Pretentii. Raspundere civila contractuala. Contract de mandat.

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02.03.2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 6689/299/2020, reclamanta S.C. R. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C.  S.R.L., a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 46.454,45 lei, reprezentând contravaloarea facturilor restante nr. 8757/22.11.2017, în valoare de 11.017,54 lei, nr. 8813/29.11.2017, în valoare de 7.694,44 lei, nr. 8814/29.11.2017, în valoare de 27.497,97 lei și nr. 8824/04.12.2017, în valoare de 11.262,04 lei. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data scadenței facturilor și până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 298/14.06.2017, având ca obiect prestarea de către reclamantă, în favoarea pârâtei, a următoarelor servicii: efectuarea operațiilor de eliberare, manipulare, depozitare, încărcare-descărcare UTI; transbordare mecanizat (cu utilizare din dotarea prestatorului sau asigurate prin grija acestuia); transportul auto și feroviar al volumelor de marfă vagonabile, containere de mare capacitate (UTI) între punctele indicate de beneficiar sau de clientul acestuia, în condițiile menționate în contract.

Totodată, prin împuternicirea nr. 431/07.11.2017, pârâta a împuternicit-o pe reclamantă să preia în numele acesteia containerele MSCU5000988, MSCU5592336, MSCU5586570, CAXU7054424, sosite cu conosament nr. MSCUUQ398176, să solicite liberul de linie, formalități vamale și să efectueze plăți în numele acesteia.

Reclamanta a susținut că și-a îndeplinit în totalitate obligațiile contractuale stabilite prin contractul încheiat între părți, pentru care a emis factura nr. 8757/22.11.2017, în cuantum de 11.017,54 lei, precum și obligațiile stabilite conform împuternicirii nr. 431/07.11.2017, pentru care a emis facturile nr. 8813/29.11.2017, nr. 8814/29.11.2017 și nr. 8824/04.12.2017.

Conform susținerilor reclamantei, deși pârâta a fost somată să execute imediat obligațiile asumate prin contractul încheiat și împuternicirea nr. 431/07.11.2017, aceasta a rămas în pasivitate.

Forța obligatorie a contractelor, consacrată de art. 1270 C.civ., corelată cu obligația debitorului de a executa propriile obligații cu bună-credință (art. 1272, art. 1170 C.civ.), dă dreptul creditorului de a cere îndeplinirea exactă a obligațiilor asumate contractual de debitor, precum și dreptul la dezdăunare (art. 1164, art. 1516, art. 1530 C.civ.), în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare.

De asemenea, reclamanta a învederat că părțile au calitatea de profesioniști, în sensul art. 3 C.civ., motiv pentru care le sunt aplicabile prevederile art. 277 C.pr.civ. Astfel, înscrisurile sub semnătură privată, dacă sunt recunoscute de către cel căruia îi sunt opuse sau, după caz, sunt socotite de lege ca fiind recunoscute, fac dovada între părți până la proba contrară.

Înscrisul sub semnătură privată întocmit în exercițiul întreprinderii este prezumat a fi făcut la data consemnată în cuprinsul său.

Obligațiile născute din raporturile între profesioniști se probează printre alte mijloace de probă cu facturi acceptate, înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, fiind apt a face dovada cuprinsului său, cu excepția cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic.

Pe de altă parte, întrucât debitorul nu a produs nicio probă din care să rezulte stingerea obligației de plată a creanței și nici nu a contestat existența acesteia, în sarcina lui ia naștere dubla prezumție, respectiv a neexecutării obligației de plată asumate și a culpei sale în neexecutare.

Asumarea unui înscris generator de obligații presupune o atitudine activă, o intenție determinată de a produce efecte juridice, astfel încât manifestarea de voință să se materializeze într-un acord tacit în cazul în care o persoană execută o prestație bănească la care se consideră îndatorată.

Factura comercială este un înscris sub semnătură privată prin care se constată executarea unei operațiuni comerciale. Cerința ca factura să constituie mijloc de probă a raporturilor comerciale este acceptarea acesteia de către destinatar. Acceptarea expresă presupune ca destinatarul să semneze exemplarul comunicat de emitent cu mențiunea acceptat pe care ulterior îl restituie acestuia sau să confirme factura printr-o scrisoare sau un e-mail.

Acceptarea tacită rezultă din manifestări de voință neîndoielnice care atestă voința de a accepta factura, așa cum e în cazul de față, când pârâta nu a refuzat exemplarele originale trimise de reclamantă pentru prestațiile efectuate.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 3, art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 C.civ., precum și cele ale art. 277 C.pr.civ..

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtei și, eventual, a probei cu expertiza tehnică contabilă/de specialitate. Aceasta a atașat un set de înscrisuri (f. 6-45).

Cererea a fost timbrată cu suma de 1.998,63 lei, conform ordinului de plată atașat la dosar (f. 68).

La data de 16.03.2020, respectiv la data de 18.03.2020, reclamanta a depus precizări, prin care a învederat că înțelege să renunțe la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzii legale (53-55, 67-72).

La data de 10.06.2020, pârâta a depus întâmpinare (f. 79-82), prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâta a arătat că, la data de 14.06.2017, părțile au încheiat contractul de prestări servicii nr. 268, prin care au convenit ca prestatorul, reclamanta din prezenta cauză, să efectueze în favoarea pârâtei ori în favoarea clienților săi următoarele prestații: efectuarea operațiilor de eliberare, manipulare, depozitare, încărcare-descărcare UTI; transbordare mecanizată prin utilaje din dotarea prestatorului ori asigurate prin grija sa; transportul auto și feroviar al volumelor de marfă vagonabile, containere de mare capacitate între punctele indicate de beneficiar sau de clientul acestuia, în condițiile menționate în contract.

În urma convorbirilor purtate cu reclamanta, pe e-mail, în vederea încheierii și executării contractului, au stabilit condițiile în care se vor efectua prestațiile, prețul convenit, conform Anexei 1 a contractului, precum și condițiile în care se va factura și efectua plata.

Conform convenției părților, s-a stabilit ca toate prestațiile să fie efectuate în baza contractului de prestări servicii nr. 268/14.06.2017, în schimbul prețului consacrat în Anexa 1 a contractului.

Astfel, în cadrul acestor raporturi contractuale, reclamanta a emis factura nr. 8757/22.11.2017, pentru serviciile de transport prestate, factură pe care pârâta a achitat-o, așa cum reiese din ordinul de plată nr. 201811916123515, fiind vorba de prestații în baza contractului încheiat între părți.

Referitor la afirmațiile reclamantei conform cărora în baza unui contract de mandat au fost emise facturile nr. 8813/29.11.2017, nr. 8814/29.11.2017 și nr. 8824/04.12.2017, pârâta a susținut că acestea sunt nereale și nesusținute, în lipsa atașării la dosarul cauzei a acestei împuterniciri ori a existenței mandatului prin orice mijloc de probă.

Mai mult, din conținutul celor trei facturi reiese că prestațiile au fost efectuate conform contractului nr. 298/14.06.2017, așa încât acestea intră în contradicție cu susținerile reclamantei.

De asemenea, conținutul acestor facturi este unul vag, întrucât nu se individualizează serviciile prestate, prețul pretins pe fiecare zi, ori pe fiecare serviciu prestat, ori pe fiecare container. În acest sens, a purtat discuții pe e-mail cu prestatoarea, solicitându-i să detalieze și să individualizeze prestațiile conform contractului. Reclamanta a neglijat însă acest lucru și, întrucât aceasta a procedat la somarea societății sale, a refuzat la plată cele trei facturi, întrucât nu reprezintă obligații conforme contractului semnat între părți.

Raportat la afirmațiile reclamantei, pentru a putea solicita intervenția forței coercitive a statului pentru a obține executarea unei obligații, trebuie să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă. Creanța este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu și este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui.

Creanța pretinsă de către reclamantă nu îndeplinește, în opinia pârâtei, aceste condiții. Astfel, creanța nu este certă, întrucât existența ei nu reiese neîndoielnic din niciunul dintre mijloacele de probă propuse. Nu este nici lichidă deoarece obiectul ei nu este nici determinat, nici determinabil, reclamanta limitându-se la a solicita plata pentru niște prestații neidentificabile și neindividualizate.

Pârâta a susținut că dispozițiile art. 277 C.pr.civ. nu sunt aplicabile în cauză, în condițiile în care a refuzat expres facturile respective. Prin urmare, nu există un înscris sub semnătură privată nesemnat, dar recunoscut ori considerat de lege a fi recunoscut de partea căruia îi este opus.

Totodată, câtă vreme a pus sub semnul întrebării și ulterior a contestat aceste facturi, nu se poate reține nici măcar un acord tacit.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205 și următoarele C.pr.civ..

În probațiune, pârâta a depus un set de înscrisuri (f. 83-94).

La data de 10.07.2020, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (f. 103-104), prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, cu mențiunea că înțelege să renunțe la capătul de cerere având ca obiect dobânda legală.

Aceasta a atașat interogatoriul propus a fi administrat pârâtei, precum și un set de înscrisuri (f. 125-134).

La termenul din data de 16.12.2020, instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri, iar pentru reclamantă, și proba cu interogatoriul pârâtei. La același termen, pârâta a depus răspunsul la interogatoriu.

La data de 24.12.2020, reclamanta a depus concluzii scrise.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 14.06.2017, reclamanta R.  S.R.L., în calitate de prestator, și pârâta C. S.R.L., în calitate de beneficiar, au încheiat contractul de prestări servicii nr. 298, având ca obiect efectuarea de către prestator, în favoarea beneficiarului, a următoarelor prestații: efectuarea operațiilor de eliberare/manipulare/depozitare/încărcare-descărcare UTI; transbordare mecanizat (cu utilaje din dotarea prestatorului sau asigurate prin grija acestuia); transportul auto și feroviar al volumelor de marfă vagonabile, containere de mare capacitate (UTI) între punctele indicate de beneficiar sau de clientul acestuia, în condițiile menționate în contract, în schimbul plății tarifelor practicate de prestator, prezentate în Anexa nr. 1 (f. 41-45).

Conform instrucțiunilor emise la data de 03.11.2017 de M. S., containerele MSCU5000988, MSCU5586570, MSCU5592336, CAXU7054424, sosite cu conosament nr. MSCUUQ398176, de la New Orleans către Constanța, trebuiau să fie predate pârâtei C. S.R.L. (f. 26).

Prin împuternicirea nr. 431/07.11.2017, pârâta a împuternicit-o pe reclamantă să preia în numele său containerele MSCU5000988, MSCU5586570, MSCU5592336, CAXU7054424, sosite cu conosament nr. MSCUUQ398176, să solicite liberul de linie, formalități vamale și să efectueze plăți numele său, astfel cum rezultă din împuternicire atașată la dosarul cauzei, semnată de reprezentantul legal al societății, CA (f. 27, 7).

În executarea mandatului, la data de 08.11.2017, reclamanta a emis comanda către M. S.R.L., prin care a solicitat emiterea liberului pentru vămuire în legătură cu conosamentul nr. MSCUUQ398176, toate cheltuielile ocazionate fiind exclusiv în sarcina sa, în baza împuternicirii nr. 431/07.11.2017 emise de C. A. G.  (f. 108, 119).

În acest context, reclamanta a emis facturile fiscale nr. 8813/29.11.2017, în valoare de 7.694,44 lei, reprezentând contravaloare depozitare import a containerelor MSCU5000988, MSCU5586570, MSCU5592336, CAXU7054424 (f. 33-34), nr. 8814/29.11.2017, în valoare de 27.497,97 lei (echivalentul a 5.915 USD), reprezentând „import demurrage” pentru containerele nr. MSCU5000988, MSCU5586570, MSCU5592336 și nr. 8824/04.12.2017, în valoare de 11.262,04 lei (echivalentul a 2.415 USD), reprezentând „import demurrage” pentru containerul nr. CAXU7054424 (f. 35-36).

Prealabil emiterii facturii nr. 8814/29.11.2017, la data de 27.11.2017, societatea MS. S.A. a emis pe numele reclamantei factura nr. 41703822, în valoare de 5.915 USD, reprezentând „import demurrage” pentru transportul containerelor MSCU5000988, MSCU5586570, MSCU5592336 pe ruta New Orleans-Constanța (f. 30).

De asemenea, prealabil emiterii facturii nr. 8824/04.12.2017, la data de 04.12.2017, societatea MS S.A. a emis pe numele reclamantei factura nr. 41703897, în valoare de 2.415 USD, reprezentând „import demurrage” pentru transportul containerului CAXU7054424 pe ruta New Orleans-Constanța (f. 37).

În drept, instanța reține că, potrivit art. 2009 C.civ., mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant.

De asemenea, conform art. 2.025 C.civ., în lipsa unei convenții contrare, mandantul este obligat să pună la dispoziția mandatarului mijloacele necesare executării mandatului. Mandantul va restitui mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de acesta din urmă pentru executarea mandatului.

În acest context, instanța reține, în primul rând, că, deși în facturile fiscale nr. 8813/29.11.2017, nr. 8814/29.11.2017 și nr. 8824/04.12.2017, a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză, se menționează că acestea au fost emise pentru prestația efectuată conform contractului nr. 298/14.06.2017, din anexele acestora, instrucțiunile emise la data de 03.11.2017 de MS.  INC și împuternicirea nr. 431/07.11.2017 rezultă că, de fapt, acestea au avut la bază executarea mandatului acordat de către societatea pârâtă reclamantei în legătură cu containerele MSCU5000988, MSCU5586570, MSCU5592336, CAXU7054424, sosite cu conosament nr. MSCUUQ398176. Prin urmare, este lipsită de relevanță împrejurarea că sumele facturate nu corespund cu prețurile convenite de părți în Anexa nr. 1 a contractului nr. 298/14.06.2017, facturile fiind emise în considerarea unui alt raport contractual.

În al doilea rând, deși pârâta a contestat în întâmpinarea depusă existența unui contract de mandat încheiat între părți, instanța constată că susținerile părții sunt contrazise de împuternicirea nr. 431/07.11.2017 (f. 27), depusă de reclamantă odată cu cererea de chemare în judecată, care este semnată chiar de către reprezentantul legal al C-AG  S.R.L.

În al treilea rând, cu toate că pârâta a afirmat că nu sunt individualizate serviciile prestate și prețul lor, instanța reține că facturile nr. 8814/29.11.2017, în valoare de 27.497,97 lei (echivalentul a 5.915 USD), reprezentând „import demurrage” pentru containerele nr. MSCU5000988, MSCU5586570, MSCU5592336 și nr. 8824/04.12.2017, în valoare de 11.262,04 lei (echivalentul a 2.415 USD), reprezentând „import demurrage” pentru containerul nr. CAXU7054424 își au corespondentul în facturile nr. 41703822/27.11.2017, în valoare de 5.915 USD, și nr. 41703897/04.12.2017, în valoare de 2.415 USD, pe care societatea MS S.A. le-a emis în prealabil pe numele reclamantei, în considerarea împuternicirii nr. 431/07.11.2017, și pe care aceasta din urmă le-a achitat la data de 05.04.2018, conform extrasului de cont atașat la dosar (f. 107). Prin urmare, dat fiind că existența acestor cheltuieli este dovedită prin facturi emise anterior de către un terț și plăți aferente, instanța nu poate reține susținerile pârâtei referitoare la caracterul incert al acestei creanțe.

În ceea ce privește factura nr. 8813/29.11.2017, în valoare de 7.694,44 lei, reprezentând contravaloare depozitare import a containerelor MSCU5000988, MSCU5586570, MSCU5592336, CAXU7054424, instanța constată că pârâta s-a rezumat la a contesta generic facturile a căror contravaloare o solicită reclamanta, negând chiar inițial existența împuternicirii semnate chiar de reprezentantul său legal, fără a arăta și dovedi, în concret, modalitatea în care au fost introduse în țară și depozitate aceste containere sau costul pe care aceste operațiuni le-au implicat. Or, în lipsa oricăror explicații și dovezi din partea societății pârâte, instanța apreciază că suma de 7.694,44 lei, reprezentând contravaloare depozitare import a containerelor MSCU5000988, MSCU5586570, MSCU5592336, CAXU7054424, reprezintă o cheltuială rezonabilă avansată de reclamantă, ce se impune a fi restituită de către pârâtă, în calitate de mandant, împreună cu sumele de 27.497,97 lei (echivalentul a 5.915 USD), reprezentând „import demurrage” pentru containerele nr. MSCU5000988, MSCU5586570, MSCU5592336 și 11.262,04 lei (echivalentul a 2.415 USD), reprezentând „import demurrage” pentru containerul nr. CAXU7054424.

Potrivit art. 1350 C.civ., în materia răspunderii civile contractuale, atunci când, fără justificare, o parte nu îşi îndeplineşte obligaţiile pe care le-a contractat, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii, iar în conformitate cu art. 1548 C.civ., culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

Astfel, devine incidentă regula potrivit căreia, în materia obligaţiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor şi debitor, în sensul că, după ce primul probează existenţa obligaţiei, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia.

Reclamanta a dovedit existența contractului de mandat în baza căruia a suportat cheltuieli în valoare totală de 46.454,45 lei, însă pârâta, care avea obligația legală de a restitui mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de acesta din urmă pentru executarea mandatului, conform art. 2.025 C.civ., nu a dovedit nicio cauză exoneratoare de răspundere și nicio împrejurare de natură a naște un dubiu că sumele facturate și pretinse de reclamantă nu ar avea un caracter rezonabil, astfel cum impune textul legal, simplul fapt că nu le-a înregistrat în contabilitate, respectiv că a cerut precizări suplimentare cu privire la calculul acestor sume (conform fișei de cont și corespondenței e-mail – f. 83, 87) nefiind suficient pentru a ajunge la o altă concluzie.

Totodată, instanța ia în considerare și atitudinea oscilantă a pârâtei care inițial a negat existența unei împuterniciri date reclamantei și ulterior a afirmat că nu a existat o împuternicire vizând penalități, doar costuri operațiuni (conform răspunsului la întrebarea nr. 1 din interogatoriu), fără a justifica în vreun fel interpretarea acesteia în sensul că sumele solicitate ar reprezenta penalități. De asemenea, prin răspunsul la întrebarea nr. 4 din interogatoriu, pârâta a recunoscut implicit existența mandatului, însă a afirmat că reclamanta trebuia să prezinte odată cu facturile refuzate și dovezile aferente costurilor invocate. Or, toate aceste împrejurări nu fac decât să ateste caracterul strict formal al refuzului de plată a facturilor.

Față de considerentele expuse, constatând că reclamanta este îndreptățită la restituirea cheltuielilor suportate în executarea împuternicirii nr. 431/07.11.2017, în cuantum total de 46.454,45 lei, instanța va admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanta S.C. R. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta CAG S.R.L. și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 46.454,45 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. 8813/29.11.2017, nr. 8814/29.11.2017 și nr. 8824/04.12.2017.

În ceea ce privește capătul accesoriu de cerere, instanța, având în vedere că prin precizările depuse la data de 18.03.2020 (f. 69-72), semnate de reprezentantul legal al societății reclamanta, aceasta a arătat că înțelege să renunțe la solicitarea de a fi obligată pârâta la plata dobânzii legale în acest proces, în temeiul art. 406 C.pr.civ., va lua act de renunțarea la judecata capătului de cerere având ca obiect dobânda legală.

În privința cheltuielilor de judecată, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. 1 C.pr.civ., conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Totodată, conform art. 451 alin. 1 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. 3 C.pr.civ., sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

Reclamanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și a făcut dovada achitării sumei de 1.998,63 lei cu acest titlu (ordin de plată – f. 68).

Față de soluția ce urmează a fi pronunțată și de culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 1.998,63 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, față de manifestările de voință exprimate de părți la termenul din data de 16.12.2020, instanța va lua act că reclamanta va solicita acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat pe cale separată, respectiv că pârâta va solicita acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare