Drepturi salariale poliţişti. Acordarea compensaţiei pentru chirie prin recunoaşterea dreptului de a beneficia de plata ratei creditului începând cu 11.03.2019

-  art. 31 alin. 12 – alin. 14 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, introduse prin Legea nr. 288/2018 ; art. 32 alin. 1 din Legea nr. 360/2002

Condiţiile pentru acordarea în favoarea poliţiştilor a compensaţiei lunare pentru chirie pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului sunt reglementate de dispoziţiile art. 31 alin. 12 – alin. 14 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, introduse prin Legea nr. 288/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1036/06.12.2018, în vigoare începând cu data de 09.12.2018.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. I din Legea nr. 288/2018, la art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, se introduc trei noi alineate, alin. 12 având următorul cuprins:  “Poliţistul care îndeplineşte condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit alin. (1) şi (1^1) şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului. În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar”.

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, reclamantul nu îndeplinea în mod cumulativ toate aceste condiţii, respectiv nu mai îndeplinea condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit art. 31 alin. 1 şi alin. 11 din Legea nr. 360/2002, întrucât dobândise anterior, la data de 26.09.2017, dreptul de proprietate asupra unei locuinţe în localitatea în care îşi are sediul unitatea de poliţie la care este încadrat şi renunţase, în consecinţă, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, la beneficiul decontării chiriei.

Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată:

  Prin sentinţa civilă nr. 780/CA/22.10.2018 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus admiterea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean de Poliție B. și IGPR și, în consecință, s-a dispus anularea adresei nr. 29165 din 29.03.2019 emise de pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție B. - Serviciul Resurse Umane și a Dispoziției Șefului I.G.P.R. nr. 4139 din 21.05.2019, precum şi recunoaşterea, în favoarea reclamantului, a dreptului de a beneficia de compensația lunară pentru chirie, pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului, începând cu data depunerii raportului de solicitare nr. 1351199 din 11.03.2019, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului ipotecar nr. xxxxxxx/26.09.2017, fiind respinsă cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române a declarat – în termenul legal - recurs, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii intimatului – reclamant ca nefondată.

În motivarea cererii de recurs formulate, recurentul – pârât a arătat că, în temeiul principiilor legalităţii şi al activităţii legii civile, principii constituţionale, intimatul – reclamant nu îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea ratei, creditul contractat fiind anterior intrării în vigoare a prevederilor legale referitoare la rată, prevederi ce se aplică exclusiv situaţiilor în care persoanele contractează credite de la momentul intrării în vigoare a legii, iar nu şi persoanelor care au contractat anterior. Recurentul – pârât a invocat dispoziţiile art. 15 alin. 2 din Constituţia României şi a susţinut că aplicarea în mod retroactiv a legislaţiei în favoarea intimatului – reclamant ar avea un caracter vădit nelegal în măsura în care acesta a contractat un credit într-o perioadă în care legiuitorul nu prevedea compensaţia ce face obiectul acţiunii, compensaţie care, potrivit voinţei legiuitorului, nu se aplică şi celor cu un credit în derulare, ci doar celor ce încheie contractul de vânzare – cumpărare, respectiv dobândesc creditul de la momentul intrării în vigoare a legii şi în continuare, modificările legislative de referinţă fiind operate începând cu data de 09.12.2018, prin Legea nr. 228/2018.

Cadrul legal care reglementează dreptul la compensaţia pentru chirie a poliţiştilor este reprezentat de dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 360/2002, iar din interpretarea acestui text legal rezultă că pot beneficia de plata ratei ori a unei fracţiuni din rată doar acei poliţişti care îndeplinesc condiţiile cumulative impuse de legiuitor, respectiv cei care: îndeplinesc condiţiile pentru acordarea chiriei, relevante fiind condiţiile indicate de art. 2 lit. b) respectiv art. 3 lit. a) din H.G. nr. 284/2005, iar intimatul – reclamant nu îndeplineşte această condiţie, întrucât la data de 09.12.2018 (data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018 şi data la care a solicitat acordarea compensaţiei lunare pentru chirie în scopul achitării ratei creditului ipotecar) acesta deţinea o locuinţă proprietate personală; contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe, condiţie care, de asemenea, nu este îndeplinită de către reclamant, întrucât, la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, acesta avea deja un credit în derulare, situaţia juridică fiind născută anterior modificării legislative, care nu prevede acordarea beneficiului şi pentru contracte de credit anterioare, data dobândirii de către intimatul – reclamant a dreptului de proprietate asupra imobilului fiind 26.09.2017.

Împotriva sentinţei civile nr. 780/CA/22.10.2018 a Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat, de asemenea, recurs – în termenul legal – pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean B., solicitând casarea sentinţei recurate, rejudecarea litigiului pe fond şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate.

În motivarea cererii de recurs formulate, recurentul – pârât a arătat că sentinţa recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor Legii nr. 360/2002, H.G. nr. 284/2005 şi ale Legii nr. 288/2018. Intimatului – reclamant i-a fost refuzată acordarea dreptului la acordarea compensaţiei lunare pentru chirie în scopul utilizării acesteia pentru achitarea ratei/fracţiunii de rată aferentă creditului ipotecar/imobiliar, întrucât a achiziţionat imobilul şi a contractat creditul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018.

Recurentul – pârât a invocat dispoziţiile art. I din Legea nr. 288/2018, intrată în vigoare la data de 09.12.2018, privind introducerea alin. 12 – alin. 14 ale art. 31 din Legea nr. 360/2002, şi a arătat că situaţia premisă pentru aplicarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 360/2002 şi acordarea compensaţiei lunare pentru chirie este aceea ca poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului să nu deţină o locuinţă proprietate personală în localitatea în care este numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului, iar pentru acordarea compensaţiei lunare pentru chirie în vederea achitării, după caz, a ratei/unei fracţiuni din rata aferentă creditului, până la expirarea perioadei de derulare a acestuia, poliţistul trebuie să îndeplinească condiţiile pentru acordarea compensaţiei lunare pentru chirie. Or, în cauza de faţă, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018 de modificare a art. 31 din Legea nr. 360/2002 (09.12.2018) şi la momentul formulării cererii de către intimatul – reclamant (11.03.2019), contrar situaţiei de fapt şi de drept reţinute totalmente greşit de prima instanţă, în persoana acestuia nu era îndeplinită situaţia premisă a textului de lege, respectiv intimatul – reclamant nu avea dreptul la plata compensaţiei pentru chirie, deoarece acesta deţinea o locuinţă proprietate personală în localitatea în care a fost mutat în interesul serviciului, din data de 26.09.2017. Din aceste considerente de ordin legislativ, iar nu „strict formal”, cum a reţinut prima instanţă, intimatul – reclamant nu poate fi îndreptăţit nici la plata compensaţiei pentru chirie pentru plata contravalorii ratelor creditului contractat. Raţionamentul logico-juridic în speţa de faţă trebuie să fie în acord cu principiul neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituţia României şi de art. 6 alin. 1 şi 2 Cod civil, potrivit căruia legea civilă se aplică numai situaţiilor juridice care se ivesc în practică după intrarea ei în vigoare, iar nu şi situaţiilor anterioare.

Recurentul – pârât a mai arătat că dispoziţiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 nu pot fi reţinute în cauza de faţă, dreptul stabilit de această normă, deşi prevăzut încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, nefiind reglementat decât parţial, prin Legea nr. 288/2018, în vigoare începând cu data de 09.12.2018, astfel încât anterior nu exista o bază legală pentru calcularea şi acordarea lui. În condiţiile în care nu este reglementată modalitatea de cuantificare a acestui drept, norma legală pe care se fundamentează motivarea instanţei de fond reprezintă doar intenţia legiuitorului de a acorda poliţiştilor un drept de natură salarială, intenţie materializată prin instituirea lui, dar nefinalizată, deoarece nu este stabilit cuantumul sau criteriile pe baza cărora poate fi calculat. Prin urmare, nefiind creat cadrul funcţional de acordare a dreptului, acesta rămâne doar un drept virtual, până la adoptarea Legii nr. 218/2018, după această dată putând fi acordat în  limitele acestui act normativ.

Recurentul – pârât a susţinut, de asemenea, interpretarea eronată de către instanţa de fond, contrară principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, a normelor de drept material, întrucât actele normative trebuie interpretate in concreto, în sensul avut în vedere de legiuitor, iar orice măsură dispusă de instanţă în cadrul procesului ar trebui să se întemeieze pe prevederile legale incidente cauzei deduse judecăţii, altfel hotărârea fiind susceptibilă de desfiinţare. Recurentul – pârât a invocat dispoziţiile art. 22 alin. 1 Cod procedură civilă şi a arătat că nu se pot face distincţii pe care legiuitorul nu le-a operat în textul legii, iar generalitatea unui text legal, conduce la generalitatea aplicării lui, în prezenta cauză neputând fi vorba de o culpă a instituţiei recurente ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale, ci de voinţa exclusivă a legiuitorului. A mai susţinut recurentul – pârât că, în sensul art. 2 alin. 1 şi art. 5 din O.G. nr. 137/2000, nu există nicio formă de discriminare cu privire la modalitatea de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie în vederea achitării ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe, aceasta fiind stabilită potrivit normelor juridice în vigoare, iar diferenţa de tratament juridic este justificată prin faptul că poliţiştii se află în situaţii obiectiv diferite în funcţie de reglementarea aplicabilă, potrivit principiului tempus regit actum, recurentul – pârât invocând şi Deciziile nr. 820/2008, nr. 728/2006 şi nr. 838/2009 ale Curţii Constituţionale.

Cererile de recurs sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru conform art. 29 alin. 4 din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu art. 270 din Codul muncii.

Intimatul – reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate şi menţinerea sentinţei civile recurate.

În motivare, intimatul – reclamant a arătat că, raportat la dispoziţiile art. 15 alin. 2 din Constituţia României şi art. 6 alin. 1 din Codul civil, invocate de recurenţi, situaţia sa juridică s-a născut la data depunerii raportului solicitantului, iar nu la data achiziţionării imobilului. Dispoziţiile Legii nr. 288/2018 se aplică actualilor beneficiari ai compensaţiei de chirie, cât şi potenţialilor beneficiari, astfel cum este intimatul – reclamant. Întrucât nu există prevăzută în lege o procedură sau o prevedere prin care să fie preaprobată achiziţionarea unui imobil pentru a beneficia de compensaţia pentru chirie, toţi solicitanţii care depun rapoarte o fac după achiziţionarea unui imobil, sunt proprietari ; deci, după cum expune I.G.P.R., niciun solicitant nu ar mai beneficia de acest ajutor, întrucât nu îndeplineşte condiţiile de acordare a compensaţiei de chirie, pentru că este proprietar. Dispoziţiile Legii nr. 288/2018 nu exclud în mod expres pe cei care au achiziţionat locuinţe înaintea intrării în vigoare a legii, motiv pentru care I.G.P.R. interpretează legea fără respectarea principiilor de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” şi „actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat”.

A mai susţinut intimatul – reclamant că a formulat o petiţie la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, fiind emisă Hotărârea nr. 734/21.10.2020.

În probaţiune, în recurs, părţile au depus la dosar înscrisuri.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenţii – pârâţi Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie B., Curtea reţine următoarele :

Criticile aduse de recurenţii – pârâţi sentinţei civile nr. 780/CA/22.10.2019 a Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, motiv de casare care este fondat, sentinţa civilă recurată fiind pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 31 alin. 12 – alin. 14 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, introduse prin Legea nr. 288/2018 şi a dispoziţiilor art. 32 alin. 1 din Legea nr. 360/2002.

Analizând îndreptăţirea intimatului – reclamant A. de a beneficia de acordarea compensaţiei lunare pentru chirie, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului, contractat în vederea achiziţionării locuinţei, Curtea reţine că intimatul – reclamant A. are calitatea de comisar şef de poliţie în cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi B. – Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi C.; a beneficiat de acordarea compensaţiei lunare pentru chirie, iar potrivit contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. xxxx/26.09.2017 a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în C., str. D. nr. xx, imobil achiziţionat cu plata în rate potrivit contractului de credit nr. xxxxxxx/26.09.2017. Ulterior, la data de 11.03.2019, în temeiul dispoziţiilor art. 31 alin. 12 – alin. 14 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, introduse prin Legea nr. 288/2018, intimatul – reclamant a solicitat acordarea compensaţiei lunare pentru chirie, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului imobiliar contractat.

Condiţiile pentru acordarea în favoarea poliţiştilor a compensaţiei lunare pentru chirie pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului sunt reglementate de dispoziţiile art. 31 alin. 12 – alin. 14 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, introduse prin Legea nr. 288/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1036/06.12.2018, în vigoare începând cu data de 09.12.2018.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. I din Legea nr. 288/2018, la art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, se introduc trei noi alineate, alin. 12 având următorul cuprins: “Poliţistul care îndeplineşte condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit alin. (1) şi (1^1) şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului. În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar”.

Aşadar, pot solicita acordarea compensaţiei lunare pentru chirie, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului imobiliar contractat, poliţiştii care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit art. 31 alin. 1 şi alin. 11 din Legea nr. 360/2002 – respectiv poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător sau poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul, dar care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiul de locuit corespunzător – şi care contractează un credit imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe.

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, reclamantul nu îndeplinea în mod cumulativ toate aceste condiţii, respectiv nu mai îndeplinea condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit art. 31 alin. 1 şi alin. 11 din Legea nr. 360/2002, întrucât dobândise anterior, la data de 26.09.2017, dreptul de proprietate asupra unei locuinţe în localitatea în care îşi are sediul unitatea de poliţie la care este încadrat şi renunţase, în consecinţă, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, la beneficiul decontării chiriei.

Nu poate fi reţinută interpretarea primei instanţe în sensul că dispoziţiile art. 31 alin. 12 – alin. 14 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, introduse prin Legea nr. 288/2018, sunt aplicabile şi poliţiştilor care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018 deţineau deja o locuinţă proprietate personală cumpărată cu plata în rate, atâta timp cât aceştia au îndeplinit anterior cumpărării acelui imobil condiţiile pentru acordarea compensaţiei lunare pentru chirie.

O astfel de interpretare a dispoziţiilor art. 31 alin. 12 – alin. 14 din Legea nr. 360/2002, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 288/2018, în vigoare începând cu data de 09.12.2018, contravine prevederilor legale analizate, care reglementează în mod expres sfera beneficiarilor dreptului de a obţine  acordarea compensaţiei lunare pentru chirie, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului imobiliar, menţionând în mod clar şi lipsit de echivoc care este sfera destinatarilor textului de lege introdus prin art. I din Legea nr. 288/2018. A se reţine că aceste condiţii sunt prevăzute „strict formal” de textul art. 31 alin. 12 din Legea nr. 360/2002, introdus prin Legea nr. 288/2018 şi extinderea sferei destinatarilor acestui text de lege în afara ipotezei expres reglementate încalcă principiul legalităţii, astfel cum în mod corect au arătat recurenţii – pârâţi.

 „Potenţiali beneficiari” ai dispoziţiilor art. 31 alin. 12 – alin. 14 din Legea nr. 360/2002, introduse prin Legea nr. 288/2018 sunt persoanele care, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, vor îndeplini condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi care vor solicita acordarea acestei compensaţii în vederea plăţii ratelor aferente contractelor de credit (spre deosebire de beneficiarii „actuali” ai Legii nr. 288/2018, care îndeplineau deja condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie la data intrării în vigoare a legii), categoria „potenţialilor beneficiari” ai acestor dispoziţii legale neputând fi echivalată cu aceea a poliţiştilor care au îndeplinit condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi care au şi achiziţionat un imobil anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, categorie neavută în vedere de reglementarea legală analizată.

Intenţia legiuitorului de a acorda beneficiul compensaţiei lunare pentru chirie, prin plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului imobiliar, numai poliţiştilor care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi contractează un credit imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe după data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018 rezultă în mod expres din modalitatea de reglementare a condiţiilor de acordare a acestui drept, prevăzute de textul art. 31 alin. 12 din Legea nr. 360/2002, modificat prin Legea nr. 288/2018.

Mai mult, intenţia legiuitorului rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 288/2018, în cuprinsul căreia se arată că, prin această iniţiativă legislativă se propune ca „suma compensatorie acordată cu titlu de chirie cadrelor vizate să poată fi utilizată de către acestea fie în vederea achitării chiriei, fie în vederea achitării ratei (fracţiunii din rată) pe care o plătesc pentru achiziţia unei locuinţe”, fiind în discuţie, aşadar, crearea posibilităţii pentru cadrele militare şi pentru poliţişti ca sumele plătite cu titlu de chirie să fie utilizate pentru achitarea ratei pentru achiziţia unei locuinţe.

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, intimatul – reclamant nu mai primea compensaţie lunară pentru chirie, nemaifiind îndreptăţit la plata acesteia, astfel că nu mai avea nici posibilitatea de a opta pentru utilizarea acestei sume de bani pentru plata ratei aferente creditului imobiliar.

Intenţiei legiuitorului în adoptarea Legii nr. 288/2018 în sensul acordării beneficiului prevăzut prin introducerea alin. 12 al art. 31 din Legea nr. 360/2002 doar în favoarea poliţiştilor care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, beneficiază sau vor beneficia ulterior de condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie, rezultă şi mai evident din finalul expunerii de motive a legii, în care se arată că „Deoarece beneficiarii săi au deja dreptul la compensaţie de chirie … prezenta iniţiativă nu implică un efort bugetar pentru instituţiile implicate, respectiv pentru bugetul de stat”.

De asemenea, instanţa reţine că, potrivit înscrisurilor depuse de recurenţi la dosar, cu ocazia analizării propunerii legislative în baza căreia a fost adoptată Legea nr. 288/2018, a fost respins amendamentul privind acordarea compensaţiei lunare prin plata ratei la creditul imobiliar, indiferent de momentul contractării respectivului credit.

Modalitatea de interpretare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 31 alin. 12 – alin. 14 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, introduse prin Legea nr. 288/2018 contravine, de asemenea, principiul neretroactivităţii legii, consacrat de dispoziţiile art. 15 alin. 2 din Constituţia României. În acest sens, Curtea reţine că, data naşterii dreptului la acordarea compensaţiei lunare pentru chirie, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului imobiliar reprezintă data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, respectiv 09.12.2018, iar dispoziţiile acestui act normativ se aplică situaţiilor juridice existente la data intrării în vigoare a actului normativ sau celor născute după data intrării sale în vigoare, conform dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 5 Cod civil.

De asemenea, conform art. 6 alin. 2 din Codul civil, „Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor”. Aşadar, în privinţa faptelor constitutive, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, cât și efectelor produse de acea situaţie juridică înainte de acest moment (facta praeterita), poate fi aplicată numai legea veche, adică legea în vigoare la data producerii faptei respective ori efectelor ei.

În privinţa intimatului – reclamant, Curtea reţine că situaţia juridică generată de îndeplinirea de către intimat a condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie, anterior achiziţionării locuinţei prin credit imobiliar, şi-a epuizat toate efectele anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, prin renunţarea intimatului la acordarea compensaţiei pentru chirie, ca urmare a cumpărării locuinţei. În consecinţă, intimatul nu poate pretinde ca acestei situaţii juridice, epuizate în întregime sub imperiul legii vechi, să îi fie aplicate prevederile legii noi, respectiv prevederile Legii nr. 288/2018, în mod neîntemeiat susţinând intimatul că situaţia sa juridică s-a născut la data depunerii raportului prin care a solicitat plata compensaţiei.

Curtea Constituţională a reţinut în mod constant (Decizia nr. 20/02.02.2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000; Decizia nr. 820/9.11.2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 1.541/25.11.2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011) că “situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări”, iar “respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate”.

Cu privire la efectele juridice ale dispoziţiilor art. 32 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 - potrivit cărora “Poliţistul va fi sprijinit în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei, a unei locuinţe proprietate personală în localitatea în care îşi are sediul unitatea de poliţie la care este încadrat, în condiţiile legii”-, astfel cum au fost interpretate şi aplicate de prima instanţă, Curtea reţine că, într-adevăr, în activitatea sa de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, însă  fără a avea competenţa de a legifera, prin substituirea autorităţii competente în acest domeniu.

Or, a se reţine că intimatul – reclamant este îndreptăţit la plata compensaţiei lunare prin plata ratei la creditul imobiliar, în temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 - în vigoare şi la data achiziţionării de către acesta a imobilului – sau în temeiul art. 32 alin. 1 coroborat cu art. 31 alin. 12 – alin. 14 din Legea nr. 360/2002, introduse prin Legea nr. 288/2018, în condiţiile în care art. 32 alin. 1 prevede doar în mod generic dreptul poliţistului de a beneficia de sprijin în construirea sau cumpărarea unei locuinţe proprietate personală în localitatea în care îşi are sediul unitatea de poliţie la care este încadrat, însă nu menţionează în mod concret modalitatea de acordare a acestui sprijin şi nici nu cuantifică legal dreptul pretins de intimatul – reclamant, iar ipoteza avută în vedere de textul art.  31 alin. 12 – alin. 14 din Legea nr. 360/2002 nu este îndeplinită în privinţa recurentului – reclamant, ar însemna tocmai adăugarea la textele legale menţionate a unor ipoteze suplimentare, nereglementate în mod expres de către legiuitor, ceea ce nu poate fi primit.

Dispoziţiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 consacră intenţia legiuitorului de a acorda sprijin poliţistului în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei, a unei locuinţe proprietate personală în localitatea în care îşi are sediul unitatea de poliţie la care este încadrat, intenţie nematerializată, însă, prin instituirea drepturilor cuvenite poliţistului în acest sens, prin stabilirea cuantumului acestor drepturi şi a criteriilor pe baza cărora pot fi calculate, decât prin adoptarea Legii nr. 288/2018. De altfel, dispoziţiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 stabilesc în mod expres că acordarea sprijinului în construirea sau cumpărarea unei locuinţe se realizează „în condiţiile legii”, iar în atare situaţie, nefiind creat cadrul legal şi funcţional de acordare a dreptului prevăzut de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, acestea au rămas doar drepturi “virtuale”.

De asemenea, recunoaşterea în favoarea intimatului – reclamant a dreptului la acordarea compensaţiei lunare pentru chirie, prin plata ratei la creditul imobiliar, invocându-se ca temei discriminarea şi inegalitatea de tratament, în absenţa unui text de lege expres care să reglementeze acest drept al reclamantului, ar însemna depăşirea competenţelor instanţelor judecătoreşti în detrimentul autorităţii legiuitoare.

De altfel, chiar prin Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 734/21.10.2020, deşi se constată că prevederile Legii nr. 288/2018 au efecte discriminatorii în sistem, se reţine că dispoziţiile legale în vigoare nu reglementează situaţia celor care au contractat creditul anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, Colegiul Director reţinând că “s-ar justifica ca legiuitorul să găsească o soluţie pentru cei care, sub incidenţa prevederilor legale anterioare, au renunţat la chirie pentru achiziţionarea unui credit ipotecar”.

În acest sens, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 818/03.07.2008 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, “în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”.

Astfel, în considerentele Deciziei nr. 818/03.07.2008, Curtea Constituţională a arătat că "Luând în considerare şi dispoziţiile art. 27 alin. (1) din ordonanţă, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanţei de judecată, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare, deci şi a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanţa de judecată poate să înţeleagă … că are competenţa să anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie şi, pentru a restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăşi o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanţei se consideră discriminată. Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării”.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile formulate de recurenţii – pârâţi Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean B. împotriva sentinţei civile nr. 780/CA/22.10.2019 pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va casa în totalitate şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean B. şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Domenii speta

Spete similare