Acţiune în răspundere civilă delictuală – sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa fapte ilicite prin care s-a adus atingere unui drept subiectiv patrimonial, existenţa unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalita

Prin cererea înregistrată pe rolul J.M. la data de 31.01.2013, sub numărul de dosar 360/254/2013, reclamanta X a chemat în judecată pe pârâta Y, solicitând obligarea acesteia la plata sumei 18.436 lei, cu titlu de despăgubiri reprezentate de cheltuielile de judecată datorate pentru faza de recurs în dosarul nr. 9480/118/2010, solicitate pe cale separată, conform facturii nr.18 din 02.11.2012.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin decizia pronunţată la data de 07.11.2012 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respins recursul declarat de pârâtă ca nefondat, solicitând cheltuieli de judecată pe cale separată. Reclamanta a mai arătat că onorariul de avocat a fost stabilit prin raportare la complexitatea cauzei, nivelului pretenţiilor, pregătirea profesională a avocatului etc., în condiţiile în care la fond, când acţiunea a fost admisă în parte, a achitat pârâtei cheltuieli de judecată de 22.509 lei plus onorariul avocatului în faza de executare de 78.544,08 lei şi al executorului judecătoresc de 15.670 lei, plătind în total 94.214,08 lei.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.

Reclamanta a anexat la cererea de chemare în judecată înscrisuri doveditoare.

Cererea a fost legal timbrată.

 Fiind legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Mangalia şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal atât a persoanei indicate în preambul ca reprezentant, cât şi a semnatarului cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei a solicitat, în principal, respingerea acţiunii ca nefondată, iar în subsidiar, reducerea onorariului, arătând, în esenţă, că nu există elemente care să dovedească complexitatea cauzei, invocată de reclamantă ca motiv al cuantumului onorariului de avocat pe care îl pretinde, fiind vorba doar de aplicabilitatea sau nu a clauzei penale la situaţia de fapt şi de drept în baza căreia a fost solicitată plata lor. De asemenea, a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 07.05.2013, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, însoţit de înscrisuri privind mandatul acordat pentru formularea cererii de chemare în judecată.

La acelaşi termen de judecată, pârâta a depus înscrisuri de care înţelege să se folosească în probaţiune, precizând că insistă în ataşarea dosarului nr.9480/118/2010 al Tribunalului Constanţa, precum şi în depunerea contractului de asistenţă juridică nr.18/2012 semnat cu apărătorul ales.

La data de 13.05.2013, pârâta a depus note de şedinţă cu privire la fiecare dintre problemele de drept ce au format obiectul răspunsului la întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr.1222/21.05.2013, J.M. a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea J. S. 1 B., dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 05.07.2013 sub numărul 27341/299/2013.

Pentru termenul din data de 27.09.2013, pârâta a transmis la dosarul cauzei precizări scrise, iar reclamanta a depus contractul de asistenţă juridică nr.30 din data de 01.10.2012 şi împuternicirea nr.343/18.01.2011.

La termenul din data de 25.10.2013, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal atât a persoanei indicate în preambul ca reprezentant, cât şi a semnatarului cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca fiind neîntemeiată.

Pârâta a depus concluzii scrise.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamanta a încheiat contractul de asistenţă juridică nr.30 din data de 01.10.2012, având ca obiect redactare întâmpinare şi reprezentare în dosarul nr. 9480/118/2010 al ÎCCJ-recurs, onorariul convenit fiind de 18.436 lei, adică 2% din suma solicitată de 921.831 lei.

La data de 02.11.2012, Cabinetul de avocat P.F. a emis factura nr.18, în valoare de 18.436 lei, reprezentând “onorariu conform contract nr.30/2012-recurs dosar 9480/118/2010 ÎCCJ”, acesta fiind achitat de către reclamantă cu ordinul de plată nr.5960 din data de 03.12.2012 în conţinutul căruia este indicat numărul facturii, respectiv 18, astfel că susţinerile pârâtei privind nedovedirea plăţii onorariului de avocat sunt neîntemeiate, toate aceste elemente conducând la concluzia achitării sumei de 18.436 lei.

Prin decizia civilă nr.4385/07.11.2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 9480/118/2010, a fost respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC C.D. SRL (pârâtă în prezenta cauză) împotriva deciziei civile nr.161 COM din 30 noiembrie 2011, pronunţată de C.A.C.-Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.

În practicaua deciziei civile nr.4385/07.11.2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.9480/118/2010, este consemnat că reprezentanta intimatei-pârâte D.M.H.I. S.A. (reclamantă în prezenta cauză) solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Analizând apărările formulate de pârâtă, instanţa reţine că acestea sunt neîntemeiate, onorariul de avocat fiind stabilit la un nivel rezonabil în raport de cuantumul vădit substanţial al penalităţilor, respectiv suma de 921.831 lei, şi de activitatea desfăşurată de avocat, natura şi complexitatea cauzei, după cum rezultă din apărările formulate de acesta şi înscrisurile de la dosar, neexistând astfel motive de reducere a onorariului de avocat achitat de reclamantă. Sub acest aspect, este de precizat că activităţile respective nu pot fi desfăşurate de un profesionist pentru un onorariu mai mic de 2% din suma de 921.831 lei, în condiţiile în care din această sumă vor fi achitate de către avocat şi impozitele, taxele şi contribuţiile pe care le datorează bugetului general consolidat al statului, precum şi baroului de avocaţi, obligaţiile respective fiind calculate prin raportare la onorariul perceput de avocat.

Totodată, se poate observa că acest onorariu corespunde criteriilor de apreciere prevăzute la art.127 din Statutul profesiei de avocat, existând aşadar proporţionalitate între munca desfăşurată de avocat şi onorariul achitat de reclamantă, fiind de subliniat faptul că unele dintre criteriile stabilite la art.127 privesc importanţa intereselor în cauză, avantajele şi rezultatele obţinute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat şi situaţia financiară a clientului. Or, în condiţiile în care recursul a fost formulat în vederea obligării intimatei-pârâte D.M.H.I. S.A. (reclamantă în prezenta cauză) şi la plata penalităţilor în sumă de 921.831 lei, nu se poate susţine că a fost vorba de o cauză mai puţin importantă, iar stabilirea unui onorariu de avocat de 2% din suma de 921.831 lei nu este exagerată, inclusiv prin prisma dificultăţii cazului, pregătirea apărării implicând şi studierea problematicii de natură fiscală. 

Referitor la susţinerile pârâtei legate de modalitatea de facturare şi achitare a onorariului de avocat, se poate observa că decizia civilă nr.4385 a fost pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 07.11.2012, aşadar după ce a fost emisă factura nr.18/02.11.2012, în valoare de 18.436 lei, reprezentând “onorariu conform contract nr.30/2012-recurs dosar 9480/118/2010 ÎCCJ”, astfel că nu se poate susţine că onorariul a fost stabilit doar după ce a fost cunoscută soluţia din recurs, după cum efectuarea plăţii la data de 03.12.2012 nu a influenţat în nici un fel negocierea onorariului.

Faţă de situaţia de fapt existentă în cauză şi ţinând seama şi de prevederile art.274 C. proc. civ., instanţa reţine că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei cu privire la plata despăgubirilor constând în cheltuieli de judecată, şi anume, existenţa unei fapte ilicite prin care s-a adus atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantei, existenţa unui prejudiciu patrimonial, în cuantum de 18.436 lei, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, şi vinovăţia.

Având în vedere considerentele anterior prezentate şi ţinând seama de faptul că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea îndreptăţită la recuperarea acestora îl constituie culpa procesuală, instanţa reţine că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate, motiv pentru care admite cererea de chemare în judecată formulată în cauză şi, în consecinţă, obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 18.436 lei, reprezentând despăgubiri.

Instanţa ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Faţă de dispoziţiile art.274 C. proc. civ., instanţa respinge cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare