Partaj judiciar

Decizie 150A din 29.09.2009


Dosar nr. xxxx/193/2008 Partaj

R O M Â N I A 

TRIBUNALUL BOTOŞANI

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 150 A

Şedinţa publică din 29 septembrie 2009

 

 

 La ordine judecarea apelului civil formulat de reclamantul M. F. N., în contradictoriu cu pârâtele intimate A. A. şi M. P., împotriva sentinţei civile nr. 1933 din 7 aprilie 2009, pronunţată în dosarul nr. xxxx/193/2008 al Judecătoriei Botoşani, având ca obiect partaj.

 La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reclamantul M. F. N. asistat de avocat G. M. şi pârâtele intimate A. A. şi M. P. asistaţi de avocat C. S..

 S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită.

 Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, instanţa constată apelul în stare de judecată şi acordă cuvântul părţii prezente asupra fondului.

 Avocat G. M. solicită admiterea apelului, casarea sentinţei primei instanţe şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată. Critică sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate, motivat de faptul că a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 689 Cod civil care prevăd că acceptarea moştenirii poate fi tacită. Arată că nu se impune reducţiunea testamentară întrucât partea nu a renunţat la moştenire. Cu obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată.

 Avocat C. S. solicită respingerea apelului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală. Arată că testamentul atacat este legal în privinţa condiţiilor de formă şi conţinut în conformitate cu art. 856 – 858 Cod civil, rezultând din aceasta efectele de transmisiune aplicabile la data decesului, în cauză fiind vorba de un legat universal. De asemenea arată că apelantul nu a făcut nici un act de administrare cu privire la acest imobil. Cu cheltuieli de judecată.

 

T R I B U N A L U L,

 Asupra apelului civil, de faţă;

 Prin sentinţa civilă nr. 1933/2009 a Judecătoriei Botoşani s-a respins acţiunea civilă pentru partaj judiciar formulată de reclamantul M. F. N., în contradictoriu cu pârâtele M. P. şi A. A., ca nefondată, luându-se act totodată de renunţarea pârâtelor la judecarea cererii reconvenţionale.

 Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin cererea depusă la 4 aprilie 2008 şi precizată ulterior reclamantul M. F. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele M. P. şi A. A., ca în baza probelor ce se vor administra, instanţa să dispună partajarea apartamentului nr. 7 situat în Botoşani, str. X nr. Y, sc. Z, et. T, compus din trei camere şi dependinţe, imobil ce a aparţinut defunctului M. G., decedat la xx.xx.xxxx, şi soţiei sale din a doua căsătorie, M. M., decedată la xx.xx.xxxx.

 În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că este fiul defunctului M. G., căsătorit cu mama sa, M. Gx., căsătorie din care au rezultat doi copii, iar după decesul mamei, tatăl s-a recăsătorit cu M. M., care la rândul ei, avea dintr-o altă căsătorie o fiică, pârâta A. A. şi împreună au adoptat-o pe M. P.. Susţine reclamantul în continuare că la data de xx.xx.xxxx, tatăl său M. G. a decedat, iar ulterior la data de xx.xx.xxxx a decedat şi cea de-a doua soţie, M. M., solicitând ca atare partajarea bunurilor imobile rămase de pe urma defunctului său tată.

 Reţine instanţa de asemenea că, la termenul din 6.03.2009, reclamantul şi-a completat acţiunea în sensul că a solicitat şi constatarea nulităţii testamentului încheiat de defunctul său tată în favoarea celei de-a doua soţii, M. M., în calitate de fiu dintr-o căsătorie anterioară pentru încălcarea rezervei succesorale, iar în subsidiar, a solicitat reducţiunea testamentului din xx.xx.xxxx până la limita cotităţii disponibile.

 Pârâtele au depus întâmpinare la cererea reclamantului, arătând că nu sunt de acord cu aceasta pe considerentul că reclamantul nu este îndreptăţit să ceară partajul averii rămase după tatăl său, întrucât nu şi-a exprimat în nici un fel intenţia de a accepta moştenirea după acesta.

 Pârâtele au formulat şi o cerere reconvenţională prin care au solicitat reducţiunea unor testamente, reconvenţională în raport de care ulterior au renunţat la judecată.

 Din probele administrate prima instanţă a reţinut că soţii M. G. şi Maria au dobândit în proprietate prin cumpărare de la SERGOS RA Botoşani un apartament compus din trei camere şi dependinţe, situat în municipiul Botoşani, Aleea X nr. Y, sc. Z, ap. T, că la data de xx.xx.xxxx a decedat M. G., tatăl firesc al reclamantului, tatăl adoptiv al pârâtei M. P. şi tatăl vitreg al pârâtei A. A. şi nu s-a procedat la deschiderea procedurii succesorale notariale.

 Reţine instanţa în continuare că la data de xx.xx.xxxx a decedat soţia defunctului M. G., respectiv M. M., mama naturală a pârâtei A. A. şi mama adoptivă a pârâtei M. P., cei doi soţi dispunând în timpul vieţii pentru cauză de moarte.

 A mai arătat instanţa că potrivit probatoriului administrat în cauză, ar rezulta că testamentul autentificat sub nr. 1652 prin care M. M.  a lăsat pentru cauză de moarte soţului său, M. G., toate bunurile mobile şi imobile ce se vor găsi la decesul său, a fost valorificat prin acte de acceptare tacită de către soţia supravieţuitoare care a luat în stăpânire inclusiv partea testamentară care reprezintă cota de 1/2 din apartamentul bun comun cât şi din celelalte bunuri, comportându-se ca adevărat proprietar.

 Reţine instanţa, de asemenea, că reclamantul, în calitate de fiu al defunctului, deşi avea vocaţie succesorală nu a făcut nici un act de acceptare expresă sau tacită a moştenirii autorului său în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil şi că  nu poate constitui o acceptare a succesiunii împrejurarea izolată că reclamantul a luat în stăpânire câteva lucruri, respectiv un televizor color vechi, o haină de piele şi un costum pe care l-a dat de pomană, nefiind astfel dovedită intenţia acestuia de a accepta moştenirea în sensul dispoziţiilor art. 689 Cod civil, că reclamantul nu şi-a însuşit calitatea de erede printr-un act autentic sau privat, iar simpla rudenie  nu are legătură obligatorie cu dreptul de moştenire dacă aceasta nu a fost folosită în condiţiile legii pentru însuşirea calităţii de moştenitor a autorului.

 În ce priveşte celălalt capăt de cerere, privind reducţiunile testamentare, instanţa a considerat că această chestiune ar putea fi pusă în discuţie numai în condiţiile în care reclamantul ar fi acceptat în termen succesiunea, în conformitate cu dispoziţiile art. 841 Cod civil, apreciind, în final, în urma analizei întregului material probator, că reclamantul nu are calitate de moştenitor şi respingând astfel acţiunea cu toate capetele de cerere în considerarea acestei concluzii.

 Împotriva acestei sentinţe, declară recurs reclamantul M. F. N. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinţei şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată. În primul rând reclamantul a solicitat instanţei să se pronunţe asupra naturii corecte a căii de atac formulată împotriva sentinţei atacate sens în care solicită ca tribunalul să recalifice calea de atac şi să constate că împotriva sentinţei de fond calea de atac corectă este cea a apelului, întrucât valoarea bunului de partajat depăşeşte 1.000.000.000 lei vechi.

 Pe fondul cauzei, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 689 Cod civil, sens în care a arătat că în ce-l priveşte a efectuat acte de acceptare tacită a succesiunii, concretizate în împrejurarea că, în calitate de moştenitor descendent, a preluat cu titlu de moştenire bunuri pe care nu ar fi putut să le preia decât în calitate de moştenitor şi care lasă a se presupune intenţia de acceptare a moştenirii, în acest sens reclamantul susţine că faptul preluării bunurilor de către acesta din locuinţa proprietatea tatălui său şi a celei de-a doua soţii a acestuia s-a petrecut după decesul celor doi şi nicidecum nu i-au fost înmânate cu titlu de pomană de către pârâte.

 De asemenea, susţine că nu prezintă nici o relevanţă în cauză împrejurarea reţinută de instanţă în sensul că nu a contribuit pecuniar la înmormântarea defunctului, că nu l-ar fi îngrijit pe acesta din urmă şi pe soţie, câtă vreme calitatea lui succesorală este dovedită cu acte şi că a preluat bunuri din succesiune cu intenţia de a o accepta tacit.

 Arată recurentul în continuare că există la dosarul de fond dovezi cu martori din care rezultă o cu totul altă situaţie de fapt, aceea că el a fost cel care s-a ocupat şi a însoţit la medici pe ambii defuncţi, că a suportat parte din cheltuielile de întreţinere ale acestora, concretizate prin plăţi făcute cu tratamente, transport şi alte cheltuieli ocazionate cu internarea lor în spital.

 Reclamantul a solicitat astfel, în primul rând, recalificarea căii de atac din recurs în apel şi în considerarea acestui aspect a solicitat a se suplimenta probatoriul cu martori pentru a dovedi aspecte esenţiale legate de acceptarea succesiunii şi alte aspecte legate de situaţia celor doi defuncţi, inclusiv în ce priveşte cheltuielile făcute pentru îngrijirea sănătăţii lor cât şi un supliment de expertiză prin care să se reevalueze apartamentul ce face obiectul partajului, iar în final admiterea acţiunii, partajarea averii succesorale prin atribuirea imobilelor pârâtelor şi obligarea acestora la sultă în raport cu cota ce i se cuvine acestuia în calitate de moştenitor rezervatar.

 Pârâtele intimate A. A. şi M. P. au depus concluzii în instanţă prin intermediul avocatului ales, C. S., nu au formulat întâmpinare la recursul declarat, solicitând la dezbateri respingerea acestuia ca nefundat, pentru motivele arătate oral în faţa instanţei.

 Nici una dintre părţi nu a mai formulat cereri noi de probe şi nu a ridicat excepţii.

 În ce priveşte primul motiv invocat referitor la calificarea corectă a căii de atac îndreptată împotriva sentinţei atacate, tribunalul s-a pronunţat, în sensul că, în conformitate cu 2821 alin. 1, raportat la art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă, acesta este apelul dat fiind faptul că valoarea bunului de partajat depăşeşte suma de 1 miliard lei vechi.

 În ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, Tribunalul apreciază că prima instanţă a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 689 Cod civil, în conformitate cu care acceptarea tacită este cea care rezultă dintr-un act juridic pe care succesibilul nu-l poate face decât în calitatea sa de erede şi din care rezultă neîndoielnic intenţia de a accepta, ori, în speţă, actele de care se prevalează recurentul spre a dovedi tocmai această intenţie, respectiv preluarea unor bunuri mobile succesorale nu denotă în mod neechivoc intenţia succesibilului de a accepta averea defunctului. Gestul făcut de apelant de a prelua cele trei bunuri, (televizorul, haina de piele şi costumul) în măsura în care nu poate primi şi o altă interpretare, nu poate valora acceptarea tacită. În speţă, însă, deşi s-a făcut dovada preluării acelor bunuri din partea apelantului nu s-a făcut şi cealaltă dovadă, şi cea mai importantă sub aspectul modului de soluţionare a cauzei, respectiv aceea că demersul făcut de succesibil reprezintă o manifestare a intenţiei de a accepta, singura care poate da actului săvârşit caracterul unui act de acceptare tacită a succesiunii.

 Dimpotrivă, în raport cu probele administrate şi cum, de altfel, în mod just a surprins şi prima instanţă în considerentele sentinţei atacate, în cauză s-au făcut dovezi din care se desprinde ideea că acesta a avut o atitudine de indiferenţă faţă de situaţia succesiunii, manifestând dezinteres faţă de ceea ce implică administrarea sau conservarea patrimoniului succesoral sau faţă de obligaţiile succesiunii, aşa încât din punct de vedere subiectiv nu a înţeles să-şi însuşească calitatea de erede.

 Deşi, în motivele sale, apelantul face vorbire despre o suplimentare a probatoriului pentru dovedirea celor afirmate, tribunalul reţine că acesta nu a mai reiterat cererea instanţei pentru dezbateri în contradictor, încât şi susţinerile făcute în apel au rămas fără suport probator.

 Pentru aceste motive, Tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul reclamantului şi va păstra hotărârea primei instanţe ca temeinică şi legală.

 Pentru aceste motive,

 În numele legii,

 D E C I D E:

 

 Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M. F. N. din Botoşani, str. X  nr. Y, judeţul Botoşani, împotriva sentinţei civile nr. 1933 din 7 aprilie 2009, pronunţată în dosarul nr. xxxx/193/2008 al Judecătoriei Botoşani, pe care o păstrează, în contradictoriu cu pârâtele intimate A. A. din Botoşani, str. X bl. Y, sc. Z, ap. T, judeţul Botoşani şi M. P. din Botoşani, X nr. Y, sc. Z, et. T, ap. U, judeţul Botoşani.

 Obligă apelantul să plătească intimatelor A. A. şi M. P. suma de 1400 lei cheltuieli de judecată din apel.

 Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

 Pronunţată în şedinţă publică din 29 septembrie 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

4