Pretenții. Clauze abuzive.

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.09.2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 25930/299/2019, reclamanții PM și PIV, în contradictoriu cu pârâta O. Bank  S.A., au solicitat instanței obligarea pârâtei la restituirea sumelor nedatorate încasate de aceasta în temeiul clauzelor abuzive din Contractul de credit pentru nevoi persoanele garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1100/964 din data de 19.06.2006, modificat prin Actul adițional nr. 1/17.09.2010, constatate prin Decizia nr. 2098 pronunțată de Tribunalul București la data de 02.05.2018, respectiv diferența de dobândă dintre formula de calcul a dobânzii stabilite inițial prin contractul de credit și formulele de calcul practicate în concret de pârâtă, precizate în actele adiționale și în graficele de rambursare, de la data încasării acestor sume și până în prezent, în echivalent lei, la cursul BNR de la data plății. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate pentru sumele ce urmează a fi restituite de la data plății lor și până la data restituirii efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat, în esență, că, în fapt, au încheiat cu pârâta Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1100/964/19.06.2006, modificat prin Actul adițional nr. 1/17.09.2010. Ulterior, la data de 17.09.2010, părțile au încheiat actul adițional nr. 1, de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010.

Conform susținerilor reclamanților, prin Decizia nr. 2098 pronunțată de Tribunalul București la data de 02.05.2018, instanța a constatat nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 8.1. din contractul de credit.

Potrivit afirmaților reclamanților, ca urmare a constatării nulității absolute a clauzelor contractuale cuprinse în art. 8.1 privind aplicarea dobânzii variabile pentru creditele de nevoi personale și privind dreptul băncii de a modifica dobânzile, dobânda aplicabilă pe toată perioada contractuală trebuie să fie calculată după formula marjă + indice.

Având în vedere că în contractul de credit încheiat nu a fost precizată o astfel de marjă și nicio modalitate de calcul a dobânzii, reclamanții au apreciat că prețul contractului nu a fost determinat și se va aplica dobânda variabilă legală în vigoare la momentul încheierii contractului de credit. Prin urmare, între momentul încheierii contractului de credit și până la încheierea primului act adițional, trebuia să fie percepută exclusiv dobânda variabilă legală de la momentul contractării.

Așa cum s-a arătat în hotărârea anterior menționată, banca nu avea dreptul de a modifica unilateral dobânda. Toate sumele percepute cu titlu de excedent al dobânzii legale, respectiv al dobânzii agreate prin acordul părților, trebuie restituit debitorilor, în caz contrar, în patrimoniul pârâtei ar opera o îmbogățire fără justă cauză.

Unul dintre efectele nulității constatate anterior prin hotărâre definitivă este repunerea părților în situația anterioară. Principiul restabilirii situației anterioare este acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat. În acest sens, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1254 alin. 3 și art. 1325 C.civ..

Mențiunea din cuprinsul art. 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit căreia clauzele abuzive nu vor produce efecte asupra consumatorului, nu poate fi nicidecum interpretate în sensul că această sancțiune se aplică numai ulterior constatării caracterului abuziv. O astfel de interpretare ar duce la lipsirea de efecte în sine a protecției oferite de lege instituției nulității absolute.

Reclamanții au apreciat că trebuie să se ia în considerare, drept preț al contractului, dobânda variabilă legală la momentul contractării creditului, în conformitate cu actele normative corespunzătoare momentului fiecărei plăți, respectiv O.G. nr. 9/2000 până la abrogarea acesteia, respectiv O.G. nr. 13/2011, după intrarea sa în vigoare.

Reclamanții au invocat dispozițiile art. 5 și art. 7 din O.G. nr. 9/2000 și au susținut că, având în vedere că în contractul de credit este vorba despre raporturile dintre consumatori și profesioniști, dobânda aplicabilă este la nivelul taxei oficiale a scontului stabilită de Banca Națională a României, diminuat cu 20%.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 194 și art. 196 C.pr.civ., O.U.G. nr. 9/2000, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000, Directiva nr. 93/13/CEE, O.U.G. nr. 21/1992 și Codul civil.

În probațiune, reclamanții au depus un set de înscrisuri (f. 11-39) și au solicitat încuviințarea probei cu expertiza contabilă.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

La data de 27.09.2019, reclamanții au depus precizări referitoare la valoarea și modul de calcul al sumelor solicitate (f. 47-48).

La data de 08.11.2019, pârâta a depus întâmpinare (f. 57-67), prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta a arătat că instanțele de judecată care s-au pronunțat în cauză au respins petitul care viza stabilirea unei formule de calcul a ratei dobânzii cu aplicare retroactivă, constatând doar ca fiind abuzivă variația dobânzii în funcție de politica băncii. Instanța a subliniat că efectul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale îl reprezintă înlăturarea acesteia din contract și faptul că dobânda aplicabilă creditului este în continuare una variabilă.

De asemenea, pârâta a subliniat că, întrucât dobânda nu a fost majorată peste procentul de 7% prevăzut în contract, banca neuzând de prerogativa modificării unilaterale a dobânzii, nu au rezultat sume de restituit.

Toate argumentele pe care se întemeiază prezenta cerere au fost deja judecate cu caracter definitiv și cu autoritate de lucru judecat anterior și nu mai pot fi repuse analizei instanței. Contrar susținerilor reclamanților, instanța nu a constatat caracterul abuziv al art. 8.1 în integralitatea sa, ci a constatat doar că sintagma „dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii” are caracter abuziv.

Banca are dreptul să perceapă dobânda, contractul fiind cu titlu oneros, iar renegocierea acestei clauze privind modul în care variază dobânda a avut în vedere și plățile efectuate deja și sumele de bani achitate cu titlu de dobândă.

În ceea ce privește posibilitatea de revizuire a dobânzii, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă sau abuzivă, ci transpune contractual o clauză de impreviziune, clauză perfect admisibilă având în vedere durata îndelungată a contractului de credit, în decursul căreia sunt posibile modificări însemnate imprevizibile ale condițiilor socio-economice, față de cele avute în vedere la momentul încheierii contractului.

Faptul că prin dispozițiile art. 13 din Legea nr. 193/2000 se prevede posibilitatea instanței, învestită în condițiile art. 12, să dispună, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz, nu poate însemna că instanța de judecată învestită potrivit dreptului comun poate stabili noi condiții contractuale, în lipsa voinței concordante a părților. În acest sens s-a pronunțat și CJUE în Hotărârea din data de 14.06.2012, în cauza C-618/10 Banco E. S.A. împotriva Jaoqin Calderon Camino.

Raportat la datele concrete ale speței, prin formularea cererii introductive, reclamanții au urmărit să modifice prețul contractului de credit. Față de principiile autonomiei de voință și forței obligatorii a contractului, cererea acestora apare ca fiind inadmisibilă, neputând solicita concursul forței coercitive a instanței pentru a obține revizuirea prețului contractului. Dobânda și comisioanele constituie prețul contractual, preț care nu poate fi determinat în mod arbitrar de un terț, fie el și instanța de judecată. Intervenția instanței în mecanismul contractual și modificarea unui element esențial al acestuia, mai precis al prețului contractului, înfrânge forța juridică a convențiilor legal încheiate. Dând curs cererii reclamanților, instanța nu face altceva decât să afecteze echilibrul contractual în ceea ce are el esențial - prețul.

În continuare, pârâta a susținut că art. 8 din contract vizează mecanismul dobânzii contractuale, stabilită de părțile din contract pornind de la nivelul fix, ulterior fiind variabilă. Reclamarea situație de fapt la aproximativ 11 ani de la încheierea contractului, anume că nu a înțeles modul în care se stabilește întinderea obligației de plată pe componenta dobânzii variabile nu poate fi acceptată. Elementele esențiale ale contractului au fost înțelese și acceptate ca fiind corecte, complete și transparente la semnarea împrumutului, iar în condițiile în care banca nu a schimbat politica sa de stabilire a dobânzii contractuale, nu poate fi acceptat că au devenit dintr-o dată incorecte, incomplete și opace.

Raportarea la dobânda de referință a băncii (în sensul că este stabilită doar pentru produsele financiare) din cuprinsul art. 8 din contract, nu este, per se, un mecanism interzis de vreo normă legală sau de vreun regulament al Băncii Naționale a României. Articolul 948 pct. 3 coroborat cu art. 964 C.civ. din 1864 nu sunt temeiuri care să interzică acest mod de determinare a dobânzii variabile într-un contract de credit. Prin simpla referire la aceste articole, se acceptă de către împrumutați că dobânda este o componentă esențială a prețului creditului, punându-se problema aplicării primei condiții de la art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Intervenția cerută instanței de judecată prin cererea introductivă cu privire la conținutul exact al dobânzii curente și la modul de aplicare a dispozițiilor din contractul de credit trebuie însă realizată exclusiv prin prisma regulilor de interpretare instituite de legiuitorul civil, fără știrbirea forței obligatorii a convențiilor și cu respectarea aparenței de legalitate de care acestea se bucurau.

Intervenția instanței în conținutul contractului, în maniera solicitată de către reclamanți, este însă nepermisă, ea depășind limitele cadrului procesual cu care a fost învestită și aducând atingere principiului disponibilității consacrat de normele imperative.

Atunci când este sesizat cu un diferend în legătură cu un act juridic, indiferent dacă este unilateral sau bilateral, ale cărui clauze sunt clare și precise, judecătorul care soluționează fondul trebuie să îl aplice, în litera și spiritul lui, nu să îi dea un alt înțeles.

În speță, interpretarea sistematică a clauzelor contractuale conduce la această unică concluzie: sintagma „dobândă variabilă” nu este sinonimă și nu se confundă cu indicele Libor. Mecanismul de calcul al dobânzii contractuale este cât se poate de clar și neechivoc: „La data încheierii prezentului act adițional rata dobânzii curente este de 6,99% pe an și va fi variabilă trimestrial conform următoarei formule de calcul: dobânda de referință + marja băncii. La data semnării prezentului act adițional valoarea dobânzii de referință este de 0,22%,,iar marja băncii este de 6,77%”. Părțile au convenit că, ulterior expirării perioadei de dobândă fixă, dobânda curentă să fie variabilă și să se calculeze prin raportare la dobânda de referință a băncii, la care se adaugă o marjă fixă.

Conform susținerilor pârâtei, trebuie să se rețină că, printr-o eventuală adaptare a contractului de credit în considerarea O.U.G. nr. 50/2010, se putea viza numai nuanțarea reglementării contractuale a formulei de calcul a ratei dobânzii, transparentizarea acesteia, fără nicio influență asupra prețului, a costului total al creditului și repunerea în discuție a cuantumului dobânzii.

Adoptarea O.U.G. nr. 50/2010 nu a avut ca obiectiv micșorarea dobânzilor, ci asigurarea unei mai mari transparențe în piața serviciilor financiar-bancare. În condițiile păstrării aceluiași nivel al dobânzii curente, diferența valorică dintre dobândă și indicele de referință independent (în raport de care în mod obligatoriu urmează a se calcula dobânda variabilă percepută în contractele de credit) s-a reflectat în mod obiectiv în modificarea marjei fixe calculate și percepute de către bancă. Această modificare, indisolubil legată de mențiunea valorii dobânzii curente percepute conform contractului de către bancă, era conformă dispozițiilor art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, neatrăgând o majorare a tarifelor sau spezelor bancare, astfel cum acestea sunt definite în actul normativ.

Interpretarea reclamanților în sensul nașterii unei obligații în sarcina băncii de a proceda la modificarea contractelor de credit prin înlocuirea dobânzii contractuale cu cotația Euribor/Robor/Libor, apare ca lipsită de orice temei juridic, fiind totodată de natură să afecteze echilibrul contractual agreat prin dispozițiile convenite la momentul încheierii contractelor de credit.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205-208, art. 247, art. 107 C.pr.civ., O.U.G. nr. 174/2008, O.U.G. nr. 50/2010, art. 969, art. 1092 C.civ., art. 14 din Legea nr. 190/1999.

În probațiune, pârâta a depus un set de înscrisuri (f. 68-76).

La termenul din data de 11.12.2019, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de ambele părți, iar pentru reclamanți, și proba cu expertiza contabilă.

La data de 17.12.2019, reclamanții au depus dovada achitării onorariului provizoriu de expert în cuantum de 1.000 lei (f. 91).

La data de 10.09.2020, expertul desemnat, OC, a depus raportul de expertiză contabilă (f. 141-153).

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 50474/299/2016, reclamanții PI și PM, în contradictoriu cu pârâta O. S.A., au solicitat instanței să constate caracterul abuziv al clauzelor referitoare la stabilirea dobânzii, la comisionul de acordare și la dobânda penalizatoare, respectiv al art. 8.1, art. 9.1 lit. a și art. 8.8 din contractul de credit nr. C2204/1100/964 din data de 19.06.2006.

Prin Sentința civilă nr. 4475/2017 pronunțată la data de 30.05.2017 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 50474/299/2016*, instanța a respins cererea formulată și precizată de reclamanții PI și PM în contradictoriu cu pârâta O. S.A., ca neîntemeiată (f. 18-29).

Prin Decizia nr. 2098/2018 pronunțată la data de 02.05.2018 de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. 50474/299/2016*, instanța a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți PI și PM în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. O.  S.A., a schimbat în parte Sentința civilă nr. 4475/2017 pronunțată la data de 30.05.2017 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 50474/299/2016*, în sensul că a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 8.1 din contractul de credit nr. C2204/1100/964 din data de 19.06.2008, în ceea ce privește sintagma „dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii” și a menținut în rest dispozițiile sentinței atacate (f. 11-16).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele: „În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei contractuale inserate în art. 8.1 din contractul de credit, care reglementează dreptul unilateral al intimatei-pârâte de a modifica dobânda curentă în conformitate cu politica băncii, tribunalul reține că, potrivit jurisprudenței CJUE, din articolele 3 și 5, precum și din cuprinsul punctului 1 litera j și al punctului 2 literele b și d din anexa la Directiva 93/13 rezultă că prezintă o importanță esențială aspectul dacă în contract se indică în mod transparent metoda în conformitate cu care variază costurile aferente serviciului care trebuie furnizat și motivele acestei variații, astfel încât consumatorul că poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile eventualele modificări ale acestor costuri (...).

Contrar motivării primei instanțe, tribunalul constată că în contract nu au fost indicați factori obiectivi, verificabili care să justifice schimbarea ratei dobânzii; clauza se referă la o noțiune (politica băncii) care are o sferă de interpretare extinsă și echivocă, astfel încât, din perspectiva consumatorului, aceasta este lipsită de previzibilitate.

Mai mult, intimata-pârâtă nu a dovedit că, înaintea încheierii contractului, a informat apelanții cu privire la mecanismul modificării dobânzii contractuale, i-a explicat care sunt indicatorii la care se raportează pentru a varia dobânda contractuală.

Astfel, se constată că echilibrul contractual este rupt atât pentru faptul că această clauză conferă numai băncii prerogativa de revizuire a ratei dobânzii, cât și pentru acela că respectiva clauză este lipsită de previzibilitate, ceea ce duce la lezarea intereselor patrimoniale ale apelantei-reclamante, motiv pentru care tribunalul constată că respectiva clauză are caracter abuziv”.

În drept, instanța reţine că fundamentul pretenţiei îl constituie plata nedatorată, ca urmare a dispariţiei cauzei executării prestaţiei, prin declararea nulităţii clauzei contractuale în baza căreia aceștia şi-au executat obligaţiile, respectiv au achitat o dobândă majorată.

Astfel, ca o consecinţă a constatării caracterului abuziv al clauzei menţionate, se dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară cu privire la restituirea prestaţiilor efectuate de reclamanţi în baza clauzei abuzive, în aplicarea principiului retroactivităţii (nulitatea produce efecte atât pentru viitor, cât şi pentru trecut, din chiar momentul încheierii actului juridic) şi a principiului restabilirii situaţiei anterioare (ceea ce s-a executat în baza unui act juridic sau a unei clauze anulate trebuie restituit) în temeiul dispoziţiilor art. 992 şi art. 1092 şi următoarele C.civ. 1864 (aplicabil în raport de data încheierii contractului), care reglementează instituţia plăţii nedatorate.

Conform art. 8.1 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1100/964 din data de 19.06.2006, „La data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 7%. Dobânda se stabilește în forma procentuală ca rată anuală de dobândă. Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex: Euribor/Libor etc), fără a exista consimțământul împrumutatului”.

Așadar, luând în considerare conținutul art. 8.1 din contractul de credit și Decizia nr. 2098/2018 pronunțată la data de 02.05.2018 de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. 50474/299/2016*, menționată anterior, instanța reține, contrar susținerilor reclamanților, că nu a fost constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 8.1 în ansamblul său, ci doar acea sintagmă referitoare la posibilitatea băncii de a modifica dobânda în funcție de politica sa. Prin urmare, se constată că pentru perioada 19.06.2006 (data încheierii contractului) – 17.09.2010 (data actului adițional de aliniere), creditului contractat de reclamanți îi este aplicabilă o dobândă de 7%, astfel cum părțile au convenit inițial.

Or, așa cum rezultă din evidența pârâtei referitoare la evoluția dobânzii (f. 133), necontestată de reclamanți, în perioada 23.06.2006-21.09.2010, banca nu a uzat de sintagma al cărei caracter abuziv a fost constatat și nu a modificat dobânda de 7% prevăzută inițial în contract, consecința fiind aceea că pârâta nu a încasat până la data încheierii actului adițional de aliniere nicio sumă în plus cu titlu de dobândă față de cea stabilită contractual.

De altfel, această împrejurare este confirmată și de concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de doamna expert OL (f. 141-146). Astfel, în perioada 19.06.2006 (data încheierii contractului) – 17.09.2010 (data actului adițional de aliniere) reclamanții au achitat cu titlu de dobândă suma de 10.221,72 lei, iar dobânda ce trebuia achitată în același interval de timp, dacă dobânda ar fi rămas 7%, cât s-a prevăzut în contract, este în cuantum de 10.259,16 lei. Întrucât diferența dintre cele două valori este de -37,44 lei, este evident că pârâta nu a încasat nicio dobândă excedentară, astfel încât este lipsită de orice fundament solicitarea reclamanților de restituire a unor astfel de sume.

Așa cum s-a arătat în cuprinsul Sentinței civile nr. 4475/2017 pronunțate la data de 30.05.2017 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 50474/299/2016*, „deși notificați pentru consultarea și semnarea actului adițional de conformare la dispozițiile imperative impuse de O.U.G. nr. 50/2010, reclamanții nu au dat curs acestei solicitări, așa încât nesemnarea de către reclamanți a actului adițional este considerată acceptare tacită. (...) În cauză, la art. 3 din actele adiționale la contractul de credit se prevede clar faptul că la data încheierii prezentului act adițional rata dobânzii curente este de 7% pe an și va fi variabilă trimestrial conform următoarei formule de calcul: dobânda de referință + marja băncii. La data semnării actului adițional, valoarea dobânzii de referință este 0,22%, iar marja băncii este de 6,78%, contractul de credit fiind aliniat dispozițiilor imperative prevăzute de O.U.G. nr. 50/2010, act normativ care nu a avut ca obiectiv micșorarea dobânzilor, ci asigurarea unei mai mari transparențe în piața serviciilor financiar-bancare”.

Conform art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 (forma în vigoare la data de 17.09.2010), „În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referinţă a BNR, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului; b) marja dobânzii poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru; c) în acord cu politica comercială a fiecărei instituţii de credit, prin excepţie de la prevederile lit. b), valoarea marjei şi valoarea indicilor de referinţă pot fi reduse; d) formula după care se calculează variaţia dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia; e) elementele care intră în formula de calcul a variaţiei dobânzii şi valoarea acestora vor fi afişate pe site-urile şi la toate punctele de lucru ale creditorilor.” 

Astfel, instanța nu poate reține susținerile reclamanților în sensul că, de la data încheierii contractului și până la data actului adițional de aliniere, aceștia datorau o dobândă calculată după următoarea formulă de calcul: marja fixă de 5,51% (determinată în funcție de indicele Libor la data de încheierii contractului - 19.06.2006) + indicele Libor CHF la 3 luni, întrucât obligaţia băncii de a raporta dobânda la fluctuaţiile indicilor de referinţă Libor s-a născut abia la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, iar pârâta a implementat aceste modificări la data de 17.09.2010. Pe cale de consecinţă, având în vedere că, anterior acestui moment, banca nu avea nicio obligaţie în acest sens (în contract fiind prevăzută posibilitatea acesteia de a modifica în mod unilateral dobânda luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută), instanţa apreciază că nu se poate modifica modalitatea de calcul şi percepere a dobânzii pe perioada anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, cu atât mai mult cu cât, în dosarul nr. 50474/299/2016*, s-a tranșat cu putere de lucru judecat că doar sintagma „dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii” din cuprinsul art. 8.1 este abuzivă, iar prin actul adițional încheiat, contractul de credit a fost aliniat la prevederile O.U.G. nr. 50/2010.

Sintagma respectivă a avut aplicabilitate doar până la data actului adițional din data de 17.09.2010, când s-au prevăzut următoarele: „La data încheierii prezentului act adițional rata dobânzii curente este de 7% pe an și va fi variabilă trimestrial conform următoarei formule de calcul: dobânda de referință + marja băncii. La data semnării actului adițional, valoarea dobânzii de referință este 0,22%, iar marja băncii este de 6,78%”. Or, în ceea ce privește modalitatea de calcul a dobânzii stabilită prin actul adițional de aliniere, în dosarul nr. 50474/299/2016* nu s-a constatat caracterul abuziv al niciunei clauze, astfel încât, în mod evident, nu există nicio sumă de restituit reclamanților cu titlu de dobândă excedentară nici începând cu acel moment.

Vădit neîntemeiată este și afirmația reclamanților din cuprinsul cererii de chemare în judecată în sensul că pentru perioada anterioară datei actului adițional de aliniere sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 9/2000, întrucât, conform art. 2 din acest act normativ, „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală”. Or, părțile au convenit în contract că dobânda este de 7%, iar ceea ce s-a constatat ca fiind abuziv nu a fost cuantumul dobânzii aplicate, ci exclusiv modalitatea de variație a acesteia în funcție de criterii care nu au fost determinate în mod explicit la încheierea contractului, aspecte care au fost ulterior remediate, prin stabilirea unui mod de calcul transperant al dobânzii, în funcție de marjă și indicele de referință Libor.

Față de considerentele expuse, constatând că pârâta nu a încasat nicio sumă în plus cu titlu de dobândă, instanța va respinge capătul principal de cerere, ca neîntemeiat.

În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale penalizatoare, instanţa reţine că și acesta este neîntemeiat, și urmează a fi respins ca atare, având în vedere caracterul său accesoriu față de capătul de cerere având ca obiect restituirea sumelor.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată şi lipsa unei culpe procesuale a pârâtei, instanţa, în temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., va respinge cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare