Recurs. Reţinerea autorităţii de lucru judecat de către instanţa de apel a unei hotărâri depuse la dosar dar neinvocată de partea adversă. Condiţiile reţinerii cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 Cod de procedură civilă. Puterea de lucr

Recurs. Reţinerea autorităţii de lucru judecat de către instanţa de apel a unei hotărâri depuse la dosar dar neinvocată de partea adversă. Condiţiile reţinerii cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 Cod de procedură civilă. Puterea de lucru judecat este ataşată unei hotărâri judecătoreşti numai în măsura în care considerentele denotă o analiză pe fond a raportului juridic pentru că efectele unei hotărâri judecătoreşti nu pot să treacă dincolo de limitele investirii instanţei.

- art.  431 alin. 2 şi art. 488 alin. 1 pct. 7 Cod de procedură civilă

Art.431 alin. 2 Cod de procedură civilă reglementează efectele hotărârii judecătoreşti iar art. 488 alin. 1 pct. 7 Cod de procedură civilă priveşte deopotrivă efectul negativ (al autorităţii de lucru judecat)  dar şi efectul pozitiv (al identităţii de chestiune litigioasă dezlegată anterior între aceleaşi părţi), fiind aplicabil atât în situaţia în care hotărârea atacată încalcă autoritatea lucrului judecat dar şi când prin hotărâre s-a reţinut greşit incidenţa autorităţii de lucru judecat.

Din examinarea considerentelor sentinţei civile nr. 2896/18.03.2015 a Judecătoriei Braşov rezultă că instanţa nu a analizat HCL nr. 126/2006 ci a înlăturat acest înscris din materialul probator pe considerentul că nu are legătură cu anularea contractului de concesiune nr.xxxxx/16.11.2007, încheiat în baza HCL nr. 100/2007, nefiind înscris ca şi cauză a acestuia.

În dosarul nr. xxxxx/197/2012, Judecătoria Braşov a apreciat valoarea probatorie a HCL nr. 126/2006 şi a decis că proba nu este utilă cauzei, în lipsa menţionării sale ca şi cauză a contractului a cărui legalitate revenea spre verificare instanţei.

În consecinţă, prin sentinţa civilă nr. 2896/18.03.2015 a Judecătoriei Braşov nu a fost analizată HCL nr. 126/2006 sub aspectul obiectului ori efectelor sale iar puterea de lucru judecat susţinută de recurentul reclamant nu se confirmă.

Puterea de lucru judecat este ataşată unei hotărâri judecătoreşti numai în măsura în care considerentele denotă o analiză pe fond a raportului juridic pentru că efectele unei hotărâri judecătoreşti nu pot să treacă dincolo de limitele investirii instanţei.

Judecătoria Braşov nu a analizat în dosarul nr. xxxxx/197/2012 raportul juridic izvorât din HCL nr. 126/2006, ci strict utilitatea acestui înscris ca mijloc de probă.

Sentinţa civilă nr. 2896/18.03.2015 a Judecătoriei Braşov nu are aşadar putere de lucru judecat în raport cu dreptul la concesionarea directă a suprafeţei de 150 mp, invocat de reclamant în baza HCL nr. 126/2006, prin obligarea autorităţilor locale la încheierea contractului de concesiune.

Este irelevant că partea adversă nu a invocat efectele unei hotărâri judecătorești depusă la dosar, atât timp cât art. 22 alin. 2 şi alin. 7 Cod de procedură civilă obligă judecătorul să soluţioneze cauza urmărind respectarea adevărului şi a legii.

Susţinerea recurentului reclamant în sensul că instanţa nu putea avea în vedere art. 431 alin. 2 Cod de procedură civilă , cât timp nu a fost invocat de partea adversă nu are temei legal.

Curtea observă că recurentul urmăreşte practic extragerea dintr-o hotărâre judecătorească pe care a invocat-o în speţă numai a aspectelor care în opinia sa ar fi de natură să îi întărească poziţia procesuală.

Atât timp cât un înscris este depus în dosar şi are relevanţă asupra raporturilor părţilor în litigiu, instanţele sunt obligate din oficiu să îl examineze, independent de poziţia procesuală a părţilor şi să-i dea eficiența cuvenită în fundamentarea raționamentului logico-judiciar.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1432/A/18.11.2021 a Tribunalului Braşov a fost respinsă cererea de apel formulată de apelantul reclamant  A., în contradictoriu cu intimații pârâţii Primarul U.A.T. B. și U.A.T. B. prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.1912/26.03.2020 a Judecătoriei Brașov.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul prin care a solicitat casarea deciziei şi în urma rejudecării cauzei, schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 1912/23.03.2020 a Judecătoriei Braşov în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul reclamant a arătat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 7 Cod de procedură civilă, instanţa de apel reţinând nelegal incidenţa art. 431 alin. 2 Cod de procedură civilă, fără a se observa că această prevedere nu a fost invocată de partea adversă şi că prin cererea de apel s-a arătat că există putere de lucru judecat cu privire la statuarea Judecătoriei Braşov din sentinţa civilă nr. 2896/18.03.2015 (dosar nr.xxxxx/197/2012), prin care s-a arătat că HCL nr. 126/25.05.2006, anterioară HCL nr.100/2007 nu are legătură cu anularea contractului de concesiune nr. xxxxx/16.11.2007, nefiind înscrisă ca şi cauză a încheierii acestui contract de concesiune.

Recurentul reclamant a subliniat că instanţa de apel a analizat greşit argumentul său privind puterea de lucru judecat şi a aplicat greşit art. 431 alin. 2 Cod de procedură civilă pentru că din analiza înscrisurilor din dosar nu rezultă concluzia suprapunerii /identităţii terenurilor de 150 mp şi respectiv 200 mp, la care fac referire cele două hotărâri de Consiliu local.

În acest sens, s-a mai arătat că instanţa de apel şi-a motivat decizia pe o prezumţie, în sensul că suprafaţa de 150 mp este situată în imediata vecinătate a terenului concesionat în anul 2005, la fel ca şi terenul de 200 mp, înscris în CFN B. […], obiect al HCL nr. 100/14.06.2007. S-a învederat că nu mai poate fi contrazisă de o altă instanţă statuarea din sentinţa civilă nr. 2896/18.03.2015 a Judecătoriei Braşov privind lipsa de legătură dintre cele două hotărâri ale Consiliului local şi că acelaşi aspect rezultă din lipsa unei referiri la HCL nr. 126/2006 în HCL nr. 100/2007.

S-a subliniat că instanţa de apel a valorificat pasivitatea Consiliului local, reţinând că HCL nr. 100/2007 ar constitui o materializare a deciziei de principiu a concesionării directe către recurent a terenului de 150 mp prevăzură de HCL nr. 126/2006  în lipsa altor înscrisuri în vederea aducerii efective la îndeplinire a hotărârii de aprobare a concesiunii.

În drept, art. 483, art. 488 alin. 1 pct. 7 şi 8 Cod de procedură civilă.

Cererea de recurs a fost timbrată cu taxa judiciară de 779,50 lei.

Intimatele pârâte nu au formulat întâmpinare.

În recurs nu au fost administrate înscrisuri noi.

Examinând recursul declarat în cauză de reclamant, prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor aplicabile şi a stării de fapt stabilite de instanţa de apel, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.

Instanţa de recurs observă că recurentul a invocat incidenţa în cauză a cazului de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă însă a dezvoltat motivarea cererii de recurs pe două argumente privind încălcarea art. 431 alin. 2 Cod de procedură civilă şi respectiv stabilirea eronată a stării de fapt.

Nu au fost identificate critici legate de interpretarea sau aplicarea eronată a unei norme materiale, astfel că art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă a fost invocat în mod formal.

Cum instanţa de recurs nu are elemente concrete, în funcţie de care să verifice raţionamentul instanţei de apel, acest motiv de recurs privind interpretarea sau aplicarea greşită a legii materiale nu poate fi reţinut.

Cu referire la criticile privind stabilirea greşită a situaţiei de fapt de către instanţa de apel, Curtea are în vedere că faţă de obiectul recursului, limitat de dispoziţiile art. 483 alin. 2 Cod procedură civilă numai la verificarea aplicării legii la starea de fapt definitiv stabilită de instanțele de fond, nu pot forma obiectul analizei instanţei de recurs împrejurările  din care s-a reţinut de instanţa de apel poziţionarea imobilului în litigiu.

Curtea reţine că potrivit art. 483 alin. 3 Cod procedură civilă, recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În acest sens, art. 488 alin. 1 Cod procedură civilă stabileşte că se poate cere casarea unor hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, pentru că părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în fapt şi în drept în apel.

Codul de procedură civilă reglementează exclusiv numai motive care vizează nelegalitatea hotărârii.

Instanţa de recurs constată din examinarea criticilor formulate de recurent că acestea vizează modalitatea de apreciere a probelor de către instanţa de apel, invocându-se faptul că din înscrisurile cauzei nu rezulta că terenurile din HCL nr. 126/2006 şi nr. 100/2007 ar fi învecinate sau că s-ar suprapune şi că o concluzie a instanţei în sensul arătat are la bază o prezumţie.

S-a susţinut în acelaşi sens, că instanţa de apel a valorificat pasivitatea Consiliului local atunci când a reţinut că HCL nr. 100/2007 execută HCL nr. 126/2006, în lipsa altor înscrisuri  în vederea aducerii la îndeplinire a ultimei hotărâri.

Prezumţiile judiciare, la care face referire recurentul reclamant constituie la rândul lor mijloace de probă, neputând fi reevaluate de instanţa de recurs întrucât privesc tot un aspect de temeinicie a hotărârii atacate.

Aprecierea probelor se realizează în vederea stabilirii situaţiei de fapt litigioase, care odată clarificată va fi încadrată în tiparele legii.

În cauză nu s-a invocat încălcarea în administrarea probelor a unor dispoziţii legale procedurale care să permită încadrarea motivelor recurentului în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă.

În aceste condiţii, instanţa de recurs constată că susținerile recurentului tind la reevaluarea situației de fapt stabilite de instanţa de apel şi sunt incompatibile cu structura recursului, care, față de actuala reglementare a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă, nu mai permite verificarea hotărârii atacate decât din perspectiva unor motive de nelegalitate, iar nu de netemeinicie.

În privinţa aplicării art. 431 alin. 2 Cod de procedură civilă, Curtea constată că nu se confirmă criticile recurentului reclamant.

Dispoziţia evocată reglementează efectele hotărârii judecătoreşti iar instanţa de recurs are în vedere că art. 488 alin. 1 pct. 7 Cod de procedură civilă priveşte deopotrivă efectul negativ (al autorităţii de lucru judecat)  dar şi efectul pozitiv (al identităţii de chestiune litigioasă dezlegată anterior între aceleaşi părţi), fiind aplicabil atât în situaţia în care hotărârea atacată încalcă autoritatea lucrului judecat dar şi când prin hotărâre s-a reţinut greşit incidenţa autorităţii de lucru judecat.

Instanţa de apel a avut în vedere apărarea apelantului reclamant privind efectele sentinţei civile nr. 2896/2015 a Judecătoriei Braşov în sensul că HCL nr. 126/2006 nu constituie cauza contractului de concesiune nr. xxxxx/16.11.2007 a cărui nulitate s-a constatat, dar s-a reţinut că aceasta nu se impune cu referire la starea de fapt,  de vreme ce în dosarul nr. xxxxx/197/2012 al Judecătoriei Braşov nu s-a discutat amplasamentul terenurilor şi nici cu privire la efectele HCL nr. 126/2006, pentru acelaşi motiv.

Concluzia instanţei de apel este corectă şi se verifică prin raportare la limitele investirii instanţei în dosarul nr. xxxxx/197/2012.

Astfel, în cauza de faţă, ambele instanţe de fond au avut în vedere că HCL nr. 126/2006 a privit o fază anterioară concesionării terenului şi că obligaţia încheierii contractului de concesiune a fost îndeplinită faţă de HCL nr. 100/2007 şi contractul nr. xxxxx/16.11.2007, neexistând dreptul de creanţă afirmat de reclamant..

Din examinarea considerentelor sentinţei civile nr. 2896/18.03.2015 a Judecătoriei Braşov, Curtea reţine că instanţa nu a analizat HCL nr. 126/2006 ci a înlăturat acest înscris din materialul probator pe considerentul că nu are legătură cu anularea contractului de concesiune nr.xxxxx/16.11.2007, încheiat în baza HCL nr. 100/2007, nefiind înscris ca şi cauză a acestuia.

În dosarul nr. xxxxx/197/2012, Judecătoria Braşov a apreciat valoarea probatorie a HCL nr. 126/2006 şi a decis că proba nu este utilă cauzei, în lipsa menţionării sale ca şi cauză a contractului a cărui legalitate revenea spre verificare instanţei.

În consecinţă, prin sentinţa civilă nr. 2896/18.03.2015 a Judecătoriei Braşov nu a fost analizată HCL nr. 126/2006 sub aspectul obiectului ori efectelor sale iar puterea de lucru judecat susţinută de recurentul reclamant nu se confirmă.

Puterea de lucru judecat este ataşată unei hotărâri judecătoreşti numai în măsura în care considerentele denotă o analiză pe fond a raportului juridic pentru că efectele unei hotărâri judecătoreşti nu pot să treacă dincolo de limitele investirii instanţei.

Judecătoria Braşov nu a analizat în dosarul nr. xxxxx/197/2012 raportul juridic izvorât din HCL nr. 126/2006, ci strict utilitatea acestui înscris ca mijloc de probă.

Sentinţa civilă nr. 2896/18.03.2015 a Judecătoriei Braşov nu are aşadar putere de lucru judecat în raport cu dreptul  la concesionarea directă a suprafeţei de 150 mp, invocat de reclamant în baza HCL nr. 126/2006, prin obligarea autorităţilor locale la încheierea contractului de concesiune.

Este irelevant că partea adversă nu a invocat efectele unei hotărâri judecătorești depusă la dosar, atât timp cât art. 22 alin. 2 şi alin. 7 Cod de procedură civilă obligă judecătorul să soluţioneze cauza urmărind respectarea adevărului şi a legii.

Susţinerea recurentului reclamant în sensul că instanţa nu putea avea în vedere art. 431 alin. 2 Cod de procedură civilă, cât timp nu a fost invocat de partea adversă nu are temei legal.

Curtea observă că recurentul urmăreşte practic extragerea dintr-o hotărâre judecătorească pe care a invocat-o în speţă numai a aspectelor care în opinia sa ar fi de natură să îi întărească poziţia procesuală.

Atât timp cât un înscris este depus în dosar şi are relevanţă asupra raporturilor părţilor în litigiu, instanţele sunt obligate din oficiu să îl examineze, independent de poziţia procesuală a părţilor şi să-i dea eficiența cuvenită în fundamentarea raționamentului logico-judiciar.

În consecinţă, reţinerea instanţei de apel că terenul de 150 mp din HCL nr. 126/2006 a fost cuprins în terenul de 200 mp obiect al HCL nr. 100/2007 şi al contractului de concesiune nr. xxxxx/2007 şi că nu există dreptul de creanţă al reclamantului rezultat din HCL nr. 126/2006 pentru că acesta s-a realizat prin HCL nr. 100/2007 şi respectiv contractul de concesiune menţionat, nu încalcă puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2896/2015 a Judecătoriei Braşov.

Faţă de aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 496 alin. 1 Cod de procedură civilă, va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare