Obligație de a face.

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.09.2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 26587/299/2018, reclamantul DB, în contradictoriu cu pârâtele GE și GCI, a solicitat instanței obligarea pârâtelor la desființarea platformei de beton construite de acestea ilegal, rămasă după înlăturarea gardului ridicat abuziv, iar în măsura refuzului pârâtelor de a desființa construcția ilegală, autorizarea reclamantului să demoleze el această construcție pe cheltuiala pârâtelor. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata de daune în valoare de 2.160 lei (60 lei/lună x 36 luni), pentru obstrucționarea accesului său la acea porțiune de curte, proprietatea sa, pe care pârâtele au ocupat-o abuziv.

În motivare, reclamantul a arătat că pârâtele și-au îngrădit o porțiune din curte, deși nu sunt proprietarele ei, interzicându-i și obstrucționându-i accesul la aceasta fără niciun drept.

Cu toate că le-a notificat în repetate rânduri pe pârâte să readucă imobilul la starea inițială, pe fondul atitudinii total ilegale, precum și al unor relații foarte tensionate, acestea au refuzat categoric, cu intenția directă, vădită și declarată de a îl șicana și a-i obstrucționa liniștita folosință a proprietății sale.

Reclamantul a susținut că a fost astfel obligat să introducă acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 39247/299/2012, iar prin Sentința civilă nr. 4947/21.03.2014, instanța a dispus demolarea gardului prin care pârâtele au împrejmuit ilegal o porțiune din curtea asupra căreia nu au niciun drept de proprietate.

Urmare a demolării acestuia, în cadrul lucrărilor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 196/2017, în prezența executorului judecătoresc și a organelor de ordine publică, s-a constatat că mai există o construcție ascunsă, edificată de pârâte în mod ilegal, respectiv o platformă de beton situată între casă și fostul gard, care ocupă și obstrucționează liberul acces asupra terenului.

Reclamantul a mai precizat că a sesizat atât Inspectoratul de Stat în Construcții, cât și Poliția Locală a Primăriei Municipiului B., care au constatat existența platformei anterior menționate, construită abuziv pe terenul proprietatea sa și care nu poate fi desființată pe cale administrativă. De aceea, prin răspunsul primit de la Serviciul desființări construcții ilegale – Direcția Poliție Locală și Control, i s-a indicat să se adreseze instanței de judecată, singura în măsură să dispună desființarea construcției ilegale.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 563 C.civ..

În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale, a probei cu interogatoriul pârâtelor, precum și a probei cu expertiza. Acesta a atașat un set de înscrisuri (f. 3-19 vol. I).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 176,2 lei, conform chitanței atașate la dosar (f. 28 vol. I).

La data de 26.10.2018, reclamantul a depus precizări (f. 27 vol. I), prin care a arătat că temeiul juridic al primelor două capete de cerere este art. 563 C.civ., iar temeiul juridic al celui de-al doilea capăt de cerere este art. 1349 C.civ..

Totodată, acesta a arătat că solicită audierea, în calitate de martor, a numitului SG și a depus un set de înscrisuri (f. 29-39 vol. I).

La data de 05.12.2018, pârâtele au depus întâmpinare (f. 47 vol. I), prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. De asemenea, au solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâtele au arătat că, deși existența acelei platforme de beton este reală, nu este adevărat faptul că aceasta le-ar aparține. Această platformă a fost ridicată anterior anului 1998, an în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului familiei sale, așa cum au menționat și în procesul-verbal de inspecție întocmit de Poliția Locală la data de 20.12.2017.

Așadar, câtă vreme acea construcție nu le aparține și au nicio legătură cu existența ei, pârâtele au susținut că nu le revine obligația de a desființa ceva ce nu au construit și, implicit, nu sunt răspunzătoare de crearea unui prejudiciu care să justifice plata unor daune pentru obstrucționarea accesului reclamantului la porțiunea din curte, proprietatea sa.

Pârâtele au arătat că, întrucât reclamantul a dobândit proprietatea în acest imobil în anul 2001, este evident că nu are cunoștință despre cine anume, în mod concret și efectiv, a ridicat această platformă, presupunând doar că ar fi fost ridicată de ele, din cauza amplasării ei în dreptul apartamentului nr. 7, proprietatea lor.

Acestea au mai precizat că, deși reclamantului îi revine sarcina legală de a proba împrejurările invocate în cererea de chemare în judecată, nu este prezentată nicio probă care să dovedească că ele au edificat această platformă.

În drept, pârâtele au invocat dispozițiile art. 205 și art. 36 C.pr.civ..

În probațiune, pârâtele au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (f. 48 vol. I).

La data de 08.02.2019, reclamantul a depus o cerere modificatoare și răspuns la întâmpinare (f. 58-59 vol. I), prin care a solicitat și obligarea pârâtelor să readucă imobilul la starea inițială prin astuparea golului de ușă realizat de acestea pentru a-și crea acces pe terasa improvizată, iar în situația refuzului acestora, autorizarea reclamantului să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtelor. De asemenea, a solicitat respingerea excepției invocate și admiterea cererii astfel cum a fost modificată.

În motivare, reclamantul a arătat că, pentru a-și anexa această construcție, pârâtele au demolat parțial un perete și au făcut o ușă care nu există în actele de proprietate, planurile și cadastrele originale, fiind făcută ulterior și ilegal. Ușa are pragul de trecere nu la nivelul solului, ci la nivelul cotei terasei, de aproximativ 0,50 m deasupra solului. Astfel, este evident că tot acest ansamblu a fost construit în același timp și cu același scop, și anume pentru a reprezenta o anexă exclusivă a proprietății pârâților.

Așa cum este menționat chiar în întâmpinare, platforma de beton este o rămășită rămasă după înlăturarea gardului ridicat nelegal de acestea. Ea face corp comun cu fostul gard (de fapt este un zid masiv de beton gros de aproximativ 20 cm), fiind construită abuziv, ca un tot unitar, și mascată de acest zid. Ea reprezintă o pardoseală, iar zidul de beton este parapetul de delimitare, toată această construcție fiind anexată la locuința pârâtelor, care au demolat o porțiune din perete, făcându-și o ușă proprie.

Reclamantul a mai subliniat că, în decursul timpului, pârâtele au edificat o serie întreagă de construcții ilegale, extinzându-și treptat locuința, în mod abuziv, fapt constatat atât de organele de inspecție și control, cât și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și de către instanțele de judecată.

Referitor la ilegalitatea respectivelor construcții, reclamantul a susținut că hotărârea judecătorească pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 3924/299/2012 se impune cu putere de lucru judecat. De altfel, și sub aspectul cadrului procesual pasiv există putere de lucru judecat, instanța constatând că respectivele construcții au fost edificate ilegal de către pârâte. Doar sub aspectul tuturor părților din construcție nu are titlu, întrucât platforma a fost ascunsă, împrejmuită cu zidul de beton, întreagă suprafață era ocupată cu obiectele pârâtelor, astfel încât, la momentul introducerii acțiunii inițiale, nu a avut-o în vedere.

Reclamantul nu a invocat niciun temei legal.

În probațiune, acesta a atașat un set de înscrisuri (f. 60-67 vol. I).

La data de 05.03.2019, reclamantul a depus precizări referitoare la temeiul de drept al cererii modificatoare, precum și un set de înscrisuri (f. 73-83 vol. I).

Cererea modificatoare a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform chitanței atașate la dosar (f. 90 vol. I).

La termenul din data de 22.05.2019, instanța a unit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor cu fondul cauzei și a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de toate părțile, precum și proba testimonială constând în audierea martorului SG, respectiv proba cu interogatoriul pârâtelor, solicitate de reclamant.

La termenul din data de 04.09.2019, instanța a luat act că reclamantul înțelege să renunțe la proba cu interogatoriul pârâtei GE și a procedat la administrarea probei cu interogatoriul pârâtei GC, răspunsurile fiind consemnate și atașate la dosar (f. 115-116 vol. I), respectiv a probei testimoniale, declarația martorului SG fiind consemnată și atașată la dosar (f. 117-118 vol. I).

La același termen, instanța a încuviințat proba cu expertiza în specialitatea construcții – evaluare proprietăți imobiliare, fiind desemnat, în calitate de expert, în mod aleatoriu, domnul DH.

