Pretenții – necompetență materială: contract de achiziție publică în sensul Legii nr. 101/2016 şi al Legii nr. 99/2016

INSTANŢA,

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.05.2020 sub nr. ..../299/2020, reclamanta A S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta BS.A. obligarea pârâtei la restituirea garanției de participare la procedura de achiziție publică pentru realizarea proiectului ”Realizare sisteme de măsurare a energiei electrice și monitorizare a calității energiei electrice în stația 220/110/20kV Pitești Sud” în cuantum de 6.000 lei, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.600 lei plus TVA, reprezentând lucrări real executate și nedecontate, anularea facturii nr. 44/20.03.2020 în sumă de 54.399,26 lei, emisă cu titlu de penalități pentru neexecutarea obligațiilor contractate în termenul stabilit în contract. În subsidiar, a solicitat recalcularea acestor penalități prin raportare la prevederile art. 12.1 din contract. De asemenea, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente sumelor neachitate, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a participat în calitate de ofertant la procedura de licitație organizată de pârâtă, sens în care a achitat garanția de participare în valoare de 6.000 lei. Oferta reclamantei a fost desemnată câștigătoare și, la data de 21-22.12.2017 părțile au încheiat contractul de achiziție publică nr. 51/15076, dar, pe fondul întârzierilor provocate de pârâtă, abia la data de 15.01.2018 a fost emisă scrisoarea de garanție bancară, cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut în contract. Față de această împrejurare, reclamanta apreciază că pârâta în calitate de achizitor a comis un abuz.

Cu privire la suma de 3.600 lei a arătat că aceasta reprezintă contravaloarea serviciilor efectiv prestate conform caietului de sarcini elaborat de pârâtă.

Referitor la factura nr. 44/20.03.2020, reclamanta a invocat o serie de deficiențe în derularea contractului de achiziție publică, iar acestea au condus la întârzieri ce nu sunt imputabile reclamantei, ci pârâtei, în calitate de achizitor.

În drept au fost invocate disp. art. 1270, 1516 C.civ., Legea nr. 99/2016, HG nr. 394/2016.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 682 lei, conform dovezii de la f. 107.

În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 19.06.2020, reclamanta a formulat cerere completatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 24.144,94 lei, reprezentând echivalentul scrisorii de garanție bancară aferentă Contractului nr. 51/15076 din 21.12.2017, motivat de inexistența condițiilor de executare a garanției, precum și a sumei de 1.016 lei, cu titlul de cheltuieli de executare.

La data de 27.07.2020 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, raportat la dispozițiile art. 28.2 din contract, precum și la prevederile OUG nr. 114/2020 și ale Legii nr. 99/2016, arătând că între părți se derulează un contract de achiziție publică, iar instanța competentă este cea de drept comun de la sediul achizitorului care se află în mun. Pitești.

De asemenea, a invocat excepția netimbrării, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

La aceeași dată, pârâta a formulat cerere reconvențional㸠solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 31.270,32 lei, a sumei de 8.418,83 lei potrivit facturii nr. 105/08.07.2020, precum și a cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 23.09.2020, instanța a invocat excepţia necompetenţei materiale și a pus în discuția părților excepția invocată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C.pr.civ, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea in fond a cauzei, iar excepția necompetenţei materiale este o excepție de procedură, absolută şi dilatorie ce trebuie analizată cu prioritate faţă de orice altă excepție sau cerere.

Competenţa materială presupune o delimitare între instanţele de grad diferit, iar normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în Codul de procedură civilă şi în alte acte normative speciale.

Competenţa materială funcţională este aceea care determină şi precizează funcţia şi rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanţelor judecătoreşti, în timp ce competenţa materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanţe judecătoreşti.

Normele care reglementează competenţa materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei. În acest sens sunt şi dispoziţiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.

De asemenea, instanţa reţine că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ.,  la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.

Potrivit art. 53 alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul.

Având în vedere că respectivul contract în baza cărora se solicită sumele ce fac obiectul prezentului dosar este un contract administrativ, în sensul Legii nr. 101/2016 şi al Legii nr. 99/2016 şi că părțile pretind executarea unor obligații care derivă direct din contractul de achiziției publică menționat atât sub aspectul cererii principale, cât și al cererii reconvenționale, instanţa apreciază că în cauză sunt incidente normele de competenţă prevăzute de art. 53 alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 101/2016.

Chiar dacă s-ar aprecia că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 53 alin.1 ind. 1 din Legea nr. 101/2016 anterioară ultimei modificări legislative, instanţa reţine că acestea stabileau că procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante.

Având în vedere că potrivit art. 99 C.proc.civ., tribunalul este instanţa civilă de drept comun, rezultă că judecătoria nu este competentă material să soluţioneze prezentul dosar.

Văzând şi dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod procedura civilă, potrivit cu care necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenta unei instanțe de alt grad, instanța apreciază întemeiată excepţia invocată, urmând să o admită şi să decline competenţa de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secţiile Civile.

Sub aspectul competenței teritoriale, instanța reține că sediul autorității contractante se află în mun. București, ...., sector 1, astfel cum rezultă atât din certificatul constatator emis de ONRC, cât și din cuprinsul întâmpinării formulate în cauză de către pârâtă.

Potrivit contractului, art. 28.2, părțile au convenit că litigiile dintre părți vor fi supuse soluționării instanțelor judecătorești competente de pe raza teritorială a achizitorului. Astfel, având în vedere că sediul achizitorului se află în mun. București, competența teritorială aparține instanțelor judecătorești situate în mun. București.

Instanța reține că nu prezintă relevanță împrejurarea că sediul sucursalei achizitorului se află în raza teritorială a mun. Pitești, câtă vreme părțile au stabilit ca alegerea de competență să se facă raportat la sediul achizitorului, nu la sediile unor dezmembrăminte ale acestei entități.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu.

Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamant A S.R.L., cu sediul în ..... şi pe pârât BS.A., cu sediul în ......, în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţiile civile.

Fără cale de atac.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 07.10.2020.

PREȘEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare