Sechestru asigurator

Cât priveşte apelul incident instanţa a reţinut că, potrivit dispozitivului hotărârii primei instanţe, înființarea sechestrului asigurător s-a dispus până la concurenţa sumei de 150.000 lei doar asupra bunurilor mobile aflate în posesia debitoarelor. Prin considerentele încheierii sfera bunurilor afectate măsurii se restrânge la bunurile mobile aflate în proprietatea debitoarei existente în spaţiul închiriat de către creditoare.

Prevederile art. 952-953 Cod procedură civilă nu limitează la o anumită categorie de bunuri aplicarea sechestrului asigurător, potrivit art. 952 Cod procedură civilă, indisponibilizarea bunurilor vizând bunurile mobile sau/şi imobile urmăribile ale debitorului.”

Prin încheierea civilă din 04.11.2020 Judecătoria Baia Mare a admis cererea formulată de creditoarea SC R D I 1 SRL, în contradictoriu cu debitoarele SC L C SRL şi SC N E SRL, având ca obiect sechestru asigurător.

A înfiinţat sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea debitoarelor, până la concurenţa sumei de 150.000 lei.

A fixat cauţiune în cuantum de 30.000 lei în sarcina creditoarei.

A fixat termen pentru depunerea cauţiunii de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri.

A obligat pe debitoare, în solidar, să achite creditoarei suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 953 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare, creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constată în scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată.

Potrivit prevederilor art. 953 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod, creditorul poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1057 alin. (2) teza I din codul amintit, dacă legea nu prevede altfel, cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii.

Întrucât creditoarea nu deţine un titlu executoriu cu privire la creanţa invocată, însă creanţa respectivă este constatată în scris - atât prin înscrisurile constatatoare ale Contractul de închiriere din data de 16.05.2019 şi actelor adiţionale aferente, cât şi prin facturile fiscale emise debitoarei, este exigibilă, conform dispoziţiilor art. 6.1 - 6.3 din contractul antemenţionat şi menţiunii privind scadenţa obligaţiei de plată, înscrisă în fiecare dintre facturile amintite, iar, referitor la creanţa respectivă, creditoarea a introdus la Judecătoria Baia Mare, la data de  o cerere având ca obiect pretenţii, înregistrată la data de 3 noiembrie 2020, sub nr. 10739/182/2020, instanţa, în temeiul prevederilor normative evocate şi ale art. 954 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare, a admis cererea creditoarei, a dispus înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea debitoarelor - mai precis în spaţiul închiriat de către debitoare în baza contractului mai sus arătat - până la concurenţa sumei de 150.000 lei, fixarea unei cauţiuni în cuantum de 30.000 lei în sarcina creditoarei şi a termenului pentru depunerea cauţiunii de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri.

Deoarece cererea creditoarei a fost admisă, instanţa, în temeiul prevederilor art. 451 alin. (1), ale art. 452, ale art. 453 alin. (1) şi ale are. 455 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare, au fost obligate debitoarele să achite creditoarei cheltuielile de judecată solicitate de aceasta, în cuantum de 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, justificată cu chitanţa aflată la fila 134 din dosar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel debitoarele SC L C SRL şi SC N E SRL prin care au solicitat admiterea apelului si a se dispune ridicarea sechestrului asigurator dispus de către instanță, precum şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.

În motivarea apelului, apelantele au învederat că prin încheierea civilă din data 04.11.2020, pronunţată în dosarul nr. 10739/182/2020/a1 al Judecătoriei Baia Mare, instanța a admis cererea formulată de către reclamanta creditoare SC R D I 1 SRL împotriva debitoarelor SC N E SRL și SC L C SRL și a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea debitoarelor, până la concurenta sumei de 150.000 lei, fixând totodată o cauțiune de 30.000 lei în sarcina creditoarei. În plus, instanţa a obligat debitoarele în solidar la plata către creditoare a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunța o atare soluție, instanţa a reținut că în prezenta speță creditoarea nu deţine un titlu executoriu dar ar exista o creanță constatată în scris - prin înscrisurile constatatoare ale Contractului de închiriere din data de 16.05.2019 și a actelor adiționale aferente, cât și prin facturile fiscale emise debitoarei (fără a menționa debitoarea avută în vedere) - este exigibilă (conform Art. 6.1 - 6.3 din contractul antemenționat și a mențiunii privind scadența obligației de plată (înscrisă în fiecare dintre facturile amintite) iar creanţa respectivă face obiectul dosarului nr. 10739/182/2020 al Judecătoriei Baia Mare.

Raportat la aceste motive, apelantele precizează că potrivit art. 953 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, condițiile de înființare ale sechestrului asigurător sunt: existența unui titlu executoriu sau a unei creanțe constatate în scris și exigibilă. Cu privire la prima condiție, instanța de fond a constatat în mod corect că reclamanta nu deține un titlu executoriu. Cu toate acestea, consideră ca fiind eronată menţiunea deținerii de către reclamantă a unei creanțe constatate în scris și exigibilă.

Astfel, cu privire la pretinsa creanță invocată de către reclamantă ca fiind exigibilă, evidențiem următoarele aspecte:

- începând cu data de 16.03.2020, prin Decretul nr. 195/2020 emis de Președintele României, s-a instituit starea de urgență pe întreg teritoriul României, stare de urgență care a fost prelungită succesiv cu încă 3() de zile, până la data de 14.05.2020, inclusiv;

- prin Ordonanța Militară nr. I/2020, a fost suspendată activitatea de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spatiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației iar prin art. 2 din Ordonanța Militară nr. 2/2020, emisă la data de 21.03.2020, a fost suspendată activitatea de comercializare cu amănuntul în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici.

- interdicția de a desfășura activități comerciale în complexurile de tip mall a fost menținută succesiv de autorități, până la data de 0l septembrie 2020, conform următoarelor acte normative: art. 7 alin. 1 din măsuri conform Hotărârii nr. 394 din 18 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 410 din 18 mai 2020, art. 6 alin. 1 din măsuri conform Hotărârii nr. 553 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 627 din 16 iulie 2020 și art. 7 alin. 1 din măsuri conform Hotărârii nr. 688 din 14 august 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 742 din 14 august 2020;

În condițiile prezentare, SC L C SRL a fost pusă în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea economică avută în vedere la semnarea contractului de închiriere și de a genera astfel venituri, conform obiectului său de activitate și potrivit cauzei contractului. Cu toate acestea, reclamanta a continuat să emită facturi pentru plata chiriei și a costurilor de marketing și servicii, fapt pentru care, prin adrese repetate, SC L C SRL a solicitat anularea acestora și stabilirea unui echilibru contractual echitabil pentru ambele părți, cu precizarea că facturile emise nu au fost recunoscute la plată de către debitoare și nici considerate ca fiind exigibile.

Mai mult, SC L C SRL s-a aflat într-o situație de forţă majoră cu privire la executarea contractului de locaţiune reclamat, situație certificată prin Avizul cu nr. 4527/25.06.2020 de emis de Camera de Comerț și Industrie Maramureș, prin care se constată existența situației de forță majoră raportat la contractul de închiriere din data de 16.05.2019, începând cu data de 22.03.2020, până la încetarea suspendării activității de comercializare cu amănuntul a produselor de și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, respectiv până la data de 0l .09.2020. Avizul de forţă majoră ia fost comunicat reclamantei prin email, Ia data de 0l .07.2020.

Potrivit art. 1351 din Codul civil, ”Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit. De altfel, prevederile Codului civil sunt întărite și din punctul de vedere al raportului obligațional dintre părți, art. 16.9 din contractul de închiriere, exonerând părțile de obligațiile/răspunderile lor în cazul neîndeplinirii parțiale sau în totalitate a obligațiilor stipulate în Contract, sens în care nu se poate considera ca existând o creanță certă, lichidă și exigibilă.

De altfel, Codul civil definește forța majoră ca fiind un ”eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil” situație de fapt existentă și certificată în prezenta speță.

Cu toate acestea, așa cum a menționat, reclamanta a continuat să pretindă plata chiriei și a celorlalte costuri emițând facturi, încălcând astfel cu rea-credinţă prevederile art. 16.9 din contract care exonerează părțile de la obligațiile ce le incumbă, iar negocierile inițiate de către subscrisă pentru remedierea situației au rămas fără efect.

Un motiv suplimentar de nelegalitate a hotărârii atacate în nelimitarea măsurii sechestrului asigurător la nivelul maxim al creanței prin raportare la persoanele deținătoare a bunurilor sechestrate. Astfel, bunurile SC L C SRL, aflate și în acest moment în locația menționată în contractul de locațiune și supuse dreptului de retenție invocat de către reclamantă depășesc cu mult valoarea creanței invocată în prezenta cauză.

De reținut că măsura asigurătorie a fost instituită în limita unei sume de 150.000 lei, împotriva ambelor debitoare - SC N E SRL și SC L C SRL - fără a se avea în vedere că SC N E SRL este în fapt un simplu garant al obligațiilor SC L C SRL iar răspunderea sa s-ar putea angaja doar în caz de neîndestulare din bunurile deținute în proprietate de către SC L C SRL, aspecte cunoscute de către reclamantă.

În condițiile astfel specificate, apelantele precizează bunurile existente în proprietatea SC L C SRL, care se află în acest moment în deținerea reclamantei au o valoare totală de 321.688,68 lei conform documentelor de achiziție, sens în care consideră ca fiind excesivă măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor unui garant - SC N E SRL:

- Factură Seria GD Nr. 78194 din 02.09.2019, bunuri mașină Combi pentru înghețată, dulap de congelare pentru înghețată și vitrină frigorifică - valoare totală 277; 770,14 lei;

- Factură FBM9 2199110220 din 23.09.2019, blat cofetărie -valoare totală 7.309,73 lei;

- Factură serie 2BGRF Nr. 09118195 din 09.08.2019, scaun de masă, masă cafea rotundă, fotolii - valoare totală 7.903 lei;

- Factură serie XACT Nr. 79572 din 12.07.2019, mese și scaune - valoare totală 10.899,21 lei;

- Factură GD-78168 din 30.08.2019, vitrină cofetărie - valoare totală 17.806,60 lei.

Având în vedere aspectele prezentate, consideră că în prezenta cauză creditoarea nu deține un titlu executoriu și nici o creanță exigibilă. Mai mult, în prezenta cauză nu sunt aplicabile nici prevederile Art. 953 alin. 3 Cod de procedură civilă ”Instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător chiar și atunci când creanţa nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute la alin. (l) și să depună o cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanță", debitoarele nemicșorându-și asigurările date și dând asigurările necesare conform chiar contractului de locațiune încheiat între părți - art. 7 din contract.

În drept s-au invocat prevederile art. 466 și urm. coroborat cu art. 952 și urm. din Codul de procedură civilă.

Intimata SC R D I 1 SRL a formulat întâmpinare şi apel incident.

Sub aspectul întâmpinării intimata-creditoare a solicitat respingerea apelului principal formulat de apelantele SC N E SRL și SC L C SRL în principal, ca inadmisibil și în subsidiar, ca nefondat, cu consecința menținerii sechestrului asigurător dispus prin încheierea civilă din 04.11.2020;

Prin apelul incident intimata-creditoare a solicitat admiterea acestuia, cu consecința schimbării în parte a considerentelor hotărârii apelate și schimbării în parte a dispozitivului încheierii civile din 04.11.2020, după cum urmează:

- în ceea ce priveşte considerentele încheierii civile din 04.11.2020, solicită înlăturarea mențiunilor referitoare la instituirea sechestrului asigurător numai asupra bunurilor aflate în spațiul închiriat debitoarelor;

- schimbarea în parte a considerentelor și dispozitivului hotărârii, în ce privește instituirea sechestrului asigurător numai asupra bunurilor mobile, prin instituirea sechestrului asigurător în toate formele sale.

- cu cheltuieli de judecată, în baza art. 453 Cod procedură civilă.

Intimata-creditoare a apreciat că apelul principal formulat este inadmisibil pentru considerentele care succed:

Conform dispozițiilor art. 953 alin. (1) Cod procedură civilă, sechestrul asigurător poate fi dispus în favoarea creditorului care nu are titlu executoriu, însă deține o creanță constatată în scris și exigibilă, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată.

În pronunțarea încheierii apelate, instanța de fond a avut în vedere cele 3 condiții prevăzute de textul legal antamat mai sus, constatând astfel în mod legal și temeinic că subscrisa dețin o creanță constatată în scris și exigibilă care decurge din Contractul de închiriere din 16.05.2019 și actele adiționale la acesta, cât și din facturile fiscale emise debitoarei, precum și împrejurarea că împotriva debitoarelor am formulat cerere de chemare în judecată înregistrată sub nr. de dosar 10739/182/2020. Totodată, instanța de fond a apreciat că prin raportare la cuantumul pretențiilor intimatei față de apelantele debitoare, se impune instituirea unui sechestru până la concurența sumei de 150.000 lei.

Prin raportare la dispozițiile legale sus antamate anterior, cât și la analiza instanței de fond asupra acestora, se impunea ca motivele din cadrul apelului principal formulat să fie limitate la soluția pronunțată și la condițiile legale incidente în speță, prevăzute de art. 953 Cod procedură civilă.

Astfel cum reiese însă din motivele de apel invocate de debitoare, exigibilitatea creanței este contestată ca urmare a intervenirii unui pretins caz de forță majoră, după cum apreciază apelantele, situație de forță majoră care este invocată pentru prima dată în fața unei instanțe de judecată de către debitoare.

Mai mult, după cum reiese din apelul formulat, nu se contestă suma până la concurența căreia s-a instituit măsura sechestrului asigurător, ci modalitatea propriu-zisă de instituire a sechestrului, invocând astfel apelantele că bunurile debitoarei SC L C SRL care se află în prezent în deținerea intimatei-creditoare, asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător, ar depăși valoarea de 150.000 lei, stabilită de prima instanță.

Prin urmare, după cum reiese din apelul formulat, se încalcă limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, motivele de apel invocate neputând fi analizate în cadrul apelului principal formulat de debitoare, având în vedere că:

(1) Aspectele invocate cu privire la imposibilitatea plătii debitului de către SC L C SRL, ca urmare a intervenirii unui pretins caz de forță majoră nu pot fi analizate în cuprinsul apelului formulat și totodată, nu privesc condiția exigibilității creanței, cum eronat învederează apelantele.

În primul rând, intervenirea unui caz de forță majoră nu poate fi constatată unilateral de către debitoare la momentul opunerii creanței de către creditor, ci, din interpretarea art. 1351 Cod civil, o astfel de situație poate fi constatată numai de instanța de judecată. Or, în pofida corespondenței purtată între părți, o astfel de cerere nu s-a formulat de către debitoare la momentul intervenirii pretinsului caz de forță majoră în fața unei instanțe de judecată.

Mai mult, chiar dacă s-ar admite, prin absurd, argumentele apelantelor în sensul în care ne-am afla în prezența unui caz de forță majoră, incidența acestuia nu înlătură exigibilitatea creanței, ci ar putea reprezenta, cel mult, un caz de înlăturare a răspunderii civile contractuale. însă, reiterăm că un astfel de caz de forță majoră poate fi constatat doar de către instanța de judecată.

Față de aceste împrejurări, incidența unei situații de forță majoră nu poate fi constatată în cadrul apelului formulat împotriva încheierii de instituire a sechestrului asigurător, întrucât nu privește condițiile avute în vedere la instituirea acestuia, conform art. 953 Cod procedură civilă. Prin urmare, sub acest aspect, apelul formulat este inadmisibil.

În al doilea rând, chiar dacă pretinsa incidență a unui caz de forță majoră ar putea fi, prin absurd, supusă analizei instanței de apel din cadrul procedurii sechestrului asigurător, astfel cum reiese din dispozițiile art. 16.9 din Anexa I la Contractul de închiriere, incidența unui caz de forță majoră ar putea conduce cel mult la amânarea obligațiilor părților și inclusiv sub acest aspect, amânarea obligațiilor părților poate fi exercitată numai cu privire la obligațiile nepecuniare, nu și cu privire la cele referitoare la anumite sume de bani, datorate de părți.

Prin urmare, chiar dacă s-ar putea raporta la pretinsul caz de forță majoră supus analizei instanței de fond, s-ar ajunge la concluzia că aceste motive sunt neîntemeiate.

(2) Referitor la motivele de apel invocate de debitoare, referitoare la faptul că valoarea bunurilor apelantei SC L C SRL care s-ar afla în spațiul închiriat ar depăși valoarea de 150.000 lei până la concurenta căreia s-a instituit sechestrul asigurător, apelantele arătând că valoarea acestora ar fi de 321.688,68 lei, conform facturilor detaliate în cuprinsul apelului, arătăm că nici aceste motive nu pot forma obiectul analizei instanței de apel din cadrul procedurii sechestrului asigurător.

În primul rând, în situația în care asupra acestor bunuri s-a dispus instituirea sechestrului asigurător prin măsurile luate de executorul judecătoresc, valoarea bunurilor puse efectiv sub sechestru sau bunurile efectiv sechestrate pot forma numai obiectul unei contestații Ia executare și nicidecum a analizei instanței de apel în procedura instituirii sechestrului asigurător.

Astfel, din motivele de apel se poate lesne observa că nu se contestă valoarea până la concurența căreia s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, de 150.000 lei, ci însăși bunurile puse efectiv sub sechestru prin măsurile adoptate de executorul judecătoresc.

Or, astfel de aspecte nu privesc condițiile prevăzute de art. 953 Cod procedură civilă referitoare la instituirea sechestrului asigurător, depășind totodată limitele efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a supus analizei instanței de fond, apelul fiind, prin urmare, inadmisibil cu privire la aceste aspecte.

(3) Nu în ultimul rând, prin cererea de apel se solicită în concret „să admiteți prezentul apel și să dispuneți ridicarea sechestrului asigurător dispus de către instanță", solicitare inadmisibilă din perspectiva limitelor efectelor devolutiv ale apelului și împrejurării instituției reglementate la art. 957 Cod procedură civilă referitoare la Ridicarea sechestrului asigurător.

Un astfel de petit nu poate forma obiectul analizei instanței de apel, instituția ridicării sechestrului asigurător fiind prevăzută în mod distinct, prin prevederile art. 957 Cod procedură civilă, fiind totodată de competența instanței care a pronunțat încheierea prin care s-a dispus măsura sechestrului asigurător, numai în condițiile în care s-ar institui de către debitoare o garanție îndestulătoare în favoarea creditorului.

Din ansamblul motivelor de apel formulate de debitoare și faţă de împrejurarea că ceea ce se contestă nu este valoarea până la concurența căreia s-a instituit sechestrul asigurător, ci împrejurarea că bunurile puse efectiv sub sechestru depășesc această valoare, apreciază că debitoarele au urmărit în realitate ridicarea sechestrului asigurător prin procedura reglementată la art. 957 Cod procedură civilă și nu criticarea încheierii civile din 04.11.2020.

În toate cazurile, apelul formulat este inadmisibil în ce privește chiar petitul formulat, nefiind astfel posibilă ridicarea sechestrului asigurător de către instanța de apel investită cu soluționarea apelului împotriva încheierii din 04.11,2020 de instituire a sechestrului asigurător. Astfel, instanța de apel investită cu soluționarea prezentului dosar ar putea dispune, în situația admiterii cererii de apel, numai anularea, respectiv schimbarea în tot sau în parte a hotărârii apelate, o astfel de cerere nefiind însă solicitată de apelante.

B. Apelul principal formulat este neîntemeiat pentru următoarele motive:

Cu prioritate, înțelegem să ne prevalăm de motivele învederate anterior (lit. A din prezentul), în susținerea caracterului neîntemeiat a apelului, în măsura în care veți aprecia că apelul formulat este totuși, admisibil pentru motivele/petitele formulate de apelante.

Suplimentar acestora, cu privire la pretinsa imposibilitate a apelantei SC L C SRL de a-și desfășura activitatea în spațiul închiriat, deși reiterăm faptul că aceste aspecte nu pot forma obiectul analizei în cadrul apelului formulat împotriva încheierii din 04.11.2020 de instituire a sechestrului asigurător, arată că aceste motive sunt neîntemeiate.

Se învederează prin apelul formulat că apelanta SC L C SRL a fost pusă în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea economică avută în vedere la semnarea contractului de închiriere și de a genera astfel venituri, motiv pentru care nu a mai avut posibilitatea de a achita chiria contractuală.

În primul rând, arată că aceste aspecte de fapt pot forma numai obiectul analizei instanței de fond în ce privește eventualele cauze de înlăturare a răspunderii contractuale din dosar nr. 10739/182/2020, nicidecum instanței investite cu soluționarea cererii de instituire a sechestrului asigurător.

În al doilea rând, obiectul Contractului de închiriere încheiat între părţi reiese din cuprinsul art. 2.1, art. 4.1 din Contract, respectiv art. 2.2, art. 6, art. 11 din Anexa I la contract și constă în: punerea la dispoziție a Spaţiului închiriat, respectiv predarea Spațiului la data prevăzută în contract, menținerea unei liniștite folosințe a spațiului și întreținerea suprafețelor comune. Corelativ, obligațiile contractuale esențiale ale debitoarelor sunt specificate la art. 2,1, art. 4-5 din Contract, respectiv 5.1, 7, 8-10 din Anexa I la Contract și constau în: plata chiriei și a costurilor, recepția spațiului, deschiderea magazinului, menținerea magazinului deschis în orarul de funcționare al Vivo Baia Mare.

Prin măsurile luate de autorități în perioada de referință specificată de apelante, nu s-a dispus interzicerea accesului sau activității centrelor comerciale, ci limitarea/suspendarea activității anumitor agenți economici din cadrul centrelor comerciale.

Prin urmare, obligația intimatei, de a asigura liniștita și utila posesie a spațiului închiriat de către apelanta SC L C SRL a fost îndeplinită. nefiind învederat contrariul acestui aspect nici prin apelul formulat.

Mai mult, prevederile art. 16.3 din Contractul de închiriere stabilesc că „Locatarul înţelege  acceptă că nici Proprietarul nici Operatorul nu vor garanta un anumit număr de clienţi sau anumite venituri din vânzări pentru Locatar cu privire la Contract. Locatarul acceptă că Proprietarul și Operatorul vor depune diligențe pentru a asigura exploatarea Vivo în mod optim: de asemenea, numărul vizitatorilor şi vânzările locatarilor depind de activităţile comerciale desfășurate de locatari, precum și de condiţiile economice și de piaţă, ale căror fluctuații nu vor putea fi imputate proprietarului".

În consecință, intimata nu şi-a asumat prin contract asigurarea unui anumit venit apelantei SC L C SRL din activitățile desfășurate în spațiul închiriat de către aceasta, în calitate de locatar, riscul în ce privește condițiile de piață fiind pe deplin asumat de către aceasta. Totodată. deși în îndeplinirea obiectului contractului. Locatarului îi este permisă doar exercitarea activităților comerciale conform obiectului său de activitate. conform art. 5.1 lit. a) din Anexa I la Contractul de închiriere. contractul de închiriere nu a fost încheiat în considerarea acestui obiect de activitate. contrar alegațiilor apelantelor.

În considerarea acestor aspecte, s-a prevăzut, potrivit contractului, o chirie de bai, respectiv o chirie din cifra de afaceri, conform art. 5.1 și art. 5.2 din Contractul de închiriere, chiria de bază urmând a fi datorată chiar și în lipsa oricăror venituri realizate de locatar în legătură cu spațiul închiriat.

Prin urmare, prin raportare la aspectele învederate anterior, reiese fără echivoc că subscrisa nu m-am aflat în imposibilitatea de a pune la dispoziție spațiul închiriat, obiectul contractului nefiind afectat de măsurile adoptate de autorități în perioada stării de urgență, respectiv stării de alertă.

În acest sens, arată că toate măsurile adoptate de autorități, inclusiv prin Ordonanțele Militare nr. 1/2020, respectiv 2/2020, au vizat doar activitatea operatorilor economici sau anumitor operatori economici din cadrul centrelor comerciale și nu activitatea propriu-zisă a centrelor comerciale, de punere la dispoziție a unor spații închiriate. Mai mult, învederează că potrivit Ordonanței Militare nr. 2/2020, nu erau suspendate/întrerupte obligațiile sau termenele de plată care decurg din contractele încheiate între profesioniști și totodată, prevederile art. 16.9 din Anexa I la Contractul de închiriere dintre părţi stipulează cel mult posibilitatea amânării unor obligații nepecuniare în situația intervenirii unui caz de forță majoră. în ce privește, așadar, obligațiile pecuniare, acestea nu puteau fi nici amânate, nici suspendate, nici „anulate” în eventualitatea unui caz de forță majoră.

De altfel, nici apelantele nu învederează contrariul, astfel că nu arată că obiectul contractului sau obligațiile intimatei nu ar fi fost îndeplinite pe perioada măsurilor adoptate de autorități în perioada stării de urgență sau alertă generate de pandemia Sars-Cov2 (COVID 19), ci se rezumă să arate că s-au aflat în imposibilitate de a-și respecta obligațiile financiare conform contractului dintre părți.

Atare susțineri însă, nu pot forma obiectul analizei instanței de apel din prezentul dosar, sens în care se impune mențiunea faptului că apelantele nu au înțeles să solicite la niciun moment după intervenirea pretinsului caz de forță majoră exonerarea acestora de la plata debitului sau reducerea prestațiilor lor în fața unei instanțe de judecată.

Cu privire la avizul de forță majoră emis în favoarea apelantei SC L C SRL la care se face referire prin apel, învederează că dincolo de faptul că pretinsa existentă a cazului de forţă majoră o vizează strict pe aceasta, nu și pe apelanta SC N E SRL, mai mult, Avizul cu nr. 4527/25.06.2020 emis de Camera de Comerț și Industrie Maramureș a fost eliberat ca urmare a formulării unei cereri și achitării unei taxe de 500 euro + TVA organizației emitente, pe baza unor înscrisuri prezentate de apelanta SC L C SRL în mod unilateral. Așadar, avizul menționat de apelante a fost obținut în condițiile formulării unei simple cereri de către aceasta și achitării unei taxe, nefiind obținut în condiții de contradictorialitate.

Camera de Comerț și Industrie nu reprezintă o instituție publică, nefiind astfel supusă controlului jurisdicțional, ci o organizație de drept privat, cu personalitate juridică, de utilitate publică, ai cărei membri (persoane fizice/juridice de drept privat) s-au asociat având Ia baza scopuri comune, de natură comercială. Conform regulamentului propriu de funcționare, în concret „Regulile generale de avizare a existenței cazului de forţă majoră” stipulează că la formularea unei cereri de avizare a unui astfel de caz, nu este aplicabil principiul contradictorialității.

În Contractul încheiat între părți, nu se prevede posibilitatea constatării unui caz de forţă majoră de către un terț - e.g. Camera de Comerț și Industrie a României, așa încât să putem avea în vedere Avizul nr. 4527/25.06.2020 ca fiind opozabil intimatei sau mai mult, instanței de judecată și cu atât mai puțin nu poate fi pus în discuție în cadrul prezentei proceduri.

Invocarea acestui înscris de către apelante excede limitelor efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecăţii primei instanțe și finalmente, controlului jurisdicțional realizat de instanța de apel în ce privește încheierea din 04.11.2020, privind condițiile prevăzute de art. 953 Cod procedură civilă, avute în vedere la pronunțarea măsurii sechestrului asigurător.

În ceea ce privește pretinsa nelegalitate a hotărârii atacate prin raportare la persoanele împotriva cărora a fost dispusă măsura sechestrului asigurător, arată apelantele că măsura asigurătorie a fost instituită în mod nelegal în sarcina ambelor debitoare - SC N E SRL și SC L C SRL, fără a se avea în vedere că SC N E SRL ar fi un simplu garant al obligațiilor SC L C SRL. Mai arată apelantele cu acest prilej că răspunderea SC N E SRL s-ar putea angaja numai în caz de neîndestulare din bunurile deținute în proprietate de SC L C SRL.

Contrar susținerilor apelantelor. măsura sechestrului asigurător a fost dispusă în mod legal și temeinic împotriva ambelor debitoare, SC N E SRL asumându-și calitatea de fideiusor în ce privește obligațiile debitoarei principale. SC L C SRL, prin renunțarea expresă la beneficiile de discuțiune și diviziune. Astfel, susținerile apelantelor în sensul în care numai în măsura neîndestulării din patrimoniul debitoarei principale. SC L C SRL, s-ar putea dispune sechestrul asupra bunurilor SC N E SRL sunt nefondate.

Astfel, conform Actului adițional nr. I Ia contractul de locațiune dintre părți, lit. d), teza a doua:

„Pentru mai multă claritate, SC N E SRL își asumă în nume personal această calitate de fideiusor inclusiv, dar fără a se limita la garantarea tuturor obligaţiilor de plată datorate de către noul locatar, SC L C SRL, respectiv cele care îi vor reveni potrivit Contractului de închiriere astfel novat consecutiv îndeplinirii condiţiei suspensive de la lit. a), fideiusorul renunţând expres la beneficiul de diviziune și discuţiune.

Or, având în vedere renunțarea expresă la beneficiul de diviziune și discuțiune de către apelanta SC N E SRL, cât și față de prevederile art. 2293, art. 2294 și art. 2298 Cod civil, având în vedere că aceasta este ținută să plătească în solidar cu pârâta de rândul I toate sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată, soluția de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor acesteia este legală și temeinică.

În considerarea ansamblului considerentelor învederate supra, intimata-creditoare solicită respingerea apelului principal formulat, ca inadmisibil și în subsidiar, ca neîntemeiat.

Cu privire la apelul incident formulat de subscrisa, împotriva considerentelor, respectiv dispozitivului hotărârii, învederăm următoarele:

Prin cererea de instituire a sechestrului asigurător, intimata a solicitat instituirea sechestrului asigurător sub toate formele acestuia, atât asupra bunurilor mobile cât și imobile ale apelantelor, până la concurența sumei de 150.000 lei.

Apreciază că în mod nejustificat soluția instanței de fond a vizat instituirea sechestrului asigurător numai în ceea ce privește bunurile mobile ale debitoarelor, nefiind astfel indicat niciun argument pentru care nu s-a dispus soluția instituirii sechestrului asigurător atât asupra bunurilor mobile, cât și imobile ale debitoarelor.

Această soluție este justificată inclusiv de prevederile art. 953 alin. (1) Cod procedură civilă, care stabilesc că înființarea sechestrului asigurător se poate dispune asupra bunurilor mobile şi  imobile ale debitoarelor (fără dihotomia si/sau), cât și de prevederile art. 954 alin. (2) Cod procedură civilă, care stabilesc că în situația încuviințării cererii, instanța va stabili suma până la care se încuviințează sechestrul și dacă e cazul, cuantumul cauțiunii și termenul de consemnare a acesteia.

Așadar, potrivit dispozițiilor art. 954 alin. (2) Cod procedură civilă, instanța nu este ținută să aprecieze asupra naturii bunurilor asupra cărora se instituie sechestrul asigurător (mobile/imobile), acesta fiind și motivul principal pentru care este obligatorie stabilirea unei sume până la concurența căreia urmează a se institui sechestrul.

Prin urmare, intimata-creditoare solicită schimbarea în parte a încheierii civile din 04.11.2020, în sensul dispunerii măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor intimatelor-apelante SC N E SRL și SC L C SRL, atât în ce privește bunurile mobile, cât și imobile ale acestora, cu menținerea prevederilor referitoare la concurenta sumei de 150.000 lei până la care se poate institui sechestrul.

Apreciază intimata-creditoare că soluția de mai sus se impune inclusiv prin raportare la valoarea ridicată a creanței (84.594,87 lei, la care se adaugă penalități și dobânzi care însumau peste 43.000 lei la data formulării cererii de instituire a sechestrului asigurător și care continuă să curgă), care se reflectă inclusiv în suma de 150.000 lei până la concurența căreia se poate dispune măsura sechestrului.

Cu privire la al doilea motiv de apel, arată că între considerentele și dispozitivul hotărârii pronunțate, a fost strecurată o neconcordanță, astfel - în dispozitivul hotărârii se reține soluția de înființare a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea debitoarelor, până la concurenţa sumei de 150.000 lei, iar în considerentele hotărârii, a fost inclusă o frază fără legătură cu cererea intimatei sau dispozitivul hotărârii, în sensul în care: instanța, în temeiul prevederilor normative evocate și ale art. 954 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare, va admite cererea creditoarei, dispunând înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea debitoarelor- mai precis în spaţiul închiriat de către debitoare în baza contractului mai sus arătat.

Astfel cum reiese din prevederile hotărârii redate anterior, între dispozitivul, respectiv considerentele încheierii se regăsește o contradicţie care nu poate fi remediată în altă modalitate decât prin exercitarea prezentului apel incident.

În acest sens, având în vedere contradicția dintre considerente și dispozitiv și împrejurarea că dispozitivul hotărârii este clar și neechivoc în sensul instituirii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile ale debitoarelor, se impune înlăturarea mențiunii potrivnice „mai precis în spaţiul închiriat de către debitoare în baza contractului mai sus arătat” din cuprinsul considerentelor hotărârii.

Totodată, dată fiind împrejurarea că această contradicție nu privește aspectele consemnate în dispozitivul hotărârii, acesta fiind neinterpretabil sub aspectul soluției pronunțate, procedura înlăturării dispozițiilor contradictorii sau a lămuririi dispozitivului prevăzută de art. 443 Cod procedură civilă nu este incidentă în speță.

Apreciem că mențiunea inclusă în considerentele hotărârii, referitoare la instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea debitoarelor - „mai precis în spațiul închiriat de debitoare în baza contractului mai sus arătat a fost inclusă din eroare, având în vedere cu atât mai mult împrejurarea că nu ambele intimate-apelante au calitatea de debitoare în baza contractului menționat, intimata apelantă SC N E SRL având calitatea de fideiusor, nemaiavând calitatea de debitor principal.

Prin urmare, având în vedere prevederile Actului adiţional nr. 1 la contractul de închiriere din 16.05.2019 și contract de novație, prin care SC N E SRL cedează obiectul contractului și consecutiv, obligațiile sale, noului locatar, SC L C SRL, este evident că în spațiul închiriat se vor regăsi cu prisosință bunurile noului locatar, SC L C SRL.

Nu în ultimul rând, față de împrejurarea că mențiunile din cuprinsul considerentelor hotărârii, referitoare la bunurile aflate în proprietatea debitoarelor care se regăsesc în spațiul închiriat nu își regăsesc aplicabilitatea în cuprinsul dispozitivului, apreciem că acestea nu sunt considerente decisive (având în vedere că nu fundamentează dispozitivul).

În speță, apreciază că sunt incidente prevederile generale în materia căilor de atac prevăzute la art. 461 alin. (2) Cod procedură civilă, care stabilesc: „în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt care prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de alac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate".

Nu în ultimul rând, apreciază că înlăturarea prevederilor menționate din cuprinsul considerentelor hotărârii se impune inclusiv prin raportare la lipsa caracterului decisive al acestora (nefundamentând astfel dispozitivul încheierii), soluția impunându-se inclusiv prin raportare la faptul că acestea nu  de autoritate de lucru judecat.

Prevederile art. 430 alin. (2) Cod procedură civilă stabilesc că „autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

În acest sens, în doctrină s-a reținut astfel: Raportându-ne la clasificarea clasică a considerentelor, rămasă de actualitate şi sub imperiul noului Cod de procedură civilă, deducem că se vor bucura de autoritate de lucru judecat considerentele decisive (care fundamentează si explică dispozitivul) şi cele decizorii (care conțin dezlegări ale unor chestiuni invocate de părţi într-o manieră incidentală, ce sunt de natură să influențeze raporturile juridice).

Într-o decizie de speță pronunțată sub incidența vechiului Cod de procedură civilă, s-a reținut de către înalta Curte de Casație și Justiţie că în ceea ce privește considerentele decisive:

Existenta unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată cu putere de lucru judecat când se invocă obligativitatea sa fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părți, să se discute același obiect și aceeași cauză. Este adevărat că, în general, partea din hotărâre care interesează lucrul judecat este dispozitivul, pentru cd acesta cuprinde soluţia şi dispozitivul se execută, însă, în anumite situații, beneficiază de putere de lucru judecat și considerentele, atunci când sunt avute în vedere acele considerente în lipsa cărora nu ar fi posibilă înțelegerea dispozitivului hotărârii. Doctrina și practica judiciară au statuat că acest tip de considerente reprezintă considerente decisive, adică acelea care constituie susţinerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta. Cu alte cuvinte, beneficiază de putere de lucru judecat şi considerentele unei hotărâri judecătorești care constituie susţinerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta.

Totodată, în ceea ce privește considerentele, s-a stabilit într-o decizie de speță, că au natură decisivă acele considerente pe care nu doar că se sprijină dispozitivul hotărârii pronunțate, ci acele considerente în lipsa cărora ar fi incomprehensibil dispozitivul hotărârii.

Într-o altă decizie de speță s-a stabilit puterea de lucru judecat a considerentelor doar în măsura în care se reflectă în dispozitiv.

Pe cale de consecință, apreciază intimata-creditoare că se impune înlăturarea mențiunilor referitoare Ia instituirea sechestrului asigurător numai în ce privește bunurile proprietatea debitoarelor aflate în spațiul închiriat, având în vedere lipsa unei corespondente între aceste considerente și dispozitivul hotărârii, precum și lipsa caracterului decizoriu al acestora. Nu în ultimul rând, apreciem că o astfel de mențiune este neîntemeiată prin raportare la cererea formulată de subscrisa, cu atât mai mult cu cât aceste bunuri nu au fost individualizate Ia momentul formulării cererii, nefiind astfel cunoscută existența lor în spațiul închiriat intimatei-apelante SC L C SRL și cu atât mai puțin valoarea acestora. Mai mult, o astfel de mențiune ar determina inaplicabilitatea/imposibilitatea punerii în executare a măsurii sechestrului în ce o privește pe intimata-apelantă SC N E SRL, având în vedere prezumția inexistenței unor bunuri/bunuri de valoare ale acesteia în spațiul închiriat intimatei apelante SC L C SRL.

Față de ansamblul considerentelor învederate anterior, solicită respingerea apelului principal formulat de apelantele-intimate SC N E SRL și SC L C SRL în principal ca inadmisibil și în subsidiar ca neîntemeiat.

Totodată, solicită admiterea apelului incident formulat, cu consecința schimbării în parte a încheierii civile din 04.11.2020, prin dispunerea sechestrului asigurător atât asupra bunurilor mobile, cât și imobile ale apelantelor-intimate și prin înlăturarea considerentelor referitoare la instituirea sechestrului asupra „bunurilor mobile aflate în proprietatea debitoarelor - mai precis în spațiul închiriat de către debitoare în baza contractului sus-arătat”.

Solicită totodată, acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial în apel.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 4711 alin. (3), art. 472, art. 430 alin. (2), ari, 461 alin. (2) Cod procedură civilă, precum și restul dispozițiilor la care se face referire în cuprinsul prezentului apel.

Analizând apelul formulat în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Sub acest număr de dosar Judecătoria Baia Mare a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de instituire a sechestrului asigurător întemeiată pe prevederile art. 953 alin. 1 Cod procedură civilă.

Raporturile contractuale existente între părţi au generat efecte, printre acestea numărându-se pretinsele datorii băneşti pe care debitoarele le au faţă de creditoare şi care fac obiectul unui litigiu de drept comun.

Condițiile de înființare a măsurii, reflectate în textul art.952 si în cel al alin. 1 al art. 953 Cod procedură civilă, sunt următoarele: creanţa pentru care nu există emis un titlu executoriu să fie constatată în scris, să poarte asupra unei sume de bani, să fie exigibilă, iar creditorul care solicită luarea măsurii să dovedească faptul că a înaintat acțiunea pentru realizarea creanței pe care o pretinde asupra debitorului.

 În cauză, prin memoriul de apel, debitorul contestă caracterul exigibil al creanţei, întemeindu-se pe intervenţia unui caz de forţă majoră. Se susţine de către intimată inadmisibilitatea apelului din perspectiva formulării criticilor prin invocarea cazului de forţă majoră.

Instanţa de apel reţine, în primul rând, faptul că în faţa primei instanțe procedura s-a derulat fără citarea părţilor, de-abia prin intermediul declarației de apel în favoarea debitoarelor născându-se posibilitatea de a-şi formula apărări. Construirea criticilor în maniera pentru care au optat apelantele, în opinia instanței de apel, ţine de fondul procedurii, neputând fi verificată soluţia din perspectiva unei veritabile excepţii care să conducă la inadmisibilitatea apelului.

Cât priveşte argumentele apelantelor cuprinse în întâmpinarea la apelul  incident şi în răspunsul la întâmpinare, conform cărora creanţa nu este constatată în scris , instanţa reţine că acestea nu sunt cuprinse în memoriul de apel şi nu au fost formulate înăuntrul termenului de apel, ceea ce ar putea atrage concluzia conform căreia, calificate ca şi motive noi de apel, acestea sunt tardiv formulate. Raportat însă la precizările reprezentantului apelantelor, conform cărora susţinerile în discuţie nu constituie motive de apel, ci doar apărări în cauză, având în vedere că aspectele legate de caracterul creanţei este obligatoriu a fi analizate de către instanţă ca fiind elemente esenţial a fi verificate pentru a se stabili dacă sunt întrunite în speţă cerințele instituirii măsurii, excepţia inadmisibilităţii va fi respinsă.

Rămânând în sfera excepţiilor invocate de către intimata-creditoare, instanţa reţine că aceasta a invocat inadmisibilitatea apelului din două unghiuri, mai întâi cel mai sus analizat, iar pe de altă parte pornind de la modul de formulare a petitului de apel prin care se solicită instanţei de apel ridicarea sechestrului asigurător. În opinia instanţei excepţia inadmisibilităţii este una nefondată având în vedere faptul că în cauză conţinutul integral al apelului permite concluzia conform căreia ceea ce i se cere instanţei de apel este reformarea hotărârii în sensul respingerii cererii de instituire a sechestrului asigurător.

Ajungând la fondul procedurii tribunalul constată că, în cauză, sunt întrunite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de normele procesual civile pentru luarea măsurii asigurătorii solicitate de către creditoare.

Astfel, contractul de închiriere încheiat şi semnat de către părţi, depus la dosar, alături de actul adiţional nr. 1, având în vedere emiterea în temeiul contractului a facturilor fiscale depuse la dosar, atestă faptul că este îndeplinită condiţia creanţei constatată în scris.

Având în vedere faptul că urmare  novaţiei SC N E SRL preia calitatea de fideiusor, renunţând în mod expres la beneficiul de discuţiune şi diviziune, instituirea măsurii şi faţă de garant este perfect legală.

Cât priveşte existenţa şi exigibilitatea creanţei, instanţa de apel constată că forţa majoră, invocată drept cauză exoneratoare de răspundere, nu poate fi analizată în această procedură sumară, căzând în sarcina instanţei învestite cu litigiul de fond să efectueze această analiză. Dar, chiar trecând peste acest impediment, cel puţin la nivel de aparenţă, creanţa apare ca fiind exigibilă, în condiţiile în care, potrivit art. 1351 alin. 1 Cod civil, răspunderea civilă este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţa majoră, dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul. Normele legale emise în contextul pandemiei declanşate în ţară în anul 2020 nu interferează cu problematica raporturilor contractuale dintre părţi pe segmentul ce interesează în cauză. Iar cât priveşte cerinţa ca părţile să nu fi convenit contrariul, remarcăm faptul că, în textul clauzei cuprinse de art. 16.9 din contractul de închiriere, forţa majoră este prevăzută ca şi clauză de amânare a executării obligațiilor şi doar atunci când sunt în discuție obligațiile nepecuniare ale părţilor.

În consecință, apelul principal este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă.

Cât priveşte apelul incident instanţa reţine că, potrivit dispozitivului hotărârii primei instanţe, înființarea sechestrului asigurător s-a dispus până la concurenţa sumei de 150.000 lei doar asupra bunurilor mobile aflate în posesia debitoarelor. Prin considerentele încheierii sfera bunurilor afectate măsurii se restrânge la bunurile mobile aflate în proprietatea debitoarei existente în spaţiul închiriat de către creditoare.

Prevederile art. 952-953 Cod procedură civilă nu limitează la o anumită categorie de bunuri aplicarea sechestrului asigurător, potrivit art. 952 Cod procedură civilă, indisponibilizarea bunurilor vizând bunurile mobile sau/şi imobile urmăribile ale debitorului.

Prin precizarea sumei până la concurența căreia se instituie măsura, prima instanță oferă suficiente repere pentru punerea în executare a măsurii dispuse, aspectele legate de executarea efectivă, în măsura în care produc o vătămare debitorului, fiind cenzurabile într-o altă procedură de judecată.

Astfel, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 472, art. 461 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul incident în conformitate cu dispozitivul deciziei.

Domenii speta

Spete similare