nu s-a făcut menţiunea faptului că acestea au fost emise în temeiul unui anume contract, ci s-a indicat doar un cod de abonat, în condiţiile în care între debitor şi O.  au fost semnate patru contracte de servicii de telecomunicaţii. De altfel, în cererea introductivă reclamanta susţine faptul că debitul ar rezulta din derularea contractelor încheiate cu debitorul, însă nu reuşeşte să facă o individualizare a cestor creanţe, care anume sunt izvorâte din care dintre cele patru contracte. În înscrisul denumit extras privind sumele restante cesionate de la O.  S.A. (fila 9 dosar fond) reiese că sumele restante sunt aferente codului de abonat 0336693262, nefiind individualizat debitul restant în raport de fiecare contract.

 Singurele înscrisuri semnate de către debitoare sunt cele patru contracte, însă nu se poate efectua corespondenţa între facturile fiscale emise şi contracte, pentru a se putea verifica temeinicia debitelor facturate, prin raportare la clauzele contractuale.

 În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa constată faptul că acestea nu sunt detaliate prin raportare la ce debite principale au fost calculate, respectiv perioada pentru care acestea au fost calculate, dace este vorba de creanţe ce fac obiectul prezentei cauze sau creanţe anterioare.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea debitorului la plata daunelor pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, instanţa constată, de asemenea, că este neîntemeiat, având în vedere că nu s-a făcut dovada unei rezilieri, neexistând temeiul pentru care s-ar putea acorda taxa de reziliere, creanţa solicitată nefiind una certă, pentru acelaşi motiv.

Mai mult, creditoarea nu a prezentat modul de calcul al taxei de reziliere, perioada la care s-a raportat pentru calculul acesteia şi nici alte elemente pentru individualizarea creanţei pretinse, astfel încât pretenţia creditoarei nu poate fi analizată în cadrul procedurii sumare a ordonanţei de plată.

Astfel, potrivit art. 1.16 din Termenii și condițiile generale pentru utilizarea abonamentelor Orange, anexă la contracte, contractul putea înceta, prin reziliere, la inițiativa O., fără punere în întârziere, fără preaviz, fără intervenția instanței judecătorești și fără îndeplinirea vreunei alte formalități, la data menționată în notificarea scrisă de reziliere trimisă de către O., în condițiile art. 1.9 alin. (6), în situația în care O. transmitea clientului o solicitare de plată a sumelor datorate. În acest caz, clientul datora O. despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzat. În plus, în cazul în care rezilierea avea loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul era obligat, pe lângă eventuale alte despăgubiri, potrivit prevederilor de mai sus, la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale. Totodată, s-a stabilit faptul că O. avea dreptul de a reține aceste despăgubiri din sumele plătite în avans de către client. Părțile au declarat că oricare și toate despăgubirile menționate reprezintă cea mai bună estimare pe care au putut să o realizeze în privința prejudiciilor suportate de O., astfel cum au putut fi acestea anticipate în mod rezonabil de către părți în momentul încheierii contractului.

Conform art. 1.9 alin. (6), anterior amintit, în cea de-a 25-a zi calendaristică de la data emiterii facturii, în cazul în care clientul nu a plătit integral sumele datorate, O. era îndreptățită să rezilieze contractul, conform art. 1.16 alin. (1).

Având în vedere că și pentru acest din urmă capăt de cerere creditoarea uzează de procedura ordonanței de plată, trebuie întrunite aceleași condiții de admisibilitate prezentate anterior. Insistând strict asupra certitudinii creanţei, instanţa subliniază că aceasta presupune existenţa sa neîndoielnică, ce derivă din contract.

Procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate, instanţa reţine că, prin despăgubirile cerute, creditoarea urmăreşte în fapt repararea prejudiciului cauzat de către debitoare prin neexecutarea obligaţiei principale, prejudiciu evaluat convenţional prin clauza penală. Activarea acestei clauze penale implică însă, în mod necesar, antrenarea răspunderii contractuale a debitoarei şi rezilierea contractelor dintre părţi, creanţa opusă având deci ca situaţie premisă nu convenţiile părţilor, ci însăşi desfiinţarea lor.

În contextul dat, instanţa notează că cerinţa ca suma de bani să rezulte dintr-un contract civil însuşit de părţi prin semnătură nu este îndeplinită, nefiind suficientă în acest sens simpla stipulare a clauzei penale în contract, cât timp eficacitatea sa este condiţionată de încetarea efectelor contractelor dintre părţi, prin intermediul unui pact comisoriu de ultim grad.

De altfel, instanţa apreciază că procedura ordonanţei de plată, ca procedură specială, urgentă şi sumară, este incompatibilă cu soluţionarea consecinţelor antrenării răspunderii contractuale şi rezilierii, întrucât acestea implică efectuarea unor verificări în privinţa valabilităţii manifestării de voinţă a creditoarei în sensul încetării contractelor şi a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru operarea pactului comisoriu, verificări care exced cadrului prestabilit de lege.

De asemenea, instanţa reţine faptul că reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de creditor cesionar al drepturilor pretinse în prezenta cauză.

Astfel, instanţa reţine că reclamanta a depus la dosar contractul cadru de cesiune de creanţă, împreună cu una dintre anexe, pentru a face dovada cesiunii care a intervenit între O. S.A. şi I. AG. Însă, din menţiunile înscrise în anexă nu se poate identifica cu exactitate creanţele cesionate în cauză, fiind indicat doar numărul de cod abonat, care este înscris de obicei pe facturile fiscale emise de O. S.A. Totodată, instanţa reţine faptul că acest cod abonat nu este înscris pe contractele încheiate între O. şi debitor, ele figurând doar pe facturile fiscale emise de prestatorul de serviciu indiferent de tipul de servicii prestate şi de creanţele înscrise pe aceasta. Instanţa face precizarea faptului că în baza contractului de cesiune au fost cesionate doar creanţele pe care O. le-ar fi avut faţă de anumiţi debitori, nu contractele în sine, astfel încât simpla menţionare a codului de abonat ce figurează pe facturile fiscale emise de prestatorul de servicii nu este suficientă pentru identificarea creanţei ce a făcut obiectul cesiunii de creanţă invocată în prezenta cauză. Codul de abonat este un element de identificare a persoanei debitorului şi nu de identificare a unei creanţe anume, cum ar fi contravaloarea abonamentului de telefonie mobilă dintr-o anumită lună.

În consecinţă, constatând că, în speţă, nu s-a făcut dovada calităţii de creditor a I.  AG şi dovada caracterului cert al creanţei, instanţa va admite cererea în anulare, va anula sentinţa civilă nr. 3269/26.06.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 1180/299/2020 şi va respinge, ca neîntemeiată, cererea de emitere a unei ordonanţe de plată.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga creditoarea, aflată în culpă procesuală, la plata către debitoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare