. Exceptia inadmisibilitatii. Exceptia autoritatii de lucru judecat. Partaj judiciar. Iesire din indiviziune.

Hotărâre 308 din 25.01.2021


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 24.04.2017 sub nr.13715/299/2017, reclamanta VD în contradictoriu cu pârâtii CG, MUNICIPIUL B. PRIN PRIMARUL GENERAL,  si A. F. , a solicitat iesirea din indiviziune asupra suprafetei de 52,96 mp spatii comune ale imobilului situat in B. , str.SV , nr. , sc.  , et. , sector 1.

În motivarea cererii sale, reclamanta a aratat ca, la etajul 1 al imobilului situat in B, str. SV,  nr.  sc.  , sector 1, exista trei apartamente distincte,  respectiv: doua apartamente, ambele numerotate cu 1, identificate pe schita anexa ca fiind compuse din camerele 1, 2, 3, 4, 5 si 15, in cota exclusiva, iar camerele 9, 10, 11, 12, 13, 14 si 16 sunt in indiviziune si un apartament apartinand paratilor si in care locuiesc in calitate de chiriasi numitii BG, BD si BC.

 Astfel, primul apartament nr. 1 a fost dobandit de catre reclamanta prin contractul de vanzare-cumparare nr.35466/44611/17.07.2015 incheiat de aceasta cu  parata AF, inscris in cartea funciara nr….-C1-U11 a Sectorului 1 Bucureşti, cu număr cadastral 253181-C1-U11, fiind compus din 2 camere de locuit si dependinte (bucatarie, baie, balcon), cu o suprafata utila exclusiva de 55,60 mp, precum si o cota-indiviza de 9,80% din suprafata de folosinta comuna a imobilului. De asemenea, odata cu locuinta au fost dobandite si urmatoarele dependinte in comun: hol-49,21%, culoar-49,18%, veranda 49,11%, WC-49,00%, balcon 49,21%. Acest imobil fusese detinut anterior de catre reclamanta in baza contractului de inchiriere nr.554/08.01.2015.

Cel de-al doilea apartament nr. 1 a fost dobandit de catre reclamanta prin contractul de vanzare autentificat sub nr.1900/09.09.2015 de catre BIN A, de la numita TC, fiind inscris in cartea funciara nr.253181-C1-U2 (nr. CF vechi 33737) a Sectorului 1 Bucureşti, cu număr cadastral 253181-C1-U2 (nr. cadastral vechi 8365/1,1,1), compus din cameră (18,50 mp) şi bucătărie (10,31 mp), ambele în proprietate exclusivă, iar în comun: hol (cota de 25,34%) = 4,89 mp, veranda (cota de 25,34%) = 1,37 mp, culoar (cota de 25,34%) = 4,19 mp, oficiu (cota de 50%) = 1,46 mp, baie (cota de 50%) = 1,75 mp, WC (cota de 25,34%) = 0,50 mp, balcon (cota de 25,34%) = 0,96 mp, cu o suprafaţă utilă totală de 42,97 mp şi suprafaţă totală de 43,93 mp, împreună cu o cotă-parte de 5,67% din suprafaţa de folosinţă comună a imobilului-bloc şi terenul aferent, în suprafaţă de 13,76 mp (respectiv cota-parte de 5,67% din terenul pe care este edificat imobilul-bloc), atribuit în folosinţă pe durata existenţei construcţiei. In acest contract, s-a mai mentionat faptul ca, vânzătoarea declară că este proprietara exclusiva a Imobilului, pe care l-a bandit ca bun propriu, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.322 din 01.04.2003 la BNP M., prin cumpărare de la BN, care, la randul său, a dobândit Imobilul ca bun propriu, fiind necăsătorită, în baza Contractului de vanzare-cumpărare cu plata integrală nr…./42101 din 19.12.2002 şi a Procesului-verbal de predare-primire din 22.01.2003, ambele încheiate cu AF Bucureşti.

Reclamanta mai arata ca, statul, prin reprezentatii sai, paratii din prezenta cauza, detine in proprietate exclusiva camerele 6, 7, 8 si 17 si in proprietate indiviza cu aceasta camerele 9, 10, 11, 12, 13, 14 si 16.

Aceasta mai arata ca, palierul etajului 1 al imobilului cu cele trei apartamente are 2 scari de intrare in locuinta, respectiv, prima intrare, scara A, se afla la fatada imobiului care permite accesul si este in apropierea apartamentelor reclamantei iar cea de-a doua se afla in spatele imobilului, langa scara B care, de asemenea permite accesul si se alfa in imediata apropiere a apartamentului proprietatea statului in care locuiesc chiriasii BG, BD si BC.

In continuare, reclamanta solicita sa-i fie atribuite in natura spatiile numerotate cu 9, 10, 11, 13 si 16, precum si o suprafata de 2,5 mp din capatul holului numerotat cu 11, in latura dispre camera numerotata cu 9 iar Statului Roman sa-i fie atribuit in natura camera numerotata cu 14, dar ci cea mai mare parte a holului numerotat cu 11 (fara cei 2,5 mp din capatul holului, in latura dispre camera numerotata cu 9).

Reclamanta a mai aratat ca a facut numeroase cereri catre parati pentru a iesi din indiviziune in care a aratat ca este imposibila conveituirea cu familia B. , intrucat acestia refuza igienizarea spatiilor comune, iar cand reclamanta a dorit sa faca acest lucru pe banii sai, a fost agresata de catre membrii acestei familii. Aceasta mai arata ca are 2 copii minori iar familia sa este sicanta in mod sistematic de catre familia B. si de aceea doreste separarea spatiilor.

În drept, reclamanta a invocat dispozitiie art. 980 si urmatoarele C. proc. civ.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și expertiză tehnică constructii.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 4.622 lei.

Pârâții, legal citati, nu au depus intampinari in cauza.

La data de 02.10.2017 numitii BG şi BDM, au formulat o prima cerere de interventie principala (f.126-130 vol.1 dosar), in contradictoriu cu:

-VD, VV, CGMB -AF, Municipiul B., CGMB, PG al Municipiului B., CL

, Primarul S 1 Bucureşti, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 1 Bucureşti, prin care au solicitat:

- să se constate încetarea efectelor juridice ale aprobării CLS1 Bucureşti din 25.11.1994. poziţia 26:

- sa se constate caducitatea aprobării CL S1 Bucureşti din 25.11.1994. poziţia 26;

- să se constatateîncetareaefectelorjuridice ale comunicării nr.2624/25.11.1994:

- să se constate caducitatea comunicării nr.2624/25.11.1994;

-sa seconstate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr.10631/19.05.1997;

- să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr.21395/17.08.1999;

- să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.35466/44611 din 17.07.2015;

-să se constatate nulitatea absolută a procesului-verbal de predare-primire a suprafeţelor si bunurilor vândute prin contractul de vânzare-cumpărare nr.35466/44611 din 17.07.2015.

-obligarea restului partilor la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii, intervenientii au aratat ca, reclamanta VD a introdus acţiunea de partaj care formează obiectul prezentei cauze invocând actele juridice prin care a dobândit în mod ilegal dreptul de proprietate, acte juridice a căror nulitate este solicitată prin cererea de intervenţie principală formulată in timp ce, intervenientii isi apără drepturile de folosinţă, acestia având contractul de închiriere nr. …./21.10.2015 incheiat cu CGMB- AF.

Acestia mai arata ca, la data de 10.11.1994 numita VD prin contractul de vânzare-cumpărare nr. …/10.11.1994 înstrăinează locuinţa din B., str. B. nr..., bl., sc., et., ap. sector 6. In data de 25.11.1994 se aprobă un schimb de locuinţe între numita VD şi numita HA şi se emite comunicarea nr.2624/25.11.1994.

Având în vedere că numita VD a înstrăinat o locuinţă după data de 1 ianuarie 1990 şi anume a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr.27751/10.11.1994 apartamentul nr.  din B.,  str. B. nr.,  bl., sc., et., sector 6, aprobarea CL S 1al S 1 B.  din 25.11.1994 poziţia 26 cât şi comunicarea nr.2624/25.11.1994 şi-au încetat efectele juridice potrivit dispoziţiilor Legii nr.114/1996 si au devenit caduce potrivit dispoziţiilor Legii nr.114/1996.

Or, sustin intervenientii, cu toate acestea, se încheie în data de 19.05.1997 contractul de închiriere nr…./19.05.1997 cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr.114/1996 numiţilor VD şi VV cu privire la suprafeţele din imobilul situat în B, str. ŞV nr...., sector 1, contractul de închiriere nr…./19.05.1997 fiind nul absolut. De asemenea, se încheie în data de 17.08.1999 contractul de închiriere nr.21395/17.08.1999 cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr.114/1996 numiţilor VD şi VV cu privire la suprafeţele din imobilul situat în B., str. ŞV. nr., sector 1, contractul de închiriere nr. …/17.08.1999 fiind nul absolut.

Deşi unele dintre actele juridice emise pe numele numiţilor VD şi VV cu privire la suprafeţele din imobilul situat în B, str. ŞV  nr., sector 1 sunt ineficace şi unele dintre actele juridice emise pe numele numiţilor VD. şi VV cu privire la suprafeţele din imobilul situat în B. , str. ŞV nr. , sector 1 sunt nule absolut, se vand numitei VD cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr.85/1992 suprafeţele care au format obiectul contractului de închiriere nr.21395/17.08.1999 cât şi alte suprafeţe şi bunuri, fiind încheiate contractul de vânzare-cumpărare nr. …./44611 din 17.07.2015 şi procesul-verbal de predare-primire a suprafeţelor şi bunurilor vândute prin contractul de vânzare-cumpărare nr…./44611 din 17.07.2015. Intervenientii pretind ca aceste doua acte sunt nule absolut şi potrivit dispoziţiilor Noului Cod Civil (Legea nr.287/2009).

Mai mult decât atât, nulitatea absolută a contractului de închiriere nr.10631/19.05.1997 atrage, în conformitate cu principiile resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis si accesorium sequitur principale, nulitatea absolută a contractului de închiriere nr.21395/17.08.1999; nulitatea absolută a contractului de închiriere nr.21395/17.08.1999 atrage, în conformitate cu principiile resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis si accesorium sequitur principale, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.35466/44611 din 17.07.2015 si a procesului-verbal de predare-primire a suprafeţelor şi bunurilor vândute prin contractul de vânzare-cumpărare nr.35466/44611 din 17.07.2015.

Cererea nu a fost motivata in drept.

Reclamanta a depus intampinare la cererea de interventie principala prin care a solicitat respingerea acesteia in principiu cat si pe fond.

In motivare, reclamanta a aratat ca nu sunt indeplinite conditiile art.62 alin.1 cod procedura civila pentru admisibilitatea in principiu a cererii intrucat cererea de interventie nu are nicio legatura cu cererea principala.

Pe fondul cauzei, reclamanta a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat in raport de decizia civila nr.1726R/12.11.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a IV-a Civila in dosarul nr.3523.299/2008, precum si puterea de lucru judecat in raport de aceeasi decizie.

Astfel, sustine reclamanta, atat aprobarea Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti din 25.11.1994. poziţia 26 si comunicarea nr.2624/25.11.1994, cat si contractele de inchiriere care au fost incheiate in baza lor sunt acte a caror valabilitate a fost deja retinuta prin hotararile judecatoresti anterior pronuntate intre parti.

La data de 26.02.2018 numitii BG şi BD au depus o cerere modificatoare a cererii de interventie principala (f.5-17 vol. 3), prin care, pe langa obiectele initiale ale cererii de interventie, au mai solicitat:

- să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr.554/08.01.2015;

- să se constate nulitatea absolută a actelor juridice privind atribuirea terenului aferent cladirii in care se afla suprafetele si bunurile vandute prin contractul de vânzare-cumpărare nr.35466/44611 din 17.07.2015;

De asemenea, in afara de partile pe care le-au chemat deja in judecata prin cererea de interventie intiala, acestia au mai precizat ca se judeca in contradictoriu si cu: PMB, Prefectul Municipiului B. si Institutia Prefectului Municipiului B..

In motivare au fost invocate aceleasi aspecte cu cele din cererea intiala.

De asemenea, acestia au depus si precizari prin care au solicitat respingerea exceptiei autoritatii de lucru judecat invocate de reclamanta.

Reclamanta a depus o competare la intampinarea la cererea de interventie principala prin care a reiterat aceleasi aspecte ca in intampinarea initiala.

Prin incheierea din data de 28.03.2019 s-a admis in principiu cererea de interventie principala formulata de BG şi BDM.

Prin incheierea din data de 06.06.2018 s-a respins exceptia necompetentei materiale a instantei cu privire la cererea de interventie (f.61 vol. 3).

Prin notele scrise din data de 17.09.2016 (f.63-73 vol. 3), intervenientii au invocat exceptia inadmisibilitatii cererii principale, pe considerentul ca, spatiile asupra carora reclamanta doreste sa iasa din indiviziune se afla in coproprietatea fortata si perpetua a tuturor proprietarilor din imobil. De asemenea, au invocat pe cale de aparare aceeasi exceptie a nulitatii absolute a actelor care fac obiectul cererii de interventie, astfel cum a fost modificata, invocand aceleasi motive.

La termenul de judecata din data de 18.09.2018, instanta a respins ca inadmisibila exceptia nelegalei citari a urmatorilor: VV, Primarul General al Municipiului B., Primaria Municipiului B.,  Prefectul Municipiului B., Institutia Prefectului Municipiului B., Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Primarul sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 1 Bucureşti, pe considerentul ca, intervenientii nu au largit cadrul procesual pasiv prin introducerea in cauza a unor persoane ci au preluat cauza in stadiul in care se afla, iar la momentul formularii cererii de interventie, persoanele si institutiile enumerate nu erau parte in prezentul dosar, iar conform art.65 alin.2 cod procedura civila, intervenientii pot solicita numai probe iar nu si introducerea unor parti in proces (f.105 vol.3).

Asadar, ca urmare a acestei masuri, judecata a continuat intre partile initiale si intervenienti.

In cauza a fost intocmita o expertiza topografica de catre expertul D., asupra careia au fost formulate si o serie de obiectiuni.

La data de 09.04.2019, intervenientii au formulat o precizare, reiterata la data de 21.05.2019 (f.110, f.151 vol.4),  prin care au aratat ca, avand in vedere obiectul cererii de interventie principala, in baza art.78-79 cod procedura civila, instanta trebuie sa puna in discutie  si sa introduca fortat in cauza urmatoarele persoane si institutii: VV, Primarul General al Municipiului B., Primaria Municipiului B., Prefectul Municipiului Bucureşti, Institutia Prefectului Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Primarul sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 1 Bucureşti.

De asemenea, instanta a respins:

-exceptia nulitatii absolute a procesului-verbal intocmit cu ocazia cercetarii la fata locului, invocata de catre intervenienti prin notele de sedinta depuse la data de 09.04.2019;

- exceptia nulitatii raportului de expertiza varianta II depus la dosar la data de 29.11.2019.

- toate exceptiile invocate de catre intervenienti in legatura cu posibilitatea reclamantei si a restului partilor din dosar de a solicita lamurirea si/sau completarea raportului de expertiza depus la dosar la data de 25.02.2019 si lamurirea si/sau completarea raportului de expertiza varianta II depus la dosar la data de 29.11.2019 sau de a formula obiectiuni in legatura cu aceste rapoarte;

- cererea intervenientilor de lamurire a raportului de expertiza initial precum si pe cea de lamurire a raportului de expertiza varianta II depus la dosar la data de 29.11.2019;

- cererea formulata de catre intervenienti la data de 09.04.2019 (f.110 vol.4),  prin care, avand in vedere obiectul cererii de interventie principala, au solicitat introducerea fortata in cauza a urmatoarelor persoane si institutii: VV, Primarul General al Municipiului B, Primaria Municipiului B. , Prefectul Municipiului B., Institutia Prefectului Municipiului B., Consiliul Local al Sectorului 1 B., Primarul sectorului 1 B., Sectorul 1 al Municipiului B., Primăria Sectorului 1 B.

In baza art.248 alin.4 NCPC, instanta a unit cu fondul cauzei exceptia inadmisibilitatii cererii principale, invocata de catre intervenienti, si exceptia autoritatii de lucru judecat in ceea ce priveste cererea de interventie, invocata de reclamanta.

Analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța va reține următoarele:

In ceea ce priveste exceptia inadimisibilitatii cererii principale, invocata de catre intervenientii in interes propriu BG şi BDM, instanta retine ca acesta este nefondata intrucat, imprejurarea daca se poate iesi sau nu din indiviziune asupra unor spatii comune reprezinta o chestiune care tine de fondul cauzei, deci de temeinicia cererii si care va fi analizata mai jos pe fond iar nu de admisibilitatea acesteia.

Pe cale de consecinta, instanta va respinge ca neintemeiata exceptia inadimisibilitatii cererii principale, invocata de catre intervenientii in interes propriu BG şi BDM.

Referitor la cererea principala formulata de reclamanta VD, în contradictoriu cu pârâtii CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B.,  MUNICIPIUL B. PRIN PRIMARUL GENERAL si AFI, instanta retine ca aceasta este neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:

Asa cum rezulta din actele dosarului, la etajul 1 al imobilului situat in B., str. S., nr. , sc.  , sector 1, exista trei apartamente distincte.

Astfel, primul apartament nr. 1 a fost dobandit de catre reclamanta prin contractul de vanzare-cumparare nr. …/44611/17.07.2015 incheiat de aceasta cu  parata AFI, inscris in cartea funciara nr.253181-C1-U11 a Sectorului 1 B., cu număr cadastral 253181-C1-U11, fiind compus din 2 camere de locuit si dependinte (bucatarie, baie, balcon), cu o suprafata utila exclusiva de 55,60 mp, precum si o cota-indiviza de 9,80% din suprafata de folosinta comuna a imobilului. De asemenea, odata cu locuinta au fost dobandite si urmatoarele dependinte in comun: hol-49,21%, culoar-49,18%, veranda 49,11%, WC-49,00%, balcon 49,21%. Acest imobil fusese detinut anterior de catre reclamanta in baza contractului de inchiriere nr.554/08.01.2015.

Cel de-al doilea apartament nr. 1 a fost dobandit de catre reclamanta prin contractul de vanzare autentificat sub nr…../09.09.2015 de catre BIN A., de la numita TC, fiind inscris in cartea funciara nr.253181-C1-U2 (nr. CF vechi 33737) a Sectorului 1 Bucureşti, cu număr cadastral 253181-C1-U2 (nr. cadastral vechi 8365/1,1,1), compus din cameră (18,50 mp) şi bucătărie (10,31 mp), ambele în proprietate exclusivă, iar în comun: hol (cota de 25,34%) = 4,89 mp, veranda (cota de 25,34%) = 1,37 mp, culoar (cota de 25,34%) = 4,19 mp, oficiu (cota de 50%) = 1,46 mp, baie (cota de 50%) = 1,75 mp, WC (cota de 25,34%) = 0,50 mp, balcon (cota de 25,34%) = 0,96 mp, cu o suprafaţă utilă totală de 42,97 mp şi suprafaţă totală de 43,93 mp, împreună cu o cotă-parte de 5,67% din suprafaţa de folosinţă comună a imobilului-bloc şi terenul aferent, în suprafaţă de 13,76 mp (respectiv cota-parte de 5,67% din terenul pe care este edificat imobilul-bloc), atribuit în folosinţă pe durata existenţei construcţiei. In acest contract, s-a mai mentionat faptul ca, vânzătoarea declară că este proprietara exclusiva a Imobilului, pe care l-a bandit ca bun propriu, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.322 din 01.04.2003 la BNP M., prin cumpărare de la BN, care, la randul său, a dobândit Imobilul ca bun propriu, fiind necăsătorită, în baza Contractului de vanzare-cumpărare cu plata integrală nr. …/42101 din 19.12.2002 şi a Procesului-verbal de predare-primire din 22.01.2003, ambele încheiate cu AFI B..

Tot la etajul 1 al imobilului situat in B., str. S.V nr., sc. , sector 1 mai exista un apartament in care locuiesc in calitate de chiriasi intervenietii BG, BDM si fiul lor, BCR.

Se solicita deci iesirea din indiviziune asupra unor spatii comune ale celor 3 apartamente descrise mai sus.

In acest sens, sub un prim aspect, instanta retine ca, cererea este nefondata intrucat, din actele dosarului,  nu rezulta cine anume dintre paratii din prezenta cauza sau daca vreunul dintre acestia este proprietarul celuilalt apartament (in afara celor 2 ale reclamantei) in care locuiesc cu chirie intervenientii B, cu care reclamanta detine in indiviziune spatiile comune respective. Astfel, este evident ca, o actiune de iesire din indiviziune nu poate fi solutionata decat in contradictoriu cu proprietarii spatiilor asupra carora se doreste iesirea din indiviziune.

Or, cu privire la acest aspect, instanta retine ca, daca reclamanta a reusit sa faca dovada proprietatii sale asupra a doua din cele trei apartamente (respectiv  apartamentul nr. 1 dobandit de catre reclamanta prin contractul de vanzare-cumparare nr.35466/44611/17.07.2015 incheiat de aceasta cu  parata AFI si cel de-al doilea apartament nr. 1 dobandit de catre reclamanta prin contractul de vanzare autentificat sub nr…./09.09.2015 de catre BIN A., de la numita TC), aceasta nu a reusit sa demonstreze cine este cu adevarat proprietar al apartamentului in care locuiesc intervenientii B, respectiv care dintre paratii chemati in judecata detine efectiv in proprietate acest bun si  nu a reusit sa depuna la dosar titlul efectiv de proprietate al vreunui parat asupra acestui imobil, desi i s-a pus in vedere in mod expres acest lucru.

Or, este evident ca, dincolo de aspectele de ordin practic referitoare la posibilitatea de a se iesi efectiv din indiviziune asupra unor spatii comune, trebuie mai intai sa se faca dovada dincolo de orice dubiu cu privire la persoanele care detin in indiviziune respectivele bunuri, in speta, spatii comune, ceea ce nu a reusit reclamanta in privinta paratilor din prezenta cauza.

Nu a fost depus la dosar niciun titlu de proprietate concret din care sa rezulte efectiv cine are calitatea de proprietar asupra apartamentului in care locuiesc in calitate de chiriasi intervenietii BG, BDM si fiul lor, BCR conform contractului de închiriere nr…./21.10.2015 incheiat cu AFI si care sunt spatiile comune pe care le detine acest apartament in indiviziune cu reclamanta din prezenta cauza.

Instanta retine ca, in lipsa unui titlu de proprietate clar cu privire la apartamentul situat in B., str. S., nr., sc. , et., ap., sector 1, in care locuiesc in calitate de chiriasi intervenietii BG, BDM si fiul lor, BCR conform contractului de închiriere nr…./21.10.2015 incheiat cu AFI, care sa poata fi coroborat cu cele doua contracte ale reclamantei pentru a se determina spatiile comune, nu se pot retine concluziile expertului DA referitoare la incaperile care ar reprezenta spatiile comune.

In al doilea rand, instanta retine ca, in speta actiunea este nefondata si pentru urmatoarele considerente:

 Conform art.648 alin.1 C.civ., dacă într-o clădire sau într-un ansamblu rezidenţial există spaţii cu destinaţie de locuinţă sau cu altă destinaţie având proprietari diferiţi, părţile din clădire care, fiind destinate întrebuinţării spaţiilor respective, nu pot fi folosite decât în comun sunt obiectul unui drept de coproprietate forţată.

Astfel, coproprietatea forţată este o formă a coproprietăţii comune pe cote-părţi care are ca obiect un lucru care, prin natura sa, este susceptibil să fie folosit în mod permanent de  către două sau mai multe persoane.

Instanţa reţine că, în conformitate cu prevederile art.649 C.civ., „(1) Sunt considerate părţi comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel: a) terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită, cât şi din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafaţă excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăţi obişnuite; b) fundaţia, curtea interioară, structura, structura de rezistenţă, pereţii perimetrali şi despărţitori dintre proprietăţi şi/sau spaţiile comune, acoperişul, terasele, scările şi casa scărilor, holurile, pivniţele şi subsolurile necompartimentate, rezervoarele de apă, centralele termice proprii şi ascensoarele; c) instalaţiile de apă şi canalizare, electrice, de telecomunicaţii, de încălzire şi de gaze de la branşament/racord până la punctul de distribuţie către părţile aflate în proprietate exclusivă, canalele pluviale, paratrăsnetele, antenele colective, precum şi alte asemenea părţi; d) alte bunuri care, potrivit legii sau voinţei părţilor, sunt în folosinţă comună. (2) Coşurile de fum şi de aerisire, precum şi spaţiile pentru spălătorii şi uscătorii sunt considerate părţi comune exclusiv pentru coproprietarii care utilizează aceste utilităţi în conformitate cu proiectul clădirii.”

Prin urmare, în raport de prevederile legale anterior menţionate, instanţa reţine că spatiile pentru care s-a solicitat ieşirea din indiviziune astfel cum sunt descrise in contractele partilor redate mai sus, reprezintă parti comune, fiind în coproprietate forţată conform art. 646 pct. 1 C. civ.

Potrivit art. 671 C.civ., partajul părţilor comune aflate în coproprietate forțată este inadmisibil, putând fi cerut doar în cazul în care aceste părţi încetează de a mai fi destinate folosinţei comune.

Pe de altă parte, art.650 C.civ. prevede că „(1) Părţile comune pot fi atribuite coproprietarilor în folosinţă exclusivă numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalţi coproprietari. (2) Decizia de atribuire în folosinţă exclusivă trebuie adoptată cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor şi al cotelor-părţi. În clădirile unde sunt constituite asociaţii de proprietari, decizia se adoptă de către adunarea generală, cu aceeaşi majoritate.”

Prin urmare, în raport de aceste dispoziţii legale, instanţa reţine că nu se poate dispune ieşirea din indiviziune cu privire la părţile comune care se află în coproprietate forţată, cum este cazul spatiilor asupra carora reclamanta doreste iesirea din indiviziune enumerate mai sus, părţile putând, în schimb, să solicite partajul de folosinţă a acestor părţi comune, cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 650 C.civ.

Potrivit art.647 alin. 1 C.civ., fiecare coproprietar poate exercita folosinţa bunului comun, cu condiţia să respecte destinaţia acestuia şi să permită exercitarea folosinţei de către ceilalţi coproprietari.

Astfel, instanţa apreciază că reclamanta are la dispoziţie alte căi pentru a-i obliga pe intervenietii care sunt chiriasi ai unui apartament la respectarea obligaţiilor prevăzute de lege, partajul judiciar nefiind una dintre acestea.

De altfel, instanta observa ca, tocmai din aceasta cauza si din considerente legate de imposibilitatea practica de a se iesi din indiviziune asupra spatiilor comune nici expertul desemnat, nici in raportul initial si nici in raspunsul la obiectiuni, nu a fost in masura sa propuna nicio varianta practica de impartire a acestor spatii comune, propunerile sale fiind numai unele ipotetice, fara vreo solutie clara, practica si concreta si care, oricum ar fi implicat anumite modificari viitoare, concesii reciproce ect., aspecte care in mod evident nu pot fi transate si rezolvate la acest moment si in lipsa rezolvarii carora nu exista o solutie practica de iesire din indiviziune.

Pe cale de consecinta, pentru aceste considerente, instanta va respinge ca neintemeiata cererea principala.

In ceea ce priveste cererea de interventie in interes propriu formulata de BG  şi BDM, instanta retine ca, pe de o parte, exista autoritate de lucru judecat in raport de decizia civila nr.1223A/14.12.2012, pronuntata de Tribunalul Bucuresti-Sectia a V-a Civila in dosarul nr.3523./299/2008, ramasa irevocabila prin Decizia civila nr.1726R/12.11.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a IV-a Civila in dosarul nr.3523.299/2008, in ceea ce priveste urmatoarele capete din cererea de interventie in interes propriu: constatatarea nulitatii absolute a aprobarii Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti din 25.11.1994. poziţia 26; constatatarea nulitatii absolute a comunicării nr.2624/25.11.1994; constatarea nulitatii absolute a contractului de închiriere nr.10631/19.05.1997; constatarea nulitatii absolute a contractului de închiriere nr.21395/17.08.1999 iar, pe de alta parte, pentru unele din restul capetelor de cerere instanta va retine efectul pozitiv al autoritatii de lucru judecat a acelorasi decizii.

Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Totodată, art.22 alin.1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Conform art.430 NCPC:’’ (1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.’’

Conform art.431 NCPC:’’ (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.’’

Or, instanta retine ca, in ceea ce priveste capetele din cererea de interventie referitoare la constatarea nulitatii absolute a aprobarii Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti din 25.11.1994. poziţia 26; constatarea nulitatii absolute a comunicării nr.2624/25.11.1994; constatarea nulitatii absolute a contractului de închiriere nr.10631/19.05.1997; constatarea nulitatii absolute a contractului de închiriere nr.21395/17.08.1999, exista autoritate de lucru judecat in raport de decizia civila nr.1223A/14.12.2012, pronuntata de Tribunalul Bucuresti-Sectia a V-a Civila in dosarul nr.3523./299/2008, ramasa irevocabila prin Decizia civila nr.1726R/12.11.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a IV-a Civila in dosarul nr.3523.299/2008, intrucat aceste capete din cererea intervenientilor B. au facut obiectul unei alte cereri reconventionale formulate de acestia in dosarul nr.3523./299/2008 care a fost respinsa ca neintemeiata in mod irevocabil.

Astfel, prin decizia civila nr.1223A/14.12.2012, pronuntata de Tribunalul Bucuresti-Sectia a V-a Civila in dosarul nr.3523./299/2008, ramasa irevocabila prin Decizia civila nr.1726R/12.11.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a IV-a Civila in dosarul nr.3523.299/2008, s-au admis apelurile formulate de apelanta- reclamantă AFI şi de apelanta-intervenientă în nume propriu VD, împotriva sentinţei civile nr.11144/08.06.2011, pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 3523./299/2008, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi PS1B,  BG şi BD si cu intimatul - intervenient în nume propriu VV, s-a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că: s-a admis cererea principală, s-a admis cererea de intervenţie în interesul reclamantei şi în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii VD şi VV, s-a constatat nulitatea absolută a aprobării comitetului de administraţie al Primăriei Sector 1 B. din data de 06.06.1996 în baza căreia s-a emis comunicarea nr. 2312/06.06.1996, s-a constatat nulitatea absolută parţială a contractelor de închiriere nr.10454/20.06.1996 şi nr.21821/07.09.1999 pentru suprafeţele menţionate în comunicarea nr. 2312/06.06.1996, respectiv cameră – 24,7 mp, cameră – 14,2 mp, bucătărie - baie – 14,25 mp, oficiu – 2,86 mp, s-a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată si au fost obligati intimaţii BG şi BD la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 900 lei către apelanta VD.

Acţiunea principală dedusă judecăţii in dosarul nr.3523./299/2008 ca şi cererea de intervenţie, au avut ca obiect solicitarea reclamantei AFI şi a intervenienţilor VD şi VV de a se dispune anularea aprobării din data de 6.06.1996 emisă de Primăria sector 1, care a stat la baza emiterii comunicării nr. 2312/6.06.1996 emisă de aceeaşi entitate; precum şi să se constate nulitatea parţială a contractelor de închiriere încheiate între BG şi BD  şi Primăria sectorului 1 cu privire la spaţiul locativ–apartamentul nr. 1 situat în B., str. ŞV nr. , et. , sector 1, compus din 2 camere (de 24,7 m.p. şi 14,2 m.p.), o bucătărie-baie (14,25 m.p.) şi oficiu (2,86 m.p.).

Prin cererea reconventionala formulata in acest dosar nr.3523./299/2008 la data de 07.04.2004, BG şi BD au solicitat constatarea nulităţii absolute a aprobării consiliului de administraţie nr.2624/25.11.1994 a Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, poz. 26, referitoare la aprobarea schimbului, constatarea nulităţii absolute a comunicării nr.2624 din 25.11.1994 şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de închiriere încheiate în baza acestei aprobări nr. 10631/19.05.1997, respectiv nr. 21395/17.08.1999.

Ca temei juridic al constatării nulităţii acestia au invocat dispoziţiile legale referitoare la frauda la lege şi eludarea legii, aceleasi aspecte cu cele invocate si in prezenta cauza.

Astfel, instanta retine ca, practic, aceste capete din cererea de interventie au fost solutionate deja pe fond de catre o instanta de judecata, care a analizat pretentiile intervenientilor si a ajuns la concluzia ca ele sunt nefondate,

Asadar, instanta observa ca, in mod nepermis si cu incalcarea autoritatii de lucru judecat a respectivelor decizii, intervenientii incerca sa reitereze din nou sub forma unei cereri de interventie, aceleasi cereri care le-au fost respinse in mod irevocabil in trecut cu o motivare extrem de clara. In acest sens, instanta observa ca, in decizia Tribunalului mentionata, cu privire la comunicarea nr.2624/25.11.1994, la contractul de închiriere nr.10631/19.05.1997 si la contractul de închiriere nr.21395/17.08.1999, s-au retinut, printre altele, urmatoarele:’’ Reține tribunalul că aprobarea extinderii familiei Bușcan în ședința din 06.06.1996 a avut la bază obligația de emitere a ordinului de repartiție pentru familia B., stabilită în sarcina Primăriei Sector 1 prin sentința civilă nr. 1355/12.02.1996 a Judecătoriei Sector 1 București. Însă această hotărâre a instanței de fond a fost desființată în apel prin decizia civilă nr. 2521/16.12.1996 a Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 743/15.04.1997 a Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 20474/09.11.2000, Judecătoria Sector 1 București a admis în parte cererea reclamanților B., a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 21395/17.08.1999 încheiat între pârâții V. și Primăria Municipiului B. prin D.G.A.F.I., a respins celelalte capete de cerere, printre care și cel privitor la obligarea Primăriei Sector 1 la eliberarea ordinului de repartiție în favoarea reclamanților, ca neîntemeiate. Prin decizia civilă nr. 874A/02.04.2001, pronunțată în dosarul nr. 741/2001, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis apelurile împotriva sentinței civile nr. 20474/09.11.2000, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acțiunea reclamanților B.  împotriva pârâților V. și a Primăriei Sector 1 ca neîntemeiată. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin respingerea recursului formulat de recurenții B.  ca nefondat prin decizia civilă nr. 304/01.02.2002 a Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă. În considerentele deciziei instanței de recurs s-a reținut cu putere de lucru judecat că recurenților B.  li s-a comunicat și s-a încheiat contractul de închiriere fără să se respecte dispozițiile legale în vigoare la acea dată, iar intimaților V. numai după obținerea hotărârii judecătorești prin care se constată valabilitatea comunicării repartiției. Prin aceeași decizie a instanței de recurs s-a reținut că au fost corect aplicate dispozițiile Legii nr. 5/1973, care era în vigoare la data efectuării schimbului. Reține tribunalul că statuările instanțelor de judecată se impun cu putere de lucru judecat în raporturile dintre părți, dar și instanțelor învestite ulterior cu soluționarea unor litigii în care se repun în discuție aspecte dezlegate anterior prin hotărâri irevocabile, Ca urmare, tribunalul constată că hotărârea instanței în baza căreia a fost emis ordinul de repartiție în favoarea familiei B. a fost desființată în căile de atac, în final cererea acestora de obligare a Primăriei Sector 1 B. la emiterea unui astfel de ordin fiind respinsă ca neîntemeiată în mod irevocabil. În această situație, tribunalul constată că aprobarea extinderii familiei B.  în ședința din 06.06.1996 este nelegală, neavând la bază o analiză a criteriilor prevăzute de lege, fiind dată doar în executarea unei obligații stabilită printr-o hotărâre judecătorească desființată irevocabil, astfel că se impune desființarea acestei aprobări și, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, și desființarea parțială a contractului de închiriere al familiei B. pentru spațiile incluse în contract ca urmare a aprobării extinderii. Totodată, tribunalul constată că este fondat și al treilea motiv de apel vizând soluția asupra cererii reconvenționale, reținând că schimbul de locuință a fost aprobat în ședința consiliului de administrație din data de 25.11.1994 în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 5/1973 în vigoare la acea dată, așa cum s-a statuat și prin decizia nr. 304/01.02.2002 a Curții de Apel București, menționată anterior, în condițiile în care persoanele între care s-a aprobat schimbul de locuință – HA și familia V. – erau titulare ale unor contracte de închiriere valabile. În consecință, tribunalul constată că, fiind valabil schimbul de locuință și nefiind invocate alte motive de nulitate a comunicării și contractului de închiriere al familiei V., se impune schimbarea hotărârii apelate și în privința soluției pronunțate asupra cererii reconvenționale, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.’’

De asemenea, instanta de recurs retine prin Decizia civila nr.1726R/12.11.2014 urmatoarele:’’ Aprobarea extinderii din 6.06.1996 a fost emisă în considerarea şi în scopul punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti (sentinţa civilă nr. 1355/12.02.1996 a Judecătoriei sector 1) ce conţinea o obligaţie în sarcina debitorului Primăria sector 1. În scopul de a paraliza acţiunea principală şi cererile de intervenţie, pârâţii  BG şi  BD au solicitat să se constate nulitatea aprobării schimbului şi a contractelor de închiriere încheiate de familia V. Însă, aşa cum în mod corect a observat şi tribunalul, soluţia asupra acţiunii principale nu depinde de soluţia asupra cererii reconvenţionale, deoarece motivul de nulitate al aprobării din 6.06.1996 l-a constituit desfiinţarea hotărârii judecătoreşti a cărei executare o realizase. Prin urmare, faptul că titlul locativ al intervenienţilor ar fi valabil, sau nevalabil, sau că spaţiul locativ în litigiu ar fi liber, sau ar fi fost liber la momentul 6.06.1996, nu au nicio relevanţă juridică din perspectiva soluţiei asupra acţiunii principale. Unul din principiile efectelor nulităţii stipulează că desfiinţarea actului juridic principal atrage desfiinţarea actului juridic subsecvent, încheiat în baza acestuia (resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis), iar eventuala nulitate a unor alte acte juridice încheiat cu privire la acelaşi spaţiu locativ nu are nicio relevanţă juridică, nu reprezintă o excepţie de la acest principiu..........Recurenţii-pârâţi susţin nemotivarea deciziei recurate, pe motiv că a preluat o serie de considerente din alte hotărâri judecătoreşti şi că nu a analizat cererea reconvenţională în contextul probelor, pretenţiilor şi apărărilor formulate de pârâţii-reclamanţi BG şi BD. Critica este nefondată, Curtea constatând că decizia recurată cuprinde considerentele pentru care tribunalul a constatat că este întemeiat motivul de apel ce viza soluţia dată de prima instanţă de fond asupra cererii reconvenţionale. Curtea constată că în mod corect tribunalul a înlăturat primul considerent (reţinut mai sus la lit. a) prin care judecătoria ajunsese la concluzia că HA a obţinut în mod fraudulos prelungirea contractului de închiriere (pe motiv că la acea dată deţinea o locuinţă în proprietate), întrucât legalitatea/nelegalitatea contractului de închiriere nr. 70524/26.07.1994 nu face obiectul cauzei de faţă. În mod corect a reţinut tribunalul că obiectul cererii reconvenţionale îl reprezintă numai constatarea nulităţii cu privire la aprobarea schimbului din 25.11.1994, comunicarea nr. 2624/25.11.1994 şi contractele de închiriere încheiate de familia Vlad. Prin urmare, judecătoria a statuat asupra legalităţii (sau asupra „caracterului fraudulos” al) prelungirii locaţiunii lui HA prin contractul de închiriere nr. 70524/26.07.1994), cu depăşirea limitelor investirii sale. În al doilea rând, este de menţionat şi caracterul eronat al concluziei la care a ajuns judecătoria, având în vedere că, la data încheierii contractului de închiriere nr. 70524/26.07.1994 de către HA, prevederile art. 13 din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe şi vînzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie - care prevedeau că au dreptul de a închiria o locuinţă numai acele persoane care nu au o locuinţă proprietate personală - erau abrogate prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, deci nu mai erau în vigoare începând cu data de 7.08.1991. De asemenea, Curtea constată că în mod corect tribunalul a înlăturat şi cel de-al doilea considerent (arătat mai sus la lit. b) prin care judecătoria a reţinut existenţa cauzei ilicite şi a fraudei la lege din faptul că HA nu s-a mutat efectiv în locuinţa intervenienţilor; în condiţiile în care, a arătat judicios tribunalul, contractele de închiriere ale persoanelor implicate în schimbul de locuinţe erau valabile. Curtea învederează că actele juridice, a căror nulitate o solicită pârâţii-reclamanţi BG şi BD pe calea cererii reconvenţionale, sunt încheiate între intervenienta VD şi SC H. SA în calitate de administrator al fondului de locuinţe proprietate de stat şi de mandatar al Primăriei sectorului 1 B. (contractele de închiriere nr. 10631/19.05.1997 şi nr. 21395/17.08.1999) şi, respectiv, emise de Primăria sectorului 1 B.; prin urmare cauza de nulitate absolută a fraudei la lege invocată drept temei juridic a cererii reconvenţionale se analizează doar în privinţa actelor juridice ce fac obiectul investirii instanţei. De aceea, Curtea reţine că cele statuate de către judecătorie cu privire la cauza ilicită a „relaţiilor dintre HA şi familia V.” sunt străine de obiectul investirii instanţei de judecată, deoarece cauza ilicită şi frauda la lege au fost invocate de pârâţii-reclamanţi doar cu privire la actele emise de autoritatea publică locală Primăria sector 1 şi la contractele de închiriere încheiate de această autoritate familiei V. Există fraudă la lege atunci când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul pentru care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative. Or, la momentul emiterii actului de aprobare a schimbului din 25.11.1994, art. 64 din Legea nr. 5/1973 reglementa dreptul unei persoane fizice care are o locuinţă proprietate personală de a fi sprijinit de comitetele executive ale consiliilor populare de a se muta în acea locuinţă, scop în care „vor închiria persoanelor care deţin locuinţele respective, fie locuinţele oferite în schimb de proprietari, fie alte locuinţe din fondul locativ de stat, cu respectarea dispoziţiilor legale privind normarea suprafeţelor locative“. Frauda la lege, ca motiv de nulitate absolută a oricărui act juridic, poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes. Or, în condiţiile în care tribunalul a constatat în mod corect că aprobarea extinderii din data de 6.06.1996 în favoarea familiei B. este desfiinţată ca urmare a desfiinţării hotărârii judecătoreşti care a stat la baza acesteia, rezultă că pârâţii-reclamanţi nu mai au nici un folos practic în constatarea nulităţii actelor juridice ce au fost emise în favoarea intervenienţilor.’’

Pe cale de consecinta, instanta va admite exceptia autoritatii de lucru judecat in ceea ce priveste urmatoarele capete din cererea de interventie in interes propriu: constatarea nulitatii absolute a aprobarii Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti din 25.11.1994. poziţia 26; constatarea nulitatii absolute a comunicării nr.2624/25.11.1994; constatarea nulitatii absolute a contractului de închiriere nr.10631/19.05.1997; constatarea nulitatii absolute a contractului de închiriere nr.21395/17.08.1999 si va respinge ca avand autoritate de lucru judecat capetele din cererea de interventie in interes propriu referitoare la: constatarea nulitatii absolute a aprobarii Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti din 25.11.1994. poziţia 26; constatarea nulitatii absolute a comunicării nr.2624/25.11.1994; constatarea nulitatii absolute a contractului de închiriere nr.10631/19.05.1997; constatarea nulitatii absolute a contractului de închiriere nr.21395/17.08.1999.

In ceea ce priveste restul capetelor din cererea de interventie, respectiv cele prin care s-a solicitat: să se constate încetarea efectelor juridice ale aprobării Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti din 25.11.1994. poziţia 26; sa se constate caducitatea aprobării Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti din 25.11.1994. poziţia 26; să se constatate încetareaefectelorjuridice ale comunicării nr.2624/25.11.1994: să se constate caducitatea comunicării nr.2624/25.11.1994; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.35466/44611 din 17.07.2015; să se constatate nulitatea absolută a procesului-verbal de predare-primire a suprafeţelor si bunurilor vândute prin contractul de vânzare-cumpărare nr.35466/44611 din 17.0.7.2015; să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr.554/08.01.2015; să se constate nulitatea absolută a actelor juridice privind atribuirea terenului aferent cladirii in care se afla suprafetele si bunurile vandute prin contractul de vânzare-cumpărare nr.35466/44611 din 17.07.2015, instanta retine ca, acestea sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:

In ceea ce priveste aprobarea Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti din 25.11.1994. poziţia 26 si comunicarea nr.2624/25.11.1994, instanta retine ca, argumentele expuse in cadrul acestor solicitari sunt indentice cu cele expuse atunci cand s-au solicitat constatarea nulitatii absolute a aprobarii Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti din 25.11.1994. poziţia 26 si constatarea nulitatii absolute a comunicării nr.2624/25.11.1994, intervenientii reiterand practic de mai multe ori, sub o forma sau alta, in cadrul diverselor cereri pe aceeasi tema, mascate sub o alta denumire, aceleasi argumente care au facut deja obiectul analizei in dosarul nr.3523./299/2008.

Or, instanta va avea in vedere ca, existenta unei hotarari judecatoresti poate fi invocata in cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci cand se invoca exclusivitatea hotararii, sau cu putere de lucru judecat, cand se invoca obligativitatea sa.

Altfel spus, pentru a se invoca obligativitatea unei hotarari judecatoresti irevocabile privind solutionarea unei probleme juridice nu este necesara existenta triplei identitati de parti, cauza si obiect, ci este necesara doar probarea identitatii intre problema solutionata irevocabil si problema dedusa judecatii, instanta de judecata fiind tinuta sa pronunte aceeasi solutie, deoarece, in caz contrar s-ar ajunge la situatia incalcarii componentei res judicata a autoritatii de lucru judecat.

In speta, referitor la diversele cereri formulate de intervenienti in legatura cu  aprobarea Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti din 25.11.1994. poziţia 26 si comunicarea nr.2624/25.11.1994 si pretinsele aspecte de nelegalitate, caducitate, etc., se retine ca, chestiunile dezlegate cu caracter irevocabil în dosarul nr.3523./299/2008 referitoare la aceste acte se impun în dosarul de faţă cu puterea unei prezumţii legale, potrivit căreia ceea ce s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate fi contrazis de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur).

Este vorba despre efectul pozitiv al autoritatii de lucru judecat al deciziei civile nr.1223A/14.12.2012, pronuntata de Tribunalul Bucuresti-Sectia a V-a Civila in dosarul nr.3523./299/2008, ramasa irevocabila prin Decizia civila nr.1726R/12.11.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a IV-a Civila in dosarul nr.3523.299/2008, care a statuat in mod irevocabil ca aceste acte sunt legale si temeinice si ca nu se impune desfiintarea lor pentru considerentele expuse larg in respectivele decizii si redate pe scurt mai sus care se impun prezentei instante si care nu mai pot fi contrazise in niciun mod in ciuda insistentelor intervenientilor.

Legat de împrejurarea mai sus învederată, instanţa reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se reţine în mod constant că dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 1 trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenţei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenţiei, principiu enunţat în preambulul Convenţiei.

Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preemineţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi rediscutate (Brumărescu c. Romaniei, 61).

In cauza Amurăriţei c. României, Curtea Europeană a mers mai departe arătând că instanţele trebuie sa ţină cont chiar şi de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotărâri definitive şi să nu le mai repună în discuţie într-o nouă procedură, ba mai mult, în funcţie de particularităţile cauzei, trebuie să analizeze şi posibilitatea ca în anumite situaţii, constatările din hotărârile judecătoreşti să poată fi opuse şi terţilor.

Astfel, orice discutie a intervenientilor din prezenta cauza prin care acestia solicita instantei, in esenta, sa statueze contrar celor retinute cu putere de lucru judecat in dosarul nr.3523.299/2008 nu pot fi primite pentru toate considerentele expuse mai sus, fiind evidenta reaua-credinta a intervenientilor.

Referitor la restul capetelor din cererea de inteventiei enumerate mai sus si in privinta carora nu s-au retinut nici efectul negativ si nici cel pozitiv al autoritatii de lucru judecat, instanta retine ca acestea sunt nefondate intrucat, argumenele pentru care se solicita: să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.35466/44611 din 17.07.2015; să se constatate nulitatea absolută a procesului-verbal de predare-primire a suprafeţelor si bunurilor vândute prin contractul de vânzare-cumpărare nr.35466/44611 din 17.0.7.2015; să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr.554/08.01.2015; să se constate nulitatea absolută a actelor juridice privind atribuirea terenului aferent cladirii in care se afla suprafetele si bunurile vandute prin contractul de vânzare-cumpărare nr.35466/44611 din 17.07.2015, sunt nefondate intrucat, asa cum rezulta din motivarea in fapt a cererii, intervenientii sustin ca, nulitatea acestor acte, ca acte subsecvente, este determinata/atrasa de nulitatea/ineficacitatea/caducitatea etc. actelor anterioare, respectiv a  aprobarii Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti din 25.11.1994. poziţia 26, a comunicării nr.2624/25.11.1994, a contractului de închiriere nr.10631/19.05.1997 si a contractului de închiriere nr.21395/17.08.1999.

Or, din moment ce, in privinta acestor din urma acte s-a stabilit ca ele sunt legale, in mod evident, nu exista niciun motiv pentru a se anula acte ulterioare care au fost emise/intocmite in baza lor. Si, oricum, nu rezulta clar si concret din cererea de chemare in judecata, care sunt motivele de nulitate absoluta invocate de catre intervenienti in legatura cu fiecare act in parte, acestia reiterand practic aceleasi sustineri in cascada, in legatura cu toate actele.

Sunt considerente pentru care instanta va respinge in rest cererea de interventie in interes propriu, ca neintemeiata.

În continuare, instanţa atrage antentia intervenientilor asupra faptului că, în temeiul art.12 alin.(1) C. proc. civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. Instanţa observă că dreptul de acces la justiţie este un drept instituit de legiuitor pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei care se adresează organului judiciar. În speţă, însă, cererea de interventie nu a fost introdusă pentru apărarea unui drept sau a unui interes legitim, ci pentru a determina instanţa să statueze contrar unei decizii definitive pronunţate într-un litigiu derulat între aceleaşi părţi, cu privire la aceeaşi situaţie de fapt invocata de intervenienti. Prin urmare, intervenientii au deturnat dreptul lor de a adresa unei instanţe de judecată de la scopul pentru care a fost instituit, înţelegând să folosească acest drept pentru invalidarea efectelor unei decizii definitive altfel decât prin căile de atac prevăzute de lege, ceea ce nu poate fi permis iar o asemenea conduita procesuala ar putea fi sanctionata cu amenda judiciara in baza art.187 alin.(1) pct.1 lit.a) C. proc. civ.