Revizuire – inadmisibilă

Sentinţă penală 1 din 15.01.2020


Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 18.10.2019, persoana condamnată B.O.M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună revizuirea sentinţei penale nr. 130/22.03.2016 a Tribunalului Prahova.

În motivarea cererii, persoana condamnată a învederat faptul că soluţia de condamnare la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa funcţia publică în exercitarea căreia a săvârşit fapta este netemeinică, întrucât există fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art.453 alin.1 litera a Cod proc. penală, şi anume:

- înregistrarea ambientală din data de 03.02.2016, aflată la dosarul penal nr........ al D.N.A. - S.T. Ploieşti şi nedepusă la dosarul cauzei al Tribunalului Prahova;

- înregistrări ambientale efectuate în zilele de 01.02.2016 şi 05.02.2016, aflate la dosarul penal nr........ al D.N.A. - S.T. Ploieşti şi nedepuse la dosarul cauzei al Tribunalului Prahova;

- înregistrările telefonice ale denunţătoarei C.G.M., pentru care a fost emis mandat de interceptare, aferente perioadei 29.01.2016 -31.03.2016, aflate la dosarul penal nr........ al D.N.A. - S.T. Ploieşti şi nedepuse la dosarul cauzei al Tribunalului Prahova;

- neredarea în integralitate a înregistrărilor din zilele de 29.01.2016, 02.02.2016 şi 04.02.2016, înregistrări aflate la dosarul penal nr........ al D.N.A. - S.T. Ploieşti şi depuse cu redare parţială la dosarul cauzei al Tribunalului Prahova.

Totodată, revizuientul a precizat că toate înregistrările ambientale au fost realizate exclusiv de lucrători ai S.R.I. cu concursul denunţătoarei C.G.M..

În plus, revizuientul a mai susţinut că, odată cu trimiterea sa în judecată prin rechizitoriul din data de 02.03.2016, procurorul Bucică Laura a depus la Tribunalul Prahova şi un suport optic ce conţinea înregistrări telefonice şi ambientale, care conţine un folder intitulat „Convorbiri redate - ptr. instanţă”, pe care se află câteva înregistrări parţiale, şi anume:

- convorbiri telefonice din perioada 01 - 05 februarie 2016;

- înregistrări ambientale parţiale din zilele de 29.01.2016,  02.02.2016 şi 04.02.2016.

În continuare, revizuientul a arătat care au fost activităţile efectuate în cursul urmăririi penale, enumerând înscrisuri existente în dosarul de urmărire penală nr........ (ataşat celui cu nr........ al Tribunalului Prahova în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare) constând în proces-verbal de investigaţii, ordonanţe ale procurorului de caz, referat întocmit de acesta cu propuneri de confirmare a unor măsuri de supraveghere tehnică, încheiere pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

De asemenea, revizuientul a precizat că a solicitat preşedintelui Tribunalului Prahova o copie a înregistrărilor telefonice, cât şi a celor ambientale aflate la dosarul penal nr........, în arhiva Tribunalului Prahova, însă la dosarul cauzei nu au fost depuse de către D.N.A. - S.T. Ploieşti înregistrările ambientale din data de 03.02.2016 şi 05.02.2016, care ar fi constituit probe în favoarea sa şi care ar fi infirmat acuzaţiile aduse. 

În plus, s-a mai susţinut că înregistrarea ambientală din data de 29.01.2016 începe la ora 09.50.56, şi nu la ora 10.30, aşa cum a dispus procurorul prin ordonanţa din aceeaşi zi, iar discuţia purtată între un bărbat care monta aparatura de interceptare ambientală pe denunţătoarea C.G.M. nu a fost redată, în formă scrisă, în vreun proces-verbal de către ofiţerul de poliţie judiciară.

În continuare, revizuientul a arătat că în declaraţiile date de numiţii I.C., C.G.M., C.I.L., D.T.I. şi P.C.G. se menţionează că acesta, în urma discuţiilor avute la birou în data de 03.02.2016, nu ar fi vrut să propună efectuarea inspecţiei fiscale la S.C. F. S.R.L., lucru neadăvrat, deoarece, în realitate, în acea zi s-a discutat pe marginea proiectului procesului-verbal despre sumele provenind din diferenţa calculată între valoarea autorizată şi valoarea mai mică existentă în contractul de execuţie pentru lucrările efectuate la ridicarea blocurilor ce se doreau a fi trecute în procesul-verbal fără nici un temei legal de către C.G.M. şi I.C.. Pe parcursul discuţiilor, I.C., văzând că discuţia s-a aprins şi ştiind că sunt înregistraţi, l-a provocat pe revizuient în nenumărate rânduri să declare că nu este de acord cu propunerea de inspecţie fiscală, însă acesta nu s-a lăsat intimidat şi nu a afirmat nici măcar o singură dată că nu ar fi de acord.

De aceea, dacă la dosarul cauzei ar fi fost depusă şi redată interceptarea ambientală din data de 03.02.2016, s-ar fi probat dacă declaraţiile martorilor amintiţi ar fi fost în concordanţă cu realitatea.

Totodată, revizuientul a precizat că încă din data de 02.02.2016 stabilise împreună cu denunţătoarea C.G.M. să întocmească propunere de inspecţie fiscală, discuţiile fiind înregistrate, dar neredate în niciun proces-verbal de către organele de urmărire penală, conţinutul acestora fiind prezentat în cuprinsul cererii de revizuire.

În plus, revizuientul a menţionat demersurile pe care le-a făcut pentru a intra în posesia înregistrării din data de 03.02.2016, pe care a regăsit-o în dosarul ....... din arhiva D.N.A. - S.T. Ploieşti, dar care nu a fost redată şi înaintată Tribunalului Prahova de către organele de urmărire penală, aceasta constituind probă în favoarea sa care ar fi condus la constatarea nevinovăţiei sale.

Mai mult, revizuientul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de împrejurarea că, deşi prin rechizitoriu s-a disjuns cauza faţă de suspectul O.S., faţă de acesta încă sunt derulate activităţi procedurale în vederea stabilirii existenţei faptei cercetate, această tergiversare punând mari semne de întrebare asupra modalităţii prin care revizuientul a fost cercetat şi urmărit penal, reţinut, arestat preventiv şi condamnat definitiv.

În final, revizuientul a invocat şi un alt temei al cererii de revizuire ca fiind prevederile art.453 alin.1 lit.f Cod proc. penală, făcând referire la decizia 51/16.02.2016 a Curţii Constituţionale care a scos în afara legii probele obţinute de lucrători ai S.R.I. în baza protocoalelor ilegale de colaborare dintre D.N.A. şi S.R.I.

În drept, au fost invocate prevederile art.453 alin.1 lit.a şi art.453 alin.1 lit.f Cod proc. penală.

În vederea soluţionării cererii, a fost ataşat dosarul nr......... al Tribunalului Prahova şi cel cu nr.......... al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

Examinând cererea de revizuire pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a reglementărilor în materie, tribunalul reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr.130/22.03.2016 pronunţată în dosarul nr........ al Tribunalului Prahova, definitivă prin respingerea apelului procurorului, în baza art.289 alin.1 Cod penal rap. la art.7 lit.c din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală, inculpatul B.O.M. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni  închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor de a ocupa funcţia publică în executarea căreia a săvârşit fapta, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, faptă din 18.01.2016.

În sarcina acestuia s-a reţinut că în calitate de inspector principal în cadrul Serviciului Inspecţie Fiscală Persoane Juridice 4, din cadrul A.J.F.P. Prahova, funcţionar cu atribuţii de control, de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, la data de 18.01.2016, a pretins şi primit suma de 3.000 lei de la reprezentantul S.C F. S.R.L, firmă verificată de acesta cu ocazia controlului fiscal inopinat, în schimbul favorizării societăţii, pentru a nu propune efectuarea inspecţiei fiscale, astfel cum ar fi impus rezultatele verificărilor prealabile derulate de inspectorul fiscal.

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, persoana condamnată B.O.M. solicită revizuirea sentinţei de condamnare, invocând, pe de o parte, prevederile art.453 alin.1 lit.a Cod proc. penală (deoarece nu au fost depuse la dosar procesele-verbale de redare a discuţiilor purtate în mediu ambiental în zilele de 03.02.2016 şi 05.02.2016, iar cele din data de 02.02.2016 sunt redate trunchiat), iar pe de altă parte - prevederile art.453 alin.1 lit.f Cod proc. penală (prin raportare la decizia nr.51/16.02.2016 a Curţii Constituţionale).

 Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate de către persoana condamnată B.O.M., tribunalul constată că aceasta este inadmisibilă, motivele invocate necircumscriindu-se  cazurilor prevăzute de articolul 453 alin.1 lit.a şi f Cod proc. penală.

Astfel, potrivit art.453 alin.1 lit.a Cod proc. penală, revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive cu privire la latura penală poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Din analiza textului legal rezultă că revizuirea, întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi, este dublu condiţionată: pe de o parte, aceste fapte sau împrejurări să nu fi fost cunoscute la soluţionarea cauzei; pe de altă parte, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei sau de încetare a procesului penal.

Atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă s-a statuat că expresia „fapte sau împrejurări” semnifică probele propriu zise, adică elemente de fapt care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe pot dovedi netemeinicia hotărârii atacate. Apoi, descoperirea faptelor sau împrejurărilor noi trebuie corelată cu necunoaşterea acestora inclusiv de către părţi, înainte sau în timpul judecării cauzei.

Aşadar, pentru a fi incident cazul prevăzut de art.453 alin.1 lit.a Cod proc. penală, este necesar ca faptele şi împrejurările să fi preexistat hotărârii atacate, doar că nu au fost cunoscute, iar descoperirea lor ulterioară şi invocarea acestora pe calea revizuirii are drept scop evidenţierea unor erori de fapt din hotărâre produse ca urmare a faptului că nu s-au cunoscut aceste împrejurări, respectiv anularea unei astfel de hotărâri contrare legii.

În speţă, împrejurările invocate (constând în nedepunerea la dosar a proceselor-verbale de redare a discuţiilor purtate în mediu ambiental în zilele de 03.02.2016 şi 05.02.2016, respectiv redarea incompletă a discuţiilor din data de 02.02.2016) nu ar fi putut influenţa soluţia procesului, dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei.

Se observă, astfel, că probele care au format convingerea judecătorului în sensul constatării vinovăţiei inculpatului B.O.M. nu au fost obţinute doar prin mijloacele de probă constând în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi a discuţiilor ambientale purtate între acesta şi alte persoane, ci şi prin denunţul şi declaraţia martorei C.G.M., declaraţiile martorilor I.C., F.I.C., D.C., C.I.L., D.T.I. şi P.C.G., denunţul şi declaraţia suspectului O.S., declaraţia inculpatului (dată inclusiv în faţa judecătorului învestit cu rechizitoriul prin care acesta a fost trimis în judecată şi prin care a recunoscut săvârşirea infracţiunii în modalitatea descrisă în actul de sesizare, cu consecinţa beneficierii de procedura abreviată ce reglementează reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă).

În aceste condiţii, împrejurările relevate de persoana condamnată B.O.M. în cuprinsul cererii de revizuire nu numai că nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei (de vreme ce acesta avea cunoştinţă de discuţiile pe care personal le-a purtat cu alte persoane şi pe care, dacă nu le regăsea consemnate în dosarul de urmărire penală, avea posibilitatea de a cere judecătorului ca acesta să le solicite organului de urmărire penală), dar nici nu au aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare (pronunţată în baza unor probe necontestate), într-o cale de atac extraordinară nefiind posibilă prelungirea probelor care trebuie administrate numai în cadrul procedurii judiciare ordinare, în caz contrar aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii de condamnare.

Referitor la cel de-al doilea caz de revizuire invocat, cel prevăzut de art.453 alin.1 lit.f Cod proc. penală, tribunalul constată că acesta presupune ca hotărârea de condamnare să se întemeieze pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Or, pe lângă aceea că persoana condamnată nu a invocat în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr........ (în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare) neconstituţionalitatea vreunei prevederi legale, tribunalul remarcă şi faptul că sentinţa penală a cărei revizuire se cere a fost pronunţată ulterior publicării în Monitorul Oficial atât a deciziei Curţii Constituţionale nr.51/2016 (cu privire la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică - publicată la data de 14.03.2016), cât şi a deciziei Curţii Constituţionale nr.126/2016 (cu privire la circumstanţierea cazului de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate - publicată la data de 11.03.2016).

Prin urmare, cum ambele decizii ale Curţii Constituţionale au fost publicate în Monitorul Oficial anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, instanţele având obligaţia de a ţine cont de dezlegarea dată de instanţa de contencios constituţional, revizuirea în această ipoteză este inadmisibilă.

Concluzionând, pentru argumentele expuse în precedent, constatând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile legale pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, revizuientul B.O.M. nefăcând dovada existenţei cazurilor prevăzute de art.453 alin.1 lit.a şi f Cod proc. penală, tribunalul va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr.130/22.03.2016 a Tribunalului Prahova formulată de acesta.

În plus, în baza art.275 alin.2 Cod proc. penală, revizuientul va fi obligat la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.