Contestaţie la executare

Cod ECLI ECLI:RO:TBCVN:2021:........

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr..............

Completul de apel specializat în soluţionarea cauzelor

în materiile civil, litigii cu profesioniştii şi minori şi familie

DECIZIA CIVILĂ NR. 508/A

Şedinţa publică din 09 noiembrie 2021

Instanţa  constituită  din:

PREŞEDINTE :  .............

JUDECĂTOR : .................

GREFIER : ................ 

Pe rol fiind pronunţarea asupra apelului declarat de Sz.M., apelant ...... S.A.(SUCCESORUL ...... S.A.ÎN URMA FUZIUNII PRIN ABSORBŢIE în contradictoriu cu intimata ...... SARL, PRIN ...... SRL, împotriva încheierii civile din 04.06.2021, pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, în dosarul nr. ...........

Instanţa constată că dezbaterile asupra cauzei de faţă, au avut loc în şedinţa din 05 octombrie 2021, susţinerile şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când instanţa, în temeiul art. 396 alin. (1) Cod procedură civilă în vederea deliberării a amânat pronunţarea pentru data 19 octombrie 2021, apoi pentru 02 noiembrie 2021, iar ulterior pentru 09 noiembrie 2021.

T R I B U N A L U L

Constată că prin Încheierea din data de 04 iunie 2021 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimata ...... SA, ca neîntemeiată.

S-a admis excepția tardivității formulării contestației la executare, în ceea ce privește contestația la executarea silită însăși şi contestația formulată împotriva popririi.

S-a respins excepția tardivității formulării contestației la executare în privința capătului de cerere având ca obiect contestația împotriva actului de executare privind notarea silită imobiliară şi în privința capătului de cerere privind constatarea clauzelor abuzive, ca neîntemeiată.

S-a admis excepția tardivității formulării cererii completatoare a contestației la executare, invocată de intimata .......

S-a admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea Sz.M., în contradictoriu cu intimatele ...... SA, în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii a ...... SA şi ...... SARL, s-a constatat caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4.1 din contractul de credit de consum nr. ................. din 28.11.2006, în privința dobânzii variabile și a comisionul de administrare a creditului de 0,5 % aplicat la valoarea soldului creditului.

S-a constata caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 4.1. (teza finală a acestui articol - formula de calcul a dobânzii), art. 4.2, art. 4.6 și art. 5.1 din contractul de credit de consum nr. .................... din 28.11.2006 și, în consecință, s-a constatat nulitatea absolută parțială a acestor clauze, sub aspectul modalității de calcul a dobânzii, prin raportare la dobânda variabilă și la comisionul de administrare a creditului de 0,5 % aplicat la valoarea soldului creditului.

S-a constatat caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4.3 din contractul de credit de consum nr. .................... din 28.11.2006, privind dreptul băncii de a modifica dobânzile, comisioanele şi taxele bancare.

S-a constatat caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4.5 din contractul de credit de consum nr. .................. din 28.11.2006, privind calculul dobânzii, raportat la un an de 360 de zile.

S-a respins cererea, în ceea ce privește contestația la executarea silită însăși şi contestația formulată împotriva popririi, precum şi cererea completatoare a contestației la executare, ca tardiv formulate.

S-a respins în rest contestația la executare, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că între contestatoare, în calitate de împrumutat şi SC ...... SA, Sucursala ............, în calitate de bancă, s-a încheiat contractul de credit de consum nr. .................. din 28.11.2006 (f. 34 vol. IV), având ca obiect acordarea unui credit în sumă de .....................  RON, pe o perioadă de 120 luni. Contractul a fost modificat ulterior prin Actul adiţional nr. ................. din 24.11.2010 (f. 40 condiţii speciale - f. 44 condiţii generale vol. IV) şi Actul adiţional nr. ...................... din 13.02.2012 (f. 53 condiţii generale – f. 65 condiţii speciale vol. IV).

SC ...... SA a formulat cerere de executare silită asupra bunurilor mobile şi imobile a debitoarei, pentru recuperarea creanţei în cuantum de ................... lei, a dobânzilor şi comisioanelor aferente debitului şi a cheltuielilor ocazionate de punerea în executare a titlului executoriu.

Prin Încheierea Judecătoriei Sectorului 2 București din 27.11.2014, pronunţată în dosarul nr. ............... s-a dispus admiterea cererii formulate de SC ...... SA şi investirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit şi actele adiţionale aferente (f. 71 vol. IV).

Prin Încheierea nr. 728/E/2014 din 19.12.2014 (f. 29 vol. IV), Biroul Executorului Judecătoresc ................... a dispus admiterea cererii formulate de creditoarea SC ...... SA şi încuviinţarea executorii silite, stabilindu-se suma de ............ lei cu titlu de cheltuieli de executare silită (f. 27-28 vol. IV).

La aceeaşi dată, BEJ ............. a emis o somaţie către debitoare, prin care i-a pus în vedere să achite creditorului suma de ............. lei, din care .............. lei reprezentând debit restant, stabilit prin titlul executoriu şi ............. lei, cheltuieli parţiale de executare silită, suma de ............ lei reprezentând onorariul executorului.

BEJ ............ a dispus executarea silită prin înfiinţarea unei popriri, asupra tuturor conturilor pe care debitoarea le are deschise la SC ...... SA, în calitate de terţ poprit, până la încasarea sumei totale de ............ lei (f. 19 vol. IV), executarea silită prin înfiinţarea unei popriri în cotă de 1/3 din venitul net lunar, pe care Casa Judeţeană de Pensii Covasna, în calitate de terţ poprit îl datorează debitoarei, până la încasarea sumei de ................ lei  (f. 21 vol. IV).

Potrivit adresei nr. 26323/23.12.2014 a Casei Judeţene de Pensii Covasna (f. 15 vol. IV), poprirea asupra drepturilor ce i se cuvin debitoarei s-a înfiinţat începând cu luna februarie 2015.

Astfel cum reiese din dosarul execuţional nr. 728/E/2014, respectiv din procesul verbal de înmânare de la fila 23 din vol. IV, la data de 22.12.2014, contestatorului i-au fost comunicate la domiciliu său, prin depunerea actelor la cutia poştală, următoarele acte: Încuviinţarea nr. 728/E/2014 din data de 19.12.2014 privind încuviinţarea executării, Somaţia, Înştiinţare declanşare executare, Adresă poprire din data de 19.12.2014 şi copia certificată a titlului executoriu în legătură cu dosarul nr. 728/E/2014.

La data de 09.02.2015, BEJ ..... a dispus executarea silită prin înfiinţarea unei popriri, asupra tuturor conturilor pe care debitoarea le are deschise la ............ SA şi ..............., în calitate de terţ poprit, până la încasarea sumei totale de 20.695,85 lei (f. 200 vol. III şi f. 2 vol. IV).

Prin Încheierea din data de 12.03.2015, executorul judecătoresc a dispus eliberarea sumelor poprite către creditoarea SC ...... Sa (f. 182 vol. III).

Potrivit dovezii de înmânare din data de 10.02.2015, debitoarei i-a fost înmânată adresa de poprire din data de 09.02.2015, în legătură cu dosarul nr. 728/E/2014 (f. 196 vol. III), iar potrivit procesului verbal de comunicare din 23.03.2015, debitoarei i-a fost comunicată, prin depunerea actului la cutia poştală, Încheierea nr. 728/E/2014 din 12.03.2015, privind eliberarea sumelor (f. 189 vol. III).

Începând cu data de 27.02.2017, până la data de 24.12.2020, executorul judecătoresc a dispus eliberarea sumelor poprite către creditorul cesionar ...... SARL, astfel cum rezultă din Încheierile privind eliberarea sumelor (f. 85 vol. III – f. 164 vol. I).

Prin Încheierea din 11.02.2020, executorul judecătoresc a dispus stabilirea unor cheltuieli suplimentare, în cuantum de 452,20 lei, privind pe creditorul cesionar ...... SARL, iar potrivit procesului verbal de înmânare din data de 13.02.2020, încheierea a fost comunicată debitoarei, prin depunerea actului la cutia poştală (f. 79- 80 vol. II).

Intimata ...... SARL a formulat cerere de stăruire în executare silită şi actualizare debit la data de 07.10.2020, arătând că debitul total este în cuantum de 20.632,37 lei, din care: debitul principal – 12.130,21 lei, dobânda aferentă creditului acordat – 2,744,74 lei, comisionul bancar restant – 957,31 lei, penalităţile aferente creditului acordat – 4614,11 lei, cheltuieli avansate de creditor – 186 lei (f. 23 vol. II).

La aceeaşi data, executorul a dispus stabilirea sumei de 667,65 lei cu titlu de cheltuieli de executare suplimentare (f. 18-19 vol. II), încheierea fiind comunicată la domiciliul debitoarei la data de 12.10.2020, astfel cum rezultă din procesul verbal de înmânare de la fila 13 din volumul II.

Totodată, executorul judecătoresc a dispus notarea urmăririi silite imobiliare asupra imobilului situat în .............., înscris în CF 23539-C1-U2 ....., CF vechi nr. 1692 ....., sub A1, nr. cadastral Top 67/1/b/7/1/1/I, suprafaţă construită utilă 23,47 mp, cote părţi comune 14,47%, cote teren 14,47%, constând în apartament nr. I – centrul de colectare a laptelui la parter, Cf Colectivă hârtie nr. 1611 ..... şi asupra imobilului situat în loc. ....., jud. Covasna, înscris în CF nr. 23538 ....., CF vechi nr. 1727/b ....., sub A1, nr. cadastral/nr. topografic 67/1/b/1/4, 67/1/b/8, 67/1/a/1, în suprafaţă de 705 mp, în baza încheierii nr. 728/E/2014 din 19.12.2014 prin care s-a încuviinţat executarea silită formulată de creditoarea SC ...... SA, executare continuată de creditorul cesionar ...... SARL, pentru suma de 20.632,37 lei, reprezentând debit, dobândă, comision, penalităţi, alte cheltuieli şi 1.909,83 lei, reprezentând cheltuieli parţiale de executare (f. 16 -17 vol. II).

Prin Încheierile nr. 27071 din 22.10.2020 şi 26938 din 27.10.2020, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Covasna a dispus admiterea cererii şi notarea urmăririi silite imobiliare în CF, fiind comunicate debitoarei la data de 29.10.2020, astfel cum rezultă din dovada de la fila 17 din volumul I.

Prima instanță a respins ca neîntemeiată excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei ...... SA, motivând in sensul că în baza contractului de credit încheiat în data de 28.11.2006 şi modificat prin actele adiţionale din 24.11.2010 şi 13.02.2012, numita ...... SA i-a acordat contestatoarei un credit în cuantum de 17000.00 RON.

Întrucât nu şi-a achitat ratele la creditul de mai sus, numita ...... SA a solicitat executarea silită a debitoarei, pentru suma de 17,717.65 lei, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 33 din volumul IV, fiind înregistrată cererea sa la BEJ ..... la data de 18.12.2014.

Pe parcursul executării silite, Între ...... SA, ........... II BV, .............. Services IFN SA, în calitate de cedenţi şi ...... SARL, în calitate de cesionar, s-a încheiat acordul de cesiune a creanţelor din data de 20.05.2016 (f. 80-120 vol. V). Astfel, numita ...... SA a vândut creanţa rezultată din contractul de mai sus către intimata ......, aceasta din urmă a devenind creditor al creanţei respective.

Prin Sentinţa civilă nr. 1899/2018, pronunţată în dosarul nr. ........., Tribunalul Specializat Cluj a dispus admiterea cererii formulate de petiţionarele ...... SA, în calitate de societate absorbantă şi SC ...... SA, în calitate de societate absorbită şi a dispus înscrierea modificărilor survenite în actele constitutive ale societăţilor în Registrul Comerţului şi efectuarea operaţiunilor necesare pentru evidenţierea fuziunii (f. 131-132 vol. V).

Conform art. 36 C.proc.civ., „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond”.

În judecarea contestaţiei la executare, cadrul procesual cuprinde creditorul şi debitorul, aceştia fiind persoanele asupra cărora se răsfrâng direct efectele admiterii, respectiv ale respingerii contestaţiei la executare. În condiţiile în care unitatea bancară, pe parcursul declanşării procedurii executării silite, a cesionat creanţa decurgând din contractul de credit în baza căruia se desfăşoară procedura executării silite, acesta nu mai deţine calitatea de creditor.

Cu toate acestea, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, se impune reţinerea calităţii procesuale pasive a creditorului iniţial, deşi acesta a cesionat creanţa decurgând din titlul executoriu, în considerarea motivelor contestaţiei la executare care vizează inopozabilitatea contractului de cesiune de creanţă şi consecinţele decurgând din aceasta, precum şi efectele pe care admiterea contestaţiei la executare le-ar avea asupra actelor de executare efectuate în favoarea creditorului iniţial.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestației la executare, invocată de intimatele ...... şi ...... SA, prin întâmpinare, instanţa de fond a reţinut că este parţial întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 715 C.proc.civ., „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:

1. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă;

2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

3. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie”.

Potrivit acestor prevederi, exercitarea contestaţiei la executare este condiţionată de respectarea unui termen imperativ, cu caracter peremptoriu, a cărui durată de 15 zile începe să curgă de la momente diferite, în funcţie de situaţiile expres şi limitativ reglementate de textul de lege mai sus enunţat.

În prezenta cauză, se impune calificarea motivelor de contestație, urmând ca prin raportare la obiectul contestației la executare să se analize termenul de formulare al acesteia. 

Astfel, trebuie distins între „contestația la executare silită însăși”, prin intermediul căreia se atacă executarea silită în ansamblul său, sens în care pot fi invocate critici care se referă la procedura execuțională în sine – în această categorie intrând, cu titlu exemplificativ, prescripția executării silite, lipsa caracterului de titlu executoriu prin raportare la efectuarea cesiunii de creanță, lipsa caracterului cert al penalităților calculate de executorul judecătoresc –, nicidecum critici referitoare la un anumit act de executare privit individual, iar scopul urmărit este anularea în tot sau în parte a executării silite însăși. Termenul înăuntrul căruia poate fi exercitată contestația la executarea silită însăși este de 15 zile de la data când debitorul a primit somația, după cum rezultă din prevederile mai sus citate.

Pe de altă parte, „contestația la executare împotriva unui/unor acte de executare privite în mod individual” este un remediu prin intermediul căruia se pot invoca critici referitoare exclusiv la actul/actele de executare atacat/atacate, acest tip de contestație fiind într-un raport de tipul parte-întreg cu contestația la executare silită însăși. Acest tip de contestație trebuie formulat în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă.

Această distincție este importantă, deoarece în privința contestației la executare împotriva unor acte de executare privite în mod individual, criticile trebuie să se refere exclusiv la acel act de executare, care nu ar fi fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind permis ca, prin intermediul contestației la executare silită împotriva unui act de executare individual, să fie invocate motive de contestație la executare silită însăși.

Examinând conţinutul acţiunii introductive, instanţa a constatat că debitorul a solicitat anularea tuturor actelor şi faptelor de executare silită efectuate pentru ...... SAR, deoarece cesiunea nu i-a fost comunicată în mod legal, nefiindu-i opozabilă, anularea Încheierii nr. 728/E/2014, pronunţată de BEJ ..... la data de 19.12.2014, anularea executării silite însăşi, ca fiind una nelegală, având la bază o Încheiere de încuviinţare a executării silite nelegală, inexistenţa unei creanţe exigibile, faţă de nedeclararea scadenţei anticipate a obligaţiei.

Față de aceste motive, instanța a apreciat că acţiunea reprezintă o contestaţie la executarea silită însăşi, finalitatea urmărită de debitor constând în a sublinia caracterul nelegal al tuturor actelor de executare care alcătuiesc conţinutul urmăririi silite şi o contestaţie la executare formulată împotriva popririi.

Această situaţie se circumscrie ipotezelor prevăzute de art. 715 alin. (1) pct. 2 şi 3 C.proc.civ, astfel încât termenul de 15 zile pentru promovarea contestaţiei la executarea silită însăşi curge: de la data la care cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi; dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit; respectiv de la data la care debitorul a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia sau de la data când a  luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.

În acest context, instanța a reținut incidența art. 185 din Cod procedură civilă, potrivit căruia „când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.

Astfel cum reiese din dosarul execuțional nr. 728/E/2014, respectiv din procesul verbal de înmânare de la fila 23 din vol. IV, la data de 22.12.2014, contestatoarei i-au fost comunicate la domiciliu său, prin depunerea actelor la cutia poştală, următoarele acte: Încuviinţarea nr. 728/E/2014 din data de 19.12.2014 privind încuviinţarea executării, Somaţia, Înştiinţare declanşare executare, Adresă poprire din data de 19.12.2014 şi copia certificată a titlului executoriu în legătură cu dosarul nr. 728/E/2014.

Potrivit dovezii de înmânare din data de 10.02.2015, debitoarei i-a fost înmânată adresa de poprire din data de 09.02.2015, în legătură cu dosarul nr. 728/E/2014 (f. 196 vol. III), iar potrivit procesului verbal de comunicare din 23.03.2015, debitoarei i-a fost comunicată, prin depunerea actului la cutia poştală, Încheierea nr. 728/E/2014 din 12.03.2015, privind eliberarea sumelor (f. 189 vol. III).

Ulterior, executorul a dispus comunicarea către debitoare a încheierilor din data de 11.02.2020 şi 07.10.2020, prin care a stabilit cheltuieli suplimentare privind pe creditorul cesionar ...... SARL, încheierile fiind comunicate prin depunerea actelor la cutia poştală la data de 13.02.2020 (f. 79-80 vol. II), respectiv 12.10.2020 (f. 13 vol. II).

Contrar susținerilor contestatoarei privind împrejurarea că nu i s-ar fi comunicat aceste înscrisuri, instanța a constatat că, potrivit proceselor verbale de comunicare, înscrisurile au fost depuse la cutia poștală, că adresa de domiciliu la care s-au efectuat toate comunicările este aceeași cu cea indicată de contestator în contestația la executare și că mențiunile din procesul verbal privind constatările personale ale agentului nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals, conform art. 164 alin. (4) și art. 163 alin. (5) C.proc.civ., or contestatorul nu a formulat o astfel de cerere.

Astfel, procedura de comunicare este legal îndeplinită prin depunerea înscrisurilor la cutia poștală, prin raportare la dispozițiile art. 163 alin. (6) și (8) raportat la art. 163 alin. (3)-(5) C.proc.civ.

Prin urmare, în cauză, termenul de 15 zile pentru promovarea contestaţiei la executarea silită însăşi curge de la data la care debitorului i-au fost comunicate la domiciliul său actele de executare silită, respectiv de la data de 22.12.2014, iar pentru actele privind poprirea, de la data la care debitoarea a primit înştiinţarea privind înfiinţarea popririi, respectiv data înmânării adresei de poprire din 09.02.2015. Or, prin raportare la aceste date, rezultă că introducerea contestaţiei la executare, cu privire la aceste motive de contestaţie, la data de 11.11.2020 (f. 57 vol. I) este, în mod evident, tardivă, prin prisma modului de calcul al termenelor, consacrat de art. 181 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ, şi anume pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua în care începe, nici ziua în care se sfârşeşte.

Referitor la motivul de contestaţie la executare privind inopozabilitatea cesiunii de creanţă, instanţa a reţinut că, deși acesta este în mod tradițional inclus în categoria motivelor ce vizează „executarea silită însăși”, în speţă, debitorul-contestator, în mod logic, nu putea fi ținut de termenul de 15 zile de la data la care a fost comunicat somația și încheierea de încuviințare contestată în cauză, întrucât cesiunea de creanță s-a realizat în timpul derulării procedurii execuționale, deci ulterior momentului comunicării somației. Astfel, termenul de invocare a acestui motiv trebuie raportat la data la care contestatorul a luat cunoştinţă de cesiunea de creanță sau, cel mai târziu, la data la care i s-a comunicat primul act de executare ulterior cesiunii, în care se face referire la noul creditor cesionar.

În speță, contestatorul a aflat de cesiune, cel mai târziu, la data comunicării încheierii de stabilire a cheltuielilor suplimentare din 11.02.2020, respectiv la data de 13.02.2020, prin care s-a prevăzut că se stabilesc cheltuieli suplimentare de executare silită în dosarul execuţional nr. 728/E/2014, privind pe creditorul cesionar ...... SARL, astfel cum rezultă din procesul verbal de înmânare de la fila 79 din volumul II din dosar. Ulterior, contestatorului i s-a mai comunicat o încheiere de stabilire a cheltuielilor suplimentare la data de 12.10.2020, prin care s-a făcut referire la noul creditor cesionar, astfel cum rezultă din procesul verbal de înmânare de la fila 13 din volumul II din dosar.

Prin urmare, având în vedere data înregistrării contestației la executare (11.11.2020, data poștei – relevantă conform art. 183 alin. (1) C.proc.civ., f. 57), invocarea motivului de contestație privind inopozabilitatea cesiunii de creanță s-a realizat cu nerespectarea termenului legal de 15 zile de la data la care a luat cunoştinţă de existenţa cesiunii de creanţă, fiind tardiv formulat.

În ceea ce priveşte contestaţia la executare formulată împotriva notării urmăririi silite imobiliare, instanţa a apreciat că este formulată în termenul prevăzut de art. 715 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., potrivit căruia, contestaţia la executarea silită propriu – zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă. Astfel, având în vedere că actele privind notarea silită imobiliară au fost comunicate către debitoare la data de 29.10.2020, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 17 din volumul I, contestaţia la executare, introdusă la data de 12.11.2020, este formulată în termen.

Referitor la motivul de contestaţie la executare privind constatarea clauzelor abuzive conţinute în contractul de credit şi actele adiţionale, instanţa a reţinut că este formulat în termen, pentru următoarele considerente:

Solicitarea de constatare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale, stipulate într-un contract de credit, nu pune o problemă de lămurire a titlului executoriu, ci una de nulitate parțială, adică în proporția clauzei/clauzelor abuzive a acestui titlu executoriu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, instituția clauzelor abuzive este văzută ca o aplicație a sancțiunii nulității absolute. Astfel, contestatorul nu formulează o contestaţie la titlu, care să aibă ca efect lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, ci o veritabilă contestaţie la executare, prin care tinde la anularea clauzelor considerate abuzive.

Instanţa a apreciat că invocarea caracterului abuziv al clauzei contractuale cuprinse în actul juridic constatat prin titlul executoriu reprezentat de contractul de credit, încheiat de un profesionist şi un consumator, cu scopul desfiinţării totale sau parţiale a contractului, poate fi admisă în cadrul contestaţiei la executare, chiar dacă debitorul consumator ar avea la dispoziţie o acţiune în anulare de drept comun, conform dispoziţiilor art. 713 alin. (2) C.proc.civ., având în vedere că, în caz contrar, dacă nu s-ar permite analiza caracterului abuziv al clauzelor din cadrul contractului încheiat cu un consumator, contract care constituie titlu executoriu, s-ar încălca principiul efectivității drepturilor conferite consumatorilor de dreptul Uniunii Europene.

Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, specificitatea procedurilor jurisdicţionale care se desfăşoară în cadrul dreptului naţional între vânzători sau furnizori şi consumatori nu poate constitui un element de natură să afecteze protecţia juridică de care trebuie să beneficieze aceştia din urmă în temeiul dispoziţiilor Directivei 93/13, astfel încât o reglementare naţională, care interzice instanţei de executare, în cadrul unei proceduri de executare, să analizeze, din oficiu, deşi dispune de elemente de drept şi de fapt necesare în acest scop, caracterul abuziv al unei clauze, înfrânge principiul efectivităţii drepturilor conferite consumatorilor de dreptul Uniunii Europene (CJUE, Hotărârea din 14.03.2013, C-415/11, Aziz, pct. 62 şi 63).

Totodată, prin Ordonanţa din 06.12.2019, C-75/19 BNP Paribas Personal Finance Paris SA Sucursala Bucureşti, Secapital Sarl, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că „Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contracte încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept naţional în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituţie de credit şi împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existenţa unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menţionată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziţie, în temeiul dreptului naţional, o acţiune în justiţie în scopul constatării existenţei unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluţie nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită şi care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluţionarea acţiunii în constatarea existenţei unor clauze abuzive”.

Faţă de acestea, instanţa a reţinut că debitorul – consumator poate invoca caracterul abuziv al clauzelor contractuale din contractul de credit pe calea contestaţiei la executare, instanţa urmând a analiza motivul de contestaţie, chiar dacă este formulat cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 715 C.proc.civ.

Faţă de aceste considerente, reţinând natura juridică a termenului de exercitare a contestaţiei la executare de a fi un termen imperativ, peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a mai uza de calea procesuală conferită de lege, în temeiul art. 715 C.proc.civ., instanţa a admis în parte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii cererii completatoare, invocată de intimata ...... SARL, instanţa a constatat că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 713 alin. (3) teza a II-a C.proc.civ., instituie posibilitatea pentru contestator de a-şi modifica cererea iniţială, adăugând motive noi de contestaţie, sub condiţia ca, pentru acestea din urmă, să fie respectat termenul de exercitare a contestaţiei la executare. Această dispoziţie nu introduce o situaţie de derogare la dispoziţiile art. 204 C.proc.civ. Cu alte cuvinte, în cazul în care contestatorul află de existenţa altor motive de contestaţie după momentul formulării ei, dar care existau la acel moment, are posibilitatea de a-şi modifica cererea, în condiţiile art. 204 C.proc.civ. Prin raportare la art. 204 alin. (3) C.proc.civ., modificarea contestaţiei la executare poate avea loc şi după primul termen de judecată la care contestatorul este legal citat, în situaţia în care există acordul expres al tuturor părţilor.

Prin nota de şedinţă depusă la dosarul cauzei la data de 23.03.2021, (f. 137 vol. V), contestatoarea a invocat mai multe motive de contestaţie la executare, respectiv: necomunicarea încheierilor de eliberare a sumelor consemnate prin poprirea pensiei, conform art. 657 C.proc.civ., faptul că, în perioada 12.03.2015 – 27.02.2017 nu există încheieri privind eliberarea sumelor poprite; lipsa comunicării cesiunii de creanţă, eliberarea sumelor de bani către cedentul ......, după data cesiunii, caracterul incert al sumei datorate, lipsa declarării scadenţei anticipate a obligaţiei.

Instanţa de fond a constatat că, deşi toate motivele de contestaţie invocate prin nota scrisă din data de 23.03.2021 existau la momentul formulării contestaţiei la executare, acestea nu au fost cuprinse în cererea introductivă de instanţă. Totodată, apărarea contestatoarei privind invocarea noilor motive de contestaţie la termenul de judecată la care a fost comunicat dosarul de executare, în termenul acordat pentru studierea dosarului de executare silită, este neîntemeiată, având în vedere că partea, în calitate de debitor, deşi avea dreptul de a asista la efectuarea actelor de executare, de a lua la cunoştinţă de actele de executare şi de a obţine copii de pe acte, conform art. 646 C.proc.civ., putându-le contesta în condiţiile legii, nu şi-a exercitat dreptul, rămânând în pasivitate, astfel că neluarea la cunoştinţă de actele de executare, la momentul formulării cererii introductive, îi este imputabilă.

Pe cale de consecinţă, constatând că cererea completatoare a fost formulată ulterior primului termen de judecată, că motivele invocate existau la data introducerii contestaţiei la executare şi ca intimata nu a fost de acord cu modificarea contestaţiei la executare, prin introducerea unor motive noi de contestaţie, precum şi că nu au fost invocate în termenul de 15 zile de exercitare a contestaţiei la executare, în temeiul art. 713 alin. (3) şi art. 204 alin. (3) C.proc.civ., instanţa a admis excepţia tardivităţii formulării cererii completatoare a contestaţiei la executare.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că, prin contestaţia la executare formulată împotriva unor acte individuale de executare se pot invoca exclusiv motive ce ţin de legalitatea actelor de executare privite individual, nu şi motive ce ţin de executarea silită însăşi sau de legalitatea unor acte de executare anterioare, privite individual. Astfel, raţiunea reglementării termenului de 15 zile pentru critici privind executarea silită însăşi este tocmai aceea de a impune contestatorului de a aduce în faţa instanţei de executare, încă de la început, toate criticile privind nelegalitatea executării silite înseși. O interpretare contrară nu poate fi primită, întrucât ar permite eludarea termenului imperativ de formulare a contestaţiei la executare şi ar lipsi de efecte soluţia de respingere, ca tardivă, a contestaţiei la executarea silită însăşi şi a contestaţiei la executare formulate împotriva actelor de executare contestate tardiv.

În ceea ce priveşte contestaţia la executare formulată împotriva notării silite imobiliare, instanța a constatat următoarele:

În speţă, deşi contestatorul a menţionat că solicită anularea notării silite imobiliare, în cuprinsul cererii formulate nu este prezentat nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie al acului de executare, cu excepţia celor generale arătate pentru întreaga executare, respectiv: necompetenţa executorului judecătoresc de a dispune încuviinţarea executării silite, inopozabilitatea titlului cesiunii de creanţă, lipsa calităţii de creditor, nelegalitatea încheierii de încuviinţare a executării silite, lipsa declarării scadenţei anticipate a creditului, or toate aceste critici constituie motive ce vizează legalitatea executării silite însăşi, ce trebuie invocate pe calea contestaţiei la executarea silită însăşi, în termenul de 15 zile prevăzut de art. 715 C.proc.civ. 

În consecinţă, motivele de contestaţie la executare silită însăşi nu pot fi analizate în cadrul contestaţiei împotriva actului individual de executare privind notarea urmăririi silite imobiliare, întrucât, pe de o parte, motivele vizează executarea silită însăşi, iar nu actul de executare silită, iar pe de altă parte, o altă interpretare ar fi de natură să permită eludarea termenului de decădere de 15 zile în care trebuia formulată contestaţia la executare silită însăşi.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind constatarea clauzelor abuzive, s-a arătat că dată fiind natura contractuală a clauzelor denunțate a fi abuzive, cu titlu preliminar, instanța a reținut că față de momentul încheierii contractului de credit, în speță sunt aplicabile prevederile art. 969 – art. 970 C.civ. din anul 1864, potrivit cărora convențiile legale încheiate au putere de lege între părțile contractante, ele trebuind executate cu bună-credință.

De esența contractului civil este poziția de egalitate juridică a părților, ceea ce înseamnă că drepturile și obligațiile acestora trebuie să fie determinate sau determinabile încă de la data încheierii actului juridic. Acestei reguli se adaugă însă, aspectul că, de esența activității bancare este acordarea creditelor și obținerea de profit, iar din perspectiva consumatorului, acesta are reprezentarea clară a ceea ce înseamnă contractarea unui credit, el știe și acceptă că trebuie să restituie atât suma împrumutată, cât și suma ce reprezintă prețul folosinței banilor împrumutați, ceea ce se traduce în dobândă.

Criteriile după care un consumator selectează o anumită bancă de la care să contracteze un împrumut sunt, de regulă, dobânda percepută de bancă în raport cu alte bănci și stabilitatea monedei creditului pentru a determina cât mai exact sumele de restituit până la finalizarea contractului.

În formarea voinței părților de a perfecta contractul de credit, aspectul esențial este acela al negocierii cu consumatorului a fiecărei clauze contractuale referitoare la dobândă și comisioane fără de care nu s-ar putea derula contractul, în caz contrar, banca încalcă cu rea-credință principiul egalității părților în contract, deoarece disimulează un comportament corect și ulterior, profitând de poziția sa mai avantajoasă în raport cu consumatorul, percepe sume care nu au fost negociate, situația care atrage măsurile de protecție a consumatorului prevăzute de Legea nr. 193/2000.

Referitor la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, instanța a menționat că prin adoptarea acestei legi s-a realizat transpunerea în dreptul intern a Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii.

Emiterea directivei menționate a urmărit unificarea legislației în ceea ce privește clauzele abuzive și are la bază menținerea echilibrului contractual în cadrul contractelor în care poziția părților este caracterizată prin inegalitate juridică și economică determinată de inferioritatea consumatorului față de profesionist, aceasta având la îndemână mecanisme reduse care să îi permită o informare corectă, totală și de specialitate.

În consecință, în analiza contractului de credit încheiat între părți, instanța a avut în vedere dispozițiile Lg. nr. 193/2000, dispoziții care au fost aplicate în urma interpretării prin raportare la dispozițiile Directivei care nu este direct aplicabilă în cauză, însă în privința dreptului intern care are la bază o transpunere a unei directive, există obligația efectuării unei interpretări care să aibă în vedere scopul actului transpus și interpretarea acestuia din perspectiva jurisprudenței Curții Europene de Justiție.

Conform art. 4 din lege, care a transpus  prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor” (alin. 1), iar în alin 2 se prevede că „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respective”. În alin. 3 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 s-a stipulat că “dacă  un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens“.

Având în vedere transpunerea Directivei în dreptul național, dar și prevederile art. 148 din Constituție, instanța reține că una dintre trăsăturile definitorii ale sistemului de drept autonom al UE, creată prin jurisprudenţa CJUE, care trebuie avute în vedere de către magistraţii statelor membre este supremaţia (prioritatea, preeminenţa) dreptului UE faţă de dreptul intern (naţional) contrar. În acest sens, vor fi avute în vedre cele statuate în hotărârile pronunțate de CJUE.

Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de reclamantă, acestea trebuie supuse analizei raportat la dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, în varianta sa în vigoare la data încheierii contractului de credit, respectiv la data de 28.11.2006, modificat prin actele adiţionale din 24.11.2010 şi 13.02.2012, în aplicarea principiului neretroactivităţii legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul că validitatea actelor juridice şi, implicit nulitatea acestora, se apreciază potrivit condiţiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.

Conform art. 2 din Legea nr. 193/2000: ”(1) Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. (2) Prin profesionist se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia”.

Conform art. 2 lit. b) și c) din Directivă: ”consumator” înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale; (c) „vânzător sau furnizor” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională, publică sau privată.

Potrivit art. 4 din Directivă: ,,(1) Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul ș i raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului ș i la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde. (2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește te nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar ș i inteligibil”.

Prin urmare, instanța națională sesizată cu un litigiu având ca obiect un contract care poate intra în domeniul de aplicare al Directivei are obligația să verifice, ținând seama de ansamblul elementelor de probă și în special de termenii acestui contract, dacă împrumutatul poate fi calificat drept „consumator”, iar pentru a stabili aceasta instanța trebuie să țină seama de toate împrejurările cauzei, în special de antura bunului sau serviciul care face obiectul contractului (în acest sens, cauza Horațiu Ovidiu Costea, C-110/14, CJUE).

Acest act normativ este incident raportului juridic stabilit între părţi, având în vedere calitatea de consumator a reclamantei, în înţelesul dispoziţiilor art. 2 alin. (1), iar banca este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activităţi comerciale, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din această lege.

Față de aceste considerente, cererea dedusă judecății este admisibilă, reclamanta situându-se în sfera de protecție a Legii nr. 193/2000 și a Directivei.

Referitor la clauzele ce pot fi analizate, în dezacord cu intimata, instanța de fond a reținut că există o practică constantă, atât a Înaltei  Curţi de Casaţie şi Justiţie (în continuare ÎCCJ), cât şi a CJUE, cu privire la faptul că o instanţă poate analiza o clauză ce se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, cât timp acestea nu au fost redactate în mod clar şi inteligibil.

Problema  a fost tranşată şi în jurisprudenţa CJUE, unde, de exemplu, în cauza nr. C-484/08 s-a  arătat că „dispoziţiile  art. 4 alin.(2) şi art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări care autorizează un control  jurisdicţional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau al caracterului adecvat al preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă, chiar dacă aceste clauze  sunt redactate în mod clar şi inteligibil”.

În consecinţă, instanţele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind preţul, chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar şi inteligibil, putându-se afirma că nu au doar dreptul, ci au obligaţia de a face acest lucru. Continuând acest raționament, instanța reține că în speță se aduce în discuție caracterul abuziv al unor clauze privind dobânda și comisioanele bancare. 

Făcând aplicarea celor statuate în cauza Matei (C-143/13, CJUE), în care Curtea analizează noțiunea de „obiectul (principal al) contractului” și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației”, prin raportare la clauze precum cele ce urmează a fi analizate în cauză, instanța națională este îndrituită să facă o analiză a clauzelor menționate. Revine așadar instanței sarcina să verifice clauzele în raport de natura, economia generală și stipulațiile contratului vizat, precum și contextul juridic și factual în care se înscriu acestea. Reperele esențiale în analiza instanței vor fi caracterul „vădit disproporționat” și „buna-credință”, astfel cum aceste noțiuni autonome sunt conturate în jurisprudența instanței europene (pentru explicitarea celor două noțiuni se va avea în vedere cauza Aziz).

În ceea ce priveşte condițiile pentru declararea ca abuzivă a unei clauze cuprinse într-un contract ce intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000, instanţa a reţinut că, raportat la art. 4 din Legea nr. 193/2000, trebuie supuse verificării următoarele condiţii: clauza contractuală să nu fi fost negociată; prin ea însăşi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor; dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerinţa bunei-credinţe. Natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; toţi factorii care au determinat încheierea contractului; alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

În aplicarea dispozițiilor citate, ÎCCJ a statuat în jurisprudenţa sa (decizia nr. 283/27.01.2012), în conformitate cu prevederile Legii 193/2000, că pentru a se reţine caracterul abuziv al unei clauze contractuale  este  necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:  clauza  să  nu  fi  fost negociată direct şi să creeze un dezechilibru semnificativ  între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

În privința caracterului negociat al clauzelor deduse judecății, instanța a pornit de la prevederile art. 4 alin.2 din Legea nr. 193/2000, care instituie o prezumție a lipsei negocierii în cazul clauzelor preformulate.

Statuând asupra aplicării dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 în cazul convenţiei de credit în speță, instanţa a constatat că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinţei părţilor, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost pre-formulate de către bancă.

Nu se poate considera că actul juridic încheiat este un contract negociat, din moment ce, în cazul acestuia, părţile discută şi negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinţei lor să li se impună, cu caracter obligatoriu, vreo dispoziţie contractuală. Aflat pe poziţie diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parţial numai de către una dintre părţile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract pre-redactat.

Din această perspectivă, clauzele contestate de consumator fac obiectul contractului de credit menționat anterior, iar acest contract este unul pre-formulat, care nu a dat ocazia unei negocieri individuale a fiecărei clauze contestate, astfel încât caracterul nenegociat al clauzelor este reținut de instanță.

Pentru a reține astfel, instanța a menționat că potrivit art. 4 alin 2 și alin 3 din Legea nr. 193/2000 o clauză este considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a se da posibilitatea influențării naturii sale, iar simplul fapt că a existat o negociere cu privire la anumite clauze contractuale nu înlătură posibilitatea analizei caracterului abuziv pentru restul clauzelor, care nu au făcut obiectul unei negocieri. Astfel, un prim aspect care trebuie subliniat este faptul că negocierea trebuie să fie efectivă, realmente consumatorul să aibă posibilitatea de a influența clauza contractuală prin raportare la conținutul său și individuală, să privească fiecare clauză în parte. Pe de altă parte, dispozițiile art. 4 alin 2 ultima teză și alin 3 ult. teză din Legea nr. 193/2000, instituie o prezumție relativă în ceea ce privește lipsa negocierii pentru clauzele incluse din contractele standard preformulate și în condițiile generale practicate pe piața unui anumit serviciu și transferă sarcina probei, urmând ca profesionistul care susține că a existat o negociere pentru clauzele contestate să facă dovada acestei negocieri.

Susţinerile profesionistului vizând aspectul că actul juridic încheiat a fost negociat, pe considerente referitoare la informările din faza precontractuală privind tipul de credit, suma de bani împrumutată şi perioada de creditare și faptul că acestea au fost configurate de comun acord între părţi, au fost înlăturate din moment ce, pe de-o parte, simpla cunoaştere a clauzelor contractuale, în concordanţă cu prescripţiile lit. b) din anexa legii, fără posibilitatea modificării acestora de către consumator, nu echivalează cu negocierea lor, acesta având numai dreptul de a le accepta, prin semnarea contractului, iar, de pe altă parte, elementele specificate ca fiind negociate constituie, în fapt, cererea consumatorului de creditare raportat la care banca a prefigurat unilateral contractul de credit, fără a acorda consumatorului posibilitatea de modificare a clauzelor vizând cuantumul concret al ratelor de rambursare a creditului şi de derulare a raporturilor juridice dintre părţi.

Banca nu a furnizat o explicaţie plauzibilă, din care să rezulte că părţile au negociat înainte de încheierea contractului. Așa fiind, în cauză, în mod cert funcționează prezumția relativă a lipsei negocierii, contractul fiind unul pre-formulat, specific activității profesionistului în prestarea serviciilor, iar dovada la care este ținut nu a fost efectuată. Susținerile pârâtei conform căreia la momentul contractării au existat o serie de oferte, astfel încât reclamanta putea opta pentru produsul care reprezenta cel mai bine interesele sale nu prezintă relevanță, acest aspect nefiind de altfel pus la îndoială. Esența negocierii la care face referire Legea nr. 193/2000 se găsește în posibilitatea consumatorului de a negocia individual fiecare clauză, de a putea modifica conținutul unei clauze în cuprinsul aceleiași oferte, fără a fi nevoit de a accepta clauzele în totalitate sau de a recurge la un alt pachet de servicii, pentru că interesele consumatorului în cadrul raporturilor de creditare sunt satisfăcute în urma coroborării tuturor clauzelor contractuale, motiv pentru care este important ca în cadrul unei singure oferte să existe posibilitatea negocierii și stabilirii unei forme finale a contractului, diferită de oferta inițială.

În consecință, instanța a apreciat că nu a existat o negociere cu consumatorul în privința clauzelor pe care acesta le supune analizei instanței.

Totodată, a mai analizat ce înseamnă redactarea clauzelor „într-un limbaj clar şi inteligibil”. Limbaj clar înseamnă, în primul rând, exprimarea corectă din punct de vedere gramatical, sub acest aspect, chiar dacă respectivele  clauze au fost exprimate clar din punct de vedere gramatical,  trebuie ţinut seama de faptul că ele nu au fost negociate, contractul fiind unul de adeziune. În ceea ce priveşte limbajul inteligibil, instanţa a considerat că acest caracter înseamnă posibilitatea  pentru consumatori să prevadă consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecinţelor economice care rezultă din acesta, în ceea  ce-i priveşte.

CJUE a arătat că art. 4 alin.(2) din Directivă, trebuie interpretat în sensul că, ”în ceea ce priveşte o clauză contractuală, cerinţa  potrivit căreia o clauză  contractuală trebuie redactată în mod clar şi inteligibil, trebuie înţeleasă ca impunând nu numai ca respectiva  clauză să fie inteligibilă pentru consumator  din punct de vedere gramatical, ci şi ca contractul  să expună în mod transparent  funcţionarea  concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, precum şi relaţia  dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin  alte clauze astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din acesta în ceea  ce-l priveşte”.

În egală măsură, trebuie precizat că stabilirea caracterului clar şi inteligibil al clauzei cu pricina se raportează la un consumator ce deţine un standard mediu de cunoştinţe, normal informat și suficient de atent și de avizat, conform art. 2 lit. m) din Legea nr. 363/2007 şi jurisprudenţei CJUE (C-210/96, Gut Springenheide GmbH, Rudolf Tusky împotriva Oberkreisdirektor des Kreises Steinfurt Amt für Lebensmittelüberwachung, 16 iulie 1996, pct. 31 şi 37).

În privința dezechilibrului contractual dintre părți, instanța a avut în vedere principiul bunei-credințe în încheierea și derularea contractului precum și considerentul nr. 16 al Directivei: „la evaluarea bunei-credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului, întrucât buna-credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor, dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.

Odată stabilită sfera de aplicare a Legii nr. 193/2000, instanța a reținut, referitor la fondul cauzei, că analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale va avea în vedere, conform art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, identificarea dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiilor părților, dezechilibru care dezavantajează consumatorul și este creat prin intermediul clauzelor care operează contrar bunei-credințe.

Referitor la criteriile în funcție de care se va evalua caracterul abuziv al clauzelor în jurisprudența Curții, Hotărârea din 9 noiembrie 2010, Scheider, C 137/08 Rep. P. I /10847 și Hotărârea din 4 iunie 2009, Pannon, C243/08, Rep., p. I -4713,prg. 37-39 s-a menționat că directiva, prin noțiunile de bună-credință și dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților nu oferă decât în mod abstract elementele care conferă caracter abuziv unei clauze nenegociate, urmând ca instanța să aprecieze acest caracter în funcție de natura bunurilor și serviciilor prestate și având în vedere toate circumstanțele de la momentul încheierii contractului, circumstanțe care însoțesc încheierea contractului.

Noțiunile de bună-credință și dezechilibru semnificativ, au fost dezvoltate ulterior, în jurisprudența Curții prin Hotărârea din 14 martie 2013, Mohamed Aziz,  C 415/11, prg. 67-71. Din considerentele hotărârii menționate reiese faptul că în aprecierea dezechilibrului semnificativ se va avea în vedere conținutul dreptului național și în urma unei analize comparative se va aprecia în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută în dreptul național. De altfel, situația consumatorului va fi analizată cu luarea în considerarea a mecanismelor de care acesta poate uza pentru încetarea clauzelor abuzive. Relativ la standardul aplicabil bunei-credințe, considerentele Curții au fost în sensul verificării de către instanța națională dacă profesionistul, acționând echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o astfel de clauză în urma unei negocieri individuale.

Or, în analiza clauzelor privind dobânda variabilă și a comisioanelor, instanța a apreciat că profesionistul a urmărit să obțină un avantaj disproporționat în detrimentul consumatorului, rupând astfel echilibru contractual, și încălcând buna-credință.

În ceea ce priveşte sancțiunea ce intervine în cazul constatării caracterului abuziv al clauzelor în discuție, instanța a reținut că aceasta este nulitatea absolută, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art.6 din Legea nr.193/2000, „clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate […] prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului”, iar sancţiunea constând în lipsirea actului juridic, total sau parţial, de efectele contrare normelor  juridice  edictate pentru încheierea sa valabilă, este nulitatea și nu inopozabilitatea.

Nulitatea relativă sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme juridice care ocroteşte un interes particular, individual (a unei norme juridice de ordine privată), în timp ce nulitatea absolută sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme juridice care ocroteşte un interes general (a unei norme juridice de ordine publică).

Art.6 din Legea nr.193/2000 stabileşte sancţiunea nulităţii absolute pentru ipoteza prevederii în contract a unei clauze abuzive. În primul rând, textul legal foloseşte sintagma cu caracter imperativ „clauzele nu vor produce efecte”, spre deosebire de formulele „anulabile” sau „pot fi anulate”, caracteristice nulităţii relative. De asemenea, art. 1 alin.(3) din Legea nr.193/2000 interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive. În al doilea rând, prin stipularea în contract a unei clauze abuzive, care încalcă echilibrul contractual şi contravine bunei-credinţe, prin profitarea de poziţia subordonată a co-contractantului, autorul acesteia urmăreşte un scop ilicit şi/sau imoral, iar cauza ilicită reprezintă un motiv de nulitate absolută, şi nu de nulitate relativă.

De asemenea, potrivit jurisprudenţei CJUE, dispoziţiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro), fără a exista un termen limită pentru invocarea neconformității unei clauze contractuale cu dispozițiile legale privind protecția consumatorilor. În același sens, în cauza C-76/10 Pohotovost s.r.o. Vs. Iveta Corckovskâ (cauza Pohotovosť), în considerentul nr. 50 s-a precizat că „dată fiind natura şi importanţa interesului public pe care se întemeiază protecţia pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naţionale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.”.

Mai mult decât atât, în cauza Salvat Editores SA v Jose M. Sânchez Alcon Prades C-241/98, CJUE a arătat că dreptul european recunoaşte judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, arătând, totodată, că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecţiei speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivităţii, care, făcând parte din ordinea publică economică, depăşeşte interesele specifice ale unor părţi. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-şi producă efectele”.

Prin stipularea unei clauze abuzive, comerciantul nu urmăreşte doar vicierea consimţământului consumatorului (falsa reprezentare a unei împrejurări la încheierea contractului, care determină o persoană să încheie actul juridic respectiv în anumite condiţii, cu acceptarea unor clauze dezavantajoase), ci obţinerea unor venituri mai mari profitând de starea de nevoie în care consumatorul se află, şi care îl determină pe acesta din urmă să încheie actul juridic în condiţiile impuse de cocontractantul aflat într-o poziţie economică privilegiată.

În concluzie, prevederile Legii nr.193/2000 nu ocrotesc doar interesele particulare ale consumatorilor, ci interese generale (protecţia consumatorilor împotriva tendinţei comercianţilor de a abuza de poziţia dominantă economic a acestora), având un evident caracter imperativ, iar sancţiunea prevăzută de art. 6 în cazul stipulării de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este nulitatea absolută.

În speță, aplicând normele legale și principiile jurisprudențiale anterior evocate, instanța a reținut că din examinarea contractului de credit încheiat de părțile din prezenta cauză, prin raportare la susținerilor părților și a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, acțiunea este în parte întemeiată.

Referitor la comisionul de administrare a creditului de 0,5 % aplicat la valoarea soldului creditului, instanţa a reţinut că acesta este cuprins într-o clauză abuzivă, pentru următoarele considerente:

În speță, banca a încercat să justifice în ce ar consta contraprestația sa în legătură cu perceperea comisionului de administrare, însă nu a reușit să clarifice de ce costurile legate de administrarea, monitorizarea și efectuarea de operaţiuni în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului, precum și beneficiul pe care și l-a propus, nu pot fi acoperite doar prin perceperea dobânzii.

Nu se poate reține susținerea intimatei că această clauză, în sine, este clară, pentru că trebuia clarificată necesitatea ei, prin arătarea contraprestației din partea băncii. Potrivit considerentelor de la pct. 44 din hotărârea CJUE C- 484/ 08 - Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad, „dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări (...) care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al preţului, sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil", analiza acestei clauze fiind deci posibilă în prezentul litigiu. Altfel spus, simpla menţionare a denumirii şi cuantumului acestuia nu este de natură a satisface condiţia ca respectiva clauză să fie exprimată  în mod clar şi inteligibil, deoarece necesitatea, administrarea și contraprestația vizată prin perceperea acestuia lunar nu sunt definite prin convenție, situație în care nici reclamanta – client nu are posibilitatea de a cunoaște motivele care determină perceperea sa, nici instanța nu poate statua asupra temeiniciei, în eventualitatea unui litigiu.

În al doilea rând, banca nu a furnizat nici o probă concludentă din care să rezulte o reală și efectivă negociere a acestui comision, cu atât mai mult cu cât nu există o rațiune a introducerii lui în contract.

Terminologia folosită – comision de administrare lunară a creditului, nu este descrisă în conţinutul contractului încheiat de banca, ca debitoarea – consumator să fie în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la motivele pentru care s-a perceput acest comision de administrare credit, din moment ce motivaţia perceperii acestui comision nu este detaliată satisfăcător în contractul de credit. 

Faptul că orice bancă desfășoară activități de monitorizare a situației creditului, face parte din firescul activității bancare, iar costurile ar putea fi acoperite prin perceperea dobânzii, pârâta nejustificând, în mod credibil, de ce mai are nevoie și de acest comision, mai ales că afirmația potrivit căreia acest comision trebuie suportat de consumatori, nu face decât să întărească ideea că, de fapt, această clauză, privind comisionul de administrare, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea consumatorului. Caracterul semnificativ al dezechilibrului rezultă dintr-un simplu calcul economic, comisionul analizat fiind plătit lună de lună, de-a lungul derulării contractului.

Pe de altă parte, debitoarea, în calitate de consumator, nu a acţionat de pe o poziţie egală cu cea a băncii, nefiind făcută dovada negocierii acestei clauze. Astfel cum s-a arătat deja, instanța a reținut că nu se poate determina care este realitatea care este acoperită de comisionul arătat mai sus, atâta timp cât împrumutul este unul cu dobândă, în acest mod banca acoperindu-şi eventuale pierderi şi obţinând - totodată - şi un câştig.

Împrejurarea că partea a avut cunoştinţă de existenţa şi de întinderea  obligaţiilor ce îi revenea prin contractul de credit, atât sub aspectul valorii cât şi al perioadei de  rambursare şi a fost de acord, prin semnarea contractului, cu plata comisionului de administrare lunară a creditului, comision pe care l-a plătit, nu poate determina lipsa de incidenţă a prevederilor Legii nr. 193/2000. Validarea unui astfel de raţionament ar echivala cu neaplicarea, în mare parte, a dispoziţiilor  acestui act normativ, în condiţiile  în care prin edictarea  sa legiuitorul  a  urmărit să protejeze tocmai consumatorii care au încheiat deja contracte ce nu puteau conţine clauze abuzive. 

Întrucât scopul perceperii comisionului de administrare este neclar, iar caracterul echivoc al acestuia contravine dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 193/2000, rezultă că prin inserarea acestui comision, intimata a urmărit să obțină un avantaj disproporționat în detrimentul părții reclamante, astfel încât echilibrul contractul s-a rupt, nefiind îndeplinită condiția bunei-credințe.

Astfel, instanța a constatat caracterul abuziv şi, în consecință, nulitatea absolută a clauzei contractuale cuprinsă în art. 4.1 din contract, în privința comisionului de administrare lunară a creditului.

Referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 4.1 din contract, în privința dobânzii variabile de 9,95 %:

Analizând această clauză, instanța a reținut că sintagma „variabilă” reprezintă o exprimare neclară și neinteligibilă, fiind de natură să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților.

În primul rând, în dezacord cu poziția profesionistului, instanţa poate analiza o clauză ce se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, astfel cum este cazul dobânzii, cât timp aceasta nu au fost redactată în mod clar şi inteligibil.

În al doilea rând, intimata nu a fost în măsură să indice criteriile în raport de care dobânda se modifică pe durata derulării contractului și, cu atât mai mult, nu s-a făcut dovada că aceste criterii ar reprezenta indici obiectivi, clari, verificabili prin raportare la clauzele convenite de părți.

În cauză, elementele pe baza cărora se putea face revizuirea cuantumului dobânzii fixe nu sunt clar și suficient descrise, fiind lăsate la voința discreționară a băncii, iar nu bazate pe evoluții ale pieței financiare independent de voința acesteia. În plus, instanța de fond a constatat că, prin art. 4.3 din contract, banca și-a creat pârghia de a modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, fapt care întărește concluzia caracterului abuziv al clauzei.

Din felul în care sunt redactate clauzele contractuale, nu se poate deduce, în mod clar şi inteligibil, care va fi evoluţia în timp a dobânzii pe care consumatorul trebuie să o plătească băncii, modul de redactare dând posibilitatea băncii să aprecieze, în mod unilateral, criteriile în funcţie de care va stabili această componentă a dobânzii, creându-se, astfel, un vădit dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorilor.

Potrivit alin. (1) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000, „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul”.

S-a mai arătat că prin „motiv întemeiat” în sensul legii, se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să ştie, de la început, că dacă acea situaţie se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa să poată verifica dacă acea situaţie, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs.

Intimata nu a fost în măsură să prezinte dovezi pe baza cărora să se poată reține că a existat o negociere direct cu consumatorul în privința acest clauze, și că acesta ar fi putut influența conținutul acesteia. O atare situație nu a existat, de vreme ce intimata nu a prezentat nici un indiciu pertinent în acest sens, ceea ce conduce la concluzia că banca nu a răsturnat prezumția relativă instituită de lege, anume a lipsei de negociere cu consumatorul (art. 4 alin.3 din Legea nr. 193/2000).

Cum modificarea unilaterală a dobânzii nu a fost adusă la cunoștința consumatorului în condițiile bunei-credințe și a informării efective la momentul încheierii contractului, consumatorul nu poate fi ținut de efectele ei. Mai mult decât atât, simpla cunoaștere a unei clauze de către împrumutat la momentul încheierii contractului nu este suficientă pentru a înlătura lipsa negocierii, acesta neavând posibilitatea influențării conținutului respectivei clauze, fapt ce contravine Legii nr. 193/2000, concluzie statuată și de ICCJ prin decizia nr. 1001 din 13.03.2014; nr. 2896 din 06.10.2014, ambele pronunțate de secția a II-a civilă. Și CJUE a subliniat că art. 4 din Directiva 97/102 impune ca la încheierea contractului debitorul să fie în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra întinderii obligației sale (cauza Berliner Kindl Brauerei).

Pe cale de consecință, plecând de la premisele cerinţei de previzibilitate a actelor normative şi a regulii de drept civil, potrivit căreia actul juridic se impune părţilor întocmai ca legea, având forţă obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 969 alin. (1) C. civ. din anul 1864, se desprinde concluzia că şi actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel încât consumatorul să poată anticipa producerea consecinţei în ipoteza producerii situaţiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța a constatat caracterul abuziv și, ca urmare, nulitatea absolută a clauzei contractuale cuprinsă în art. 4.1 din contract, referitoare la dobânda variabilă.

Sub aspectul efectului constatării clauzei abuzive, instanța a reținut că nu poate interveni și modifica acordul de voință al părților, transformând dobânda variabilă într-una fixă deoarece acest demers nu ar ține cont de voința părților și reprezintă o ingerință în mecanismul contractual și o încălcare a dispozițiilor legale care guvernează libertatea contractuală – concluzie enunțată și de ICCJ, prin decizia nr. 84 din 26.01.2016, pronunțată de secția a II-a civilă. Totodată, prin cauza Pohotovost, CJUE a admis că principiile directivelor în materia protecției consumatorilor nu exclud ca prin înlăturarea efectelor unei clauze, creditul să poată fi considerat scutit, în tot sau în parte, de dobânzi și costuri impuse prin clauze constatate a fi abuzive.

Astfel, prin prezenta hotărâre s-a stabilit doar că acest caracter variabil nu se poate raporta decât la criterii obiective, asupra cărora părților contractante le revine îndatorirea de a negocia, fapt ce nu s-a dovedit în concret. 

Fiind concepute în relație de dependență față de clauza contractuală de la art. 4.1 din contractul de credit, pentru aceleaşi considerente, s-a constatat şi caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 4.2, în privința elementului variabil al dobânzii și al formulei de calcul prevăzută de art. 4.1 teza finală, întrucât  acestea  cuprind  vectorul „dobândă variabilă”, care astfel cum rezultă din  argumentele mai sus expuse, este unul  neidentificabil  în concret.  Totodată, prin raportare la modalitatea de stabilire a dobânzii, sunt afectate de nulitate și clauzele cuprinse în art. 4.5, 4.6 și 5.1 din contract, existând același raport de dependență.

Clauzele menţionate sunt abuzive în raport de modalitatea de calcul și variație a dobânzii, respectiv a trimiterii la comisioanele declarate abuzive, după cum s-a arătat anterior, motiv pentru care s-a constatat caracterul abuziv al acestora în raport de motivele menționate, nulitatea absolută afectând parțial această clauză.

Referitor la caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 4.6 din contract, privind dobânda anuală efectivă (DAE), instanţa a reţinut că, potrivit art. 2 lit. e) din Legea nr. 289/2004 (act normativ în prezent abrogat, dar aplicabil speţei faţă de anterioritatea datei încheierii convenţiei de credit raportat la data intrării în vigoare a actului normativ abrogator), dobânda anuală efectivă, denumită în continuare DAE este definită ca fiind costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat şi calculat în conformitate cu art. 4. Potrivit art. 4 alin. (2), pentru calculul DAE se determină costul total al creditului la consumator astfel cum este definit la art. 2 lit. d), cu excepţiile prevăzute de lege. Astfel, conform art. 2 lit. d din Legea nr. 289/2004, costul total al creditului la consumator este definit ca fiind toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda şi celelalte cheltuieli.

Constatând că, în calculul dobânzii anuale efective intră şi dobânzile şi comisioanele stabilite şi având în vedere că instanţa a stabilit caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 4.1 privind dobânda variabilă şi comisionul de administrare, instanţa a reţinut nulitatea absolută parţială a clauzei prevăzute în art. 4.6, prin raportare la relaţia de dependenţă cu modul de calcul şi variaţie a „dobânzii” anterior explicitată şi a comisionul de administrare de 0,5%.

Cu toate acestea, clauza cuprinsă art. 4.5 din contract, care prevede o formulă de calcul a dobânzii prin raportare la o perioadă de 360 zile, în loc de 365/366 zile, este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorului.

Astfel, banca nu a acționat în mod corect și echitabil față de consumator întrucât, deși se recurge la calificarea unui an calendaristic ca având 360 de zile, determină la nivelul unei luni nu o rată a dobânzii aferentă a 30 de zile, ci una aferentă numărului real de zile al lunii respective, ceea ce determină ca la nivelul unui an să se plătească o dobândă aferentă unui număr de 365 sau 366, de zile, adică una mai mare decât cea stipulată în contract.

În consecință, instanța a dat eficiență art. 4 din Legea nr. 193/2000 și a constatat caracterul abuziv al întregii clauze cuprinse în art. 4.5 din contract, iar nu doar prin raportare la relaţia de dependenţă cu modul de calcul şi variaţie a „dobânzii” anterior explicitată.

Referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 4.2 din contract, privind dobânda majorată cu + 5 % puncte procentuale pe an, față de dobânda prevăzută de art. 4.1. în caz de nerambursare la termenul stabilit în contract a creditului angajat, instanța a reținut că, exceptând elementul fix de ”+ 5 % puncte procentuale pe an”, în ceea ce privește componenta variabilă la care se face trimitere prin referirea la dobânda prevăzută de art. 4.1 (”dobânda variabilă”), aceasta nu este clară ci, dimpotrivă este una echivocă și obscură, nelăsând să se întrevadă nici un element pe baza căruia să se poată cunoaște mecanismul de formare și determinare a variației dobânzii.

Pentru a conchide în acest sens, instanța a avut în vedere și cele statuate de ICCJ, prin decizia nr. 998 din 31.03.2015, pronunțată de secția a II-a civilă, într-o speță similară și a constatat caracterul abuziv și, ca urmare, nulitatea absolută parțială a clauzei contractuale cuprinsă în art. 4.2 din contract sub aspectul modalității de calcul a dobânzii.

În privința elementului fix, nefiind vorba de o clauza interzisa de lege, instanța a apreciat că aceasta nu este în rest abuziva: ea poate sa fie stabilita din punct de vedere valoric si reprezintă doar echivalentul prejudiciului pe care l-ar suferi banca din faptul neexecutării, respectiv pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit. Mai mult, valoarea acesteia, de 5% pe an nu este disproporționată, neputându-se considera că s-ar crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În privința caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 4.3 din contract, privind dreptul Băncii de modificare a dobânzii și comisioanelor bancare pe parcursul derulării contractului:

Clauza referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda și comisioanele bancare este abuzivă prin aceea că are un conținut echivoc, nu cuprinde nici un element pe baza căruia să se verifice temeinicia motivelor care să justifice derogarea de la principiul forței obligatorii și al irevocabilității actului juridic civil.

Astfel, cum a fost necesar acordul ambelor părți pentru perfectarea contractului de credit, tot astfel regula impune ca ambele părți să-și exprime consimțământul mutual pentru modificarea unor clauze contractuale, potrivit art. 969 alin.2 C.civ. din anul 1864. Or, banca și-a rezervat dreptul de a modifica, în mod unilateral, comisioanele bancare și dobânda, fără a se arăta împrejurările în care o atare conduită contractuală ar fi justificată.

În acest mod, se lasă la discreția băncii posibilitatea ca, oricând, să modifice cuantumul comisioanelor bancare și al dobânzii stipulate, iar în eventualitatea unui litigiu, nu se poate aprecia dacă modificare este întemeiată sau nu, conform unor criterii obiective.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că respectiva clauză nu se asociază cu obiectul contractului şi, deci, poate fi cenzurată din perspectiva caracterului abuziv, contrar susţinerilor intimatei, urmând a se verifica dacă aceasta creează un dezechilibru semnificativ, contrar exigenţelor bunei-credinţe, în detrimentul consumatorului.

Mai mult, deși dobânda este inclusă în preţul contractului, clauzele contractuale care o reglementează nu au fost exprimate „clar şi inteligibil”, astfel că aceste clauze nu sunt scoase din sfera analizei caracterului abuziv, conform art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE.

De asemenea, instanța a reţinut că sunt incidente în cauză și dispozițiile prevăzute la lit. a din Anexa Legii 193/2000, potrivit căruia sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Așadar, prezența pe lista-anexă a unei astfel prevederi contractuale semnifică faptul că astfel de clauze nu sunt excluse de la analiza pe fond a caracterului abuziv.

De principiu, o clauză de modificare a dobânzii în raport de un indicator precis (cum este dobânda de referinţă a valutei în care s-a contractat creditul) nu numai că nu este ilicită prin ea însăşi, dar este o clauză uzuală în contractele de împrumut bancar cu dobânda variabilă. Totuşi, pentru a fi valabilă, clauza trebuie să fie formulată astfel încât modificarea nivelului dobânzii să se facă automat (fără intervenţia voinţei părţilor) în funcţie de modificarea indicatorului ales, care trebuie să fie unul obiectiv, indiferent de evoluţia acestui indicator (în favoarea sau în defavoarea băncii). Evident, aceleaşi considerente sunt valabile şi în cazul în care dobânda ar varia în funcţie de mai mulţi indicatori, câtă vreme s-ar stabili cu exactitate care sunt indicatorii şi în ce măsură va fi influenţată dobânda de evoluţia fiecărui indicator.

În speţă, intimata nu a arătat care sunt criteriile în funcţie de care se vor modifica rata dobânzii, comisioanele şi taxele bancare. Nicăieri în contract nu sunt specificate concret elementele în raport de care se modifică dobânda variabilă a băncii, clauza fiind redactată astfel încât banca (indiferent de poziţia consumatorului) să aibă posibilitatea să aleagă indicatorii care îi sunt favorabili, ceea ce creează un dezechilibru contractual. În acest timp, consumatorul nu are posibilitatea de a iniţia o procedură de recalculare a dobânzii, fiind supus voinţei discreţionare a băncii. De altfel, consumatorul nu are nici măcar posibilitatea de a verifica dacă modificarea ratei dobânzii dispuse de către bancă nu este abuzivă.

Mai mult, se poate observa că această clauză privitoare la dobândă este considerată în mod expres abuzivă chiar de legiuitor, încadrându-se printre clauzele la care face referire lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, şi anume acele clauze care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral contractul, în lipsa unei motivaţii întemeiate.

În cauza CJUE, hotărârea Bogdan Matei și Ioana Matei împotriva Volksbank Romania SA (pronunțată la data de 26.02.2015), a tranșat caracterul listei-anexă a Legii 193/2000. Astfel, instanța europeană a arătat că anexa Directivei 93/13 servește ca „listă gri” a clauzelor care pot fi considerate ca fiind abuzive, în timp ce anexa Legii 193/2000 reprezintă „lista neagră” a unor clauze care trebuie considerate abuzive.

Așadar, în sistemul Legii nr. 193/2000, profesionistul trebuie să dovedească, să argumenteze că o anumită clauză nu se încadrează în tiparele listei-anexă.

Susținerile intimatei conform cărora clauza nu este abuzivă pentru că s-a stipulat informarea consumatorului în cazul modificării și posibilitatea pentru acesta de a refuza modificarea nu sunt întemeiate. Astfel, chiar dacă s-a acordat această posibilitate consumatorului, instanța a reținut că neacceptarea presupunea dreptul discreţionar al băncii de a declara creditul scadent şi de a trece la rambursarea creditului şi a dobânzii aferente, aspect care nu poate fi considerat ca o libertate efectivă a împrumutatului de a continua raportul contractual sau de a-l înceta în eventualitatea unei modificări a dobânzii.

Clauzele care conferă băncii dreptul de a modifica (creşte) dobânda în funcţii de criterii lăsate exclusiv la aprecierea sa, neprevăzute în contract şi care scapă controlului debitorilor şi instanţei, sunt contrare bunei–credinţe şi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, banca având întotdeauna interesul de a modifica dobânda în sensul creşterii valorii acesteia.

Pentru aceste motive, clauza cuprinsă în art. 4.3, privind dreptul băncii de modificare a dobânzii și comisioanelor bancare pe parcursul derulării contractului, este abuzivă și s-a constatat nulitatea absolută a acesteia.

În privința cheltuielilor de judecată, partea contestatoare a solicitat cheltuieli de judecată, însă nu a specificat în ce constau acestea. În ceea ce priveşte restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei, prevederile art. 45 lit. f) din OUG nr. 80/2013, prevăd posibilitatea părţii de a solicita restituirea sumei achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru în măsura în care contestaţia la executare a fost admisă şi hotărârea a rămas definitivă. Faţă de acestea, instanţa reţine că partea contestatoare poate solicita restituirea taxei de timbru la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel ...... S.A., solicitând admiterea apelului cu consecința schimbării în parte a încheierii, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare in judecată.

Arată următoarele:

I. Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de Bancă iar aceasta susține excepția si in prezenta cale de atac, instanța de judecată considerând ca se impune reținerea calității procesuale pasive a creditorului inițial, deși acesta a cesionat creanţa decurgând din titlul executoriu, in considerarea motivelor contestației la executare care vizează inopozabilitatea contractului de cesiune de creanța si consecințele decurgând din acesta , precum si efectele pe care admiterea contestației la executare le-ar avea asupra actelor de executare efectuate in favoarea creditorului inițial.

Cu cheltuieli de judecată ocazionate de bancă în prezenta cale de atac.

Se arată că intimata contestatoare a încheiat cu ...... SA contractul de credit nr. 150CRU6063320001/28.11.2006 modificat prin actele adiționale iar ulterior, in anul 2016,  ...... SA a încheiat cu ...... S.a.r.l contrariul de cesiune de creanță. Apelanta a preluat drepturile si obligaţiile existente la data de 21.11.2018 in patrimoniul ...... SA ca urmare a  fuziunii prin absorţie.

În temeiul art. 34 Cod civil, in patrimoniul apelantei s-a produs transferul drepturilor si obligaţiilor persoanei juridice absorbite ...... SA aflate în patrimoniul acesteia la data 21.11.2018 a pronunţării sentinţei civile nr.1899/2018 a Tribunalului Specializat Cluj, între care nu se aflau şi cele născute în temeiul contractului de credit nr. 150CRU6063320001/28.11.2006  modificat prin actele adiționale.

Prin urmare ...... SA este străină de raportul juridic reclamant şi ...... S.a.r.l la data cesiunii de creanţă, creanţa rezultată din contractul de credit mai sus citat ieşise din patrimoniul cedentului.

De asemenea prin scrisoarea recomandată din data de 26.08.2016 comentatoarea nu fost notificată în legătură cu încheierea contractului de cesiune de creanţă.

Prin comunicarea cesiunii, aceasta a devenit opozabilă faţă de contestatoare conform art. 1578 alin. 5 Cod civil, iar soluţia de respingere a excepţiei invocată este neîntemeiată prin prisma prevederilor art. 36 cod procedura civilă.

II. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilității acțiunii, în mod neîntemeiat a reținut instanța de fond faptul ca acţiunea contestatoarei ar fi admisibilă raportat la prevederile legii 193/2000.

Instanţa de fond a considerat admisibilă cererea dedusă judecății deoarece contestatoarea se situează în sfera de aplicare a Legii nr. 143/2000 si a Directivei nr. 93/13/CEE.

Apelanta arată că efectele nulității sunt limitate strict la acele clauze care sunt de natură a crea un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului, iar consecinţa directă nu o reprezintă desfiinţarea contractului, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, ci efectul este circumstanțiat în funcţie de posibilitatea continuării contractului, care poate fi executat mai departe, cu acordul consumatorului, dacă acest lucru mai este posibil după înlăturarea clauzelor abuzive, sau reziliat, la solicitarea consumatorului.

În aceste condiții este evident că după încetarea contractului nu mai poate pune problema restabilirii echilibrului contractual astfel că demersul judiciar efectuat după acest moment nu tinde la atingerea scopului enunţat de Legea nr. 193/2000, ci doar la restituirea unor sume de bani achitate în temeiul contractului, motiv pentru cuc acceptarea unei cereri de natura celei formulate în prezenta cauză ar fi de natură a încălca nu numai principiul securității raporturilor juridice, dar şi drepturile subiective ale celeilalte părţi, care se afla în poziţia de a repune în discuţie efectele unui contract ale cărui clauze au fost recunoscute de părţi şi executate ca atare.

În momentul formulării acțiunii între părţi nu mai exista în derulare niciun raport contractual de credit. Pe de altă parte, din moment ce prin cererea sa contestatoarea solicită constatarea nulității unor clauze contractuale, acțiunea sa este una decurgând ex contractul. O acţiune contractuală poate fi exercitată doar atâta vreme cât subzistă cadrul convenţional în care clauza contestată este cuprinsă. Se invocă și vechiul Cod Civil, art.1167 alin.2.

III. Cu privire la fondul cauzei :

a) Referitor la comisionul de administrare a creditului se arată că la momentul încheierii contractului de credit nu exista nicio prevedere legală care să îl interzică, astfel ca perceperea lui nu contravenea legii, fiind perfect legală. Mai mult decât atât, acest comision a intrat în legalitate  si ulterior încheierii convenţiei prin OUG nr. 56/2010 prin care s-a statuat motivul perceperii acestui comision la art. 36 alin (3): Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor in scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

Legalitatea perceperii comisionului de administrare rezultă în mod expres din consacrarea sa legislativă prin OUG nr. 50/2010 care, deși a intrat în vigoare ulterior încheierii  contractului de credit în speță, denotă intenția legiuitorului de a permite perceperea sa.

Prestaţia pentru care se plăteşte dobânda este folosirea de către împrumutaţi a sumelor de bani aparţinând băncii pe perioada derulării contractului de credit

Nu poate fi considerată abuzivă respectiva clauză întrucât nu este îndeplinită cerinţa caracterului nenegociat al acesteia. Caracterul negociat al acesteia rezultă din faptul că clauza referitoare la comisioane nu este formulată în acelaşi în mod în cuprinsul tuturor contractelor de credit încheiate între ...... SA. şi clienţii săi, existând diferențe semnificative de formulare a acestora care determină efecte juridice diferite în raporturile dintre bancă şi clienţi săi.

Motivele cuprinse în convenţia de credit ce conferă dreptul băncii de incasa comisioanele ca preţ al contractului sunt redactate în termeni clari şi neechivoci, astfel încât nu se poate considera ca acestea reprezintă un motiv în înţelesul Legii nr, 193/2000,

Plecând de la premisele cerinţei de previzibilitate a actelor normative şi a regulii de drept civil potrivit căreia actul juridic se impune părților întocmai ca legea, având forţa obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 969 alin, 1 Cod Civil de la 1864, se desprinde concluzia că şi actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel încât consumatorul sa poată anticipa producerea consecinţei în ipoteza producerii situaţiei.

Terminologia folosită pentru comisioane nu este una confuză, iar în contract s-a prevăzut în mod clar cuantumul şi modalitatea de plata a comisioanelor, element esenţial într-un contract de credit.

Mai mult decât atât, contestatoarea nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor impuse de legea specială pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contestate, motiv pentru care acţiunea trebuie respinsă ca neîntemeiată.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 24 din OG 21/1992, costul total al creditului este definit ca fiind toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătura cu creditul acordat", rezultând că, comisioanele si dobânda reprezintă preţul contractului de credit.

Astfel, comisioanele şi dobânda contractuală fiind o parte semnificativă din preţul contractului, devin aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr, 193/2000, potrivit cărora, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produse şi serviciile oferite in schimb, pe de altă parte, în măsura în care acesta clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor şi inteligibil".

Prin urmare, sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin, (6) din Legea nr. 193/2000 care exclud de la controlul caracterului abuziv al clauzelor referitoare la prețul contractului.

Se mai invocă și hotărârea preliminară pronunțata CJUE la data de 03.10.2010 în cauza nr. C-621/17 prin care s-a decis că art. 4 alineatul 2 şi articolul 5 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuia exprimată în mod clor și inteligibil nu impune ca acele clauze contractuale  care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele îţi discuţie în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul comisionului de acordare cave urmează să fie suportat de consumatori, metoda de calcul şi data de exigibilitate a acestuia, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză. Articolul 3 alin. 1 din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală precum cea în discuție referitoare la costuri ale unui împrumut care nu permite identificarea fără ambiguitate a serviciilor concrete furnizate în schimbul acestora, nu creează, în principiu, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligațiile părților care decurg din contract în detrimentul consumatorului, în contradicție cu cerința de bună-credință

Perceperea acestui comision nu este lipsită de cauza (comisionul a fost perceput pentru serviciul constând în administrarea și monitorizarea creditului), iar cauza astfel identificată nu este nici ilicită nici falsă.

Chiar dacă unele contracte de credit conţin şi clauze preformulate aceasta nu semnifica că respectivul consumator nu a cunoscut care sunt condiţiile creditării atât timp cât acestea au fost clar inserate în convenţie si nu exclude un minim de diligenta din partea consumatorului pentru înţelegerea dispoziţiilor contractuale pe care intenţionează sa si le asume, cât şi pentru a încerca negocierea acestora.

Ori, în speță clienta nu a formulat nici o pretenţie cu privirea la înserarea ori eliminarea clauzelor contractuale.

Un alt clement care trebuie avut în vedere în analiza caracterului abuziv al unei clauze, este şi atitudinea subiectivă a comerciantului, respectiv dacă acesta a urmărit ca prin înserarea anumitor clauze să-şi creeze un avantaj, care să determine dezechilibrul contractual.

Nu este îndeplinită nici cerința relei-credințe a băncii, în sensul că ar fi impus părţii adverse produsul financiar astfel contractat, fără ca aceasta să aibă posibilitatea negocierii lui.

Referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinsa în art.4.1 din contract privind dobânda variabilă de 9,5% şi a clauzei cuprinsă în art. 4.3 privind dreptul băncii de a modifica dobânda și comisioanele bancare pe parcursul derulării contractului se arată următoarele:

În contractul de împrumut părțile au convenit o dobânda de 9,95% pe an valabilă în primele 90 zile de la data acordării creditului, iar la încetarea acestei perioade, se va aplica dobânda variabilă pentru credite de nevoi personale în lei în vigoare la acel moment. Prin urmare, împrumutata în deplina cunoştinţă de cauză şi considerând avantajos acest tip de credit a contractat împrumutul ştiind ca în primele 3 luni dobânda va fi o dobânda fixă de 9,95% pe an, după care urmează să i se aplice dobânda variabilă, care însă nu va fi una discreționară ci dobânda pe care o practică banca la creditele de nevoi personale în lei în vigoare la acel moment, valabilă pentru toți solicitanții de credit de la acel moment.

Instanța de judecată ar fi trebuit să aprecieze că motivele cuprinse în convenția de credit ce conferă dreptul băncii de a revizui unilateral structura ratei dobânzii sunt redactate în termeni clari şi neechivoci astfel încât nu se poate considera ca acestea reprezintă un motiv în înțelesul Legii nr. 103/2000.

Terminologia folosită pentru dobânda de referință nu este una confuză, iar în contract s-a prevăzut în mod clar periodicitatea modificării dobânzii de referință variabile, element esențial într-un contract de credit.

Raportată la art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 dobânzile, taxele si comisioanele, ca parte integranta a obiectului principal al contractului de credit în cauza, în concordanţă cu practica CJUE, se circumscriu noțiunii de obiect al contractului, determina costul total al creditului, formând preţul contractului.

Modalitatea de exprimare este una clară, fără echivoc sau caracter ambivalent, fiind utilizaţi termeni obişnuiţi, nefiind necesare cunoștințe de specialitate, raportat la un împrumutat diligent.

Aşadar, dobânzile şi comisioanele din contract, ca o componenţă a preţului creditului, reprezintă o parte a costului împrumutului acordat, context in care nu se poate consista caracterul abuziv al clauzelor analizate de către instanţa de fond, neexistând nici un dezechilibru intre drepturile si obligaţiile părților ci există o contraprestație din partea băncii.

Clauzele analizate formează preţul contractului de credit, acesta din urma reprezentând componenta esențială a obiectului contractului de credit si nu pot face obiectul controlului caracterului abuziv.

A formulat apel și Sz.M., solicitând în contradictoriu cu intimatele ...... SA (succesorul ...... S.A.) și ...... S.A.R.L.,  solicitând anularea  încheierii dată în data de 04 iunie 2021, pronunțată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în Dosar nr. ......., pe care o consideră netemeinică şi nelegală, şi rejudecarea cauzei, schimbarea în tot a sentinței civile apelate şi admiterea cererii inițiale așa cum a fost formulată.

1.Arată că executarea silită este nelegală, fiind încuviințată de către o persoana fără calitate.

Instanţa de fond a lăsat în tăcere acest aspect foarte important. Executorul judecătoresc avea la momentul declanşării executării silite dreptul de a încuviinţa executarea silita, pe baza prevederilor legale ulterior găsite neconstituţionale. Data încuviinţării executării silite este  19.12.2014.

Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 895/2015 a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 666 din Codul de procedură civilă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiție prin Decizia nr. 77/2017, dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a arătat cum trebuie interpretată şi aplicată în timp aceasta decizie pronunţată de Curtea Constituțională a României.

Se mai arată că s-a formulat contestaţie la executare în termen, fapt constatat de instanţa de fond, şi a arătat şi motivele pentru care a cerut anularea notării somaţiei imobiliare. Unul dintre aceste motive a fost că încuviinţare executării silite a fost dată de o persoană care nu are calitate în acest demers juridic, deoarece dreptul său stabilit prin lege a fost declarat neconstituţional ulterior acestei încuviinţări.

Astfel această excepţie este invocată legal, în termen, raportat la cererea privind anularea notării somaţiei imobiliare.

2. În dosarul execuțional nu este regăsit contractul de cesiune comunicat executorului judecătoresc sau vreo adresă, notificare că această cesiune a fost efectuată, mai mult nici cesionarul creditor nu depune această dovadă la dosarul cauzei, dar cu toate acestea, astfel cum a arătat la termenul din data de 23.02.2021, executorul judecătoresc încă o perioadă eliberează suma pentru creditorul cedent după data cesiunii ceea ce reprezintă o nelegalitate în executare.

3. Instanţa reţine în mod total greşit faptul că o prevedere legală expresă, comunicarea cesiunii, conform art. 1578 Cod Civil, poate fi acoperită print-un alt act decât cel prevăzut expres de legiuitor. Notarea somaţiei imobiliare este efectuată în favoarea cesionarului creditor şi acest act de executare silită este contestat în termen. Cel puţin acest act de executare silită nu îi este opozabil contestatoarei, raportat la logica expusă prin motivarea instanţei de fond. Dar, în raport cu prevederile exprese ale art. 1573 Cod Civil, această cesiune nu a fost comunicată şi sancţiunea pentru necomunicare este inopozabilitatea cesiunii. Cesiunea nu produce efecte juridice conform legii doar exclusiv după parcurgerea etapelor legate de către cedent ori cesionar. Aceste prevederi legale nu au fost parcurse. Necomunicarea cesiunii conform art. 1578 Cod Civil nu poate fi acoperită când debitoarea află din altă parte.

4. Cu privire la motivele de contestație invocate la termenul din data de 23.03.2021, se arată că instanța de fond reține în mod eronat că trebuia ca partea contestatoare să cunoască aceste motive. Astfel executorul judecătoresc avea obligația de a comunica actele de executare şi către debitor, obligație legală, dar contestatoarei i se impută că nu a uzat de un drept, dreptul de a cere copii de pe actele de executare. Este o greşită apreciere.

Sancţiunea prevăzută pentru această nelegalitate rezultă din prevederile art. 174 C.proc.civ. şi consta în sancţiunea nulităţii absolute a acestor acte da executare silită. fiind încălcată o normă care ocroteşte un interes public, după ce instanţa constată că aceste obligaţii legale ale executorului judecătoresc nu au fost respectate. Sunt acte de executare ilegale şi inopozablile, dar se reţine, în mod eronat, că debitoarea a fost în pasivitate.

5. Cu privire la cererea de anulare a notării silite imobiliare, arată că motivele sunt arătate în cadrul procesual, formulate în termen şi având la bază prevederile legale arătate. După anularea clauzelor abuzive ale contractului de credit care este titlu executoriu în acest dosar, clauze care sunt ca şi nescrise, creanţa nu mai este executabilă deoarece această creanţă nu mai este certă, lichidă şi exigibilă.

6. Pe baza înscrisului, declarare scadență anticipată, depus de creditorii intimați, prin întâmpinările formulare la dosarul cauzei, neregăsit în dosarul execuțional, şi nici dovedit a fi comunicate, află şi despre declararea creditului cu scadență anticipată la o dată ulterioară, peste 18 luni, față de primul act de executare silită.

Creditul a fost ,, declarat scadent anticipat la data de 18.07.2016" deci după ce la data de 19.12.2014 când de fapt este demarată procedura executării silite în acest caz, pentru o presupusă creanță certă, lichidă şi exigibilă, totuși această creanță devine scadentă la o dată ulterioară, peste 18 luni de la primul act de executare silită. Această declarare de scadență anticipată nu a fost comunicată de către intimată, nu se afla la dosarul execuțional.

Această executare silită este una nelegală, nelegalitate poate fi invocată în cadrul acestui proces. Contractul de cesiune este încheiat între cedent şi cesionar la data de 16.08.2016, scadența anticipată este din data de 18.07.2016 dar debitorul total nelegal este executat silit din data de 19.12.2014.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către intimați, reiese clar că acest debit a devenii scadent din data de 16.07.2016. Astfel executarea silită este nelegală, deoarece nu sunt întrunite prevederile exprese ale art. 682 C.proc.civ.

Cu privire la activitatea de comunicare a actelor de procedură, actelor de executare, instanța de fond a reținut că nu a cerut contestatoarea înscrierea în fals a comunicărilor, depunerea la cutia poștală de către factorul poștal a comunicării lor transmise de executorul judecătoresc, ceea ce este adevărat.

Pe de altă parte în data de 14.07.2021, a preluat de la factorul poştal încheierea comunicată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, dar nu a trebuit să semneze nimic deoarece este deja completat de factorul poştal ca fiind comunicată prin depunere la căsuţa poştală. Comunicarea a fost efectuată la o altă adresă decât ceea de domiciliu. Factorul poştal a adus plicul trimis de Judecătoria Sfântu Gheorghe la locul unde contestatoarea are un magazin şi unde ştia că va fi găsită. Prima depunere este efectuată la data de 22.12.2014 la orele 19:00.

Mai mult, acest factor poştal a fost condamnat de către Judecătoria Sfântu Gheorghe tocmai pentru asemenea fapte în Dosar nr .......

Statul trebuie să garanteze legalitatea acestor comunicări. Această obligaţie este una imperativă.

A formulat întâmpinare ...... S.A.R.L., solicitând admiterea apelului formulat de ...... SA.

Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, raportat la prevederile legale incidente, instanța constată următoarele:

Referitor la excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a consilierului juridic D. L. C. pentru partea apelantă ...... SA, invocată de intimata Sz.M. prin întâmpinare in apel (f. 97) instanţa constată că cererea de apel a fost formulată de ...... SA, prin Direcţia Juridică - Departamentul Litigii Judiciare şi Suport Juridic Recuperare / Biroul Regional de Litigii si Insolventa Târgu Mureș şi a fost semnată de consilier juridic D. L. C. Această persoană a reprezentat Banca şi in cursul procesului la instanţa de fond, a depus la dosar delegaţie in dovedirea calităţii sale de reprezentat al intimatei. Conform delegaţiei, împuternicitul putea ,,să săvârşească orice acte de procedură în dosarul nr. 4402/305/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe şi în eventualele căi de atac privitoare la acesta” (f. 91 vol.I dosar Judecătorie).

În baza art. 84 cod procedură civilă se vor respinge excepţiile ca nefondate.

Instanţa de apel constată că între partea apelantă Sz. M., în calitate de debitor împrumutat şi SC ...... SA, Sucursala Covasna, în calitate de creditor s-a încheiat contractul de credit de consum nr. 150CRU6063320001 din 28.11.2006 având ca obiect acordarea unui credit în sumă de 17.000,00 RON, pe o perioadă de 120 luni.(f. 22 vol. I dosar Judecătorie)

Potrivit acestui contract, in varianta sa inițială:

,,art. 4.1 Creditul se acorda cu o dobânda de 9.95 % pe an, valabilă în primele 90 de zile de la data acordării creditului, după care se va aplica dobânda variabilă pentru credite de nevoi personale în RON în vigoare la respectivul moment şi cu un comision de administrare lunară a creditului de 0.5% aplicat la valoarea soldului creditului. Formula de calcul a dobânzii este: produsul dintre soldul creditului, rata dobânzii procentuale şi numărul de zile scurs de la data la care a fost datorată rata anterioară împărţit la 360 zile.

4.2. Nerambursarea la termenul stabilit în contract a creditului angajat, atrage după sine plata de  către împrumutat, de dobânzi majorate cu 5 puncte procentuale pe an faţă de dobânda prevăzută la pct. 4.1

4.3. Pe parcursul derulării contractului banca îşi rezervă dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele şi taxele bancare. Înştiinţarea împrumutatului privind modificarea dobânzii, comisioanelor şi taxelor bancare se face de către bancă prin afişare la sediul unităţii şi prin notificare scrisă. În cazul modificării dobânzilor se modifică şi graficul de rambursare. Împrumutatul poate accepta sau refuza modificarea. Neprecizarea punctului de vedere până la următoarea scadență a creditului de la data modificării dobânzii, comisioanelor şi taxelor bancare se consideră acceptare tacită. În situația neacceptării de către împrumutat a modificării dobânzii, comisioanelor şi taxelor bancare, banca are dreptul să declare creditul scadent şi să treacă la recuperarea creditului şi a dobânzii aferente.

4.5 Dobânda se calculează zilnic la soldul contului de credit, considerându-se anul de 360 zile.

4.6 Dobânda anuală efectivă (DAE), calculată conform prevederilor Legii 289/2004, reprezentând costul total al creditului este de 22,64%.

5.1.Împrumutatul ca şi codebitorul sau, se obligă să restituie Băncii, prin depunere de numerar la casieria Băncii sau prin virament în contul de la punctul 2.1., creditul primit împreună cu dobânda şi comisioanele aferente în conformitate cu graficul de rambursare (anexa1). Ratele de credit menționate în graficul de rambursare aferente soldului rămas de calculat se vor calcula conform următoarei formule:

r k = C * d *(d+1)k-1

(d+1)n -1

Unde r = rata creditului

k= numărul ratei lunare

C= sold credit

n= nr. luni până la scadentă

d= rata dobândă lunară calculată astfel:

rata dobânzii lunare = rata dobânzii (%)/an * număr zile din luna

360

Contractul a fost modificat ulterior prin Actul adițional nr. 150RES3103280001/24.11.2010 (f. 28 vol.I)

La art. III.1-12 s-a specificat faptul că :

1.Dobânda reprezintă suma datorată de către împrumutat Băncii, calculată la suma nerambursată, după următoarea formulă:

D = S x  30/360 x RD%, unde D = dobânda; S = soldul creditului; RD% - rata anuală a dobânzii. Dobânda se calculează si se plăteşte lunar odată cu rambursarea ratelor de credit, conform graficului de rambursare, Anexa II la contract

2. Rata anuală a dobânzii (RD) este fixă pentru o perioada strict determinată, iar la data semnării contractului aceasta are valoarea specificată în CSC. După expirarea perioadei de dobânda fixă, RD va deveni variabilă şi va fi revizuită în conformitate cu metodologia descrisă în Anexa I.

3. Banca va revizui trimestrial RD (în sensul majorării sau reducerii acesteia) în funcţie de fluctuaţiile unui indice de referinţă verificabil şi accesibil împrumutatului, disponibil în mod public şi în afara controlului Băncii. Acest indice reprezintă o imagine fidelă a costurilor reale ale Băncii în acordarea creditului împrumutatului şi se referă la ROBOR la 3 luni.

4. Variaţia RD va fi rezultatul efectului cumulativ al schimbărilor pozitive şi negative înregistrate de media zilnică a indicelui ROBOR la 3 luni de-alungul unei perioade de calcul determinate, conform metodologiei descrisă în Anexa I, atâta timp cât acest efect este mai mare sau egal cu 25 de puncte de bază (adică 0.25%), în valori absolute.

5. Banca va calcula eventuala variaţie (majorare/reducere) a RD conform metodologiei descrisa în Anexa I, iar noua valoare efectivă a RD astfel revizuită va fi valabilă şi aplicată/implementată de Bancă începând cu data de 01 (întâi) a primei luni din cadrul fiecărui trimestru (1 Aprilie, 1 Iulie, 1 Octombrie, 1 Ianuarie), atâta timp cât aceasta este o zi bancară, altfel noua valoare a RD va fi aplicată/implementată începând cu ziua bancară următoare .

6. În situaţia revizuirii RD în conformitate cu cele de mai sus, Banca e obligată să comunice împrumutatului noua valoare într-un termen rezonabil după implementarea RD revizuite, prin mijloacele de comunicare alese de împrumutat prin cererea de credit. Mai mult, un grafic de rambursare a creditului revizuit va fi pus la dispoziţia împrumutatului la cea mai apropiată unitate a Băncii.

7. În vederea asigurării unei informări eficiente a împrumutatului, valorile exacte ale indicelui menţionat mai sus vor fi accesibile si disponibile pe site-ul Băncii la adresa www........ro, precum si la sediul oricărei unităţi a Băncii, lunar (la sfârşitul primei săptămâni a lunii pentru informaţii referitoare la luna precedentă).

8. Pe parcursul derulării prezentului contract, în baza unei cereri scrise, împrumutatul poate solicita Băncii refinanţarea soldului creditului cu un alt credit oferit de Bancă, în aceeaşi/în altă moneda. De asemenea, în baza unei cereri scrise, împrumutatul poate solicita rescadenţarea creditului pe o perioada mai lungă. Cererile scrise ale împrumutatului vor fi analizate de Bancă, iar pentru modificările contractuale menţionate mai sus, Banca poate percepe comisioane care vor fi agreate cu împrumutatul.

9. Dobânda anuală efectivă este egală pe o perioada de un an, cu valoarea actuală a tuturor angajamentelor, trageri, rambursări şi costuri, prezente sau viitoare, convenite de Bancă şi de împrumutat. Calculul dobânzii anuale efective se bazează pe ipoteza potrivit căreia contractul urmează să rămână valabil pentru perioada convenită, iar Banca şi împrumutatul îşi vor îndeplini obligaţiile în condiţiile şi în termenele convenite în contract, precum şi pe ipoteza conform căreia rata dobânzii aferente creditului si celelalte costuri vor rămâne fixe în raport cu nivelul iniţial şi se aplică până la încetarea contractului de credit.

10. Dobânda penalizatoare va fi aplicată la suma ce reprezintă credit restant de la data scadenţei până la data plăţii efective şi are valoarea menţionată în CSC. Rata dobânzii penalizatoare aplicabilă în cazul creditelor restante nu poate depăşi cu mai mult de 2 puncte procentuale rata dobânzii aplicată atunci când creditul nu înregistrează restanţă, în cazul în care împrumutatul notifică în scris Banca şi prezintă înscrisuri doveditoare ca el sau soţul/soţia acestuia se află în una dintre următoarele situaţii: şomaj, suferă o reducere drastica a salariului, concediu de boală prelungit, divorţ, deces. Prin reducere drastica a salariului se înţelege o reducere de cel puţin 15% din valoarea acestuia.

11. Comisionul de analiza se va calcula de Banca şi se va plăti prin reţinere din suma creditului, integral, la data primei trageri din credit sau prin depunere în contul curent al împrumutatului şi are valoarea menţionată în CSC.

12. Comisionul de administrare a creditului reprezintă costul cu întreţinerea si administrarea creditului si va fi plătit de către împrumutat lunar, odată cu rambursarea ratelor de credit, conform graficului de rambursare. Comisionul lunar de administrare (CA) are valoarea menţionată în CSC şi se calculează după următoarea formulă:

CA=S x 30/360 x Ca %, unde S = soldul creditului; Ca(%) = rata anualizată a comisionului de administrare.

13. Comisionul unic pentru servicii prestate la cererea împrumutatului reprezintă suma fixă percepută de Bancă pentru prestarea oricărui serviciu ulterior tragerii creditului şi are valoarea menţionată în CSC

Prin Actul adiţional nr. 150RES8120440001/13.02.2012 (f. 42 vol.I) s-au modificat din nou prevederile contractuale referitoare la dobândă și comisioane.

S-a arătat în preambul faptul că termenul ,,contractul” din acest act adițional reprezintă ,,contractul de credit nr. 150CRU6063320001 din 28.11.2006, cu toate modificările ulterioare, inclusiv cele aduse prin prezentul act adițional”.

Totodată s-a consemnat că ,,În scopul evitării oricăror posibile neclarități cu privire la interpretarea oricărei clauze contractuale referitoare la raporturile juridice dintre părțile semnatare ale Contractului, părțile declară că au înțeles următoarele:

1.rescrierea integrală a clauzelor Contractului în forma și conținutul prezentului act adițional are scopul de a asigura conformitatea contractului cu dispoziţiile legale în vigoare la data semnării actului adiţional (f. 41 vol.I)

2. Toate modificările  survenite prin acest act adiţional şi clauzele noi au deplină aplicabilitate şi sunt valabile numai pentru viitor și numai de la data intrării in vigoare a prezentului act adițional, fără să afecteze operațiunile executate anterior;

3. Toate operațiunile executate anterior pe perioada de timp scursă între semnarea contractului și data intrării în vigoare a prezentului act adițional sunt și rămân valabil îndeplinite și considerate ca executate”

 Astfel:

Art. 2.1: rata anuală a dobânzii (RD):

- pentru perioada cuprinsă intre data semnării contractului și data împlinirii a 12 luni, respectiv 365 zile calendaristice, dobânda este fixă;

- începând cu luna a 13-a, respectiv a 365/a zi calendaristică de la data semnării contractului dobânda va deveni variabilă și este calculată în funcție de ROBOR la 3 luni, determinat conform CGC (condiții generale de creditare) și marja fixă de 7,75%.

Art. 2.2 Rata anuală a dobânzii fixe (RD) la  la data încheierii contractului este de 14% pe an încheierii contractului este de 0% pe an.

Art. 2.3 Rata anuală a dobânzii variabile (RD) la data încheierii contractului este 14% pe an.

Art. 2.5 Dobânda anuală efectivă (DAE) la data încheierii contractului este 15,13%.

Art. 2.6 Dobânda penalizatoare  pentru perioada de dobândă fixa este 0%.

Art. 2.7 Dobânda penalizatoare pentru perioada de dobândă variabilă se calculează pentru fiecare zi de întârziere şi este de 25%

2.8 Comisioane percepute de bancă:

2.8.3 Comisionul de administrare a creditului are valoarea de 0,41 % lunar.

Din cele arătate reiese că prima instanță a analizat și a constatat caracterul abuziv și deci nulitatea absolută a clauzelor referitoare la dobânda variabilă și comisionul de administrare in forma în care au fost stipulate în contractul de credit de consum nr. 150CRU6063320001 din 28.11.2006. Acele clauze au produs efecte până la data de 24.11.2010 când au fost modificate prin Actul adițional nr. 150RES303280001/24.11.2010. Au fost deci înlocuite cu alte clauze, s-a dat o altă numerotare acestora, a fost stipulată o altă modalitate de calcul a dobânzii, procentul comisionului de administrare s-a modificat  şi noile clauze nu au fost supuse analizei instanţei de fond.

La data de 10.10.2014 SC ...... SA a declarat scadent anticipat creditul restant astfel cum reiese din extrasul de cont din data de 10.10.2014 (f. 74 dosar apel). Astfel, dacă la data de 13.09.2014 soldul ,,principal” datorat era rata lunară de 224,83 lei la care se adăuga dobânda și comisionul de administrare, iar ,,soldul principal conform graficului” era de 8644,90 lei (f. 73 dosar apel), în data de 10 octombrie 2014 debitul ,,principal” era  8.644,90 lei iar totalul sumelor datorate era 13.533,77 lei, iar ,,soldul principal conform graficului” era 0.00 lei, ceea ce înseamnă că tot creditul a fost declarat scadent anticipat.

SC ...... SA a formulat la data de 18.12.2014 cerere de executare silită mobiliară și imobiliară cat şi prin poprire asupra bunurilor debitoarei, pentru recuperarea creanţei în cuantum de 17.717,65 lei, ce se va actualiza potrivit titlului executoriu până la achitarea integrală a debitului.(f. 33 şi urm. vol. IV dosar Judecătorie). S-a deschis deci dosarul de executare silită nr. 728/E/2014 la BEJ ...... SC ...... SA a precizat că la data de 16.10.2014 Banca a procedat la declararea scadenţei anticipate a creditului, ultima depunere efectuată de client înainte de declanşarea executării silite a fost de 200 lei, la data de 17.04.2013 iar suma restantă înregistrată de împrumutat, calculată de la data acordării creditului până la data de 05.12.2014 este de 17.717,65 lei la care se adaugă dobânda penalizatoare zilnică ce va fi calculată de principalul restant (12487,46 lei) – f. 102 vol.IV.

Prin Încheierea Judecătoriei Sectorului 2 București din 27.11.2014, pronunţată în dosarul nr. ........... s-a admis cererii formulate de SC ...... SA şi investirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit de consum nr. 150CRU6063320001 din 28.11.2006  şi cele două acte adiţionale aferente (f. 71 vol. IV).

Prin Încheierea nr. 728/E/2014 din 19.12.2014 (f. 29 vol. IV), Biroul Executorului Judecătoresc ..... a dispus admiterea cererii formulate de creditoarea SC ...... SA şi încuviințarea executării silite, stabilindu-se suma de 2.978,20 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită (f. 27-28 vol. IV).

Tot la data de 19.12.2014 BEJ ..... a emis o somația prin care i-a pus in vedere debitoarei să achite SC ...... SA suma de 20.695,85 lei, din care 17.717,65 lei reprezenta debit restant conform titlului executoriu şi 2.978,20 lei reprezentau cheltuieli parţiale de executare silită iar 2.197,00 lei reprezentau onorariul executorului.

Executarea silită s-a dispus prin înființarea unei popriri, asupra tuturor conturilor pe care debitoarea le are deschise la SC ...... SA, în calitate de terț poprit și prin înființarea unei popriri în cotă de 1/3 din venitul net lunar pe care Casa Județeană de Pensii Covasna, în calitate de terţ poprit îl datorează debitoarei, până la concurența sumei de 20.695,85 lei  (f. 21 vol. IV).

Casa Județeană de Pensii Covasna  a comunicat faptul că, poprirea asupra drepturilor ce i se cuvin debitoarei s-a înființat începând cu luna februarie 2015, astfel cum reiese din adresa nr. 26323/23.12.2014 (f. 15 vol. IV).

Corect a constatat prima instanță că potrivit procesului verbal de înmânare, la data de 22.12.2014 contestatoarei apelante Sz.M. i s-au comunicat încheierea de încuviinţare a executării silite,  în dosarul  nr. 728/E/2014, somaţia, înştiinţarea declanşării executării, adresă poprire din data de 19.12.2014 şi copia certificată a titlului executoriu în legătură cu dosarul nr. 728/E/2014.(f. 23 vol.IV)

In perioada februarie - martie 2015, BEJ ..... a dispus executarea silită prin înfiinţarea unei popriri, asupra tuturor conturilor pe care debitoarea le are deschise la diverse instituţii bancare, inclusiv asupra veniturilor obţinute de la Casa de Pensii Covasna (f. 20 vol. IV) Prin Încheierea din data de 12.03.2015, executorul judecătoresc a dispus eliberarea sumelor poprite către creditoarea SC ...... SA (f. 182 vol. III).

Corect s-au enumerat de prima instanţă dovezile de înmânare către debitoare a adresei de poprire din data de 09.02.2015 şi încheierea nr. 728/E/2014 din 12.03.2015, privind eliberarea sumelor.

Între ...... SA, ERB New Europe Funding II BV, ERB Retail Services IFN SA, în calitate de cedenţi şi ...... SARL, în calitate de cesionar, s-a încheiat acordul de cesiune a creanţelor din data de 20.05.2016, ulterior modificat prin amendamentul din data de 26.07.2016 (f. 80-120 vol. V). În baza acestora, începând cu data de 16.08.2016, creanța rezultată din contractul de credit analizat in speţă a fost cesionată către intimata ....... La data de 18.07.2016 sumele datorate in baza contractului de credit, declarate scadent anticipat  erau in valoare de 21836,34 lei, din care componenta de principal este de 12130,21 lei. (f.134).

Cesiunea de creanţe a fost notificată debitoarei Sz. M. care însă a arătat că nu a primit această notificare.(f. 13 dosar apel)

Prin Încheierea din 27.02.2017  executorul judecătoresc a admis cererea creditorului cesionar ...... SAR privind eliberarea sumelor consemnate şi, începând cu data de 27.02.2017, până la data de 24.12.2020, executorul judecătoresc a dispus eliberarea sumelor poprite către creditorul cesionar, sens in care s-au întocmit şi Încheierile privind eliberarea sumelor (f. 85 vol. III – f. 164 vol. I).

Important în speţă este faptul că potrivit procesului verbal de înmânare din data de 13.02.2020, debitoarei apelante Sz. M. i s-a comunicat încheierea din data de 11.02.2020 a executorului judecătoresc prin care acesta a dispus stabilirea unor cheltuieli suplimentare, în cuantum de 452,20 lei, privind pe creditorul cesionar ...... SARL (f. 71 şi 798 vol.II).

Este evident că cel mai târziu la acea dată Sz. M. a cunoscut cesiunea şi noul creditor astfel că putea formula contestaţie la executare prin care să invoce inopozabilitea cesiunii în termen de 15 zile calculat de la data de 13.02.2020.

Însă, contestaţia la executare a fost trimisă prin postă Judecătoriei Sfântu Gheorghe doar la data de 11.11.2020 (f. 57 vol.I)

În speță trebuie să se facă diferența între motivele de contestație la executare împotriva unui anumit act de executare silită și motivele de contestație la executarea silită însăși; diferențierea are importanță în ceea ce privește termenul in care se formează contestația la executare: conform art. 715 cod procedură contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit. Contestaţia împotriva executării silite însăşi se face in 15 zile de la data când contestatorul  a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare.

Prin urmare soluția primei instanţe, de respingere a contestaţiei la executarea silită însăşi şi contestaţia împotriva popririi este corectă.

Cererea de completare a contestaţiei cu motive noi, depusă la dosarul de fond la data de 23.03.2021 (f. 137 vol.V) este tardiv formulată in raport cu prevederile art. 715 alin. 1 pct. 1 cod procedură civilă. Termenul în care puteau fi invocate toate motivele de contestaţie expuse în nota precizatoare din 23.03.2021 era de 15 zile calculate cel mai târziu din data de 13.02.2020. Corect a fost respinsă ca tardiv formulată contestaţia pentru motivele arătate în cererea completatoare.

Aşadar, soluţionarea pe fond a contestaţiei în raport de aceste motive nu se mai impune.

Nefiind desființată executarea silită și nici actele de executare anterioare actului de executare privind notarea silită imobiliară, nefiind invocate motive de nulitate pentru neîndeplinirea condițiilor formale ale acestuia, cererea de anulare a notării executării silite imobiliare nu  putea fi analizată în raport de eventuale motive de nelegalitate ale executării silite înseși. Cererea de apel formulată de acesta este nefondată şi in baza art. 480 cod procedură civilă urmează a fi respinsă.

 Cu privire la motivele de apel invocate de ...... SA instanţa de apel constată următoarele:

1.Soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia este corectă: în cadrul contestației la executare s-a invocat și inopozabilitatea cesiunii de creanță. Se reține că în materia cesiunii de creanță, raportul juridic dintre cesionar și debitorul cedat este guvernat de art. 1578 Cod civil care reprezintă norma de drept material care stabilește regimul juridic și momentul opozabilității cesiunii de creanță debitorului cedat. În speță în contestația la executare s-a invocat tocmai inopozabilitatea cesiunii de creanță.

Cum în raportul juridic al cesiunii este implicată și partea apelantă în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii a ...... SA, aceasta are calitate procesuală pasivă în contestația la executare conform art. 36 cod procedură civilă.

2. În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii raportat la prevederile Legii 193/2000, instanța de apel constată că, partea apelantă a invocat prevederile art. 1167 alin. 2 din noul cod civil.

Contractul dintre părți ale cărui clauze au fost constatate abuzive, deci nule absolut, a fost încheiat in anul 2006, sub incidența vechiului cod civil deci noul cod civil nu se aplică in speță conform art.6 alin. 2 din acesta.

Pe de altă parte, s-a arătat anterior că prima instanță a analizat și a constatat caracterul abuziv și deci nulitatea absolută a unor clauze în forma în care acestea au fost stipulate în contractul de credit de consum nr. 150CRU6063320001 din 28.11.2006. Acele clauze au produs efecte până la data de 24.11.2010 când au fost modificate prin Actul adițional nr. 150RES303280001/24.11.2010.

Faptul că în cuprinsul art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 193/2000 legiuitorul a reglementat efectele constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale, fie în sensul derulării în continuare a contractelor după anularea parțială a acestora, fie în sensul rezilierii, cu posibilitatea stabilirii răspunderii în forma daunelor-interese, nu poate fi considerat a semnifica inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 193/2000 contractelor ce nu se mai află în executare, in speță a contractului care s-a executat in forma in care a existat până la modificarea acelor clauze.

Nu este relevantă, sub aspectul aplicării Legii nr. 193/2000, împrejurarea că la data formulării acțiunii în constatarea nulității absolute a unor clauze din contractul inițial încheiat in anul 2006 cu Banca, acestea își încetaseră aplicabilitatea ca urmare a modificării contractului prin act adițional in 24.11.2010 deoarece, în raport cu efectele sancțiunii nulității absolute, caracterul abuziv al unor clauze poate fi invocat oricând, iar nu doar în privința unui contract în derulare ori aflat în executare silită.

3. Clauza referitoare la ,,comisionul de administrare lunară a creditului de 0.5% aplicat la valoarea soldului creditului”, astfel cum este stipulată la art. 4.1 din contractul de credit în varianta inițială (anul 2006) nu contravine prevederilor Legii 193/2000, amintite și de prima instanță.

Clauza este redactată clar, acest comision nu are caracter abuziv pentru că este calculat la soldul creditului şi nu la valoarea întregului credit, astfel că nu se creează un dezechilibru contractual. Cuantumul lui lunar este rezonabil (0,5% din soldul creditului) deci nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 4 din legea nr. 193/2000.

Totodată, dreptul de a percepe comisionul de administrare a creditului nu a fost interzis de legislația in vigoare la data încheierii contractului in forma inițială dar este prevăzut și de art. 36 din OUG nr. 50/2010, la prevederile căruia trebuie aliniat contractul de credit: „comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor in scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului."

În baza art. 480 cod procedură civilă se va admite sub acest aspect apelul formulat de ...... S.A. în contradictoriu cu intimata Sz.M., împotriva încheierii din data de 04 iunie 2021 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. 4402/305/2020 ce va fi schimbată în parte în sensul că se va respinge ca nefondată cererea formulată de contestatoarea Sz.M. în contradictoriu cu intimata ...... SA, în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii a ...... SA pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în art. 4.1 din contractul de credit de consum nr. 150CRU6063320001 din 28.11.2006, în privința comisionului de administrare a creditului de 0,5 % aplicat la valoarea soldului creditului.

4. Referitor la soluţia primei instanţe prin care s-a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinsă în art.4.1 din contract privind dobânda variabilă de 9,5% si a clauzei cuprinsă in art. 4.3 privind dreptul băncii de a modifica dobânda și comisioanele bancare pe parcursul derulării contractului instanţa de apel reţine următoarele:

În art. 4.1 din contractul iniţial s-a specificat, aşa după cum s-a arătat şi anterior, faptul că s-a acordat creditul se acordă cu o dobândă de 9.95 % pe an, valabilă în primele 90 de zile de la data acordării creditului, după care se aplica dobânda variabilă pentru credite de nevoi personale în RON în vigoare la respectivul moment; în 4.3. s-a menţionat că pe parcursul derulării contractului banca îşi rezervă dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele şi taxele bancare.

Nu s-au indicat elementele în funcție de care dobânda este variabilă şi nici cele în funcție de care banca poate modifica unilateral dobânzile, comisioanele şi taxele bancare.

La data încheierii contractului era în vigoare Legea 193/2000 ale cărei prevederi incidente au fost citate și anterior. Considerentele instanței de fond  cu privire la modalitatea in care trebuie să fie formulată clauza contractuală și condițiile pe care aceasta trebuie să le îndeplinească pentru a nu fi considerată abuzivă își regăsesc aplicarea în acest caz. Spre deosebire de situația actelor adiţionale care nu au făcut obiectul analizei, în varianta din anul 2006 a contractului de credit, dobânda și comisioanele variază doar în funcție de criterii necunoscute debitoarei atât la data semnării contractului cât și pe perioada derulării acestuia, până la data încheierii primului act adiţional.

Clauza de la art. 4.1 alin. 1 (Creditul se acordă cu o ,,dobândă de 9.95 % pe an, valabilă...”) și clauza de la art. 4.3 teza citată anterior sunt abuzive, deci nule, pentru că dobânda este variabilă fără a fi raportată la indici obiectivi verificabili, care să ofere părţii obligate la plata acesteia posibilitatea de a înţelege mecanismul de formare al acestei dobânzi, este deci stabilită discreţionar de către bancă. ...... SA a exclus din mecanismul de formare al dobânzii criteriul obiectiv al pieţei financiare, stabilind criteriul variabil doar în funcție de voința sa exclusivă, criteriu favorabil propriei sale politici financiare. De asemenea, nu s-au indicat criteriile în funcție de care variază taxele și comisioanele.

Sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr.193/2000, au fost încălcate principiile bunei credinţe, creându-se astfel în detrimentul constatatoarei debitoare un semnificativ dezechilibru.

Se va păstra soluţia primei instanţe cu privire la constatarea caracterului abuziv al acestor clauze.

Deşi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști şi consumatori nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. Astfel, consecinţa constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancţiunea existentă în cazul nulităţii relative, şi anume anularea clauzei respective. În ceea ce priveşte natura interesului protejat, norma respectivă ocroteşte un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocroteşte o categorie generică, aceea a consumatorilor, şi nu o persoană particulară.

În plus instanţa de apel constată că nu poate interveni, în sensul modificării clauzei (sau clauzelor) contractuale constatate ca fiind abuzive deoarece s-ar substitui astfel acordului de voinţă al părţilor. Stabilirea modului in care variază dobânda, a criteriilor obiective in funcţie de care această se modifică, urmare a declarării nulităţii clauzei iniţiale de la art. 4.1 nu este în atribuţia instanţei judecătoreşti, neputând fi decât rezultatul exclusiv al negocierii dintre părţi.

Instanţa de judecată poate elimina o clauză contractuală, ca efect al constatării/declarării nulităţii acesteia, însă nu o poate înlocui, chiar şi în situaţia din speţa în care există norme legale imperative cu privire la dobânda din contractele de credit.

5.Nu același lucru se constată in cazul prevederilor art.4.2, art. 4.5, art. 4.6 şi art. 5.1. din contractul de credit de consum nr. 150CRU6063320001/28.11.2006.

Faptul că, potrivit art. 4.2., nerambursarea la termenul stabilit în contract a creditului angajat, atrage după sine plata de către împrumutat, de dobânzi majorate cu 5 puncte procentuale pe an faţă de dobânda prevăzută la pct. 4.1, nu contravine principiilor bunei credinţe. Clauza privind dobânda penalizatoare este redactată clar, inteligibil, rezultând cu evidență că dobânda se majorează cu 5 punte procentuale pe an, nu lunar, doar in cazul în care debitoarea înregistrează întârzieri la plata ratelor lunare conform graficului.

La data semnării contractului debitoarea a cunoscut întinderea obligației.

De asemenea 4.5 din contract conform căruia ,,Dobânda se calculează zilnic la soldul contului de credit, considerându-se anul de 360 zile” nu are caracter abuziv. Practic în contract pârțile au convenit că la calcularea  dobânzii anuale se consideră 360 de zile pe an (în loc de 365 sau 366 zile). Un an calendaristic cu 365 sau 366 de zile nu se împarte în mod egal între cele 12 luni, astfel că în practica bancară obișnuită se înregistrează dobânzi folosind pentru calcul un an de 360 de zile. Această metodă de calcul al dobânzii in funcție de anul bancar de 360 zile a fost consacrată şi legislativ deci nu este vorba despre un caz excepţional (în acest sens spre exemplu art. 2 din Norma BNR nr.1/2006 - convenţia actual/360 - ,,convenţie de stabilire a numărului de zile ale lunii/anului, care presupune că o perioadă conţine exact numărul de zile calendaristice din lunile considerate până la data curentă, iar numărul de zile din anul în curs este de 360 de zile”).

Această convenţie a părţilor nu produce dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile acestora.

În cuprinsul contractelor de credite era obligatoriu a se menţiona, potrivit Legii 289/2004 dobânda anuală efectivă (DAE) ce reprezintă, conform art. 2 lit.e din Lege ( in varianta in vigoare la data încheierii contractului) costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat şi calculat în conformitate cu art. 4; potrivit art. 8 lit.b din acelaşi act normativ ,,Contractul de credit scris trebuie să includă cel puţin următoarele date:...b) valoarea DAE;”. Dobânda anuală efectivă exprimă costul total al unui credit, incluzând atât dobânda, cat si comisioanele aferente creditului.

Partea creditoare a respectat deci obligaţia legală de a include clauza de la art. 4.6 in contract iar aceasta nu are caracter abuziv din această perspectivă.

Nici art. 5.1. din contractul in varianta iniţială nu are caracter abuziv; in acest articol este redată obligaţia împrumutatului de restituire a  creditului primit împreună cu dobânda şi comisioanele aferente în conformitate cu graficul de rambursare anexă la contract, obligaţie ce derivă însăşi din contract dar era prevăzută şi in art. 1584 din vechiul cod civil şi art. 8 lit. d din Legea 289/2004 în varianta in vigoare la data încheierii contractului de credit. Formula de calcul a ratelor de credit aferente soldului rămas de calculat depinde într-adevăr de rata dobânzii exprimată în procente pe an. Însă, instanţa de apel constată că, urmare a considerentelor expuse anterior, in situaţia in care clauza de la art. 4.1 se înlocuieşte cu o clauză in care rata dobânzii este exprimată în conformitate cu cerinţele Legii 193/2000, formula de calcul a ratelor de credit va reflecta valoarea ratelor determinate conform unor criterii obiective deoarece această clauză permite un mod de calcul transparent, previzibil dacă se cunoaște rata dobânzii procentuale variabile conform art. 4.1. Este de altfel evident că dobânda se datorează pentru soldul creditului, rămas de rambursat, deci această clauză este stipulată în beneficiul debitoarei. Dacă părțile contractuale, in urma renegocierii clauzei de la art. 4.1, vor stipula clar indicii obiectivi in funcție de care variază dobânda și indicii cu valoare procentuală fixă din componența ratei dobânzii procentuale, art.4.5 și art. 5.1 se aplică în beneficiul debitoarei, nu în detrimentul interesului acesteia.

Pentru motivele arătate, în baza art. 480 cod procedură civilă se va admite doar apelul formulat de apelanta ...... S.A., iar încheierea din data de 04 iunie 2021 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. 4402/305/2020 va fi schimbată in sensul că se va respinge ca nefondată cererea formulată de contestatoarea Sz.M. în contradictoriu cu intimata ...... SA, în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii a ...... SA pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în art. 4.1 din contractul de credit de consum nr. 150CRU6063320001 din 28.11.2006, doar în privința comisionului de administrare a creditului de 0,5 % aplicat la valoarea soldului creditului și a clauzelor înscrise in art. 4.2, art. 4.5, art. 4.6 şi art. 5.1. din contractul de credit de consum nr. 150CRU6063320001/28.11.2006.

Se vor păstra restul dispozițiilor încheierii apelate.

...... SA a dovedit suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.

Văzând și prevederile art. 453 alin. 2 cod procedură civilă, reţinând că doar apelul formulat de ...... SA urmează a fi admis iar încheierea din data de 04 iunie 2021 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe va fi schimbată doar în parte, se vor acorda în aceeaşi măsură şi cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a consilierului juridic D. L. C. pentru partea apelantă ...... SA.

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta Sz.M., având CNP ............, cu domiciliul în sat ....., nr. ..., comuna ....., judeţul ......., în contradictoriu cu intimatele ...... SA, prin Direcţia Juridică - Departamentul Litigii Judiciare şi Suport Juridic Recuperare / Biroul Regional de Litigii si Insolventa Târgu Mureș, cu sediul procesual ales la ...... SA - Sucursala Brașov, .................., prin consilier juridic delegat D. L.-C., aceasta persoană fiind desemnată inclusiv cu primirea corespondentei şi ...... SARL, prin reprezentant convenţional ...... şi Asociaţii, cu sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în ....................încheierii din data de 04 iunie 2021 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. ...............

Admite apelul formulat de apelanta ...... S.A., prin Direcţia Juridică - Departamentul Litigii Judiciare şi Suport Juridic Recuperare / Biroul Regional de Litigii si Insolventa Târgu Mureș, în contradictoriu cu intimata Sz.M., având CNP ............, cu domiciliul în sat ....., nr. ..., comuna ....., judeţul .......... împotriva încheierii din data de 04 iunie 2021 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. ............ pe care o schimbă în parte în sensul că:

Respinge ca nefondată cererea formulată de contestatoarea Sz.M. în contradictoriu cu intimata ...... SA, în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii a ...... SA pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în:

-  art. 4.1 din contractul de credit de consum nr. 150CRU6063320001 din 28.11.2006, doar în privința comisionului de administrare a creditului de 0,5 % aplicat la valoarea soldului creditului;

- art. 4.2, art. 4.5, art. 4.6 şi art. 5.1. din contractul de credit de consum nr. 150CRU6063320001/28.11.2006.

Păstrează restul dispoziţiilor încheierii apelate.

Obligă intimata  Sz.M. la plata către apelanta ...... SA a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi 09.11.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

 Preşedinte Judecător Grefier

Domenii speta

Spete similare