Anulare act emis de autorităţi publice locale

Sentinţă civilă 362 din 20.05.2021


Dreptul autorității publice locale prevăzut de  art. 14 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, de a stabili numărul maxim de autorizaţii taxi şi de a atribui autorizaţiile taxi retrase/ rămase disponibile nu poate fi exercitat în mod abuziv, respectiv cu încălcarea drepturilor operatorilor taxi.

Art. 3 din Legea nr. 37/2018, privind promovarea transportului ecologic, conferă dreptul societăților de taxi de a achiziţiona nu doar mijloace de transport călători acţionate prin motoare cu propulsie electrică, ci şi tehnologii verzi de tipul Electrice, Hybrid, Hybrid Plug-In, Hydrogen (FCV), motoare cu propulsie pe gaz natural comprimat, motoare cu propulsie pe gaz natural lichefiat şi motoare cu propulsie pe biogaz, în proporţie de 30% din necesarul de achiziţii viitoare.

Prin sentinţa civilă nr. 362/20.05.2021, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. ...., s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A.N.P.OT.R.T-A.N.P.O.T.R.T Filiala CS. în contradictoriu cu pârâtul C.L.M.R, s-a dispus anularea parţială a H.C.L.nr. 412/23.12.2020 privind modificarea H.C.L. R nr. 14/2018, în sensul că :

 -s-a anulat art.I şi art. II din HCL nr. 412/23.12.2020;

 -s-a anulat parţial art. III din HCL nr. 412/23.12.2020, referitor la modificarea art. 4.1 şi art. 4.9 din Regulamentul Anexa 1 la HCL nr. 14/2018, respectiv paragrafele 1-4 şi 6 ale art. 4.1 şi paragraful 11 al art. 4.9 din Regulament.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, sub nr. 501/115/2021 reclamanta A N P O T R T - A.N.P.O.T.R.T. Filiala C-S în contradictoriu cu pârâtul C L M R a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea parţială a HCL nr.412/23.12.2020 privind modificarea art.2 şi 3 din HCL nr.14/2018 şi modificarea şi completarea cap. IV pct.4.1 (1), pct.4.3 (8), pct.4.9 (2), (9), (11) din Anexa nr.1 - Regulament privind organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea serviciului de transport în regim de taxi şi de închiriere pe raza municipiului Reşiţa, la HCL nr.14/2018, precum şi anularea în totalitate a HCL nr.10/28.01.2021 privind respingerea plângerii prealabile formulate de A N P O T R T - A.N.P.O.T.R.T. Filiala C-S împotriva HCL nr.412/23.12.2020.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză s-a constatat că prin Hotărârea Consiliului Local al Mun. Reşiţa nr. 412/23.12.2020 s-a dispus  modificarea art.2 şi 3 din HCL nr.14/2018 şi modificarea şi completarea cap. IV pct.4.1 (1), pct.4.3 (8), pct.4.9 (2), (9), (11) din Anexa nr.1 - Regulament privind organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea serviciului de transport în regim de taxi şi de închiriere pe raza municipiului Reşiţa, la HCL nr.14/2018.

Reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva acestei hotărâri, respinsă prin HCL nr.10/28.01.2021.

Tribunal constată că prin HCL Reşiţa nr. 14/31.01.2018 s-a aprobat, conform art. 2, atribuirea autorizațiilor de taxi retrase/rămase disponibile conform prevederilor legale, exclusiv pentru mașinile electrice şi/sau Hyibrid/Hybrid Plug-in ( electric+alt carburant) începând cu data aprobării prezentei hotărâri.

Potrivit art. 3 Se aprobă măsurile prevăzute în Regulament pentru atingerea ţintei de 25% până în anul 2020, respectiv de 50% până în anul 2025 în vederea promovării transportului ecologic cu maşini electrice şi/ sau Hyibrid/Hybrid Plug-in.

Conform Regulamentului privind organizarea, funcționarea şi desfășurarea serviciului de transport în regim de taxi şi de închiriere pe raza municipiului Reşiţa – Anexa 1 la HCL nr.14/2018, art. 4.1 (1) : Pe toată perioada valabilității prezentului Regulament în cadrul procedurii de atribuire pentru autorizațiile de taxi retrase/rămase disponibile şi cele suplimentate de către autoritatea publică locală, conform prevederilor legale, vor fi destinate tipurilor de maşini electrice şi/sau Hyibrid/Hybrid Plug-in ( electric+alt carburant).

La procedura de atribuire pentru cazurile menţionate la alin. (1), vor putea participa numai societăţile comerciale/PFA/II/IF care deţin maşini electrice şi/sau Hyibrid/Hybrid Plug-in ( electric+alt carburant).

Conform  art. 4. 9 alin (11) din Regulament, Gradul minim de poluare admis este Euro 5 sau Euro 4 pentru Hybrid.

Prin HCL Reşiţa nr. 412/23.12.2020 s-a hotărât modificarea HCL nr. 14/31.01.2018 şi a Anexei 1 .

Conform art. I din actul modificator, art. 2 din HCL nr. 14/31.01.2018 va avea următorul conţinut:

Art. 2 Se aprobă atribuirea autorizațiilor de taxi retrase/rămase disponibile conform prevederilor legale, exclusiv pentru mașinile electrice începând cu data aprobării prezentei hotărâri.

Prin  art. II din HCL nr. 412/23.12.2020 se modifică art. 3 din HCL nr. 14/31.01.2018, care va avea următorul conţinut:

Art. 3 Se aprobă măsurile prevăzute în Regulament pentru atingerea ţintei prin care societățile de taxi vor asigura în proporție de 30% autovehicule acționate prin motoare cu propulsie electrică, în vederea promovării transportului ecologic cu maşini electrice.”

Prin art. III s-au modificat prevederi ale Cap. IV din Regulament.

Astfel, art. 4.1(1) din Regulament are următorul conţinut:

Pe toată durata valabilității prezentului Regulament în cadrul procedurii de atribuire pentru autorizațiile de taxi retrase/rămase disponibile şi cele suplimentate de către autoritatea publică locală, conform prevederilor legale, vor fi destinate tipurilor de maşini electrice .

La procedura de atribuire pentru cazurile menţionate la alin. (1), vor putea participa numai societăţile comerciale/PFA/II/IF care deţin maşini electrice .

Societatea de taxi va asigura în proporție de 30% autovehicule acționate prin motoare cu propulsie electrică, la înlocuirea autovehiculelor taxi, la prelungirea autorizațiilor de transport şi autorizațiilor taxi la 5 ani, cât şi la cesionarea parțială sau totală, după caz, a unui/unor contract/contracte de atribuire a gestiunii serviciului se transport taxi de către titularul/titularii acestora unuia sau mai multor transportatori.

La înlocuirea oricărui autovehicul taxi( indiferent de gradul de poluare,  ex. E4,E5 şi tipul de administrare) şi la prelungirea autorizațiilor de transport şi autorizațiilor taxi la 5 ani, (societățile comerciale/PFA/II/IF la care autorizația taxi a fost atribuită şi prelungită cel puțin o dată, inclusiv pentru autovehiculele taxi ce depăşesc vechimea de 10 ani de la data fabricației, ex. 11 ani) gradul minim de poluare este E6, până la înlocuirea completă a autovehiculelor taxi existente care au gradul de poluare E4 şi E5. În cazul autoturismelor taxi E5 care nu depășesc vechimea de 10 ani de la data fabricației, autorizaţiile de transport şi taxi pot fi prelungite la cerere pentru 5 ani.(...)

Cesionarea parțială sau totală , după caz, a unui/unor Contract/contracte de atribuire a gestiunii serviciului de transport taxi de către titularul/titularii acestora, unuia sau mai multor transportatori este admisă doar cu tipuri de maşini electrice.

Tribunalul reţine că incidente cauzei sunt dispozițiile art. 3 ale Legii nr. 37/2018, privind promovarea transportului ecologic, potrivit cărora:

ART. 3

Societăţile cu capital privat care furnizează servicii publice de transport local şi metropolitan sau în cadrul unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, inclusiv societăţile de taxi, vor achiziţiona, începând cu anul 2020, mijloace de transport călători acţionate prin motoare cu propulsie electrică, tehnologii verzi de tipul Electrice, Hybrid, Hybrid Plug-In, Hydrogen (FCV), motoare cu propulsie pe gaz natural comprimat, motoare cu propulsie pe gaz natural lichefiat şi motoare cu propulsie pe biogaz, în proporţie de 30% din necesarul de achiziţii viitoare.

ART. 5

Prevederile prezentei legi se aplică începând cu anul următor celui de intrare în vigoare a prezentei legi.

 Pârâtul susţine că este îndreptățit, conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, să organizeze, să dimensioneze activitatea în regim de taxi şi să stabilească condițiile în care pot fi emise autorizațiile taxi.

Conform acestor prevederi  (1) Activitatea de transport public local de persoane în regim de taxi trebuie dimensionată în raport cu gradul de satisfacere a transportului public local de persoane realizat cu autobuze, troleibuze, microbuze, tramvaie şi metrou, după caz.

(2) Autorităţile administraţiilor publice locale şi ale municipiului Bucureşti, prin hotărâri ale consiliilor respective, cu consultarea asociaţiilor profesionale reprezentative, definite la art. 54, stabilesc numărul maxim de autorizaţii taxi, necesar pentru executarea transportului în regim de taxi, pentru o perioadă de 5 ani, după următoarele criterii minimale:

a) gradul de satisfacere a transportului public local de persoane realizat cu autobuze, troleibuze, microbuze, tramvaie şi metrou, după caz, asigurând echilibrul care se impune între acestea;

b) norma cuprinsă la art. 13 lit. j);

c) gradul de poluare;

d) cererea şi oferta permanente;

e) gradul de aglomeraţie în trafic;

f) promovarea tipurilor de transport mai puţin poluante.

(3) Numărul maxim de autorizaţii taxi care pot fi atribuite pentru o perioadă dată se poate stabili şi pe baza unui studiu de specialitate realizat, precum şi în urma consultării asociaţiilor profesionale reprezentative.

(4) Numărul maxim de autorizaţii taxi stabilit a se atribui în conformitate cu prevederile alin. (2) şi/sau (3) va fi de maximum 4 la 1.000 de locuitori ai localităţii de autorizare.

(5) După procedura de atribuire a numărului maxim de autorizaţii taxi stabilit conform alin. (4), autoritatea de autorizare nu va mai atribui nicio autorizaţie taxi decât în condiţia disponibilizării unora dintre cele existente sau în cazul măririi numărului de autorizaţii taxi, cu respectarea prevederilor alin. (2) - (4).

(6) Dacă numărul autorizaţiilor taxi emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi depăşeşte numărul maxim de autorizaţii taxi stabilite în condiţiile alin. (2) - (4), consiliul local sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu va mai atribui nicio autorizaţie taxi până la micşorarea numărului acestor autorizaţii, prin disponibilizare în conformitate cu prevederile prezentei legi, sub numărul maxim stabilit.

Tribunalul reţine că dreptul autorității publice locale de a stabili numărul maxim de autorizaţii taxi şi de a atribui autorizaţiile taxi retrase/ rămase disponibile nu poate fi exercitat în mod abuziv, respectiv cu încălcarea drepturilor operatorilor taxi.

Art. 3 din Legea nr. 37/2018, privind promovarea transportului ecologic, conferă dreptul societăților de taxi de a achiziţiona nu doar mijloace de transport călători acţionate prin motoare cu propulsie electrică, aşa cum s-a dispus prin Hotărârea atacată,  ci şi tehnologii verzi de tipul Electrice, Hybrid, Hybrid Plug-In, Hydrogen (FCV), motoare cu propulsie pe gaz natural comprimat, motoare cu propulsie pe gaz natural lichefiat şi motoare cu propulsie pe biogaz, în proporţie de 30% din necesarul de achiziţii viitoare.

Restricționarea realizată de pârât s-a realizat cu exces de putere, atât prin încălcarea limitelor competenţei ( competenţa acesteia fiind aceea de a stabili numărul maxim de autorizaţii pe care îl poate aproba în funcţie de criteriile enumerate de art. 14 alin. 2 din OG nr. 38/2003, iar nu autovehiculelele ce pot fi autorizate în regim de taxi, acestea fiind stabilite prin acte normative superioare - Legea nr. 38/2003, Ordinul nr. 356/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a  Legea nr. 38/2003), cât şi prin încălcarea drepturilor operatorilor de taxi conferite de Legea nr. 37/2018.

Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 11 alin. (5) lit. a  din Legea nr. 38/2003 autorizația de taxi deţinută pentru un autovehicul se va prelungi, la cerere, pentru 5 ani, numai dacă autoturismul pentru care s-a solicitat prelungirea autorizației taxi nu depăşeşte vechimea de 10 ani de la data fabricaţiei, însă legea nu condiționează obținerea acestei prelungiri de gradul minim de poluare E6.

De asemenea, dreptul de cesiune a contractului de atribuire a gestiunii serviciului de transport taxi nu poate fi restricţionat doar pentru maşini electrice, în condițiile în care legea permite şi alte tipuri de tehnologii verzi.

Prin decizia nr. 1388/21.10.2021 a Curţii de Apel Timişoara s-a respins recursul formulat împotriva sentinţei civile 362/20.05.2021.