Insolvenţa persoanei juridice. Atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă

-  art.169 din Legea nr. 85/2014

Reducerea numărului de părţi sociale proporţional cu pierderile din activul social şi fără a implica obţinerea unor disponibilităţi băneşti suplimentare, nu este de natură a genera răspunderea asociatului unic atâta timp cât nu s-a dovedit caracterul fictiv sau ilicit al operaţiunii.

Asupra apelului de faţă:

Constată că prin sentinţa civilă nr. 643/SIND/25.05.2021 Tribunalul Braşov a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D., invocată de acesta prin întâmpinare şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., având ca obiect răspunderea patrimonială în cadrul procedurii insolvenţei.

În motivarea hotărârii se arată că, în ceea ce privește acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta B., nu este îndeplinită în cauză condiția ca fapta ilicită, invocată de reclamantă (nedepunerea unui plan de reorganizare, cu consecința intrării societății în faliment), să fi contribuit la apariția stării de insolvență a debitoarei.

Pentru a fi îndeplinită această condiție, este necesar ca pârâta să fi săvârșit fapte sau să fi îndeplinit acte care să implice administrarea în fapt/în drept a societății debitoare, anterior deschiderii procedurii generale a insolvenței față de aceasta, întrucât numai astfel de acte pot cauza insolvabilitatea societății debitoare.

În cauză însă, pârâta B. nu a avut niciodată calitatea de asociat sau administrator, de fapt sau de drept, al societății debitoare, ci a dobândit calitatea de administrator special după deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare, nefiind astfel responsabilă de apariția stării de insolvență a debitoarei.

În consecință, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta B. nu este întemeiată, fiind respinsă ca atare.

În ceea ce privește atragerea răspunderii pârâtului C., instanța a reținut că acesta a avut calitatea de asociat unic al S.C. E. S.R.L., încă de la înființarea societății, precum și de administrator statutar al acesteia, începând cu data de 15.03.2013.

A invocat reclamanta faptul că, în anul 2016, capitalul social al societății debitoare scade de la 550.000 lei la 200 lei, valoare ce se menține și la data deschiderii procedurii de faliment, scăderea fiind rezultatul deciziei pârâtului, luate pentru acoperirea pierderilor înregistrate de debitoare în ultimii 5 ani anteriori.

Instanța a apreciat că, așa cum reține și administratorul judiciar în Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor producerii stării de insolvență a debitoarei, această operațiune de reducere a capitalului social a fost efectuată scriptic, doar pentru acoperirea pierderilor înregistrate în exercițiile financiare precedente, nefiind invocată/dovedită de către reclamantă încălcarea vreunei prevederi legale sub acest aspect.

Reclamanta nu a dovedit în cauză faptul că pârâtul a scos sume de bani, reprezentând capital al societății, din vreun cont al societății, în frauda creditorilor societății.

De asemenea, instanța a reținut faptul că, prin Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor producerii stării de insolvență a debitoarei, administratorul judiciar F. S.P.R.L. a constatat următoarele :

- documentele financiar-contabile ale debitoarei au fost puse la dispoziția practicianului în insolvență, de către pârâtul C., au fost depuse și la instituțiile abilitate, nefiind constatate aspecte care ar duce la concluzia că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea;

- nu s-au constatat aspecte care să conducă la concluzia că ar exista premisele angajării răspunderii unor persoane cărora le-ar fi imputabilă ajungerea în stare de insolvență a societății.

Instanța a reținut și faptul că pârâtul C. a predat lichidatorului judiciar F. S.P.R.L. bunurile aflate în averea debitoarei, precum și sumele de bani aflate în contul societății.

În consecință, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul C. nu este întemeiată, fiind respinsă ca atare.

În ceea ce privește atragerea răspunderii pârâtului D., instanța a reținut că acesta a avut calitatea de administrator al acestei societăți în perioada 31.05.2011-15.03.2013.

În calitate de administrator statutar, acest pârât a semnat Declarația de propria răspundere, atașată cererii de finanțare, în nume propriu, precum și Contractul de finanțare nr. C121011170800011/11.04.2012, în calitate de reprezentant legal al debitoarei.

Reclamanta a invocat faptul că, prin semnarea acestor acte, pârâtul D. și-a asumat o serie de angajamente cu privire la corecta derulare și implementare a Contractului de finanțare nr. C121011170800011/11.04.2012, angajamente nerespectate, ceea ce a determinat stabilirea unui debit în valoare de 3.400.513,17 lei în sarcina societății debitoare, fapt ce contribuit la apariția stării de insolvență a debitoarei.

A mai invocat reclamanta faptul că procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, înregistrat la AFIR sub nr. 43193/16.12.2014, prin care s-a stabilit un debit de 3.400.513,17 lei în sarcina debitoarei, a fost menținut în instanță, iar prin acest înscris se identifică elemente care ridică suspiciuni asupra corectitudinii societății debitoare în procedura acordării de fonduri nerambursabile pentru implementarea Proiectului […], ce a făcut obiectul  Contractului de finanțare nr. C121011170800011/11.04.2012.

De asemenea, a invocat reclamanta și condamnarea inculpatului D. în dosarul penal nr. xxxxx/3/2014, având ca obiect ”infracțiuni de corupție”, pentru săvârșirea unor infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, dosar în care pârâtul a fost obligat în solidar cu debitoarea și cu numitul G. la plata către partea civilă, A.,  a sumei de 3.291.619 lei.

Instanța a constatat însă că reclamanta nu a dovedit în cauză faptul că modul în care a acționat pârâtul D. în implementarea și derularea Proiectului […], ce a făcut obiectul  Contractului de finanțare nr. C121011170800011/11.04.2012, ar fi condus la apariția stării de insolvență a debitoarei, survenită mult mai târziu și constatată de instanță la data de 04.04.2017.

Soluția instanței penale în dosarul nr. xxxxx/3/2014, pe lângă faptul că nu este încă definitivă, nu poate sta la baza atragerii răspunderii speciale, prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. h din Legea nr. 84/2014, așa cum solicită reclamanta, în condițiile în care nu s-a probat în cauză faptul că modul de acțiune al pârâtului, reținut în dosarul penal, ar fi determinat apariția stării de insolvență a debitoarei, câțiva ani mai târziu.

În consecință, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul D. nu este întemeiată, fiind respinsă ca atare.

Față de considerentele expuse anterior, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii a declarat apel creditoarea A. solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii şi atragerea răspunderii solidare a pârâţilor.

În motivarea apelului se arată că instanţa nu a analizat dispoziţiile art. 169 lit. h din Legea 85/2014 în condiţiile în care toate acţiunile şi măsurile succesive dispuse de asociaţii şi administratorii debitoarei au contribuit la apariţia stării de insolvenţă.

Reducerea capitalului social prin micşorarea numărului de părţi sociale, lipsa de interes în vederea reintroducerii în viaţa economică a societăţii prin nedepunerea unui plan de reorganizare şi nerealizarea proiectului FEADR reprezintă dovada caracterului ilicit al faptelor care au dus la insolvenţa societăţii. Prejudiciul constă în creanţa de 5.383.692,60 lei indicată în tabelul definitiv, având caracter cert şi exigibil. Legătura de cauzalitate se deduce din daunele suferite de creditori, iar culpa revine pârâţilor care, deşi au declarat prin cererea introductivă intenţia de a propune un plan de reorganizare, aceştia nu şi-au respectat obligaţia asumată. Răspunderea nu este limitată doar la faptele ilicite enumerate de art. 169 din lege, ci poate fi angajată pentru orice comportament ilicit intenţionat al persoanelor cărora le este imputabilă starea de insolvenţă.

Se precizează că nedepunerea unui plan de reorganizare denotă lipsa de interes  a administratorului special ce a avut drept consecinţă intrarea în faliment a debitoarei. În cazul asociatului C., creditoarea nu a susţinut că ar fi folosit sume de bani în frauda creditorilor, ci că în perioada 2014-2018 a înregistrat pierderi financiare considerabile, a redus capitalul social, a realizat o descreştere economică ce a dus la insolvenţa societăţii. În cazul pârâtului D., instanţa nu a analizat procesul verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr.43193/16.12.2014 prin care s-a constatat o serie de nereguli cu privire la implementarea proiectului FEADR. Prejudiciul invocat de creditoare are o existenţă concretă, bugetul UE şi cel naţional fiind diminuat ca urmare a folosirii fondurilor de un beneficiar mai puţin diligent care nu doar că nu şi-a respectat obligaţiile asumate, dar nici nu poate face dovada că va restitui finanţarea primită. Recuperarea prejudiciului este obligatorie pentru derularea PNDR prin FEADR în condiţiile impuse de comunitate şi pentru o judicioasă şi legală gestionare a fondurilor alocate.

Prin întâmpinare, pârâţii B., C. și D. au solicitat respingerea apelului ca nefondat, nefiind întrunite condiţiile răspunderii prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014. Pentru angajarea răspunderii, trebuie să se facă dovada certă a faptului că activitatea desfăşurată persoanele implicate au cauzat cu intenţie un prejudiciu în patrimoniul debitoarei.

Mandatul de administrator special al pârâtei B. a început în anul 2017, după data deschiderii procedurii insolvenţei, iar depunerea unui plan de reorganizare reprezintă o opţiune şi nu o obligaţie legală de natură a angaja răspunderea în sensul art.169 din lege. Demersul de întocmire a planului nu avea finalitate în contextul în care creditorii au stabilit vânzarea activelor, respectiv a fermei prin care se derula activitatea de creştere a găinilor ouătoare.

Prin demersul de reducere a capitalului social, asociatul C. nu a contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, reprezentând o măsură de contracarare a creşterii pasivului societăţii, nefiind încălcată nicio măsură fiscală. În lipsa unor prevederi legale exprese, ordinea din care se putea acoperi pierderea contabilă era la latitudinea asociatului unic. Proiectul finanţat prin FEADR a fost implementat şi este funcţional din 2012, iar obţinerea unor rezultate economice negative nu reprezintă în sine o faptă ilicită, nu există o obligaţie de rezultat pentru beneficiarul finanţării de a obţine profit, ci doar de a acţiona cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă, în concordanţă cu contractul încheiat. Societatea a înregistrat pierderi din cauza condiţiilor de piaţă specifice, veniturile din exploatare situându-se sub cheltuielile de exploatare.

În cazul fostului administrator D., pretinsa nerespectare a condiţiilor contractului de finanţare din perioada 2011-2012 trebuie delimitată de acţiunea ce a cauzat insolvenţa societăţii. Pretinsa încălcare a condiţiilor de eligibilitate pentru accesarea fondurilor europene nu echivalează cu o conduită care să atragă răspunderea potrivit art.169 din legea insolvenţei. Acţiunile reţinute în sarcina pârâtului în perioada 2011-2012 pentru care acesta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la o hotărâre penală definitivă, nu au condus la starea de insolvenţă din 2017. Societatea a înregistrat pierderi din cauza condiţiilor de piaţă specifice, veniturile din exploatare situându-se sub cheltuielile de exploatare. Apelanta creditoare va recupera prejudiciul pe calea acţiunii civile din cadrul procesului penal, astfel că nu ar avea interes în formularea prezentei cereri de atragere a răspunderii.

În probaţiune s-au depus înscrisuri.

Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel şi actele dosarului, în baza art.477-478 Cod procedură civilă, se constată următoarele:

Judecătorul sindic a respins acţiunea în atragerea răspunderii pârâţilor în calitate de asociaţi şi administratori ai debitoarei S.C. E. S.R.L., reţinând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 169 din legea insolvenţei.

