Noțiunea de „drum public”. Temeiul de drept: art. 336 alin. 1 Cod penal, art. 6 punctul 14 din oug nr. 195/2002

Textul (n.n. art. 6 punctul 14 din OUG nr. 195/2002) nu condiţionează existenţa unui drum public de stabilirea unei anumite categorii de folosinţă a acelui teren sau a unei anumite forme de proprietate, astfel cum sunt consemnate acestea în Cartea Funciară.

Curtea a constatat că sentinţa penală nr. 1845/22.11.2021 a Judecătoriei Brașov, pronunţată în dosarul penal nr. xxxxx, în baza art. 336 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale de 22.000 lei (200 zile-amendă a câte 110 lei pentru fiecare zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 din Codul penal, potrivit cărora pedeapsa amenzii poate fi înlocuită cu închisoarea, în caz de neplată a amenzii.

În baza art. 559 alin. (2) Cod procedură penală i s-a pus în vedere inculpatului că în cazul în care se află în imposibilitatea de a plăti integral amenda penală, poate solicita eşalonarea acesteia.

În baza art. 67 alin. 1 din Codul penal, s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea dreptului prevăzut de dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. i) din Codul penal, respectiv dreptul de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere pe o perioadă de un an de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 96 alin. (4) Cod penal s-a menţinut beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 310 din data de 20.02.2018 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin neapelare la data de 22.03.2018.

În temeiul art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1045,6 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. xxx/P/2019 emis la data de 28.02.2020 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) Cod penal.

Analizând mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, astfel cum au fost indicate de instanţa de fond, instanţa de fond a reţinut în fapt că în data de 23.12.2018, inculpatul A. împreună cu martorii B. şi C. s-au deplasat la clubul „D.” din municipiul E., inculpatul deplasându-se până în acel loc cu autoturismul marca […] cu nr. de înmatriculare […] aparţinând martorului B..

În interiorul clubului, inculpatul a consumat mai multe pahare de whiskey cu Red Bull, iar în jurul orei 05:10 a ieşit din club împreună cu martorii B. şi C..

Întrucât în faţa clubului era un scandal în care erau implicate mai multe persoane, la faţa locului fiind mai mulţi agenţi de ordine, inculpatul a decis să urce la volanul autoturismului marca […] cu nr. de înmatriculare […], efectuând manevra de mers cu spatele în timp ce se afla în parcarea localului situată pe str. F..

În timpul manevrei inculpatului de mers cu spatele, martorii G. şi H. au arătat că inculpatul i-ar fi atins cu maşina după care a continuat să se deplaseze cu autoturismul.

După câteva minute, inculpatul s-a întors la locul unde se aflau martorii G. şi H., la faţa locului ajungând şi un echipaj al poliţiei rutiere.

Inculpatul a fost în continuare testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă E. unde i s-au recoltat două probe de sânge la orele 06:15 şi 07:15.

Instanţa de fond a reţinut că din buletinul de analiză toxicologică nr. 2536/T, 2537/T din data de 28.12.2018 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală E. se arată că inculpatul A. avea o alcoolemie de 2,27 g‰ la proba I, respectiv 2,09 g‰ la proba II.

În drept, a considerat instanţa de fond că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în data de 23.12.2018, în jurul orei 05:15, a condus pe drumurile publice autoturismul marca […] cu nr. de înmatriculare […], pe str. F. din mun. E., jud. E., având o îmbibaţie alcoolică de 2,27 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată la ora 06:15, respectiv 2,09 g/l alcool pur în sânge la a doua probă recoltată la ora 07:15, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 alin. 1 din Codul penal.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele precum şi dispozițiile art. 74 Cod penal.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și inculpatul A..

În apelul formulat în scris, Ministerul Public a solicitat, în esenţă, condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea, revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 310/20.02.2018 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin neapelare, cumularea aritmetică a pedepselor, precum şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a conduce pe o durată mai mare, respectiv pe 2 ani.

În susținerea orală a apelului, reprezentatul Ministerului Public, a arătat că în ceea ce priveşte apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, apel ce viza netemeinicia sentinţei atacate, în lumina răspunsului formulat de Primăria Municipiului E., adresă care se referă la elementele constitutive ale infracţiunii şi în aceste condiţii ar putea exista o discuţie în sensul în care inculpatul a recunoscut că a condus un pic mai departe de locul la care se referă adresa comunicată de Primăria Municipiului E., însă fiind un dosar la regimul circulaţiei este important locul în care a fost depistat inculpatul şi care se află pe această porţiune de teren care nu are destinaţie de drum, ci de curţi-construcţii. În aceste condiţii, concluziile pot fi doar în sensul respingerii apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi corelativ dispunerea unei soluţii de achitare a inculpatului, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, având în vedere că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Avocatul ales al inculpatului a pus concluzii de admitere a apelului formulat şi a solicitat ca prin decizia ce se va pronunţa să se dispună desfiinţarea sentinţei atacate şi achitarea inculpatului A., în conformitate cu dispoziţiile art. 16 lit. b teza I Cod procedură penală, în sensul că fapta dedusă judecăţii nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate a infracţiunii incriminate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 336 alin. 1 Cod penal, în sensul că nu se regăseşte una dintre cerinţele elementului material, al laturii obiective, şi anume vehiculul în discuţie nu a fost condus pe un drum public.

Apreciază că dispoziţia legală prevăzută în O.U.G. nr. 195/2002, în ceea ce priveşte noţiunea de drum public, la art. 6 pct. 14, este extrem de clară şi anume în această dispoziţie legală este definit drumul public a fiind „orice cale de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice;”. Arată că a depus şi motivele de apel la dosarul cauzei, în care a explicat exact locul unde s-a petrecut acea conducere a autoturismului de către inculpatul  A.. Consideră că oricine ar fi trecut pe acolo, datorită lipsei marcajelor, lipsei indicatoarelor, lipsei a oricărui mod de organizare a acelei suprafeţe de teren nu putea să deducă că se află pe un drum public. A avut şi situaţii în care drumul era neasfaltat, nu erau marcaje rutiere, însă în nomenclatorul străzilor, acel segment de drum figura ca drum public, lucru care în această speţă nu ne regăsim, chestiune care din punctul său de vedere apreciază că, conduce la singura idee, care a fost descrisă şi de Ministerul Public, că toate considerente atrag o soluţie de achitare în ceea ce-l priveşte pe inculpat. Doreşte să mai facă o analiză a materialului probator, care din punctul său de vedere este plin de contradicţii şi de lipsă de sustenabilitate probatorie şi pe care le-a descris pe larg în motivele de apel. Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului şi să se dispună achitarea inculpatului, pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.

În faza apelului a fost audiat inculpatul şi s-a depus de la Primăria E. adresa nr. 20937/14.03.2022.

Verificând sentinţa atacată Curtea a reținut următoarele:

Prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, în deplină concordanţă cu mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi cu cele administrate în faza de judecată,  mijloacele de probă fiind analizate de prima instanţă, această analiză urmând a fi însuşită de instanţa de control judiciar.

Astfel, Curtea a reținut că în data de 23.12.2018, inculpatul A., după ce a consumat alcool, în jurul orei 05:10 a ieşit din clubul D. şi, întrucât în faţa clubului era un scandal în care erau implicate mai multe persoane, la faţa locului fiind mai mulţi agenţi de ordine, s-a urcat la volanul autoturismului marca […] cu nr. de înmatriculare […], efectuând manevra de mers cu spatele în timp ce se afla în parcarea localului situată pe str. F.. În timpul manevrei inculpatului de mers cu spatele, martorii G. şi H. au arătat că inculpatul i-ar fi atins cu maşina, dar inculpatul a continuat să se deplaseze cu autoturismul.

După câteva minute, inculpatul s-a întors la locul unde se aflau martorii G. şi H., la faţa locului ajungând şi un echipaj al poliţiei rutiere.

Inculpatul a fost în continuare testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat,  a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă E. unde i s-au recoltat două probe de sânge la orele 06:15 şi 07:15, din buletinul de analiză toxicologică nr. 2536/T, 2537/T din data de 28.12.2018 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală E. a rezultat o alcoolemie de 2,27 g‰ la proba I, respectiv 2,09 g‰ la proba II.

Cu privire la distanţa efectivă pe care a condus inculpatul aflat sub influenţa alcoolului, în lipsa altor mijloace de probă care să dovedească dincolo de orice dubiu că s-ar fi deplasat şi pe bulevardul F., ieşind deci din parcarea aflată pe partea stângă a bulevardului, în sensul unic de mers, Curtea a reţinut că s-a deplasat numai în zona din faţa clubului D., spre ieşirea către parcarea mare amenajată, respectiv între punctele A şi B, astfel cum au fost indicate de inculpat în planşa foto aflată la fila 28 din dosarul instanţei de apel. Martorii audiaţi, agenţi ai jandarmeriei, au precizat numai intervalul de timp scurt după care inculpatul s-a întors, de ordinul minutelor, fără a putea indica dacă inculpatul a ieşit cu autoturismul în bulevardul F. sau s-a întors din parcarea respectivă, astfel cum a afirmat inculpatul.

În acest sens, Curtea și-a însuşit apărarea inculpatului în sensul că nu a condus acel autoturism decât între punctele A şi B, cum s-a arătat mai sus, iar nu şi pe bulevardul F., dubiul urmând să profite deci inculpatului.

Cu privire la calificarea sectorului de drum pe care inculpatul a circulat ca fiind drum public, în sensul O.U.G. nr.195/2002, instanţa de control judiciar observă că textul de lege ce defineşte noţiunea de drum public este art. 6 punctul 14 din O.U.G. nr. 195/2002 care stabileşte că prin drum public se înţelege orice cale de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice; drumurile care sunt închise circulaţiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscripţii vizibile.

Din analiza acestui text de lege Curtea observă în primul rând că textul nu condiţionează existenţa unui drum public de stabilirea unei anumite categorii de folosinţă a acelui teren sau a unei anumite forme de proprietate, astfel cum sunt consemnate acestea în Cartea Funciară.

În situaţia juridică a unui teren pot fi întâlnite mai multe situaţii, inclusiv aceea în care un teren nu are ca destinaţie de folosinţă consemnată în CF ca drum public, dar, cu toate acestea, să fie amenajat şi folosit ca un drum accesibil publicului, auto şi pietonal.

Din moment ce legea sus indicată nu condiţionează existenţa unui drum public de consemnarea în Cartea Funciară exact a acestei destinaţii a acelui teren, nici interpretul nu trebuie să impună astfel de condiţii suplimentare pentru definirea noţiunii de drum public.

Din adresa emisă de Primăria E. rezultă că terenul pe care a circulat inculpatul nu are destinaţia consemnată în Cartea Funciară de drum public, ci de teren neîmprejmuit, intravilan, cu categoria de folosinţă curţi construcţii. Ceea ce rezultă din adresa Primăriei E. este că respectivul teren are ca destinaţie legală, consemnată în Cartea Funciară, aceea de curte sau de efectuare a unei construcţii, terenul fiind neîmprejmuit.

Este dincolo de orice dubiu că aceasta este categoria de folosinţă a respectivului teren, dar din acest fapt nu poate fi trasă concluzia că nu poate întruni terenul condiţiile legale pentru a fi considerat, în sensul O.U.G. nr. 195/2002, drum public pentru că, astfel cum s-a arătat mai sus, textul de la art. 6 punctul 14 nu condiţionează existenţa unui drum public de indicarea în Cartea Funciară a exact acestei categorii de folosinţă a acelui teren.

Situaţia juridică a unui teren şi modalitatea concretă în care este folosit şi amenajat sunt două chestiuni diferite, care, cum este şi cazul în speţa de faţă, pot să nu coincidă.

Analizând în continuare condiţiile prevăzute de legea sus indicată pentru a considera terenul respectiv un drum public, Curtea observă că terenul trebuie să reprezinte o cale de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice.

Faptul că pe terenul respectiv se putea circula, fiind deci o cale de comunicaţie  terestră, este evident, altfel nici inculpatul şi nici ceilalţi vizitatori ai clubului sau organele de poliţie n-ar fi putut ajunge în faţa clubului. Nu exista nici la acel moment o interdicţie de circulaţie pentru zona respectivă, accesul auto şi pietonal fiind liber şi neîngrădit de nicio restricţie.

Calea de comunicaţie trebuie să fie şi amenajată pentru traficul pietonal sau rutier pentru a fi considerată drum public. Cu privire la această condiţie, Curtea a observat, din planşele foto ataşate la dosar în faza apelului, că sectorul de drum pe care inculpatul a circulat este asfaltat, fiind amenajate prin vopsirea asfaltului locuri de parcare pe ambele părţi ale drumului, delimitate fiind parcările de o parte şi de alta a căi de rulare, chiar în planşele foto existând atât autoturisme parcate exact în zona respectivă cât şi dincolo de zonă, spre clubul I., autoturisme care au circulat pentru a ajunge în parcarea respectivă exact pe sectorul de drum pe care a circulat şi inculpatul. Chiar inculpatul, în declaraţiile date, a precizat că a condus pentru a muta autoturismul într-un loc de parcare aflat mai departe de club, astfel că amenajarea acelui sector de drum ca şi drum pentru circulaţia rutieră este un fapt probator considerat dovedit de către instanţa de apel.

Lipsa indicatoarelor nu poate conduce la concluzia că sectorul de drum nu ar fi amenajat pentru circulaţia rutieră, pe de-o parte pentru că există celelalte amenajări, arătate mai sus şi, pe de altă parte, pentru că sectorul de drum nu necesita amplasarea de indicatoare rutieră, fiind un drum drept, fără intersecţii. Dacă drumul nu ar fi fost deschis circulaţiei publice atunci ar fi trebuit amplasat un indicator în acest sens în capătul acestui sector de drum, ceea ce nu s-a realizat.

O a treia condiţie ce se desprinde din textul sus indicat este ca sectorul de drum să fie deschis circulaţiei publice. Cu privire la această condiţie, Curtea observă că nu este amplasat nici un indicator cu circulaţia interzisă pe acel sector de drum, nu este amplasată vreo barieră, accesul auto şi pietonal fiind deci liber, nerestricţionat. Mai mult, zona este aglomerată atât ziua, fiind situată în Centrul Civic al municipiului E., cu multe instituţii publice sau private în zonă, ce necesită locuri de parcare şi acces auto, dar şi noaptea, în zonă funcţionând mai multe cluburi de noapte, la care accesul se face exact prin sectorul de drum pe care a circulat inculpatul, altă cale terestră de acces neexistând.

Textul de lege de la art. 6 punctul 14 din O.U.G. nr. 195/2002 mai stabileşte că drumurile care sunt închise circulaţiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscripţii vizibile. Sectorul de drum pe care a circulat inculpatul nu era semnalizat cu nicio inscripţie care să-l declare închis circulaţiei publice.

Pentru motivele sus analizate, Curtea a considerat că sectorul de drum pe care a circulat inculpatul, între punctele A şi B, astfel cum au fost indicate de inculpat în planşa foto şi considerate ca atare şi de instanţa de apel, are toate caracteristicile legale pentru a fi considerat drum public, astfel că va fi respinsă apărarea inculpatului prin care a solicitat achitarea.

În drept, Curtea a considerat că fapta inculpatului constând în aceea că, în data de 23.12.2018, în jurul orei 05:15, a condus pe drumurile publice autoturismul marca […] cu nr. de înmatriculare […], în zona străzii F. din mun. E., având o îmbibaţie alcoolică de 2,27 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată la ora 06:15, respectiv 2,09 g/l alcool pur în sânge la a doua probă recoltată la ora 07:15, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 alin. 1 din Codul penal.

Aspectul că procurorul de şedinţă a susţinut în concluziile orale achitarea inculpatului nu poate fi considerată ca o retragere a apelului întrucât instituţia retragerii apelului formulat de Ministerul Public are o reglementare specială, ce nu este incidentă în speţă.

Analizând deci apelul formulat de Ministerul Public în scris, prin care s-a criticat individualizarea pedepsei, Curtea a reținut distanţa scurtă pe care s-a dovedit că inculpatul a circulat cu autoturismul şi faptul că a întors autoturismul şi s-a prezentat totuşi la chemarea organelor de poliţie. S-a mai reținut că inculpatul este integrat social şi profesional, astfel cum rezultă din caracterizările aflate la dosarul instanţei de fond, Curtea considerând, asemenea instanţei de fond, că executarea efectivă în penitenciar a acestei pedepse ar prezenta o sancţiune atât neutilă pentru societate, cât şi disproporţionată în raport cu pericolul social al faptei săvârşite.

Deşi inculpatul nu se află la primul contact cu legea penală, fiind condamnat anterior pentru o infracţiune de şantaj, Curtea i-a mai acordat o şansă de reeducare prin menţinerea amenzii penale aplicate de instanţa de fond, apreciind că amenda aplicată de instanţa de fond este suficientă pentru a-l conştientiza pe inculpat, astfel ca, pe viitor, să nu mai săvârşească infracţiuni.

Amenda penală aplicată de instanţa de fond, deşi mare, a fost considerată corectă de către instanţa de apel, tocmai prin prisma faptului că vine să înlocuiască o pedeapsă cu închisoarea, care, deşi se aplică de obicei pentru alcoolemii de nivelul celei avute de inculpat, în speţă ar atrage automat executarea efectivă a pedepsei rezultante, astfel că nu se impune, fiind disproporţionată, în raport şi cu gravitatea concretă a faptei deduse judecăţii, introducerea inculpatului, integrat social şi profesional, în penitenciar.

Pentru a-şi atinge scopul represiv şi de reeducare, amenda penală trebuie aplicată într-un cuantum suficient de mare astfel încât inculpatul să fie constrâns financiar ţinând cont şi de  situaţia juridică pe care o are, astfel că nu se impune reducerea acestei amenzi, cea aplicată fiind corect individualizată de instanţa de fond.

Cu privire la critica procurorului privind neaplicarea pedepsei complementare pe o perioadă de 2 ani, Curtea a reținut data faptei, 23.12.2018, în raport cu care a considerat că prelungirea interdicţie de circulaţie cu încă 1 an, dincolo de durata pedepsei complementare aplicate de instanţa de fond,  este una disproporţionată, din moment ce inculpatul nu a avut dreptul de a conduce de 3 ani şi 4 luni şi va mai avea interdicţia de a conduce încă 1 an de la data rămânerii definitive a prezentei decizii, un total de 4 ani şi aproximativ 4 luni fiind o perioadă suficientă pentru a înlătura starea de pericol reliefată de inculpat prin săvârşirea infracţiunii.

Prin urmare, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1845/22.11.2021 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. xxxx, pe care a menținut-o.

Domenii speta

Spete similare