Acțiune în revendicare imobiliară. Excepția autorității de lucru judecat – efectul pozitiv.

Acțiune în revendicare imobiliară. Excepția autorității de lucru judecat – efectul pozitiv.

Sentința Civilă nr. 11201/09.11.2021 pronunțată de Judecătoria Galați

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, reclamantul S.S., în contradictoriu cu pârâţii D.M. şi D.V., a formulat acțiune în revendicarea imobilului teren în suprafaţă de 478 mp, situat în mun. Galați.

Prin întâmpinare, pârâții au invocat pe cale de excepție, autoritatea de lucru judecat și solicitând respingerea cererii de chemare în judecată în consecință.

Prin Sentința Civilă pronunțată de Judecătoria Galați, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect „revendicare”. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Conform art. 563 alin. (1) C.civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 563 alin. (2) C.civ., dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel, iar potrivit dispozițiilor alin. 3 al aceluiași articol dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut.

Potrivit art. 563 C.civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

Conform art. 565 C.civ., în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară.

 În baza art. 56 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispoziţiile art. 565 din Codul civil se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială şi deschiderea cărţilor funciare pentru imobilele respective. Până la data prevăzută la alin 1, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale se face numai în scop de opozabilitate faţă de terţi.

Prin prisma acestor prevederi legale, acţiunea în revendicare este o acţiune în justiţie prin care reclamantul care pretinde că este proprietarul unui bun individual determinat, cu privire la care s-a pierdut posesia, solicită obligarea pârâtului, care stăpâneşte efectiv bunul revendicat, să îi recunoască dreptul de proprietate şi să îi restituie bunul. În măsura în care reclamantul face dovada proprietății şi pârâtul exhibă un titlu de proprietate asupra aceluiași imobil, instanţa va proceda la confruntarea celor două titluri de proprietate, stabilind care este cel mai bine caracterizat.

Astfel, pentru a introduce o acţiune în revendicare, reclamantul trebuie să îşi dovedească titlul de proprietate – actul jurisdicţional sau administrativ, constitutiv sau declarativ ce guvernează o prezumție de proprietate în favoarea celui ce îl invocă (contract de vânzare cumpărare, legat cu titlu particular, ori chiar certificat de moştenitor – dar acesta doar potrivit noului Cod civil), și să facă dovada că pârâtul stăpânește efectiv bunul cu privire la care și-a pierdut posesia.

În conformitate cu art. 430 C.proc.civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care aceasta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.

Art. 431 C.proc.civ. reglementează efectele lucrului judecat și statuează că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. De asemenea, stabilește art. 431 că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Așadar, instanța reține că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți. Dacă în manifestarea de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, cauză, părți), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis și, pe efectul pozitiv al hotărârii judecătorești, impunându-se a fi respectată modalitatea în care au fost dezlegate anterior aspectele litigioase, fără posibilitatea de a fi reexaminată chestiunea litigioasă sau de a se statua diferit într-un nou proces. Respectarea principiului securității raporturilor juridice impune ca soluțiile date prin hotărâri judecătorești irevocabile să nu poată fi contrazise printr-o hotărâre sau printr-un alt act juridic ulterior, căci, altfel, s-ar afecta acest principiu, componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.

Nu pot fi primite, în acest context, aserțiunile reclamantului referitoare la dreptul său de proprietate. Conform unei jurisprudențe constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la un tribunal presupune, printre altele, respectarea principiului securității juridice, care este unul dintre elementele principiului preeminenței dreptului, înscris în preambulul Convenției ca una dintre componentele patrimoniului comun al statelor contractante și care impune ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi rediscutată (hotărârea Curții din 28 octombrie 1999 în Cauza Brumărescu împotriva România, par.62).

Referitor la considerentele unei hotărâri judecătoreşti, reține instanța că acestea pot fi clasificate astfel: considerente decisive sau necesare, considerente decizorii sau cu valoare decizională sau considerente indiferente sau supraabundente. Considerentele decisive sau necesare sunt cele care fac corp comun cu hotărârea şi reprezintă sprijinul indispensabil al soluției, întrucât constituie explicația acesteia şi participă în egală măsură la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului. Considerentele decizorii sau cu valoare decizională sunt cele care conţin o soluţie adoptată pe cale incidentală, cu privire la un aspect dedus judecăţii care a fost supus dezbaterii contradictorii a părţilor şi doar din punct de vedere topografic se regăsesc în considerente, fără a avea un corespondent şi într-o soluţie din dispozitiv. Considerentele indiferente sau supraabundente sunt cele care depăşesc sfera dezbaterilor din proces şi aduc hotărârii elemente care nu influenţează în niciun fel soluţia adoptată, ele putând, de altfel, să lipsească din cuprinsul considerentelor.

Pentru aceste aspecte care țin de efectul pozitiv al lucrului judecat prin Sentința civilă nr. x/2016 pronunțată de Judecătoria Galați, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. y/2016 pronunțată de Tribunalul Galați, instanța de judecată va înlătura susținerile reclamantului  referitoare la dreptul său de proprietate asupra imobilului teren din Galați.

 În litigiul anterior indicat s-a tranșat definitiv situația imobilului teren în litigiu. Astfel, la momentul soluționării recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. x/2016 de către reclamantul din prezenta cauză, s-a reținut de către Curtea de Apel Galați că „Referitor la argumentul că instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut, Curtea reține că, într-adevăr, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.N. sub nr. z/30.03.2011 pârâtul S.S. a devenit coproprietar, alături de S.M., al imobilului situat în mun. Galați, str.  _ nr. 48, în cote de ½; abia prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. din 06.06.2011 a devenit unic proprietar. Numai că pârâtul, în privința cotei de ½ ce a aparținut inițial pârâtei S.M., este subdobânditor în sensul art. 84 din Legea nr. 85/2006, iar acest text permite recuperarea de la subdobânditor a bunului dacă: subdobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului și cunoștea sau trebuia să cunoască faptul că transferul inițial este susceptibil de a fi anulat.

Ambele condiţii sunt îndeplinite în cauză: în actul de partaj s-a reținut situația bunului (deci și prețul) stabilită prin contractul de vânzare cumpărare nr. z/30.03.2011; or, așa cum a reținut și judecătorul sindic, acest preț a fost mult sub valoarea de piață, deci subdobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului; iar calitatea de soți a celor doi recurenți-pârâți a fost dovedită. Aşadar, dacă nu în calitate de terț dobânditor, atunci, cel puțin în calitate de subdobânditor este obligat pârâtul S.S. să restituie și cota de ½ din dreptul de proprietate, cotă ce a aparținut inițial pârâtei S.M.. ”

Așadar, deși în cuprinsul dispozitivului hotărârilor judecătoreşti nu se regăsește, în concret, o dispoziție a instanței cu privire la Contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. din 06.06.2011, din considerentele deciziei Curții de Apel Galați, anterior redate, rezultă că instanța de control judiciar a arătat de ce se impune menținerea soluției instanței de fond cu privire la obligația reclamantului S.S. de restituire a bunului imobil situat în Galați, strada __, județul Galaţi, și prin raportare la actul notarial de partaj voluntar exhibat ca titlu de proprietate în cauza prezentă (acest aspect făcând, printre alte motive, obiectul recursului formulat de către S.S. împotriva Sentinței civile nr. x/30.03.2016 a Tribunalului Galați).

În acord cu pârâții D.M. și D.S., față de statuările din hotărârile judecătorești anterior indicate, instanța a arătat că nu poate primi argumentele reclamantului referitoare la titlul său de proprietate, deoarece, în caz contrar, ar statua peste ceea ce s-a stabilit definitiv în dosarul nr. ____ și ar încălca cerințele de logică juridică elementară și de stabilitate a raporturilor de drept.

Prin urmare, atât timp cât acțiunea în revendicare, fiind întemeiată direct și nemijlocit pe existența dreptului de proprietate, opozabil erga omnes, obligă reclamantul să facă dovada că este proprietarul imobilului revendicat, iar în cauză nu s-a reușit a se face această dovadă, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Domenii speta

Spete similare