Prin motivele de apel, creditoarea A. a considerat că sunt întrunite condiţiile răspunderii potrivit art. 169 lit. h din Legea nr. 85/2014 faţă de acţiunile ilicite săvârşite de pârâţi în legătură cu nedepunerea unui plan de reorganizare, reducerea capitalului social şi nerespectarea condiţiilor contractului de finanţare a societăţii debitoare din fondurile europene.

Dispoziţiile art. 169 lit. h din Legea nr. 85/2014 permit analizarea oricărei alte fapte săvârşite cu intenţie prin care s-a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin urmare condiţiile care trebuie îndeplinite în vederea atragerii răspunderii patrimoniale vizează nu doar existenţa unei fapte ilicite, a vinovăţiei, a prejudiciului ci şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Apelanta creditoare a apreciat că pârâta B., în calitate de administrator special, ar fi săvârşit fapta ilicită de nedepunere a unui plan de reorganizare şi astfel ar fi cauzat insolvenţa societăţii.

În acord cu judecătorul sindic, reţinem că dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 sunt aplicabile doar în cazul faptelor şi acţiunilor săvârşite de persoane anterior deschiderii procedurii insolvenţei, astfel că pretinsa faptă de a nu depune un plan de reorganizare imputată administratorului special desemnat după deschiderea procedurii, nu cade sub incidenţa art. 169 din legea insolvenţei. Astfel, chiar dacă administrează activitatea debitorului, administratorul special nu se identifică cu administratorii societăților prevăzuţi de Legea nr. 31/1990, deoarece administratorii din activitatea obișnuită se supun și dau socoteală adunării generale a acționarilor, pe când administratorul special își exercită atribuțiile sub stricta supraveghere a administratorului judiciar și implicit a judecătorului-sindic. În condiţiile în care pârâta nu a avut calitatea de asociat sau administrator al debitoarei şi nici nu a condus în fapt activitatea societăţii înainte de deschiderea procedurii insolvenţei, aspect necontestat de apelanta creditoare, rezultă că nu poartă răspunderea pentru apariţia stării de insolvenţă a societăţii.

Pe de altă parte, opţiunea de a depune un plan de reorganizare nu constituie o obligaţie imperativă în sarcina administratorului special, astfel că nu se poate reţine un pretins dezinteres de natură a atrage răspunderea potrivit art. 169 din legea insolvenţei. De altfel, din coroborarea prevederilor art. 56 cu art. 132 din Legea insolventei, rezultă că planul de reorganizare nu poate fi propus de către administratorul special în mod independent, fără consultarea și aprobarea acţionarilor sau asociaţilor, iar posibilitatea de a depune un plan de reorganizare este recunoscută inclusiv creditoarei apelante, astfel că nu poate fi reţinut caracterul ilicit al faptei de nedepunere a planului de reorganizare. Potrivit concluziilor administratorului judiciar, un plan de reorganizare în cazul debitoarei nu ar fi fost viabil atâta timp cât creditorii au hotărât vânzarea activelor societăţii, inclusiv a fermei care oferea suportul necesar desfăşurării obiectului de activitate al societăţi, astfel că nici sub acest aspect nu se poate reţine caracterul ilicit al faptei.

În ceea ce privește atragerea răspunderii pârâtului C., apelanta creditoare a considerat că în mod greşit instanţa a înlăturat caracterul ilicit al faptei acestuia de reducere a capitalului social al debitoarei şi care, în opinia sa, ar fi generat insolvenţa societăţii. Criticile apelantei creditoare sunt nefondate în condiţiile în care reducerea capitalului social a avut loc la 1.06.2016, fiind determinată de reducerea activităţii economice şi de acoperirea pierderilor înregistrate de societate în ultimii 5 ani, iar procedura insolvenţei societăţii s-a dispus la 4.04.2017, din iniţiativa asociatului unic al debitoarei. Reducerea capitalului social reprezintă o modalitate de adaptare a capitalului social la constrângerile unei situaţii financiare deficitare ce poate fi determinată de considerente de ordin strategic pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de societate.

Prin urmare, micşorarea numărului de părţi sociale proporţional cu pierderile din activul social realizată în 2016 şi fără a implica obţinerea unor disponibilităţi băneşti suplimentare, nu este de natură a genera răspunderea asociatului unic atâta timp cât nu s-a dovedit caracterul fictiv sau ilicit al operaţiunii. De altfel, chiar apelanta creditoare a arătat că nu reproşează pârâtului folosirea unor sume de bani în frauda creditorilor, ci doar înregistrarea unor pierderi financiare şi lipsa profitului în perioada 2014-2018. Ori, lipsa profitului nu constituie o faptă de natura celor prevăzute de art.169 din legea insolvenţei, iar predarea documentelor financiar contabile, analizarea acestora de către administratorul judiciar şi neconstatarea unor aspecte de natură ilicită, constituie argumente care infirmă susţinerile apelantei creditoare cu privire la săvârşirea de către pârât a unor pretinse fapte prevăzute de at 169 din legea insolvenţei.

În privinţa răspunderii pârâtului D. care a avut calitatea de administrator în perioada 2011-2013, apelanta creditoare a invocat greşita înlăturare a răspunderii patrimoniale în condiţiile în care pârâtul ar fi săvârşit în anul 2011 infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene la momentul  depunerii cererilor de finanțare pentru societatea debitoare.

Este adevărat că prin procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 43193/16.12.2014, creditoarea A. a reținut divizarea unei singure investiții în două proiecte în vederea depășirii intensității maxime a finanțării nerambursabile acordate, astfel că a impus societății debitoare restituirea integrală a finanțării alocate, în valoare de 3.291.619,19 lei, iar în acest sens a fost constituit şi dosarul penal nr. xxxxx/3/2014, în care pârâtul D. și societatea au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, prevăzută de art. 181 alin 1 și 3 din Legea nr.78/2000, însă în raport de prevederile art.169 din Legea nr. 85/2014, aceste fapte săvârşite în 2011 ar fi trebuit să genereze starea de insolvenţă a societăţii din 2017.

Creditoarea nu a dovedit că prin modul în care a acționat pârâtul D. în implementarea și derularea Proiectului […], ce a făcut obiectul  Contractului de finanțare nr. C121011170800011/11.04.2012, s-a ajuns la apariția stării de insolvență a debitoarei, survenită mult mai târziu și constatată de instanță la data de 04.04.2017. Dimpotrivă, din procesul-verbal de control din 8.05.2014 încheiat de reprezentanţii creditoarei cu ocazia verificării eligibilităţii proiectului de finanţare, s-a constatat că investiţia finanţată prin program a fost realizată în întregime de societatea debitoare, că bunurile achiziţionate prin program au fost identificate şi puse în funcţiune, la fel şi utilajele, instalaţiile şi echipamentele achiziţionate prin program, societatea desfăşurând activitatea productivă cofinanţată şi înregistrând venituri şi cheltuieli aferente investiţiei.

În consecinţă, aspectele legate de modul în care pârâtul a acţionat pentru obţinerea fondurilor europene şi pentru care acesta a fost condamnat penal în primă instanţă, nu au legătură cu starea de insolvenţă a societăţii debitoare care a apărut mult după implementarea programului de investiţii şi s-a datorat pierderilor financiare cauzate de condiţiile de piaţă specifice şi de creşterea cheltuielilor din exploatare în raport cu veniturile obţinute.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art.480 Cod procedură civilă, se va respinge apelul declarat, cu consecinţa păstrării ca legale şi temeinice a hotărârii instanţei de fond.

În baza art.451-452 Cod procedură civilă, urmează a respinge cererea pârâţilor de acordare a cheltuielilor de judecată în apel în lipsa documentelor justificative.

Domenii speta

Spete similare