Pretentii

Decizie 1235 din 18.09.2019


Dosar nr. 5867/189/2017

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1235/A/2019

Şedinţa publică de la 18 Septembrie 2019

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE I............-M........... P........

Judecător C.......... A........

Grefier V. M........ M...............

Pe rol fiind pronunţarea asupra cauzei civile privind pe apelanta SC A....... M......... SRL şi pe intimatele SC A.......... BIO SRL şi C.......... G............., având ca obiect pretenţii.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în şedinţa publică din 04.09.2019, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când la solicitarea reprezentantului convenţional al intimatei C........ G.......... pentru a depune împuternicire avocaţială şi pentru societatea intimată, s-a amânat pronunţarea pentru data de 11.09.2019, şi când având nevoie de mai mult timp pentru a delibera a amânat pronunţarea la data de 18.09.2019, când după deliberare, potrivit art. 395 Cod procedură civilă, s-a dat prezenta decizie:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2132 din 8.10.2018, Judecătoria Bârlad a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A....... M...... SRL cu sediul în localitatea ...................în contradictoriu cu pârâta SC A......... Bio SRL, cu sediul în satul ..................

A obligat pe pârâta SC A.......... Bio SRL să achite reclamantei suma de 4848,48 lei contravaloare facturi neachitate din perioada august 2013- octombrie 2013, la care se adaugă dobânda legală de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data achitării efective a debitului.

A respins acţiunea formulată împotriva pârâtei C....... G..... domiciliată în municipiul ............

A obligat pe pârâta SC A............Bio SRL să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată, acordate parţial, suma de 500 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, conform contractului numărul 10 din 01.04.2013, de vânzare cumpărare lubrifianţi auto şi industriali (f.76), se tinde probarea faptului că pârâta SC A....... Bio SRL, în calitate de cumpărător şi-a asumat obligaţii comerciale având obiect nedeterminat:  produse din oferta vânzătorului- clauza II  de la reclamanta SC A........ SRL în calitate de vânzător, în schimbul unui preţ nedeterminat, dar care urma să fie stabilit prin ofertele prezentate de vânzător- art. 7.2 din clauza VII.

Actul juridic, instrumentum probaţionis este redactat sub forma unui înscris sub semnătură privată - art. 272 Cod procedură civilă. Din analiza mijlocului probator depus de reclamant s-a constatat că nu este îndeplinită condiţia semnăturii provenite din partea pârâtei SC A.......... Bio SRL, în sensul că sunt invalidate prin semne grafice care indică ineficienţa: semnătura administratorului G..... B......, ştampila A....... Bio şi semnătura responsabilului de contract M...... Z........ ( f. 77 verso).

Având în vedere că semnătura unui înscris sub semnătură privată face deplină credinţă până la proba contrară despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia, conform art. 268 alin.1 Cod procedură civilă şi că o semnătură invalidă atrage reconsiderarea în plan probator a înscrisului astfel prezentat în temeiul art. 276 Cod procedură civilă, instanţa stabileşte că pentru faptul afirmat- existenţa unei creanţe în cuantum de 31.796, 47 lei reclamata a prezentat începutul de dovadă scrisă intitulat contractul numărul 10 din 01.04.2013 de vânzare cumpărare lubrifianţi auto şi industriali (f.76) ce poate susţine cel mult teza probatorie a existenţei unor raporturi contractuale de cadru – negotium, cu regimul juridic evaluat din perspectiva susţinută de art. 1176 Cod civil. Însă acelaşi act juridic, privit ca instrumentum, s-a impus a fi completat cu martori şi prezumţii pentru că nu poate fi considerat un înscris sub semnătură privată care să confere certitudinea tranzacţiilor şi exigibilitatea creanţei afirmate.

Evidenţele interne, din contabilitatea reclamantei- fişele analitice partener (f.73)  nu fac dovadă împotriva pârâtei SC A.......... Bio SRL atât timp cât nu există confirmări de sold din partea celui care datorează şi nici alte mijloace de probă cu care să se coroboreze, cu excepţia facturilor ( f.7- f.10)  ataşate la dosar ce atestă creanţa de 4848,48 lei. Plăţile parţiale efectuate nu susţin decât existenţa creanţei ce s-a achitat, numai pe baza extrasului de contabilitate.

În perioada 13.08.2013- 21.10.2013 între reclamanta SC A...... SRL, în calitate de furnizor şi pârâta SC A.......... Bio SRL, în calitate de cumpărător (debitor) s-au derulat cu certitudine tranzacţii comerciale în valoare totală de 4848,48 lei, aşa cum s-a atestat prin facturile emise şi însuşite la plată fără termen, de pârâta care a semnat şi a ştampilat de primire:  factura fiscală numărul 34 emisă la data de 13.08.2013 (f.6), factura fiscală numărul 35 emisă la data de 19.08.2013 (f.7), factura fiscală numărul 54 emisă la data de 12.09.2013 (f.8), factura fiscală numărul 65 emisă la data de 30.09.2013 (f.9), factura fiscală numărul 76 emisă la data de 21.10.2013 (f.10).

Creanţele sunt exigibile de la data emiterii fiecărei facturi în parte conform art. 1397 alin.1 Cod civil. Nu s-a putut considera că aceste facturi reprezintă acte de executare ale unui contract inform- contractul numărul 10 din 01.04.2013 de vânzare cumpărare lubrifianţi auto şi industriali (f.76, )  apreciat ca fiind în realitate un început de dovadă scrisă. Fiecare factură reprezintă în sine o formă simplificată a unui contract distinct de vânzare cumpărare redactat sub forma unui înscris sub semnătură privată şi asumat de părţi.

La datele emiterii acestor facturi (13.08.2013- 21.10.2013), pârâta SC A.... Bio SRL desfăşura activitate.

 Suspendarea activităţii pârâttei S A.... Bio SRL a fost stabilită începând cu data de 30.05.2017 şi până la data de 30.05.2020, aşa cum s-a atestat prin Rezoluţia numărul 3962/31.05.2017 pronunţată la data de 31.05.2017 de directorul ORC (f.78), decizia numărul 1 /30.05.2017 a asociatului uni SC A..... Bio SRL (f.80), certificat de înregistrare de menţiuni, eliberat la data de 06.06.2017 (f.81). Acest fapt - suspendarea activităţii - nu produce efecte asupra exigibilităţii creanţelor deţinute împotriva pârâtei care nu este subiectul unor proceduri de reorganizare, cu atât mai mult cu cât termenele de plată s-au împlinit cu mult înainte de actul de dispoziţie al asociatului unic.

Asociatul unic al pârâtei SC A...... Bio SRL şi-a modificat  numele de familie din B.... G......... în  C........ G..... fiind chemată în judecată cu noul nume ( f.98). În nume propriu, B....... G....... nu a contractat bunuri sau servicii de la reclamantă, aşa cum a rezultat din analiza ansamblului probator.

În drept, conform dispoziţiilor art. 1270 Cod civil contractul reprezintă legea părţilor iar conform art. 1350 Cod Civil orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. Atunci când fără justificare nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

Proba neexecutării obligaţii pozitive de a da incumbă reclamantului, care în calitate de creditor trebuie să dovedească existenţa creanţei şi specificul obligaţiei litigioase- exigibilitate, cuantum, prejudiciu contractual, aşa cum rezultă din interpretarea disp. art. 1537 Cod civil.

S-a stabilit că reclamanta a prezentat dovada certă a relaţiilor contractuale, distinct evaluate pe baza facturilor emise în perioada 13.08.2013- 21.10.2013  (f.6-f.10) ce nu au fost achitate,  privite ca fiind contracte de vânzare cumpărare în formă simplificată, înscrisuri sub semnătură privată asumate de părţile societăţi comerciale, numai pentru suma de 4848,48 lei.

Nu s-a probat conform exigenţelor procesual civile existenţa unei creanţe suplimentare în patrimoniul reclamantei, până la cuantumul de 31.796,47 lei şi nici împotriva persoanei fizice B..... G...... actualmente C...... G..........

În ceea ce priveşte invocarea de către reclamantă a prevederilor art. 27 Cod procedură civilă spre a justifica pretenţiile îndreptate împotriva asociatului unic - pârâta C........ G........ alături societatea comercială SC A.......... SRL, instanţa a reţinut că principiul pe larg explicitat de reclamant operează numai în plan fiscal, în contextul emiterii de către organul administrativ fiscal a unei decizii. Dispoziţiile legale indicate sunt speciale, deci de strictă şi limitativă aplicare şi nu pot fi interpretate prin analogie în raporturile de drept civil privat ce sunt reglementate de Codul civil.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale pentru creanţa de 4848,48 lei, s-a dispus soluţia de admitere parţială.

 Instanţa a constatat că pârâta SC A........ SRL este de drept în întârziere conform art. 1523 alin. 1 lit. d) Cod civil. În această situaţie, sunt datorate dobânzi legale pentru că nu există o clauză contractuală, în cuantumul reglementat de disp. art. 3 alin. 1 şi alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă numărul 13/2011 publicată în Monitorul Oficial numărul 607 din 29 august 2011.

 Cu privire la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 alin.2 Cod procedură civilă, validând principiul culpei procesuale a pârâtei în raport de care se dispune soluţia de admitere în parte a acţiunii, s-a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând parte din taxa judiciară de timbru ce a fost achitată conform chitanţei seria 95471/2017 numărul 0018303 încasată la data de 26.09.2017 (f.20).

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC A.... M......... SRL, pe care o critică pentru următoarele motive:

În fapt, arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanţei de fond ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză să oblige pârâtele la plata sumei de 31.796,47 lei, reprezentând contravaloare produse - uleiuri tehnice - achiziţionate de SC A.......... BIO SRL de la aceasta şi neachitate, la data prezentei, a dobânzii legale penalizatoarea, calculate până la data achitării integrale a debitului, precum şi a cheltuielilor pe care le va face cu prezenta cauză.

A învederat faptul că între părţi au fost derulate o serie de activităţi comerciale, constând în vânzarea- cumpărarea de produse tehnice, uleiuri, fiind perfectat Contractul de vânzare cumpărare nr. 10/01.04.2013.

Raporturile comerciale au fost derulate în perioada aprilie 2013 - martie 2014, perioadă în care debitoarea SC A........ BIO SRL a achiziţionat de la SC A........ M......... SRL uleiuri tehnice.

La dosarul cauzei a fost depusă atât fişa analitică a partenerului A.......... BIO pentru perioada ianuarie 2013 - decembrie 2013, cât şi facturile fiscale, care apar ca şi neîncasate în fişa partener:  FF nr. 34/13.08.2013 în suma de 14.405,33 lei; FF nr. 35/19.08.2013 în suma de 535.53 lei; FF nr. 54/12.09.2013 în suma de 1.525,99 lei; FF nr. 60/12.09.2013 în suma de 7.097,91 lei; FF nr. 65/30.09.2013 în suma de 2.245,32 lei; FF nr. 76/21.10.2013 în suma de 6.338,33 lei; FF nr. 80/25.10.2013 în suma de 1.383,53 lei; Total 33.531,94 lei.

Toate aceste facturi + fişa partener au fost anexate şi cererii de chemare în judecată, împrejurare faţă de care solicită instanţei de control judiciar să verifice acest lucru. Convingerea sa fiind aceea că instanţa de fond a fost în eroare când a verificat documentele care fac dovada creanţei SC A.............. SRL.

Mai mult, toate aceste facturi fiscale sunt însuşite - prin semnătură şi ştampilă de către SC A......... BIO SRL, deci au fost remise şi recunoscute de către cumpărătoare.

Totodată, prin interogatoriul administrat în cauză pârâta A..... BIO, prin asociatul C....... G......... a recunoscut acest sold.

Faţă de această situaţie, consideră că instanţa de fond a socotit în mod netemeinic şi nelegal că nu a probat conform exigenţelor procesual civile existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, până la concurenţa sumei de 31.796,47 lei, admiţând în parte cererea formulată.

 Mai arată că instanţa de fond a apreciat în mod nejustificat faptul că pârâta C....... G....., asociatul unic al SC A....... BIO SRL este răspunzătoare doar în plan fiscal, în numele şi pentru societate şi nu şi în raporturile de drept civil privat.

Pentru promovarea prezentei cereri a consultat baza de date a Oficiului National al Registrului Comerţului, prilej cu care a constatat faptul ca SC A...... BIO SRL a solicitat la data de 30.05.2017 întreruperea, temporară a activităţii.

Conform art. 27 din Codul de procedură fiscală, alături de persoana juridică, membrii persoanei juridice de tip asociativ sau constituenţii entităţilor unipersonale cu personalitate juridică răspund solidar cu persoana juridică în măsura în care i-au determinat starea de insolvabilitate, de exemplu, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1370 C. civil.

Dacă prejudiciul a fost cauzat prin acţiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără a se putea stabili cu precizie imputabilitatea unora dintre ele sau, dimpotrivă, lipsa acestei imputabilităţi, atunci persoanele în cauza răspund solidar faţă de păgubit.

În ce măsură este implicată persoana juridică sau constituentul acesteia în producerea prejudiciului nu are relevanţă faţă de victima prejudiciului; de asemenea, nu au relevanţă sub acest aspect nici distincţiile între răspunderea contractuală şi cea delictuală.

Răspunderea solidară se poate aplica şi în cazurile în care, fără să fie pe deplin aplicabile soluţiile personalităţii juridice precare sau ale celei aparente (false, fictive) este totuşi evident că prejudiciul nu s-ar fi produs fără complicitatea, instigarea, determinarea, tăinuirea sau favorizarea persoanei juridice care este autorul direct al faptei prejudiciabile (art. 1369 C. civ), în aceste posturi putând fi constituentul persoanei juridice sau persoana care controlează persoana juridică.

Acelaşi principiu de răspundere solidară reglementat de art. 1369-1370 C. civ se poate aplica şi în cazul grupului de contracte, un participant la grupul de contracte putând pretinde repararea prejudiciului de la un alt participant chiar dacă nu este în relaţii contractuale directe cu acesta din urmă.

A învederat instanţei de fond că, pentru aceste considerente, a înţeles să cheme în judecată şi asociatul unic şi totodată administratorul societăţii, C......G...., care poartă întreaga răspundere a persoanei juridice A..... BIO, fiind persoana cu care a relaţionat, care a negociat şi încheiat Contractul de vânzare cumpărare nr.10/2013, care a efectuat plăţile şi care a hotărât, în final, suspendarea activităţii societăţii, deşi aceasta avea datorii către terţi, care sunt astfel păgubiţi.

Solicită instanţei de control judiciar ca prin decizia pe care o va pronunţa în cauza să constate faptul că dispoziţiile legale invocate pot şi trebuie interpretate în sensul prezentat de şi nu, doar în mod restrictiv - în plan fiscal.

Menţinând soluţia instanţei de fond pe acest capăt de cerere, s-ar admite faptul că orice asociat unic poate contracta în numele unei societăţi comerciale sume importante de bani, cu diverşi parteneri, iar ulterior, fără o justificare temeinică să suspende activitatea societăţii, anulând creditorilor toate posibilităţile de recuperare a creanţelor.

A fost o acţiune deliberată a pârâtei C. G. pentru care aceasta trebuie să răspundă patrimonial (în lipsa unei răspunderi penale), tocmai pentru a descuraja astfel de fapte, împrejurare faţă de care, solicită ca prin decizia ce se va pronunţa să se oblige şi pârâta C. G. la plata debitului, în solidar cu SC A..... BIO SRL, modificând astfel sentinţa de fond.

În concluzie, arată că creanţa SC A... M.... SRL este certă, lichidă şi exigibilă, dovedită în totalitate cu înscrisuri, pârâta A...... BIO, prin administratorul şi asociatul unic recunoscând acest debit, efectuând şi plăţi parţiale, împrejurare faţă de care solicită să se admită apelul astfel cum a fost motivat şi, modificând în parte sentinţa instanţei de fond, în rejudecare, să se oblige pârâtele, în solidar, la plata sumei de 31.796,47 lei, reprezentând contravaloare produse - uleiuri tehnice - achiziţionate de SC A.......... BIO SRL de la aceasta şi neachitate, la data prezentei, a dobânzii legale penalizatoarea, calculate până la data achitării integrale a întregului debit, precum şi a cheltuielilor de judecată din fond şi din apel.

În dovedire, solicită administrarea probei cu înscrisuri şi suplimentarea probatoriului dacă aceasta va apărea ca util cauzei, în dezbateri.

În drept, invocă prevederile art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă, art. 1350, art. 1650 şi următoarele, art. 2517 din Noul Cod civil.

Intimata C.... G......, a formulat întâmpinare în care a arătat următoarele:

Solicită să se respingă primul motiv de apel ca nefondat, deoarece, în mod corect, instanţa de fond a constatat că apelanta - reclamantă a depus la dosarul cauzei un contract de vânzare -cumpărare lubrifianţi auto şi industriali (nr. 10 din 1.04.2013, modificat, cu semnături anulate care „privit ca instrumentum, se impune a fi completat cu martori şi prezumţii pentru că nu poate fi considerat un înscris sub semnătură privată care să confere certitudinea tranzacţiilor şi exigibilitatea creanţei afirmate”.

Instanţa a apreciat că s-au derulat cu certitudine tranzacţiile comerciale conform facturilor emise şi însuşite la plată fără termen, de către pârâtă, adică a celor cinci facturi depuse de apelantul -reclamant la dosarul de fond.

Apreciază că instanţa de control poate lesne constata însă că, odată cu apelul motivat, apelantul a depus la dosar un număr de şapte facturi, iar factura cu nr. 34 din 13.08.2013 nu este conformă cu originalul, ci se deosebeşte de exemplarul depus la prima instanţă prin faptul că are o modificare cu scris de mână: "Rest de achitat 12 669,86 RON", ceea ce îi întăreşte convingerea că apelantul nu are o evidenţă clară a sumelor de încasat, a primit o parte din sumele datorate de care nu face vorbire nici în acţiunea principală şi nici în apel, astfel că nu face dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile.

În ceea ce priveşte suspendarea activităţii S.C. A...... S.R.L. Banca, instanţa apreciază că „acest fapt nu produce efecte asupra exigibilităţii creanţelor deţinute împotriva pârâtei care nu este subiectul unei proceduri de reorganizare.În nume propriu, B.. G.. (în prezent C. G.) nu a contractat bunuri sau servicii de la reclamantă, aşa cum rezultă din analiza ansamblului probator”.

Precizează că prin Rezoluţia nr. .... din 31.05.2017, pronunţată în Dosarul nr. ...... din 30.05.2017 s-a dispus suspendarea activităţii firmei până la data de 30.05.2020. La momentul pronunţării, O.R.C. de pe lângă Tribunalul Vaslui a analizat documentaţia depusă de aceasta la dosar şi a admis cererea, astfel că, la acest moment, afirmaţia apelantei - reclamante că „am hotărât suspendarea activităţii societăţii, deşi aceasta avea datorii către terţi, care sunt astfel păgubiţi”, este deplasată.

În fapt, arată că societatea a desfăşurat activitate de intermediere colectare şi vânzare de cereale, activitate bazată în special pe deplasarea continuă în teren, iar după căsătoria sa cu actualul soţ, a renunţat la aceste deplasări, mutându-se din comuna B..., jud. V.... la I.... Activitatea nu a mai putut fi continuată de o altă persoană, deoarece a avut deja probleme mari cu angajatul Z. M. – M. care a desfăşurat în fapt activitatea de vânzare - cumpărare uleiuri auto de la prietenul său F. L. şi a creat societăţii un prejudiciu de 65.000 lei şi nu a mai avut încredere în angajaţi.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de apel, apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a analizat cererea prin prisma obiectului acţiunii acestui dosar - pretenţii - reţinând că aceasta, C. G. nu a contractat bunuri sau servicii nici de la S.C. A... M... S.R.L. Tg. F... şi nici de la persoana fizică L... F....

Analizând temeiul legal invocat de apelanta - reclamantă art. 27 din Codul de procedură fiscală, precum şi art. 1370 din Codul civil instanţa de fond a reţinut că „principiul pe larg explicat de reclamant operează numai în plan fiscal, în contextul emiterii de către organul administrativ fiscal a unei decizii. Dispoziţiile legale indicate sunt speciale, deci de strictă şi limitativă aplicare şi nu pot fi interpretate prin analogie, în raporturile de drept civil privat ce sunt reglementate de Codul civil”.

Trecând peste faptul că apelanta - reclamantă, prin formularea „dispoziţiile legale pot şi trebuie interpretate în sensul prezentat de către noi şi nu; doar în mod restrictiv - în plan fiscal”, încearcă să impună instanţei de control o „anumită” interpretare a legii care să o favorizeze, aceasta invocă şi o serie de alte articole din Codul civil, cu referire generală la răspunderea civilă care ar trebui să fie interpretate de instanţele de judecată doar în favoarea apelantei, dar, nici în faţa instanţei de fond şi nici în faţa instanţei de apel, aceasta nu a făcut nicio referire la relaţiile personale dintre administratorul L.. F.. şi salariatul Z... M.. (agent vânzări A.... S.R.L.) care au stat la baza relaţiilor de afaceri dintre cele două societăţi comerciale, fiind evident că angajatul de la S.C. A... S.R.L. Banca a creat prejudicii ambelor societăţi. Chiar şi în afara relaţiilor de tip comercial, pentru fapta generatoare de prejudicii a salariatului Z... M.., conform prevederilor legale, răspundea angajatorul S.C. A...S.R.L. B...şi nu administratorul C. (B.) G..

Având însă în vedere netemeinicia motivelor de apel, solicită să se respingă apelul şi să se menţină soluţia primei instanţe ca temeinică şi legală.

În dovedire, solicită administrarea probei cu înscrisuri.

În drept, invocă dispoziţiile art. 205 Cod proc. civ..

Intimata SC A.... BIO SRL, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

În apel a fost administrată proba cu acte.

Analizând sentinţa apelată în raport de motivele de apel şi dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa de control judiciar constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

În mod corect a reţinut prima instanţă că între reclamanta Sc A... M...SRL în perioada 13.08 -21.10.2013 s-au desfăşurat raporturi contractuale care decurg din facturile emise de reclamantă şi care sunt însuşite de pârâtă prin semnătură şi prin ştampilă.

Primul motiv de apel privind temeinicia cererii de obligare a pârâtei SC A... SRL la plata sumei de 31.796,47 lei, şi nu numai la suma de 4848,48 lei (cât s-a acordat de către prima instanţă) este întemeiat.

Din facturile depuse în prima instanţă şi completate în apel, rezultă că în perioada august 2013 - octombrie 2013,  între reclamanta SC A... SRL, în calitate de furnizor şi pârâta SC A.... Bio SRL, în calitate de cumpărător (debitor) s-au derulat tranzacţii comerciale constând în furnizarea de către reclamantă a produselor de tipul uleiuri pentru motor şi alte produse auto şi cumpărarea acestor produse de către pârâta SC A.... Bio SRL.

În prima instanţă au fost depuse în parte facturile indicate în cerere, dar în apel au fost depuse toate facturile care atestă creanţa solicitată de 31.796,4 lei: FF nr. 34/13.08.2013 în suma de 14.405,33 lei, din care solicită suma de 12.669,86 lei; FF nr. 35/19.08.2013 în suma de 535.53 lei; FF nr. 54/12.09.2013 în suma de 1.525,99 lei; FF nr. 60/12.09.2013 în suma de 7.097,91 lei; FF nr. 65/30.09.2013 în suma de 2.245,32 lei; FF nr. 76/21.10.2013 în suma de 6.338,33 lei; FF nr. 80/25.10.2013 în suma de 1.383,53 lei.

În apel au fost depuse în plus faţă de prima instanţă facturile nr. 60 din 12.09.2013 pentru suma de 7.097,91 lei şi factura nr. 80 din 25.10.2013 pentru suma de 13983,53 lei. Prima instanţă a omis a acorda din creanţa solicitată în baza facturii 34 din 13.08.2013, de 12.669,86 lei, deşi a fost depusă şi în primul stadiu procesual.

Aceste facturi completate în apel atestă că intimata datorează apelantei suma de 31.796,47 lei.

ART. 277 alin. 1 şi 2 CPC prevede: 

„ Înscrisurile întocmite de profesionişti.

(1) Dispoziţiile art. 274 şi 275 nu se aplică în raporturile dintre profesionişti.

(2) Înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic.”

Din alineatul al doilea rezultă că în raporturile dintre profesionişti, înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său.

Cu atât mai mult un înscris semnat de debitor face dovada actului juridic.

Întrucât toate facturile sunt însuşite de debitoarea intimată prin semnătură şi ştampilă, rezultă că acestea probează raportul juridic.

Apărarea pârâtei că nu există un contract între părţi este reală, întrucât contractul nr. 10 din 1.04.2013 nu este însuşit de intimata SC A.... Bio SRL. Chiar în lipsa unui contract, intimata are obligaţia achitării valorii produselor auto în baza facturilor însuşite.

Împrejurarea că numitul Z... M.... M.., fost angajat la intimatei, care a arătat în declaraţia din 3.03.2014 că are o datorie de 6500 lei către pârâta intimată SC A... SRL, sumă pe care a cheltuit-o în scopuri personale, nu înlătură obligaţia intimatei de a achita preţul din facturi. Încălcarea contractului de muncă poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a fostului angajat faţă de societate, un raportul distinct de raportul civil dintre părţi.

Faptul că intimata SC A... SRL şi-a suspendat activitatea din 30.05.2017 nu are relevanţă asupra obligaţiilor pe care le datora anterior acestui moment, în baza unor facturi însuşite de debitoare.

Al doilea motiv de apel privind atragerea răspunderii solidare a administratorului  intimatei cu intimata este neîntemeiat.

În mod corect instanţa de fond a respins acţiunea în contradictoriu cu administratorul societăţii C. G., întrucât nu este prevăzută această obligaţie solidară a societăţi cu administratorul.

Din art. 72 din Legea 31/1990 rezultă că obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege.

În art. 73 din acelaşi act normativ se indică cazurile în care administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi; b) existenţa reală a dividendelor plătite; c) existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.

Pentru obligaţiile asumate de societate nu este prevăzută de lege răspunderea solidară  a administratorului, astfel că soluţia primei instanţe este corectă.

În temeiul art. 480 CPC se va admite apelul şi se va schimba în parte sentinţa cu privire la suma ce o datorează pârâta; va fi obligată pe pârâta SC A.... Bio SRL să achite reclamantei suma de 31.796,47  lei contravaloare facturi neachitate din perioada august 2013- octombrie 2013, la care se adaugă dobânda legală de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data achitării efective a debitului.

În temeiul art. 451 CPC se va schimba soluţia şi pe capătul de cerere privind cheltuieli în sensul acordării taxei de timbru din apel şi din primă instanţă în integralitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de SC A... M.... SRL împotriva sentinţei civile nr. 2132 din 8.10.2018 a Judecătoriei Bârlad pe care o schimbă în parte:

Admite cererea formulată de reclamanta SC A... M... SRL cu sediul în localitatea T... F...., strada ........... în contradictoriu cu pârâta SC A.......Bio SRL, cu sediul în satul G...B......, .............

Obligă pe pârâta SC A......... Bio SRL să achite reclamantei suma de 31796,47  lei contravaloare facturi neachitate din perioada august 2013- octombrie 2013, la care se adaugă dobânda legală de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data achitării efective a debitului.

Obligă pârâta SC A....... Bio SRL să achite reclamantei SC A... M.... SRL cheltuieli de judecată de 1788,44 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru din primă instanţă şi  din apel.

Păstrează celelalte dispoziţii ale primei instanţe care nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge cererea intimatelor de acordare cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu recurs în 30 zile de la comunicare, care se depune la prezenta instanţă.

Pronunţată azi, 18.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Domenii speta