Constatare nulitate act clauze abuzive

Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2022:186.000277

Dosar nr. .............../215/2021

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. ..................../2022

Şedinţa publică de la ..................

Completul compus din:

.............................

Pe rol soluţionarea apelului formulat de  apelantul  reclamant ........................ împotriva  sentinţei nr.  ................../06.01.2022  pronunţată de Judecătoria Craiova  în  dosarul nr. ..................../215/2021 în contradictoriu  cu  intimata pârâtă  .........................., având ca obiect constatare nulitate act clauze abuzive.

Prezenţa părţilor şi dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de ......................., care face parte din prezenta, când pentru a da posibilitate apărătorului ales al apelantului reclamant  sa formuleze concluzii scrise, instanţa a amânat pronunţarea la data de .............................

INSTANŢA

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. ................./06.01.2022  pronunţată de Judecătoria Craiova  în  dosarul nr. ..................../215/2021 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului ........................, invocată de către pârâtă prin întâmpinare. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ..................... în contradictoriu cu pârâta ..............................  având ca obiect constatare clauze abuziv, ca fiind introdus de către o persoană lipsită de calitate procesual activă. A fost respins capătul de cerere având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a  reţinut  că între societate pârâta fostă ......................... actual  ....................... în calitate de Finanţator pe de o parte, şi societatea comercială ....................... în calitate de Utilizator pe de altă parte, a intervenit Contractul de leasing nr. ....................... din ................... având ca obiect cedarea dreptului de folosinţă asupra imobilului situat în Mun. Caracal, str. Antonius Caracalla, nr. 30 – 32, jud. Olt, contra achitării ratelor de leasing lunare, în cuantumul şi la termenele de plată prevăzute detaliat în Graficul de rambursare, petentul, garantând în calitate de Fidejusor, îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate de către debitorul principal.

Conform susţinerilor necontestate ale părţilor, Contractul a fost reziliat la iniţiativa Finanţatorului pentru neplata ratelor lunare, devenind incidente prevederile art. 8 alin. 2 din Contractul de leasing nr. ....................... din 04.03.2008, conform căruia: ”În cazul producerii vreuneia dintre cazurile de neîndeplinire a obligaţiilor Contractuale prevăzute mai sus la art. 7, precum şi în cazul în care Utilizatorul nu îşi îndeplineşte vreuna dintre obligaţiile asumate prin prezentul Contract, Finanţatorul are, printre altele, dreptul să considere Contractul desfiinţat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără orice formalitate prealabilă. În acest caz Utilizatorul are obligaţia: 1. Să restituie Finanţatorului posesia Bunului în termen de 3 zile lucrătoare de la notificarea rezilierii Contractului în conformitate cu prevederile art. 9. 2. Să plătească Finanţatorului ratele de leasing scadente şi neachitate până în acel moment, inclusiv penalităţile aferente, şi p indemnizaţie de reziliere care devine exigibilă imediat prin efectul rezilierii, compusă din toate celelalte rate de leasing rămase de achitat şi valoarea reziduală. Utilizatorul datorează de asemenea T.V.A, taxe, impozite, şi orice alte costuri aferente încetării Contractului, coroborat cu art. 11.1 par. 2.”

În conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin.1 C.pr.civ., instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În raport de considerentele expuse anterior, instanţa a analizat cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, întrucât prin soluţionarea acesteia se determină cadrul procesual în care vor fi analizate şi celelalte incidente procedurale.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale, instanţa a arătat  că potrivit art. 36 din Codul procedură civilă: Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Astfel, analizând raportul juridic litigios dedus judecăţii, prin prisma prevederilor art. 36 Cod de procedură civilă redat în sinteză anterior, instanţa a constatat că reclamantul nu are calitate procesual activă în promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, întrucât nu a fost parte în Contractul de leasing nr. ....................../01 din 04.03.2008, încheiat între pârâta ............................ actual ..................... în calitate de Finanţator şi societatea comercială ............................ în calitate de Utilizator, garantare obligaţiei principale pe calea fidejusiunii, fiind în definitiv un simplu contract accesoriu.

În acest sens, în cauza n C-74/15, Curtea de Justiţie a reţinut în legătură cu aspectul dacă o persoană fizică ce se angajează să garanteze obligaţiile pe care o societate comercială le a contractat faţă de o instituţie bancară în temeiul unui contract de credit poate fi considerată drept „consumator” în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 93/13, este necesar să se arate că, deşi poate fi descris, în ceea ce priveşte obiectul său, ca fiind un contract accesoriu în raport cu contractul principal din care a izvorât datoria pe care o garantează [a se vedea, în contextul Directivei 85/577/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind protecţia consumatorilor în cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale (JO L 372, p. 31, Ediţie specială, 15/vol. 1, p. 188), Hotărârea Dietzinger, C 45/96, EU:C:1998:111, punctul 18], un astfel de contract de garanţie sau de fideiusiune se prezintă, din punctul de vedere al părţilor contractante, ca un contract distinct, din moment ce este încheiat între alte persoane decât părţile la contractul principal. Prin urmare, părţile la contractul de garanţie sau de fideiusiune sunt cele în raport cu care trebuie apreciată calitatea în care au acţionat.

Totodată, instanţa a reţinut că petentul - fidejusor, având calitatea de administrator al Societăţii ........................ pentru care a garantat obligaţia de plată asumată prin Contractul de leasing nr. ......................../01 din 04.03.2008, denunţat sub aspectul clauzelor abuzive, nu se încadrează în noţiunea de consumator, motiv pentru care nu se poate prevala de dispoziţiile Legii nr. 193/2000.

În acest sens, instanţa a reţinut că, în mod expres, dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 definesc noţiunea de consumator ca fiind ” (...) Orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”, iar conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 ”O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”.

Astfel, din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale rezultă că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 193/2000 exclusiv în privinţa contractelor sinalagmatice cu titlu oneros, având ca obiect furnizarea de către un profesionist a unor bunuri şi/sau servicii în beneficiul unui neprofesionist (consumatorul), în schimbul efectuării de către acesta din urmă a unei contraprestaţii în favoarea profesionistului (constând, de regulă, în plata unei sume de bani).

Ori, Contractul de fidejusiune încheiat de reclamant în calitate de administrator al Societăţii ......................... care a avut calitatea de Utilizator, nu intră intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000, acesta având un caracter unilateral, nu sinalagmatic, în condiţiile în care a dat naştere unor obligaţii exclusiv în sarcina garantului, fără ca pârâta să se oblige la o contraprestaţie în schimbul obligaţiei de garanţie asumată de reclamant.

Contractul de fidejusiune este accesoriu în raport de obligaţia principală în vederea garantării căreia se încheie, dând  naştere unei singure obligaţii a garantului faţă de creditor, nu şi reciproc. Totodată, instanţa a reţinut că, în legătură cu aspectul dacă o persoană fizică ce se angajează să garanteze obligaţiile pe care o societate le-a contractat faţă de o instituţie bancară în temeiul unui contract de credit poate fi considerată "consumator" CJUE a arătat că părţile la contractul de garanţie/fideiusiune sunt cele în raport de care trebuie apreciată calitatea în care au acţionat şi un astfel de contract de garanţie/fideiusiune se prezintă, din punctul de vedere al părţilor, ca un contract distinct, fiind încheiat între alte persoane decât părţile la contractul principal.

CJUE a amintit că, potrivit jurisprudenţei, noţiunea "consumator", în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 93/13, are un caracter obiectiv şi trebuie apreciată având în vedere un criteriu funcţional: dacă raportul contractual în cauză se înscrie în cadrul unor activităţi străine de exercitarea unei profesii.

Astfel, revine instanţei naţionale,  obligaţia de a stabili dacă, în cazul unei persoane fizice, garant pentru o societate, această persoană a acţionat în cadrul activităţii sale profesionale ori în virtutea unor raporturi funcţionale avute cu respectiva societate (de exemplu, administrarea acesteia, o participaţie care nu este neglijabilă la capitalul social) sau în scopuri personale.

Aplicând la speţă, principiile legal enunţate anterior, instanţa a constatat că reclamantul, la încheierea contractului de fidejusiune accesoriu faţă de Contractul de leasing nr. .................../01 din 04.03.2008, a acţionat în virtutea unor raporturi comerciale cu societatea .......................... întrucât, pe de-o parte, la momentul asumării obligaţiei de garantare, avea calitatea de administrator al societăţii Utilizator, iar pe de altă parte, bunul tranzacţionat, în speţă imobilul situat în Mun. Caracal, str. Antonius Caracalla, nr. 30 – 32, jud. Olt, era destinat sediului social al societăţii respective.

În acelaşi sens, instanţa a reţinut că, în sentinţa pronunţată la data de 14 martie 2013 în cauza Ceska sporielna, C-419/11, punctul 32, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, care se referă la noţiunea de consumator, nu vizează decât consumatorul final privat, care nu este angajat în activităţi comerciale sau profesionale”, ori, petentul se afla în relaţii funcţionale cu societatea pentru care a garantat, astfel că, nu se poate reţine că petentul a acţionat într-un interes privat, disociat de cel al societăţii comerciale pe care o avea în administrare.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa în temeiul art. 40 alin. 1 teza II din Codul de proc.civ., raportat la art. 36 din acelaşi act normativ, cu aplicarea prioritară a jurisprudenţei comunitare, instanţa reţine că petentul nu are calitate de Consumator în înţelesul art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000*) privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori – Republicare, motiv pentru care va admite excepţia lipsei calităţi procesual active invocată de către pârâtă prin întâmpinare, iar pe cale de consecinţă va respinge cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă de către o persoană lipsită de calitate procesual activă.

Faţă de soluţia de respingere pronunţată în prezenta cauză, instanţa, în baza art. 453 alin. 1 Cod Proc. Civ., potrivit căruia: partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să  plătească  cheltuielile  de judecată, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către reclamant, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva  acestei sentinţe a declarat apel reclamantul .........................., pe care a considerat-o  ca fiind netemeinică, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului,  desfiinţarea hotărârii  atacate, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată.

A menţionat  că instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, considerând în mod eronat că nu are legitimare activă să promoveze o acţiune în constatarea caracterului abuziv al unor clauze din cadrul contractului de leasing întrucât a semnat acest contract în calitate de fidejusor, obligaţia izvorâtă în sarcina sa fiind una accesorie faţă dc drepturile şi obligaţiile izvorâte din contractul de leasing.

Din punctul sau de vedere, optica instanţei de fond este greşită, având în vedere definiţia juridică a fidejusorului, respectiv „persoana care se obligă faţă de creditorul altei persoane să execute obligaţia celui pe care îl garantează, daca acesta nu o va executa.”

In plus, concomitent cu încheierea contractului de leasing nu a fost încheiat separat un contract de fidejusiune, pentru a se putea invoca existenţa a două contracte distincte şi nici faptul că un astfel de contract s-ar fi încheiat cu acte persoane decât cele din contractul principal. Mai mult decât atât, în urma părăsirii imobilului care a făcut obiectul leasing-ului, beneficiarul contractului de leasing s-a îndreptat direct împotriva sa, executându-l silit pentru neplata sumelor de bani pe care societatea .............................. le datora pentru folosirea imobilului.

A considerat  apelantul reclamant ca are atât interes, cât şi calitate activă să promoveze prezenta acţiune, din moment ce prevederile contractuale îi sunt aplicabile şi acestuia, eu fiind de facto cel care a suportat executarea obligaţiei principale. Aşadar, având în vedere că fidejusiunea este o garanţie personală, ce constă în angajamentul pe care fidejusorul şi-l ia faţă de creditor de a executa obligaţia debitorului principal în cazul în care acesta nu o va executa, apreciaza că nu se poate contesta legitimitatea sa în a promova o acţiune prin care se urmăreşte eliminarea din contract a clauzelor care stabilesc cuantumul sumelor de bani ce trebuie achitate în caz de neexecutare a contractului.

În plus, având în vedere că prin prezenta acţiune a urmărit constatarea caracterului abuziv al clauzelor menţionate, acestea fiind în opinia sa, nule absolut, în temeiul dispoziţiilor art. 1247 alin. (2) Cod civil coroborat cu dispoziţiile legii 193/2000, consideră că este evident că are calitate procesuală activă pentru a promova o astfel de acţiune.

Prin urmare, apelantul reclamant a considerat  că în mod netemeinic instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 32 Cod procedură civilă. În ceea ce priveşte neîncadrarea sa în categoria consumatorilor protejaţi de dispoziţiile Legii nr. 193/2000, a  reiterat faptul că însăşi pârâta a evidenţiat faptul că a semnat contractul în calitate de fidejuşor, deci în calitate de persoană fizică şi nicidecum în calitate de profesionist.

In plus, a precizat faptul că soţia sa a fost cea care a avut calitatea de asociat unic în cadrul societăţii ..............................., aceasta mandatându-l pe acesta să se ocupe de societate după ce s-a îmbolnăvit de o boală incurabilă în urma căreia a şi decedat.

Pe de altă parte, aşa cum a arătat în cererea introductivă de instanţă, pârâta a profitat de starea de vulnerabilitate în care se afla, inducându-l  în eroare cu privire la natura contractului încheiat. Pe cale de consecinţă,  clauzele contractului încheiat între reclaamntul apelant şi pârâtă pot fi analizate în lumina prevederilor Legii nr. 193/2000, mai exact instanţa are posibilitatea de a constata caracterul abuziv al acestora, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 4 din lege. A menţionat  că după cum a arătat  în cererea de chemare în judecată, după încheierea contractului, pârâta i-a propus să locuiască în continuare în imobilul pe care i l-am vândut în prealabil, sub condiţia semnării unui contract cu aceasta în calitate de fidejusor, contract pe care în discuţiile preliminare la numit contract de închiriere şi prin  care societatea ................... se obliga să plătească o sumă de bani cu titlu de "chirie" pentru folosirea imobilului respectiv ca sediu de desfăşurare a activităţii. Cel puţin aşa i-a fost prezentată situaţia la acel moment, neavând reprezentarea ca de fapt natura contractului încheiat era cu totul alta, respectiv un contract de leasing financiar, mai exact de "lease and buy back".

Astfel, clauza de la art. 8 alin. (1) pct 2 din contractul de leasing ce prevede că în caz de reziliere a contractului, Utilizatorul are obligaţia "să plătească Finanţatorului ratele de leasing scadente şi neachitate până în acel moment, inclusiv penalităţile aferente, şi o indemnizaţie de reziliere care devine exigibilă imediat prin efectul rezilierii, compusă din toate celelalte rate de leasing rămase de achitat şi valoarea reziduală. Utilizatorul datorează de asemenea TVA, taxe, impozite şi orice alte costuri aferente încetării Contractului, coroborat cu art. 11.1 par. 2” are din punctul apelantului de vedere caracter abuziv întrucât a fost pre-formulată şi prin natura sa a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, fiind inserată cu rea-credinţă în contract.

Aşadar, această clauză nu a făcut obiectul unei negocieri directe, cu atât mai mult cu cât a semnat contractul în calitate de fidejusor, contractul având clauze standard, prestabilite de către pârâtă, apelantul  având posibilitatea de a accepta sau nu toate clauzele  ” în bloc", fără a putea influenţa în vreun fel conţinutul acestora.

În anul 2011, în temeiul clauzei de la art. 8 din contract, având în vedere că Utilizatorul, respectiv societatea ......................... a intrat în procedura de insolvenţă şi a fost radiată în anul 2010, pârâta a demarat procedura de executare silită împotriva sa, fiind format dosarul de executare nr. nr. ............./E/2011 de către ...................., executare care s-a finalizat cu poprirea veniturilor din pensie, respectiv începând cu luna decembrie 2012 mi s-a reţinut lunar suma de 147 de lei.

A precizat că pârâta a valorificat bunul a cărui folosinţă a făcut obiectul contractului de leasing, dar nu i s-a adus la cunoştinţă suma cu care a fost valorificat şi nici cuantumul prejudiciului (sumă ce ar fi trebuit să fie diminuată cu suma obţinută prin vânzarea bunului) pe care pârâta pretinde că l-a suferit şi pentru recuperarea căruia a demarat procedura de executare împotriva sa. Apelantul reclamant a considerat  că pârâta a fost şi este în continuare de rea-credinţă, urmărind de fapt să se îmbogăţească fără just temei, suma de bani pe care pretinde că i-o datorez fiind, în opinia sa, în cuantum de 732.129,86 de lei, deşi suma pentru care a fost demarată procedura de executare silită a fost în cuantum de 354.256,29 de lei.

La o simplă analiză a cuantumului sumei de bani pretinse, se poate observa caracterul abuziv al acesteia, având în vedere că de la momentul pornirii executării silite şi până în prezent, pârâta nu doar că a valorificat bunul, acoperindu-şi o bună parte din prejudiciu, dar a şi înfiinţat o proprire asupra veniturilor din pensie, obţinând lunar o sumă de bani.

Prin urmare, este evident că art. 8 alin. (1) pct. 2 este o clauză, abuzivă, dând naştere la un dezechilibru semnificativ între drepturile şi  obligaţiile părţilor, fiind astfel îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000. Clauza pe care o consideră abuzivă este de natură a-1 împovăra excesiv pe Utilizator, în caz de denunţare unilaterală a contractului, acesta fiind nevoit nu numai sâ restituie bunul, dar să plătească nu numai ratele scadente şi penalităţile aferente, dar şi o indemnizaţie de reziliere compusă din restul ratelor şi valoarea reziduală.

S-a menţionat că în contract nu se face nicio precizare cu privire la scăderea din cuantumul indemnizaţiei a sumei de bani cu care s-ar obţine prin valorificarea bunului.

Or, pârâta a înstrăinat bunul, recuperându-şi o bună parte din prejudiciul pe care pretinde că l-a suferit. A solicitat a se avea în vedere  că s-a  încercat soluţionarea pe cale amiabilă a acestei situaţii, însă pârâta s-a limitat la a invoca dispoziţiile clauzei penale şi dispoziţiile art. 15 din OG 51/1997 şi a refuzat orice negociere.

Dispoziţiile art. 15 din OG 51/1997 prevăd că „în cazul în care utilizatorul nu execută obligaţia de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive, finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul, să plătească ratele scadente, cu daune-interese, dacă în confract nu se prevede altfel ”, iar în forma aplicabilă la momentul încheierii contractului de leasing, art. 15 avea următorul conţinut „(1) în cazul în care locatarul/utilizatorul, care are calitatea de consumator, nu acoperă rata de leasing timp de 3 luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing. (2) în cazul în care locatarul/utilizatorul restituie bunul în termenul prevăzut în contract, eventualele despăgubiri nu pot cuprinde decât diferenţa între totalul sumelor datorate conform contractului, diminuată cu valoarea obţinută prin valorificare, exclusiv TVA, sau, după caty cu

valoarea stabilită printr-un raport de evaluare a bunului emis de un evaluator autorizat conform legii. Sumele datorate conform contractului de leasing se constituie din facturile emise şi neachitate, valoarea de intrare rămasă de achitat până la finele perioadei de leasing, inclusiv valoarea reziduală, cheltuieli cu asigurările bunului, reprezentate de poliţa de asigurare obligatorie şi/sau poliţa de asigurare facultativă, amenzi de circulaţie şi amenzi pentru neplata rovinietei, precum şi taxe/impozite aferente bunului.

După cum se poate observa, legiuitorul a avut în vedere ca în cazul rezilierii contractului din culpa Utilizatorului, Finanţatorul să fie despăgubit, însă cu o sumă care să cumuleze ratele scadente şi eventual daune-interese şi nicidecum, toate ratele scadente plus valoarea reziduală. A solicitat a se avea în vedere că obiectul contractului a fost dreptul de folosinţă al unui bun imobil, şi nu mobil cum este specific contractului de leasing, acest tip de contract fiind mai des întâlnit în practică.Prin urmare, nu se poate vorbi de un grad de uzură al bunului ca urmare a folosirii acestuia de către Utilizator, mai ales că bunul a fost folosit foarte puţin timp, uzură care ar fi putut genera o depreciere a bunului.

Imobilul care a făcut obiectul contractului de leasing a fost anterior evaluat, pârâta cunoscând valoarea de piaţă a acestuia. Maniera în care pârâta a ales să valorifice ulterior bunul, în calitate de proprietară, şi eventualul preţ pe care l-a obţinut (sub valoarea pieţei) nu-mi poate fi imputată mie.

Caracterul abuziv al unei astfel de clauze penale a fost relevată şi în practică juridică, statuându-se că „clauza penală în discuţie nu corespunde unor imperative ce se impun a fi respectate în viaţa juridică şi în relaţiile contractuale în general şi care implică respectarea unui echilibru al prestaţiilor contractuale ale părţilor atât cu ocazia încheierii contractului, cât şi pe parcursul executării acestora, uneori chiar şi ulterior încetării lor, imperative precum buna-credinţă reglementată de art 970 alin. 1 C.civ. ori cel al echităţii, prevăzut în alin. 2 al aceluiaşi articol şi care se opun inserării, de către una dintre părţile raportului juridic, a unor clauze împovărătoare pentru cealaltă parte. Fiind încheiat în considerarea unui interes economic, contractul este just doar în măsura în care este util din

punct de vedere economic, imperativ ce se impune a se regăsi în persoana fiecăreia dintre părţile contractante. ” (Curtea de apel Alba Iulia, Secţia a II- a civilă - Decizia nr.............../14 septembrie 2012).  Din această perspectivă, obligaţia debitoarei de a plăti pe lângă sumele mai sus precizate, toate celelalte rate de leasing rămân de achitat, cât şi valoarea reziduală, reprezintă o sarcină evident excesivă, impusă utilizatorului, de natură a rupe echilibrul contractual existent la momentul încheierii contractului generat de interesul economic urmărit de către fiecare dintre părţi. S-ar ajunge, astfel, ca prin plata, alături de predarea bunului, a ratelor ulterioare acestui moment, să fie mai avantajos pentru creditor ca utilizatorul debitor să nu execute contractul decât să îl execute, deoarece ar obţine, pe lângă bunurile contractate, şi plata ratelor de leasing.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, a solicitat  admiterea apelului,  desfiinţarea  hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei admiterea  acţiunii aşa cum a fost formulată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 466 şi art. 480 alin. (3) Cod procedură civilă, art. 4 şi art 6 din Legea nr. 193/2000, OG 13/2011.

La data de  11 mai 2022 pârâta ............................ a depus  la dosar  note scrise  prin care a solicitat  respingerea apelului ca neîntemeiat şi, pe cale de consecinţa, menţinerea în tot a hotărârii primei instanţe, aceasta fiind legala  si temeinică. De asemenea, a solicitat obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând apelul formulat , tribunalul reţine că este nefondat , pentru cele care urmează: Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive poate fi invocată doar de către consumatori, aceştia fiind întotdeauna persoane fizice. De asemenea, articolul 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori se arată că ‘prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezenţei legi, acţionează în scopuri din afară activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.’

Potrivit specialiştilor, pentru a avea calitatea de consumator trebuie îndeplinite două elemente, în mod cumulativ, respectiv aceste persoane trebuie să procure bunuri sau servicii pentru satisfacerea unui interes personal, consumatorul fiind întotdeauna o persoană fizică. Bunurile şi serviciile trebuie să fie procurate într-un scop neprofesional, acesta fiind un criteriu fundamental care conduce la distincţia de baza între consumator, persoană fizică, şi celelalte categorii de persoane juridice.

În contractele de leasing invocarea existenţei unor clauze abuzive pleacă de la interpretarea dispoziţiilor art. 15 din Ordonanţă 51/1997 privind operaţiunile de leasing care are următorul conţinut : ‘Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plata integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţă prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la dată restituirii în temeiul contractului de leasing’.

Articolul 15 din Ordonanţă nr 51/1997 privind operaţiunile de leasing nu este o normă imperativă, deoarece legiuitorul a lăsată la aprecierea părţilor contractante, dacă în contract vor să prevadă altfel, adică debitorul să restituie şi ratele de leasing calculate după predarea bunului către finanţator. Că atare, o asemenea prevedere contractuală care, aparent, vine în contradicţie cu dispoziţiile legale menţionate mai sus, nu poate avea un caracter abuziv, raportându-ne la Legea nr. 193/2000, mai ales dacă se are în vedere şi suma încasată din vânzarea bunului către o terţă persoană ce se scade din valoarea creanţei, urmând că debitorul să restituie doar diferenţa.

În lipsa unor dispoziţii legale imperative prin care să se interzică dreptul finanţatorului de a solicită debitorului şi restul ratelor de leasing calculate după predarea bunului, clauză contractuală nu poate avea un caracter abuziv. Prejudiciul finanţatorului este evident în momentul în care debitorul nu îşi achita obligaţiile contractuale, fapt ce duce la rezilierea contractului din culpă să, nefiind astfel recuperată în totalitate finanţarea de care a beneficiat, în lipsa căreia activitatea finanţatorului nu se justifică din punct de vedere economic.

La încheierea contractului de leasing, finanţatorul achiziţionează bunul oferit în leasing, conform opţiunii utilizatorului, plătind integral contravaloarea acestuia. Această finanţare trebuie restituită de către utilizator, prin plata ratelor de leasing şi a dobânzii contractuale, care reprezintă beneficiul societăţii de leasing.

Atunci când contractul de leasing este reziliat, în urmă neplăţii ratelor de leasing, finanţarea nu mai este recuperată. În funcţie de graficul de eşalonare al ratelor, încheiat odată cu contractul de leasing, se determina cu uşurinţă prejudiciul societăţii de leasing, prin scăderea din valoarea contractului a ratelor achitate şi suma obţinută în urmă valorificării bunului către o terţă persoană, urmând că diferenţa , reprezentând capitalul finanţat şi nerestituit, să fie restituită de debitor.

Atât timp cât din ratele de leasing neachitate de către debitor, calculate după predarea bunului, se scade suma obţinută din vânzarea acestuia, este exclusă existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturiile şi obligaţiile părţilor contractante, deoarece se evita acumularea valorii contractului de leasing cu valoarea bunului, sens în care clauză contractuală nu poate avea un caracter abuziv.

În speţă, contestatorul , în calitatea sa de administrator al societăţii debitoare , care a avut calitatea de utilizator , nu intră sub incidenta Legii 193/2000 cum corect a reţinut şi prima instanţă , deoarece contractul de leasing a dat naştere la obligatii în sarcina utilizatorului.

Referitor la critica conform căreia prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în mod gresit , tribunalul o va înlătura pentru cele expuse mai sus şi pentru considerentele  care urmeaza: apelantul recunoaste că are calitatea de administrator al persoanei juridice- Mixt Victor  şi calitatea de  fidejusor  în contractul de leasing , or CJUE a statuat  că o persoana fizica care are legături profesionale strânse cu societatea , precum administrarea acesteia sau deţinerea unei participaţii majore în aceasta nu poate fi considerata consumator- Hot din 22.11.2001, C -............../99.

Prin urmare CJUE a statuat că , garantul personal dintr-un contract de leasing financiar , este un terţ fata de contractul de leasing , astfel că el nu are un raport cu finanţatorul şi nu este consumatorul său- precum utilizatorul , deci nu pot fi incidente prevederile Legii 193/2000, invocate de apelant.

În ceea ce priveste  inexistenta unui contract de fidejusiune distinct , tribunalul reţine că acest contract de leasing contine două raporturi juridice privite ca negotium, şi anume pe de o parte raportul juridic dintre finantator şi client – contractul de leasing, iar pe de altă parte raportul juridic dintre finanţator şi garantul personal -contractul de fidejusiune , deci critica va fi înlăturata ca nefondată, ţinând cont de vointa părtilor , care convin să includă garanţia personala în înscrisul întocmit şi semnat de toate pările, ceea ce nu îi afecteaza valabilitatea.

Referitor la restul criticilor tribunalul  le va respinge deoarece leasingul financiar este caracterizat printr-o operaţiune de finantare iar  nu de închiriere sau împrumut de folosinta , ţinând cont de art. 3 lit c ) din Regulamentul BNR 17/2012 , conform cărora fiantarile de tip leasing financiar sunt asimilate creditului.

Faţă de toate considerentele deja expuse în baza art. 480 Cpc tribunalul va respinge apelul declarat ca nefondat , urmare a faptului că sentinţa este temeinica şi legala .

În ceea ce priveste  cererea intimatei pârâte ............................. privind acordarea cheltuielilor de judecată  o va respinge ca neîntemeiată, ţinând cont că nu s-a făcut dovada acestora .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelantul reclamant ....................... împotriva  sentinţei nr.  .........../06.01.2022  pronunţată de Judecătoria Craiova  în  dosarul nr. ............../215/2021 în contradictoriu cu intimata pârâtă ............................ca nefondat.

Respinge cererea intimatei pârâte .......................... privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Definitivă.

Domenii speta

Spete similare