Contestaṭie la executare. Apel

Decizie 1022 din 18.10.2022


Cuprins pe materii: Drept.civil.Grăniṭuire

 Index alfabetic:

-Grăniṭuire

-Contestaṭie la executare

C.civ.:art.560

Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire, astfel încât, în cazul unei soluții de stabilire a liniei de hotar între cele două proprietăți învecinate, pe cale judecătorească,  ambele părți, ambele părṭi pot cere şi obține executarea silită.

Tribunalul Galaṭi, secṭia I civilă, Dec.civ. nr.1022/18.10.2022

Prin încheierea apelată, a fost admisă contestația la executare şi anulată executarea silită însăşi, precum şi actele întocmite în dosarul nr. xxx/2020 al Bej xxx, pentru aducerea la îndeplinire a obligației conținută în titlul reprezentat de decizia civilă nr. xxx/14.11.2018, în dosarul nr. xxx al Judecătoriei Galați. În esenṭă, s-a apreciat că, la momentul formulării cererii de executare silită, intimații nu erau titularii unui drept susceptibil de executare silită.

Împotriva acestei încheieri au declarat apel intimaṭii, susṭinând că deṭin un titlu executoriu, prin care a fost stabilită linia de hotar dintre proprietățile părților, situate în Galați, xxx, pe aliniamentul 6-7-8-9-3, conform expertizei întocmite în cauză de expert xxx. Au dorit ca executarea să se facă benevol şi amiabil, sens în care au notificat contestatorii, dar aceştia nu au dat  curs acestor solicitări.

Apelul este fondat.

Tribunalul a reṭinut că, între părți produce efecte decizia civilă nr. xxx, pronunțată în dosarul nr. xxx al Tribunalului Galați, prin care s-a admis, în parte, cererea formulată de contestatori în contradictoriu cu intimaṭii, stabilind limita de hotar dintre proprietățile părților, situate în Galați.

Împotriva executării silite s-a formulat prezenta contestație la executare, prin care s-a invocat că titularii obligației de a face sunt intimații, aceştia având obligația de a pune în executare titlul executoriu.

Tribunalul a reṭinut că, date fiind disp. art. 560 C.civ., proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire, aceştia având duble calități, creditor-debitor, în referire la executarea obligației de grănițuire.

În consecință nu are importanță cine a inițiat dosarul, cu nr. xxx, deoarece prin soluția de admitere şi prin stabilirea liniei de hotar, între cele două proprietăți învecinate, ambele părți, au dobândit această dublă calitate de creditor-debitor, iar oricare parte poate cere şi obține executarea silită.

Mai mult, din perspectiva garanțiilor acordate prin art. 6 § 1 din CEDO, critica contestatorilor, potrivit cu care în sarcina lor nu există nicio obligație, încalcă principiile grănițuirii şi aduce atingere respectului cuvenit unei sentințe definitive care se bucură de prezumția de adevăr.

In acest context, soluția instanței de fond, care reanalizează situația de fapt şi concluzionează că nu există un titlu executoriu împotriva contestatorilor, deoarece nu au calitatea de debitori şi în acelaşi timp pentru lipsa titlului executoriu, deşi între părți produce efecte decizia civilă nr. xxx, este criticabilă şi aduce atingere garanțiilor acordate prin art.  6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece soluția definitivă dată litigiului de instanțe nu mai poate fi pusă în discuție (cauza Brumărescu împotriva României).

Faṭă de cele menṭionate, apelul a fost admis, cu consecinṭa respingerii contestaṭiei la executare, ca neîntemeiată.

Domenii speta