La data de 10.09.2019, reclamantul a depus dovada achitării onorariului de expert, în cuantum de 1.200 lei, în original (f. 125 vol. I).

La data de 14.10.2019, expertul DH a depus raportul de expertiză judiciară (f. 133-152 vol. I).

La termenul din data de 27.11.2019, instanța a încuviințat, în parte, obiecțiunile formulate de reclamant la raportul de expertiză, iar la data de 20.12.2019, expertul judiciar a depus răspunsul la obiecțiunile încuviințate (f. 24-26 vol. II).

La data de 07.02.2020, reclamantul a depus concluzii scrise (f. 28-30 vol. II).

La data de 11.02.2020, pârâtele au depus concluzii scrise (f. 31-32 vol. II).

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, invocată de acestea, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 36 C.pr.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, însă existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Întrucât procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, instanța este ținută de cadrul procesual trasat prin conținutul cererii, astfel încât reclamantul este dator să justifice și calitatea procesuală a persoanelor chemate în judecată. Însă, această justificare nu trebuie să necesite un probatoriu excesiv, calitatea procesuală netrebuind a fi echivalată cu temeinicia pretențiilor, ci numai cu o aptitudine a pârâtelor de a putea răspunde pretențiilor reclamantului.

Nu pot fi primite susținerile reclamantului în sensul că hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. 39247/299/2012 se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză inclusiv în ceea ce privește cadrul procesual pasiv, întrucât în cuprinsul acestora nu s-a reținut că pârâtele ar fi edificat în mod nelegal platforma de beton la a cărei desființare se solicită să fie obligate acestea. Or, faptul că prin Sentința civilă nr. 4947/2014 pronunțată la data de 21.03.2014 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 39247/299/2012, pârâtele din prezenta cauză, alături de numitul GA, au fost obligați să readucă imobilul situat în B., str. nr., corp , ... la starea inițială prin demolarea pereților despărțitori prin care și-au anexat două grupuri sanitare și să desființeze gardurile prin care a fost îngrădită o porțiune a curții comune, nu înseamnă, în mod automat, că tot pârâtele au fost cele care au edificat și platforma de beton ce face obiectul prezentei cauze.

Cu toate acestea, instanța apreciază că aptitudinea pârâtelor de a răspunde pretențiilor reclamantului este prezentă în cauză, întrucât acestea dețin în coproprietate apartamentul nr. 7 al imobilului situat în B, str. nr. , corpul , sector 1, în a cărui curte a fost edificată platforma de beton și, având în vedere și temeiul juridic invocat de reclamant în cererea introductivă, astfel cum a fost precizată, instanța reține că motivele invocate de pârâte în susținerea acestei excepții, și anume că nu ele ar fi construit acea platformă de beton și că nu ar fi fost vinovate de producerea unui prejudiciu reclamantului, țin de întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv de fondul cauzei deduse judecății, și nu de calitatea procesuală pasivă a acestora.

Pe cale de consecință, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, invocate de acestea prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin Sentința civilă nr. 4947/2014 pronunțată la data de 21.03.2014 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 39247/299/2012, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 1214 R pronunțată la data de 02.12.2015 de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă (f. 3-4, 74-79 vol. I), pârâtele GE și GC, împreună cu numitul GA, au fost obligați, printre altele, să desființeze gardurile prin care a fost îngrădită o porțiune a curții comune.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că pârâtele GE și GC dețin în coproprietate apartamentul nr. 7 din imobilul situat în B. , str. nr. , corp , în timp ce reclamantul DB deține în proprietate restul imobilului situat la aceeași adresă.

Totodată, s-a reținut că o parte a curții imobilului a fost împrejmuită prin gard, fiind îngrădit accesul reclamantului, în acea zonă, deși terenul aferent construcției este proprietate comună. Acționând astfel, pârâtele au adus atingere dreptului de proprietate al reclamantului, revenindu-le obligația de a desființa gardurile prin care a fost îngrădită o porțiune a curții comune.

Cu ocazia punerii în executare a hotărârii judecătorești anterior menționate cu privire la desființarea gardurilor ce au îngrădit o porțiune a curții comune, s-a constatat existența unei platforme de beton, care însă nu a putut fi desființată în lipsa unei astfel de obligații prevăzute în titlul executoriu anterior menționat, conform adresei emise la data de 13.11.2017 de S.C.  S.R.L. și adresei din data de 22.01.2019 emise de B.E.J. B. referitor la dosarul de executare nr. 196/2017 (f. 60-61 vol. I). De altfel, și pârâta GC a arătat că „în cadrul executării din dosarul nr. 39247/299/2019, ei voiau să dărâme și această platformă, iar în titlul executoriu era vorba doar despre gard (...) m-am opus executării peste ceea ce era în titlu” (răspunsul la întrebarea nr. 4 din interogatoriu – f. 116 vol. I).

Din planșele fotografice și schițele depuse de reclamant la dosar (f. 63-65, 99 vol. I), necontestate de către pârâte, reiese că platforma de beton era situată sub gardul a cărui desființare a fost dispusă de instanță în dosarul nr. 39247/299/2012, creându-se practic o terasă improvizată în continuarea apartamentului pârâtelor, accesul la aceasta din imobil fiind permis de o ușă.

Ca urmare a unei sesizări efectuate de reclamantul DB, agenții constatatori ai Direcției Control au confirmat, la controlul efectuat în B., str.  nr.  , sector 1, existența acestei platforme betonate, edificate fără autorizație de construire pe teren proprietate privată, în curtea comună a imobilului, în dreptul vestibulului apartamentului nr. 7, așa cum reiese din procesul-verbal de inspecție nr. 55888/20.12.2017 și din adresa nr. 55888/22.12.2017 emise de Direcția Control – Serviciul Desființări Construcții Ilegale (f. 48, 5 vol. I). De altfel, chiar pârâtele au recunoscut existența acestei platforme de beton în dreptul apartamentului lor prin întâmpinarea formulată.

Conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către domnul expert HD (f. 133-143 vol. I), platforma de beton din curtea imobilului din B., str. nr. , sector 1 are 3,33 m lungime, 2,25 m lățime, cu o suprafață de 7,50 mp. Aceasta este ridicată la 50 cm de la nivelul curții, sub platformă existând un spațiu prin care se asigură aerisirea unor încăperi de la subsol. Platforma de beton nu are autorizație de construire, iar gardul care închidea platforma a fost dezafectat.

Așa cum reiese din ansamblul materialului probator administrat în cauză, platforma de beton a fost edificată în curtea comună a imobilului din B., str. nr. , sector 1, de către pârâtele GE și GC și membrii familiei lor, ulterior momentului dobândirii apartamentului nr. 7, prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 5741/31718 din data de 11.11.1998 (f. 18 vol. I).

În acest sens, instanța are în vedere declarația martorului SG (f. 117 vol. I), potrivit căreia: „Am avut ocazia la un moment dat să asist la construcția acelei terase din beton și gard de plasă, care s-a construit de către familia G., preponderent a construit-o domnul G, însă doamna GE a folosit-o ulterior pentru a întinde rufe și a depozita ghivece cu flori. Nu știu cu exactitate când s-a început acea construcție, cred că în anii 2003-2007. (...) Terasa de beton este amplasată în partea din spate a corpului A, este lipită de apartamentul familiei G. (...) Există o cale de acces, respectiv o ușă de pe acea platformă de beton pentru a avea acces în casă. Înainte nu era ușă, au construit-o ulterior în timp ce construiau și platforma aceea. (...). În 1998, am început să frecventez acel imobil. În anul 1998 nu exista acea platformă de beton și nici ușa”.

Aplicând dispozițiile art. 324 C.pr.civ., instanța constată că nu a fost dovedită nicio împrejurare de natură să ridice dubii asupra sincerității martorului SG, simplul fapt că acesta a lucrat pentru sau împreună cu reclamantul în trecut nefiind suficient pentru a ajunge la o concluzie contrară.

Totodată, instanța ia în considerare raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză. Astfel, expertul a arătat că din analiza platformei de beton și a construcției reiese că platforma de beton a fost executată ulterior, după ce a fost executată construcția cu regim de înălțime S+P+2 E și a apreciat, analizând starea de uzură a betonului, că executarea construcției s-a realizat în anul 1999.

