Destituire din funcţia publică pentru nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor

Sentinţă civilă 51 din 01.02.2021


Destituire din funcţia publică pentru nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor

( sentinţa nr. 51/ 01 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal)

Prin cererea adresată  Tribunalului Mehedinţi reclamantul M, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI B a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 215 din 02.11.2020 emisă de Primarul comunei B prin care a fost destituit din funcţia publică de inspector superior, gradaţia 5 din cadrul compartimentului de cadastru şi a solicitat anularea acestei decizii şi reintegrarea sa în funcţia publică deţinută înainte de emiterea dispoziţiei.

Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa nr.51/ 01 februarie 2021, a respins acţiunea.

 Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:

Prin Dispoziţia nr.215/02.11.2020, emisă de Primarul comunei B, s-a dispus că, începând cu data de 03.11.2020,  reclamantul M se destituie din funcţia publică de inspector superior, gradaţia 5, din cadrul compartimentului cadastru.

La emiterea acestei dispoziţii, aşa cum rezultă din preambulul acesteia, s-au avut în vedere: sentinţa nr.602/2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, definitivă la data de 12.06.2020 ca urmare a pronunţării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ;  art.492 alin.2 lit.l, alin.3 lit.f, alin.4 lit.e, art.493 alin.2, art.520 lit. b din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ.

Prin cererea dedusă judecăţii reclamantul a solicitat anularea acestei dispoziţii susţinând că a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art.533 lit.f din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ  şi cele ale art.26 alin.3 din Legea nr.176/2010.

Potrivit art.533 alin.1 din OUG nr.57/2019  actul administrativ de încetare a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele elemente: f) termenul în care poate fi atacat actul administrativ, precum şi instanţa de contencios administrativ competentă.

Potrivit art.535 din OUG nr.57/2019  actele administrative întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor art. 528 - 533 sunt nule de drept.

Art.535 din OUG nr.57/2019 prevede expres sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării acestor dispoziții legale ale art.528 -533  ale aceluiaşi act normativ, fiind deci vorba despre o nulitate expresă, vătămarea fiind prezumată, însă partea interesată poate face dovada contrară, aşa cum prevede art.175 alin.2 C.pr.civ., probând inexistența vătămării părții ce a invocat nulitatea. Considerăm că și instanța poate reține din oficiu  faptul inexistenței vătămării, chiar și în situația unei nulități exprese, cum este în cazul lipsei din actul administrativ de încetare a raporturilor de serviciu a  mențiunii prevăzute de art.533 lit.f din OUG nr.57/2019 privind termenul de contestare și instanța competentă.

În speță, chiar dacă în Dispoziția nr.215/02.11.2020  a Primarului comunei B, privind destituirea reclamantului din funcția publică de inspector nu se menționează termenul în care poate fi atacat actul administrativ, precum şi instanţa de contencios administrativ competentă, totuși reclamantul a sesizat în termen instanța de contencios administrativ competentă, astfel că prin lipsa acestei mențiuni nu i s-a cauzat reclamantului  o vătămare de neînlăturat.

Prin urmare, critica formulată de reclamant care are în vedere încălcarea prevederilor art.533 lit.f din OUG nr.57/2019  ce impun obligativitatea menționării în cuprinsul dispoziției a termenului în care poate fi contestată și a instanței la care se poate adresa persoana nemulțumită, nu va fi reținută de către instanţă.

De asemenea, nu va fi reţinută nici încălcarea  dispoziţiilor art.26 alin.3 din Legea nr.176/2010.

Potrivit art.26 alin.(3) din Legea nr.176/2010, prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale. În cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenţiei, sancţiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel.

În speţă, aşa cum rezultă din raportul de evaluare nr.13019/G/II/10.04.2017,la data de 17.06.2016, Agenţia Naţională de Integritate  a fost sesizată cu privire la faptul că,  M, funcţionar public în cadrul Primăriei comunei B, reclamant în cauza de faţă, nu a respectat regimul juridic al incompatibilităţilor pe perioada deţinerii funcţiei publice de inspector în cadrul Primăriei comunei B, întrucât în perioada Alegerilor Locale din anul 2016 a candidat pentru funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei B fără a  solicita suspendarea din funcţia publică de inspector conform prevederilor legale.

Potrivit concluziilor raportului de evaluare au fost identificate elemente de  încălcare a regimului juridic al  incompatibilităţilor de către M, funcţionar public în cadrul Primăriei comunei B, întrucât în perioada 06 mai ( data începerii campaniei electorale pentru Alegerile Locale  din anul 2016) -27 iunie 2016 ( data suspendării raportului de serviciu), a deţinut calitatea de funcţionar public concomitent cu cea de candidat la alegerile locale.

Împotriva raportului de evaluare nr.13019/G/II/10.04.2017 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate reclamantul M a formulat contestaţie ce a fost  respinsă prin sentinţa  nr.602/15 noiembrie 2017 pronunţată de  Curtea de Apel Craiova, definitivă prin  respingerea  recursului conform deciziei nr.2505/12.06.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere că încetarea cauzei de incompatibilitate a avut loc la data de 27 iunie 2017(data suspendării raportului de serviciu), după sesizarea, la data de 17 iunie 2016, a Agenţiei Naţionale de Integritate, sancţiunea disciplinară putea fi aplicată  reclamantului în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, adică cel mai târziu la data de 12.12.2020.

Cum sancţiunea disciplinară de destituire a reclamantului din funcţia publică a fost aplicată prin Dispoziția nr.215/02.11.2020  a Primarului comunei B, în termenul de 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, nu se poate reţine susţinerea reclamantului privind nerespectarea dispoziţiilor art.26 alin.3 din Legea nr.176/2010.

Recursul  declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 51 din data de 01 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Mehedinți a fost respins de Curtea de Apel Craiova – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin Decizia nr. 1726/16 iunie 2021.