Uzucapiune. Neaplicarea art. 78 alin. 2 C.pr.civ. Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor.

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02.09.2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul RC, prin mandatari B. și RD, în contradictoriu cu pârâții Municipiul B. și Sectorul 1 al Municipiului B., a solicitat instanței să constate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului compus din teren și construcție, situat în B., str.  nr. , sector 1 (fostă str. ..), prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.

În motivare, reclamantul a arătat că cei doi pârâți justifică calitate procesuală pasivă, întrucât sunt singurele entități care ar putea să pretindă vreun drept de proprietate sau să conteste un asemenea drept asupra imobilului, această susținere fiind făcută prin raportare la Decizia nr. 24/2017 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Călărași în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept. Totodată, a solicitat să se ia în considerare aspectele reținute în cadrul Deciziei nr. 740 pronunțate la data de 26.09.2017 de Tribunalul Călărași.

În continuare, reclamantul a arătat că, începând cu anul 1957, împreună cu soția sa, RM, decedată la momentul formulării prezentei acțiuni, a avut și are în posesie, cu bună-credință, imobilul situat în B.... Acesta este un teren cu suprafața totală de 332 mp și este ocupat pe 41 mp, 291 mp fiind liberi de construcții.

Conform susținerilor reclamantului, imobilul a fost dobândit de către reclamant de la MS și SA, conform chitanței atașate. Valoarea imobilului, de 9.960 lei, a fost achitată în 2 rate de către familia reclamantului, respectiv 6.000 lei la momentul întocmirii chitanței, iar 3.960 lei la data de 10.04.1958, potrivit chitanței autentificate sub nr. 2169 de către Notariatul de stat al Raionului orășenesc I.V. S..

Potrivit mențiunilor din acea chitanță, aceasta nu ține loc de vânzare-cumpărare, iar MS și SA recunosc faptul că au primit de la reclamant întreaga sumă de 9.960 lei, înscrisă în chitanță, aferentă vânzării. Reclamantul a solicitat să se constate că în cadrul chitanței autentificate se menționează doar numele și adresa vânzătorilor, fără alte date suplimentare care să facă posibilă identificarea acestora ori a eventualilor moștenitori.

De asemenea, reclamantul a învederat că au trecut 62 de ani de la momentul începerii posesiei efective (1957) și până în anul 2019, data introducerii prezentei acțiuni, precum și faptul că modificările survenite la nivelul administrativ-teritorial îngreunează identificarea celor două persoane menționate în chitanță.

Totodată, prin actul eliberat de Secțiunea Financiară a Capotalei Raionul Stalin 22 se dovedește cunoașterea de către autoritățile administrativ-teritoriale a situației juridice a acestui imobil. În plus, pentru construcția edificată pe teren, reclamantului i s-a eliberat Ordinul de repartizare nr. 167/22.01.1965.

Începerea stăpânirii imobilului de către reclamant sub nume de proprietar în anul 1957 este menționată în mod expres de către acesta în cadrul Cărții Imobilului situat în str.  nr. (fostă ... nr.  și este certificată de către organele poliției de proximitate (poliția de sector) până în anul 1988.

Partea a efectuat în anul 2008 niște măsurători, prezentate în Planul Topografic 1/2000 și Planul topografic 1/500, tocmai în vederea întreprinderii demersurilor pentru reglementarea situației imobilului.

De asemenea, reclamantul a inițiat, prin intermediul uneia dintre fiicele sale, mandatarul BE, o serie de demersuri la autoritățile locale pentru a putea reglementa situația imobilului, însă acestea au rămas fără rezultat.

Imobilul din B., str.  nr. , sector 1 s-a aflat în stăpânirea sa din anul 1957 şi l-a folosit neîntrerupt, împreună cu familia sa, din acel an și până în prezent, iar pentru acesta a plătit și plătește impozit la zi.

Până la data introducerii prezentei acțiuni nu s-a interesat nimeni de acest imobil și nu a pretins nimeni niciun drept asupra acestui imobil, reclamantul deținând toate actele la care a făcut referire în original.

Având în vedere situația de fapt, în conformitate cu dispozițiile art. 1846-1847 C.civ. din 1864, reclamantul a învederat că a exercitat posesia neîntreruptă asupra imobilului, iar aceasta nu a fost afectată de niciunul dintre următoarele vicii: discontinuitatea, violența, clandestinitatea, precaritatea, situație în care a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a opera uzucapiunea, respectiv prescripția achizitivă, în sensul exercitării posesiei în mod continuu, neîntrerupt, fără intermitențe anormale, pașnic, public, sub nume de proprietar și pentru sine, nu pentru altul, îndeplinindu-se astfel și condiția de utilitate.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1890, art. 1859-1860 C.civ. din 1864, precum și cele ale art. 194 C.pr.civ..

În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale constând în audierea martorilor GM și ID, a probei cu expertiză topografică/evaluatorie, precum și efectuarea unei cercetări la fața locului. Acesta a atașat un set de înscrisuri (f. 5-48 vol. I).

Prin încheierea pronunțată la data de 20.09.2019 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 25831/299/2019/a1, instanța a respins cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată.

Cererea a fost timbrată cu suma de 7.888 lei, conform chitanței atașate la dosar (f. 138 vol. I).

Prin încheierea din data de 15.11.2019, instanța a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant, ca rămasă fără obiect (f. 143 vol. I).

La data de 20.12.2019, pârâtul Sectorul 1 al Municipiului B. a depus întâmpinare (f. 153-172 vol. I), prin care a invocat excepția netimbrării/insuficientei timbrări și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar în ceea ce privește fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția netimbrării/insuficientei timbrări, pârâtul a invocat prevederile art. 197 C.pr.civ. și art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 și a solicitat anularea ca netimbrată a acțiunii în cazul în care reclamantul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâtul a invocat dispozițiile art. 1890-1894 C.civ. din 1865 și a susținut că uzucapiunea este un mijloc de dobândire a proprietății și, în consecință, acțiunea prin care se invocă aceasta poate fi introdusă doar împotriva proprietarului bunului. Cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune se soluționează în contradictoriu cu adevăratul proprietar al terenului, instituția uzucapiunii fiind o sancțiune împotriva acestuia, care nu a fost diligent și, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane care s-a comportat ca proprietar sau titular al unui alt drept real.

Or, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 21, art. 119 și următoarele din Legea nr. 215/2001 și a dispozițiilor art. 4 alin. 2 și art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 53/2002 rezultă că sectoarele municipiului B., fiind subdiviziuni administrativ-teritoriale, nu pot deține imobile în proprietate, acestea putând fi, ope legis, doar în proprietatea Municipiului B. Doar unitatea administrativ-teritorială are personalitate juridică deplină și patrimoniu (putând să dețină imobile în proprietate), în timp ce Sectorul 1 al Municipiului B. nu are patrimoniu.

De asemenea, autoritățile administrației publice locale constituite la nivelul sectoarelor (Primarul și Consiliul Local) nu au printre atribuțiile lor, prevăzute de art. 36, art. 63 și art. 81 din Legea nr. 215/2001, exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilelor din teritoriul sectorului.

La nivelul sectoarelor, cel mult consiliile locale au un drept, însă și acesta doar de administrare a bunurilor proprietate publică/privată a Municipiului B., drept ce se atribuie acestora doar prin hotărâre de Consiliu General, după cum reiese cu certitudine din prevederile art. 81 alin. 2 lit. f din Legea nr. 215/2001.

De asemenea, conform art. 164-169 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ se desprind aceleași idei.

Prin urmare, ele nu pot sta în cauzele în care se solicită uzucaparea unui imobil, întrucât în aceste cauze se pune în discuție însuși dreptul de proprietate, iar nu dreptul de administrare.

În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a susținut că prescripția achizitivă este modul de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale prin exercitarea posesiei asupra unui bun în condițiile prevăzute de lege. Pentru a i se recunoaște posesiei efectul său constitutiv de proprietate prin uzucapiune, legea cere îndeplinirea cumulativă a două condiții: termenul neîntrerupt de cel puțin 30 de ani în care posesia să fi fost exercitată și caracterul util al posesiei, în sensul că acesta să nu fi fost afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității sau echivocului. Acestea se desprind din dispozițiile art. 1846, art. 1847 și art. 1890 C.civ. din 1864.

Legea recunoaște actualului posesor dreptul de a uni posesia sa cu aceea a autorului său, putând astfel să solicite recunoașterea dreptului său de proprietate prin efectul joncțiunii posesiilor, dacă perioadele cumulate ale celor două posesii ating termenul de 30 de ani. În acest sens, a invocat dispozițiile art. 1860 C.civ. din 1864 și a susținut că pentru incidența textului legal, este necesar ca reclamantul să facă dovada transmiterii posesiei de la autorul său către sine pentru bunul pentru care cere să fie constatat dreptul de proprietate prin uzucapiune, joncțiunea posesiilor neputând avea loc decât în limita acestui transfer. Așadar, trebuie îndeplinite două condiții: în discuție să fie o posesie propriu-zisă (nu o detenție precară), atât în persoana actualului posesor, cât și în privința posesorului anterior, respectiv posesorul actual să fi dobândit bunul în temeiul unui raport juridic de la autorul cu a cărui posesie vrea să-și unească propria-i posesie. Cu alte cuvinte, în ceea ce privește cea de-a doua condiție, este necesar ca reclamantul să facă dovada transmiterii posesiei de la autoarea sa către sine pentru imobilul pentru care cere să fie constatat dreptul de proprietate prin uzucapiune, transmitere care să aibă loc în temeiul unui raport juridic civil născut în urma unui act sau fapt juridic licit concret în care sunt implicate cele două părți. Or, în speță, reclamantul nu dovedește în mod expres că a dobândit imobilul în mod legal.

În ceea ce privește apartenența la domeniul public al statului sau al unităților teritorial administrative, pârâtul a invocat dispozițiile art. 166 alin. 2 lit. g din O.U.G. nr. 57/2019 și a susținut că Sectorul 1 al Municipiului B., în calitatea sa de subdiviziune administrativ-teritorială, poate deține doar un drept de administrare asupra bunurilor proprietate publică sau privată a municipiului, cu condiția ca acest drept să îi fie conferit, în mod expres, printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului B.

În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 115 și următoarele C.pr.civ. din 1865, precum și cele ale art. 205 și următoarele C.pr.civ..

În probațiune, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Legal citat, pârâtul Municipiul B. nu a depus întâmpinare.

La termenul din data de 19.02.2020, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare (f. 6 vol. II), prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

La același termen, instanța a respins excepția netimbrării și excepția insuficientei timbrări, invocate de pârâtul Sectorul 1 al Municipiului B., ca neîntemeiate.

Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B., Primăria Municipiului B. – Serviciul evidență, analiză, soluționare și gestiune notificări – Legea nr. 10/2001, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Primăria Municipiului B – Direcția Patrimoniu și Camera Notarilor Publici B. au depus informațiile și înscrisurile solicitate.

La data de 21.07.2020, pârâtul Municipiul B. a depus note de ședință (f. 120-123 vol. II), prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea excepției invocate, pârâtul a arătat că nu s-a făcut dovada, conform art. 249 C.pr.civ., că terenul în litigiu se află în proprietatea sa. Uzucapiunea reprezintă modul originar de dobândire a proprietății ca urmare a posesiei exercitate asupra bunului în termenul și condițiile prevăzute de lege, de la proprietarul nediligent și care s-a desistat de posesia bunului proprietatea sa pe toată durata invocată pentru constatarea intervenirii uzucapiunii. Prin urmare, calitate procesuală pasivă are ultimul proprietar care a deținut în patrimoniul său, cu acte de proprietate valabile, dreptul de proprietate, având în vedere și principiul potrivit căruia nimeni nu poate transmite un drept pe care nu îl are în patrimoniu și pe care nu îl poate pierde prin efectul prescripției achizitive.

În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în cazul uzucapiunii, calitatea procesuală pasivă nu poate reveni decât adevăratului proprietar al imobilului, căruia reclamantul dorește să îi opună prescripția achizitivă, iar nu unității administrativ-teritoriale, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că aceasta a abandonat terenul asupra căruia reclamantul a exercitat timp de 30 de ani o posesie utilă, continuă publică și sub nume de proprietar. Lipsa unor acte care să ateste ultimul proprietar asupra imobilului nu poate fi în niciun caz asimilată lipsei acestuia.

În cazul de față, terenul ce se dorește a fi uzucapat a fost dobândit în baza unei chitanțe de către reclamant împreună cu soția sa de la MS și SA. Prin urmare, calitatea procesuală pasivă ar reveni acestora, în calitate de foști proprietari, nu unității administrativ-teritoriale.

Chiar și în ipoteza în care s-ar aprecia că bunul este fără stăpân, bunul nu poate fi socotit ca fiind intrat în patrimoniul Municipiului B. Acesta poate avea calitate procesuală pasivă doar dacă dreptul său de proprietate este constatat prealabil printr-un titlu reprezentat de un certificat de vacanță succesorală, conform art. 2 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 128/1998 și art. 85 din Legea nr. 36/1995, sau printr-o hotărâre judecătorească.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în lipsa dovezii că a fost parcursă procedura de declarare a bunului ca fiind moștenire vacantă, nu se poate reține calitatea procesuală pasivă a statului.

În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a susținut că uzucapiunea reprezintă modul originar de dobândire a proprietății ca urmare a posesiei exercitate asupra bunului în termenul și condițiile prevăzute de lege de la proprietarul nediligent și care s-a desistat de posesia bunului proprietatea sa pe toată durata invocată pentru constatarea intervenirii uzucapiunii. Dobândirea unui drept de proprietate, indiferent de modul de dobândire, nu se poate realiza în mod valabil decât dacă persoana de la care este preluat bunul justifică în patrimoniul său existența dreptului de proprietate. Prin urmare, uzucapiunea poate fi opusă doar ultimului proprietar care a deținut în patrimoniul său, cu acte de proprietate valabile, dreptul de proprietate asupra imobilului. Or, în cauză, nu s-a făcut dovada că imobilul situat în B., str. C. nr. , sector 1 a aparținut municipalității.

De asemenea, a învederat că în evidențele sale informatizate, figurează înregistrată notificarea nr. 548/12.02.2002 privind imobilul situat în str. .. (B-V) nr. , B, în baza căreia a fost constituit dosarul administrativ nr. 23264, soluționat prin Dispoziția Primarului General nr. 14367/09.08.2011 privind respingerea notificării, cu drept de contestație.

La data de 06.08.2020, respectiv la data de 21.09.2020, B.I.N. S., respectiv B.I.N. T. au depus informațiile și înscrisurile solicitate.

La termenul din data de 19.08.2020, reclamantul a depus cerere de introducere în cauză, în temeiul art. 78 alin. 2 C.pr.civ., a moștenitorilor numitei SA, respectiv a numiților VE și ME (f. 136-137).

La data de 27.10.2020, reclamantul a depus concluzii scrise.

Analizând cererea reclamantului privind introducerea în cauză a numitei ME, instanța reține următoarele:

Reclamantul și-a întemeiat cererea de introducere în cauză a numitei ME pe dispozițiile art. 78 alin. 2 C.pr.civ., în conformitate cu care: „în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond”.

În acest context, instanța constată că dispozițiile legale anterior enunțate se regăsesc în Codul de procedură civilă în secțiunea denumită „Introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane”, fapt ce atestă că introducerea în cauză a altor persoane se realizează în această ipoteză la inițiativa instanței, nu a părților, acestea având la îndemână celelalte forme de intervenție forțată, reglementate de dispozițiile art. 68-77 C.pr.civ., sau, în situația în care reclamantul dorește să lărgească cadrul procesual pasiv, prin chemarea în judecată a unui nou pârât pe lângă cei indicați inițial, formularea unei cereri modificatoare, cu respectarea termenelor și condițiilor impuse de art. 204 C.pr.civ..

Prin urmare, instanța apreciază că reclamantul nu se poate prevala de dispozițiile art. 78 alin. 2 C.pr.civ. pentru a introduce în cauză un nou pârât, în speță pe numita ME, întrucât în această ipoteză ar eluda dispozițiile art. 204 alin. 3 C.pr.civ., care prevăd că modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. 1 poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților, fapt ce nu poate fi conceput. Or, la termenul din data de 19.08.2020, la interpelarea instanței, reclamantul, prin avocat, a arătat în mod expres că nu este vorba despre o modificare a acțiunii, temeiul cererii sale fiind art. 78 C.pr.civ.

În al doilea rând, instanța nu a pus în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a numitei ME, întrucât nu este incidentă situația premisă prevăzută de art. 78 alin. 2 C.pr.civ., și anume ca „raportul juridic dedus judecății să o impună”. Acest text vizează situația în care cadrul procesual din punct de vedere al părților este incomplet, fiind incidente ipoteze de coparticipare procesuală obligatorie, nu și situația în care se constată că o altă persoană decât cea chemată în judecată ar justifica calitate procesuală pasivă, cum este în cazul dedus judecății.

Față de considerentele expuse, constatând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 78 alin. 2 C.pr.civ., instanța va respinge cererea de introducere în cauză a numitei ME, ca neîntemeiată.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul B. prin Primar General şi Sectorul 1 al Municipiului B., invocate de aceștia, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 36 C.pr.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, însă existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Întrucât procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, instanța este ținută de cadrul procesual trasat prin conținutul cererii, astfel încât reclamantul este dator să justifice și calitatea procesuală a persoanelor chemate în judecată.

În prezenta cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul RC a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Municipiul B, prin Primarul General, și Sectorul 1 al Municipiului B., să constate că a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren și construcție, situat în B. str.  nr. , sector 1 (fostă str. , ).

Instanța reține că uzucapiunea este acel mod originar de dobândire a proprietății prin exercitarea neîntreruptă a posesiei asupra unui bun, transformând o aparență îndelungată de proprietate într-un raport de proprietate cert. Așadar, uzucapiunea constituie un beneficiu acordat de lege posesorului ce a stăpânit bunul o perioadă de timp stabilită de lege, ca un adevărat proprietar, reprezentând totodată și o sancțiune împotriva proprietarului care, dând dovadă de pasivitate, a lăsat o perioadă îndelungată bunul său în posesia altei persoane.

Astfel, în acțiunea privind constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului, dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani, reclamant este cel care posedă bunul și invocă prescripția achizitivă, iar pârât este cel în patrimoniul căruia s-a stins dreptul de proprietate din cauza pasivității sale pe o perioadă lungă de timp.

Așadar, întrucât pentru a se constitui ca un mod valabil de dobândire a dreptului de proprietate, uzucapiunea trebuie să fie opusă adevăratului proprietar, calitatea procesuală pasivă revine proprietarului bunului, dovada acestei calități fiind necesar a fi făcută cu acte de proprietate. Cu toate acestea, instanța admite că există situații excepționale în care unitatea administrativ-teritorială justifică legitimitate procesuală, însă acestea sunt condiționate, în baza art. 477 și art. 646 C.civ. din 1864, de faptul că nu poate fi identificată nicio altă persoană care să pretindă un drept de proprietate asupra bunului în privința căruia se invocă uzucapiunea.

În această direcție este orientată, de altfel, și practica judiciară majoritară, așa cum a fost ea evidențiată în Decizia nr. 24 pronunțată la data de 03.04.2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1845 coroborat cu art. 1847 din Codul civil din 1864 și art. 36 C.pr.civ, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Călărași - Secția civilă, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1845 coroborat cu art. 1847 din Codul civil de la 1864 și art. 36 din Codul de procedură civilă, în cazul uzucapiunii pentru un imobil situat în intravilan, neînscris în cartea funciară, când posesia a început anterior intrării în vigoare a Codului civil, calitatea procesuală pasivă aparține unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază se află situat imobilul.“

În cuprinsul deciziei anterior menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele: „86. Din examenul jurisprudențial al hotărârilor selectate de curțile de apel rezultă că, în proporție considerabilă, opinia majoritară a instanțelor este în sensul că atât timp cât nu există alte persoane (fizice sau juridice) care să exhibe un titlu de proprietate asupra imobilului în legătură cu care s-a cerut a se constata intervenită prescripția achizitivă, se consideră că nemișcătorul aparține domeniului public sau privat al unității administrativ-teritoriale, din raza imobilului, care are calitate procesuală pasivă. 87. Ca atare, în majoritatea spețelor examinate s-a decis că în condițiile în care nu poate fi identificată vreo persoană care să justifice existența unui drept de proprietate asupra terenului, calitatea procesuală pasivă este determinată de regimul juridic al imobilului, în aceleași condiții ca și atunci când proprietarul acestuia a decedat, fără moștenitori, iar succesiunea este vacantă. 88. Au fost invocate, în acest sens, prevederile art. 26 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, care stabilesc în mod expres entitatea în patrimoniul căreia intră terenurile persoanelor decedate, fără moștenitori, precum și cele ale art. 4 din Legea nr. 213/1998, art. 477, art. 646 și art. 680 din Codul civil de la 1864, în virtutea cărora unitatea administrativ-teritorială este prezumată ca proprietară a tuturor bunurilor fără stăpân, care sunt de interes local, de pe raza sa teritorială.89. S-a reținut că în această situație particulară a inexistenței unei persoane care să revendice drepturi asupra nemișcătorului, în calitate de proprietar sau de moștenitor al proprietarului inițial al terenului, a respinge acțiunea în constatarea uzucapiunii pe considerentul că unitatea administrativ-teritorială este lipsită de capacitate procesuală pasivă ar echivala cu lipsirea reclamanților din astfel de cauze de orice posibilitate de valorificare a drepturilor lor, în situația în care, se arată, chiar Curtea Europeană a reținut existența unui drept protejat de Convenție, din situații de fapt, cu mare persistență în timp, de care legea leagă producerea unor efecte juridice.”

În acest context, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada faptului că pârâții Municipiul B. și Sectorul 1 al Municipiului B. sunt proprietarii imobilului situat în B., str. . nr. .., sector 1, iar din înscrisurile depuse la dosar nu reiese nici situația excepțională anterior menționată, care ar justifica calitatea procesuală pasivă a acestora.

În acest sens, instanța are în vedere că reclamantul RC a cumpărat de la numiții MS și SA, printr-un înscris sub semnătură privată, denumit „chitanță” (f. 28 vol. I), terenul în suprafață de 332 mp, situat în , str.  nr. , în schimbul plății unui preț de 9.960 lei, menționându-se că terenul a fost obținut de către vânzători prin moștenire, de la numitul MD, așa cum reiese din chitanța autentificată sub nr. 2169 de către Notariatul de stat al raionului orășenesc I.V. S (f. 30 vol. I). În baza acestui înscris, reclamantul a pretins că a intrat în posesia terenului încă din anul 1957.

Așa cum rezultă din adresa nr. 3364482/12.03.2019 emisă de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (f. 75 vol. II), MS și SA au decedat în anul 1998, respectiv în anul 1999, moștenirile acestora revenind pe de o parte, numiților MF și TG, conform certificatului de moștenitor nr. 114/10.09.1998  (f. 9 vol. III), respectiv, pe de altă parte, numiților VE și ME, conform certificatului de moștenitor nr. 05/13.12.1999 (f. 130 vol. II).

Potrivit referatelor întocmite ca urmare a accesării bazei de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (f. 7, 11 vol. III), dintre cei 4 moștenitori ai defuncților MS și SA, doar numita ME mai este în viață, MF decedând în anul 2012, VE, în anul 2013, iar TG în anul 2014.

Prin urmare, întrucât succesiunile proprietarilor inițiali nu au fost vacante, iar imobilul nu a rămas fără stăpân, cel care ar putea pretinde în prezent dreptul de proprietate asupra imobilului este moștenitorul unuia dintre proprietarii inițiali, și anume ME (moștenitoarea numitei SA, care este în viață), și nu cei doi pârâți, Municipiul B. prin Primar General şi Sectorul 1 al Municipiului B., nefiind dovedită astfel calitatea procesuală pasivă a acestora.

Faptul că imobilul ce face obiectul prezentei cauze nu a fost inclus în certificatele de moștenitor emise de pe urma defuncților MS și SA nu prezintă nicio relevanță în prezenta cauză, câtă vreme însuși reclamantul a învederat că cei doi au fost proprietarii de la care el a cumpărat, iar în această situație, doar moștenitorii lor ar putea pretinde un drept asupra imobilului.

Nici dispozițiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, invocate de reclamant, nu sunt de natură să justifice calitatea procesuală a pârâților, întrucât acestea au ca situație premisă faptul că terenurile au rămas la dispoziția autorităților administrației publice locale de la persoanele care au decedat și/sau nu au moștenitori. Or, așa cum s-a arătat în cele ce preced, unul dintre proprietarii inițiali are un moștenitor în viață, pe numita ME, iar aceasta a fost identificată în urma demersurile efectuate de instanță, astfel încât nu se poate reține că bunul a rămas fără stăpân și că acesta a trecut în proprietatea unității administrativ teritoriale.

Totodată, în lipsa unor certificate de vacanță succesorală sau a unor hotărâri judecătorești care să constate intervenită vacanța succesorală de pe urma celorlalți 3 moștenitori, MF, VE și TG și care să stabilească că pârâții au procedat la preluarea moștenirilor/bunului fără stăpân, instanța apreciază că Municipiul B. prin Primar General şi Sectorul 1 al Municipiului B. nu justifică legitimitate procesuală pasivă.

Mai mult decât atât, în ceea ce îl privește pe pârâtul Sectorul 1 al Municipiului B., instanța constată că acesta nu este o unitate administrativ-teritorială, așa cum este municipiul București, ci o subdiviziune administrativ teritorială, așa cum reiese din prevederile art. 5 lit. mm și pp din O.U.G. nr. 57/2019, care, în raport de dispozițiile art. 96 alin. 1 și 2 din același act normativ, nu are patrimoniu propriu, astfel încât nici nu poate deține imobile în proprietate.

Față de considerentele expuse, instanța apreciază că sunt întemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți, invocate de aceștia, motiv pentru care le va admite și, pe cale de consecință, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul RC prin mandatar BE şi RD în contradictoriu cu pârâţii Municipiul B. prin Primar General şi Sectorul 1 al Municipiului B, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Domenii speta

Spete similare