Copilul adoptat cu efecte depline poate fi beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 5 alin.6 din decretul Lege nr. 118/1990 întrucât aceste drepturi sunt drepturi proprii ale copilului aflat în ipoteza legală prevăzută de actul normativ, nefiind vorba

- art. 5 alin.6 din decretul Lege nr. 118/1990

Reclamanta este beneficiara drepturilor prevăzute de art. 5 alin.6 din decretul Lege nr. 118/1990 potrivit cu care (6) Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care ar fi beneficiat părintele său decedat, stabilită conform prevederilor art. 4 la data depunerii cererii de către copil, deoarece aceste drepturi sunt drepturi proprii ale copilului aflat în ipoteza legală prevăzută de actul normativ, nefiind vorba despre drepturi care decurg din raportului juridic de filiaţie. Prin urmare intervenirea adopţiei ulterior momentului la care copilul a suferit în mod direct consecinţele persecuţiei politice la care au fost suspuşi părţii biologici nu poate avea drept urmare  stingerea  cu efect retroactiv a drepturilor proprii ale minorului.

Asupra recursului dedus judecăţii, constată:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii 

Prin contestația formulată și înregistrată sub dosarul nr. xxxx/119/2020 al Tribunalului Covasna, reclamanta A. B. (născută C.) a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei nr. xx/10.08.2020, completată în 12.11.2020, emisă de către pârâtă și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1991, prin care să se recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al acestor dispoziţii legale.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr.190/19.03.2021, Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantă A. B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială D. și, în consecință, a anulat  decizia nr. xx din 10 august 2020 cu completările din 12.11.2020 și a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a unei indemnizaţii lunare prevăzute de  art. 5 alin.6 din Decretul-lege nr. 118/1990. 

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plaţi și Inspecţie Socială D., solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii atacate.

În motivarea recursului, recurenta a invocat aplicarea greşită de către instanţa de fond a normelor de drept material, aspect ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea acestor critici, recurenta arată că, prin cererea înregistrată la AJPIS D. sub nr. 13586/28.07.2020, reclamanta A. B. s-a adresat instituţiei pârâte, solicitând stabilirea calității de urmaş după tatăl său biologic C. E., care a executat o pedeapsă privativă  de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti.

Recurenta învederează că arată că a susţinut în faţa instanţei de fond faptul că reclamanta, prin Decizia nr. 27/1966 a Sfatului Popular F., a fost adoptată cu efecte depline, potrivit art. 79 din Codul familiei, de către soţii A. G. și A. H., chiar instanţa, prin considerentele hotărârii atacate, constatând că o persoană adoptată cu efecte depline  pierde orice drepturi față de părinţii biologici.

Decizia nr.9/2014 invocată de prima instanţă nu poate fi opozabilă speței de față, întrucât face referire la măsura domiciliului obligatoriu, care nu este echivalentă cu limitarea libertăţii de circulaţie.

Cererea de recurs este scutită de la plata  taxei judiciare de timbru,  conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Intimata-reclamantă A. B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea  cererii de recurs,  în principal ca inadmisibilă, ca nulă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Pe cale de excepție, intimata a invocat excepţiile inadmisibilităţii cererii de recurs,  întemeiată pe dispoziţiile art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, conform căruia sentința tribunalului asupra contestației formulate de persoana interesată împotriva hotărârii comisiei din cadrul instituției pârâte este definitivă precum şi excepţia nulităţii recursului.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, intimata-reclamantă solicită respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată, având în vedere că, în mod contrar celor susţinute de către recurentă, instanţa de fond a pronunţat o soluţie corectă si legală, apreciind în mod just că soluţia pârâtei de respingere a cererii reclamantei  contravine finalităţii dispozițiilor Decretului-lege nr. 118/1990, aceea de a compensa suferinţele generate de acţiunile regimului comunist asupra persoanelor persecutate, respectiv asupra copiilor acestora care au convieţuit cu astfel de persoane.

Instanța de fond a reţinut că reclamanta s-a născut la data de 22.11.1948, părinţii naturali fiind C. E. şi C. I.; tatăl său a fost arestat la data de 13.08.1950 și a fost eliberat din penitenciar  când ea avea vârsta de 4 ani și 9 luni. Ori, actul de înfiere s-a încheiat la  data de  21.07.1966, când avea 17 ani și 8 luni, astfel că reclamanta a trăit toată perioada copilăriei şi a adolescenţei în familia părinţilor naturali, instanța reținând în mod corect că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 130/2020 şi  prin Legea nr. 232/2020.

În ceea ce priveşte Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/13.04.2014, despre care recurenta susține că nu este incidentă speței, intimata menționează că instanţa de fond a reţinut statuarea de principiu a deciziei,  conform căreia membrii familiei - soţul/soţia şi copiii, indiferent de vârstă - au avut de suferit aceleaşi prejudicii de ordin material şi moral ca persoana faţă de care a fost luată vreuna din măsurile prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, nefiind necesar a se dovedi în mod distinct şi că membrii familiei persoanei vizate au suportat personal şi direct consecinţele morale şi/sau materiale ale măsurii prevăzute la art. 1 din decretul-lege.

5. Aspecte procesuale

Prin încheierea de şedinţă din  15 iunie 2020, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de recurs, reţinând  că potrivit art. 20 din Legea nr.554/2004 conferă drept de recurs împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia contenciosului administrativ iar menţiunea „definitivă”  utilizată în Decretul-lege nr. 118/1990 în contextul codului de procedură civilă în vigoare la acel moment excludea exercitarea căii de atac a apelului.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa a respins şi excepţia nulităţii cererii de recurs,  constatând  că cererea de recurs este întemeiată în drept pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din noul Cod de procedură civilă, fiind făcute referiri la normele de drept material a căror greşită interpretare o susţine recurenta.

6.Considerentele Curţii de Apel  asupra recursului formulat

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că aspectele dezvoltate de pârât  vizează în esenţă greşita aplicare a normelor privind consecinţele juridice ale adopţiei cu efecte  depline, critici ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă însă vor fi înlăturate ca nefondate.

Criticile pârâtei recurente se cantonează în esenţă în interpretarea consecinţelor adopţiei du efecte depline, reclamanta fiind adoptată cu efecte depline prin Decizia nr. 27/1966 a Sfatului Popular F. potrivit art. 79 din Codul familiei, de către soţii A.G. și A.H..

Curtea validează raţionamentul juridic al primei instanţe reţinând că aceasta a realizat o justă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente în raport de starea de fapt reţinută în urma administrării probatoriului.

Astfel,  reclamanta A. B., născută C. a fost minoră în perioada 13 august 1950 -14.08.1953,  perioadă în care în care tatăl său biologic a fost reținut și condamnat definitiv  pentru delict de uneltire contra ordinii sociale prevăzut și pedepsit de art. 209 pct. II lit. a, d și e din Codul penal. Se mai reţine că în această perioadă reclamanta nu era încă înfiată, adopţia intervenind în 1966,  iar ulterior tatălui său biologic i s-au recunoscut drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

Într-adevăr reclamanta a fost adoptată cu efecte depline în 1966  în temeiul  art. 79 din Codul familiei potrivit cu care „De la data când această înfiere îşi produce efectele, înfiatul devine rudă cu rudele celor care înfiază, ca un copil firesc al acestora din urmă, iar drepturile şi îndatoririle izvorâte din filiaţie între cel înfiat şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora încetează” astfel că în mod corect a reţinut prima instanţă că din momentul  înfierii  reclamanta a pierdut orice alte drepturi față de părinții săi biologici. Efectele adopţiei se produc astfel pentru viitor, neputând fi contestat faptul că reclamanta atunci când era minoră a suferit în mod direct  consecinţele persecuţiei politice la care a fost supus tatăl său biologic.

Curtea apreciază că în mod judicios prima instanţă a reţinut că reclamanta este beneficiara drepturilor prevăzute de art. 5 alin.6 din Decretul-lege nr. 118/1990 potrivit cu care (6) Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care ar fi beneficiat părintele său decedat, stabilită conform prevederilor art. 4 la data depunerii cererii de către copil.

 Curtea reţine că aceste drepturi sunt drepturi proprii ale copilului aflat în ipoteza legală prevăzută de actul normativ, nefiind vorba despre drepturi care decurg din raportului juridic de filiaţie. Prin urmare intervenirea adopţiei ulterior momentului la care copilul a suferit în mod direct consecinţele persecuţiei politice la care au fost suspuşi părţii biologici nu poate avea drept urmare  stingerea  cu efect retroactiv a drepturilor proprii ale minorului.

 Rezultă astfel că prima instanţă a făcut o justă aplicare a normelor de drept material incidente în materie.

 6.Soluţia instanţei de recurs.

 Raportat acestor considerente, potrivit art. 496 Cod procedură civilă, Curtea  va  respinge recursul  formulat de pârâtă, menţinându-se  ca temeinice  şi  legale dispoziţiile  instanţei de fond.

Domenii speta

Spete similare