Taxa pe teren reglementată de art. 463 alin.2 Cod fiscal. Titularul obligaţiei de plată.

Taxa pe teren reglementată de art. 463 alin.2 Cod fiscal. Titularul obligaţiei de plată.

Decizia civilă nr. 634/20.06.2022

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați Secția Contencios administrativ și fiscal .... reclamantul ... a solicitat, în contradictoriu cu intimata MUNICIPIUL … – prin PRIMAR, anularea Deciziei de impunere nr…./…2020, Dispoziţia nr. …/…2020 şi Adresa nr. …/R/…2020.

Prin sentinţa nr. … din …2021  a fost admisă cererea reclamantului şi s-a dispus anularea Deciziei de impunere privind creanţele datorate bugetului local nr. …/…2020, Dispoziţia nr. …/…2020 şi Adresa nr. …/R/…2020.

  Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul, criticând-o sub următoarele aspecte:

A susținut că  în mod eronat instanța de fond nu a ținut cont de faptul că la dosarul cauzei era Sentința Civilă nr. …/2019, dosar nr. …/324/2018, care face trimitere la imobilul construcție casă de locuit și nu la teren, fapt pentru care conform declarației domnului …prin care se arată că în 2020 s-a adresat instituției, instituția de bună credință i-a solicitat raportul de expertiză și sentința prin care domnul … a devenit proprietar asupra imobilului din dosar nr. …/324/2018, pentru a se elucida asupra faptului că deși conform contractului de închiriere a domnului B… încheiat cu instituția, i s-a dat pentru folosirea terenului cu destinație agricolă.

Totuși domnul … și-a construit o casă și anexe pe un teren aflat in domeniul privat al U.A.T. Municipiul …, începând cu anul 2000, nu a declarat existența acestei construcții și nu a efectuat nici o plată reprezentând impozit pentru construcție.

Instanța de fond nu a luat în considerare că potrivit dispozițiilor art.455, alin. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare “(21 Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ - teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, oricăror entități, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care se datorează de concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri”, coroborat cu prev. art. 463 alin.2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare “Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ - teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, oricăror entități, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe teren, care se datorează de concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren”.

Taxele atât pe terenuri cât și pe clădiri se stabilesc prin Hotărâri de Consiliu Local, în speța de fața H.C.L. …/2019.

Referitor la motivarea instanței că “organul fiscal și-a depășit competența de stabilire a sumelor și a calificat, eronat creanța ca fiind fiscala”, susţine că  Decizia de impunere a fost dată în mod corect, întrucât Decizia de impunere privind stabilirea taxelor și impozitelor se face de către U.A.T. Municipiul … prin organele de specialitate - inspectorii fiscali administrează creanțele fiscale stabilite prin Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal - Titlul IX respectiv: impozite pe clădiri și teren, impozit pe teren și taxa pe teren.

Referitor la relația contractuală, a precizat că nu este o relație contractuală, instanța în mod greșit a interpretat în motivare că este vorba de o relație contractuală, în decizia de impunere aşa cum se prevede și se arată este vorba despre taxa teren ocupat, terenul fiind în domeniul privat al U.A.T Municipiul …, și nu de o relație contractuală care ar aviza o altă acțiune.

Domnul … nu are nici un contract de închiriere/concesiune încheiat cu U.A.T. …, nu este proprietar pe teren și nici chiriaș, terenul fiind în domeniul privat al U.A.T Municipiul ….

Domnul … este obligat la plata taxei pentru ocuparea domeniului public si/ sau privat de construcții autorizate, pentru imobilul construcție casă de locuit și nu la teren, fapt pentru care conform Declarației domnului … prin care se arată că în 2020 s-a adresat instituției, instituția de bună credință i-a solicitat raportul de expertiză și sentința prin care domnul … a devenit proprietar asupra imobilului din dosar nr. …/324/2018, pentru a se elucida asupra faptului că deși conform contractului de închiriere a domnului B… încheiat cu instituția, i s-a dat pentru folosirea terenului cu destinație agricolă.

Totuși domnul … și-a construit o casă și anexe pe un teren aflat in domeniul privat al U.A.T. Municipiul …, începând cu anul 2000, nu a declarat existența acestei construcții și nu a efectuat nici o plată reprezentând impozit pentru construcție.

Consideră că instanța de fond nu a luat în considerare că potrivit dispozițiilor art.455, alin.2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare “(2) Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ - teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, oricăror entități, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care se datorează de concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri”, coroborat cu prev. art. 463 alin.2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare “ Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ - teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, oricăror entități, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe teren, care se datorează de concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren”.

Taxele atât pe terenuri cât și pe clădiri se stabilesc prin Hotărâri de Consiliu Local, în speța de fața H.C.L. …/2019.

Referitor la motivarea instanței că “organul fiscal și-a depășit competența de stabilire a sumelor și a calificat, eronat creanța ca fiind fiscala”, precizăm că Decizia de impunere a fost dată în mod corect, întrucât Decizia de impunere privind stabilirea taxelor și impozitelor se face de către U.A.T. Municipiul … prin organele de specialitate - inspectorii fiscali administrează creanțele fiscale stabilite prin Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal - Titlul IX respectiv: impozite pe clădiri și teren, impozit pe teren și taxa pe teren.

Referitor la relația contractuală, arată că nu este o relație contractuală, instanța în mod greșit a interpretat în motivare că este vorba de o relație contractuală, în decizia de impunere aşa cum se prevede și se arată este vorba despre taxa teren ocupat, terenul fiind în domeniul privat al U.A.T Municipiul …, și nu de o relație contractuală care ar aviza o altă acțiune.

Domnul … nu are nici un contract de închiriere/concesiune încheiat cu U.A.T. …, nu este proprietar pe teren și nici chiriaș, terenul fiind în domeniul privat al U.A.T Municipiul …

În consecință, pentru motivele invocate mai sus domnul … este obligat la plata taxei pentru ocuparea domeniului public si/ sau privat de construcții autorizate, pentru care deținătorul nu are stabilita modalitatea de a folosi terenul - zona b conform H.C.L. …/2019, și nu U.A.T. Municipiul ….

Având în vedere că nu este stipulat în sarcina cui cade plata taxei și impozitului pe teren, se aplică dreptul comun, în speță codul fiscal și codul de procedură fiscală.

Solicită respingerea cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că întreaga hotărâre atacată este nelegală.

Suma solicitată, ca și cheltuielile de judecată o consideră nejustificată raportat la complexitatea cauzei sau cu activitatea desfășurata de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei sau cu activitatea desfășurata de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, conform art. 451 alin. 2 C.proc.civ.

Astfel a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care, conform Deciziei nr. 1412/05.04.2017, pron. de Secția contencios administrativ și fiscal, a hotărât că reducerea onorariului avocațial de către instanță, conform art. 451 alin. 2 C. proc. civ., nu va avea niciun efect asupra raportului avocat-client. În speță, deși instanța recunoaște că intimații reclamanți au beneficiat, pe tot parcursul procesului, de asistență juridică calificată, complexă sub aspectul pregătirii apărării și că onorariul de avocat fixat de comun acord de client și avocat corespunde pe deplin exigențelor exercitării profesiei de avocat, cheltuielile de judecată acordate de instanță

s-au raportat la munca îndeplinită de avocat și, mai cu seamă, la caracterul lor rezonabil.

Față de cele relatate a solicitat admiterea recursului în sensul desființării/casării soluției date de instanța de fond și în rejudecare, să fie respingă acțiunea formulată de … ca nefondată precum și să se mențină ca temeinice și legale atât Decizia de impunere nr. …/...2020 cât și  Dispoziția nr. …/…2020 şi Adresa nr. …/R/...2020.

Prin notele scrise depuse la dosar  intimatul reclamantul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 

 Prin Decizia civilă nr. ......2022, Curtea de Apel Galați Secția Contencios administrativ și fiscal a respins recursul ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Potrivit art. 463 alin. (2) din codul fiscal:

 Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, oricăror entităţi, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe teren, care se datorează de concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren. În cazul transmiterii ulterioare altor entităţi a dreptului de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă asupra terenului, taxa se datorează de persoana care are relaţia contractuală cu persoana de drept public.

Reclamantul  nu este  proprietarul terenului, astfel că aceasta ar putea datora doar taxa pe teren prevăzută de art. 463 alin.2 din Legea nr.227/2015-Codul fiscal susmenţionat.

Însă, din această dispoziție legală rezultă că obligația de plată a taxei pe teren - obligație fiscală nu se poate naște în lipsa unui contract de închiriere, concesiune ori alt act încheiat cu  persoana de drept public, prin care se naște dreptul de administrare/folosință, acte juridice a căror existență nu a fost dovedită.

Eventuala ocupare fără drept a unui teren, respectiv o simplă stare de fapt, nu poate constitui bază de impunere în materie fiscală, legea cerând existența în acest sens a unor contracte de concesiune, închiriere sau  de dare în administrare ori în folosință  încheiate cu  persoana de drept public.

Taxa pe teren reprezentă sarcină fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință aflați într-o relație contractuală directă cu persoana de drept public, respectiv a unui deținător legal, iar nu a unui pretins ocupant fără forme legale sau a unei persoane căreia i s-a transmis dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă asupra terenului  de către  entităţile care au dobândit  iniţial drepturile respective de la  persoana de drept public.

Modalitatea  corectă de stabilire a taxei pe teren este descrisă în cuprinsul art. 463 alin. (2) din codul fiscal, text care indică fără dubiu persoana în sarcina căreia  trebuie stabilită taxa pe teren în cazul existentei unor raporturi contractuale cu persoana de drept public.

În cazul folosirii fără drept a terenurilor aflate în proprietatea  unei  unităţi administrative,  persoana de drept public are posibilitatea recuperării pe cale judiciară a prejudiciului cauzat prin lipsa de folosinţă.

În ceea ce privește împrejurarea că reclamantul ar fi construit clădirea respectivă cu acordul tatălui său care este şi titularul contractului de închiriere, Curtea constată că aceasta nu este de natură să facă inaplicabile dispozițiile art. 463 alin. 2 din Legea nr. 227/2015 - Codul fiscal pentru argumentele expuse deja mai sus.

Referitor la cheltuielile de judecata acordate la fond, instanța de recurs constată că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 5 martie 2020, a fost publicată,  potrivit căreia în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare