Prin încheierea nr. 10390 din 20 aprilie 2005 judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Brăila a constatat dizolvarea persoanelor juridice înmatriculate la ORC conform listei-anexe, în care la poziţia nr. 794 figurează SC "X" Bucureşti - Sucursala Brăila.
Totodată, s-a dispus înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de constatare a dizolvării.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul delegat a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 30 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi a persoanelor juridice.
Recursul declarat de SC "X" SRL Bucureşti a fost admis, cu consecinţa modificării în parte a încheierea nr. 10390 din 20 aprilie 2005, în sensul respingerii cererii de constatare a dizolvării de drept a SC "X" SRL Bucureşti - Sucursala Brăila. S-a dispus radierea menţiunii de constatare a dizolvării sus numitei sucursale.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se înmatriculează înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.
Din coroborarea acestui text de lege cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 359/2004 rezultă că şi sucursalele înfiinţate de societăţile comerciale aveau obligaţia de a solicita preschimbarea certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare.
Însă, s-a apreciat că sancţiunea prevăzută de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 359/2004, aceea de dizolvare de drept a persoanelor juridice prevăzute şa art. 2 din lege, nu poate fi aplicată decât persoanelor juridice. Or, sucursalele sunt extensii teritoriale ale societăţilor comerciale, fără personalitate juridică, lipsindu-le atributele inerente oricărui subiect de drept (o firmă proprie şi distinctă, o naţionalitate, o durată de existenţă, o voinţă proprie, o capacitate juridică specifică).
Dizolvarea reprezintă modalitatea juridică de încetare a existenţei societăţii comerciale ce are ca efect, de regulă, deschiderea procedurii lichidării judiciare şi limitarea personalităţii juridice a acesteia numai la operaţiunile lichidării (art. 233 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 31/1990 republicată) şi nu modalitatea juridică de încetare a existenţei unei unităţi fără personalitate juridică.
Curtea de Apel Constanța
Obligarea paratului, asociat al societății, la a aduce aport la capitalul social al societății. Distincție intre regimul juridic al aportului la capitalul social și regimul juridic al creditării societății de către unul dintre asociați.
Curtea de Apel Oradea
Apel. Procedura insolventei. Contestatie împotriva masurii de desemnare a administratorului special, în conditiile în care dreptul de vot al asociatului majoritar a fost contestat pe considerentul ca executarea Hotarârilor AGA în urma carora a devenit aso
Tribunalul Iași
Conditii de admisibilitate ale cererii de ordonanta presedintiala întemeiata pe dispozitiile art. 133 din L. nr. 31/1990 republicata si modificata
Curtea de Apel Timișoara
Anularea acţiunii reclamantei societate profesionistă pentru lipsa capacităţii de exerciţiu, prin însuşirea cererii de chemare în judecată de către lichidatorul judiciar al reclamantei. Confuzia instituţiilor privind capacitatea de exerciţiu a persoane
Tribunalul Brașov
Actiune in pretentii