Contestaţie la executare . Excepția tardivității contestației împotriva executării silite înseși.

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.09.2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 28025/299/2019, contestatoarea AL, în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.R.L., a formulat contestaţie la executare, prin care a solicitat anularea executării silite, precum și desființarea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1063/2019 aflat pe rolul B.E.J. G.. De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

În motivare, contestatoarea a arătat că, prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal sub nr. 13551/3/2018, S.C. C. S.R.L. a solicitat instanței obligarea instituției sale la plata sumei de 1.977.251,34 lei cu titlu de contravaloare servicii prestate în perioada 01.01.2018-15.03.2018, în baza contractului de achiziție publică nr. 17034/29.12.2017, precum și la plata sumei de 740.076 lei cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate de procedura de atribuire desfășurată ca urmare a invitației de participare nr. 2008/26.02.2018.

Prin Sentința nr. 6168 pronunțată la data de 10.10.2018 de Tribunalul București în dosarul nr. 13551/3/2018, instanța a admis în totalitate acțiunea, obligând instituția sa și la plata sumei de 15.534,65 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, contestatoarea a formulat recurs, care, prin Decizia civilă nr. 267 pronunțată la data de 10.02.2019 de Curtea de Apel București a fost respins, fiind obligată și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.300 lei.

Prin somația emisă de B.E.J.A. G. în dosarul de executare nr. 1063/2019, înregistrată la ALPAB sub nr. 2353/25.02.2019, i s-a pus în vedere contestatoarei să achite suma de 2.737.162,06 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare silită, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 6168 pronunțată la data de 10.10.2018 de Tribunalul București în dosarul nr. 13551/3/2018.

Executarea silită a titlului executoriu a fost încuviințată de către Judecătoria Sectorului 1 București prin încheierea pronunțată la data de 23.08.2019 în dosarul nr. 24331/299/2019.

Contestatoarea a susținut că i-a transmis executorului judecătoresc adresa nr. 12075/10.09.2019, prin care a arătat că instituția sa este un serviciu public de interes local al Municipiului București, iar, potrivit art. 1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al acestuia, Anexa nr. 3 la HCGMB nr. 63/2019 (în vigoare la acea dată), este finanțat și din subvenții acordate de la bugetul local al Municipiului B. Prin urmare, îi sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 22/2002.

În pofida faptului că i-a arătat executorului judecătoresc că se află în situația prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, acesta nu a ținut cont de solicitarea sa de a se face aplicarea acestor prevederi, iar la data de 16.09.2019, a emis înștiințarea înregistrată la AL sub nr. 12728/23.09.2019, prin care a fost informată că s-a dispus înființarea popririi asupra tuturor conturilor pe care le deține.

Contestatoarea a arătat că suma solicitată prin somația emisă la data de 03.09.2019 în dosarul de executare nu a fost cuprinsă în previziunile bugetare aferente instituțiilor sale pentru anul 2019, în condițiile în care Sentința civilă nr. 6168 pronunțată la data de 10.10.2018 de Tribunalul București în dosarul nr. 13551/3/2018 a rămas definitivă la data de 18.01.2019.

Prin urmare, instituția sa nu dispunea, la momentul emiterii somației în cauză, și nici la acest moment de sume pentru îndeplinirea obligației de plată pentru care a fost somată.

Astfel, ținând cont de prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, instituția sa a inclus aceste sume în Propunerea de rectificare a bugetului aferent anului 2019, propunere transmisă către Primăria Municipiului București – Direcția Generală Economică, înregistrată sub nr. 12120/06.09.2019, pentru a fi supusă aprobării Consiliului General al Municipiului București.

Prin răspunsul la somație, comunicat executorului judecătoresc, a arătat că urmează să efectueze plata sumelor prevăzute în titlul executoriu sub rezerva aprobării acestei rectificări bugetare de către Consiliul General al Municipiului București.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării silite, contestatoarea a arătat că este pe deplin justificată, în condițiile în care și-a îndeplinit obligațiile impuse prin titlul executoriu în cauză. Prin suspendarea executării silite, se preîntâmpină producerea unor eventuale prejudicii în patrimoniul instituției sale.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 712 și următoarele C.pr.civ., precum și cele ale Regulamentului de Organizare și Funcționare al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (H.C.G.M.B nr. 386/2019).

În probațiune, contestatoarea a depus un set de înscrisuri (f. 7-10 vol. I).

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

La data de 11.10.2019, B.E.J. G. a depus, în copie, dosarul de executare nr. 1063/2019 (f. 15-82 vol. I).

La data de 04.12.2019, intimata a depus întâmpinare (f. 92-116 vol. I), prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.

În motivare, intimata a arătat că apărările contestatoarei sunt în total dezacord cu normele interne și europene în vigoare, menite să ocrotească dreptul său la recuperarea creanței prin executare silită. Astfel, a învederat că O.G. nr. 22/2002 reglementează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Acestea se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. În măsura în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Termenul curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, conform art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

De asemenea, intimata a invocat dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002 și a susținut că din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate reiese că orice persoană, fizică sau juridică, sau altă entitate care deține împotriva unei instituții publice o creanță în baza unui titlu executoriu, anterior demarării procedurii execuționale, este necesar a urma o procedură prealabilă instituită de art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

Cu toate acestea, intimata a arătat că practica națională este unanimă în a aprecia cu privire la inexistența obligației de parcurgere a unei astfel de proceduri prealabile, executarea silită inițiată împotriva debitoarei instituție publică fiind perfect legală chiar dacă creditorul va fi îndestulat înăuntrul termenului de 6 luni instituit de lege.

Conform susținerilor intimatei, legiuitorul a instituit termenul de 6 luni în care poate fi îndestulată creanța creditorului pe seama instituției publice debitoare exclusiv în ipoteza în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri. Prin urmare, termenul nu își găsește aplicabilitatea în cazul tuturor creanțelor care izvorăsc din titluri executorii și cu privire la orice instituție publică, ci, eventual, în ipoteza în care debitoarea face dovada certă a lipsei de fonduri.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile statale sunt cele care trebuie să efectueze toate demersurile și diligențele necesare punerii în executare a hotărârilor judecătorești și nu este oportun să se solicite unei persoane care deține o creanță împotriva statului, ca după finalizarea procedurii judiciare să angajeze o nouă procedură pentru a obține suma ce i-a fost acordată, ajungându-se, practic, la o tergiversare inutilă a îndestulării creditorului pe seama statului debitor. În acest sens, a invocat cauzele Metaxas contra Greciei, Săcăleanu contra României și Orha contra României.

Autoritatea statală nu poate invoca în beneficiul său prevederi legale de natură a aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, în condițiile în care au urmat procedura judiciară prevăzută de lege în vederea recuperării sumelor de bani datorate de către stat ori instituțiile publice ale acestuia. Inclusiv din motive de echitate, egalitate în drepturi și celeritate a procedurilor de recuperare a creanțelor (mai ales când se pune problema unor titluri executorii emise de instanțele judecătorești), nicio instituție publică a statului nu poate aduce argumente care să tindă la tergiversarea procedurii. Practica Curții Europene a Drepturilor Omului, relevantă în discuție, este dată, în principal, de hotărârile din cauzele Șandor c. României, Tacea contra României, S.C. Prodcomexim nr. 1 și nr. 2 contra României, Abramiuc contra României și Negulescu contra României.

Conform susținerilor intimatei, în cauza Șandor contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002 constituie o încălcare a dreptului creditorului la un proces echitabil, contrară prevederilor art. 6 din Convenție. Aceasta deoarece procesul echitabil nu implică, de plano, numai procedura judiciară în fața instanței, ci și procedura execuțională, ulterioară finalizării litigiului, în condițiile în care finalitatea oricărui proces este nu numai obținerea unei hotărâri favorabile prin statuarea scriptică a drepturilor reclamantului, ci realizarea efectivă a acestora, numai în acest mod procedura judiciară având finalitate practică. Curtea a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.

