Danune morale. Calomnie prin presă

Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2018:165.001903

Dosar nr. 10211/215/2016

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA I CIVILĂ

 Decizia civilă Nr. 1903/2018

Şedinţa publică de la 05 Octombrie 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE: I.G.Ş.

Judecător: A.B.

Grefier: C.D.S.

Pe rol judecarea apelului formulat de apelantii-reclamanţi A. NR. 9 C.B., C.P., C.M., împotriva sentinţei civile nr. 626 pronunţată la data de 30.01.2018  de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 10211/215/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC M.S.E.SA - Z.G.D.S., având ca obiect obligaţie de a face.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă avocat F.G.pentru apelanţii-reclamanţi, lipsă fiind intimata-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul a fost declarat în termen, motivat, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, la data de 02.10.2018 s-au depus concluzii scrise de intimata-pârâtă.

Instanţa, în raport de dispoziţiile art. 482 Cod procedură civilă raportat la dispoziţiile art. 131 Cod procedură civilă, pune în discuţie competenţa instanţei de judecată şi estimarea duratei cauzei.

Avocat F.G.pentru apelanţii-reclamanţi, având cuvântul, învederează că Tribunalul Dolj este competent în soluţionarea prezentului apel, estimează durata cauzei la un termen de judecată.

Instanţa, verificându-şi competenţa, în raport de dispoziţiile art. 95 pct.2 şi art. 466 C.pr.civ., constată că este competentă, general, material şi teritorial în soluţionarea prezentului apel, estimează durata cauzei la un termen de judecată.

Avocat F.G.pentru apelanţii-reclamanţi,  depune dovada achitării taxei de timbru, chitanta nr. 302053/05.10.2018. Arată că nu are probe de solicitat cu excepţia înscrisurilor aflate la dosar, nu mai insistă în administrarea probei testimoniale.

Instanţa, constatând că nu mai sunt cereri de formulat şi probe de administrat declară încheiată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul asupra apelului.

Avocat F.G.pentru apelanţii-reclamanţi, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte de sentinţei instanţei de fond în sensul menţinerii soluţiei cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C.M. şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Arată că, instanţa de fond  în mod greşit a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la publicarea unui drept la replică întrucât preşedintele asociaţiei ar fi avut posibilitatea oferită de pârâtă să-şi expună punctul de vedere chiar  în cuprinsul articolului. Instanţa de fond nu a făcut nici o referire la faptul că preşedintele asociaţiei este doar unul din reclamanţi, în cauza de faţă calitatea de reclamant a avut-o şi C.M., care nu a primit această posibilitate. Codul Deontologic al Jurnalistului prevede, la art. 5 că jurnalistul va da publicităţii punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate, iar la art. 10 stabileşte că instituţia de presă  are obligaţia de a publica în termen de 5 zile de la primire, dreptul la replică. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului civil de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 626/30.01.2018, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului C.M., unită cu fondul cauzei.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii A. nr. 9 C.B., C.P. şi C.M., în contradictoriu cu pârâta SC M.S.E.SA- Z.G.D.S..

Au fost obligaţi reclamanţii în solidar la plata sumei de 500 lei către pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu de avocat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt,  la data de 12.03.2016 a fost publicat în ziarul G.D.S.articolul cu titlu „Delapidare la A. nr. 9 C.B.?” în care se afirmă ca există un scandal la Asociatia de proprietari între  o parte a proprietarilor si reprezentanţii Asociaţiei. Se mai arată că aceştia din urmă, respectiv preşedintele, fostul administrator si economistul, sunt acuzati de către proprietari că nu pot sa justifice ce s-a întâmplat cu o sumă de peste 3.000.000 lei, motiv pentru care aceştia sunt cercetaţi penal. In continuare, articolul citează  sustinerile mai multor proprietari din cadrul asociaţiei, respectiv P.I., D. A. si N. C.. S-a mai arătat în acest articol bazat pe declaraţiile celor 3 persoane mentionate anterior  faptul ca s-au plătit datoriile altor asociaţii si că au aruncat cu banii proprietarilor în stânga si în  dreapta.

În acelaşi articol este menţionată şi replica preşedintelui Asociatiei C.P., care şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la cele relatate de proprietarii mai sus mentionaţi precum si punctul de vedere al reprezentantului Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Dolj care a confirmat existenţa dosarului penal în care  se efectuează cercetări pentru infracţiunea de delapidare si a expertizei efectuată în cauză, însă a arătat că cercetările continuă si mai este necesară administrarea unor probe.

Prin ordonanţa din data de 24.07.2017, dată în dosarul nr. 3325/P/2012, s-a dispus clasarea cauzei faţă de cei 3 suspecţi respectiv C.P., G. M. si C. M.,  întrucât s-a retinut că nu a rezultat săvârşirea de către aceştia a unor infractiuni, reţinându-se însă unele nereguli referitoare la salarii si la contractele de mediere care nu îmbracă un caracter penal.

In ceea ce priveşte calitatea celor două persoane reclamante din prezenta cauză instanţa a constatat că reclamantul C.P. este preşedintele Asociatiei de Proprietari nr. 9 C.B., ales în funcţia de preşedinte al Asociaţiei din anul 2009 si îndeplinind aceasta funcţie şi în prezent, iar reclamantul C. M.  este angajat din anul 2011 în funcţia de economist, conform contractului individual de muncă depus în copie la dosar la f. 104 din dosar.

 Aşa cum s-a reţinut şi în cuprinsul ordonanţei de clasare mai sus citată, începând cu anul 2009 A. de proprietari nr. 9 C. B. a început să calculeze si să repartizeze penalităţi de întârziere la plata întretinerii, penalităţi percepute de furnizorii de utilităţi si să actioneze în instantă pe proprietarii cu datorii mari la întretinere. Acest fapt a determinat nemulţumiri în rândul proprietarilor cu datorii mari la întreţinere, aceştia formulând  sesizări si plângeri penale.

Prin prezenta acţiune reclamanţii au solicitat să se dispună obligarea pârâtei să publice un drept la replică în ziarul G. d. S. în raport cu conţinutul articolului intitulat „Delapidare la A. nr.9 C.B." apărut în acelaşi ziar la data de 12.03.2016”, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000 lei- câte 15.000 lei pentru fiecare reclamant, reprezentând despăgubiri pentru vătămarea dreptului la demnitate, cinste, bună reputaţie, prejudiciu de imagine.

În drept, potrivit art.253 Cod civil „1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:

a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;

b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;

c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).

(3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:

a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;

b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.

(4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive”.

Conform art. 1.349 Cod Civil „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte prin lege specială”.

Potrivit art. 1.353 Cod Civil „Cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepţia cazului în care dreptul este exercitat abuziv”.

Art. 1.357 Cod Civil: prevede următoarele„ (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”.

Din prevederile legale sus menţionate a rezultat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiţii, şi anume: existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei, a vinei, celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat, ori în cea mai uşoară culpă.

Instanţa a apreciat că nu se poate vorbi despre o răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu, o pagubă, prejudiciul, constând în „rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană”.

Doctrina de specialitate a subliniat constant faptul că despăgubirea care se acordă în cazul răspunderii civile delictuale este întotdeauna patrimonială, chiar dacă prin aceasta se tinde la repararea unor prejudicii fără caracter patrimonial, denumite tradiţional daune morale.

Prejudiciul este unul moral, nepatrimonial, în ipoteza în care el nu este susceptibil de evaluare bănească, cum ar fi spre exemplu, atingerea adusă onoarei şi demnităţii unei persoane, suferinţele de ordin afectiv sau fizic, încălcarea unor drepturi personale nepatrimoniale, etc.

Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, se cer a fi întrunite cumulativ unele condiţii, şi anume: să fie cert, adică să fie sigur atât în privinţa existenţei sale, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare, şi să nu fi fost încă reparat, dat fiind că, în cazul răspunderii civile delictuale, repararea prejudiciului are drept scop înlăturarea integrală a efectelor faptei ilicite, iar nicidecum această reparare nu poate constitui o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus faţă de paguba suferită.

De asemenea, pentru obligarea la plata despăgubirilor este necesar ca prejudiciul să fi fost produs printr-o faptă ilicită.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită în doctrină ca fiind „orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane” .

Pentru a fi angajată răspunderea unei persoane în temeiul răspunderii civile delictuale, nu este suficient să existe, pur şi simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită şi un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă şi prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să se stabilească, nu un raport de cauzalitate în general, ci raportul de cauzalitate specific dintre acţiunea sau inacţiunea omenească cu caracter ilicit şi prejudiciu, fără a ignora ori subaprecia cauzele de ordin fizic, biologic, medical, tehnic, etc., care pot să explice, sub aspectul cauzalităţii naturale, producerea unui anumit efect păgubitor.

Pentru ca răspunderea civilă delictuală a celui care a cauzat prejudiciul să fie angajată, nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este absolut necesar ca acea faptă să îi fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârşit-o, să fi acţionat deci cu vinovăţie.

Vinovăţia, aşa cum a fost definită în doctrina de specialitate reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârşirii faptei ilicite, sau, mai exact, la momentul imediat anterior săvârşirii acesteia, faţă de fapta şi urmările acesteia, ea presupunând ca antecedent un proces psihic complex, de conştiinţă şi de voinţă, proces care se sfârşeşte prin a se manifesta în exterior, a se obiectiva sub forma acţiunii ori inacţiunii ilicite.

În plus, este necesar ca vinovăţia, în oricare din formele ei, intenţie directă sau indirectă, culpă directă ori indirectă, neglijenţă sau imprudenţă, ori „cea mai uşoară culpă”, să fie în corelaţie cu fapta ilicită şi cu raportul de cauzalitate.

Instanţa a reţinut totodată în soluţionarea prezentei cauze că art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta convenţie, reglementează libertatea de exprimare. Astfel, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a tine seama de frontiere.

Conform alin.2 exercitarea acestor libertăţi ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”

Aşadar, libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din condiţiile primordiale ale progresului sau si a dezvoltării fiecărei persoane (Lingens c. Austriei). Sub rezerva celui de-al doilea paragraf al articolului 10, ea se aplica nu numai „informaţiilor” sau „ideilor” primite în mod favorabil sau considerate ca inofensive, ci şi celor care lovesc, şochează sau neliniştesc o persoana sau o parte a populaţiei, în baza pluralismului, toleranţei şi spiritului de deschidere fără de care o societate democratică nu poate exista (Handyside c. Regatului Unit; Jersild c. Danemarcei; Vogt c. Germaniei).

De asemenea, trebuia să fie avute în vedere şi dispozitiile art. 30 alin. 1 din Constituţie care consacră  libertatea de experiare, însa alin. 6 stabileşte limitele în care poate fi  exercitată limitele de exprimare astfel încât să nu prejudicieze demnitatea, onoarea, viaţa particulară  a persoanei si nici dreptul la propria imagine.

In ceea ce priveşte calitatea procesual activă a reclamantului C.M., excepţia unită cu fondul cauzei, instanţa a constatat că acesta are calitatea de economist al Asociaţiei, aşa cum a rezultat din coroborarea probei cu înscrisuri cu proba testimonială, în articol făcându-se referire si la acesta, fără însă a i se menţiona în mod direct numele.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că reclamantul şi-a justificat calitatea procesual activă, urmând a respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calitătii procesual active invocată de pârâta prin întâmpinare si unită cu fondul cauzei a reclamantului C.M., urmând ca actiunea să fie analizată pe fond si cu privire la acesta.

În situaţia de faţă, analizând articolul publicat de pârâta in data de 12.03.2016, se constată că prin publicarea articolului mai sus menţionat nu a fost afectată imaginea, onoarea şi demnitatea persoanelor la care s-a făcut referire în articol. De altfel, singura persoană căreia i s-a menţionat numele este preşedintele Asociaţiei de proprietari, iar din probele administrate nu s-a făcut dovada că acesta au suferit un prejudiciu de natură morală prin publicarea acestui articol.

Chiar din declaraţiile celor doi martori T. I. şi C. D. a rezultat că reputaţia preşedintelui asociaţiei precum si a celuilalt reclamant C.M. nu a fost afectata ca urmare a aparitiei articolului în presă.  Martorul C. D. a arătat că nu au existat reproşuri din partea proprietarilor la adresa acestora întrucât aceştia ştiau că preşedintele Asociatiei nu putea să sustragă aceasta sumă de bani. A mai arătat că nu s-a pus problema schimbării conducerii asociaţiei  după publicarea articolului în cadrul unei adunări generale, iar reclamantul C. P. este în continuare preşedinte al Asociatiei de Proprietari.

Mai mult decât atât,  acesta a arătat că s-a pus problema desprinderii unor scări de bloc pentru a forma o nouă asociaţie însă acest lucru nu avea legătură cu publicarea articolului si nici cu persoana preşedintelui, ceea ce vine în contradicţie cu sustinerea reclamantilor din cerere.

Cum nici cele două declaratii de martori nu se coroborează cu privire la aceste aspecte instanţa a apreciat că acestea nu au fost dovedite de către reclamanţi, cărora le revenea sarcina probei conform art. 249 Cpc.

Simplul fapt că martorul T. I. a declarat ca reclamanţilor le era ruşine în urma acestui articol nu poate fi considerat un argument suficient pentru a putea considera ca aceştia au suferit un prejudiciu moral prin publicarea articolului de presă.

În ceea ce priveşte o eventuala fapta ilicită săvârsită de către jurnalistul care a scris articolul de presa instanţa apreciază că aceasta nu există.

In articolul invocat pârâta a respectat prezumţia de nevinovăţie a persoanelor cercetate penal, nefăcând acuzaţii, ci doar relatând punctul de vedere al celor 3 proprietari care au prezentat o expertiză contabila care reţinea existenta unor nereguli în gestiunea reclamantei.  De asemenea, jurnalistul a acordat reprezentantului Asociatiei, C.P. posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere chiar în cuprinsul articolului, fiind redate în articol susţinerile acestuia.

Mai mult decât atât, a solicitat un punct de vedere si reprezentantului Serviciului de Investigatii a Fraudelor la care se afla în lucru dosarul penal la care s-a făcut referire în articolul publicat.

Este de reţinut şi faptul că titlul articolului este sub forma unei întrebări şi nu  a unei afirmaţii, aşa cum au susţinut reclamanţii, nefiind de natură să inducă ideea că cele relatate de câţiva proprietari ai asociatiei sunt si adevărate.

Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat că nu există o faptă ilicită din partea jurnalistului care a scris articolul de presa si implicit nici a pârâtei din prezenta cauză, astfel că nu se impunea obligarea acesteia la plata unor daune morale reclamanţilor şi nici la publicarea unui drept la replică întrucât i s-a oferit posibilitatea preşedintelui Asociatiei să îşi expună punctul de vedere chiar în cuprinsul articolului publicat.

Aşa fiind, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii A. nr. 9 C.B., C.P. şi C.M. în contradictoriu cu pârâta SC M.S.E.SA- Z.G.D.S., având ca obiect obligaţie de a face şi daune morale.

Văzând dispoziţiile art. 453 Noul Cod de Procedură Civilă  si constatând că reclamanţii au pierdut procesul, instanţa a obligat pe reclamanţi în solidar la plata către pârâta a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu de avocat achitat conform chitanţei nr. 29 din 5.04.2017 depusa în original la f. 70 din dosar.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. nr. 9 C.B., C.P. şi C.M., prin care au solicitat schimbarea în parte a hotărârii, în sensul menţinerii soluţiei privind excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C.M. şi pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, apelanţii au considerat că în mod greşit s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la publicarea unui drept la replică, întrucât preşedintele asociaţiei este doar unul dintre reclamanţi, iar reclamantul C.M. nu a primit posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere în cuprinsul articolului.

Instanţa confundă posibilitatea publicării, în cadrul unui articol de presă, a punctului de vedere al tuturor părţilor implicite, cu dreptul la replică.

Codul Deontologic al Jurnalistului elaborat de Convenţia Organizaţiilor de Media, prevede obligaţia jurnalistului de a face eforturi sa prezinte punctul de vedere al tuturor părţilor implicate- la Capitolul 2.2.3 privind Conduita Profesională - Regulile Redactării, în timp ce dreptul la replică este prevăzut la 2.7.2- Corecţia erorilor- Dreptul la Replică.

De asemenea, Codul Deontologic al Jurnalistului adoptat de Clubul Român de Presă, prevede la art. 5 faptul că jurnalistul va da publicităţii punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate, iar la art. 10 stabileşte că instituţia de presă are obligaţia de a publica/difuza în termen de 5 zile de la primire, dreptul la replică.

Este de o logică elementară faptul ca posibilitatea exprimării unui punct de vedere în cuprinsul articolului nu este similară cu dreptul la replică.

Diferă momentul când se acorda posibilitatea exprimării punctului de vedere cu privire la subiectul ce urmează să fie abordat în articol- respectiv înaintea publicării articolului, urmând ca acest punct de vedere să fie redat in cuprinsul articolului, in timp ce dreptul la replica se exprima si trebuie publicat după apariţia articolului respectiv.

De altfel şi raţiunea exprimării unui punct de vedere cu privire la tema abordată de un anumit articol, diferă total de raţiunea instituirii dreptului la replică.

În continuare, apelanţii au arătat că respingerea cererii privind obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri pentru vătămarea dreptului la demnitate, cinste, bună reputaţie şi prejudiciu de imagine, este rezultatul unei aprecieri superficiale şi tendenţioase a probelor administrate.

Libertatea de exprimare şi libertatea de informare nu sunt libertăţi absolute, sunt libertăţi fundamentale care trebuie însă să respecte la rândul lor anumite drepturi ale fiinţei umane.

Astfel, demnitatea, onoarea, reputaţia si propria imagine a unei persoane sunt drepturi statuate atât de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art.10 alin.2), de Constituţia României (art.30 alin.6), cât şi de Noul Cod civil (art. 72 şi art. 73), aceleaşi instituţii fiind cele care limitează întinderea libertăţii de exprimare şi cea de informare raportat la respectarea acestor drepturi.

În speţă, au arătat că articolul a conţinut nu numai fapte relatate de către persoanele care au formulat plângerile penale şi informaţii din cuprinsul raportului de expertiză, ci şi opinii/judecăţi tendenţioase ale jurnalistului.

Astfel, articolul a fost structurat în 4 secţiuni:

Prima secţiune, începe cu informaţia “Locatarii Asociaţiei de proprietari nr. 9 C.B. din Craiova sunt revoltaţi după ce au aflat rezultatul unei expertize contabile, într-un dosar de cercetare penală de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj — Serviciul de Investigare a Fraudelor. Dosarul a fost deschis în urma unor plângeri făcute chiar de proprietari, cu toţii acuzându-l pe preşedintele asociaţiei de proprietari, P. C.. ”

“Locatarii Asociaţiei” la care face referire articolul sunt de fapt câţiva proprietari de apartamente- semnatarii plângerilor penale (cca 4 persoane). De asemenea expresia “cu totii acuzandu-1 ..” are în vedere aceleaşi 4-5 persoane.

In aceste condiţii, este evident ca jurnalistul- prin folosirea expresiilor “Locatarii Asociaţiei” si “cu totii acuzandu-1 ..” creează o altă dimensiune a numărului de persoane intervievate, această tehnică de manipulare fiind de natură a influenţa şi alţi proprietari- membrii ai Asociaţiei, care neştiind despre ce este vorba şi citind ulterior articolul, ar fi putut crede că toţi ceilalţi proprietari de apartamente au cunoştinţă de faptele infracţionale pe care le-a fi săvârşit.

In secţiunea a doua- “Au plătit datoriile altei societăţi”, titlul secţiunii nu conţine ghilimele care sa arate ca aceasta informaţie ar fi de fapt susţinerea unor persoane, ci exprima mai degraba o concluzie care s-ar trage, in urma prezentării acestei secţiuni. Mai mult, secţiunea începe cu fraza: Toţi proprietarii spun ca reprezentanţii asociaţiei au ajuns sa plătească facturi la căldură pentru doua blocuri care s-au desprins cu ani în urma din asociaţie.

Afirmaţia jurnalistului este falsă, întrucât acesta- aşa cum a arătat şi anterior, nu a luat legătură cu “toţi proprietarii” din asociaţie (cum este publicat), discutând doar cu cele câteva persoane care au sesizat Gazeta de Sud (aceleaşi care au formulat plângerile penale) şi care apar în fotografia publicată odată cu articolul.

Aceleaşi critici privesc şi secţiunea a treia- “Au aruncat cu banii proprietarilor in stânga şi în dreapta”, în sensul că titlul secţiunii sugerează deja o concluzie care s-ar desprinde din lecturarea acesteia.

Întreg articolul este compus într-un mod tendenţios, în prezentarea faptelor fiind strecurate unele afirmaţii false/exagerate intenţionat, astfel încât concluzia cititorului să nu poată fi alta decât aceea că persoanele din conducerea Asociaţii sunt vinovate de săvârşirea mai multor infracţiuni.

Prin neacordarea unui drept la replică, conţinutul articolului a rămas în memoria tuturor celor care au citit ziarul- rude ale lor, prieteni, vecini, membrii ai asociaţiei, astfel fiindu-le afectată demnitatea, cinstea, onoarea, reputaţia/imaginea.

În urma finalizării urmăririi penale, s-a dispus definitiv clasarea acuzaţiilor aduse, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova stabilind că faptele pentru care au fost cercetaţi şi hăituiţi din anul 2012- nu există.

Cu toate acestea, sunt foarte multe persoane, chiar rude ale unora dintre noi, care au citit la un

În concluzie, apelanţii au considerat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, iar sumele pe care le-au solicitat sunt mai degrabă simbolice.

În drept, apelul a fost întemeiat pe prevederile art. 466 şi următoarele Noul Cod de Procedură Civilă.

Apelanţii au solicitat proba cu înscrisuri şi proba testimonială.

Apelul a fost timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 160 lei, achitată prin chitanţa nr. 0302053/05.10.2018.

Intimata-reclamantă SC M.S.E.SA- Z.G.D.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, considerând că declaraţia pe care a dat-o preşedintele asociaţiei în cuprinsul articolului reprezintă un autentic drept la replică, în sensul respingerii vinovăţiei sale, fiind citată cu ghilimele. Chiar preşedintele asociaţiei a îndemnat gazetarul: "Dacă este fraudă, daţi la ziar. Nu avem ce discuta". Astfel, respectând Codul Deontologic al Jurnalistului, semnatara articolului neştiind dacă este fraudă, a solicitat o declaraţie chiar reprezentantului Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Dolj, care a precizat: “Intr-adevar, exista la noi un dosar de cercetare penală pentru fapte de delapidare. S-a făcut o expertiză contabilă din care au reieşit nişte sume, dar urmează să continuam cercetările...” Aşadar, aceasta fiind situaţia de fapt, a urmat publicarea articolului sub un titlu interogativ şi nu afirmativ, lipsind interpretările subiective din partea gazetarului care a respectat pe deplin prezumţia de nevinovăţie.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, intimata a arătat că argumentele invocate sunt construite strict subiectiv şi lipsite de o logică juridică favorabilă acordării daunelor morale pretinse, întrucât: nu poate avea acoperire afirmaţia potrivit căreia respingerea cererii este rezultatul unei aprecieri “tendenţioase a probelor administrate”! Poate fi tolerată o astfel de suspiciune la adresa instanţei de judecata?!; în preambulul articolului s-a menţionat clar: “Scandal la A. de proprietari nr.9 C.B. între o parte a proprietarilor şi reprezentanţii asociaţiei”. Aşadar, această parte a proprietarilor reprezintă “subiectul activ” în următoarele paragrafe, iar formulările gazetarului de genul “locatarii” “cu toţii” etc. sunt limitate la ipoteza de lucru: o parte a proprietarilor!; lipsesc în totalitate motivele care să justifice pretenţia acordării de daune morale celor trei apelanţi-reclamanţi îndeosebi Asociaţiei căreia i-ar fi fost vătămat “dreptul la demnitate, cinste, bună reputaţie”!.

A solicitat respingerea probei testimoniale şi proba cu înscrisurile existente la dosar.

Deliberând asupra apelului, Tribunalul reţine următoarele:

Potrivit art. 41 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, orice persoană fizică sau juridică, indiferent de naţionalitate, ale cărei drepturi sau interese legitime, în special reputaţia şi imaginea publică, au fost lezate prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, beneficiază de dreptul la replică sau rectificare.

Prin „program” în sensul art.1 pct. 4 din aceeaşi lege, se înţelege un ansamblu de imagini în mişcare, cu sau fără sunet, care constituie un întreg identificabil prin titlu, conţinut, formă sau autor, în cadrul unei grile ori al unui catalog realizat de un furnizor de servicii media audiovizuale, având forma şi conţinutul serviciilor de televiziune sau fiind comparabil ca formă şi conţinut cu acestea.

Referitor la articolele publicate în presa scrisă nu există o astfel de reglementare a dreptului la replică, sens în care, apelanţii au făcut trimitere în calea de atac, din perspectiva temeiului juridic aplicabil, la prevederile Codului deontologic al jurnalistului, adoptat în reuniunea Convenţiei Organizaţiilor Meddia din 23 – 24 oct. 2009.

Potrivit prevederilor acestui Cod care nu se impun cu valoare de lege, fiind totuşi un set de reglementări care unifică principii deontologice ale organizaţiilor neguvernamentale de media, se arată la art. 7.2 că dreptul la replică se acordă atunci când cererea este apreciată ca fiind îndreptăţită şi rezonabilă.

Aşadar nu se instituie prin temeiul juridic invocat obligaţia jurnalistului de a acorda dreptul la replică în mod necondiţionat, astfel încât nerespectarea acesteia să atragă implicit răspunderea civilă delictuală.

Folosindu-se sintagma „când cererea este apreciată ca fiind îndreptăţită şi rezonabilă”, în mod evident, se imprimă dreptului la replică un caracter facultativ, acordarea sa în cuprinsul unui cotidian fiind  circumscrisă aprecierii din partea jurnalistului şi/sau publicaţiei în urma evaluării situaţiei din punct de vedere jurnalistic şi prin prisma cererii formulate.

În speţă, este de necontestat că apelanţii-reclamanţi au solicitat, urmare a articolului apărut în  cotidianul „Gazeta de Sud” la data de 12.03.2016, un drept la replică, care nu a fost acordat dar această împrejurare nu este de natură a califica refuzul ca fiind o faptă ilicită susceptibilă a atrage răspunderea civilă delictuală.

Potrivit apărărilor din întâmpinare, intimata - pârâtă S.C. M.S.E. S.A. a considerat că prin inserarea replicii preşedintelui Asociaţiei de proprietari în cuprinsul articolului publicat, s-a asigurat echilibrul opiniilor şi imparţialitatea informaţiilor.

Deşi nu se poate pune semnul egalităţii între publicarea opiniei uneia dintre părţile implicate în conţinutul articolului şi un eventual drept la replică acordat ulterior, susţinerile apelanţilor fiind fondate din această perspectivă, totuşi nu se poate reţine săvârşirea unei fapte ilicite în sarcina pârâtei întrucât prin potrivit reglementărilor în materie, mai sus menţionate, este de presupus că la momentul respectiv, nu s-a apreciat ca fiind îndreptăţită şi rezonabilă o astfel de cerere. Nefiind consacrată cu titlu de obligaţie acordarea dreptului la replică în presa scrisă, „aprecierea” care stă la baza adoptării unei anumite reacţii sau atitudini a cotidianului, nu poate fi sancţionată. Nimic însă nu împiedică partea care se consideră lezată, să acţioneze în justiţie, aşa cum de altfel este  şi cazul în speţă.

Pentru considerente similare, nu se poate reţine ca fondată nici critica apelanţilor privind neacordarea dreptului la replică reclamantului C.M., cu atât mai mult cu cât în articolul incriminat, acesta nu este individualizat prin indicarea numelui şi a prenumelui, făcându-se doar referire la profesia sa, de economist în cadrul Asociaţiei de proprietari nr. 9 C.B..

Referitor la cea de-a doua critică principală din cererea de apel, în legătură cu modul de soluţionare a petitului privind acordarea unor despăgubiri băneşti cu titlu de daune morale, Tribunalul reţine că argumentaţia din considerentele sentinţei atacate se circumscrie dispoziţiilor art. 1349 alin.1 şi 2 coroborate cu cele ale art. 1357 – 1371 Noul Cod Civil privind răspunderea civilă delictuală; s-au analizat condiţiile îndeplinirii acesteia, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi  vinovăţia autorului faptei ilicite.

Pentru a stabili antrenarea acestei răspunderi şi implicit, existenţa prejudiciului moral, instanţa s-a raportat la conţinutul articolului de presă incriminat, publicat în cotidianul „Gazeta de Sud” la data de 12.03.2016 şi la temeiurile de drept incidente privind libertatea de exprimare, prevăzute de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 30 alin.1 din Constituţie.

S-a reţinut că nu există fapta ilicită a jurnalistului care a scris articolul de presă întrucât s-a respectat prezumţia de nevinovăţie a persoanelor cercetate, nu s-au făcut acuzaţii, s-a solicitat un punct de vedere reprezentantului Asociaţiei şi Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Române iar titlul articolului este exprimat în formă interogativă, nefiind de natură să inducă ideea că cele relatate sunt adevărate.

Într-adevăr, potrivit jurisprudenţei europene, libertatea de exprimare reprezintă un principiu fundamental al unei societăţi democratice iar analiza cazurilor privind libertatea presei este întotdeauna marcată de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau la judecăţi de valoare, distincţie ce corespunde într-o anumită măsură celei realizate în chiar textul articolului 10 din Convenţie:”libertatea de a primi sau comunica informaţii sau idei”.

Curtea face distincţie în cazul reportajelor bazate pe conversaţii, (gen interviuri) între afirmaţiile ziaristului însuşi şi cele pe care acesta le citează de la cei intervievaţi, considerând că „sancţionarea unui ziarist pentru a fi ajutat la difuzarea declaraţiilor unui terţ în cursul interviului ar constitui un obstacol serios la contribuţia presei la discutarea problemelor de interes general şi nu s-ar putea concepe fără motive suficient de serioase” (Cauza Thoma contra Luxembourgului, hotărârea din 29 martie 2001, Cauza Jersild contra Danemarcei, hotărârea din 23 sept. 1994).

Deşi au, de regulă, obligaţia de a verifica afirmaţiile factuale făcute de particulari, „faptul de a cere, de o manieră generală, ca ziariştii să se disocieze în mod formal şi sistematic de conţinutul unei afirmaţii (făcute în cursul unui interviu de către persoana intervievată) care ar putea să-i insulte pe terţi, să-i provoace sau să le aducă atingere onoarei, nu se conciliază cu rolul presei de a informa cu privire la faptele, opiniile şi ideile dintr-un anumit moment” (Cauza Dragoş Stângu contra României, decizia de inadmisibilitate din 9 nov. 2004, Cauza Pedersen şi Baadsgard contra Danemarcei, Hotărârea Marii Camere din 17 dec. 2004, cauza Radio France şi alţii contra Franţei, hotărârea din 30 martie 2004).

Contrar susţinerilor apelanţilor, în speţă, articolul incriminat nu conţine opinii sau judecăţi tendenţioase ale jurnalistului; sunt citate punctele de vedere ale unor proprietari din condominiul administrat de A. de proprietari, respectiv  numiţii I. P., A. D. şi N. C. în legătură cu rezultatul unei expertize contabile efectuate de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Dolj în dosarul de cercetare penală nr. 3325/P/2012 şi sunt prezentate extrase din cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat. În finalul articolului se consemnează ad literram, citând între ghilimele, punctul de vedere al administratorului Asociaţiei şi declaraţia reprezentantului Serviciul de Investigare a Fraudelor prin care confirmă existenţa unui dosar de cercetare penală pentru fapte de delapidare.

Rezultă în mod evident din conţinutul articolului că s-au redat cu ghilimelele de rigoare opinii ale unora dintre proprietarii condominiului fără a se emite de către jurnalist interpretări sau comentarii pe marginea subiectului prezentat: Chiar titlul articolului este prezentat într-o formă interogativă – „Delapidare la A. nr. 9 C.B.?” ceea ce denotă că nu se emit imputaţii factuale nedovedite şi nici judecăţi de valoare în sensul jurisprudenţei CEDO, acuzaţii sau alte incriminări în legătură cu conducerea Asociaţiei de proprietari, fiind pur şi simplu evidenţiate punctele de vedere ale proprietarilor amintiţi alături de cel al Preşedintelui. Textul plasat sub fotografia inserată în articol – „Proprietarii din A. de proprietari nr. 9 C.B. spun că reprezentanţii lor dispun, după bunul lor plac, de banii asociaţiei” evidenţiază faptul că autorul articolului nu prezintă faptele dintr-o perspectivă proprie de înţelegere şi interpretare, ci pur şi simplu, reproduce opiniile celor intervievaţi. În plus, verifică afirmaţiile factuale făcute de aceştia prin solicitarea formulată la Serviciul  de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Dolj, al cărei răspuns este de asemenea, prezentat în finalul articolului.

În analizarea cazurilor privind libertatea presei, în jurisprudenţa europeană se urmăreşte şi atitudinea subiectivă a autorului în momentul săvârşirii faptei. În raport de acest criteriu, este necesar a se stabili buna-credinţă a jurnalistului, atât în raport de adevărul afirmaţiilor sale, respectiv, dacă a cunoscut sau nu că acestea sunt adevărate/false, dacă a depus diligenţele necesare pentru a verifica autenticitatea afirmaţiilor, cât şi în funcţie de scopul demersului jurnalistic. Un ziarist nu se poate prevala de garanţia oferită de art. 10 din Convenţie decât dacă a acţionat „cu bună-credinţă, astfel încât să furnizeze informaţii exacte şi demne de încredere, respectând deontologia jurnalistică” (Cauza Radio France contra Franţei), cu atât mai mult atunci când mijlocul de difuzare are un impact potenţial considerabil.

Adevărul obiectiv al afirmaţiilor dintr-un articol nu trebuie să fie singurul criteriu pentru analizarea unei acuzaţii ce se pretinde a fi calomnioasă, un  element determinant trebuind să fie reaua-credinţă a autorului afirmaţiilor.

Or în speţă, maniera în care este redactat articolul în cadrul ziarului şi împrejurarea că în finalul textului s-a redat cu acurateţe punctul de vedere al persoanei incriminate de cei intervievaţi, faptul că se prezintă opinii fără a se trage o concluzie, nu conduce la aprecierea că jurnalistul ar fi acţionat altfel decât cu bună-credinţă.

Sunt nefondate şi susţinerile apelanţilor privind faptul că s-ar fi încercat prezentarea în mod eronat a dimensiunii numărului de persoane intervievate întrucât chiar în secţiunea introductivă a articolului se menţionează în cuprinsul textului scris cu caractere îngroşate că scandalul poartă între „o parte a proprietarilor” şi reprezentanţii Asociaţiei.

Aşadar, cum toate referirile la o eventuală faptă de delapidare din partea conducerii Asociaţiei de proprietari se raportează la afirmaţiile unora dintre proprietarii condominiului, citaţi în mod fidel şi nominalizaţi prin indicarea numelui şi prenumelui, fără emiterea vreunei judecăţi sau acuzaţii, Tribunalul apreciază că articolul incriminat nu a fost de natură a aduce atingere imaginii şi demnităţii reclamanţilor.

În situaţia lezării valorilor umane legate de demnitate, onestitate, îndeplinire a îndatoririlor profesionale şi sociale, este necesar ca cel care pretinde o astfel de atingere adusă drepturilor sale, să prezinte un minimum de argumente şi indicii cu care să demonstreze în ce măsură drepturile personal nepatrimoniale i-au fost afectate. Se impune identificarea unor criterii de stabilire a naşterii unui prejudiciu moral, nefiind suficient doar gradul de percepere din partea judecătorului a universului psihic al fiecărei persoane.

În mod corect, prima instanţă a considerat că reclamanţii nu au suferit un prejudiciu moral prin publicarea articolului de presă, interpretând obiectiv şi pertinent declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, coroborat cu toate celelalte probe  administrate şi concluzionând în consecinţă. Nu rezultă că reclamanţii C.P. şi C.M. au întâmpinat difi- cultăţi din punct de vedere profesional după publicarea articolului, îndeplinind în continuare funcţii în conducerea Asociaţiei de proprietari.

Deşi se invocă o apreciere superficială şi tendenţioasă a probelor administrate, în apel, reclamanţii nu au susţinut motivele invocate prin niciun element probator: au indicat faptul că solicită proba cu înscrisuri, dar nu au ataşat niciun înscris la dosar. De asemenea, au solicitat încuviinţarea probei testimoniale, însă nu au indicat prin nume şi domiciliu, nicio persoană pe care să o propună ca martor, în aceste condiţii intervenind sancţiunea decăderii, conform art. 470 alin.3 coroborat cu art. 254 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă.

Apelanţii-reclamanţi nu au demonstrat în ce mod au fost afectaţi, astfel încât nu s-ar putea reţine cauzarea unui prejudiciu ce ar putea fi cuantificat asupra drepturilor nepatrimoniale ale acestora privind demnitatea, moralitatea, situaţia profesională.

Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul, în baza art. 480 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. nr. 9 C.B., cu sediul în Craiova..., jud. Dolj, C.P., domiciliat în Craiova, ..., jud. Dolj şi C.M., domiciliat în Craiova, ... jud. Dolj, împotriva sent.civ. nr. 626/30.01.2018, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 10211/215/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC M.S.E.SA- Z.G.D.S., cu sediul în Bucureşti, ... şi cu sediul procesual ales în Craiova...., jud. Dolj, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Octombrie 2018.

Preşedinte,

I.G.Ş.Judecător,

A.B.

Grefier,

C.D.S.

Red.jud.I.G.Ş.

24.10.2018

Tehnored. S.V./6 ex.

Jud.fond-A.G.

Domenii speta

Spete similare