Contract de transport international de marfuri pe sosele. Prescriptie.

Contract de transport international de marfuri pe sosele. Prescriptie.

Pretentia reclamantului constând în plata contravalorii transportului efectuat si neplatit se încadreaza în disp.art.32 pct.1 lit.c din Conventia C.M.R., astfel ca termenul de prescriptie de un an începe sa curga de la expirarea unui  termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport.

Reclamanta S.C. „ H.B.S.T. ” S.R.L. a chemat în judecata pe pârâta S.C. „ P.M.G.S. ” S.R.L., solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta aceasta sa fie obligata la plata sumei de 5520 Euro la cursul în lei la data platii, reprezentând contravaloarea unui transport special sub acoperire, efectuat în favoarea pârâtei pe ruta Breda-Glasgow, în urma unei comenzi transmise la data de 8.11.2001 si 377,50 Euro reprezentând dobânda legala pentru neplata la timp a contravalorii transportului (417 zile întârziere la plata la data formularii actiunii), cu cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca a efectuat urmare comenzii acesteia, un transport pentru pârâta, a carei contravaloare nu a fost achitata, cu toate interventiile.

La termenul din 16.10.2003 pârâta a invocat prescriptia dreptului la actiune, solicitând respingerea actiunii reclamantei ca fiind prescrisa, având în vedere ca termenul de un an prevazut de Conventia privind contractul de transport international de marfuri, conform art.32 a început sa curga de la data de 27.11.2001 si 28.11.2001 si se împlineste la 28 si 29.11.2002, actiunea fiind formulata de reclamanta la 6.02.2003, deci cu depasirea termenului legal.

Prin sentinta civila nr.8493/COM/20.11.2003 Tribunalul Constanta a admis exceptia dreptului la actiune si a respins actiunea reclamantei, întrucât este prescrisa.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei este întemeiata, întrucât, data fiind situatia de fapt, din care rezulta ca între reclamanta, în calitate de transportator si pârâta, în calitate de expeditor, s-a încheiat contractul de transport de marfuri pe sosele, astfel ca pretentiile reclamantei izvorasc din acel contract, în cauza sunt aplicabile dispozitiile art.32 pct.1 din C.M.R., mai precis, art.32 pct.1 lit.”a” conform carora, actiunile derivând din transporturile supuse acestei conventii se prescriu în termen de un an, care curge „ în caz de întârziere, din ziua în care marfa a fost eliberata”, raportate la împrejurarea ca marfa trebuia predata destinatarului la 26.11.2001, marfa fiind predata la 27 si 28.11.2001.

În consecinta, cum termenul a început sa curga la 28.11.2001 pentru primul transport si 29.11.2001 pentru cel de-al doilea transport, împlinindu-se la 28 si respectiv 29.11.2002, dreptul la actiunea introdusa la 6.02.2003 este prescris.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta S.C. „H.B.S.T.” S.R.L., criticând-o ca fiind nelegala si netemeinica.

În motivarea apelului se arata ca în mod gresit prima instanta a considerat ca în cauza sunt incidente dispozitiile art.32 pct.1 lit.”a” din Conventia C.M.R.

(situatii de avariere, pierdere partiala, întârziere), titular al dreptului de a avea pretentii, deci calitatea de reclamanta ar fi avut-o beneficiarul transportului.

În cauza, în situatia în care s-a solicitat obligarea pârâtei intimate la plata contravalorii neachitate a transportului efectuat, sunt aplicabile dispozitiile art.32 pct.1 lit.”c” din Conventia C.M.R., termenul de prescriptie începând sa curga dupa 3 luni de la data încheierii contractului de transport.

Cum contractul de transport s-a încheiat la 8.11.2001, prin trimiterea comenzii, data de la care a început sa curga termenul de prescriptie de un an, este dupa trecerea celor 3 luni, respectiv data de 9.02.2002 si s-ar fi împlinit pe data de 9.02.2003.

Cum actiunea a fost introdusa la data de 6.02.2003, aceasta a fost introdusa în termen.

În ce priveste efectuarea transportului cu întârziere, cele câteva zile sunt imputabile pârâtei intimate, astfel cum rezulta din faxul trimis la 14.11.2001 ora 1713, prin care au fost informati ca transporturile au fost retinute la granita dintre Ungaria si Austria, deci întregul program de transport a fost decalat.

Mai mult, se mai arata ca în cauza a intervenit si o recunoastere a obligatiei de plata a transportului, care are ca efect întreruperea cursului prescriptiei în temeiul art.32 pct.3 din Conventia C.M.R., raportat la art.16 lit.”a” din Decretul nr.167/1958 privind prescriptia extinctiva, întrucât la 19.12.2001 într-un telex intimata pârâta afirma ca „ este de acord sa achite contravaloarea transporturilor chiar mai devreme decât cele 30 de zile specificate în comenzile noastre confirmate de dvs... ”.

Apelul este fondat.

În cauza se constata ca între parti raportul juridic obligational a luat nastere prin comanda intimatei pârâte urmata de efectuarea de catre apelanta reclamanta a transportului unor produse: prese mobile-semiremorca – pe ruta Breda-Glasgow, contractul de transport astfel încheiat fiind supus reglementarilor aduse prin Conventia referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sisele (C.M.R.) la care România a aderat prin Decretul nr.451/1972, situatie corect retinuta si de prima instanta.

În ce priveste termenul aplicabil pretentiilor apelantei intimate, se constata ca, gresit prima instanta a retinut incidenta dispozitiilor art.32 pct.1 lit.”a” din Conventie si nu cele ale art.32 pct.1 lit.”c”, considerând dreptul la actiune ca fiind prescris.

Aceasta, deoarece din interpretarea teleologica si sistematica a art.32 din Conventie, care se refera la actiunile derivând din transporturile supuse acesteia rezulta ca, desi în toate cazurile avute în vedere de legiuitor, termenul de prescriptie este de un an, (singura exceptie dolul când termenul de prescriptie este de 3 ani), ceea ce difera este termenul de când prescriptia curge si care se considera ca începând, la date diferite, în functie de reglementarile stricte de lege, functie de situatiile desemnate.

Astfel, actiunile carora li se aplica dispozitiile art.32 pct.1 lit.”a” trebuie sa priveasca strict acele situatii prevazute, pretentiile ce urmeaza a fi valorificate decurgând din: „pierderea partiala, avarie sau întârziere”, indiferent de catre cine sunt formulate cererile, termenul de un an curgând din ziua în care marfa a fost eliberata.

În caz de pierdere totala, termenul de un an nu se mai calculeaza din ziua când marfa a fost eliberata, ci începând cu a treizecea zi, dupa expirarea termenului convenit sau începând de la a saizecea zi de la primirea marfii de catre transportator.

Asadar, actiunile formulate în temeiul art.32 pct.1 lit.”a” si „b” trebuie în considerente sa se refere expres la aceste situatii, esential fiind obiectul cererii de chemare în judecata – pretentii din cazurile enumerate si desemnate de textul de lege, expuse, dupa cum s-a aratat, în considerente, de esenta fiind obiectul si nu titularul actiunii.

Actiunea reclamantului, pretentia sa (plata contravalorii transportului efectuat si neplatit) nu se încadreaza în situatiile sus descrise, ci în dispozitiile art.32 pct.1 lit.”c” din Conventia C.M.R., „în toate celelalte cazuri”, când termenul de un an începe sa curga, „începând de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport”.

În cauza, potrivit art.32 alin.1 lit.”c” din Conventia C.M.R. termenul de prescriptie a început sa curga dupa 3 luni, respectiv de la data de 27.02.2002 si 28.02.2002, s-a împlinit dupa un an de la acestea, respectiv 27.02.2003 si 28.02.2003, actiunea formulata si introdusa la 6.02.2003 fiind în termen.

În referire la solutiile depuse ca practica de intimata pârâta, se constata ca nu aduc argumente în favoarea sustinerilor acesteia, deoarece în cuprinsul lor se concluzioneaza ca termenul de prescriptie este de un an (si nu de 3 ani), sau ca nu se pot aplica regimuri diferite expeditorului sau transportatorului.

Asadar, termenul de prescriptie va fi de un an, diferita fiind însa data de la care el începe sa curga, solutiile fiind expres desemnate de lege, retine Curtea.

Pentru aceste considerente, se constata ca gresit prima instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei, respingând astfel actiunea si în baza art.297 alin.ultim teza finala Cod procedura civila, apelul va fi admis, anulata sentinta si pe fond admisa actiunea reclamantei, cu aplicarea si a art.274 Cod procedura civila.

Decizia civila  nr.143/COM/22 aprilie 2004

Domenii speta

Spete similare