În continuare, intimata a apreciat că refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului prevăzut de art. 1 Protocolul 1, iar statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor hotărâri irevocabile, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat pentru întârziere.

Existența unui conflict între dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002 și prevederile art. 6 CEDO este evidentă, iar în baza art. 11 și 20 alin. 2 din Constituția României, având în vedere și forța supralegislativă a tratatelor internaționale în materia drepturilor omului în dreptul intern, normele în discuție urmează a fi înlăturate de la aplicare.

Conform susținerilor intimatei, instanțele naționale au atât rolul, cât și obligația de a interveni ori de câte ori drepturile persoanelor fizice sau juridice, îndreptățite la respectarea lor, fie sunt nesocotite, fie nu pot fi valorificate în mod real și obiectiv, întâmpinând impedimente, fie ele și de ordin procedural sau legal. Normele legale internaționale trebuie aplicate cu prioritate, în măsura în care nu contravin legilor interne și ordinii legislative naționale. Este obligatoriu să se aplice cu prioritate Convenția Europeană în detrimentul unor dispoziții legale naționale contrare.

Chiar dacă prevederile legale amintite sunt în vigoare și, în mod logic, aplicabile în ordinea internă, ele sunt în totală contradicție atât cu prevederile Convenției Europene, dar și cu jurisprudența Curții. Orice stat trebuie să creeze garanțiile pentru respectarea drepturilor cetățenilor, în cazul de față creditorii instituțiilor publice, eventuala aplicare a unor dispoziții din legislația internă, neconvenționale, urmând a fi îndepărtate de instanța națională.

În privința cererii de suspendare a executării silite, intimata a solicitat respingerea acesteia, întrucât nu numai că este pe deplin nejustificată, dar încalcă și normele de drept privind aplicabilitatea cu prioritate a Convenției Europene. Prin nerespectarea acestor norme, drepturile și interesele intimatei nu ar mai putea fi valorificate, iar o valorificare mult ulterioară ar echivala cu lipsa acesteia.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 11 și 20 din Constituția României, ale Codului de procedură civilă, ale O.G. nr. 22/2002, ale art. 6 CEDO și art. 1 Protocolul 1.

În probațiune, intimata a depus un set de înscrisuri (f. 117-180 vol. I, 1-70 vol. II).

La termenul din data de 29.01.2020, instanța a invocat, din oficiu, excepția tardivității formulării contestației împotriva executării silite înseși, pe care a unit-o cu fondul cauzei, și a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de ambele părți.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin Sentința nr. 6168/2018 pronunțată la data de 10.10.2018 de Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 13551/3/2018, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta C S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AL, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.977.251,34 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr. 204/26.02.2018 și nr. 207/20.03.2018, precum și a sumei de 740.076,07 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. 208/16.04.2018. De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15.534,65 lei reprezentând cheltuieli de judecată (f. 37-44 vol. I).

Prin Decizia civilă nr. 267 pronunțată la data de 18.01.2019 de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 13551/3/2018, instanța a respins recursul formulat de către recurenta-pârâtă AL împotriva Sentinței civile nr. 6168/2018 pronunțate la data de 10.10.2018 de Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C S.R.L, ca nefondat, și a obligat recurenta la plata către intimată a sumei de 4.300 lei cheltuieli de judecată (f. 28-36 vol. I).

La data de 14.08.2019, creditoarea C S.R.L. a înregistrat pe rolul B.E.J. G. o cerere de executare silită, prin care a solicitat punerea în executare a titlurilor executorii reprezentate de Sentința nr. 6168/2018 pronunțată la data de 10.10.2018 de Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 13551/3/2018 și Decizia civilă nr. 267 pronunțată la data de 18.01.2019 de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 13551/3/2018, împotriva debitoarei AL, în vederea recuperării sumelor stabilite în cuprinsul acestora, în cuantum total de 2.737.162,06 lei, fiind astfel deschis dosarul de executare nr. 1063/2019 (f. 17, 43 vol. I).

Prin încheierea pronunțată la data de 23.08.2019 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 24331/299/2019, instanța a încuviințat executarea silită în dosarul de executare nr. 1063/2019 deschis la B.E.J. G., în temeiul titlurilor executorii reprezentate de Sentința nr. 6168/2018 pronunțată la data de 10.10.2018 de Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 13551/3/2018 și Decizia civilă nr. 267 pronunțată la data de 18.01.2019 de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 13551/3/2018, pentru realizarea creanței cuprinse în titlul executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare legal stabilite (f. 50-51 vol. I).

Prin încheierea emisă la data de 03.09.2019, executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare la valoarea de 39.164,02 lei, din care 38.879,23 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc (TVA inclus), 244,79 lei reprezentând cheltuieli necesare desfășurării executării silite și 40 lei taxa judiciară de timbru (f. 52-53 vol. I).

La data de 03.09.2019, executorul judecătoresc a emis pe numele debitoarei AL o somație, prin care i-a pus în vedere acesteia obligația de plată a sumei de 2.776.326,08 lei, din care 2.737.162,06 lei reprezentând debit și 39.164,02 lei reprezentând cheltuieli de executare silită. Totodată, i-a solicitat ca în măsura în care se află în situația premisă prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, să prezinte dovezi în acest sens, precum și dovada efectuării demersurilor necesare pentru îndeplinirea obligației care îi incumbă (f. 54 vol. I).

Prin adresa nr. 12075/10.09.2019, debitoarea i-a comunicat executorului judecătoresc că nu dispune de sume pentru îndeplinirea obligației de plată pentru care a fost somată și că a inclus aceste sume în Propunerea de rectificare a bugetului aferent anului 2019, propunere ce urmează a fi supusă aprobării Consiliului General al Municipiului București (f. 59-61 vol. I).

La data de 16.09.2019, executorul judecătoresc a dispus înființarea măsurii popririi asupra tuturor conturilor bancare ale debitoarei deținute la terții popriți AT a Municipiului București, BC S.A., B S.A., C Bank România S.A. şi Trezoreria Sectorului 1 București, până la concurența sumei totale în cuantum de 2.776.326,08 lei (f. 63-67 vol. I), precum și înștiințarea privind măsura popririi (f. 62 vol. I).

Ca urmare a solicitării executorului judecătoresc din data de 26.09.2019, de a face dovada demersurilor necesare către ordonatorul de credite principal și către ordonatorul de credite secundar, în sensul că au fost prevăzute în buget sumele necesare achitării debitului și a cheltuielilor de executare, debitoarea a depus Propunerea de rectificare a bugetului aprobat pentru anul 2019 și nota de fundamentare a acesteia (f. 78-82 vol. I).

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1. C.pr.civ., excepția tardivității formulării contestației împotriva executării silite înseși, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 715 alin. 1 C.pr.civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă; 2. cel interesat a primit comunicare ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din acte venituri de către terțul poprit; 3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.

În prezenta cauză, contestatoarea a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 1063/2019, invocând incidența dispozițiilor art. O.G. nr. 22/2002.

Așa cum rezultă din dovada de înmânare atașată la dosarul cauzei (f. 57-58), somația, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, copia titlului executoriu și copia încheierii de încuviințare a executării silite i-au fost comunicate debitoarei la data de 05.09.2019. De altfel, însăși contestatoarea a recunoscut, în răspunsul adresat executorului judecătoresc, înregistrat sub nr. 12075/10.09.2019 (f. 59 vol. I), că somația emisă la data de 03.09.2019 a fost înregistrată la A.L.. la data de 05.09.2019, sub nr. 12075. Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 715 alin. 1 și 3 C.pr.civ., de la acest moment a început să curgă termenul de 15 zile pentru formularea contestației la executare împotriva somației și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, prin care să solicite anularea acestora pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 22/2002, motiv ce vizează însăși executarea silită.

Or, având în vedere că partea contestatoare a înregistrat prezenta contestație la executare pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 24.09.2019 (contestația fiind depusă personal la registratura instanței), instanța reține că aceasta a fost formulată, în ceea ce privește somația și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 715 alin. 1 C.pr.civ., care s-a împlinit, în condițiile art. 181 alin. 1 pct. 2 și alin. 2 C.pr.civ., la data de 23.09.2019.

Față de considerentele expuse, instanța va admite excepția tardivității contestației împotriva executării silite înseși și, pe cale de consecință, va respinge contestația împotriva executării silite înseși, ca tardiv formulată.

Analizând fondul contestației la executare, prin prisma motivelor invocate de contestatoare, instanța reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța notează că partea contestatoare nu a criticat doar însăși executarea silită, ci și continuarea acesteia, prin înființarea popririlor, invocând, de asemenea, incidența prevederilor O.G. nr. 22/2002. Or, luând în considerare data la care i-au fost comunicate debitoarei adresele de poprire și adresa de înștiințare a popririi (f. 74-75 vol. I), instanța constată că partea contestatoare a formulat în termen contestația la executare împotriva acestor acte de executare.

În continuare, instanța reține că, potrivit art. 622 alin. 1 și 2 C.pr.civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitul nu execută astfel obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare.

De asemenea, conform art. 712 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie la executare de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Astfel, conform art. 1 din O.G. nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.

Totodată, așa cum prevăd dispozițiile art. 2 din același act normativ, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Potrivit art. 3 din O.G. nr. 22/2002, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.

Instanța reține că, întrucât art. 2 din O.G. nr. 22/2002 este o normă cu caracter excepţional şi derogator de la dispoziţiile de executare de drept comun, termenul de 6 luni nu poate opera decât în condiţiile strict prevăzute de lege, respectiv în situația în care se face dovada lipsei fondurilor și, implicit, a imposibilității de executare a obligațiilor stabilite.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii şi art. 668 C.pr.civ., reiese ca executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituţiilor publice începe şi se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă, cu precizarea că se impune creditorului un termen de 6 luni de aşteptare, în cazul în care instituţia publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsa de fonduri, fapt care trebuie să fie dovedit de către aceasta din urmă. Aşadar, doar dacă instituţia publică urmărită dovedeşte că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, O.G. nr. 22/2002 instituie pentru creditorul acesteia obligaţia de a aştepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.

În acest context, instanța reține că partea contestatoare, Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București (ALPAB), este, conform art. 1 din Anexa nr. 3 la H.C.G.M.B. nr. 386/26.06.2019, un serviciu public de interes local al municipiului București cu personalitate juridică, conform H.C.G.M.B nr. 87/27.04.2004, finanțat din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul local al municipiului București și alte fonduri atrase în conformitate cu prevederile legale.

Deși executorul judecătoresc i-a pus în vedere prin somație obligația de a prezenta dovezi cu privire la incidența art. 2 din O.G. nr. 22/2002, respectiv dovezi ale demersurilor efectuate în vederea achitării debitului, prin adresa nr. 12075/10.09.2019, contestatoarea a învederat că nu dispune de sume pentru îndeplinirea obligației de plată pentru care a fost somată și că a inclus aceste sume în Propunerea de rectificare a bugetului aferent anului 2019, fără a atașa niciun înscris care să susțină realitatea susținerilor sale (f. 59-61 vol. I). Or, în lipsa oricăror dovezi referitoare la lipsa de fonduri și la demersurile efectuate în vederea obținerii acestora, instanța reține că în mod corect executorul judecătoresc a procedat la emiterea adreselor de înființare a popririi la data de 16.09.2019 (f. 63-67 vol. I).

Instanța mai constată că nici în prezenta cauză contestatoarea nu a făcut dovada, deși sarcina probei îi incumba conform art. 249 C.pr.civ., a lipsei fondurilor necesare achitării sumelor datorate în temeiul titlului executoriu, simpla propunere de rectificare a bugetului aprobat pentru anul 2019, în care sunt solicitate și sumele necesare achitării debitului urmărit silit și a cheltuielilor de executare, înregistrată la Primăria Municipiului București – Direcția Generală Economică sub nr. 7867/06.09.2019 (f. 7-9 vol. I), nefiind de natură să conducă la o concluzie contrară. Aceasta cu atât mai mult cu cât contestatoarea are și alte venituri, proprii, astfel cum reiese din prevederile art. 1 din Anexa nr. 3 la H.C.G.M.B. nr. 386/26.06.2019. Totodată, având în vedere că potrivit extrasului de cont depus la dosar, la data de 24.12.2019, intimata a recuperat în acest dosar de executare suma de 2.686.289,98 lei, apare ca improbabilă lipsa de fonduri invocată, în condițiile în care contestatoarea nu a adus nicio lămurire referitoare la proveniența acestei sume.

