Greşita respingere a cererii de abţinere/recuzare a completului de judecată investit cu soluţionarea cauzei pe fond. Consecinţe.

Prin sentinţa penală nr. 31 din data de 26.01.2018 pronunţată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr. .../237/2017, în temeiul art. 396 alin. 1, alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. art. 16 alin. 1 lit. e Cod procedură penală, art. 196 alin. 2, alin. 3, alin. 6 Cod penal, art. 157 alin. 1 Cod penal, s-a dispus încetarea procesului penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2, alin. 3 Cod penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile.

În temeiul art. 25 alin. 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. e Cod procedură penală, a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de părţile civile B., C., D. şi E.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 107/P/2015 din data de 09.05.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2, alin. 3 Cod penal, constând în aceea că, la data de 22.01.2015, în jurul orei 1823, în timp ce conducea autoutilitara marca X., cu numărul de înmatriculare xx-yyy, efectuând manevra de mers înapoi din parcarea laterală a F., nu s-a asigurat corespunzător, acroşând cu spatele autoutilitarei şi proiectând-o de asfalt, călcând-o cu o roată peste abdomen pe persoana vătămată B.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a persoanei vătămate, aceasta fiind transportată la Spitalul Orăşenesc G.

Potrivit art. 295 alin. 1 Cod procedură penală, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere.

Potrivit art. 296 alin. 1 Cod procedură penală, plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei.

Potrivit art. 196 alin. 6 Cod procedură penală, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Instanţa de fond a reţinut că evenimentul ce face obiectul dosarului de urmărire penală a avut loc la data de 22.01.2015, iar de la această dată persoana vătămată B. avea dreptul şi obligaţia de a introduce plângere prealabilă, termenul socotindu-se împlinit în data de 22.04.2015.

Făcând o analiză proprie a actelor şi lucrărilor dosarului, a conchis că există un dubiu cu privire la veridicitatea apărărilor persoanei vătămate referitoare la formularea unei plângeri orale, dubiu care profită inculpatului.

S-a admis ca adevărat că, potrivit art. 298 Cod procedură penală, în caz de infracţiune flagrantă, organul de cercetare penală este obligat să constate săvârşirea acesteia, chiar în lipsa plângerii prealabile. După constatarea infracţiunii flagrante, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi, dacă aceasta declară că face plângere prealabilă, începe urmărirea penală. În caz contrar, organul de cercetare penală înaintează procurorului actele încheiate şi propunerea de clasare.

Instanţa a reţinut că organul de cercetare penală avea obligaţia de a chema persoana vătămată sau de a se deplasa în locul în care aceasta se afla, pentru a o întreba dacă face plângere prealabilă, însă a rămas în pasivitate.

Or, neîndeplinirea acestei obligaţii prevăzute de lege nu poate fi imputată inculpatului.

În lumina acestor considerente, instanţa a constatat că persoana vătămată nu a formulat plângerea prealabilă în termenul prevăzut de lege.

Cum, potrivit art. 157 alin. 1 Cod penal, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, iar lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală, judecătoria a procedat conform celor de mai sus.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel persoana vătămată B. şi părţile civile C., D. şi E.

Prin decizia penală nr. 530 din data de 22.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. .../237/2017, s-au admis apelurile declarate de părţile civile împotriva sentinţei penale de mai sus, care a fost desfiinţată în totalitate, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a decide astfel, curtea a reţinut următoarele:

„În cursul soluţionării cauzei la Judecătoria Gura Humorului, judecătorul fondului a formulat cerere de abţinere, motivând că îl cunoaşte pe inculpat care i-a dat anterior cadou două cărţi cu prilejul vizionării unui imobil, pe care le-a luat, recunoscându-şi astfel incompatibilitatea.

Cererea de abţinere a fost respinsă.

Ulterior, pentru acelaşi motiv, a făcut cerere de recuzare şi procurorul de şedinţă, cerere care a fost, la rândul ei, respinsă.

La termenul din 19.01.2018, preşedintele completului de judecată a formulat o nouă cerere de abţinere în baza art. 64 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, invocând că există o suspiciune rezonabilă că aparenţa de imparţialitate a judecătorului este afectată. Şi această cerere a fost respinsă.

Chiar dacă în prezent imparţialitatea judecătorului nu este prevăzută ca motiv de nulitate absolută, Curtea constată că, potrivit at. 282 alin. 1 Cod procedură penală, „Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.”

Ori, în cauză, respectiva nulitate relativă a fost invocată în termen, încălcarea respectivelor dispoziţii legale vizând suspiciunea de afectare a imparţialităţii judecătorului a produs o vătămare drepturilor părţilor iar respectiva vătămare nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţare actului.

În aceste împrejurări, prezenta instanţă nu îşi poate exercita atribuţiile de control judiciar.

Astfel, garanţiile procesuale menite să asigure aflarea adevărului, dreptul la apărare al celui judecat şi dreptul la un proces echitabil, sunt reglementate prin disp. art. 8 Cod procedură penală, prin art. 24 din Constituţie, precum şi prin disp. art. 6 parag. 3 lit. a din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Chiar dacă apelul este o cale de atac devolutivă, a se proceda la suplinirea acestei omisiuni direct în prezentul cadru procesual, ar însemna a lipsi părţile de posibilitatea formulării unei căi de atac împotriva deciziei pronunţate de către instanţa de apel, încălcându-li-se astfel dreptul la un recurs efectiv.

Prin urmare, se impune trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru a proceda în sensul celor mai sus arătate, astfel încât să nu fie afectat dreptul la apărare al niciuneia dintre părţi.

În sprijinul acestei soluţii, Curtea reţine şi argumentele expuse de Curtea Constituţională în decizia nr. 694/20.05.2010 dată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 184 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, referitoare la modificarea dispoziţiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 12 din Codul de procedură penală.

Se reţine aici, printre altele, că „Accesul la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţia României, presupune posibilitatea concretă de a uza de toate mijloacele procesuale pentru apărarea unui drept sau interes legitim…”

În acest sens s-a decis şi prin decizia nr. 349/A pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 640/39/2014, în considerentele căreia s-a reţinut, printre altele, că:

„Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că, deşi Convenţia nu impune statelor crearea unui dublu nivel de jurisdicţie, dacă acestea hotărăsc să implementeze un astfel de sistem, ele au obligaţia să vegheze ca justiţiabilii să se bucure în faţa instanţelor de apel de garanţiile fundamentale ale art. 6, paragraful 1 din Convenţie (cauzele Delcourt împotriva Belgiei, 17 ianuarie 1970, paragraful 25, seria A nr. 11, Weissman şi alţii, paragrafele 32-44, Iorga împotriva României, paragrafele 34-52). Prin urmare, dreptul de acces la o instanţă trebuie să fie respectat şi de către instanţa de apel.”

Întrucât Convenţia urmăreşte protejarea unor drepturi concrete şi efective, iar nu teoretice şi iluzorii, Curtea apreciază că pentru ca părţile din prezenta cauză să beneficieze de un proces echitabil, se impune a se trimite cauza spre rejudecare, pentru a fi analizată de către un complet de judecată imparţial.

Aceasta, întrucât, aşa după cum s-a arătat, s-ar încălca dreptul la un proces echitabil în situaţia în care s-ar analiza aceste aspecte pentru prima dată prin hotărârea pronunţată în prezenta cale de atac, fiind evident că s-ar suprima dreptul la exercitarea vreunei căi ordinare de atac împotriva deciziei pronunţate în apel.”

Domenii speta

Spete similare