Intervenirea legii penale mai favorabile. Infracţiune cu consecinţe deosebit de grave

În cauză, Tribunalul Galați a fost sesizat cu o contestație la executare formulată de condamnatul CL și având drept obiect pedeapsa cu închisoarea pe care o execută în prezent în Penitenciarul Galați. În concret, petentul-condamnat a solicitat descontopirea pedepsei rezultante aplicate, invocând împrejurarea că pentru unele din pedepsele anterior aplicate ar fi trebuit să i se reţină incidenţa legii penale mai favorabile.

Din fişa de cazier judiciar, precum şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a rezultat că anterior petentul-condamnat Chiriac Leonte a fost condamnat (printre altele) la următoarele pedepse cu închisoarea:

(a) prin sentinţa penală nr. 1392 / 17.12.2010 a Judecătoriei Constanţa (definitivă la 13.05.2011) petentului Chiriac Leonte i s-a aplicat o pedeapsă finală de 15 ani închisoare rezultată ca urmare a contopirii următoarelor pedepse:

pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323(1) Cod Penal 1969, cu aplicarea art. 37(b) Cod Penal 1969

3 pedepse a câte 15 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 raportat la art. 211(1), alin. (2)(a) şi (c) şi alin. (21)(a) şi (b) Cod Penal 1969, cu aplicarea art. 37(b) Cod Penal 1969

pedepsele de 1 an închisoare şi respectiv 6 luni închisoare aplicate prin sentinta penală nr. 112 / 24.03.2010 a Judecătoriei Medgidia

(b) prin sentinţa penală nr. 66 / 05.05.2011 a Tribunalului Călăraşi (modificată prin decizia penală nr. 261 / 13.10.2011 a Curţii de Apel Bucureşti şi definitivă la 01.11.2011) petentului Chiriac Leonte i s-a aplicat o pedeapsă finală de 16 ani închisoare rezultată ca urmare a contopirii următoarelor pedepse (f. 12 verso şi 84-103):

pedeapsa de 16 ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64(1)(a) teza II şi (b) Cod Penal pe o durată de 5 ani pentru infracţiunea de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 raportat la art. 211(1), alin. (2)(a) şi (c), alin. (21)(a) şi (b) şi alin. (3) teza I Cod Penal 1969, cu aplicarea art. 75(c) şi art. 37(b) Cod Penal 1969

pedeapsa de 3 ani închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323(1) Cod Penal 1969, cu aplicarea art. 75(c) şi art. 37(b) Cod Penal 1969

pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 1361 din Legea nr. 295 / 2004

Instanţa de judecată a reţinut că în ceea ce priveşte situaţia juridică a condamnărilor aplicate petentului CL sunt incidente o serie de hotărâri pronunţate de Înalta Curte de Casație și Justiție ca și chestiuni prealabile ori în soluţionarea recursului în interesul legii:

(a) Decizia nr. VIII din 2007 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii

Instanţa, învestită, în baza art. 461 alin. (1) lit. (d) teza penultimă din Codul de Procedură Penală, în cadrul contestaţiei la executare în care se invocă modificarea înţelesului noţiunii de „consecinţe deosebit de grave”, potrivit art. 146 din Codul Penal, nu poate schimba încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi, apoi, reduce pedeapsa aplicată în cauză, întrucât modificarea înţelesului noţiunii de „consecinţe deosebit de grave”, prevăzută de textul sus-menţionat, nu este identică cu cerinţa de a fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, la care se referă textele art. 14 şi 15 din Codul Penal, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 458 şi, respectiv, art. 461 alin. (1) lit. (d) teza penultimă din Codul de Procedură Penală .

(b) Decizia nr. 15 din 23 iunie 2014 a Completului pentru soluționarea unor chestiuni prealabile în materie penală

Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, pentru ipoteza unei infracţiuni comise în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracţiunea săvârşită prin luarea în considerare a dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal.

(c) Decizia nr. 29 din 11 noiembrie 2015 a Completului pentru soluționarea unor chestiuni prealabile în materie penală

În situaţia unei infracţiuni de înşelăciune comise sub imperiul Codului penal din 1969, care a produs un prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei, modificarea noţiunii de „consecinţe deosebit de grave” în Codul penal nu produce efectele prevăzute de art. 4 din Codul penal şi nici pe cele prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codului penal şi nu conduce la dezincriminarea infracţiunii de înşelăciune.

S-a mai reţinut de asemenea că la data de 01.02.2014 a intervenit Noul Cod Penal (Legea nr. 286 / 2009), care pentru infracţiunea de tâlhărie calificată (art. 234(1) Cod Penal a prevăzut o pedeapsă maximă de 10 ani închisoare), care în mod evident este inferioară celor 3 pedepse de câte 15 ani închisoare aplicate petentului CL prin sentinţa penală nr. 1392 / 17.12.2010 a Judecătoriei Constanţa şi respectiv, pedepsei de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 66 / 05.05.2011 a Tribunalului Călăraşi. Cu toate acestea, se constată că infracţiunile pentru care au fost aplicate aceste 4 pedepse au fost săvârşite în stare de recidivă postexecutorie potrivit art. 37(b) Cod Penal 1969, modalitate a recidivei care potrivit art. 43(5) din Noul Cod Penal are drept consecinţă majorarea cu jumătate a limitelor de pedeapsă. Prin urmare, starea de recidivă postexecutorie existentă ar fi avut drept urmare un maxim special de 15 ani închisoare potrivit legii penale noi, astfel că sub acest aspect cele trei pedepse a câte 15 ani închisoare aplicate petentului CL prin sentinţa penală nr. 1392 / 17.12.2010 a Judecătoriei Constanţa sunt egale cu maximul special prevăzut de Noul Cod Penal, astfel că nu se impune reducerea acestora, aşa cum a statuat şi Decizia nr. 15 din 23 iunie 2014 a Completului pentru soluționarea unor chestiuni prealabile în materie penală (pct. 5(b) din prezenta hotărâre).

În ceea ce priveşte pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 66 / 05.05.2011 a Tribunalului Călăraşi, la prima vedere aceasta este superioară maximului de 15 ani închisoare prevăzut de art. 234(1) Cod Penal, cu aplicarea art. 43(5) Cod Penal. Cu toate acestea, din cuprinsul sentinţei de condamnare rezultă că în privinţa infracţiunii de complicitate la tâlhărie a fost reţinută incidenţa alin. (3) teza I al art. 211 Cod Penal 1969, dispoziţie legală care prevedea o pedeapsă cu închisoarea între 15 şi 25 ani atunci când fapta ar fi avut consecinţe deosebit de grave (peste 200.000 lei potrivit art. 146 Cod Penal 1969), în cauza respectivă prejudiciul creat fiind de 965.163 lei. Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Penal, dispoziţiile privind consecinţele deosebit de grave au fost modificate, fiind ridicat pragul minim la suma 2.000.000 lei (art. 183) şi prevăzându-se o majorare cu jumătate a limitelor de pedeapsă (art. 2561). Cu toate acestea, deşi prejudiciul creat este inferior cuantumului prevăzut de legea nouă, s-a reţinut că potrivit Deciziei nr. VIII din 2007 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii (pct. 5(a) din prezenta hotărâre) în cadrul contestaţiei la executare în care se invocă modificarea înţelesului noţiunii de „consecinţe deosebit de grave”, potrivit art. 146 din Codul Penal, instanţa nu poate schimba încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi, apoi, reduce pedeapsa aplicată în cauză, întrucât modificarea înţelesului noţiunii de „consecinţe deosebit de grave”, prevăzută de textul sus-menţionat, nu este identică cu cerinţa de a fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară. Mai mult decât, chiar şi ulterior intrării în vigoare a Noului Cod Penal, Decizia nr. 29 din 11 noiembrie 2015 a Completului pentru soluționarea unor chestiuni prealabile în materie penală (pct. 5(c) din prezenta hotărâre) a statuat că modificarea noţiunii de „consecinţe deosebit de grave” în Codul penal nu produce efectele prevăzute de art. 4 din Codul Penal şi nici pe cele prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codului penal şi nu conduce la dezincriminarea formei agravate a infracţiunii de înşelăciune (aceste dispoziţii fiind aplicabile în egală măsură şi infracţiunii de tâlhărie calificată, potrivit art. 2561 Cod Penal). Prin urmare, având în vedere că în ceea ce priveşte pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 66 / 05.05.2011 a Tribunalului Călăraşi, maximul special care se poate ajunge prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor art. 2561 şi art. 43(5) Cod Penal este superior pedepsei aplicate, Tribunalul a apreciat că nici în privinţa acesteia nu operează o cauză legală de reducere.

Domenii speta

Spete similare