Mai mult decât atât, pe lângă faptul că nu a fost probată lipsa fondurilor, instanța constată că de la data la care hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii au rămas definitive, respectiv 18.01.2019 şi până în momentul formulării cererii de executare silită, și anume 14.08.2019, a existat suficient timp pentru ca debitoarea să efectueze demersurile aferente rectificării bugetului aprobat pentru anul 2019, iar ordonatorul de credite să prevadă în buget sumele necesare pentru achitarea obligațiilor stabilite prin titlurile executorii. Or, instanța remarcă că debitoarea a rămas în totală pasivitate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la data comunicării somației de plată, formulând propunerea de rectificare a bugetului abia ulterior acestui moment, deși, conform art. 4 alin. 2 din O.G. nr. 22/2002, virările de credite bugetare pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

Totodată, instanța constată că, deși contestatoarea a depus propunerea de rectificare a bugetului aprobat pentru anul 2019 la data de 06.09.2019, aceasta nu a făcut dovada alocării sumelor stabilite prin cele două hotărâri judecătorești până în prezent.

În ceea ce priveşte nealocarea sumelor de bani destinate acoperirii creanțelor stabilite prin titluri executorii, instanţa apreciază că debitoarea nu este exonerată de obligaţia de plată deoarece o soluţie contrară ar însemna golirea de conţinut a dreptului creditorului, acesta fiind expus unui abuz din partea debitorului care ar putea invoca tot timpul nealocarea fondurilor, cu consecinţa prelungirii la infinit a termenului de plată. Astfel, dreptul său ar fi iluzoriu daca s-ar permite ca o hotărâre executorie şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părţi.

Instanţa constată că intimata este titularul unui drept de creanţă, aşadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepţiunea Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, având o creanţă suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Greceşti Stran si Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Sandor si Virgil Ionescu c. României). Pe cale de consecinţă, întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea debitoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al creditoarei, astfel cum este garantat şi protejat de Convenţie.

Aşadar, instanţa apreciază că debitoarea nu se poate prevala de dispoziţii legale precum cele ale O.G. nr. 22/2002 pentru a se sustrage de la executarea silită a sumelor de bani datorate în temeiul titlurilor executorii. În acest sens, în lumina jurisprudenţei sale constante în materie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în hotărâri precum Orha contra României, Săcăleanu contra României, că autorităţile statului sunt cele care trebuie să facă demersurile necesare punerii în executare a hotărârilor şi că nu este oportun să se solicite unei persoane, care a obţinut o creanţă împotriva statului, ca după finalizarea procedurii judiciare, să angajeze o nouă procedură pentru a  obţine suma ce i-a fost acordată (Metaxas contra Greciei). Dacă s-ar accepta contrariul, iar ordinea juridică internă a statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți, accesul liber la justiție, consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ar fi iluzoriu.

Având în vedere toate aceste considerente, instanţa constată că nu există niciun motiv pertinent juridic şi exonerator care să justifice întârzierea contestatoarei în ceea ce priveşte plata creanţei intimatei, respectiv anularea adreselor de înființare a popririi.

Pe cale de consecință, instanța va respinge, în rest, contestația la executare, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite, instanţa reţine că, potrivit art. 719 alin. 1 C.pr.civ., până la soluţionarea contestaţiei sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, se poate dispune suspendarea executării. Astfel, având în vedere soluţia care va fi pronunţată în cauză cu privire la contestaţia la executare, instanţa va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

Față de manifestarea de voință exprimată de reprezentantul convențional al intimatei la termenul din data de 29.01.2020, instanța va lua act că aceasta va solicita acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare