Contestatie tabel preliminar

Sentinţă civilă 486 din 21.07.2020


Pe rol fiind judecarea contestaţiilor formulate împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei SC E SRL, de către:

-creditorul D.G.R.F. la creanţa proprie şi împotriva creanței creditoarei BC;

-creditorul B SA la creanţa proprie;

-creditorul SC A SRL împotriva creanței creditoarei BC

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din 30.06.2020, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea la 7.07.2020, 14.07.2020 şi pentru azi, 21.07.2020.

INSTANŢA

Deliberând asupra contestaţiilor  de faţă:

Prin cererea inregistrată la data de 17.01.2020 sub  nr. 6645/99/2019/a1, creditorul DGRFP, a formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor asupra debitoarei SC E SRL in ceea ce priveşte cuantumul şi ordinea de preferinţă a creanţei acestuia  şi cu privire la creanţa creditorului BC.

Cu privire la creanţa proprie, creditorul solicită înscrierea acestuia  cu intreaga creanţă solicitată- 72.865 lei - cu ordinea de preferinţă- creanţă garantată, apreciind ca fiind greşit inscrisă doar parţial creanţa acestuia.

Cu privire la creditorul BC,  se arată că lichidatorul judiciar nu a identificat in tabelul preliminar  nici un fel de detaliu cu privire la suma de 1.100.000 lei , apreciind ca aceasta creanţă  nu este dovedită cu documente justificative.

Cu referire la operaţiunea de creditare a societăţii, arata contestatorul că nu au fost evidenţiate  in contabilitatea debitorului contractele de creditare  depuse de acest creditor in susţinerea declaratiei de creanţă  şi că, suma fiind mai mare de 100.000 lei, era necesara sesizarea Oficiului de Spălarea  a Banilor . Se arată, de asemenea, că nu se poate verifica daca unele cheltuieli au fost efectuate in interesul societăţii , in baza principiului libertăţii de gestiune şi în scopul realizării de operaţiuni taxabile.

Solicită admiterea contestaţiei şi inlăturarea creditorului BC din tabelul de creanţe asupra debitoarei.

Acţiunea este motivată în drept pe disp. art. 102 alin.1-5 şi art. 111 din Legea nr.85/2014.

Nu au fost depuse înscrisuri în susţinerea contestaţiei.

La data de 20.01.2020 este inregistrată contestaţia formulată de creditorul SC  B SA împotriva tabelului preliminar al creanţelor asupra debitoarei SC E SRL, publicat în BPI nr. 665/13.01.2020, in ceea ce priveşte cuantumul creanţei acestuia.

Arata creditorul că şi-a intemeiat cererea de inscriere la masa credală a debitoarei pe contractele de leasing financiar nr. 112127/25.09.2018 şi nr. 112128/25.09.2018 , in temeiul căroră , creditorul a transmis debitorului dreptul de folosinţă şi posesie asupra unor echipamente , in schimbul plăţii unor sume lunare  de catre debitor cu titlul de redevenţe.

Arata creditorul că , la data de 29.11.2019 , in conformitate cu prevederile art. 123 alin.12 din Legea nr.85/2014, a comunicat  debitorului denunţarea contractului de leasing, cu obligatia pentru debitor  de a preda bunurile finantate catre proprietar/finanţator.

Ca urmare a denunţării contractelor, in temeiul art. 11 alin.2 lit B din Legea nr.85/2014,  a solicitat inscrierea la masa credala a debitorului  cu intreaga suma finanţată, potrivit prevederilor art. 161 pct.8, cu c/val ratelor şi accesoriilor  restante facturate  şi neplătite la data deschiderii procedurii, la care se adaugă restul sumelor  datorate in temeiul contractului de leasing minus valoarea de piaţă a bunurilor recuperate , stabilita de un evaluator independent, potrivit  prevederilor art. 61 , valoare ce urmeaza a fi precizata după recuperarea bunurilor.

Concret, creditorul solicitat suma de 27.100,71 lei facturi scadente şi neachitate şi suma de 176.141,64 lei, daune interese- capital nefacturat, in baza contractului nr. 112127/25.09.2018 şi sumele de 22.294,57 lei  facturi scadente şi neachitate şi respectiv 144.900,02 lei- daune interese, capital nefacturat.

Creditorul a depus, in susţinerea contestaţiei, actele care au stat la baza formulării declaratiei de creanţă şi dovezi privind demersurile efectuate prin  intermediul executorului judecatoresc pentru recuperarea bunurilor.

La data de 22.01.2020 este înregistrată contestaţia formulată de creditorul SC A SRL  împotriva tabelului preliminar al creanţelor asupra debitoarei SC E SRL,  publicat în BPI nr. 665/13.01.2020 , cu privire la creanţa creditorului BC.

Solicită creditorul constatarea nulităţii absolute a contractelor de creditare incheiate între BC şi societatea debitoare pentru lipsa de determinare a obiectului obligaţiei şi constatare lipsei de pertinenţă şi temeinicie a dovezilor – extrase de cont- şi nerealitatea vărsămintelor.

Creditorul apreciaza că înscrisurile depuse de BC la data de 13.01.2020 in susţinerea declaraţiei de creanţă au fost inregistrate cu depăşirea termenului legal imperativ  stabilit prin încheierea de deschidere a procedurii şi cu incalcarea condiţiilor art. 106,104 şi 114 din legea insolvenţei.

Se arată ca, intrucât  la grefa Tribunalului nu  a fost inregistrată decat cererea de creanţă , fara a avea ataşate în termen şi înscrisurile pe care se sprijina, creditorul este decazut din dreptul de a fi inscris în tabelul preliminar , motiv pentru care solicita  radierea acestui creditor  din tabelul de creante asupra debitoarei.

Se mai arata ca cererea de creanta nu putea fi primita in lipsa taxei judiciare de timbru, care nu a fost achitata.

Cu privire la contractele de creditare, se arata ca acestea sunt lovite de nulitate absoluta, in condiţiile art. 1226 cod civil, deoarece  obiectul prestaţiei la care se angajeaza debitorul  nu este determinat, astfel că titlul de creanţă nu este valabil.

Cu privire la extrasele de cont, acestea au fost atasate tardiv in susţinerea cererii şi nu fac dovada  imprumutului acordat de creditor debitorului, ci a varsarii  numerarului  rezultat din activitatea societăţii.

Nu au fost depuse inscrisuri in sustinerea poziţiei procesuale a contestatorului.

Administratorul judiciar al debitorului, M IPURL, a solicitat, prin intâmpinare, respingerea tuturor contestaţiilor.

Cu privire la creanţa B SA, se arata că în mod greşit solicita creditorul să fie inscris in tabelul de creanţe asupra debitoarei cu întreaga sumă finanţată, alături de rate şi accesorii restante facturate şi neplătite la data deschiderii procedurii, la care se adauga restul sumelor datorate in temeiul contractului de leasing. Creditorul insuşi precizeaza ca pentru bunurile aferente contractelor de leasing  urmeaza să-şi precizeze creanţa  diminuând suma solicitată cu valoarea bunului, potrivit evaluării, la data  predarii acestora, astfel încat creanţa acestuia nu poate fi determinata , iar daunele-interese  calculate potrivit clauzei penale nu au caracter exigibil.

Prin urmare, inscrierea creditorului in tabelul de creanţe  s-a realizat  doar cu privire la creanţa reprezentând facturi scadente şi neachitate, in valoare totală de 49.395,28 lei (27.100,71 lei + 22.294,57 lei). Suma de 321.041,66 lei ( 176.141,64 lei + 144.900,02 lei) reprezentând daune interese  nefacturate , nefiind exigibilă, reprezinta o creanţă  nescadentă sub condiţie, fiind astfel inscrisa  în tabel.

Cu privire la creanţa DGRFP, se arata ca acest creditor a solicitat inscrierea la masa credala a cu suma de 72.865 lei, din care suma de 68.865 lei reprezinta debite şi accesorii , iar suma de 4000 lei reprezintă amenda- obligatie fiscala suplimentara, care este nascuta ulterior deschiderii procedurii insolventei.

In mod gresit susţine creditorul ca toata creanţa in suma de 72.865 lei este garantata, deoarece procesul verbal de sechestru  nr. 208974/28.10.2019 vizeaza doar suma de 32.911 lei, iar parte din bunurile  asupra cărora s-a instituit sechestru, respectiv autoturismul XXX  cu nr inmatriculare XXX  şi autoturismul marca XXX  cu nr de inmatriculare XXX  sunt doar in folosinta debitorului SC E SRL , proprietar fiind  societatea de leasing P . Singurul  autoturism proprietatea debitoarei este  autoturismul marca YYY cu nr inmatriculare  YYY, care insa nu a fost evaluat.

Cu privire la creanta creditorului BC, sustine ca fiind neintemeiate atat criticile formulate de  creditorul DGRFP, cat si cele formulate de creditorul SC A SRL.

Se arata ca acest creditor a respectat termenul limita stabilit prin Incheierea  nr.82/06.11.2019 cu privire la declaratia de creanță , fiind  depuse inscrisurile doveditoare ale creanţei ,astfel incat concluzioneaza in sensul respectării disp.art. 100 din Legea nr.85/2014 .

Cu privire la criticile ce privesc  nulitatea contractelor de creditare, se arata ca acestea sunt valabil incheiate, iar extrasele bancare dovedesc faptul că sumele de bani solicitate de creditor  au fost efectiv vărsate in conturile debitoarei.

Nu au fost depuse inscrisuri in susţinerea cererii.

A fost ataşat dosarul de procedură.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine:

Prin Incheierea nr.82/06.11.2019, pronunţată în dosarul nr. XXX/99/2019 al Tribunalului, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva  debitoarei SC E SRL.

S-a stabilit termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe la  data de 20.12.2019 şi  termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea tabelului preliminar al creanţelor la  data de 10.01.2020.

În cadrul acestei proceduri, în BPI nr. 665/13.01.2020 a fost publicat tabelul preliminar de creanţe asupra debitoarei.

1.În ceea ce priveşte contestaţia formulată de creditorul DGRFP împotriva tabelului preliminar al creanţelor asupra debitoarei SC E SRL cu privire la cuantumul şi ordinea de preferinţă a creanţei acestuia  :

Prin cererea înregistrată la data de 06.12.2019 ( vol.II filele 184-200), creditorul DGRFP a solicitat inscrierea la masa credala a debitorului SC E SRL cu suma de 67.073 lei, invocând  un drept de ipoteca  , potrivit prevederilor art.242 alin.6 din Legea nr.207/2015, potrivit procesului verbal de sechestru  bunuri mobile  nr.208974/28.10.2019.

Prin cererea  înregistrată la data de 30.12.2019( filele182-189 vol. IV), creditorul DGRFP a solicitat inscrierea la masa credala a debitorului SC E SRL cu suma de 4000 lei, reprezentând  obligaţii fiscale suplimentare stabilite prin Procesul verbal  de constatare a  contraventiei seria IS nr.8149/15.11.2019 incheiat de ITM .

Administratorul judiciar a înscris creditorul in tabelul preliminar de creanţe cu suma de 68.865 lei creanţă bugeatră, reţinând  că suma de 4000 lei reprezinta creanţă ulterioara deschiderii procedurii.

În ceea ce priveşte cuantumul creanţei, reţine instanţa că, în mod corect a reţinut administratorul judiciar  că suma de 4000 lei solicitată cu titlul de obligaţii fiscale suplimentare stabilite prin Procesul verbal  de constatare a  contraventiei seria IS nr.8149/15.11.2019 incheiat de ITM, reprezintă o sumă ce s-a născut ulterior deschiderii procedurii insolvenţei  debitorului.

Potrivit art. 5 pct. 69 din Legea nr.85/2014:

„ Tabelul preliminar de creanțe cuprinde toate creanțele scadente sau nescadente, sub condiție sau în litigiu, născute înainte de data deschiderii procedurii, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora. În tabel vor fi menționate atât suma solicitată de către creditor, cât și suma acceptată și rangul de prioritate, iar în situația creditorului aflat în procedura insolvenței se va arăta și administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat. În cazul procedurii simplificate, în acest tabel se vor înregistra și creanțele născute după deschiderea procedurii și până la momentul intrării în faliment.”

Ori, în cauza, procedura insolvenţei debitorului SC E SRL s-a deschis la data de 06.11.2019, astfel că, faţă de data încheierii procesului verbal de contraventie care a stat la baza formulării cererii de creanţă suplimentară (15.11.2019), decizia administratorului judiciar de a nu inscrie aceasta sumă în tabel este corecta.

Prin urmare, criticile creditorului contestator cu privire al cuantumul creanţei sunt neintemeiate,.

Cu privire la rangul creanţei, reţine instanţa ca s-a invocat  de catre creditor, un drept de ipoteca  , potrivit prevederilor art.242 alin.6 din Legea nr.207/2015, potrivit procesului verbal de sechestru  bunuri mobile  nr.208974/28.10.2019.

Prin  procesul verbal de sechestru  bunuri mobile  nr.208974/28.10.2019 ( filele 7-8 vol.III), s-a dispus instituirea sechestrului, in cadrul dosarului de executare nr.3440 al ANAF-DGRFP asupra următoarelor bunuri :

-Autoturism marca, nr. inmatriculare -

-Autoturism marca  nr . inmatriculare -

-Autoturism marca, nr inmatriculare -

A susţinut administratorul judiciar ca autoturismul -  cu nr inmatriculare -  şi autoturismul marca -  cu nr de inmatriculare -  sunt doar in folosinta debitorului SC E SRL , proprietar fiind  societatea de leasing P . Singurul  autoturism proprietatea debitoarei este  autoturismul marca - cu nr inmatriculare  -, care insa nu a fost evaluat.

Contrar poziţiei administratorului judiciar, instanţa reţine că, potrivit relatiilor furnizate de  SPCRPCIV Iaşi (filele 37-138 vol.5), toate cele 3 autovehiculele menţionate în procesul verbal de sechestru sunt proprietatea debitoarei. Proprietatea societăţii  de leasing P  este doar autoturismul inmatriculat sub nr. XXX, asupra căruia , însă, care nu s-a instituit sechestru.

Se mai reţine că măsura sechestrului asupra celor 3 autoturisme s-a facut in limita sumei de 32.911 lei, potrivit procesului verbal de sechestru menţionat anterior.

Prin urmare, in limita sumei  menţionate în procesul verbal de sechestru  bunuri mobile  nr.208974/28.10.2019, creanţa creditorului DGRFP  apare ca fiind garantată, motiv pentru care, in conformitate cu prevederile art. 111 din Legea nr.85/20104, contestatia formulată de creditorul DGRFP, împotriva tabelului preliminar al creanţelor asupra debitoarei SC E SRL , cu privire la creanţa proprie, va fi admisă în parte, cu consecinţa înscrierii creditorului DGRFP  în tabelul definitiv de creanţe asupra debitoarei cu suma totala de 68.865 lei, din care 32.911 lei cu rangul prev de art. 159 alin.1 pct.3 din Legea nr.85/2014 şi suma de 35.954 lei, cu rangul prev. de art. 161 pct.5 din Legea nr.85/2014.

2.Contestaţiile formulate de creditorii DGRFP şi SC A SRL  împotriva tabelului preliminar al creanţelor asupra debitoarei SC E SRL,  publicat în BPI nr. 665/13.01.2020 , cu privire la creanţa creditorului BC vor fi analizate împreună.

Se reţine astfel că, prin cererea inregistrată la data de 24.12.2019 (fila 190 vol.IV şi filele 1-87 vol.V), creditorul BC a solicitat inscrierea la masa credala a debitoarei cu suma de 1.100.000 lei, reprezentând creditarea societăţii din conturile personale.

In susţinerea cererii, creditorul a depus contracte de creditare nr.1/27.05.2014 şi nr.2/01.04.2017, şi actele adiţionale la acestea, insoţite de  extrase de cont eliberate de Banca Transilvania SA şi BCR SA.

Administratorul judiciar a înscris creditorul in tabel cu intreaga suma solicitată.

Contrar poziţiei celor doi creditori contestatori, instanţa reţine ca fiind corecta decizia administratorului judiciar.

Se reţine astfel că, procedura insolvenţei în prezenta cauza s-a deschis la cererea debitorului care, în cadrul documentelor prevazute de art.67 din Legea nr.85/2014, a depus şi in bilantul contabil la data de 31.12.2018 în care sunt înregistrate sume datorate actionarilor: 248.134 lei in 2017 şi 375.229 lei in 2018 (filele 49-62 vol.I dosar de procedura).

A fost depusă, de asemenea, in conformitate cu prevederile art. 67 lit. c din Legea nr.85/2014, lista creditorilor, in care numita BC figureaza cu suma de 435.533,82 lei.

Se reţine, de asemenea, că potrivit extraselor bancare depuse la dosar, toate sumele solicitate cu titlul de creditare societate au fost virate prin banca, astfel că s-a facut dovada intrării efective a sumelor de bani in conturile debitorului şi deci s-a facut dovada realităţii creanţei solicitate ( de exemplu, la data de 14.11.2017- s-a creditat societatea cu 13.500 lei- fila 28 vol.V, la 27.09.2017- suma de 19.000 lei- fila 30 vol.V,  la 1 iulie 2019-30.300 lei- fila 48 vol.V).

Prin urmare, se constată ca fiind indeplinite condiţiile referitoare la legitimitatea, valoarea si prioritatea creanţei, potrivit prevederilor art. 106 din Legea nr.85/2014, motiv pentru care  contestaţiile formulate vor fi resepinse ca neintemeiate .

În ceea ce priveşte faptul depunerii documentelor justificative ale creanţei după expirarea termenului de depunere a declaratiei de creanţă, acest fapt nu este sancţionat de legea nr.85/2014 cu decaderea creditorului din dreptul de a fi inscris in tabelul de creanţe asupra debitoarei, cu atat mai mult cu cat prevederile art.106 alin.3 din Legea nr.85/2014 prevad posibilitatea practicianului in insolvenţă de a solicita lămuriri  şi explicatii  de la debitor cu privire la creanţeţe solicitate de creditori.

Mai mult, chiar şi in situaţia in care creditorul nu ar fi depus nici un  inscris doveditor al creanţei sale in fata practicinaului de insolvenţă, acesta avea posiblitatea depunerii documentelor direct in cadrul unei eventuale contestatii formulate in temeiul prevederilor art. 111 din Legea nr,,85/2014, astfel incat depunerea cu intarziere a documentelor justificative ale creanţei creditorului nu consituie motiv pentru  decaderea creditorului din dreptul de a  fi inscris pe tabelele de creanţă asupra debitorului.

În ceea ce priveşte apărările invocate de creditorul SC A SRL cu privire la nulitatea contractelor de creditare incheiate intre BC si debitor, aceste apărări nu pot fi invocate in acest cadru procesual şi cu atât mai puţin direct în faţa judecatorului sindic, ale cărui atribuţii sunt strict şi limitativ delimitate prin prevederile art. 45 din Legea nr.85/2014.

Aceste considerente sunt valabile şi cu privire la criticile formulate de creditorul DGRFP  relativ la necesitatea sesizării Oficiului de Spălarea  a Banilor , deoarece suma reprezentând creditare societate este mai mare de 100.000 lei.

Pentru toate aceste considerente, in conformitate cu prevederile art. 111 din Legea nr.85/2014, contestaţiile formulate creditorii DGRFP  şi SC A SRL  împotriva tabelului preliminar al creanţelor asupra debitoarei SC E SRL, cu privire la creanţa creditorului BC, vor fi respinse ca neintemeiate.

3.Cu privire la creanţa SC B SA:

Prin cererea inregistrată la data de 06.12.2019 (filele 12-52 vol.III dosar de procedura), creditorul SC B SA a solicitat inscrierea la masa credala a debitoarei SC E SRL  cu suma  totala de 370.436,94 lei in temeiul a două contracte de leasing financiar.

În baza contractului nr. 112127/25.09.2018 s-au solicitat sumele de:27.100,71 lei tva inclus- sume restante facturate, 37.051,25 euro, respectiv 176.141,64 lei capital rămas neacoperit  cu titlul de daune interese aferente contractului de leasing.

În baza contractului nr. 112128/25.09.2018 s-au solicitat sumele de:22.294,57 lei tva inclus- sume restante facturate, 30.479,60 euro, respectiv 144.900,02 lei capital rămas neacoperit  cu titlul de daune interese aferente contractului de leasing.

În cuprinsul declaratiei de creanţă, a precizat creditorul ca acesta a denunţat contractele de leasing şi ca solicita expres reposesia obiectului de leasing care a fost finanţat in baza contractului de leasing.

Administratorul judiciar a inscris creditorul in tabel cu suma de 49.395,28 lei, reţinând că suma de 321.041,66 lei reprezintă o creanţă nescadentă sub condiţie.

În cadrul prezentei contestaţii, a precizat creditorul SC B SA că, urmare a denunţării contractelor, in temeiul art. 11 alin.2 lit B din Legea nr.85/2014, , a solicitat inscrierea la masa credala a debitorului  cu intreaga suma finanţată, potrivit prevederilor art. 161 pct.8, cu c/val ratelor şi accesoriilor  restante facturate  şi neplătite la data deschiderii procedurii, la care se adaugă restul sumelor  datorate in temeiul contractului de leasing minus valoarea de piaţă a bunurilor recuperate , stabilita de un evaluator independent, potrivit  prevederilor art. 61 , valoare ce urmeaza a fi precizata după recuperarea bunurilor.

Faţă de precizările  creditorului din contestatia ce face obiectul prezentei cauze, instanţa apreciaza ca fiind corecta decizia administratorului judiciar de a inscrie creditorul in tabel doar cu sumele reprezentând sume restante facturate.

Potrivit art. 123 alin.11 lit b din Legea insolventei, in cazul rezilierii  contractelor de leasing financiar de catre finanţator, acesta va putea opta pentru una dintre următoarele variante:

„ b)recuperarea bunurilor ce fac obiectul material al contractului de leasing, iar finanţatorul va fi înregistrat la masa credalã potrivit prevederilor art. 161 pct. 8, dacã nu existã alte bunuri care sã confere titularului calitatea de creditor care beneficiazã de o cauzã de preferinţã, cu contravaloarea ratelor şi accesoriilor restante facturate şi neplãtite la data deschiderii procedurii, la care se adaugã restul sumelor datorate în temeiul contractului de leasing minus valoarea de piaţã a bunurilor recuperate, stabilitã de un evaluator independent, potrivit prevederilor art. 61.”

Creditorul insuşi face referire la acest text de lege, deşi îl identifica in drept ca fiind art. 11 lit b din Legea nr.85/2014, atât în declaraţia de creanţă, cât şi în contestaţia de faţă.

Potrivit alin. 12 al art. 123, contractul de leasing poate fi denunţat:

 – de drept, la expirarea unui termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii – dacã nu s-a obţinut un acord expres de la finanţator;

– de drept, în urma cererii finanţatorului înainte de expirarea termenului de 3 luni – finanţatorul transmite administratorului judiciar o notificare prin care îi cere sã denunţe contractul, acesta se considerã denunţat la expirarea unui termen de 30 de zile de la data recepţionãrii notificãrii.

– de cãtre administratorul judiciar/lichidator a contractului, în temeiul prerogativei de denunţare a oricãrui contract în derulare.

Efectele denunţãrii  contractului nu sunt cele reglementate de alin. 11 al art. 123 - pentru cã acelea se referã expres la reziliere - prin urmare, în aceste cazuri, opţiunea de transfer al proprietãţii sau de recuperare a bunurilor nu existã (decât în limitele unei eventuale negocieri cu debitoarea). Efectele în caz de denunţare sunt cele menţionate la alin. 4 al art. 123, care dau dreptul la o acţiune în despagubire ce poate fi introdusã de cãtre cocontractant împotriva debitorului.

Ori, deşi creditorul solicita inscrierea la masa credala in conformitate cu prevederile art. 168  opct.8 din Legea nr.85/2014, referirile sale , atat in procedurile judiciare avansate  de acesta, cat şi in adresele expediate prin intermediul executorului judecatoresc, sunt doar cu privire la denunţarea contractului.

Astfel cum s-a aratat anterior, situaţia prevazuta de art. 123 pct. 12 nu poate fi analizata in cauza, efectele denunţării contractului de leasing financiar fiind cele prev de art. 123 pct.4 din Legea nr.85/2014, situaţie pe care  nu o regasim in prezenta cauza.

În ceea ce priveşte situaţia prev de art. 123 pct. 11 alin.2 lit b din Legea nr.85/2014, având în vedere că , la acest moment,  bunurile ce au făcut obiectul celor două contracte de leasing nu au fost recuperate, iar valoarea de piaţă a acestora nu a fost stabilită, se constată ca, in mod corect, administratorul judiciar a constatat  ca sumele solicitate  cu titlul de  daune interese-capital nefacturat nu sunt certe , nici scadente, creanţa fiind inscrisa sub condiţie, până la recuperarea bunurilor .

Pentru aceste considerente, in conformitate cu prevederile art. 111 din Legea nr.85/2014, contestatia formulata de creditorul SC B SA va fi respinsa ca neintemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte contestaţia formulată de creditorul DGRFP, împotriva tabelului preliminar al creanţelor asupra debitoarei SC E SRL, publicat în BPI nr. 665/13.01.2020 , cu privire la creanţa proprie şi în consecinţă:

Dispune înscrierea creditorului DGRFP în tabelul defintiv de creanţe asupra debitoarei cu suma totala de 68.865 lei, din care 32.911 lei cu rangul prev de art. 159 alin.1 pct.3 din Legea nr.85/2014 şi suma de 35.954 lei, cu rangul prev. de art. 161 pct.5 din Legea nr.85/2014.

Respinge  contestaţia formulată de creditorul DGRFP, împotriva tabelului preliminar al creanţelor asupra debitoarei SC E SRL,  publicat în BPI nr. 665/13.01.2020 , cu privire la creanţa creditorului BC.

Respinge contestaţia formulată de creditorul SC  B SA împotriva tabelului preliminar al creanţelor asupra debitoarei SC E SRL, publicat în BPI nr. 665/13.01.2020 cu privire la creanţa proprie .

Respinge  contestaţia formulată de creditorul SC A SRL  împotriva tabelului preliminar al creanţelor asupra debitoarei SC E SRL,  publicat în BPI nr. 665/13.01.2020 , cu privire la creanţa creditorului BC.