NEEXERCITAREA CARII DE ATAC A APELULUI. RECURS INADMISIBIL
Prin sentinta penala nr.753 din 19.12.2004 a Judecatoriei Gura Humorului, cei doi inculpati au fost condamnati pentru savarsirea infractiunii de taiere ilegala de arbori prev. de art.31 alin.1, 2 si 4 din OG nr.98/1996, la pedeapsa inchisorii, cu obligarea in solidar la plata despagubirilor civile.
Apelul declarat de catre unul dintre inculpati a fost respins ca nefondat prin decizia penala nr.656 din 06.09.2004.
In cauza a declarat recurs procurorul, aducand critici in ce priveste incadrarea juridica a faptei.
La data de 24.01.2005, Curtea de Apel Suceava prin decizia penala nr.37 a luat act de retragerea recursului declarat de catre Parchet, recurs care era oricum inadmisibil.
Potrivit art.3851 alin.3 C.pr.pen., nu pot fi atacate cu recurs sentintele in privinta carora persoanele prevazute in art.362 nu au folosit calea apelului, sau aceste persoane pot declara recurs chiar daca nu au folosit apelul, daca prin decizia pronuntata in apel a fost modificata solutia din sentinta si numai cu privire la aceasta modificare.
Art.362 C.pr.pen. prevede care sunt persoanele ce pot face apel si include printre acestea si pe procuror.
In speta de fata procurorul nu a declarat apel, iar in apelul formulat de catre unul dintre inculpati nu s-a schimbat solutia primei instante, astfel incat recursul procurorului ar fi fost inadmisibil.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Arestare preventivă a inculpatului în cursul judecăţii. Propunere de arestare înaintată odată cu rechizitoriu. Procedură.
Curtea de Apel București
Recurs. Acțiune în constatarea calității de coproprietar asupra terenurilor pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin emiterea titlului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar. Repunere în termenul de acceptare a succesiunii.
Curtea de Apel București
Instituţia intervenţiei forţate prevăzute de art. 68 şi urm. din Codul de procedură civilă. Apel împotriva unei încheieri interlocutorii
Curtea de Apel București
Drept procesual civil. Nerespectarea termenului stabilit de instanţa judecătorească. Incidenţa sancţiunii decăderii.
Curtea de Apel Suceava
Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată în cursul judecăţii