Așadar, din raportul de expertiză tehnică judiciară coroborat cu depoziția martorului SG reiese în mod clar că platforma de beton nu exista în anul 1998, când familia G. a cumpărat apartamentul nr. 7, și că a fost edificată ulterior de către membrii ei.

Pe de altă parte, deși pârâtele au susținut că platforma de beton a fost edificată anterior anului 1998, de către unul dintre foștii locatari ai imobilului, acestea nu au făcut nicio dovadă în acest sens, cu toate că, potrivit art. 249 C.pr.civ., sarcina probei le incumba. Prin urmare, apărările pârâtelor urmează a fi înlăturate de instanță.

În ceea ce privește ușa care permite accesul din apartamentul nr. 7, aparținând pârâtelor, instanța reține că, potrivit raportului de expertiză judiciară, aceasta nu făcea parte din construcția inițială și a fost executată după data de 10.12.1998.

Pârâtele au recunoscut, atât la termenul din data de 27.02.2019, cât și cu ocazia dezbaterilor în fond, pretențiile reclamantului din cererea modificatoare, respectiv faptul că golul de ușă a fost realizat de ele, în mod ilegal, pentru a-și crea acces pe terasa improvizată. De altfel, din planşele fotografice depuse la dosar rezultă că uşa a fost construită la nivelul terasei improvizate, nu la nivelul solului, ceea ce confirmă faptul că s-au urmărit crearea unui ansamblu care să le permită pârâtelor utilizarea acelei suprafeţe de teren în mod exclusiv.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor să desfiinţeze platforma de beton rămasă după înlăturarea gardului din curtea imobilului, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 636 alin. C.civ., în conformitate cu care fiecare coproprietare are dreptul de a folosi bunul comun în măsura în care nu schimbă destinația și nu aduce atingere drepturilor celorlalți coproprietari.

În considerentele Sentinței civile nr. 4947/2014 pronunțate la data de 21.03.2014 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 39247/299/2012 și ale Deciziei nr. 1083 A pronunțate la data de 23.03.2015 de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în același dosar (prin care s-au respins apelurile formulate, ca nefondate), s-a reținut, așa cum s-a arătat în cele ce preced, cu putere de lucru judecat, că terenul pe care a fost edificat acel gard prin care a fost îngrădită o porțiune a curții imobilului este proprietate comună. Totodată, faptul că gardul a cărui desființare s-a dispus prin această hotărâre a fost edificat în curtea comună a imobilului se regăsește inclusiv în dispozitivul sentinței.

Or, întrucât prin căile de atac formulate nu s-a invocat și schimbat soluția primei instanțe cu privire la calitatea de bun comun a curții imobilului, iar reclamantul nu a invocat vreo schimbare a împrejurărilor de fapt și de drept ulterioară soluționării irevocabile a dosarului nr. 39247/299/2012, instanța nu poate reține afirmațiile acestuia în sensul că platforma de teren a fost edificată pe o suprafață de teren aflată în proprietatea lui exclusivă.

Prin urmare, luând în considerare că platforma de beton se află sub acel gard, care între timp a fost dezafectat, instanța nu poate ajunge la o altă concluzie decât aceea că și această construcție a fost edificată pe terenul aflat în coproprietatea părților.

Instanța reține că pârâtele, prin faptul că au edificat, în mod ilegal, fără autorizație de construire, acea platformă de beton, alipită de apartamentul lor, pe care au transformat-o într-o terasă improvizată, au adus atingere dreptului de proprietare al reclamantului asupra suprafeței de teren pe care aceasta a fost construită. Prin urmare, pentru a înceta afectarea dreptului de proprietate al reclamantului, acestora le revine obligația aducerii imobilului în starea inițială, prin desfiinţarea platformei de beton rămase după înlăturarea gardului.

