Conflict de competenţă. Criteriul valoric în determinarea competenţei materiale a instanţei civile în cererile privind ridicarea sechestrului asigurător dispus de organele penale. Aplicarea art. 956-957 Cod de procedură civilă prin raportare la valoarea p

Conflict de competenţă. Criteriul valoric în determinarea competenţei materiale a instanţei civile în cererile privind ridicarea sechestrului asigurător dispus de organele penale. Aplicarea art. 956-957 Cod de procedură civilă prin raportare la valoarea prejudiciului iar nu a bunului sechestrat în cazul în care instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă.

-  art. 956-957 Cod de procedură civilă

În cazul în care procesul penal a fost finalizat, măsurile asigurătorii fiind menținute potrivit art. 397 alin. (5), dezînvestirea instanței penale determină imposibilitatea aplicării art. 249-art. 2502  Cod procedură penală.

Câtă vreme prorogarea în favoarea instanţei penale cu privire la competența în soluţionarea acţiunii civile alături de acţiunea penală este una limitată, operând numai atât timp cât această instanță este învestită cu latura civilă, revine instanţelor civile învestite cu soluționarea laturii civile a procesului penal competenţa de soluţionare a cererilor prin care se urmărește ridicarea sechestrului asigurător, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Codul de procedură  civilă.(I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1865 din 29 septembrie 2021).

Regula în materie civilă este că instituirea sechestrului asigurator revine instanţei competente să analizeze, în primă instanţă, cererea prin care se tinde la obţinerea titlului executor.

De asemenea, art. 956-957 Cod procedură civilă prevăd că instanţa competentă a dispune instituirea este competentă a constata şi desfiinţarea de drept, respectiv a dispune ridicarea sechestrului asigurator.

Competenţa materială se determină aşadar raportat la cea a instanţei căreia îi revenea spre soluţionare acţiunea civilă, dacă ar fi fost exercitată după finalizarea procesului penal. În speţă, o atare acţiune ar fi corespuns unei cereri în pretenţii privind repararea prejudiciului pentru recuperarea căruia s-a instituit măsura asiguratorie.

Cum acest prejudiciu este superior pragului de 200.000 lei de la care înceta competenţa materială a judecătoriei,  faţă de dispoziţiile art. 95 alin. 1 Cod de procedură civilă coroborate cu art. 94 pct. 1 lit. k Cod de procedură civilă, în mod legal Judecătoria Braşov a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Braşov.

Considerentul acestei instanţe legat de lipsa de relevanţă a valorii bunului mobil sechestrat în determinarea competenţei este corect are aşadar suport în dispoziţiile legale precitate.

Asupra conflictului de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 4140/19.05.2022 a Judecătoriei Braşov s-a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a cererii de ridicare a sechestrului asigurator, formulată de reclamanții A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului D. în favoarea Tribunalului Braşov.

Pentru a dispune această soluţie, Judecătoria Braşov a reţinut că faţă de prevederile art. 954 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanţa competentă să soluţioneze fondul este competentă să dispună şi ridicarea măsurii asigurătorii şi în raport de valoarea pentru care s-a dispus măsura, superioară sumei de 200.000 lei, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu.

Prin Încheierea nr.167/CC din 10.06.2022, Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, a declinat competenţa materială de soluţionare a aceleiaşi cereri în favoarea Judecătoriei Braşov şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a sesizat Curtea de Apel în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune această soluţie, Tribunalul Braşov a  reţinut că măsura a fost dispusă de Judecătoria Braşov, care a soluţionat procesul penal iar art. 957 Cod de procedură civilă se referă în privinţa ridicării sechestrului la instanţa care a dispus-o, sens în care competenţa materială revine aceleiaşi instanţe, şi prin aplicarea principiului simetriei.

Curtea de Apel Braşov, învestită cu soluţionarea acestui conflict de competenţă constată că pentru  stabilirea instanţei competente material trebuie analizat obiectul dedus judecăţii, în limitele învestirii, fără a da o altă conotaţie acestuia care ar ţine de soluţia pe fond a pretenţiilor.

Reclamanţii au solicitat instanţei civile să constate încetată de drept măsura sechestrului instituit asupra autoturismului […], înmatriculat sub număr […] de DNA-ST Braşov în dosarul penal nr. xx/P/2008 , conform art. 397 alin. 5 Cod de procedură penală, având în vedere că prin decizia penală definitivă nr. 375/Ap/15.05.2015 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus achitarea autorului lor E. iar astfel acţiunea civilă a fost lăsată nesoluţionată (f.18-19 dosar Judecătoria Braşov).

Conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului ataşat la fila 15 dosar Judecătoria Braşov, DNA -ST Braşov a instituit măsura în litigiu pentru asigurarea recuperării prejudiciului de 233.330,51 lei.

În acord cu jurisprudenţa constată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea reţine din analiza dispoziţiilor art.397alin. (1) și alin. (2) coroborat cu art. 249, art. 2501, art. 2522 şi art. 404 Cod procedură penală că, în cursul procesului penal, dispoziţia de luare a măsurii asigurătorii în procesul penal este atributul procurorului, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de judecată învestite cu acțiunea penală, iar competența de a verifica legalitatea şi necesitatea adoptării măsurilor asigurătorii şi punerea lor în executare, aparține, în cursul procesului penal, judecătorului de cameră preliminară ori instanței penale, în termenele și conform procedurii reglementate de Codul de procedură penală (art.250 şi urm.).

În consecință, în cazul în care procesul penal a fost finalizat, măsurile asigurătorii fiind menținute potrivit art. 397 alin. (5), dezînvestirea instanței penale determină imposibilitatea aplicării art. 249-art. 2502  Cod procedură penală.

Așadar, legislaţia procesual penală nu conţine dispoziţii referitoare la ridicarea, la cerere sau din oficiu a măsurilor asigurătorii dispuse pe parcursul procesului penal, în ipoteza în care potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă, iar partea civilă sesizează instanța civilă și nici nu stabileşte durata menţinerii acestor măsuri, în atare ipoteză.

Raportat, însă, la deciziile interpretative ale Curţii Constituţionale nr. 20/2016, nr. 28/2016,  nr. 761/2013 şi nr. 122/2020 se impune a se concluziona că, dispoziţiile penale în materia măsurilor asigurătorii se completează cu cele din materia procesuală civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, normele procesuale civile constituind izvor de drept procesual penal, în măsura în care anumite aspecte ridicate în procesul penal nu beneficiază de o reglementare la nivelul Codului de procedură penală şi aplicarea normelor civile nu ridică probleme principiale.

Prin urmare, câtă vreme prorogarea în favoarea instanţei penale cu privire la competența în soluţionarea acţiunii civile alături de acţiunea penală este una limitată, operând numai atât timp cât această instanță este învestită cu latura civilă, revine instanţelor civile învestite cu soluționarea laturii civile a procesului penal competenţa de soluţionare a cererilor prin care se urmărește ridicarea sechestrului asigurător, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Codul de procedură  civilă. (I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1865 din 29 septembrie 2021).

În consecinţă, argumentul Tribunalului Braşov privind aplicarea principiului simetriei pentru determinarea, în speţa de faţă, a competenţei ridicării sechestrului, nu poate fi reţinut, competenţa instanţei penale încetând prin dezinvestirea acesteia.

Legiuitorul a prevăzut în art. 397 alin. 5 Cod procedură penală dispoziţia de menţinere a măsurilor asiguratorii pentru o perioadă de timp limitată de 30 de zile, timp în care partea civilă să aibă posibilitatea sesizării unei instanţe civile cu analizarea pretenţiilor civile: dacă partea civilă nu ia măsuri pentru sesizarea instanţei civile în termenul dat, acelaşi text legal prevede că măsura sechestrului asigurator încetează de drept.

Astfel că proprietarii bunurilor supuse sechestrului asigurător trebuie să sesizeze instanţa de judecată cu o cerere pentru constatarea încetării de drept a măsurii.

În speță, reclamanţii au învestit instanţa de judecată cu o cerere prin care a solicitat constatarea încetării de drept a măsurilor asiguratorii instituite într-un dosar penal în faza de urmărire penală, dispuse prin ordonanţă de către procuror (f.18 dosar Judecătoria Braşov), cu scopul recuperării prejudiciului cauzat persoanei vătămate, constituie parte civilă în procesul penal, iar prin hotărârea penală definitivă (decizia penală nr. 375/A din 15.05.2015 a Curţii de Apel Braşov), s-a pronunţat o soluţie de achitare pe latură penală a autorilor reclamanţilor, astfel că potrivit legii penale române, instanţa penală nu mai putea soluţiona latura civilă, ci a fost obligată a o „lăsa nesoluţionată”.

Conform art. 954 alin. 1 Cod procedură civilă, „Cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în prima instanţă.“

Regula în materie civilă este că instituirea sechestrului asigurator revine instanţei competente să analizeze, în primă instanţă, cererea prin care se tinde la obţinerea titlului executor.

De asemenea, art. 956-957 Cod procedură civilă  prevăd că instanţa competentă a dispune instituirea este competentă a constata şi desfiinţarea de drept, respectiv a dispune ridicarea sechestrului asigurator. (Decizia nr. 640 din 4 martie 2020, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în ÎCCJ. Buletinul jurisprudenței 2020, Vol. I, pag. 572-577)

Competenţa materială se determină aşadar raportat la cea a instanţei căreia îi revenea spre soluţionare acţiunea civilă, dacă ar fi fost exercitată după finalizarea procesului penal.

În speţă, o atare acţiune ar fi corespuns unei cereri în pretenţii privind repararea prejudiciului pentru recuperarea căruia s-a instituit măsura asiguratorie.

Cum acest prejudiciu este superior pragului de 200.000 lei de la care înceta competenţa materială a judecătoriei, faţă de dispoziţiile art. 95 alin. 1 Cod de procedură civilă coroborate cu art. 94 pct. 1 lit. k Cod de procedură civilă, Curtea reţine că în mod legal Judecătoria Braşov a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Braşov.

Considerentul acestei instanţe legat de lipsa de relevanţă a valorii bunului mobil sechestrat în determinarea competenţei este corect, având suport în dispoziţiile legale precitate.

În consecinţă, instanţa va stabili competenţa materială de soluţionare a cererii de ridicare a sechestrului asigurator, formulată de reclamanții A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului D., înregistrată sub nr. xxxx/197/2022 în favoarea Tribunalului Braşov.

Domenii speta

Spete similare