Cererea pentru ridicarea măsurii sechestrului asigurator nu poate fi admisă câtă vreme hotărârea prin care s-a respins cererea principală nu devenise irevocabilă la data soluţionării cererii

Decizie 259 din 13.04.2007


Prin încheierea nr. 234/S/11.07.2006  pronunţată de judecătorul sindic s-a admis cererea reclamanţilor L.C. şi I.F. şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra imobilului situat în Brăila, str. Rozelor nr. 15 aparţinând lui L.C. şi asupra cotei de ½ din imobilul situat în Brăila , str. Dorobanţilor nr. 48, bloc A55, scara 1, ap. 15, aparţinând lui I.F.

Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reţinut că prin sentinţa nr. 130/S/27.04.2006, pronunţată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. 799/2005,s-a respins acţiunea de atragere a răspunderii patrimoniale, formulată de reclamanta SC S SA Brăila, împotriva pârâţilor I.F. şi L.C.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs creditoarea SC S SA Brăila , prin reprezentant legal, înregistrat sub nr. 3440/44/2006 la Curtea de Apel Galaţi.

A criticat încheierea pronunţată de judecătorul sindic pentru nelegalitate motivând următoarele:

Potrivit prevederilor art. 595  Cod procedură civilă, radierea măsurii asiguratorii poate fi dispusă numai dacă cererea principală , în temeiul căreia s-a luat măsura asiguratorie a fost soluţionată prin hotărâre irevocabilă.

A învederat că sentinţa nr. 130/S/27.04.2006 prin care a fost respinsă acţiunea pentru stabilirea răspunderii intimaţilor reclamanţi I.F. şi L.C. a fost atacată cu recurs şi mai mult, prin decizia nr. 810/06.10.2006 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi , în dosarul nr. 3440/44/2006, recursul a fost admis,  sentinţa nr.130/S/2006 a fost casată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În aceste  condiţii, recurenta creditoare consideră că ridicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile, proprietate a intimaţilor reclamanţi reprezintă o încălcare a legii şi o aplicare greşită a acesteia.

În drept a invocat dispoziţiile art. 8 şi 12 din legea nr. 85/2006 şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Recurenta creditoare a precizat că hotărârea pronunţată privind ridicarea sechestrului asigurator nu a fost comunicată recurentei creditoare, SC S SA , fiind în imposibilitate de a exercita calea de atac,  neavând cunoştinţă de hotărârea dată fără citarea părţilor şi a solicitat repunerea în termenul de exercitare a recursului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, s-au constatat următoarele:

Încheierea nr. 234/S/11.06.2006 pronunţată de judecătorul sindic , care face obiectul recursului dedus judecăţii nu a fost comunicată creditoarei SC S SA Brăila, la cererea căreia s-a dispus instituirea sechestrului asigurator. În aceste condiţii, cererea de recurs formulată de creditoarea SC S SA înainte de comunicarea hotărârii este formulată înăuntrul termenului de recurs, ţinând seama de dispoziţiile art. 301 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 284 alin. 3 Cod procedură civilă. Aceasta, deoarece legea prezumă că introducerea recursului înainte de comunicarea hotărârii echivalează cu luarea ei la cunoştinţă, astfel încât,  din acel moment, partea are la dispoziţie un termen de 15 zile pentru a introduce recursul.

Pe fondul cererii de recurs, Curtea a reţinut că încheierea pronunţată de judecătorul sindic prin care a dispus ridicarea sechestrului asigurator este nelegală, deoarece contravine dispoziţiilor art. 595 indice 1 Cod procedură civilă, conform cărora „în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviinţată măsura asiguratorie, a fost anulată,  respinsă sau perimată prin hotărâre irevocabilă,  ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanţa care a încuviinţat-o”.

În speţă, hotărârea prin care s-a respins cererea principală în temeiul căreia a fost încuviinţată măsura asiguratorie, respectiv sentinţa nr. 130/S/27.04.2006, nu devenise irevocabilă la data soluţionării cererii de ridicare a măsurii asiguratorii.

Astfel, împotriva sentinţei nr. 130/S/27.04.2006, prin care s-a respins acţiunea pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a intimaţilor – pârâţi I.F. şi L.C., s-a formulat recurs de către creditoarea SC S SA, în curs de soluţionare la data pronunţării încheierii ce face obiectul prezentului recurs. Mai mult,  prin decizia nr. 810/R/06.10.2006 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. 3440/44/2006, recursul a fost admis,  sentinţa nr. 130/S/2006 a fost casată,  dispunându-se  trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Faţă de cele mai sus arătate, Curtea a reţinut că în cauză cererea pentru ridicarea măsurii sechestrului asigurator în mod greşit a fost admisă câtă vreme hotărârea prin care s-a respins cererea de principală nu devenise irevocabilă la data pronunţării încheierii recurate, iar ulterior hotărârea a fost casată şi trimisă cauza spre rejudecarea cererii principale.

În considerarea celor ce preced,  în temeiul art. 312 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă a admis recursul cu consecinţa modificării încheierii recurate în sensul respingerii cererii de ridicare a măsurilor asiguratorii ca fiind nefondată.