Contract de locatiune. drepturi si obligatii ale partilor

Decizie 258 din 12.11.2020


Asupra cauzei de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. X/26.02.2020 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. X/311/2019 s-a admis cererea precizată formulată de către reclamanta SC A M C SRL, în contradictoriu cu pârâta M C T 2008 SRL.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10160,29 lei, reprezentând contravaloarea facturilor seria MAPC nr. X/08.07.2019 şi seria MAPC nr. X/14.08.2019 şi la 782 lei cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că, între părți s-au desfășurat relații contractuale, în baza cărora părțile au încheiat contractul de locaţiune numărul X/16.04.2019, având ca obiect închiriere nacelă X MARCA HAULOTTE, tipul COMPACT 12, pentru preţul de 28,75 euro/zi, fără TVA, la care se adaugă transportul per km la punctul  de  lucru indicat de beneficiar.

Potrivit procesului-verbal de predare-primire, semnat de ambele părţi, au fost predate două nacele către pârâtă, nu una, respectiv NACELA X, marca HAULOTTE, tipul  compact 12, ŞI NACELA X MARCA HAULOTTE, tipul COMPACT 12.

În baza acestui contract au fost emise următoarele facturi: factura X/09.05.2019, în sumă de 4776,4 lei, aferentă unui număr de 13 zile de închiriere în luna aprilie, factura X/04.06.2019, în sumă  de 7602, 59 lei, aferentă unui număr de 16 zile (NACELA X), respectiv 31 de zile (NACELA X) în luna mai, ambele fiind achitate de către pârâtă, precum şi facturile seria MAPC nr. X/08.07.2019, în sumă de 4852,71 lei pentru un număr de 30 de zile (NACELA X) în  luna iunie şi factura seria MAPC nr. X/14.08.2019 în sumă de 5307,58 lei  pentru 33 de zile (NACELA X).

În dezacord cu susţinerile reprezentantului pârâtei, instanţa reţine că aceste nacele erau închiriate cu ziua, iar nu cu perioada efectivă de folosire a nacelei înregistrată de un contor, acest aspect fiind clar menţionat în contract (se prevede la cap. 2 din contract), prevedere absolut normală având în vedere că, în caz contrar, locatarul bunurilor ar fi putut păstra o nacelă pe orice perioadă de timp fără a o folosi, cauzând astfel un prejudiciu locatorului nacelei, care ar fi putut contracta cu o alt beneficiar.

Faptul că nacela X (nacelă neprevăzută în contract, dar prevăzută în procesul-verbal de recepţie şi cu privire la care s-au achitat primele două facturi), s-a aflat în posesia pârâtei, inclusiv în luna iunie-iulie, rezultă fără dubiu din actele dosarului (proces-verbal de predare-primire), dar din declaraţiile pârâtei din întâmpinare şi de la termenul de judecată din 31.01.2020.

În drept, instanţa reţine că art. 1.270 C.civ. consacră principiul forţei obligatorii a contractului (pacta sunt servanda), dispunând în acest sens: “contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, iar potrivit art. 1.170 „părţile trebuie să acţioneze cu bună credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot  timpul executării sale”. Raţiunea textelor citate constă în asigurarea stabilităţii si siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice.

Conform art. 1516 C.civ. creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, iar potrivit art. 1548 C. civ. culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

Sintetizând dispoziţiile legale enunţate, instanţa reţine că în cazul în care o parte a unui contract nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce izvorăsc din acesta, atunci cealaltă parte are dreptul să recupereze prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă a contractului.

Răspunderea civilă contractuală este o formă a răspunderii civile, în cazul în care paguba este consecinţa încălcării obligaţiilor contractuale.

Răspunderea civilă contractuală rezultă din nerespectarea întocmai a obligaţiilor asumate prin contract, prejudiciul fiind consecinţa neexecutării/executării cu întârziere sau necorespunzătoare.

Totodată, instanţa reţine că obligaţiile băneşti (astfel cum este cazul în speţă) pot fi executate întotdeauna în natură, nefiind necesară analiza condiţiilor răspunderii civile contractuale în vederea determinării prejudiciului, întrucât o creanţă în bani este determinată a priori în ceea ce priveşte cuantumul său.

Instanţa constată că, în cauză, între părţi s-au desfăşurat raporturi de locaţiune constând în închirierea de nacele, pentru un  preţ stabilit pe zi închiriere (28,75 euro/zi, fără TVA, la care se adaugă transportul per km la punctul  de  lucru indicat de beneficiar).

Deşi contractul a fost încheiat pentru o nacelă, la faţa locului au fost predate două  nacele, iar facturile seria X/09.05.2019, în sumă de 4776,4 lei, aferentă unui număr de 13 zile de închiriere în luna aprilie, şi X/04.06.2019, în sumă  de 7602, 59 lei, aferentă unui număr de 16 zile (NACELA X), respectiv 31 de zile (NACELA X) în luna mai, au fost emise pentru două nacele, fiind achitate de pârâtă.

Instanţa reţine că, prin răspunsul  la întâmpinare reclamanta a precizat că îşi menţine pretenţiile doar pentru suma de 10160,29 lei, reprezentând contravaloarea facturilor seria  X/08.07.2019 în sumă de 4852,71 lei, pentru un număr de 30 de zile (NACELA X) şi factura seria MAPC nr. X/14.08.2019.

Instanţa nu poate accepta susţinerile pârâtei în sensul că acele nacele nu au fost folosite efectiv, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, preţul chiriei s-a stabilit pe zi, iar nu pe timp efectiv de folosire; o astfel de prevedere nici nu ar fi fost profitabilă pentru locatorul nacelei, locatarii putând bloca nacela fără a o folosi şi fără a plăti pentru aceasta.

Nici susţinerile pârâtei în sensul că a notificat reclamanta să îşi ridice nacela atunci când nu a mai avut nevoie de ea nu au fost dovedite, deşi pârâtei i s-a acordat un termen în acest sens, pentru clarifica raporturile dintre părţi. La dosar nu există nici măcar o convorbire telefonică din care să rezulte că pârâta a solicitat ridicarea nacelei. Analizând facturile anterioare (achitate de pârâtă) rezultă că unele nacele nu au fost folosite întreaga lună, fiind facturate exclusiv pentru perioada posesiei. Astfel, pârâta putea solicita ridicarea obiectului închiriat şi în lunile iunie sau iulie atunci când aprecia că nu mai are nevoie de el, nefiindu-i permis să păstreze acest bun pe perioadă nedeterminată.

Instanţa reţine şi că reclamanta a trimis o somaţie către pârâtă pentru a-şi executa obligaţia, prin scrisoare recomandată, însă aceasta a apreciat că nu se impune achitarea acestor facturi întrucât „nacela nu a fost efectiv folosită”, lucrările fiind sistate. Or, dacă lucrările erau sistate, iar nacelele erau închiriate cu ziua, pârâta ar fi trebuit să ia măsuri pentru a asigura returnarea nacelei în acea perioadă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelanta pârâtă M C T 2008 SRL, solicitând admiterea apelului.

Consideră netemeinica si nelegala hotărârea instanței de fond, în cuprinsul hotărârii nu se face vorbire de documentele depuse de subscrisa in apărare si nici nu se motivează de ce înlătura susținerile din întâmpinare si înscrisurile depuse.

Lipsa motivării cu privire la apărarea formulata duce la nulitatea absoluta a hotărârii atacate.

In fapt, așa cum se arata in cerea de chemare in judecata la data de 16.04.2019 a încheiat cu SC A M C SRL, un contract de închiriere nr. X/16.04.2019, având ca obiect închirierea unei nacele pe o perioada de timp, pe care urma sa o stabilim prin încheierea unei anexe la contractul mai sus menționat.

Conform acestui contract, reclamanta a adus la punctul de lucru Colonești un număr de doua nacele, deși obiectul contractului prevedea doar închirierea unei nacele.

Subscrisa a contactat telefonic reprezentantul legal al societății care a spus ca va trimite un reprezentant al societății sa ridice una din nacele, iar pentru cea rămasa sa fie predata pe baza de proces-verbal.

Procesul-verbal ce urma sa fie încheiat trebuia sa cuprindă numărul de ore de funcționare conform contorului electronic si sa încheiem actul adițional privind durata dc închiriere a acestei nacele conform cap. IV din contractul încheiat cu aceștia, fapte care nu s-au întâmplat.

Aceștia nu s-au prezentat pentru a preda pe baza de proces-verbal nacela, refuzând sistematic, iar după circa 30 de zile au emis si factura fiscala, prin care se factura chiria aferenta lunii precedente, deși au fost discuții telefonice privind facturarea chiriei nacelei, aceștia au facturat fără întocmirea înscrisurilor prevăzute in contract.

In acest sens a fost de acord sa primească prima factura, urmând sa achite contravaloarea acesteia după ce se stabilea durata contractului si se preda pe baza de proces-verbal nacela cu numărul de ore de funcționare.

Fiind de buna credința a achitat parțial aceasta factura, deși nu folosise nacela, rămânând ca ulterior sa achite si diferența de 3.378.99 lei cu TVA.

Deși le-a solicitat sa se prezinte sa ridice cealaltă nacela, aceștia au refuzat, însă au facturat chirii pentru ambele nacele.

Având in vedere ca nu exista proces-verbal de predare-primire si nici act adițional la contractul de închiriere, solicită respingerea acțiunii ca nefondata.

In drept, își întemeiază prezenta in baza art 470 si următoarele.

Intimata reclamantă SC A M C SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat si nefondat, pentru următoarele motive;

Așa cum corect a reținut instanța de fond, intre părți s-au desfășurat raporturi de locațiune constând in închiriere de nacele, pentru un preț stabilit pe zi de 28,27 Euro/zi fără Tva, suma la care se adaugă transportul per km la locația indicata de beneficiar.

Deși contractul a fost încheiat pentru o nacela, au fost predate doua nacele.

Întrucât s-au făcut plăți parțiale pe perioada soluționării cererii introductive, și-a precizat creanța la suma de 10160,29 lei.

Prin cererea de apel, parata nu aduce nicio noutate, ci doar critici cu privire la faptul ca instanța nu a motivat apărarea paratei debitoare in prima instanță, motiv pentru care solicita anularea sentinței apelate.

Contrar acestei afirmații, se reține din motivarea hotărârii apelate in clar argumentele ce au avut temei respingerea apărărilor paratei si totodată la baza admiterii cererii introductive: ”Instanța nu poate accepta susținerile paratei in sensul ca acele nacele nu au fost folosite efectiv.....prețul chiriei s-a stabilit pe zi, nici susținerile paratei ca a notificat reclamanta sa își ridice nacela când nu a avut nevoie de ea nu sunt dovedite ".

Solicită să se sa rețină modul nonșalant in care este tratata acțiunea paratei in sensul ca in partea de final aceasta apreciază „solicitam sa respingeți acțiunea ca nefondata" si nu admiterea cererii dc apel așa cum este normal....

In ceea ce privește poziția subscrisei, poziție însușită si de catre prima instanță, reiterează faptul ca admite predarea nacelei seria CE 120020 HAULOTTE in aceleași condiții contractuale ca si pentru nacela seria  CEI2I170 HAULOTTE  menționată in contractul nr. X/16.04.2019.

Așadar, deși parata a semnat un singur contract aferent nacelei seria X HAULOTTE, in fapt, a beneficiat de doua nacele, in speță nacela seria X HAULOTTE,  respectiv nacela seria X HAULOTTE, dovada fiind procesul verbal dc predare primire-la data de 16.04.2010.

Acest aspect rezulta si din adresa nr. X/19.09.2019 prin care debitoarea solicita stornarea facturii nr. X/14.08.2019, factura închiriere nacela seria X HAULOTTE, întrucât nacela închiriata nu a avut activitate pe motiv ca aceasta deși aflata in posesia pârâtei nu a fost folosita.

Așadar, solicită să se ia act de faptul ca factura fiscala nr. X/08.07.2019 emisa ca urmare a închirierii nacelei seria X HAULOTTE a fost acceptata la plata prin semnătura de catre parata.

Potrivit corespondenței, parata nu a solicitat stornarea acestei facturi, fapt pentru care consideră ca a acceptat-o la plata fără echivoc.

Potrivit apărărilor paratei, nu a fost contestata primirea celei de-a doua nacele, ba mai mult, a fost admisa ca parte a contractului semnat.

După cum nu poate dovedi, parata nu a transmis o notificare scrisa din care sa rezulte ca dorește oprirea contractului si ridicarea nacelelor așa cum afirma ca i-a notificat telefonic.

Menționează ca o astfel de solicitare nu a existat nici macar telefonica.

După cum lesne este de observat M C T 2008 srl a achitat factura nr. X/09.05.2019, respectiv factura fiscala nr. X/04.06.2019, aferenta situației de lucrări, cât si transportul aferent ambelor nacele.

De asemenea, solicită să se rețină ca debitoarea a înregistrat in contabilitatea facturile emise, întrucât nu a fost înștiințată in mod direct ca nu sunt acceptate la plată.

Având in vedere aspectele mai sus menționate, solicită respingerea cererii de apel si pe cale de consecință, păstrarea dispozițiilor hotărârii apelate.

Examinând sentinţa apelată în raport cu actele dosarului şi dispoziţiile  art. 476 şi urm. din noul cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Între părți s-au desfășurat relații contractuale, în baza cărora părțile au încheiat contractul de locaţiune numărul X/16.04.2019, având ca obiect închiriere nacelă X MARCA HAULOTTE, tipul COMPACT 12, pentru preţul de 28,75 euro/zi, fără TVA, la care se adaugă transportul per km la punctul  de  lucru indicat de beneficiar.

Potrivit procesului-verbal de predare-primire, semnat de ambele părţi, au fost predate două nacele către pârâtă, nu una, respectiv NACELA X, marca HAULOTTE, tipul  compact 12, ŞI NACELA X MARCA HAULOTTE, tipul COMPACT 12.

În baza acestui contract au fost emise următoarele facturi: factura X/09.05.2019, în sumă de 4776,4 lei, aferentă unui număr de 13 zile de închiriere în luna aprilie, factura X/04.06.2019, în sumă  de 7602, 59 lei, aferentă unui număr de 16 zile (NACELA X), respectiv 31 de zile (NACELA X) în luna mai, ambele fiind achitate de către pârâtă, precum şi facturile seria MAPC nr. X/08.07.2019, în sumă de 4852,71 lei pentru un număr de 30 de zile (NACELA X) în  luna iunie şi factura seria MAPC nr. X/14.08.2019 în sumă de 5307,58 lei  pentru 33 de zile (NACELA X).

Critica apelantei privind nemotivarea hotărârii atacate este nefondată, nefiind însuşită de instanţa de control judiciar, având în vedere că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., priveşte stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Tribunalul constată că, în considerentele sentinţei apelate, instanţa de fond a expus sinteza motivelor cererii de chemare în judecată, precum şi a apărărilor formulate de pârâtă şi raţionamentul logico-judiciar pe baza căruia a pronunţat sentința atacată.

Nefondată apare şi critica privind stabilirea situaţiei de fapt şi a interpretării clauzelor contractuale, urmând a fi respinsă ca atare.

Astfel, tribunalul reţine că obiectul contractului de locaţiune numărul X/16.04.2019, a privit închirierea nacelei X MARCA HAULOTTE, tipul COMPACT 12, pentru preţul de 28,75 euro/zi, fără TVA, la care se adaugă transportul per km la punctul  de  lucru indicat de beneficiar.

Potrivit procesului-verbal de predare-primire, semnat de ambele părţi, au fost predate două nacele către pârâtă, nu una, respectiv NACELA X, marca HAULOTTE, tipul  compact 12, ŞI NACELA X MARCA HAULOTTE, tipul COMPACT 12.

Totodată, facturile emise în baza acestui contract, respectiv factura X/09.05.2019, în sumă de 4776,4 lei, aferentă unui număr de 13 zile de închiriere în luna aprilie, factura X/04.06.2019, în sumă  de 7602, 59 lei, aferentă unui număr de 16 zile (NACELA X), respectiv 31 de zile (NACELA X) în luna mai, au fost achitate de către pârâtă,  fiind emise ulterior facturile seria MAPC nr. X/08.07.2019, în sumă de 4852,71 lei pentru un număr de 30 de zile (NACELA X) în  luna iunie şi factura seria MAPC nr. X/14.08.2019 în sumă de 5307,58 lei  pentru 33 de zile (NACELA X.

Având în vedere că nacele erau închiriate cu ziua, iar nu cu perioada efectivă de folosire a nacelei înregistrată de un contor, acest aspect fiind clar menţionat în contract (se prevede la cap. 2 din contract), nu poate fi primită susţinerea apelantei privind eventualitatea întocmirii unui procesul-verbal care trebuia sa cuprindă numărul de ore de funcționare conform contorului electronic, precum si  încheierea unui act adițional privind durata dc închiriere a acestei nacele conform cap. IV din contractul încheiat cu aceștia, fapte care , de altfel, nu s-au întâmplat.

În consecinţă, sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care, Tribunalul urmează ca in baza art 480 pct 1 din noul cod de procedură civilă, să respingă apelul  declarat, ca nefondat.

Data publicarii pe portal: 06.10.2021