1.Pretenții. Contravaloarea lipsei de folosință pentru autoturism.

Analizând înscrisurile administrare în cauză, instanţa reţine următoarele: 

În fapt, prin sentinţa civilă nr. 4956/20.03.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 47039/299/2010 astfel cum a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 50/21.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au fost obligaţii pârâţii BE şi BM să predea reclamanţilor SG, DI, SN, PM autoturismul marca DM seria şasiu UU6MF48414D052937, serie motor nr. 11C295KAI, cu nr. de înmatriculare B-36-KDW, iar în situaţia în care restituirea nu mai este cu putinţă, la plata sumei de 10.220 lei, reprezentând contravaloarea acestui bun la valoarea de circulaţie din data de 07.11.2007 şi să plătească reclamanţilor suma de 39345 lei contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada septembrie 2009-septembrie 2011 (f. 9-10).

Din considerentele sentinţei civile, astfel cum a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 905A/26.029.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi decizia civilă nr. 50/21.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ce se impun prezentei cauze cu autoritate de lucru judecat s-a reţinut că reclamanţii SG, DI, SN sunt moştenitorii legali ai defunctei SM, moştenitor al defunctei BG, proprietar al autoturismului marca DM seria şasiu 052937 cu nr. de înmatriculare B-36-KDW, iar reclamantul PM este moştenitorul legal al defunctei PA, care la rândul ei este moştenitor al defunctei predecedate BG, că pârâtul BE a primit de la numita L. (sora defunctului BC-I) autoturismul marca DM seria şasiu UU6MF48414D052937, cu nr. de înmatriculare B-36-KDW, numita IL neştiind despre existenţa certificatului de legatar în favoarea defunctei BG şi despre existenţa rudelor de gradul I ale defunctei BG şi considerând că este moştenitoarea defunctului BC-I (soţul defunctei BG), că ulterior, numita IL aflând că există alte rude defuncţilor BC-I şi BG care au vocaţie succesorală concretă la moştenire, numita IL a solicitat pârâtului BE restituirea înscrisurilor menţionate şi a autoturismului marca DM, însă pârâtul a refuzat restituirea acestora. S-a apreciat prin considerentele acestei sentinţei că cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la restituirea autoturismului este întemeiată.

Prin decizia civilă nr. 905A s-a reţinut cu autoritate de lucru judecată că şi pârâta BM are calitatea procesuală pasivă, din probele administrate în cauză, rezultând că ambii apelanţi-paraţi BE şi M. au intrat în posesia tuturor înscrisurilor originale ce au aparţinut defunctei BG, precum şi în posesia autoturismului marca DM, cu seria şasiu UU6MF48414D052937, serie motor nr. 11C295KAI, cu nr. de înmatriculare B-36-KDW. Referitor la acest din urmă bun mobil, s-a reţinut că prima instanță a constatat în mod judicios că se afla în posesia şi folosinţa apelanţilor-paraţi încă din luna noiembrie 2007, fapt ce rezultă din coroborarea probelor din dosar, în special din plângerea penală formulată de numita IL împotriva pârâtului BE, înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 658/15.05.2009 (filele 12-13 din dosarul de fond) şi că este lipsită de relevanță pentru stabilirea exercitării posesiei și folosinței asupra bunului în discuție susţinerea apelantei-parate BM în sensul ca a dobândit permis de conducere după ce instanța a pronunțat sentința civilă atacată, drept argument inter alia, tribunalul menționând că exercitarea posesiei și folosinței asupra autovehiculului se poate realiza atât nemijlocit, cât și prin intermediul altei persoane. S-a mai reţinut în soluţionarea apelului şi faptul că în privinţa inexistenței faptei ilicite imputată apelanților, susținută de aceștia prin cererea de apel, tribunalul a preciat că această faptă s-a săvârșit odată cu refuzul manifest de a înapoia bunurile predate, fiind fără relevanță faptul că aceste bunuri au fost remise voluntar de numita Ionescu Lucia. În lumina tuturor argumentelor expuse anterior, tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat de declarat de apelanţii pârâţi BE şi BM.

Din considerentele hotărârile precitate rezultă cu autoritate de lucru judecat atât exercitarea posesiei de către pârâţi asupra autoturismului, cât şi calitatea procesuală activă a reclamanţilor pe pretenţia vizând dreptul de folosinţă.

În privinţa lipsei de folosinţă, s-a reţinut prin sentinţa civilă nr. 4956/20.03.2012 astfel cum a rămas irevocabilă că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale pentru perioada septembrie 2009 – septembrie 2011, respectiv existenţa faptei ilicite a pârâţilor constând în refuzul de a restitui autoturismul încredinţat de numita IL, că intervalul în care acest prejudiciu trebuie calculat, este cuprins între data manifestării refuzului de restituire (aceasta fiind data faptei ilicite) şi cea la care posesia bunului este reluată. S-a reţinut că în cauză, la data de 7.11.2011 autoturismul fusese încredințat pârâților de către numita IL, aceasta considerându-se succesor al defunctei BG, astfel că deținerea bunului la acel moment de către pârâți era una legitimă, neputând constitui deci temei pentru atragerea răspunderii delictuale a acestora, că deținerea autoturismului a încetat însă a mai avea o astfel de natură o dată cu solicitarea restituirii acestuia de către persoana care încredințase autoturismul pârâților, fiind fără relevanță aspectul invocat de recurenți potrivit cu care la data cererii de restituire numita IL nu avea calitatea de moștenitor al proprietarului bunului, câtă vreme aceasta a fost persoana care a remis pârâților înscrisurile și autoturismul. Astfel, Curtea a reținut ca dată de la care s-a născut obligația restituirii bunului, pe cea a declarației date în septembrie 2009 de recurentul pârât BE în dosarul penal nr. 888/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (fila 162-163 dosar judecătorie), format ca urmare a plângerii penale formulate de reclamanți, acesta fiind momentul de la care, cu certitudine, pârâtul a luat cunoștință de solicitarea de restituire a bunurilor, astfel că deținerea autoturismului nu mai era una legitimă. Curtea a constatat că, deși numita IL l-a notificat pe pârât în iunie 2008 (fila 63 dosar judecătorie), solicitându-i restituirea înscrisurilor și a autoturismului, câtă vreme notificarea a fost comunicată la o altă adresă decât cea de domiciliu, acest moment nu poate fi considerat ca fiind cel la care în mod cert pârâtul a luat cunoștință de solicitarea de restituire a bunului. Așa fiind, s-a statuat că perioada pentru care fapta ilicită constând în refuzul de restituire a autoturismului a avut ca rezultat un prejudiciu constând în lipsirea recurenților de posibilitatea folosirii bunului s-a produs începând cu data de 18.09.2009, moment ce trebuie luat în considerare și pentru cuantificarea prejudiciului. Potrivit raportului de expertiză efectuat în fața primei instanțe, pentru perioada septembrie 2009-septembrie 2011, contravaloarea lipsei de folosință a bunului este de 39.345 lei.

În cauză, pentru perioada ianuarie 2012- 18.05.2015 situaţia de fapt reţinută în considerentele hotărârilor precitate pentru perioada septembrie 2009-septembrie 2011 s-a perpetuat până la data de 18.05.2015, când pârâţii au notificat reclamanţii în vederea realizării predării cheilor autoturismului, în acord cu dispoziţiile art. 1008 alin 1 C.civ., aşa cum rezultă din înscrisurile de la filele 173-185 volumul I.  Pârâţii nu au contestat posesia asupra autoturismului în perioada ianuarie 2012- 18.05.2015, apărările acestora vizând lipsa de folosinţă a autoturismului şi faptul că autoturismul a fost funcţional o singură lună sunt neconcludente cauzei, atâta timp cât pârâţii nu au făcut proba cauzei pentru care autoturismul la momentul efectuării expertizei nu este funcţional, nici a momentului la care a intervenit cauza de nefuncţionalitate, nici a însăşi cauzei de nefuncţionalitate, deşi potrivit art. 249 C.pr.civ. această obligaţie le revenea. De asemenea, această apărare nu poate fi opusă în prezenta cauză reclamanţilor decât cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 4956/20.03.201 pronunţată în dosarul nr. 47039/299/2010, astfel cum a rămas irevocabilă. Notificarea de predare a cheilor autoturismului a avut efectul punerii în întârziere a reclamanţilor cu privire la obligaţia corelativă dreptului de a li se restitui autoturismul, dată de la care nu se mai poate reţine existenţa refuzului pârâţilor de a preda reclamanţilor autoturismul în discuţie.

Din raportul de expertiză tehnică în specialitatea autovehicule, întocmit de expert PM (f. 33 ş.u. vol II dosar) efectuat în cauză, rezultă o contravaloarea a lipsei de folosinţă lunară de 679,24 lei contravaloarea a 150 euro la o valoare a cursului euro de 4,5283 lei/euro (f. 45 vol II), rezultând pentru perioada 01.01.2012- aprilie 2015  în care a subzistat refuzul neîntemeiat al pârâţilor de predare a autoturismului se determină o valoarea a lipsei de folosinţă de 33.130 lei pentru autoturismul marca DM seria şasiu UU6MF48414DO52937, cu nr de înmatriculare B 36 KDW, cu consecinţa admiterii în parte a cererii de chemare în judecată a reclamanţilor pentru această valoare. Diferenţa până la suma solicitată de reclamanţi de 39243 lei este reprezentată de perioada mai 2015- ianuarie 2016, perioadă ulterioară notificării reclamanţilor pentru predarea cheilor, în care nu se mai poate reţine refuzul nejustificat al  pârâţilor de a preda autoturismul.

În temeiul art. 453 alin 2 C.pr.civ., faţă de soluţia de admitere în parte va obliga pârâţii în solidar  la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanţi proporţional cu valoarea admisă, respectiv suma de 1599 lei taxă judiciară de timbru aferentă sumei de 33130 lei, 800 lei onorariu expert şi 1700 lei onorariu avocat al reclamanţilor, redus de la suma de 2.000 lei aferent proporţiei din pretenţie admisă.

Domenii speta

Spete similare