În consecință, luând în considerare și dispozițiile art. 1.527 și art. 1.528 C.civ., instanța va admite acest capăt de cerere și va obliga pârâtele să desfiinţeze platforma de beton rămasă după înlăturarea gardului din curtea imobilului situat în B, str.  nr. , sector 1, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de domnul expert HD, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în cazul în care acestea nu vor executa în termen obligaţia lor, va autoriza reclamantul să desfiinţeze platforma de beton, pe cheltuiala pârâtelor.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor să readucă imobilul situat în B., str. nr., sector 1 la starea iniţială, prin astuparea golului de uşă realizat pentru crearea accesului pe terasa improvizată, instanța constată că pârâtele au recunoscut faptul că au creat ușa ce permite accesul din apartamentul nr. 7 către platforma de beton în mod ilegal, în lipsa oricărei autorizații care să le acorde acest drept, acestea fiind de acord cu pretențiile reclamantului în legătură cu acest capăt de cerere, (aşa cum au arătat la termenul din data de 27.02.2019 și cu ocazia dezbaterilor în fond).

În consecință, faţă de poziţia procesuală a pârâtelor şi având în vedere și dispozițiile art. 1.527 și art. 1.528 C.civ., instanța va admite și acest capăt de cerere și va obliga pârâtele să readucă imobilul situat în B, str.  nr. , sector 1 la starea iniţială, prin astuparea golului de uşă realizat pentru crearea accesului pe terasa improvizată, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în cazul în care acestea nu vor executa în termen obligaţia lor, va autoriza reclamantul să astupe golul de uşă realizat pentru crearea accesului pe terasa improvizată, pe cheltuiala pârâtelor.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata daunelor în cuantum de 2.160 lei ca urmare a obstrucționării accesului la porțiunea de curte ocupată de platforma de beton, instanța reține că, în conformitate cu art. 1349 C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligaţie răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Totodată, potrivit art. 1357 C.civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Astfel, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, să existe vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Instanța apreciază că, în cauză, reclamantul nu a dovedit că a suferit un prejudiciu cert ca urmare a edificării platformei de beton pe acea suprafață de teren din curtea imobilului.

În acest sens, instanța are în vedere că, deși reclamantul a solicitat contravaloarea lipsei de folosință a terenului asupra căruia este edificată platforma de beton, aferentă ultimilor 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză a reieșit că acea suprafață de teren nu poate fi folosită pentru construire sau pentru o altă folosință deoarece este foarte aproape de construcție. Totodată, în răspunsul la obiecțiuni formulat de expertul HD (f. 24-26 vol. II), acesta a arătat că suprafața de teren de 7,5 mp este lipită de proprietatea pârâtelor unde este o fereastră la parter cu parapet de maxim 1 metru și ferestre la aerisire la subsol. Aceste ferestre și apropierea construcției pârâtelor fac imposibilă depozitarea în acea zonă. Or, toate aceste împrejurări, constatate de expert și necontestate de părți, atestă, fără putință de tăgadă, faptul că prejudiciul suferit de reclamant nu este egal cu valoarea chiriei de pe piață pentru zona respectivă (vizavi de hotel R., pe CV), așa cum acesta a invocat.

De asemenea, din același raport de expertiză a rezultat că însuși reclamantul poate folosi în prezent acea suprafață, prin montarea unei schele pe platforma de beton în vederea acoperișului imobilului în care se află și apartamentul nr. 7.

Or, simplul faptul că s-a reținut în cele ce preced, afectarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra curții comune, prin crearea unei terase improvizate, nu îl îndreptățește pe acesta, în mod automat, la acordarea unor daune pentru lipsa de folosință a spațiului, în lipsa altor elemente concrete care să ateste existența și întinderea prejudiciului suferit.

Pe cale de consecinţă, instanţa, luând în considerare că nu sunt întrunite condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, va respinge acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că, potrivit art. 453 alin. 2 C.pr.civ., când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert și a făcut dovada achitării sumei de 1.200 lei cu acest titlu, conform chitanței depuse la dosar (f. 125 vol. I).

Astfel, luând în considerare soluția ce urmează a fi pronunțată, caracterul necesar al expertizei tehnice judiciare pentru soluționarea capetelor de cerere admise și culpa procesuală a pârâtelor, instanța, în temeiul art. 453 alin. 2 C.pr.civ., le va obliga pe acestea, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1.200 lei reprezentând onorariu de expert, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, instanța va lua act de manifestarea de voință exprimată de pârâte la termenul din data de 29.01.2020, în sensul că acestea nu solicită cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare